34-UrsuMioara-Consilierea Parintilor CES
34-UrsuMioara-Consilierea Parintilor CES
34-UrsuMioara-Consilierea Parintilor CES
RUDOLF STEINER
Familia are un rol deosebit de important în identificarea, în fază incipientă, a copiilor care
prezintă cerințe educative speciale ( CES ).
Modalitățile prin care membrii familiei pot cunoaște primele manifestări ale
deficienței, pe care o poate avea copilul, sunt multiple. În primul rând, observația atentă
a tuturor reacțiilor copilului, încă din primele zile de viață. Apoi, convorbirea, care
reprezintă o conversație, prin intermediul căreia se pot obține informații despre interesele,
trăirile afective ale copilului, despre motivele comportamentului și atitudinii sale. Sunt și
alte metode prin care se poate recunoaște copilul cu cerințe educative speciale ( CES ).
Indiferent de tipul deficienței, stabilirea unui diagnostic diferențial constituie primul pas
în adoptarea de strategii de intervenție în educația și asistența copilului cu cerințe
educative speciale ( CES ). Acest diagnostic se stabilește de către specialiști, dar familia
este cea care trebuie să demareze procesul de rezolvare a problemelor copiilor cu cerințe
educative speciale ( CES ). Pe tot acest parcurs, familia are nevoie de consiliere din
partea specialiștilor, pentru a depăși eventualele obstacole, care pot apărea pe drumul
dificil de creștere, îndrumare și comunicare cu un astfel de copil.
1
Ideea educației integrate a apărut ca o reacție firească a societății la obligația acesteia
de a asigura cadrul necesar și condițiile impuse de specificul educației persoanelor cu
CES. „Educația integrată ( incluzivă ) și reabilitarea pe baza resurselor comunitare
reprezintă abordări complementare, care se sprijină reciproc în favoarea acordării de
servicii pentru persoanele cu cerințe speciale.” ( UNESCO, 1980 )
Școala tradițională îi privește pe elevi ca pe niște indivizi, „care nu știu nimic și care
trebuie să învețe tot ce li se oferă ( copilul este asemenea unei cutii goale, care urmează
să fie umplută )” ( Rivas Flores, 1997 )
Pe de altă parte, școala diversității vede în elevi niște participanți activi la elaborarea
informației și cunoștințelor cuprinse în conținutul învățării.
Dacă în modelul tradițional, relațiile familiei cu școala sunt slab reprezentate, în
condițiile școlii pentru diversitate, părinții participă direct la viața școlii, au dreptul să-și
exprime propria viziune asupra modului de funcționare a școlii și să participe concret la
influențarea actului managerial în școală.
Familiile copiilor cu cerințe educative speciale au obligația să se implice în activitățile
extrașcolare ale copiilor și să aibă răbdare și înțelegere față de schimbările mai lente sau
mai rapide din viața copiilor lor.
Astfel, membrii familiilor cu copii cu cerințe educative speciale trebuie:
să fie participanți activi la toate activitățile școlii;
să fie modele de acțiune și comportament în acceptarea și susținerea integrării
persoanelor ce cerințe speciale;
să sprijine profesorii în demersul lor de a asigura evoluția și formarea copiilor;
să fie parteneri sinceri de dialog și să accepte, fără rezerve, colaborarea cu echipa
de specialiști, care se ocupă de educarea și recuperarea copiilor lor, urmărind
împreună progresul înregistrat de copil în diverse situații de viață.
să colaboreze cu alți părinți, în grupele de suport ale părinților și să împărtășească
și altora experiențele personale cu proprii copii, la activitățile desfășurate în
mijlocul familiei.
Familia este mediul în care se dezvoltă și evoluează copiii, este celula care are o
importanță covârșitoare în formarea omului de mâine, născut din copilul de azi. De
aceea, familiile trebuie încurajate și sprijinite, prin acțiuni sociale specifice, care
favorizează derularea optimă a relațiilor educaționale. Intervenția socio-educațională
se constituie dintr-un complex de măsuri, care sprijină familia, intervenind în reglarea
relațiilor intrafamiliale, în favoarea educației familiei și a educării copiilor
2