Sistemul de Management Al Calității in Laboratorul Medical. Referat
Sistemul de Management Al Calității in Laboratorul Medical. Referat
Sistemul de Management Al Calității in Laboratorul Medical. Referat
Medic rezident an I
Sîrghii Ana
1. Noțiuni fundamentale și vocabular.
Laboratorul de analize medicale este unitatea aparţinând sistemului public sau privat, cu sau fără
personalitate juridică, furnizoare de servicii medicale de laborator. Aceste servicii constau în:
a) examinarea materialelor provenite din corpul uman prin diverse metode şi tehnici de biochimie,
hematologie, imunohematologie, imunologie, microbiologie, genetică, citologie, anatomie patologică,
toxicologie, biologie celulară şi moleculară, biofizică etc., cu scopul de a furniza informaţii pentru
diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor sau pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei;
b) consultanţă privind interpretarea rezultatelor investigaţiilor efectuate şi ale eventualelor investigaţii
ulterioare necesare.
Calitate – totalitatea caracteristicilor unei entităţi care sunt legate de capacitatea acesteia de a
satisface cerinţe stabilite.
Manualul calităţii – set de documente care descriu sistemul calităţii.
Sistemul calităţii – proceduri, procese şi resurse necesare pentru introducerea managementului
calităţii.
Control intern al calităţii – tehnici şi activităţi operaţionale din cadrul unui laborator care sunt
folosite pentru a îndeplini cerinţele calităţii.
Management – totalitatea metodelor şi activităţilor de organizare şi conducere a întreprinderilor
pentru valorificarea eficientă a resurselor umane, financiare şi materiale ale unei organizaţii.
Managementul laboratorului – colectiv compus din acele persoane care administrează activităţile
laboratorului, condus de şef de laborator.
Responsabil de calitate – membru al personalului având atribuţii de stabilire şi menţinere a
sistemului calităţii ca parte a managementului laboratorului. Responsabilul de calitate are poziţia
cea mai înaltă din laborator.
Aprobare – acceptarea unui document de catre o entitate organizatorica sau persoana, in urma
careia documentul devine executoriu.
Asigurarea calității – parte a managementului calității concentrată pe furnizarea încrederii ca
cerințele referitoare la calitate vor fi indeplinite.
Audit – proces sistematic, independent și documentat în scopul obținerii de dovezi de audit și
evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit .
Criterii de audit – ansamblu de politici, proceduri sau cerințe care sunt utilizate ca referință față de
care se compară dovezile de audit.
Dovezi de audit – înregistrări, declarații despre fapte sau alte informații care sunt relevante în
raport cu criteriile de audit
Controlul calității – parte a managementului calității concentrată pe îndeplinirea cerințelor
referitoare la calitate.
Sistem de management – sistem prin care se stabilesc politica și obiectivele și prin care se
realizează acele obiective.
Sistem de Management al Calității – sistem de management prin care se orientează și se
controlează o organizație în ceea ce privește calitatea.
Trasabilitate – abilitate de a regăsi istoricul, realizarea sau localizarea a ceea ce este luat în
considerare.
Pentru Organizaţia Mondială a Sănatăţii (OMS), calitatea înseamnă a oferi fiecărui pacient un
ansamblu de acte diagnostice şi terapeutice care să-i asigure cel mai bun rezultat pentru starea de
sănătate în conformitate cu stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţifice, cu cel mai mic cost şi risc
iatrogen, şi care să-l determine pe pacient sa fie cât mai satifăcut de procedurile, rezultatele şi
contactele umane din organizaţia de sănătate respectivă.
Pentru pacienţi, calitatea constă în dreptul de a beneficia de cea mai bună asistenţă medicală
(calitate percepută sau relaţională sau satisfactia utilizatorului (costumer satisfaction). Pentru
profesionişti, calitatea reprezintă disponibilitatea mijloacelor necesare pentru realizarea actelor
diagnostice şi terapeutice (calitate tehnico-profesională sau eficacitate). Pentru responsabilii de
organizarea şi conducerea instituţiilor de sănătate, calitatea reprezintă asigurarea unor prestaţii
adecvate la costuri compatibile (calitate managerial-organizaţională sau eficienţă).
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) împarte dimensiunile calităţii in două
mari categorii:
Măsurarea calităţii se face prin intermediul indicatorilor și necesită stabilirea unui sistem de
referinţă cu care să corelăm rezultatul măsurării. Sistemul de referinţă se compune din criterii şi
standarde.
Criteriile se referă la elemente ce ţin de resurse, procese, rezultate, faţă de care trebuie formulată o
apreciere cu privire la nivelul calităţii. Standardele sunt definiţii cantitative mai specifice care
desemnează cantitatea şi frecvenţa.
2. Cerințe de management.
Documentaţia Sistemului de Calitate este disponibilă pentru toţi angajaţii laboratorului, este adusă la
cunoştinţă (prin instruiri interne) şi aplicată în activitatea operaţională.Obiectivele generale sunt
stabilite şi evaluate în timpul analizei efectuate de management.Politica în domeniul calităţii este
orientată către beneficiar şi are drept scop asigurarea veridicităţii rezultatelor şi satisfacţiei cerinţelor
clientului.
- asigurarea laboratoarelor cu cadre calificate, care permanent îşi perfecţionează şi menţin nivelul
de calificare şi competenţă în SMC;
- acreditarea laboratoarelor.
3. Cerințe tehnice
3.1 Generalități
Corectitudinea şi fiabilitatea încercărilor efectuate de laborator sunt determinate de mai mulţi
factori. Aceşti factori includ contribuţiile:
- factorilor umani;
- condiţiilor de mediu şi de lucru;
- metodelor de încercare şi metodei de validare;
- echipamentelor;
- trasabilităţii măsurării;
- eşantionării;
- manipulării obiectelor de încercare.
Măsura în care aceşti factori contribuie la incertitudinea totală de măsurare diferă considerabil în
funcţie de tipul de încercare. Laboratorul ţine cont de aceşti factori în dezvoltarea metodelor, în
instruirea şi calificarea personalului şi în alegerea şi etalonarea echipamentelor pe care le utilizează.
3.2 Personal
Personalul din laboratorul de analize medicale trebuie să îndeplinească următoarele criterii
de competenţă:
• studii: absolvenţi ai faculăţilor de medicină, biologie, chimie, biochimie, farmacie,
• calificare: rezidenţiat în medicină de laborator și microbiologie pentru medici; studii
postuniversitare în domeniul analizelor de laborator pentru biologi, chimişti, biochimişti;
şcoală post liceală specialitatea laborator sau competenţă atestată pentru asistenţi,
laboranţi,
• experienţă: în funcţie de responsabilităţile atribuite, ex.minimum 2 ani pentru
bacteriologie,
• instruire: conform necesităţilor de instruire identificate pentru fiecare persoană la
locul de muncă ocupat,
• aptitudini: adecvate specificului activităţii, în unele cazuri sunt foarte utile referinţe de la angajatorul
precedent.
Acesta se aplica si personalului care a fost transferat si i s-a atribuit o activitate noua (care
impune o calificare superioara). Competenta personalului si satisfacerea nevoilor de
instruire se vor evalua permanent.
Laboratorul trebuie sa realizeze o evaluare a eficientei instruirii si a competentei fiecarei
persoane prin:
- observarea directa a proceselor, a intretinerii echipamentelor,
- prin monitorizarea inregistrarilor,
- evaluarea aptitudinilor de solutionare a problemelor,
- examinarea esantioanelor furnizate special( care au mai fost analizate).
Pe langa performantele tehnice se face si o evaluare a performantei profesionale.
Locţiitorii trebuie să fie capabili să înlocuiască titularii la nivelul calificării aşteptate: este
sarcina laboratorului de a asigura supravegherea şi menţinearea calificării lor.
O autorizare poate să acopere mai multe sarcini în acelaşi timp, de exemplu validarea
rezutatelor şi semnarea rapoartelor de analize.
Autorizările trebuie să fie regulat analizate şi competenţele confirmate. Cînd există zi de zi
dovezi obiective de însuşire a sarcinilor (de exemplu utilizarea materialelor de referinţă la
fiecare serie de analize sau participarea la comparări interlaboratoare), aceste elemente
pot justifica menţinerea competenţei şi abilităţilor.
Laboratorul trebuie să prevadă confirmarea autorizării unei persoane pentru o sarcină
după o anumită perioadă fără realizarea sarcinii. Necesitatea confirmării competenţei este
în funcţie de durata lipsei de activitate, a competenţei tehnice cerute de sarcină şi de
schimbările eventuale, care au avut loc pînă la ultima dată cînd persoana a efectuat
sarcina.
4. Auditul intern.
Auditul clinic este un proces ciclic de îmbunătăţire a calităţii profesionale bazat pe revederea
documentaţiei din foaia de observaţie a pacientului. În multe ţări, acesta s-a născut în mod informal în
grupuri monodisciplinare, concentrându-se pe „cazul” respectiv, şi fără a implica şi aspectele
organizaţionale. După mai bine de un deceniu, acest instrument s-a dezvoltat devenind
multidisciplinar şi multiprofesional. Astăzi auditul clinic asigură dezvoltarea competenţelor clinice şi
responsabilitatea publică faţă de actul medical.
Conform definiţiei date de NICE din Marea Britanie (National Institute for Healthcare and Clinical
Excellence) auditul clinic este un proces de îmbunătăţire a asistenţei acordate pacienţilor şi a
rezultatelor sale, bazat pe revederea sistematică a unor structuri, procese, rezultate selectate şi evaluate
folosind criterii explicite şi pe implementarea schimbării.
• bazat pe standarde: ciclu care implică definirea standardelor, culegerea datelor pentru
măsurarea practicii conform acestora şi implementarea schimbării considerate necesare
• bazat pe screeningul evenimentelor adverse şi monitorizarea incidentelor critice: echipa
multidisciplinară discută un anumit caz (anonim) la care s-a produs un eveniment neaşteptat,
analizând modul în care a funcţionat echipa şi identificând ce anume trebuie învăţat din cazul
respectiv
• peer review: metodologia este similară celei utilizate pentru tipul precedent, însă cazul este selectat
doar pentru că este interesant sau neobişnuit şi nu pentru că a fost problematic.
• anchete asupra pacienţilor şi focus group: acestea sunt metode pentru a obţine informaţii cu privire
la punctul de vedere al pacientului asupra asistenţei pe care a primit-o.
2. Laboratorul trebuie să aibă înregistrări care să dovedească faptul că MC utilizat este adecvat:
• Lista materialelor de control (include și tulpinile de referință din domeniul microbiologie)
• certificate de calitate producător (IVD si CE)
• insert materiale de control: pentru a vedea dacă se utilizeaza MC care reacționează la sistemul de
analiză într-un mod asemănător cu probele pacientului (matrice umană)
• Registru gestionarea MC, pentru a verifica utilizarea lor în termenul de valabilitate
• Registre din domeniul microbiologie cu gestionarea tulpinilor de referință
Datele de control al calităţii trebuie să fie revizuite la intervale regulate pentru a detecta tendinţe în
performanţa examinării, care pot indica probleme în sistemul de examinare.
• Când sunt observate astfel de tendinţe, acţiuni preventive trebuie să fie luate şi înregistrate.” ISO
15189:2013
Comparaţii interlaboratoare
Aspecte ale Politicii P-04 a Organismului Naţional de Acreditare - Politica privind utilizarea în
acreditare a încercărilor de competenţă şi a comparărilor interlaboratoare
– furnizori de încercări de competenţă acreditaţi conform ISO/CEI 17043: 2010 de către RENAR sau de
organisme de acreditare semnatare de acorduri EA-MLA și ILAC MRA;
– organisme agreate pentru domenii speciale acolo unde schemele PT sunt stabilite în urma unor
convenții la nivel național/ regional/ internațional.
– “Sub-disciplină = domeniu de competenţă tehnică definit cel puţin printr-o tehnică de măsurare, o
proprietate şi un produs care sunt corelate. [EA-4/18]” (ex. determinarea concentraţiei de glucoză din
ser prin spectrofotometrie)
• “Dacă, pentru un domeniu tehnic, o tehnică de măsurare, sau un parametru, nu sunt disponibile
PT/ILC laboratorul poate prezenta date de control intern, obţinute prin comparare cu un
altlaborator/organism de inspecţie, cu competenţă demonstrată.”
Participare.
– criterii de selecție care îndeplinesc cerinţele relevante ale ISO / IEC 17043 și Politica P-04 a
Organismului National de Acreditare:
• Să fie acreditat;
• Formular de răspuns
• Laboratorul trebuie să aibă înregistrări privind instruirile, precum şi responsabilităţile (de obicei
cuprinse în Fișe de post sau Decizii de autorizare personal)
Abordări alternative
• CERINŢE: “Ori de câte ori o comparaţie între laboratoare nu este disponibilă, laboratorul trebuie să
dezvolte alte abordări şi să furnizeze dovezi obiective pentru a determina acceptabilitatea rezultatelor
examinării. Ori de câte ori este posibil, acest mecanism trebuie să utilizeze materiale adecvate.” ISO
15189:2013
• Laboratorul trebuie să prezinte înregistrări:
– Tipul eșantioanelor
– Printuri primare echipamente sau înregistrări din registre de lucru cu dovada integrării probei de ILC în
fluxul de retina
• Atunci când …..(de exemplu sunt prezente neconformităţi), personalul trebuie să participe la
implementarea şi înregistrarea acţiunilor corective. Eficacitatea acţiunilor corective trebuie sa fie
monitorizată. Rezultatele returnate trebuie să fie evaluate din punctul de vedere al tendinţelor care
indică potenţiale neconformităţi şi trebuie să fie luate măsuri preventive.” ISO 15189:2013
– Procedura PT/ILC
– Printuri primare echipamente sau înregistrări din registre de lucru cu dovada comparabilității
rezultatelor.
7.1 Generalități
Lanț al trasabilității metrologice - Succesiune de etaloane şi etalonări care este utilizată pentru a stabili
o legătură între rezultatul unei măsurări şi o referinţă.
INM - Institutele Naționale de Metrologie (INM) și Institutele Desemnate (ID) mențin etaloane în
țări (sau regiuni) în întreaga lume.
5.6.1 Toate echipamentele folosite pentru încercări şi/sau etalonări, inclusiv echipamentele pentru
măsurări auxiliare (de exemplu pentru condiţiile de mediu), care au un efect semnificativ asupra
exactităţii sau validităţii rezultatelor încercării, etalonării sau eşantionării trebuie etalonate înainte de
a fi puse în funcţiune.
5.6.3.1 Laboratorul trebuie să aibă un program şi o procedură pentru etalonarea etaloanelor sale
de referinţă. Etaloanele de referinţă trebuie etalonate de un organism care poate asigura
trasabilitatea, aşa cum este descrisă la punctul 5.6.2.1. Astfel de etaloane de referinţă a
măsurărilor deţinute de laborator, trebuie utilizate numai pentru etalonare nu şi în alte scopuri, cu
excepţia cazurilor în care se poate demonstra că performanţa lor ca etaloane de referinţă nu va fi
invalidată. Etaloanele de referinţă trebuie etalonate înainte şi după orice ajustare.
Cerința 5.6.2.1.1 din ISO/CEI 17025:2005 stabilește în plus că ”Atunci când se utilizează servicii externe
de etalonare, trasabilitatea măsurătorilor trebuie asigurată prin folosirea serviciilor de etalonare
ale laboratoarelor care pot să demonstreze competenţă, capabilitate de măsurare şi trasabilitate.”
Pentru echipamente și etaloane de referință care trebuie etalonate, politica ILAC stabilește că
acestea trebuie etalonate de către:
1) Un Institut Naţional de Metrologie al cărui serviciu este adecvat pentru scopul intenţionat şi
este acoperit de Aranjamentul CIPM MRA. Serviciile acoperite de CIPM MRA sunt specificate în Anexa
C a BIPM KCDB, care include domeniul şi incertitudinea de măsurare pentru fiecare serviciu listat.
Nota 1: Unele INMuri pot, de asemenea, să indice că serviciul lor este acoperit de CIPM MRA prin
includerea logo-ul CIPM MRA pe certificatele de etalonare, chiar dacă aplicarea logo-ului nu este
obligatorie și BIPM KCDB rămâne sursa de autoritate pentru verificare.
Nota 2: INMurile din Statele Membre participante la Convenţia Metrului pot lua trasabilitatea
direct din măsurătorile efectuate la BIPM. KCDB furnizează un link automat către serviciile de
etalonare relevante ale BIPM (inclusiv domeniul și incertitudinea). Sunt de asemenea listate
certificatele de etalonare individuale emise de BIPM.sau
2) Un laborator de etalonare acreditat ale cărui servicii sunt adecvate pentru scopul intenţionat (adică
scopul acreditării acoperă anumită etalonare specifică) şi Organismul de Acreditare este acoperit de
Aranjamentul ILAC (ILAC MRA) sau de Aranjamente Regionale recunoscute de ILAC.
Cerința 5.6.2.1.2 din ISO/CEI 17025:2005, stabilește:
Sunt anumite etalonări care nu pot fi făcute în mod strict în unităţi SI. În asemenea cazuri, etalonarea
trebuie să asigure încrederea în măsurări prin stabilirea trasabilităţii la etaloane adecvate, cum ar fi:
- folosirea de metode specificate şi /sau de etaloane agreate prin consens care sunt clar descrise
şi sunt acceptate de toate părţile implicate.
Atunci când este posibil, se cere participarea la un program adecvat de comparări interlaboratoare.
4) Cerința 5.6.2.1.2 se poate aplica doar în cazul în care laboratorul a demonstrat că punctele 1) la 3)
din această politică nu pot fi îndeplinite în mod rezonabil. Este responsabilitatea laboratorului să
aleagă o cale pentru a îndeplini cerinţa 5.6.2.1.2 şi de a furniza dovezi corespunzătoare. Aceste
dovezi vor fi documentate şi documentaţia trebuie evaluată de organismul de acreditare.
Aranjamentul ILAC pentru încercări acoperă atât laboratoarele de încercare acreditate conform
ISO/CEI 17025:2005 cât și laboratoarele medicale acreditate conform ISO 15189:2007. În ISO/CEI
17025:2005, cerințele pentru trasabilitate în laboratoarele de încercare sunt:
NOTĂ: Măsura în care trebuie să fie respectate cerințele din 5.6.2.1 depinde de contribuția
relativă a incertitudinii de etalonare la incertitudinea totală. Dacă etalonarea este factorul dominant,
cerințele trebuie urmate cu strictețe.
5.6.2.2.2 Atunci când trasabilitatea măsurărilor la unităţile SI nu este posibilă şi/sau nu este
relevantă, cerinţele pentru trasabilitatea la, de exemplu, materiale de referinţă, metode acceptate
şi /sau etaloane de consens, sunt aceleaşi ca şi în cazul laboratoarelor de etalonare (a se vedea
5.6.2.1.2).
5.6.3 Când nici una dintre acestea (cu referire la prima frază din 5.6.3) nu este posibilă sau relevantă,
trebuie aplicate alte metode pentru a dovedi încrederea în rezultate, cum ar fi următoarele:
8.1 Terminologie.
Acreditare– proces prin care o instituţie publică de acreditare şi atestare recunoaşte oficial competenţa
organizaţiei din sfera ştiinţei şi inovării şi a personalului ei de a desfăşura activităţi specifice profilului lor,
în conformitate cu normelede evaluare şi criteriile de acreditare.
Certificat de acreditare– act juridic care confirmă rezultatele evaluării şi acreditării organizaţiei din sfera
ştiinţei şi inovării.
Domeniul de acreditare(al unui laborator) - o declaraţie oficială şi precisă a activităţilor pentru care
laboratorul este acreditat, reprezentând rezultatul unei combinaţii de informaţii (parametrii
domeniului), privind: domeniul şi tipul încercării, principiul de măsurare şi produsul / obiectul încercat,
metodele şi procedurile folosite pentru încercare.
8.2 Organisme
În fiecare ţară există un organism naţional de certificare (în cazul RO -RENAR) care acreditează
organisme de certificare, denumite “organisme de evaluare a conformităţii”, OEC, care au preocupări în
anumite domenii (produse, sisteme de management, laboratoare etc.).
La rândul lor organismele de certificare acreditate, pot autoriza alte organisme de certificare să
acorde, la rândul lor, certificări pentru un anumit sector de activitate.
RENAR Asociatia de Acreditare din Romaniaeste organismul national de acreditare al laboratoarelor de
incercari/analize, etalonare metrologica, organism de inspectie si de certificare.
Asociaţia este recunoscută oficial ca organism naţional de acreditare unic, în temeiul OG 23/2009 şi în
baza prevederilor Regulamentului (CE) nr.765/2008 şi funcţionează în coordonarea Ministerului
Economiei.
Recunoaștere internationala - Acordurile de recunoaştere internaţională facilitează accesul
pe piaţa exporturilor
Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ,
constituită pe baza prevederilor Legii 21/1924, cu modificările ulterioare,personalitatea juridică fiindu-i
recunoscută prin Sentinţa Civilă nr. 1966 din 07.08.1990 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Misiunea RENAR - Pregătirea economiei României pentru satisfacerea cerinţelor Uniunii Europene în
ceea ce priveşte libera circulaţie a bunurilor prin acreditarea laboratoarelor de încercări / etalonări şi a
organismelor de certificare respectiv inspecţie.
Acreditarea:
– Conferă încredere în competenţa tehnică, imparţialitatea şi integritatea organismelor şi laboratoarelor
care efectuează evaluarea conformităţii.
– Contribuie la creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, în contextul globalizării pieţelor.
– Contribuie la promovarea principiului liberei circulaţiia produselor şi serviciilor.
– Promovează protecţia vieţii, sănătaţii şi securităţiipersoanelor fizice, mediului şi apărarea intereselor
consumatorilor.
În România există o lege în acest sens, Legea 608/2004, care a generat atât reglementări, cât şi
realizarea organismelor capabile, sub aspect juridic şi sub aspectul competenţelor, să evalueze şi să
acorde votul de încredere produsului.
În prezent, în România, acreditarea laboratoarelor de încercări se face conform SR EN ISO 17025 din
2005, intitulat Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări,în care se
precizează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un laborator pentru a fi recunoscut de
organismele abilitate în acest sens.
Exista numeroase tipuri de laboratoare care obtin acreditarea ISO 17025, printre ele numarandu-se:
•laboratoarele de medicina legala (in legatura cu testele ADN, locul crimei, amprente, arme de foc,
toxicologie, concentratia de alcool din sange etc.);
•laboratoarele farmaceutice;
•laboratoarele alimentare;
Indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea un anumit laborator, sunt necesare stabilirea si
implementarea acelorasi premise inainte ca acreditarea sa poata fi obtinuta.
Standardul ISO 17025, “Cerinte generale pentru competenta lab. de incercari si etalonari”, a inlocuit mai
multe standarde si ghiduri mai vechi, inclusiv Ghidul 25 ISO/IEC si EN45001.
ISO 17025 le impune laboratoarelor sa abordeze probleme care afecteaza in mod direct calitatea datelor
si competenta tehnica.
A 4-a sectiune a standardului se refera la sistemul calitatii din laborator, cuprinzand cerinte pentru unele
activitati cum ar fi controlul documentelor, masurile corective si analizele manageriale.
A 5-a sectiune a standardului cuprinde cerinte referitoare la activitati ca validarea metodelor de testare,
competenta personalului, trasabilitatea masuratorilor si incertitudinea masuratorilor.
Organismul de acreditare pune la dispozitie documente, politici și cerinte generale si ofera detalii despre
procesul de acreditare. Aceste documente sunt esentiale pentru garantarea faptului ca laboratorul isi
dezvolta si implementeaza un sistem de management in conformitate cu cerintele standardului ISO
17025 si cu cerintele organismului de acreditare.
Laboratorul nu va fi acreditat daca nu indeplineste toate aceste cerinte, indiferent daca ele decurg din
standard sau din politicile organismului de acreditare.
In principiu, exista doua moduri in care se poate obtine acreditarea ISO pentru laboratoare.
– Contract de acreditare;
– Reclamaţii; anexa Informaţiile minimale pe care trebuie să le conţină reclamaţia pentru a putea fi
considerată validă;
1.Preacreditarea
2. ACREDITAREA
Iniţierea acreditării;
Evaluarea documentelor calităţii;
Auditul de acreditare;
Aprobarea acreditării;
Obţinerea Certificatului de acreditare;
Auditul de supraveghere ( la 6 luni – 1 an);
Re-acreditarea (la 3-5 ani).
1. https://www.bipm.org/en/worldwide-metrology/
2. ILAC Guidance Documents (G Series) - https://ilac.org/publications-and-resources/ilac-guidance-
series/
3. Florentina Ligia FURTUNESCU Dana Galieta MINCĂ - MANAGEMENTUL
SERVICIILOR DE SĂNĂTATE – ABORDARE PRIN PROIECTE. Ediţia a II-a revizuită
şi completată. EDITURA UNIVERSITARĂ „CAROL DAVILA” BUCUREŞTI, 2010
4. Prof.Dr. Cristian Vlădescu – Sănătate publică și management sanitar , București 2004.
5. www.insp.gov.ro
6. Directiva 98/83/EC www.eur-lex.europa.eu