Referat 1 Si 2
Referat 1 Si 2
Referat 1 Si 2
2.Chestiuni de studiat
3.Mod de experimentare
#include <math.h>
double t, delt;
double *in, *out;
{
static int count=100, Ncount=100;
static double a_A, a_B, a_C, s1, s2, s3;
static double r_A, r_B, r_C,mA1g, mA2g, mB1g, mB2g, mC1g, mC2g;
double Eps,Ud=100;
int PWM_A, PWM_B, PWM_C;
static double FC[3], FD[3];
if(count==Ncount)
{
count=0;
r_A=in[0];
r_B=in[1];
r_C=in[2];
mA1g=(r_C-r_A)/Ud;
mA2g=(r_B-r_A)/Ud;
mB1g=(r_A-r_B)/Ud;
mB2g=(r_C-r_B)/Ud;
mC1g=(r_A-r_C)/Ud;
mC2g=(r_B-r_C)/Ud;
if (r_A<r_B&&r_A<r_C) {s1=1;}
else {s1=0;}
if (r_B<r_A&&r_B<r_C) {s2=1;}
else {s2=0;}
if (r_C<r_A&&r_C<r_B) {s3=1;}
else {s3=0;}
a_A=0+mB1g*s2+mC1g*s3;
a_B=mA2g*s1+0+mC2g*s3;
a_C=mA1g*s1+mB2g*s2+0;
// if(a_A<0.05) {a_A=0.05;}
// if(a_A>0.95) {a_A=0.95;}
FC[0]=(1.0-a_A)/(2.0);
FD[0]=a_A+FC[0];
// if(a_B<0.05) {a_B=0.05;}
// if(a_B>0.95) {a_B=0.95;}
FC[1]=(1.0-a_B)/(2.0);
FD[1]=a_B+FC[1];
// if(a_C<0.05) {a_C=0.05;}
// if(a_C>0.95) {a_C=0.95;}
FC[2]=(1.0-a_C)/(2.0);
FD[2]=a_C+FC[2];
count=count+1;
Eps=t/1e-3-floor(t/1e-3);
if((Eps>=FC[0])&(Eps<=FD[0])){PWM_A=1;}
else {PWM_A=0;}
if((Eps>=FC[1])&(Eps<=FD[1])){PWM_B=1;}
else {PWM_B=0;}
if((Eps>=FC[2])&(Eps<=FD[2])){PWM_C=1;}
else {PWM_C=0;}
out[0]=PWM_A;
out[1]=PWM_B;
out[2]=PWM_C;
out[3]=a_A;
out[4]=a_B;
out[5]=r_A;
4.Observaţii şi concluzii
Controlul PWM sinusoidal are ca dezavantaj că introduce mai multe armonici în reţea.
Ţinând cont de faptul că puterea activă este dată de armonica de ordinul I, apariţia armonicilor
superioare presupune apariţia unei puteri reactive. Apariţia puterii reactive are drept
consecinţă apariţia unui defazaj între vectorul curent şi vectorul tensiune.
Ȋn comparaţie cu invertoarele clasice, invertoarele comandate pe principiul modulaţiei
în lăţime a impulsului, au ca avantaje majore posibilitatea de a regla atât frecvenţa cât şi
tensiunea de ieşire şi faptul că armonicele de ordin mic sunt eliminate din forma de undă a
tensiunii de la ieşirea invertorului.
Ȋn acest caz, atât comanda PWM sinusoidală cât şi cea DPWM, realizează aceeaşi
funcţie însă comanda DPWM permite o reglare mai fină a sistemului controlat, oferind
pierderi mai mici deoarece doar două din cele trei braţe ale invertorului comută la o frecvenţă
aparentă de comutaţie de două ori mai mare decât frecvenţa undei de referinţă. Comanda
DPWM este preferată atunci când lucrăm cu un sistem de acţionare ce trebuie controlat
riguros.