ARGUMENT

Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si nerambursabila catre bugetul de

stat, datorata de catre persoanele fizice si persoanele juridice pentru veniturile obtinute si bunurile
posedate. Impozitele directe constituie forma cea mai veche si mai simpla de impunere. In evolutia
lor, impozitele directe au tinut pasul cu dezvoltarea economica, fiind stabilite fie pe anumite obiecte
materiale sau genuri de activitate, fie pe venit sau pe avere. Impozitele directe reprezinta contributii
banesti ale celor care realizeaza venituri sau poseda avere si care se particularizeaza prin impactul
imediat si direct asupra platitorului. Ca regula generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate
asupra altei persoane. Acestea la randul lor se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite
personale.

Impozitul pe profit este un impozit personal iar in cadrul reformei fiscale din Romania,
impozitul pe profit ocupa un rol imortant atat in prisma contributiei sale la formarea veniturilor
bugetare cat si prin influentarea activitatilor generatoare de profit. Profitul reprezinta rezultatul
obtinut ca urmare a investirii unui capital, determinat ca diferenta intre veniturile totale incasate din
activitatea de baza, precum si din alte activitati si cheltuielile totale corespunzatoare activitatii
desfasurate. Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea procentului legal (in prezent 16%)
asupra profitului impozabil.

Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile din livrarea bunurilor mobile,
a bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, din serviciile prestate si
lucrarile executate, din castiguri din orice sursa si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora.
Din aceasta diferenta se deduc veniturile neimpozabile la care se adauga cheltuielile nedeductibile si
din profitul impozabil astfel obtinut se deduce pierderea fiscala de recuperat din anii precedenti.

In contabilitate impozitarea profitului reprezinta un calcul extracontabil in care, atat

veniturile, cat si cheltuielile evidentiate in contabilitate, primesc anumite corectii legale, obtinandu-
se in final profitul impozabil. Inregistrarea impozitului pe profit datorat se realizeaza prin debitarea
contului 691 'Cheltuieli privind impozitul pe profit' si creditarea contului 4411'Impozitul pe profit'.
Virarea la buget a sumei reprezentand impozitul pe profit de plata se inregistreaza in debitul contului
4411'Impozitul pe profit', prin creditul contului de disponibilitati la banca 5121. Inchiderea contului
691 se realizeaza prin debitarea contului 121'Profit si pierdere' si creditarea contului 691'Cheltuieli

1
privind impozitul pe profit'. In cadrul acestei lucrari am urmarit punerea in evidenta a importantei
impozitului pe profit atat pentru bugetul satului, cat si pentru contribuabili si reflectarea acestuia in
contabilitatea acestora.

Astfel, in primul capitol al acestei lucrari am prezentat prevederile normei contabile IAS
12 'Impozitul pe profit' si anume obiectivul normei, aria de aplicabilitate, definirea principalelor
notiuni legate de impozitul pe profit, si recunoasterea obligatiilor si activelor privind impozitul
curent si cel amanat. In cel de-al doilea capitol sunt evidentiate pricipalele politici contabile aplicate
de o intreprindere si influenta fiscala a acestora, si anume: metodele de amortizare utilizate de o
intreprindere diferite de cele fiscale si principalele categorii de provizioane nedeductibile fiscal care
pot fii constituite pe parcursul unui exercitiu financiar.

Ultimul capitol reprezinta un studiu de caz privind calculul profitului impozabil si a

impozitului pe profit la S.C. MTC S.A. Acest studiu de caz, se incheie cu o analiza a evolutiei
pricipalilor indicatori economico-financiari calculati pe baza informatiilor furnizate de situatile
financiare intocmite la sfarsitul exercitiului financiar 2017, si care caracterizeaza aceasta societate,
prin intermediul graficelor.

2
 CAPITOLUL I. ANALIZA VENITURILOR PUBLICE

Într-o economie modernă, de regulă, necesarul de resurse depăşeşte posibilităţile de

procurare a acestora. În timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse înregistrează o
tendinţă de creştere continuă. Resursele, ca elemente ale bogăţiei unei naţiuni, includ în structura
lor, alături de resursele materiale, umane, informaţionale, valutare, şi resursele financiare.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economico-sociale într-o anumitã perioadă de timp.
La nivel naţional, resursele financiare includ:
1* resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;
2* resursele financiare ale unităţilor private;
3* resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ;
4* resursele financiare ale populaţiei.
Între resursele financiare ale societãţii şi resursele financiare publice există un raport ca de la
întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult mai largă.
Alături de resursele financiare publice, resursele financiare ale societăţii includ şi resursele
financiare private.
Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public şi cel privat influenţează decisiv,
atât producţia de bunuri publice, cât şi raportul dintre acestea şi bunurile private.
În teoria finanţelor publice, se apreciază că alocarea resurselor este optimă atunci când
cerinţele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat
şi a celui public.
În teoria financiară este explicată noţiunea de restricţie sau constrângere bugetară, care
derivă din caracterul limitat al resurselor. La un nivel dat al resurselor se pune problema alocării
acestora pentru producţia celor două sectoare.

1.1. Structura veniturilor publice

Structura resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta, iar în evoluţia istorică a
acestora s-au înregistrat numeroase modificări. În continuare vom prezenta această structură pe baza
următoarelor criterii:
- din punct de vedere al conţinutului economic;
- din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor;

3
 - prin prisma bugetului general consolidat;
- în funcţie de ritmicitatea încasarilor la buget;
- în funcţie de provenienţă.
Resursele financiare publice, din punct de vedere al conţinutului lor economic, se
concretizează în:
- prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
- resursele de trezorerie;
- resursele provenind din împrumuturi publice;
- resursele provenind din emisiune monetară fără acoperire.
1. Prelevările cu caracter obligatoriu se prezintă sub forma veniturilor fiscale şi nefiscale.
Veniturile fiscale se instituie de către stat, în virtutea suveranităţii sale financiare, în calitatea sa de
subiect de drept public.
Veniturile cu caracter fiscal reprezintă prelevări legale din veniturile create de unităţile economice
şi populaţie, inclusiv în legătură cu deţinerea de către aceştia a unor averi sau proprietăţi impozabile
şi se concretizează în:
5* impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a
fi însuşi subiectul lor;
6* impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul
plătitor, datorită fenomenului financiar de repercusiune.
Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri
avansate în procesul reproducţiei economice (de pildă, dividendele), astfel:
7* de la regiile publice sau societăţile naţionale autonome (apar sub forma întregului
profit net al acestora sau a vărsămintelor unei fracţiuni din profitul net rămas după
alimentarea fondurilor proprii);
8* de la instituţiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru eliberarea
autorizaţiilor de transport cu autovehicule în traficul internaţional de mărfuri, pentru
analizele efectuate de laboratoarele organizate în sistemul protecţiei consumatorilor şi
de altele asemănătoare, taxele consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului
ş.a., a veniturilor încasate de diverse unităţi sau pentru diverse activităţi, care se varsă
la buget, cum sunt veniturile unităţilor publice veterinare, ale unităţilor de reproducţie
şi selecţie a animalelor, din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat şi
administrate de instituţii publice, sumele încasate de Comisia Naţională a Valorilor

4
 Mobiliare ş.a., din vărsămintele efectuate din veniturile unor instituţii publice şi ale
unor activităţi autofinanţate);
9* din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de pildă
cele provenite din:
10* amenzile şi penalităţile aplicate;
11* valorificarea bunurilor confiscate;
12* concesiunile realizate de instituţiile publice, etc.
2. Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de
stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la
bugetele locale şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale. Ele prezintă următoarele
caracteristici principale1:
13* sunt împrumuturi pe termen scurt, contractate pe piaţa de capital, prin
emisiunea şi plasarea unor titluri de stat sub forma bonurilor de tezaur, a certificatelor
de depozit;
14* au caracter temporar şi rambursabil;
15* presupun un cost determinat de dobânda aferenta titlurilor de stat, precum şi
de cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a titlurilor respective.
3. Resursele financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează, de asemenea, prin
sistemul trezoreriei publice şi constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare şi de
acoperire a deficitului bugetar.
4. Emisiunea monetară fără acoperire, deşi constituie o modalitate de finanţare a deficitului
bugetar, nu este recomandabilă deoarece are efecte negative, pe plan economic şi social, determinate
în principal de creşterea inflaţiei.

1.2. Resursele financiare ale bugetului de stat

Structura resurselor financiare privită prin prisma bugetului general (central) consolidat,
include:
1. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte:
a) veniturile curente (impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale), care:
16* deţin ponderea cea mai mare în formarea bugetului public;

1
Văcărel I, Finanţe publice, Ed. a IV a, E.D.P., Bucureşti, 2003, pag. 343

5
 17* se încasează pe baza unor prevederi legale care au o valabilitate mare în timp;
18* în funcţie de natura lor, acestea se împart în venituri fiscale şi venituri
nefiscale.
b) venituri din capital, care:
19* deţin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare;
20* au o provenienţă obiectivă, rezultată din valorificarea prin vânzare a unei părţi
din avuţia naţională aflată în patrimoniul public;
21* se concretizează în:
22* veniturile obţinute prin valorificarea unor bunuri ale statului (cum ar fi cele obţinute
din vânzarea locuinţelor);
23* veniturile obţinute din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice (echipamente
de birotică, mobilier, materiale de construcţie rezultate din demolări, mijloace de transport
etc.);
24* veniturile obţinute din valorificarea unei părţi a stocurilor aflate în rezerva de stat şi
de mobilizare.
2. resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, care provin din contribuţiile pentru
asigurările sociale şi din alte surse care alimentează asigurările sociale de stat.
3. resursele financiare cu destinaţie specială, care constau, în general, din contribuţiile care
alimentează fondurile speciale constituite la nivel central.
4. resursele financiare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale cum sunt:
25* impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local;
26* cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
27* transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat;
28* alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice se grupează în:
1. resurse ordinare (curente):
29* sunt cele considerate normale, fireşti pentru constituirea bugetului public;
30* se încasează la buget cu o anumită regularitate, în cadrul fiecărui exerciţiu
bugetar;
În această categorie se includ:
31* veniturile fiscale;
32* contribuţiile pentru asigurările sociale de stat;

6
 33* contribuţiile care alimentează fondurile speciale;
34* veniturile nefiscale.
2. resurse extraordinare (întâmplătoare sau incidentale):
35* sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale, respectiv când
resursele curente nu acoperă cheltuielile publice;
În această categorie se includ:
36* împrumuturile de stat interne şi externe;
37* transferurile, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate;
38* unele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital în străinătate;
39* sumele rezultate din valorificarea peste graniţă a bunurilor statului;
40* emisiunea monetară fără acoperire în economia reală.
În funcţie de provenienţa lor, resursele financiare publice se grupează în:
resurse de provenienţă internă, reprezentate de:
- venituri de la unităţile economice cu capital de stat, privat, mixt şi cooperatist;
- venituri de la instituţiile publice şi private;
- venituri de la populaţie (menaje),
- care se încasează la bugetele corespunzătoare sub formă de impozite, taxe, contribuţii, venituri
nefiscale, împrumuturi publice interne.
resurse de provenienţă externă, care apar, în principal, sub formă de:
41* împrumuturi de stat contractate la instituţii financiare internaţionale (FMI,
Banca Mondială, BERD ş.a.);
42* împrumuturi de stat contractate la guvernele altor ţări;
43* împrumuturi de stat contractate la bănci cu sediul în alte ţări;
44* împrumuturi de stat contractate de la deţinători străini, particulari de capitaluri
băneşti;
45* dobânzi percepute pentru creditele externe acordate, precum şi ratele scadente
la aceste credite, care se încasează la buget în anul curent;
46* ajutoare financiare şi donaţii primite din străinătate.
În România, conform prevederilor legale 2, resursele financiare publice se mobilizează şi se
gestionează printr-un sistem unitar de bugete şi anume:
47* bugetul de stat;

2
Lege privind finanţele publice, nr.500/2002, M.O. nr. 597/2002
7
 48* bugetul asigurărilor sociale de stat;
49* bugetele locale3;
50* bugetele fondurilor speciale;
51* bugetele trezoreriei statului;
52* bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom.
Principalele categorii de resurse publice4 sunt:
I. Resursele bugetului de stat:
1. Venituri curente:
53* venituri fiscale:
54* impozite directe
55* impozite indirecte
56* venituri nefiscale
2. Venituri din capital
II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale asigurărilor pentru şomaj
1. Venituri fiscale:
57* contribuţia pentru asigurările sociale
58* contribuţia pentru şomaj
59* alte contribuţii
2. Venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale5
1. Venituri proprii:
60* venituri fiscale
61* venituri nefiscale
2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale
4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat
IV. Resursele fondurilor speciale

3
OUG privind finanţele publice locale, nr. 45/2003, M.O. nr. 431/2003
4
Lege privind finanţele publice, nr.500/2002, M.O. nr. 597/2002
5
OUG privind finanţele publice locale, nr. 45/2003, M.O. nr. 431/2003
8
 CAPITOLUL II. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este legată de
existenţa statului şi a banilor. De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în
funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat.
Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin, în special, din
istoria statelor antice, grec şi roman.
Deşi în literatura de specialitate există mai multe definiţii date impozitelor, considerăm că
impozitele reprezintă o formă de prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi cu titlu
nerambursabil a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice, efectuată
de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de ordin general6.
Din definiţie rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se
efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului şi autorităţilor
locale. Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat constituie o
sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă
sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
De asemenea, impozitele se prelevă cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea
administraţiei publice centrale şi locale, plătitorii acestora neputând solicita pe această bază un
contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social, iar modul concret de
manifestare a acestuia se diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.
În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan
financiar şi social deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor
financiare necesare acoperirii necesităţilor publice.
În plan economic, rolul impozitelor rezidă în faptul că se folosesc ca pârghii de politica
economică, prin intermediul cărora se pot stimula sau frâna anumite activităţi, zone (regiuni),

6
Lege privind finanţele publice, nr.500/2002, M.O. nr. 597/2002

9
consumul anumitor marfuri şi/sau servicii, relaţiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu
anumite ţări.
În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri
sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Totuşi, efectul major al rolului
impozitelor pe plan social îl constituie creşterea presiunii fiscale globale.

2.1. Elementele tehnice ale impozitelor

Realizarea obiectivelor financiare, economice şi sociale urmărite de către stat, când introduce
diferite impozite şi taxe, este posibilă numai atunci când reglementările fiscale respective sunt
cunoscute şi respectate atât de contribuabili, cât şi de organele fiscale. De aceea, în legile prin care
se instituie impozite şi taxe se folosesc următoarele elemente tehnice:
subiectul (plătitorul) impozitului;
suportatorul (destinatarul) impozitului;
obiectul impunerii;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota impozitului;
asieta fiscală;
termenul de plată.
1. Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată
prin lege să plătească impozitul.
2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. Astfel, în
cazul impozitelor directe, suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cazul impozitelor
indirecte, subiectului impozitului îi revine o obligaţie formală de a plăti impozitul (T.V.A.-ul, de
exemplu), suportarea efectivă realizându-se de către persoana care cumpără mărfurile sau serviciile
a căror vânzare este supusă impozitelor.
3. Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. În cazul impozitelor directe, obiect al
impunerii poate fi, după caz, profitul, venitul realizat de o persoană, bunurile mobile şi imobile,
anumite acte şi fapte juridice etc.
În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie încasările din vânzarea
mărfurilor produse în ţară sau provenite din import, din prestarea anumitor servicii, etc.

10
 Asupra obiectului impunerii se aplică, de regulă, principiul unicităţii, potrivit căruia un
obiect impozabil se impune o singură dată. Actele normative prevăd obiectul impozabil ca fiind
impersonal, adică trebuie să fie concretizat atât cantitativ cât şi calitativ, formând astfel baza
impozabilă.
Determinarea bazei impozabile presupune două operaţiuni şi anume:
62* identificarea obiectului impozabil şi stabilirea naturii acestuia (determinarea
calitativă);
63* evaluarea (măsurarea şi exprimarea valorică) obiectului impozabil pe o
anumită perioadă de timp (determinarea cantitativă).
Mărimea impozitului de plată depinde în mod direct de stabilirea corectă a bazei impozabile,
care se exprimă în unităţi băneşti, iar uneori în unităţi de măsură fizice (kg, bucăţi, ha etc.).
4. Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul, respectiv din venit sau din avere. Ca
sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor, rentei, în timp ce
averea se prezintă sub formă de bunuri mobile, imobile sau de capital (ca expresie a acţiunilor emise
de societăţile comerciale sau a altor hârtii de valoare tranzacţionate prin bursele de valori).
În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide, întotdeauna, cu sursa. În schimb,
în cazul impozitelor pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece, de regulă,
impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii respective şi numai acesta diminuează
substanţa averii propriu-zise. De exemplu, în cazul impozitului pe clădiri, obiectul impozabil îl
constituie valoarea clădirilor, procesul economic de utilizare a clădirilor, iar sursa impozitului pe
clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul clădirilor respective.
5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin care se exprimă mărimea obiectului
impozabil şi are fie o expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie o expresie fizico-naturală
(m2, ha, kg, bucăţi, ş.a.) în cazul impozitelor pe avere.
6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea impozitului stabilită pentru fiecare
unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplică asupra
bazei impozabile pentru determinarea impozitului.
În funcţie de natura venitului impozabil şi categoriile de plătitori, cotele de impunere se
grupează în:
64* cote fixe (în sumă fixă, forfetară);
65* cote procentuale.

11
Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă, independent de mărimea venitului impozabil,
de averea sau situaţia plătitorului. Aceste cote se folosesc atunci când bazele impozabile sunt
exprimate în unităţi naturale, ca de exemplu la calcularea impozitului agricol în sumă fixă pe hectar,
la determinarea impozitului pe terenurile acoperite de construcţii şi neacoperite (sub formă de cotă
fixă pe m2), la calcularea taxelor asupra mijloacelor de transport etc.
Cotele procentuale de impunere se aplică numai bazelor impozabile exprimate valoric şi pot fi:
66* proporţionale;
67* progresive:
68* orizontale;
69* verticale:
70* simple;
71* compuse.
72* regresive.
Cotele proporţionale de impunere sunt cele al căror procent rămâne constant, indiferent de
mărimea obiectului impozabil, iar dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea lor şi
venitul impozabil, proporţia rămâne nemodificată (cota de 25% sau 19% aplicată asupra profitului
impozabil, cota de 1,5% aplicată asupra venitului microîntreprinderilor, etc.).
Cotele progresive de impunere cresc pe măsura creşterii venitului impozabil, fie intr-un ritm
constant, fie într-un ritm variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât şi vertical. În cazul
progresivităţii orizontale, la venituri impozabile egale ca mărime, cota de impozit este diferită în
funcţie de natura venitului impozabil şi de categoriile de plătitori. În cazul progresivităţii verticale,
cota de impozit creşte pe măsura creşterii veniturilor, precum şi în funcţie de natura venitului
impozabil şi de categoriile de plătitori.
La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) şi compuse (pe tranşe).
În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent tranşei superioare a venitului
impozabil se aplică întregului venit impozabil realizat de către plătitor.
Cotele progresive compuse (pe tranşe) se determină separat, prin aplicarea asupra fiecărei tranşe, a
unui anumit procent, iar pentru obţinerea impozitului total de plată, fiind necesară însumarea
impozitelor aferente fiecărei tranşe.
Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura creşterii nivelului impozabil, în scopul
avantajării plătitorului.

12
7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi include totalitatea măsurilor luate de
organele fiscale pentru identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile şi
a cuantumului impozitelor datorate statului. Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului
şi creează obligaţia de plată a impozitelor în sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligaţii
fiscale poarta denumirea de lichidare şi se face, de regulă, prin încasarea impozitului.
8. Termenele de plată indică data până la care impozitul trebuie plătit. Termenele de plată sunt
precizate în fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea termenelor de plată se au
în vedere:
73* perioadele de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele;
74* necesitatea alimentării permanente a bugetului statului cu resurse financiare;
75* dimensionarea optimă a sumelor datorate statului de către contribuabili.
Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor până la termenele
stabilite prin lege, atrage după sine obligaţia contribuabililor de a plăti şi dobânzi şi penalităţi de
întârziere sau sunt sancţionaţi sub formă de popriri pe salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare
identică cu suma impozitului datorat, vânzarea acestora prin licitaţie.
În afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior, actul legal de instituire a unui impozit
trebuie să mai cuprindă:
76* autoritatea şi beneficiarul impozitului;
77* posibilitatea impozitului;
78* facilităţile fiscale acordate;
79* sancţiunile aplicabile şi căile de contestaţie (sau de atac).
Autoritatea impozitului reprezintă puterea publică care instituie impozitul, la care se adaugă
organele care aşază şi percep în mod efectiv impozitul. În virtutea dreptului de suveranitate fiscală al
fiecărui stat, această autoritate se stabileşte prin Constituţie. În România, dreptul de a institui
impozite îl are Parlamentul şi în anumite condiţii consiliile locale sau judeţene.
În statele federative, suveranitatea fiscală se exercită atât la nivelul fiecărui stat component al
federaţiei, cât şi la nivel federal. De regulă, încasarea impozitelor se realizează printr-un singur
aparat administrativ, pentru a se reduce cheltuielile cu administrarea acestora.
Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat al statului (federaţiei),
bugetele comunităţilor locale, bugetele unor fonduri speciale sau bugetele unor instituţii publice,
după caz.

13
Posibilitatea impozitului evidenţiază capacitatea economică a contribuabililor de a plăti impozitele,
precum şi baza de calcul luată în considerare pentru stabilirea mărimii impozitului.
Facilităţile fiscale aferente impozitului se pot concretiza, după caz, în:
80* exonerări pentru anumite categorii de subiecţi;
81* perioade de scutire;
82* reduceri de impozite;
83* reduceri sau scutiri de dobânzi şi penalităţi;
84* eşalonarea plăţii impozitelor şi/sau dobânzilor şi penalităţilor pe anumite
perioade de timp;
85* restituiri de impozite.
Sancţiunile aplicabile au drept scop întărirea responsabilităţii contribuabililor în ce priveşte
stingerea obligaţiilor fiscale, în favoarea beneficiarului, la termenele stabilite. În funcţie de natura
abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi, în cazul constatării unor contravenţii, sub
formă de:
86* amenzi;
87* dobânzi şi penalităţi de intârziere;
88* popriri asupra unor venituri;
89* confiscarea unor bunuri;
90* sechestrarea unor bunuri şi vânzarea acestora prin licitaţie.
În cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave se retrage autorizaţia de
funcţionare şi/sau se declanşează procedura de urmărire penală.
Căile de contestaţie se referă la modalităţile prin care contribuabilii pot ataca actele de impunere
sau de sancţionare ale organelor de control.
În prezent, s-a generalizat metoda încasării impozitelor printr-un aparat fiscal propriu,
folosindu-se următoarele modalităţi:
direct de către organele fiscale de la plătitori;
prin stopajul la sursă;
a) prin aplicarea de timbre fiscale.
a) Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori se realizează prin:
- prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale şi achitarea impozitului datorat din
proprie iniţiativă (aceste impozite se numesc portabile);

14
 - deplasarea încasatorilor la domiciliul plătitorilor şi încasarea impozitelor datorate (aceste
impozite se numesc cherabile).
b) Stopajul la sursă constă în reţinerea şi vărsarea impozitului datorat statului de către o terţă
persoană. De exemplu, angajatorii sunt obligaţi să reţină impozitul pe salarii şi contribuţiile aferente
datorate de angajaţi şi să le verse la bugetele autorităţilor publice respective. La fel se reţine şi se
varsă la bugetul de stat şi impozitul pe dividendele plătite acţionarilor şi impozitul pe dobânzile
cuvenite deţinătorilor de hârtii de valoare sau titularilor depozitelor de bani în cont la bancă.
c) Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale se practică în cazul taxelor datorate statului pentru
acţiunile în justiţie, pentru taxele privind actele, certificatele şi diferitele documente elaborate de
notariatele şi de organele administraţiei centrale sau locale.

2.2. Clasificarea impozitelor

În practica fiscală internaţională întâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca formă
şi conţinut. De aceea, pentru a identifica uşor efectele diferitelor categorii de impozite în plan
economic, financiar, social şi politic, este necesară gruparea acestora pe baza următoarelor criterii:
trăsăturile de fond şi de formă ale impozitelor;
obiectul asupra cărora se aşază;
scopul urmarit de stat prin instituirea lor;
frecvenţa perceperii lor;
instituţia care le administrează.
În funcţie de trasăturile de fond şi de formă, impozitele se grupează în:
impozite directe;
impozite indirecte
1. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/şi juridice, în funcţie
de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se percep direct de la
subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă, în cazul acestor impozite,
subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană. Pe baza criteriilor care stau la
baza aşezării impozitelor directe, acestea se grupează în impozite reale şi impozite personale,
astfel:
a) impozitele reale (obiective, pe produs) se stabilesc în legatură cu deţinerea unor obiecte
materiale impozabile (teren, clădiri, mijloace de transport, etc.), făcându-se abstracţie de situaţia
personală a subiectului impozitului.

15
b) impozitele personale (subiective) se aşază asupra veniturilor sau averii, avându-se în vedere şi
situaţia personală a subiectului impozitului. În această categorie se includ:
- impozitele pe veniturile persoanelor fizice;
- impozitele pe veniturile societăţilor;
- impozitele pe averea propriu-zisă;
- impozitele pe circulaţia averii;
- impozitele pe sporul de avere.
Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri şi prestării unor servicii, fiind
vărsate la bugetul public de către producători, comercianţi sau prestatori de servicii şi suportate de
către consumatorii bunurilor şi serviciilor impozabile. În cazul acestor impozite, prin lege, se
atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului
acestora.
În funcţie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupează în:
- taxe de consumaţie;
- venituri care provin de la monopolurile fiscale;
- taxe vamale;
- taxe de timbru.
Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se aşază, impozitele se clasifică în:
- impozite pe venit (profit);
- impozite pe avere (patrimoniu net sau capital);
- impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
În funcţie de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupează în:
1. Impozite financiare, instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumaţie, etc.)
2. Impozite de ordine, introduse de stat în scopul limitării unei activităţi anume sau în vederea
realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra
consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping în scopul limitării
importului anumitor mărfuri care au preţ de dumping.
După frecvenţa cu care se realizează (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regulă, anual), fiind înscrise
în cadrul fiecărui buget public.

16
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie în situaţii excepţionale (cum ar fi, de pildă,
în situaţii de criză şi război) şi se percep o singură dată, motiv pentru care ele nu sunt înscrise în
bugetul public.
După instituţia care le administrează, impozitele se grupează în funcţie de tipul statelor în
care se instituie şi percep, astfel:
– în statele de tip federal distingem:
1. impozite federale;
2. impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor
membre ale federaţiilor;
3. impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judeţelor, ale
municipiilor, oraşelor şi comunelor.
– în statele de tip unitar distingem:
impozite ale administraţiei centrale de stat;
impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.
2.3.Caracterizarea generala a impozitelor directe
Impozitele directe reprezinta contributii banesti ale celor care realizeaza venituri sau poseda
avere si care se particularizeaza prin impactul imediat si direct asupra platitorului. Ca regula
generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane.
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci si
forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.
Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite 535h723f are o incidenta
directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul.
O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un
cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din timp de
catre contribuabil.
Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite personale.
Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii se defineste in mod
cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe cladiri, pe pamant etc. Astfel de
impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori si de aceea, de multe ori, sarcina suportata de
platitor nu este echitabila, netinandu-se seama de capacitatea platitorului de a realiza venit si de a
plati impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozitele personale.

17
 Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si de situatia
personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar si obligatiile personale etc). Cel
mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.
Impozitele directe imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impozitele pe
avere.
2.3.1. Impozitul pe venit
Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi persoana cu
suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit.
Modul de asezare si perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice difera de cel pe
venitul persoanelor juridice si de aceea le vom analiza separat.
Astfel, impozitul pe venit imbraca doua forme principale:
• impozitul pe venitul persoanelor fizice;
• impozitul pe venitul persoanelor juridice.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
In practica finantelor publice se cunosc doua modalitati principale de asezare a impozitelor
directe in raport de tratamentul veniturilor:
a) impunerea separata a fiecarui tip de venit realizat din surse si locuri diferite;
b) impunerea globala ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de sursa acestora.
Mai poate exista si o modalitate de impunere mixta, situatie in care se foloseste impunerea
globala dar, exista si unele venituri care nu se globalizeaza si se impoziteaza separat.
Prima modalitate este mai simpla si usor de realizat, se micsoreaza cheltuielile de colectare a
impozitelor dar, nu se realizeaza echitatea fiscala. Impozitarea globala conduce la impartirea egala a
sarcinii fiscale asupra contribuabilor si la echitate fiscala prin impozitarea in functie de posibilitatile
economice concrete ale subiectului impozabil si prin introducerea deducerilor personale.
In tara noastra s-a trecut la impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000. Prezentam in
continuare impozitul pe venitul global (pe cazul Romaniei).
Impozitul pe venitul global
Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile sale
realizate in anul fiscal.
Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate din
activitati independente, din salarii si din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad pierderile
fiscale si deducerile personale.

18
 In afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizeaza exista si alte venituri, cum
sunt cele din dividende si dobanzi si altele, a caror impunere este finala si se impoziteaza separat,
asupra carora vom reveni.
De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie declarate si nu
vor fi impuse, din care enumeram selectiv: bursele, bunurile primite sub forma de sponsorizare,
sumele incasate din asigurari cu titlu de compensatiei pentru pagubele suportate, veniturile din
agricultura si silvicultura etc.
Venituri a caror impunere este finala
In aceasta categorie se cuprind veniturile care nu se globalizeaza si sunt impozitate separat.
Impozitul in aceste cazuri se retine la sursa de catre platitorul acestui fel de venit in momentul
calcularii sale si se vireaza pana la termenul stabilit. Astfel, beneficiarul venitului nu are nici un fel
de obligatie privind declararea acestuia.
• Veniturile a caror impunere este finala sunt reprezentate de:
• veniturile din dividende impozitate cu 5%;
• veniturile din dobanzi impozitate cu 1%;
• veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare impozitate cu 1%;
• veniturile din jocuri de noroc impozitate cu 10% (sumele sub 3.000.000 sunt scutite de
impozit);
• alte venituri impozitate cu o cota de 10%.
2.4. Impozitul pe venitul persoanelor juridice(impozitul pe profit)
Platitorii de impozite persoane juridice sunt societatile comerciale de orice tip, companiile
nationale si regiile autonome, adica toate organizatiile cu scop lucrativ.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:
• impozitul pe profit;
• impozitul pe dividende;
• impozitul pe venituri din vanzarea activelor.
Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul este
principala forma de venit a societatilor comerciale.
In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate din
activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor.
Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre
veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile aferente efectuate.

19
Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din venituri, ci se insumeaza
acestora in vederea determinarii profitului anual impozabil. Impozitul pe profit se obtine prin
aplicarea cotei de impunere asupra bazei de impozitare astfel determinate. Cota de impunere in
Romania este de 16% insa exista si cateva exceptii:
-pentru profitul obtinut din activitati de export cota de impunere este de 5%;
-pentru baruri si cluburi de noapte se plateste o cota aditionala de 25%;
-pentru profitul Bancii Nationale cota este de 80%.

CAPITOLUL III. DETERMINAREA IMPOZITELOR DIRECTE PE CARE

LE DATOREAZA S.C. MTC S.R.L.

3.1. Determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit la S.C. MTC S.R.L.

La 31.12.2017 avem urmatoarea situatie reflectata de documentul contabil Registrul Cartea

mare (sah): S.C. “MTC” S.R.L. inregistreaza in cursul exercitiului financiar “N” cheltuieli totale de
2.500.000 lei si venituri totale de 4.500.000 lei. Cifra de afaceri a intreprinderii in cadrul exercitiului
financiar curebt este de 4.000.000 lei. In categoria cheltuielilor au fost realizate urmatoarele
cheltuieli particulare:

- cheltuieli cu protocolul 55.000 lei, valoare fara TVA;

- cheltuielile cu amenzile si penalitatile catre autoritatile statului 2.500 lei;
- cheltuieli privind penalitatile contractuale conform contractelor comerciale inchiate 8.000 lei;
- cheltuieli cu sponsorizarile 10.000 lei;
- cheltuieli privind constituirea unei ajustari de valoare privind imobilizarile corporale 4.000 lei;
- cheltuieli privind provizioanele pentru garantii de buna executie acordate clientilor 3.500 lei;
- cheltuieli privind TVA nedeductibila aferente proratei TVA (mai mica de 100%) 500 lei;
- cheltuieli cu scaderea din gestiune a unui stoc de marfa distrus ca urmare a unei calamitati
naturale, stocul de marfa nefiind asigurat 3.600 lei.
Capitalul social al intreprinderii este de 1.000.000 lei, iar pana la 31.12.2017 intreprinderea a
constituit rezerva legala in valoare de 160.000 lei.
In categoria veniturilor s-au inregistrat urmatoarele categorii particulare:
- venituri din participatii (dividende) 50.000 lei;

20
 - venituri din reluarea unei ajustari de valoarea privind stocurile 4.000 lei;
- venituri din reluarea unui provizion privind clientii incerti conform hotararii judecatoresti
definitive si irevocabile 2.000 lei;
- venituri din penalitati incasate conform contractelor comerciale 20.000 lei.
Din exercitiile precedente intreprinderea a contabilizat o pierdere in valoare de 270.000 lei,
din care 70.000 fiscala si 200.000 lei contabila.

Fluxul informational contabil privind impozitul pe profit este urmatorul:

a. contabilizarea inchiderii conturilor de cheltuieli:
Cont debitor Cont creditor Valoare
121 ./. 2.500.000
6 - cheltuieli 2.500.000

b. contabilizarea inchiderii conturilor de venituri:

Cont debitor Cont creditor Valoare
./. 121 4.500.000
7 - venituri 4.500.000

c. determinarea rezultatului contabil al exercitiului:

Rezultatul contabil = Venituri totale – Cheltuieli totale
Rezultatul contabil = 4.500.000 – 2.500.000 = 2.000.000 lei.

d. calculul si contabilizarea rezervei legale:

Rezerva legale = Rezultatul contabil * 5%
Rezerva legala = 2.000.000 * 5% = 100.000 lei
Intreprinderea nu poate sa constituie aceasta valoare, deoarece aceasta are deja constituita
din exercitiile financiare anterioare valoarea de 160.000 lei. Valoarea maxima deductibila a rezervei
legale este de 20% din capitalul social subscris si varsat, adica 200.000 lei. Diferenta deductibila pe
care o poate constitui intreprinderea este de 40.000 lei.
Cont debitor Cont creditor Valoare
121 1061 40.000

21
 e. determinarea rezultatului fiscal al exercitiului:
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozbile
Cheltuielile nedeductibile sunt urmatoarele:
- Cheltuielile cu protocolul care depasesc limitele legale: 14.000 lei;
- TVA aferenta depasirii cheltuielilor cu protocolul: 2.660 lei;
- Cheltuielile cu amenzile si penalitatile catre autoritatile statului: 2.500 lei;
- Cheltuieli cu sponsorizarea: 10.000 lei;
- Cheltuieli privind constituirea unei ajustari de depreciere a imobilizarilor corporale: 4.000
lei;
- Cheltuieli privind stocul de marfa distrus prin calamitati naturale: 3.600 lei;
- Pierderea contabila din exercitiului precedent: 200.000 lei;
Total cheltuieli nedeductibile: 236.760 lei
Observatie: determinarea cheltuielilor de protocol deductibile se determina prin aplicarea
cotei de 2% asupra bazei de impozitare formata din rezultatul contabil plus cheltuielile de protocol
realizate in cursul exercitiului si eventualele cheltuieli cu impozitul pe profit contabilizate in cursul
exercitiului financiar curent pana la momentul determinarii indicatorilor anteriori.
Procedura este urmatoarea:
- determinarea bazei de impozitare si a cheltuielilor cu protocolul: (2.000.000 + 55.000) * 2%
= 41.000 lei;
- determinarea cheltuielilor de protocol nedeductibile: 55.000 – 41.000 = 14.000 lei;
- TVA aferenta cheltuielilor de protocol nedeductibile: 14.000 * 19% = 2.660 lei.
Veniturile neimpozabile si alte reduceri ale bazei de impozitare a impozitului pe profit sunt:
- veniturile din participatii: 50.000 lei;
- veniturile din reluarea unei ajustari privind stocurile: 4.000 lei;
- pierderea fiscala din exercitiile financiare anterioare: 70.000 lei;
- rezerva legala constituita in exercitiului financiar curent: 40.000 lei;
Total venituri neimpozabile si alte reduceri din baza de impozitare: 164.000 lei
Rezultatul fiscal = 2.000.000 + 236.760 – 164.000
Rezultatul fiscal = 2.072.760 lei
f. calculul si contabilizarea impozitului pe profit:
Impozit pe profit = Profit impozabil * 16%
Impozit pe profit = 2.072.760 * 16% = 331.642 lei.

22
 Cheltuielile cu sponsorizarile sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil, dar
facilitatea fiscala acordata intreprinderilor consta in faptul ca valoarea acestor cheltuieli se scad din
impozitul pe profit cu conditia ca ele sa nu depaseasca minim 20% din valoarea impozitului pe
profit sau 3‰ din cifra de afaceri.
Calcule financiare :
 valoarea financiara 1: impozit pe profit * 20% = 331.642 * 20% = 66.328 lei;
 valoarea financiara 2: cifra de afaceri * 3‰ = 4.000.000 * 3‰ = 12.000 lei.
Valarea cu care impozitul pe profit va fi redusa este de 10.000 lei, deoarece sponsorizarile
realizate de catre intreprindere nu depasesc limitele impuse de acesti indicatori. Daca valoarea
sponsorizarilor ar fi fost de 25.000 lei, reducerea impozitului era de 12.000 lei, limita minima
rezultata din calculele financiare anterioare.
a. Contabilizarea impozitului pe profit este:

Cont debitor Cont creditor Valoare

691 441 321.642
Concomitent
Cont debitor Cont creditor Valoare
121 691 321.642
g. determinarea profitului net:
Rezultat net = Rezultat contabil – Impozit pe profit – Rezerva legala
Rezultat net = 2.000.000 – 321.642 – 40.000 = 1.638.358 lei
Aceasta valoare a rezultatului net este contabilizata la 31.12.2015 si evidentiata in situatiile
financiare ale acestui exercitiu financiare astfel:
Cont debitor Cont creditor Valoare
129 117 1.638.358
In cursul exercitiului financiar urmator fluxul informational contabil este urmatorul:
a. inchiderea contului 121 pentru a reflecta corect veniturilor si cheltuielile exercitiului
financiar respectiv:
Cont debitor Cont creditor Valoare
121 129 1.638.358
b. contabilizarea repartitiilor din profitul net, tinand cont ca intreprinderea are de finantat o
pierdere din exercitiile anterioare in valoare de 270.000 lei. In acest sens din valoarea
profitului net se va finanta in primul rand aceasta valoare, iar ceea ce ramane va fi supusa
altor repartitii: dividende, alte rezerve, etc. Valoarea care trebuie suspusa repartitiilor este de
1.638.358 – 270.000 = 1.368.358 lei.

23
 Cont debitor Cont creditor Valoare
117 ./. 1.368.358
457 1.000.000
1068 368.358
Dupa realizarea acestei inregistrari contabile contul 117 este soldat (sold zero) prin acest
aspect finantandu-se si pierderea din exercitiile anterioare.
Pentru celelalte sisteme de impozitare se vor realiza studii de caz separate.

3.2. Monografie contabila privind impozitul pe venitul microintreprinderilor

Fluxul informational contabil privind impozitul pe venitul microintreprinderilor este
urmatorul:

a. calculul veniturilor totale impozabile: Total venituri neimpozabile si alte reduceri din
baza de impozitare: 164.000 lei

b. aplicarea cotei de 3% asupra veniturilor impozabile (societatea nu are salariati)

Total venituri neimpozabile si alte reduceri din baza de impozitare: 164.000 lei x 3% = 4.920
lei

c. contabilizarea impozitului pe venitul microintreprinderilor

Cont debitor Cont creditor Valoare
698 4418 4920

d. determinarea rezultatului contabil al exercitiului:

Rezultatul contabil = Venituri totale – Cheltuieli totale
Rezultatul contabil = 4.500.000 – 2.500.000 = 2.000.000 lei.

e. calculul si contabilizarea rezervei legale:

Rezerva legale = Rezultatul contabil * 5%
Rezerva legala = 2.000.000 * 5% = 100.000 lei

24
 CONCLUZII

Impozitul pe profit constituie una din sursele importante de alimentare a bugetului cu

venituri, fiind un impozit direct cu caracter obligatoriu si permanent din categoria veniturilor fiscale.

In vederea determinarii obligatilor de plata a impozitului pe profit, organele fiscale au

dreptul de a controla si de a recalcula adecvat profitul impozabil si impozitul de plata pentru:

     operatiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea platii impozitelor;

     operatiunile efectuate in numele contribuabilului, dar in favoarea asociatilor, actionarilor sau
persoanelor ce actioneaza in numele acestora;

     datoriile asumate de contribuabili in contul unor imprumuturi facute sau garantate de
actionari, asociati ori de persoanele care actioneaza in numele acestora, in vederea reflectarii
reale a operatiunii;

     distribuirea, impartirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile intre 2 sau
mai multi contribuabili ori acele operatiuni controlate direct sau indirect, de persoane, care
au interese comune, in scopul prevenirii evaziunii fiscale si pentru reflectarea reala a
operatiunilor.

In cazul tranzactiilor dintre persoane asociate valoarea recunoscuta de autoritatea fiscala

este valoarea de piata a tranzactiilor. Pentru estimarea acestei valori pot fi utilizate urmatoarele
metode:

     metoda compararii preturilor, in care pretul de vanzare al contribuabilului se compara cu

preturile practicate de alte entitati independente de acesta, atunci cand sunt vandute produse
sau servicii comparabile;

     metoda cost-plus, in care pretul obisnuit a pietei trebuie determinat ca valoare a costurilor
principale marite cu o rata de profit similara domeniului de activitate al contribuabilului;

25
     metoda pretului de revanzare, in care pretul pietei este determinat pe baza pretului de
revanzare a produselor si serviciilor catre entitati independente, diminuat cu cheltuielile de
comercializare si o rata de profit.

26
 BIBLIOGRAFIE

1.        M. Ristea (coord.), Contabilitatea financiara, Ed. Universitara, Bucuresti, 2007.

2.        I. P. Pantea, Gh. Bodea, Contabilitate romaneasca conforma cu Directivele europene, Ed.
Intelcredo, Deva, 2008.
3.        N. Chebac, Informatiile contabile in procesul de analiza si decizie, Ed Alma, Galati, 2006
4.        Cretu C., Bazele contabilitatii, Editura Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2007
5.        O. Bojian, Contabilitatea financiara a intreprinderii, Ed. Universitara, Bucuresti, 2006.
6.        N. Feleaga , Sisteme contabile comparate, editia a 2-a, Ed. Economica, Bucuresti, 2009.
7.        L. Possler, Gh. Lambru, Contabilitatea intreprinderilor, Ed. Fundatiei „Andrei Saguna”,
Constanta, 2008.
8.        I. Stancu, Gestiunea financiara a agentilor economici, Ed. Economica, Bucuresti, 2007.
9.        Sirbu Carmen – Analiza economico-financiara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2008
10.    M. D. Dalota; S. Dalota, Analiza si evaluarea firmei , Ed. Orizonturi Universitare, Timisoara,
2009.
11.    A. Dutescu, Ghid pentru intelegerea si aplicarea Standardelor Internationale de contabilitate,
Ed. CECCAR, Bucuresti, 2001.

27
 ANEXA 1

Calculul partii deductibile din cheltuielile care au deductibilitate limitata

Cheltuieli Limita deductibila Calcul cheltuiala deductibila

1. Cheltuieli de protocol (profit contabil-venituri neimpozabile+cheltuieli cu (3.253-600+25+350)x2%=61
impozitul pe profit+cheltuieli de protocol
2. Cheltuieli de deplasare 2,5*venitul stabilit pentru institutiile publice 150
3. Cheltuieli sociale 2%*cheltuieli cu salariile 2%x2000= 40
4. Cheltuieli cu provizioane Art 22, alin 1, lit c), din Codul Fiscal: provizioanele Rezulta un provizion deductibil
constituite in limita a 30% din valoarea creantelor fiscal de 50 lei
asupra cheltuielilor care indeplinesc cumulative
urmatoarele conditii:

1. sunt inregistrate dupa data de 1 ianuarie

2004;
2. sunt neincasate intr-o perioada ce
depaseste 270 zile de la data scadentei;
3. nu sunt garantate de alta persoana
4. sunt datorate de o persoana afiliata
contribuabilului
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale
contribuabilului

5. Rezerve legale (profit contabil-venituri neimpozabile +cheltuieli cu (3.253-600+25)x55= 134

impozit pe profit)x5%, dar nu mai mult de 20% din
capital social 20%x500= 100

Rezerva deductibila= 100

6. Cheltuieli privind Conform art. 23, alin 4, dobanzile in legatura cu Cheltuieli cu dobanda
dobanzile imprumuturile obtinute de la IFN nu au deductibila= 90
deductibilitate limitata
7. Cheltuieli cu amortizarea Sunt deductibile la nivelul amortizarii fiscale Amortizare fiscala= 80

28