Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

                                                                                                            De Camil Petrescu

            Teoretician al "noului roman"(roman modern, de analiza/roman al experientei), Camil

Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei si un nou stil. Problematica
fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind cea a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se
incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, neliniste, clocotitoare de idei -  eroii
camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului.
            De-a lungul vietii, Camil Petrescu a realizat o diversitate de opera literare, printre care se
numara: "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian" (dramaturgie), "Patul lui Procust" (roman).
            In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Camil Petrescu
surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat
de incertitudini , care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a
omenirii angrenate in tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.
            Ca orice roman, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este o specie a
genului epic, in proza, de dimensiuni mari, cu actiune complexa, cu puternice conflicte si o
intriga complicata la care participa numeroase personaje construite modern de Camil Petrescu.
Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si
indirect din propriile fapte, ganduri, sentimente, realizate prin dialog, monolog interior,
introspectie.
            Tema romanului o constituie dragostea si razboiul, ca experiente ale cautatorului de
absolut.
            Titlul romanului ar putea sugera ratacirea tanarului Stefan Gheorghidiu prin noaptea
incertitudinilor si a intrebarilor fara raspuns legate de iubire. Cuvantul "noapte", repetat in titlu
reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele
firii umane. Cele doua "nopti" sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului: iubirea si
razboiul.
            Perspectiva narativa subiectiva este data de un narator-personaj, care relateaza la
persoana I (viziunea “impreuna cu”).
.Modalitatea narativa se remarca prin prezenta marcilor formale ale naratorului (verbe si
pronume la persoana I), de unde reiese implicarea acestuia in evenimente, pana la substituirea
lui de catre personaj. Mai mult, notele de subsol scrise tot la persoana I sg (o inovatie absoluta
a romancierului, adept al autenticitatii) sugereaza o identitate autor-narator-personaj.
Analiza psihologica este realizata prin mijloace de analiza a constiintei,
naratorul  apeland la dialog, monolog interior, flashback (fluxul memoriei) si cuvinte cu valoare
de simbol. Toate acestea argumenteaza caracterul subiectiv al romanului
Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de
flashback.
            Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul si un spatiu imaginar inchis, al
framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.
            Conflictele romanului au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine, in cuplu (cu Ela)
si cu lumea insasi (in razboi), fiind, deci, interioare.
            Incipitul romanului il reprezinta pe Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al
acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea
fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.
Romanul incepe printr-o discutie de la popota, cand Gheorghidiu aduce in prezent (timpul
subiectiv) experienta sa erotica fundamentala, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: "Eram
insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala".
Casnicia sa cu Ela este linistita o vreme, mai ales ca tinerii duc o viata modesta, aproape
de saracie, iubirea fiind singura lor avere. Moartea unui unchi de-ai lui Gheorghidiu, pe nume
Tache, ii aduce lui Stefan o mostenire substantiala, fapt care schimba radical viata tanarului
cuplu, societatea mondena capata pentru Ela importanta primordiala.Sub influenta unei verisoare
a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi,
preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de
bine. In casa acestei verisoare cei doi cunosc "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei",
domnul G. Stefan observa ca Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se
afle mereu alaturi de el. Stefan incepe sa fie din ce in ce mai suspicios ca Ela l-ar putea insela.
Excursia de la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei. Alta data, sosind pe
neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste
sotia acasa. Ela ajunge pe la opt dimineata. Stefan o alunga, fiind convins ca "niciodata femeia
asta nu ma iubise" si-i cere sa divorteze.
Dupa un timp, cei doi se impaca si sublocotenentul Gheorghidiu, fiind concentrat in
armata pe Valea Prahovei, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung. Il zareste in oras pe
domnul G. si atunci nu se mai indoieste ca acesta "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant".
Planuieste sa-i omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa
mearga impreuna la regiment.
            Cartea a doua incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza o imagine
de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul
dezorientati.
Desprinderea eroului din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei
experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidu participa efectiv,
luptand pentru libertatea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.
Pe front, Stefan Gheorghidiu este ranit. Se intoarce in Bucuresti, in convalescenta. Acum
Ela ii pare o straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii
daruieste casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce era in casa, de la obiecte de pret la carti [...]
Adica tot trecutul", ramanand singur.
            Romanul este structurat in doua carti, cu titluri semnificative "Ultima noapte de
dragoste", care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si "Intaia noapte de
razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii.
Daca prima parte a romanului este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si
nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta
traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul Primului Razboi Mondial.
            Este un roman modern deoarece: Stefan Gheorghidiu este intelectual, foloseste mijloace
moderne de analiza psihologica (introspectia, monologul interior), demitizari (iubirea, razboiul,
statul).
            "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman subiectiv deoarece
evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relateaza propriile trairi, ganduri, sentimente si
se implica in evenimentele pe care le nareaza.
            Este un roman al experientei deoarece valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior,
de catre personaje, a unor experiente definitorii
            Este un roman erotic intrucat sunt prezente mitul iubirii si motivul cuplului. Stefan
Gheorghiu vede in Ela idealul de femeie (se casatoreste cu ea din orgoliu, deoarece era cea mai
frumoasa fata din Universitate), apoi ca pe o Madona falsa (este uimit cand observa ca Elei ii
placea sa discute politica, sa intervina in discutiile barbatilor). Nu o mai recunoaste (in ochii lui
Stefan, Ela decade, devine o femeie oarecare), isi da seama ca e indragostit de o iluzie (in
capitotlul "Diagonalele unui testament", viata celor doi se schimba radical), intr-un final iubirea
dintre cei doi esueaza.
            Protagonistul romanului "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi", Stefan
Gheorghidiu, este personajul-narator al evenimentelor si personaj "rotund"  prin complexitatea si
profunzimea psihologica. El traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic
(obiectiv), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), in
care analizeaza drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de
front, in care Gheoghidiu investigheaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si pe
cea obiectiva, traita, a razboiului.
Caracterizarea directa este realizata prin autocaracterizare: "ma chinuiam launtric ca sa
par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv"(inadaptat si inadaptabil)
Caracterizarea indirecta reiese indirect din faptele si trairile protagonistului.
Stefan Gheorghidiu este o natura reflexiv, care isi analizeaza in amanunt, cu luciditate  starile
interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: "Cata luciditate atata constiinta,
cata constiinta atata pasiune si deci atata drama".
Fire pasionala, puternic reflexiva si hipersensibila, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv
semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale chinuitoare, pe care le analizeaza
minutios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofica, el cauta cu
incapatanare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Stefan spera sa gaseasca in Ela idealul sau de iubire si feminitate catre care aspira cu toata fiinta,
ideal care s-a prabusit dramatic si din cauza conceptiei sale absolutizante: "cei care se iubesc au
drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt".
Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si
traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent si moral, neputand sa faca
niciunul din compromisurile cerute de societatea in care traieste, afacerile in care incercase sa se
implice fiind in dezacord cu firea lui cinstita.
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiului,
frontal, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.
            In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor
de idei si pasiuni, un om inteligent".
             Limbajul se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic
si intelectualizat.
            In concluzie, originalitatea romanului subiectiv e data subtilitatea analitica a propriei
constiinte, de drama intelectualului complex si introvertit, declansata prin memorie involuntara,
de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.
           
 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
                                                                                                            De Camil Petrescu

ASPECTE TEORETICE

            Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre

personaje, a unor experiente definitorii. Proza experientei se bazeaza pe crearea impresiei de
autenticitate prin utilizarea unor elemente care tin de realitate (jurnal, elemente autobiografice,
scrisori)
Estetica autenticitatii (care sta, deci, la baza romanului experientei) are in vedere confesiunea
personajului-narator la persoana I, introspectia, autoanaliza lucida, tehnica narativa moderna a
"punerii in abis"(de ex, introducerea in naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul anticalofil, (si
numai la Camil Petrescu, notele de subsol tot la persoana I, care sustin chiar identitatea autor-
narator!!!)

            Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare,

observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la
persoana I (perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor
sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.

            Proza de factura subiectiva are drept caracteristici: perspectiva narativa "faramitata",

relativizata, timpul subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, introspectia (utilizata nu numai ca mijloc de
autocunoastere, ci si ca mijloc de cunoastere a celuilalat!), constructia personajelor a caror
identitate se construieste treptat, prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea
definita ca identificare a actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu
trairea febrila)