VI.

CERTIFICAREA ŞI EVALUAREA CONFORMITĂŢII

6.1 Cadrul conceptual al certificării conformităţii

La începutul anilor '90, factorii de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene au
realizat că simpla uniformizare în elaborarea şi aplicarea în practică a standardelor era necesară
dar nu şi suficientă în eliminarea propusă a barierelor tehnice din calea comerţul internaţional,
exportatorii fiind confruntaţi în permanenţă cu multiple verificări şi încercări.
Ca urmare, Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a înfiinţat Comitetul
Consultativ CERTICO, devenit ulterior Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO), ale
cărui sarcini prioritare au fost următoarele:
 elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la inspecţii, încercări, evaluarea
laboratoarelor de încercări, a organismelor de inspecţie şi a celor de certificare;
 elaborarea de ghiduri internaţionale în domeniul certificării produselor, serviciilor şi
sistemelor calităţii;
 urmărirea modalităţilor de evaluare a conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor de
management al calităţii în raport de documentele de referinţă;
 promovarea unei recunoaşteri reciproce a sistemelor naţionale şi regionale de evaluare a
conformităţii etc.
După 1989 au fost create condiţiile obligatorii pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii
Europene ca o regiune economică fără graniţe interne. În acest sens, „Abordarea globală”
(denumită astfel deoarece obiectivul urmărit era acela de a acoperi toate domeniile economice,
atât cel „reglementat” cât şi cel „nereglementat”) pentru certificare şi încercare a Comisiei
Comunităţilor Europene a trasat noua cale pentru armonizarea legislaţiei în interiorul U.E.
Obiectivul urmărit a fost acela ca încercările şi certificatele unui stat membru să fie recunoscute
în toate statele membre ale U.E., având la bază o încredere absolută între toţi partenerii.
După apariţia seriei de standarde ISO 9000 şi a normelor europene EN seria 45000,
certificarea conformităţii a cunoscut o largă extindere, în prezent, mai ales pe piaţa europeană,
importanţa certificării fiind unanim recunoscută iar numărul cererilor de certificare şi al
organizaţiilor certificate fiind în continuă creştere.
 Certificarea este un proces desfăşurat pe baza unui set de proceduri, prin care o
terţă parte, denumită organism de certificare, oferă clienţilor o garanţie scrisă
conform căreia un nivel specific al calităţii unui produs, proces sau serviciu, se
situează la nivelul cerinţelor specificate din standarde sau din alte acte normative
aplicabile, în vederea conferirii unei încrederi adecvate în produsul/procesul/
serviciul respectiv.

1
6.2 Criterii de alegere a unui organism de certificare

Dacă toate organismele de certificare ce operează în interiorul Uniunii Europene trebuie să

îndeplinească cerinţele prezentate anterior, ne putem întreba cum poate un solicitant să aleagă
din multitudinea organismelor de certificare existente pe cel căruia să i se adreseze?
Nici un client nu-şi poate alege auditorii individuali dar poate selecta organismul de
certificare corespunzător, putând pune astfel baza unor relaţii de lungă durată. De aceea,
structura procesului de selecţie este foarte importantă.
Chiar de la primul contact, un organism de certificare poate oferi unui client potenţial
sentimentul de competenţă şi de profesionalism. Ca urmare, un organism de certificare trebuie să
creeze o impresie de furnizare a serviciului dorit şi nu de rigiditate şi birocraţie.
La o primă întâlnire, clientul poate adresa două întrebări :
- este organismul acreditat pentru standardul pe baza căruia organizaţia doreşte certificarea
şi dacă da, sub ce schemă de acreditare?;
- acreditarea existentă acoperă activităţile organizaţiei? (organismele de certificare sunt
acreditate pe mini-sectoare, în conformitate cu clasificarea industrială standard).
Dacă răspunsul la ambele întrebări este afirmativ, procesul de selecţie poate continua.
Un bun indiciu de selecţie a unui organism de certificare este acela al existenţei pe lista
de organizaţii certificate a unor organizaţii de mare importanţă. Faptul că există un număr mare
de organizaţii certificate nu este în mod automat şi un indiciu favorabil pentru un organism de
certificare, acesta putând fi mai mult interesat în cantitate, decât în furnizarea unui serviciu
credibil.
Un organism de certificare credibil nu trebuie să ridice nici o obiecţie în a furniza unui
client potenţial o selecţie a clienţilor săi, astfel încât acesta să poată obţine un feedback în
legătură cu modul de desfăşurare a certificării. De asemenea, un organism de certificare cu o
bună reputaţie va dispune întotdeauna şi de un angajat competent, cu solide cunoştinţe în materie
şi apt să discute orice problemă.
În cazul în care organizaţia ce doreşte certificarea este parte a unei corporaţii internaţionale
sau dacă are în mai multe ţări reprezentanţe pe care intenţionează să le certifice, este important
ca organismul de certificare ales să poată opera pe plan internaţional. Aceasta va da un plus de
credibilitate certificării acordate.
De asemenea, trebuie verificată şi modalitatea în care organismul de certificare
interpretează cerinţele standardelor, el netrebuind să adauge acestora propriile sale cerinţe,
mult mai restrictive. Verificarea se realizează prin intermediul documentelor de îndrumare ale
organismelor de certificare, în care este explicat modul de abordare al standardelor pe baza

2
cărora acestea realizează certificarea.
Organismul de certificare trebuie să adopte o atitudine deschisă, să nu existe nici un secret
în legătură cu auditul sau cu procesul de certificare, oferind astfel baza stabilirii unor relaţii de
parteneriat oneste şi de lungă durată. Serviciul de certificare prestat trebuie să fie flexibil şi
nebirocratic.
Un organism de certificare trebuie să furnizeze la cerere :
 o organigramă cu responsabilităţile şi structura ierarhică, relaţiile dintre funcţiile de
încercare, inspecţie şi certificare;
 o descriere a mijloacelor de finanţare;
 o prezentare documentată a sistemului de certificare, incluzând regulile şi procedurile
pentru obţinerea certificării;
 o documentaţie referitoare la statutul său juridic.
Organismul de certificare trebuie ales şi în funcţie de amploarea activităţii pe care o
prestează fiecare client potenţial, aceasta pentru că există diferenţe între auditul desfăşurat la
nivelul unei organizaţii de mari dimensiuni, faţă de cel dintr-o organizaţie de mai mici
dimensiuni.
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este cel al costului certificării. Clientul trebuie să
urmărească obţinerea unui cost eficient faţă de parametrii evaluaţi şi nu neapărat o cotaţie redusă,
care poate fi înşelătoare. Clientul trebuie să se informeze asupra taxelor percepute de auditori,
taxelor de cerere de certificare, a taxelor de audit de supraveghere şi ale politicilor de urmărire şi
de rectificare.
În cazul în care este depăşit scopul acreditării sale, un organism de certificare serios nu va
ezita să recomande solicitantului un alt organism de certificare corespunzător sau poate explica
acestuia cât va dura extinderea scopului acreditării sale, în vederea acceptării procesului de
certificare solicitat.
Foarte importantă este şi pregătirea de specialitate a auditorilor ce vor fi implicaţi.
Indiferent dacă este vorba de un auditor sau de mai mulţi, aceştia trebuie să aibă o experienţă
corespunzătoare în genul de activitate ce o vor audita, să cunoască limbajul de specialitate,
precum şi problemele tehnice implicate. De aceea, este bine de întrebat care este pregătirea
auditorilor pe care-i va trimite organismul de certificare, astfel încât să existe o garanţie că
echipa va fi competentă.
Organismele de certificare cu reputaţie dezvoltă şi servicii de audit pentru sistemele de
management integrate, de exemplu, acele sisteme care au integrat managementul calităţii,
managementul mediului, al sănătăţii şi siguranţei şi/sau al riscului. Dacă aceasta este o trăsătură
a organizaţiei solicitante, ea poate conduce la un cost mai ridicat dar şi la audituri mai eficiente,

3
însă organismul de certificare va trebui să explice cu claritate modul său propriu de abordare al
acestui subiect.
În concluzie, decizia de alegere a celui mai potrivit organism de certificare se bazează pe o
serie de factori: reputaţie, competenţă, cost şi atitudine prietenească. Orice solicitant va căuta un
organism care să se caracterizeze printr-o abordare pragmatică, deschisă spre noutate şi
constructivă, aptă să desfăşoare relaţii de parteneriat, nebirocratică, flexibilă şi sensibilă la
nevoile clientului şi totodată, cu costuri eficiente.

6.3 Etapele unui proces de certificare

Evaluarea independentă a sistemului de management al calităţii unui furnizor, în raport

de anumite criterii definite, constituie atât o categorie distinctă de certificare, dar şi o bază pentru
certificarea conformităţii produselor. Importanţa certificării sistemului de management al calităţii
rezidă în încrederea pe care acesta o conferă că furnizorul este capabil să livreze produse pe baza
standardelor sau a altor documente normative adecvate.
În cazul certificării unui sistem de management al calităţii, organismul de certificare
trebuie să solicite clienţilor săi implementarea şi funcţionarea eficientă a unui sistem de
management al calităţii documentat, în conformitate cu standardele de referinţă sau cu alte
documente normative şi totodată, să-i aducă la cunoştinţă cu promptitudine orice modificări pe
care aceştia intenţionează să le introducă în sistemul respectiv sau alte modificări care-i pot
afecta acestuia conformitatea.
Certificatul de înregistrare al evaluării capabilităţii este conferit oricărei organizaţii care se
consideră că întruneşte cerinţele sistemului de management al calităţii înscrise în standardul EN
ISO 9001. În acest caz, organizaţia respectivă poate folosi marca sau sigla de certificare
aparţinând organismului de certificare respectiv
Pe lângă certificarea sistemelor de management al calităţii, organismele de certificare
execută şi certificarea produselor, indiferent de sectorul implicat. Aceste proceduri pot fi egal
aplicate şi în cazul prestatorilor de servicii.
Standardul EN 45020 oferă următoarea definiţie procesului de certificare a produselor:
„măsură a unei terţe părţi, imparţiale, care arată că există nivelul corespunzător de încredere
că un produs/proces/serviciu corespunzător proiectat este în consens cu un standard definit sau
cu un alt document normativ definit”.
În Uniunea Europeană şi în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb există două tipuri de
certificare a produselor şi serviciilor: obligatorie (domeniul reglementat) şi voluntară (domeniul

4
nereglementat).
Certificarea obligatorie cuprinde domeniile reglementate, respectiv, acele domenii în care
punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile este reglementată de directivele
U.E. privind cerinţele esenţiale, de legislaţia sau de reglementările naţionale referitoare la
protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor, la protecţia muncii şi a mediului înconjurător.
În acest sens, acestor produse li se poate aplica marca CE şi pot fi puse în circulaţie în
interiorul Uniunii Europene numai după ce ele au fost certificate de către un organism notificat.
Marca CE se aplică exclusiv în domeniul reglementat şi este obligatorie, atestând conformitatea
cu cerinţele esenţiale faţă de produsele respective. Marca CE nu este o marcă de calitate şi nu
arată în ce măsură şi dacă sunt respectate caracteristicile de calitate şi de performanţă, ci este
doar un însemn ce permite o liberă circulaţie a produselor în interiorul U.E., un instrument de
supraveghere a pieţei, care semnifică faptul că produsul pe care este aplicată satisface cerinţele
relevante din directivele U.E.
Producătorul/furnizorul/importatorul care pune în circulaţie un anumit produs trebuie să se
supună procedurii corespunzătoare de evaluare a conformităţii cuprinse în directivele U.E. Marca
de certificare nu se aplică lângă marca CE, spre deosebire de marca de calitate, care se poate
aplica lângă aceasta.
În domeniile reglementate pot opera numai organismele acreditate sau notificate.
Certificarea voluntară cuprinde domeniile nereglementate (economia de piaţă liberă) în
care punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile şi certificarea acestora sunt
realizate pe baza contractelor de drept privat şi a înţelegerilor încheiate voluntar. Deşi acreditarea
organismelor de certificare nu este obligatorie în domeniul nereglementat, ea capătă o importanţă
din ce în ce mai mare, servind aceloraşi scopuri (instaurarea încrederii şi acceptarea competenţei
şi fiabilităţii organismului de certificare şi a certificatelor emise).
În cazul certificărilor de produs din domeniul nereglementat, baza certificării o reprezintă
documentele normative (standarde, specificaţii tehnice etc.), iar certificarea de produs se
efectuează pe baza prezentării rezultatelor încercărilor, care trebuie să provină de la un laborator
de încercări acreditat. De aceea, în cadrul procedurilor organismelor de certificare trebuie să se
prevadă ca specificaţia de încercare să fie clar scrisă în documentele de control al calităţii.
În general, certificarea produselor urmează aceleaşi etape ale certificării sistemului de
management al calităţii, implicând însă şi o serie de alte activităţi specifice, cum ar fi: încercări
asupra produsului într-un laborator acreditat, audit al procesului de fabricaţie sau de prestare a
serviciului etc.
Certificarea produselor/serviciilor oferă o serie de avantaje, printre care:
 îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor şi serviciilor de către producători, în vederea

5
 îndeplinirii condiţiilor impuse de certificare;
 promovarea produselor şi serviciilor, prin încrederea că cerinţele de calitate stipulate în
documentele de referinţă sunt respectate, orientându-i pe consumatori în alegerea lor;
 creşterea gradului de satisfacţie a consumatorilor, în condiţiile unei reale protecţii a lor;
 eliminarea încercărilor multiple (şi implicit a costurilor aferente) efectuate de către
producători, intermediari şi clienţii finali;
 înlăturarea barierelor tehnice din calea circulaţiei libere a produselor şi serviciilor.
Conformitatea produselor cu cerinţele stipulate se poate materializa în: declaraţia de
conformitate, rapoarte de încercări, certificate de conformitate emise de laboratoare sau de
organisme de încercare sau inspecţie, marcaj de conformitate sau licenţă acordată furnizorului.
În contrast cu domeniul reglementat (marca CE), certificatul sau marca nu sunt obligatoriu
recunoscute, recunoaşterea de către client a certificatelor emise depinzând de încrederea pe care
acesta o are în organismul emitent.
Furnizorul poate declara pe propria-i răspundere că produsele/procesele/serviciile sale sunt
conforme cu normele Uniunii Europene şi cu alte acte normative specifice, caz în care furnizorul
emite declaraţia de conformitate. În acest caz, furnizorul trebuie să exercite un control al tuturor
activităţilor care afectează calitatea produselor/ proceselor/serviciilor, în aşa fel încât să se
asigure că sunt respectate prescripţiile normelor sau altor documente normative la care se referă
declaraţia.
Declaraţia de conformitate trebuie să conţină toate informaţiile necesare prin care să se
poată identifica produsele la care se referă:
 numele şi adresa furnizorului care emite declaraţia;
 identificarea produsului (denumire, numărul tipului sau modelului şi toate informaţiile
complementare necesare: număr de lot, eşantion sau serie, originea, numărul de
exemplare etc.);
 referire la norme sau alte documente normative, într-un mod precis, complet şi bine
definit;
 dacă este cazul, toată informaţia complementară ce se poate dovedi necesară, cum ar fi:
calitatea, categoria etc.;
 data emiterii declaraţiei;
 semnătura şi titlul sau semnul echivalent (ştampila) persoanei autorizate;
 atestarea că declaraţia este emisă pe propria răspundere a furnizorului.
Declaraţia se poate prezenta sub formă de document, etichetă sau echivalent şi este, de
asemenea, posibil să fie imprimată sau aplicată, de exemplu, într-un comunicat, catalog, factură
sau manual de instrucţiuni pentru uzul utilizatorului privind produsul în cauză.
6
 Certificatele de conformitate reprezintă documente, emise pe baza unor reguli ale unui
sistem de certificare şi care conferă o încredere suficientă că un anumit produs/proces/serviciu
identificat este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt act normativ. Un certificat de
conformitate cuprinde, pe lângă caracteristicile produsului respectiv (produsul la care se referă,
standardul sau actul normativ care acoperă produsul etc.) şi informaţii referitoare la organismul
care a efectuat verificările (numele şi marca organismului de certificare care emite certificatul,
data expirării, dacă este necesar, numele organismului de acreditare etc.), precum şi marca de
conformitate, care trebuie să identifice organismul de certificare care o aplică.
În urma certificării conformităţii produselor cu standardele europene armonizate, acestora
li se poate aplica marca de conformitate, care atestă că produsul respectiv este fabricat în
conformitate cu un standard european.
Una dintre aceste mărci, este marca europeană “Key Mark”, elaborată de CEN şi
CENELEC, prezentată în figura 6.1.

Fig. 6.1 - Simbolul Key Mark

Aplicarea pe produse a acestui simbol este rezultatul unei activităţi voluntare, în domeniul
nereglementat şi prezintă avantajul că furnizează cumpărătorilor o încredere în calitatea
produsului achiziţionat, precum şi posibilitatea de supraveghere a pieţei prin înlăturarea
concurenţei neloiale şi a produselor de calitate inferioară.
În România se folosesc două tipuri de mărci: marca SR – figura 6.2, pentru certificarea
conformităţii produselor cu standardele româneşti neobligatorii şi marca SR-S – figura 6.3,
pentru certificarea conformităţii cu standardele româneşti obligatorii (care conţin prevederi
referitoare la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi la protecţia mediului înconjurător).
Acordarea dreptului de utilizare a acestor mărci de conformitate este atribuită de către Asociaţia
de Standardizare din România (ASRO) sau de către organismele de certificare mandatale de
aceasta.

Fig. 6.2 - Marca de certificare a conformităţii cu cerinţele standardului românesc

7
 Fig. 6.3 - Marca de certificare a conformităţii cu standardele româneşti de securitate

Aceste mărci pot fi aplicate pe: produs, ambalaj, etichetă sau pe documentele de însoţire a
produselor, conferind încredere clienţilor că produsul respectiv satisface cerinţele prescrise în
standard şi că acestea sunt în permanenţă verificate de către producător, precum şi de către
ASRO.
Licenţa acordată unui furnizor reprezintă un document prin care organismul de certificare
acordă acestuia dreptul de a utiliza certificate sau mărci de conformitate pentru produsele sau
serviciile sale.
Organismul de certificare are dreptul de retragere sau anulare a autorizaţiilor, certificatelor
şi mărcilor de conformitate, elaborând în acest sens proceduri documentate.
El poate refuza să acorde, să reînnoiască sau poate revoca certificatul de conformitate în
cazul în care organizaţia certificată sau solicitantă este acuzată de orice act ilegal, este
falimentară sau în lichidare.
În cazul în care o organizaţie solicitantă sau certificată doreşte să facă recurs la orice
decizie a organismului de certificare, ea trebuie să-l depună în decurs de 14 zile de la notificarea
oficială a deciziei Comitetului de conducere al organismului de certificare.
În cazul certificării personalului, organismele de certificare furnizează, cu ajutorul
evaluării şi al unei supravegheri ulterioare, confirmarea că personalul este competent pentru a
presta serviciile declarate. Această confirmare îmbracă forma unui certificat de competenţă ce
indică existenţa unei încrederi adecvate că persoana numită este competentă să efectueze
anumite servicii. Organismul poate condiţiona certificarea personalului de utilizarea cu
regularitate a persoanelor în activităţile pentru care acestea au fost certificate şi de menţinerea la
zi a instruirii lor.

6.4 Certificarea organizaţiilor de mici dimensiuni

Tendinţele în ceea ce priveşte mărimea organizaţiilor certificate sunt diferite, în unele ţări
manifestâdu-se o tendinţă de creştere a numărului de certificări la întreprinderile mici, pe când,
în cazul altor ţări, certificarea sistemului de management al calităţii se consideră eficientă doar în

8
cazul organizaţiilor mari.
Pentru a veni în sprijinul organizaţiilor de mici dimensiuni (cu până la 10 angajaţi) de a-şi
implementa propriul lor sistem de management al calităţii şi pentru a obţine certificarea pe baza
ISO 9001, unele dintre cele mai cunoscute organisme de certificare de pe plan internaţional au
creat un program special.
Acesta oferă organizaţiilor mici posibilitatea de a obţine de la distanţă cunoştinţele în
domeniul calităţii, necesare pentru a implementa şi evalua în diferite etape propriile lor sisteme
de management al calităţii, cât şi pentru a obţine certificarea pe baza ISO 9001, la un cost
substanţial mai mic decât costurile obişnuite de certificare.
Programul se prezintă sub forma unui set de documente ce conţine 6 pachete de activităţi
prin care se explică organizaţiilor cum să-şi proiecteze şi să implemenze propriul lor sistem ISO
9000, printr-o modalitate de învăţare la distanţă. Fiecare pachet de activitate furnizează o
modalitate simplă pentru implementarea standardului ISO 9001, prin stabilirea unor serii de
obiective conexe, fiecare obiectiv urmărind o serie de acţiuni planificate. Aceste acţiuni au ca
drept scop asigurarea că beneficiarul a înţeles mesajul transmis, că şi-a dezvoltat documentaţia
într-o manieră corectă şi că a implementat propriul sistem, astfel încât să răspundă atât nevoilor
proprii, cât şi cerinţelor standardului ISO 9001.
Principalele avantaje pentru organizaţiile mici ale acestor cursuri la distanţă, pot fi
sintetizate în următoarele:
 costuri eficiente - costurile includ programul de cursuri la distanţă, materiale şi ajutoare
de pregătire profesională, de evaluare, de certificare etc. Plata se poate face şi în rate, pe
parcursul a 6 luni, fără perceperea de dobânzi;
 asistenţă acordată începătorilor – programul furnizează, într-o manieră graduală, întreaga
informaţia necesară pentru a veni în sprijinul organizaţiilor ce nu posedă cunoştinţele
necesare implementării propriului lor sistem de management al calităţii pe baza seriei
ISO 9000. Adiţional, se oferă şi o colecţie a acestei serii, ca informaţie suplimentară la
acest program;
 cele mai bune sfaturi – programul se bazează pe mulţi ani de experienţă practică în
consultanţa acordată micilor organizaţii pentru implementarea standardului ISO 9001.
Programul mai cuprinde şi un ajutor de pregătire profesională pentru dezvoltarea
cunoştinţelor auditorilor interni şi materiale publicitare referitoare la premiile pentru
calitate oferite personalului firmelor;
 monitorizarea activităţii - cu acest program se poate obţine şi o evaluare a documentaţiei
pe fiecare treaptă de lucru, astfel ca organizaţia să fie încredinţată că desfăşoară
activitatea în mod corect;

9
  succes confirmat - evaluarea treptată a documentaţiei sistemului de management al
calităţii, la sfârşitul fiecărei activităţi a programului, conduce către un audit de
conformitate în vederea certificării.
Pentru ca acest program să fie mai uşor suportat de către organizaţiile mici, costul este
diferenţiat în funcţie de finalitate, în cazul în care nu se doreşte evaluarea şi certificarea, costul
fiind mai mic cu 50% decât cel în urma căruia se obţine certificarea.

6.5 Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în România

După anii ’90, una dintre preocupările aflate pe agenda de lucru a Parlamentului României
a fost problema reglementării calităţii produselor şi serviciilor.
În scopul prevenirii comercializării de produse/prestării de servicii necorespunzătoare
calitativ şi al identificării şi eliminării acestora de pe piaţă a fost instituit sistemul naţional de
asigurare, certificare, omologare şi de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor.
Astfel, puteau fi oferite spre vânzare numai produsele/serviciile omologate, certificate sau
care prezentau condiţii speciale de calitate, prevăzute în contractele de livrare sau în
documentaţiile tehnice, astfel încât acestea să nu afecteze viaţa, sănătatea, liniştea şi securitatea
oamenilor, animalelor, precum şi protecţia mediului înconjurător.
Ca urmare, prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative, în România au avut loc
următoarele evenimente:
 înfiinţarea RENAR – Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România,
recunoscută de Guvernul României ca unic organism de acreditare pentru infrastructura
de evaluare a conformităţii;
 s-au introdus principiile de bază şi cadrul instituţional ale acreditării organismelor de
certificare şi inspecţie şi a laboratoarelor din România
 înfiinţarea ASRO – Asociaţia de Standardizare din România, ca asociaţie
neguvernamentală juridică de drept privat şi de interes public având ca sarcini principale:
elaborarea şi implementarea programului naţional de standardizare, elaborarea şi
aprobarea standardelor naţionale, adoptarea standardelor europene şi internaţionale ca
standarde naţionale etc.;
 s-a stabilit caracterul voluntar al standardelor naţionale (un standard naţional devine
obligatoriu numai în măsura în care activitatea reglementată poate afecta viaţa, sănătatea
sau securitatea persoanelor fizice, mediului înconjurător sau poate dăuna intereselor
consumatorilor).

10
 În noiembrie 2001 a fost adoptată Legea nr. 608, privind evaluarea conformităţii
produselor, care a introdus un cadru legal unitar în privinţa elaborării reglementărilor tehnice, a
evaluării conformităţii şi a supravegherii pieţei pentru produsele introduse şi/sau utilizate pe
piaţa României, în domeniile reglementate. Această lege stabileşte:
 obligaţiile producătorilor, ale reprezentanţilor autorizaţi sau importatorilor;
 condiţiile obligatorii de introducere a piaţă a produselor din domeniul reglementat;
 marcajul naţional de conformitate CS;
 cerinţele de acreditare a laboratoarelor de către organismul naţional de acreditare;
 obligaţia de notificare a organismelor, la nivel naţional, de către autorităţile competente.

Legea 608/2001 mai oferă şi o serie de definiţii ale unor termeni specifici, printre care:
 acreditare: procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut conform
legii, atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice;
 organism de certificare: organism independent faţă de clientul lui şi faţă de alte părţi
interesate, care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi
al supravegherii conformităţii;
 notificare: procedură prin care autoritatea competentă informează autoritatea ce
gestionează Registrul organismelor notificate cu privire la organismele desemnate pentru
a evalua conformitatea produselor faţă de reglementările tehnice specifice;
 organism notificat: laborator de încercări, de etalonare, organism de certificare sau
organism de inspecţie, persoană juridică cu sediul în România, care a fost desemnat să
efectueze evaluarea conformităţii într-un domeniu reglementat şi care este înscris în
Registrul organismelor notificate. Notificarea organismelor de certificare şi înscrierea lor
în Registrul organismelor notificate se realizează de către autorităţile competente în
materie. Registrul este gestionat de Ministerul Industriei şi Resurselor, care coordonează
şi domeniul infrastructurii calităţii şi al evaluării conformităţii produselor.
În cazul neîndeplinirii uneia sau mai multor cerinţe iniţiale care au stat la baza
emiterii certificatului de recunoaştere, autoritatea competentă poate retrage notificarea
organismului de certificare în speţă, pe care totodată, îl şi radiază din Registrul
organismelor notificate. Retragerea notificării unui organism de certificare nu afectează
în mod automat valabilitatea certificatelor de conformitate emise de respectivul organism,
în perioada în care acesta era notificat;
 certificare a conformităţii: acţiune a unei terţe părţi care dovedeşte existenţa încrederii
adecvate că un produs, identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau
cu un alt document normativ;
11
 certificat de conformitate: document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare şi
care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este
conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ;
 declaraţie de conformitate: procedură prin care un producător sau un reprezentant
autorizat al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs este conform condiţiilor
specificate;
 cerinţă esenţială: cerinţă care are în vedere, în special, protecţia sănătăţii, securitatea
utilizatorilor, protecţia proprietăţii şi a mediului, aşa cum este prevăzută în actele
normative în vigoare;
 reglementările tehnice: reglementări elaborate de autorităţile competente, cu respectarea
principiilor internaţionale privind libera circulaţie a bunurilor în comerţul intern şi
internaţional, în scopul asigurării securităţii vieţei, a sănătăţii populaţiei şi al protejării
mediului şi a proprietăţii. Ele trebuie să facă referire la standardele europene armonizate,
adoptate la nivel naţional, şi care conferă prezumţia conformităţii cu cerinţele esenţiale.
Reglementări tehnice sunt elaborate de autorităţile competente şi prevăd următoarele:
- definirea domeniilor reglementate;
- grupele de produse din domeniile reglementate pentru care se aplică sau nu evaluarea
conformităţii;
- cerinţele esenţiale;
- procedurile pentru evaluarea conformităţii produselor;
- conţinutul dosarului tehnic şi documentele ce atestă conformitatea cu cerinţele
esenţiale;
- cerinţele minime pentru evaluarea organismelor de evaluare a conformităţii
produselor;
- regulile de aplicare a marcajului de conformitate;
- cerinţele privind supravegherea pieţei.
 marcaj de conformitate: simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul
autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau utilizare, pe un produs, pe
ambalajul acestuia şi/sau pe documentele însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii
produsului cu cerinţele aplicabile, prevăzute în reglementările tehnice;
 CE: marcaj european de conformitate;
 CS: marcaj naţional de conformitate;
 supravegherea pieţei: ansamblul măsurilor, resurselor şi structurilor instituţionale
adecvate prin care autorităţile competente asigură şi garantează, în mod imparţial, că sunt
îndeplinite reglementările tehnice aplicabile, indiferent de originea produselor introduse

12
 pe piaţă şi cu respectarea principiului liberei concurenţe.

În cazul producătorilor sau reprezentanţilor acestora cu sediul în alte ţări, documentele

care atestă conformitatea produselor trebuie deţinute de importatori.
Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale poate fi demonstrată prin:
 declaraţia de conformitate întocmită de producător sau de reprezentantul acestuia;
 rapoarte de încercare;
 certificate de conformitate emise de laboratoare sau de organisme de încercare sau
inspecţie, alese de producător, conform procedurilor de evaluare;
 marcajul de conformitate.
Dacă procedura de evaluare impune intervenţia unui organism independent de clienţii lui,
evaluarea conformităţii produselor din domeniul reglementat cu cerinţele esenţiale prevăzute în
reglementările tehnice se realizează de către organisme desemnate de autorităţile competente,
acreditate în prealabil de organismul naţional de acreditare.
Aceste organisme, desemnate pe baza certificatului de recunoaştere emis de autoritatea
competentă, trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea următoarelor cerinţe minime şi
principii:
 disponibilitate de personal şi echipamente;
 personal tehnic competent pentru evaluarea conformităţii;
 deţinerea unei asigurări de răspundere civilă, în cazul în care, prin lege, răspunderea nu
revine statului;
 competenţă şi imparţialitate;
 transparenţă şi credibilitate;
 independenţă faţă de posibila predominare a oricăror interese specifice;
 asigurarea confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional;
 reprezentarea intereselor publice;
 contribuţia la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor.
Procedurile privind evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al produsului
şi de riscul estimat la utilizarea acestuia. Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie
de produse din domeniul reglementat, una sau o combinaţie a următoarelor proceduri:
 control intern;
 examinare de tip;
 conformitatea cu tipul;
 asigurarea calităţii producţiei;

13
  asigurarea calităţii produsului;
 verificarea produsului;
 verificarea unităţii de produs;
 asigurarea calităţii.
Marcajul naţional de conformitate a produselor cu cerinţele esenţiale prevăzute în
reglementările tehnice române este marcajul CS – figura 6.4, recunoscându-se totodată şi
marcajul european CE, figura 6.5.

Fig. 6.4 - Marca naţională de conformitate

Fig. 6.5 - Marca europeană de conformitate

Marcajul CS trebuie aplicat direct pe produs, pe instrucţiunile de însoţire a produsului sau

pe o placă de marcaj ataşată produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters. Dacă este
prevăzut în reglementările tehnice aplicabile produsului, marcajul CS este urmat de numărul de
identificare al organismului de evaluare a conformităţii produsului respectiv. De asemenea, şi
marcajul CE poate fi urmat, după caz, de numărul de identificare al organismului de evaluare a
conformităţii produsului, număr atribuit acestuia de către Comisia Europeană.
Succesiv au fost adoptate o serie de măsuri referitoare la creşterea competitivităţii
produselor şi serviciilor româneşti, printre care se numără şi certificarea sistemului de
management al calităţii în conformitate cu standardele internaţionale şi fundamentarea
programului „Fabricat în România”, pe baza criteriilor de evaluare a conformităţii produselor.

14
6.6 Organisme naţionale cu atribuţii în domeniul certificării şi acreditării

În România funcţionează următoarele organisme mai importante în domeniul certificării şi

al acreditării:
 RENAR – Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România, a fost înfiinţată în anul
1990, ca organism de acreditare a laboratoarelor de încercări şi ulterior, în iulie 1998, a
fuzionat cu Direcţia de Acreditare a fostului Institut Român de Standardizare, având la
bază recomandările şi sprijinul UE, prin programul PRAQ III, şi Ordonanţa Guvernului
OG 38 / 1998. În prezent este o asociaţie independentă, neguvernamentală şi non-profit.
RENAR este membru de drept al ASRO, iar din Consiliul său director fac parte şi
reprezentanţi ai ASRO (Asociaţia de Standardizare din România), ANPC (Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), BRML (Biroul Român de Metrologie Legală)
şi ANSTI (Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare). Din 1996 este membru
al ILAC - Cooperarea Internaţională în Acreditarea Laboratoarelor (International
Cooperation for Laboratory Accreditation) şi începând cu 1999 este membru şi al EA -
Cooperarea Europeană pentru Acreditare (European Cooperation for Accreditation).
RENAR acreditează:
- laboratoare de încercări care îndeplinesc cerinţele ISO 17025, EN 45001 şi ISO/CEI Ghid
25;
- laboratoare de etalonări care îndeplinesc cerinţele ISO 17025, EN 45001 şi ISO/CEI Ghid
25;
- organisme de inspecţie care îndeplinesc cerinţele EN 45004;
- organisme de certificare ale produselor care îndeplinesc cerinţele EN 45011;
- organisme de certificare a sistemelor calităţii care îndeplinesc cerinţele EN 45012;
- organisme de certificare a personalului care îndeplinesc cerinţele EN 45013;
- organisme de certificare a sistemelor de management de mediu care îndeplinesc cerinţele
ISO/CASCO 359.
 AEROQ care a fost primul organism de certificare a sistemelor de management al calităţii,
acreditat încă din 1995. Începând cu anul 1997, AEROQ realizează şi certificarea
conformităţii produselor;
 SRAC – Societatea Română de Asigurare a Calităţii, este o asociaţie neguvernamentală,
înfiinţată în 1993 şi care a fost acreditată ca organism de certificare a sistemelor calităţii
începând cu anul 1996, în prezent realizând şi certificarea conformităţii produselor şi a
sistemelor de mediu. SRAC este şi membru fondator al Premiului Român pentru Calitate
“Juran”;

15
 SIMTEX-OC S.A. a fost acreditată din 1997 ca organism de certificare a sistemelor de
management al calităţii, iar din 1999 a devenit societate pe acţiuni cu capital privat. Obiectul
de activitate al societăţii este certificarea terţă parte a sistemelor de management al calităţii,
în conformitate cu standardele din seriile ISO 9000. SIMTEX-OC este membru RENAR şi
RENA (Registrul Naţional al Auditorilor);
 RENA – Registrul Naţional al Auditorilor este primul organism de certificare a personalului
din România şi a fost înfiinţat în 1994, având ca domeniu de activitate certificarea auditorilor
calităţii şi înregistrarea cursurilor de instruire ale acestora. Începând cu 1996 este membru al
IATCA - Asociaţia Internaţională de Certificare a Auditorilor şi a Cursurilor de Instruire
(International Auditor and Training Certification Association). RENA certifică următoarele
categorii de personal: auditori de terţă parte pentru sistemele calităţii; auditori de terţă parte
pentru laboratoare şi auditori interni.

16