ARTA ELITELOR ÎN EXTREMUL ORIENT

- EXAMEN –

Alexandra Corina Răileanu- Brutaru

Master Istoria Artei și Filosofia Culturii

Cerință: Pornind de la cele patru obiecte prezentate realizați un eseu în care să comparați modul
în care artele ilustrează valorile prin care se definesc elitele tradiționale în China și Japonia.

Arta chineză constituie fără îndoială, una dintre cele mai vechi tradiții continue din lume. Arta
chineză poate fi datată din 10.000 î.Hr., a evoluat cu timpul, iar religia, politica și filosofia au
jucat un rol important în dezvoltarea sa. Arta clasică din Chuna include caligrafia, poezia, și
picture, acestea au generat stiluri și au avut propriile lor caracteristici în funcție de dinastie. Arta
chineză prin forța sa a iradiat în întreg extremul orient întâlnindu-se pe anumite planuri spirituale
cu arta subcontinentului Indian.

Așa cum sublinia istoricul francez Jaques le Goff în lucrarea sa „Pentru un alt ev mediu ” nu
putea să existe o dicrepanță mai mare între felul de a înțelege lumea și viața, decât aceea pe care
au descoperit-o europenii atunci când au descoperit popoarele Extremului Orient. Cu siguranță
fantasmele europenilor medievali legate de ființe monstruase: oameni cu laba piciorului spre
spate, ciclopi sau oameni fără cap nu s-au dovedit a fi adevărate, cu toate acestea modul în care
popoarele asiatice își exprimau prin arte sensibilitatea și creativitatea, situau sistemele acestora
de valori pe cu totul alte coordinate față de occidentul medieval. Poate că afirmația filosofului
german Hegel privind arta ca manifestare sensibilă a ideii se potrivește întrutotul artei extrem
orientale și într-o mai mică măsură artei occidentale.

1
Primul obiect pe care îl analizăm este ruloul „Arbore și stânci”, realizat de maestul Su Shi (1037-
1101)în maniera tuș pe hârtie. Ruloul ale cărui dimensiuni sunt 27.2 x 543 cm, poartă 41 de
însemne: sigilii, iscălituri, însemnări care îl fac un adevărat depozitar al memoriei.

Pictura face parte din nucleul aptitudinilor cu care erau educați literații birocrați care constituiau
elitele Chinei medievale, situația cu totul excepțională în care se aflau aceste persoane care au
avut o contribuție extraordinară și o ascensiune social de neegalat în alte societăți contemporane,
a determinat ca exportul cultural al tehnicilor, temelor și principiilor estetice să nu însemne
totodată și o preluare a viziunii și filosofiei în care au fost create aceste opere ale marilor maeștrii
chinezi. Așa cum am mai spus ruloul maestrului Su-Shi devine aproape o operă colectivă pe care
cele 41 de persoane care au intervenit asupra ei o îmbogățit-o atât în privința conținutului cât și
din punct de vedere estetic prin stilurile de caligrafie care au evoluat și ele de-a –lungul timpului.
Astfel un mesaj peste timp pornit de la un maestru se propagă și se îmbogățește de parcă acesta
ar fi aruncat o piatră în apa stârnind cercurile concentrice memoriei din reflecțiile celor care i-au
admirat opera. M-am gândit la niște cercuri concentrice ale memoriei gândindu-ma la destin,
pentru că ce poate inspira privitorului copacul complet dezfrunzit, poate uscat, al cărui trunchi
este răsucit complet ca o schimbare totală de soartă înainte de o răbufnire finală a unor crengi noi
care se vor usca și ele la timpul lor. Reflecția asupra destinului este completată de cea a „relației
dintre copac și piatra” de sub care copacul pare să evadeze. Este piatra aceea care îl susține ca să
nu cadă în abisul stâncii sau piatra este cea care i-a pricinuit o creștere atât de dificilă și
„contorsionată”. Pentru elitele din China medieval această temă din natură era menită să
stârnească întrebări legate de sensul vieții și împlinirea socială și spirituală. Realizată în tuș

2
negru aproape dintr-o trăsătură de penel, lucrarea maestrului are numai doar atâtea detalii doar
cât să îl facă pe privitor să revină asupra ei.

Poezia din China este o expresie a emoției publice și private, iar cititorii sunt fost capabili să
înțeleagă viața interioară a scriitorului citind poezia sa. Un exemplu găsin pe acest rulou.

Despre relatii și prietenie sunt însemnările înțelepților Mi Fu și Liu Liangzuo din Shangrao, în
casa Maestru Feng care este consemnată în versurile:

Cine poate spune ce-nseamnă patruzeci de Din visuri vechi stânca răsare dintre nori,
ani? Arborelui asalturile i-au răpit veșmântul ;
Dar crengile-i înfricoșate, încă de cer
Timp de trei ani hainele nu mi le-am înnoit.
binecuvântate,
În sărăcie capătă-nțeles pericolele vieții;
Sfidează soarta-i trecătoare.
Doar vârsta-naintată vede-un sens în Dao și Ce bucurie simt când desfășor ruloul!
virtute. Adevărații prieteni sunt rari în încăperi

Prea vârstnic pentru a-ncerca o carieră, închise.

Priveliștea o știu din curtea casei mele,
Sunt singur, prea rari cei care mă cunosc.
Dar drumul înapoi mi l-am uitat.
Ce fericire să găsesc această companie!

În anii toamnei vieții, încă nu mă gândesc la-

ntoarcerea acasă.

O competiție lirică a cărei replică europeană o putem regăsi, poate, în școlile de filosofie ale
Arcadiei, nu într-o Europă zguduită de cruciade. Regăsim în aceste versuri îngrijorare, nostalgie,
teama înaitării în vârstă alături de bucuria prieteniei adevărate și adevăratului dialog intelectual.

Regăsim în această pictură completată cu versuri din colecți imperială influența filosofiei
confucianiste în care la baza ordinii universului stau relațiile armonioase dintre oameni.

Cu cel de al doilea obiect propus un vas pentru arderea esențelor parfumate, o realizare plină de
rafinament a meșterilor porțelanului roz facem un salt în timp de șase secole, în China
începutului de secol XVII. Vasul acesta reflectă spiritul epocii în care a fost creat.

3
Curtea împăratului Qianlong reprezintă apogeul dinastiei Qing, epoca cu cea mai spectaculoasă
dezvoltare economică reflectată în avântul artelor tradiționale chineze care încep să fie cunoscute
și apreciate în lumea întreagă.

Rolul lui Qianlong în artele și literatura timpului său a fost probabil unul considerabil, dar nu
poate fi determinat cu exactitate deoarece se obișnuia să se crediteze împăratului multe dintre
lucrările produse în timpul domniei sale de către o varietate de artiști1. Dar, este clar că el a scris
atât proză cât și poezie și a practicat caligrafia și pictura.

De o mai mare importanță istoriografică este finanțarea de

către Qianlong a unei culegeri de scrieri clasice chinezești.
În 1772, Qianlong a ordonat ca alegerea celor mai
importante texte din cele patru direcții tradiționale ale
învățării chineze – lucrări clasice, lucrări istorice, lucrări
filosofice și și ceea ce se poate numi „belles lettres” care
include poezia. Timp de 10 ani au fost inventariate și
copiate și trimise în peste 36,275 exemplare în toate
provinciile. Chiar și ordinul său de epurare a colecțiilor de
textele care făceau referintă la dinastia manciuriană, sunt
încă o dovadă a preocupării sale pentru păstrarea unei
memorii colective bineînțeles sancționată de convingrile sale autocratice. Toate acestea reflectă
preocuparea elitelor pentru crearea unei moșteniri de valoare care să reflecte modul de viață și
aspirațiile. Vasul propus este o sinteză a luxului, extravaganței, imaginașiei și evolușiei
extraodinare a tehnicii de fabricare a porțelanului. Decorarea acestui vas pentru arderea esențelor
parfumate prin procedeul "Mii de flori" juxtapune sute de crizanteme, bujori, crini, volbură,
trandafiri, lotus, magnolii. Artizanul a urmărit să redea caracteristicile exacte ale acestor flori,
volumul este marcat de culori ușor umbrite, realizate cu un simț acut de observare, într-o
fabuloasă combinație de emailuri vii, crae emană de jocuri de culoare amintind impresionismul
reînnoite în mod constant.

1
Steven Farthing, Istoria Artei – de la pictura rupestră la arta urbană – RAO, 2011

4
Efectul final, acela de brocart somptuos, reflectă tendința în timpul perioadei Qianlong, de a
imita diferite materiale ar fi jadul, bronzul sau mătasea. Vasul are o formă interesantă cu acele
filamente care erau utilizate pentru al manevra când era cald, dar nu putem să nu observăm
corpul și cele trei piciorușe rubiconde care reduc din grația obiectului.

Această piesă reprezintă un tur de forță din punct de vedere tehnic, folosind paleta caracteristică
a porșelanurilor roz caracterizată printr-un pigment derivat din violet, clorură de aur, fier
antimoniat galben, oxid de cupru verde, și portocaliu care rezultă din utilizarea de densitate
variabilă a oxidului de fier. Acești pigmenți au fost amestecați în smalț de plumb și siliciu, ceea
ce au necesitat cel pușin două arderi la aproximativ 800-850 de grade Celsius.

Ca un ultim foc de artificii, perioada porțelanului roz din care face parte acest obiect, care se
încadrează în seria vazelor decorate cu acest model, ilustrează exuberanța ultimei perioade
inventive a olarilor chinezi. Porțelanul roz reprezintă manifestarea luxului dar poate nu în aceeași
măsură a vanității pe care o observăm în operele rococo și baroce ale aceleiași epoci în
occidentul apusean. Arta acestei perioada reprezintă afirmarea și recunoașterea ambițiilor
nobililor de origine manciuriană. Porțelanul roz va deveni pentru totdeauna preferatul elitelor
chineze și acesta preferințăcși apreciere se va reflecta și în felul în care ca fi receptat și în
Europa, până și în modul în care este evaluat astăzi în lumea comerțului cu artă și antichități.
Această bunăstare îndrăzneață dealtfel se va reflecta și în accesul în cercurile puterii al
funcționarilor și militarilor pe scara meritocrației se erodează, corupția începe să se insinueze la
toate nivelurile statale și asistăm la decăderea dinastiei Quin.

Tematica florilor care aparțin tuturor anotimpurilor într-o combinație neverosimilă care ne face
să ne gândim la trecerea timpului și la frumusețea care trebuie să rămână în mod constant în
ochiul privitorului, coloristica și morfologia plantelor redate cu exactitate ne fac cu siguranșă să
ne gândim la lucrările florale ale curentului renașterii renașterii în Țările de Jos la reprezentanții
școlii flamande de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII –lea: Jean
Baptiste Morel, Daniel Seghers, Hendrick van Balen, Andries Daniels, și poate cel mai cunoscut
dintre pictorii care au abordat aceste tip de ghirlande și buchete, Peter Paul Rubens.

În concluzie, arta clasică chineză care aducea laolaltă literatura, arta scrisului și pictura erau
practicate de literații birocrați aceast grup, manifestarea unică a ascensiunii în cele mai înalte

5
sfere ale elitei și a cercului de erudiți, prin educație, comportament demn, diseminarea
învățăturii. Clasele aristocrate apreciau frumosul sub forma artelor aplicate, arhitecturii,
literaturii și se mândreau cu contribuții personale nu numai în domeniile administrative și
militare ci și culturale.

Următoarele două obiecte propuse sunt realizate în Japonia și fiecare dintre ele reprezintă un
reper artistic simbolic pentru acestă țară.

Școala Kano cărea îi aparține panoul de lemn pictat a apărut într-un moment în care idealurile
culturale chineze erau dominante în arta japuneză. Stilul Kanō, deși pare chinezesc în materie de
tehnică este de fapt complet japonez în forma sa de exprimare.

Școala Kanō, familie de artiști al căror stil de pictură a dominat arta japoneză din secolul al XV-
lea până în secolul al XIX-lea. Timp de șapte generații, mai mult de 200 de ani, cei mai
importanți artiști japonezi au venit din această familie, iar stilul oficial a rămas în mâinile lor
pentru încă un secol sau mai mult. De-a lungul istoriei lor, familia a servit marii maeștri militari
ai epocii Shogunatului, iar simbolismul moral și înalt al tradiției Kanō a fost în același timp
idealul politic2.

Panelurile care constituie lucrarea „Prun și fazan” este atribuită lui Kanō Sanraku care ar fi
realizat unele dintre cele mai mari picturi pe ecran din perioada Azuchi-Momoyama (1574–
1600). Sanraku a fost discipolul și fiul adoptat al pictorului, Kanō Eitoku, și ca și el a excelat în
desene decorative la scară largă executate în linii îndrăznețe, de o mare precizie utilizând culori
strălucitoare pe fundaluri acoperite cu foiță de aur. El a pictat multe ecrane pliante și panouri
glisante, folosite pentru a decora interioarele templelor, castelelor și palatelor.

Lucrări prețioase de tipul acesta reprezintă gustul pentru frumos al elitelor japoneze, un gust
esențializat, un gust care exprimă valorile Japoniei medievale, de puritate, loialitate, forță,
dorința elitelor militare de a impresiona de ași disputa prin orice mijloace supremația.

2
Enciclopedia Britanică-online

6
 Lucrarea este descrisă în catalogul expoziției
carea a avut loc la Metropolitan Art Museum din
New York în 1975: MOMOYAMA- Japonese art
in the Age of Grandeur, în care este remarcată
compoziția care este foarte potrivită pentru
camera pe care o decorează și stilul manierist al
picturii. Întradevăr această lucrare și celelalte ale
autorului se îndepărtează de cele predecesorilor
săi în care am regăsit călugări budiști, peisaje
montane o mai mare influență a picturii chineze.
Kanō Sanraku pare să răspundă unui gust mai
orientat spre lux, subiecte decorative tratate într-o manieră academistă. Am remarcat în
compoziția panoului cel pușin 5 specii de plante: prunul înflorit, pe care urcă o plantă agățătoare,
tufele de bambus care ascund baza picturii, cele două ramuri de pin si arbustul înflorit, probabil
hibiscus la care se adaugă fazanul si mierla cu piept roșu. Pictura nu are adâncime, este executată
într-un singur plan, execuția este de o frumusețe care tinde spre perfecțiune. Panourile aceste
aproape singurele elemente de decor în spațiile locuite de samurai, reprezentând stilul shoin, erau
funcționale dar trebuiau să suplinească
absența aproape totală a mobilierului și a
altor decorațiuni „în concurență numai cu
peisajul unor grădini cu un decor perfect
sau peisaje naturale”3
Bolul de ceai de tip raku ne poartă în
povestea cremoniei ceaiului.

Dacă la inceput atuci când nobilul

Toyotomo Hydeiosi, cel care a unificat
Japonia a creat pavilionul de ceai, decorat
cu paneluri de aur, servirea ceaiului era

3
Aurelian Ionascu , O calatorie in Japonia, Editura: Dacia , 1983

7
legată de putere și prestigiu. Samuraii și negustorii se întâlneau în acest context să discute afaceri
iar prețiozitatea uneltelor pentru prepararea ceaiului era o indicatie a statutului lor.

„Ustensilele de ceai sunt ceva minunat, fiindcă nu se schimbă. Iubitorii artei ceaiului, pentru că
au suflet, se schimbă. Fată de aceştia, ustensilele sunt minunate. Nu se schimbă niciodată. Poţi să
te bazezi pe ele.4
Mai tîrziu ceremonia ceaiului capătă alte valențe ea trebuie să îi apropie pe cei care se află
laolaltă indiferent de clasa social din care provin. Această viziune a Maestrului Seno Rikyu, pe
care o impune chiar prin realizarea designului unui pavilion de ceai, umilința, cultivarea relațiilor
cordiale sunt ceea ce fac o reuniune de ceai reușită. Oaspetii trebuie să se simtă prețuiti. În mica
încăpere în care servesc ceaiul diferențele dispar și apropierea este și mai mare atunci când
invitații beau din același bol.
”E greu să-i convingi pe oamenii obişnuiţi de valoarea unui obiect dacă nu îi atribui un preţ pe
măsură. Cel mai uşor e să-i faci să priceapă valoarea prin preţ. Maestrul Rikyu îşi alegea
obiectele pentru arta ceaiului din viața a de zi cu zi. Si obiectele alese de el sunt toate, fară
excepţie, deosebite.”spune Maestrul de ceai în cartea lui Yasoushi Inoue.
Bolul raku de culoare roșie, cunoscut sub numele Seppo. I-a aparținut maestrului Honami Koetsu
(1558-1637). Bolul a fost reparat, după un accident, cu lipitura de aur. Bolurile realizate în
această tehnică care le face unice sunt întradevăr prețioase , dar poate eu reprezintă comuniunea
peste timp cu cel care l-a creat și l-a utilizat în timpul ceremoniei ceaiului. La prima vedere cu o
înfățișare modestă, cu pereți groși adeseori imperfecți cu pete de culoare aceste opera de artă
semnifică tradiția și continuitatea. Arta elitelor din extremul orient este marcată de păstrarea
memoriei, venerarea înaintașilor. Din enciclopedia Britanică online aflăm următoarele despre
Hon'ami Kōetsu, (n. 1558, Kyōto, Japonia — d. 27 februarie 1637, Kyōto), că a fost un renumit
pictor japonez din perioada Tokugawa, care a fost, de asemenea, caligraf, un olar, un cunoscător
al tehnicii realizării săbiilor, grădinar peisagist și un adept al ceremoniei ceaiului. S-a născut în
orașul imperial Kyōto și a urmat profesia tatălui său de furnizor de săbii la curtea imperială. În
1615, shogunul Tokugawa Ieyasu i-a acordat un teritoriu în Takamine, la nord-vest de Kyōto,
unde a înființat un schit numit Taikyo-an. Împreună cu ruda sa la fel de remarcabilă, Sōtatsu, el a

4
Maestrul de Ceai –Yasoushi Inoue

8
fondat o școală de pictură care a fost continuată de Ogata Kōrin, al cărei stil a fost colorat și
puternic decorativ, instaurând tradiția Yamato-e a Japoniei clasice.

Am adăugat acest fragment biografic pentru că l-am găsit interesant și reprezentativ pentru clasa
creatorilor de artă din Japonia medievală. Este de remarcat polidisciplinaritatea și interesul
pentru viața spirituală care se manifestă în viața de zi cu zi prin artă. Am adăugat acest destin
artistic care se împletește cu viețile samurailor și al shogunului prin originea sa de armurier, dar
și prin arta pentru care a fost apreciat.

Concluzii

Am căutat să nu despart cele patru opere care ne-au ghidat în incursiunea în arta elitelor din
China și Japonia de creatorii lor și cei cărora le-au fost destinate. Am descoperit forme de
expresie artistică representative care au îmbinat luxul, grandoarea și prestigiul cu formele
spiritualității Extremului Orient, taoismul un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor
naturale, confuciasmul meditativ și budismul în care totul este iluzie și predispune pentru bucuria
vieții.

Bibliografie

Suzane Valennstein , A handbook of Chinese Ceramic, 1975, Metropolitan Art Museum New
York
Steven Farthing, Istoria Artei – de la pictura rupestră la arta urbană – RAO, 2011
Aurelian Ionașcu , O călatorie in Japonia, Editura: Dacia , 1983
Yasoushi Inoue, Maestrul de Ceai, Humanitas
Jacques Le Goff- Pentru un alt ev mediu , Editura Meridiane, 1986
MOMOYAMA- Japonese art in the Age of Grandeur, Metropolitan Art Museum din New York
în 1975: