Ierusalim - Perioada Pre-Davidică - Căderea Primului Templu

Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Secţia de Studii Iudaice
Ierusalim
Perioada Pre-Davidică – Căderea Primului Templu
Profesor coordonator
Claudiu Stoian
Student
Ioana-Corina Sava
1
Stratificarea Oraşului lui David
Stratu Epoca Data Comentarii

l
1 Medievală şi târzie Sec. XIV-XX e.c.
2 Arabă Sec. VII-XIII e.c.
3A Bizantină Sec. VI-VII e.c.
3B Bizantină Sec. IV-VI e.c.
4 Romană târzie Sec. I-IV e.c. După 70 e.c., puţine resturi
5 Romană timpurie Perioada irodiană-70 e.c.
de distrugere
6 Romană timpurie
7A Elenistică Prima jumătate a sec. I î.e.c. –
(Haşmoneană) 37 î.e.c
7B Elenistică A doua jumătate a sec. II î.e.c
(Haşmoneană)
8 Elenistică Timpurie Sec. IV-II î.e.c
9 Persană Sec. VI-IV î.e.c
10A Fierului II Sec. VI î.e.c În special semne de
10 B Fierului II A doua jumătate a sec VII î.e.c.
distrugere, 586 î.e.c.
11 Fierului II Sec. VII î.e.c. Strat arheologic menţionat şi
ca 10B-C numai în zona G
12 Fierului II Sec. VIII î.e.c. Mai mult din perioada lui
Iezechia
13 Fierului II Sec. IX. Î.e.c.
14 Fierului II Sec. X î.e.c.
15 Fierului I Sec. XII-XI î.e.c.
16 Bronzului Târziu II Sec. XIV-XIII î.e.c.
17 Bronzului Mijlociu IIB Sec. XVIII î.e.c.
18A Bronzului Mijlociu IIB Sec. XVIII î.e.c.
18B Bronzului Mijlociu IIB Sec. XVIII î.e.c
19 Bronzului Timpuriu II- Prima jumătate a mileniului al
III III-lea î.e.c.
20 Bronzului Timpuriu I Sec. XXXI î.e.c.
21 Calcolitic A doua jumătate a mileniului al
IV-lea î.e.c
2
3
Introducere
Numele oraşului se pare că apare pentru prima dată între secolele al XX-lea şi al XIX-lea
î.e.c. sub forma de Ruşalinum în "Blesteme" (o serie de texte egiptene, inscripţionate pe statuete,
ostracone, vase, tăbliţe de lut şi piatră, care reprezintă o listă a tuturor inamicilor faraonului, mai
exact, duşmanii Egiptului, şi în care sunt menţionate o serie de oraşe din Palestina, de la Beit-
Şean, până la Hazor şi Dan). În scrisorile de la Tell - El Amarna (secolul al XIV-lea î.e.c.)
numele apare ca Uruşalim, iar în inscripţiile lui Sennacherib (succesorul lui Sargon al II-lea,
regele Asiriei) din secolul al VII-lea î.e.c, ca Uruşlimmu. Prima pronunţie se pare că era
"Ierusalem", aşa cum reiese din Biblia Evreiască şi Septuaginta. Din punct de vedere al
semnificaţiei numelui, acesta era compus din două elemente vest-semitice: :"yrh" si "şlm", care
ar putea fi interpretate ca "Temelia/Oraşul (lui) Salem" (Salem era zeul amurgului in mitologia
canaanită). Acestui oraş îi mai pot fi atribuite şi alte nume cum ar fi: Ieruel (Oraşul lui El -
"Mâine să plecaţi împotriva lor; iată ei urcă coasta ţiţ şi aveţi să-i găsiţi în capătul văii din faţa
pustiei Ieruel." - 2Cr.20:16 şi "yrh" cu sens de temelie - "În ce au fost întărite temeliile lui sau
cine a pus piatra lui cea din capul unghiului" -Iov 38:6), Salem (numele prescurtat al oraşului
aşa cum reiese din Geneza 14:18: "Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin.
Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt" si Ps. 76:2: "Cortul lui este în
Salem, / Şi locuinţa lui în Sion").Oraşul mai era cunoscut şi sub numele de Iebus, nume etnic
denotând populaţia iebusită a oraşului şi a teritoriului, în perioada israelită şi până la cucerirea
cetăţii de către David: "Atunci au pornit regele şi oamenii lui la Ierusalim, împotriva Iebuseilor,
locuitorii ţării aceleia [...] David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David. [...]
Atunci s-a mutat David în cetate şi a numit-o cetatea lui David; şi a făcut întărituri de jur
împrejur, de la Milo (Cetatuie) şi până înăuntru" (2 Samuel 5:6-9).
Ierusalim mai era numit şi "Oraşul lui Iuda/Iudeii ("L-au adus pe cai şi l-au îngropat în
cetatea lui Iuda" - 2Cr. 25:28), sau, simplu, "Oraşul" (în scrisorile de la Lachiş), ceea ce denotă
statutul său de axis mundi pentru regatul Iuda.
După numeroase săpături, arheologii au ajuns la concluzia că oraşul, în vremurile sale de
început, se afla pe colina de SE, de sub Muntele Templului. Construcţiile şi demolările frecvente
au periclitat situl arheologic, dar multe descoperiri atestă continuitatea aşezarii încă din
4
Calcolitic (a doua jumătate a mileniului al IV-lea î.e.c.). Au fost găsite obiecte şi vase din
ceramică pictate din Epoca Bronzului Timpuriu (expediţia Parker 1910) şi rămăşiţe umane din
Calcolitic şi Epocile Bronzului în colina sud-estică şi versanţii săi. Numeroase cimitire datând
din aceste perioade atestă vechimea aşezărilor din versanţii vestici ai Muntelui Măslinilor şi din
Valea Kidron. Într-un ansamblu de morminte, excavaţiile Călugarilor Franciscani, asupra sitului
cunoscut ca şi Dominus Flevit, au scos la iveală vase de ceramică şi faianţă şi scarabei egipteni,
majoritatea din Epoca Bronzului Mijlociu, în stratul IIC şi din Epoca Bronzului Târziu, în
straturile I-IIA. De altfel, pe lângă acestea se aflau şi vase din secolul al XIV-lea î.e.c. (perioada
scrisorilor de la el Amarna). Aceste descoperiri sugerează o aşezare sporadică, de fapt, un oraş
fortificat.
De altfel, există un număr mare de obiecte şi ceramică importate mai ales din Cipru,
Marea Egee şi Egipt, ceea ce demonstrează importanţa comercială a sitului arheologic din acea
perioadă.
Primul strat ocupaţional al acestui sit prezintă fragmente ceramice din perioada
calcolitică (stratul 21), care au fost spălate în cavităţile naturale ale rocii. In zona B a excavaţiei
lui Shiloh, la baza versantului estic, s-a descoperit un depozit de fragmente din ceramică, datând
numai din această perioadă. În alte locuri ale acestui versant, fragmentele din Calcolitic erau
amestecate cu alte piese din ceramică din Epoca Bronzului Timpuriu (stratul 20). La jumătatea
versantului, în zona E1, s-a găsit o clădire largă din piatră din Epoca Bronzului Timpuriu I-II.
Era construită pe o temelie de piatra şi avea bănci construite dinăuntrul zidurilor, ca şi casele din
Arad. Această clădire şi alte depozite de ceramică din stratul 20 (acumulate, în special, în zone
joase şi în cavităţile rocii) sunt prima evidenţă care atestă continuitatea aşezării înainte de
perioada pre-davidică. În 1909, Parker a excavat nişte morminte din această perioadă, scoţând la
lumină câteva vase din ceramică pictate în roşu, în stare foarte bună. Aceste descoperiri au fost
publicate de L.H. Vincent. Fragmente ceramice din Epoca Bronzului Timpuriu II şi III au fost
găsite în diverse locaţii, în afara contextului stratigrafic, de către Macalister, Kenyon şi Shiloh. În
1965, Kenyon a curăţat un mormânt tunel din Epoca Bronzului Mijlociu I de pe versantul estic al
Muntelui Măslinilor.
Oraşul era încercuit de un zid de piatră în Epoca Bronzului Mijlociu IIB (straturile 18-
17). Kathleen Kenyon a expus o parte din acest zid de 12 metri lungime şi doi metri lăţime în
5
situl arheologic A. De asemenea, expediţia lui Shiloh a expus 30 de metri din acest zid in zona E.
Zidul a fost construit pe culmea unui afloriment abrupt de piatră, la aproximativ 25 de metri de
piciorul pantei. Era constituit în special din pietre mari şi a fost construit ca un perete vertical cu
grosimea de 2,5 metri. În vremea care a urmat (stratul 18A), zidul a fost consolidat din interior în
mai multe locuri prin adaugarea de contraforturi. A rămas direct pe patul de piatră sau pe
rămăşiţele stratului 20.
Prima dovadă a locuirii în oraş din această perioadă a fost localizată de Kenyon în situl
A. Ea era de părere că unele dintre zidurile din această perioadă făceau parte din terasele care ar
fi fost folosite pentru clădirile rezidenţiale. În 1978, expediţia lui Shiloh a început să cureţe zona
G, puţin mai la nord de situl A al lui Kathleen Kenyon. Săpăturile au demonstrat că între secolele
al XIV-lea şi al XIII-lea (stratul 16) au existat momente în care s-a construit excesiv. O reţea
densă de ziduri de susţinere, construite în cruce, pentru a forma receptaculi rectangulari pentru a
fi umpluţi cu piatră, a fost decoperită pe versantul estic.
Din punct de vedere al situaţiei politice din secolul al XIV-lea i.e.c., regatul Iudei se afla
sub dominaţie egipteană. Din această perioadă s-a păstrat arhiva de scrisori de la el-Amarna, un
set de scrisori trimise de "regişorii" canaaniţi faraonilor Amenhotep al III-lea şi Akhenaton al IV-
lea. Acest set cuprinde şase documente în akkadiana, trimise de ARAD-HI-Pa (Servitorul lui
Hipa), conducătorul "mat Uruşalim"-ului. Deşi lingua franca a acestei perioade era akkadiana,
greşelile de scriere demonstrează că limba folosită în Ierusalim era un dialect vest-semitic
(Canaanita), strâns înrudit cu ebraica. Conducătorul Ierusalimului se plânge faraonului de situaţia
politică din Canaan, cerând ajutor în pedepsirea inamicilor - regii canaaniţi neloiali şi aliaţii lor,
numiţi habiru. O altă scrisoare, trimisă de Mhuwardata, conducătorul oraşului Şechem, îl
informează pe faraon de pericolul pe care îl reprezintă habiru, mai ales după ce a fost părăsit de
aliaţi, rămânând să lupte împreună cu ARAD-HI-pa. Aceste scrisori reprezintă importanţa pe
care o are Ierusalimul în secolul al XIV-lea i.e.c. se pare că în această perioadă oraşul a cunoscut
o extindere pe colina sudică. Biblia denumeşte populaţia Ierusalimului şi pe vecinii săi cu
termenul de "amoriţi" (în Iosua 10), la sfârşitul perioadei de ocupaţie israeliană şi începutul
monarhiei. Totuşi, termenul de "iebusit" nu este scos din context. Se pare că Ierusalimul nu a fost
iebusit până la cucerirea sa de către tribul lui Iuda, ci iebusiţii au continuat să locuiască în cetate
alături de populaţia nouă. Lucrul acesta poate fi observat în Ezechiel 16:3: "Şi-i spune: Aşa
6
grăieşte Domnul Dumnezeu către fiica Ierusalimului: Obârşia ta şi patria ta e ţara Canaan;
tatăl tău e amoreu şi mama ta e hetită."
Nu există multe dovezi arheologice referitoare la iebusiţi care ar fi locuit în Ierusalim în
secolul al XI-lea î.e.c. Shiloh realizează excavaţii privind această perioadă în zonele E1 şi D1.
Majoritatea descoperirilor, care sunt rare şi de proastă calitate, sunt caracteristice acestui secol,
însă nu oferă nicio informaţie semnificativă privind procesul de cucerire al oraşului din această
perioadă.1
David, Solomon, Roboam şi campania lui Şeşonq I al Egiptului

La începutul anilor '90 existenţa regelui David era contestată de cercetătorii minimalişti,
dar între 1993-1994 arheologul Avraham Biran face săpături în Tel-Dan şi descoperă trei
fragmente dintr-o stelă în limba aramaică, datând de la jumătatea secolului al IX-lea î.e.c, în care
este menţionat regatul lui Iuda cu denumirea de "casa lui David", scris ca bytdwd, ceea ce
dovedeşte existenţa istorică a lui David. Potrivit textului biblic el a fost şeful unui grup de 400 de
oameni: "Şi s-au adunat la el toţi prigoniţii, toţi datornicii şi toţi cei cu sufletul amărât şi s-a
făcut el căpetenie peste ei; şi erau cu el ca la patru sute de oameni" (1 Samuel 22:2), grup care
oferea protectie oamenilor bogati in schimbul hranei: "Auzind David în pustiu că Nabal îşi tunde
oile în Carmel, a trimis zece tineri cărora David le-a zis: "Suiţi-vă în Carmel şi mergeţi la Nabal
să-i spuneţi multă sănătate din partea mea! Şi-i ziceţi aşa: "Să trăiţi! Pace ţie! Pace casei tale!
Pace la toate ale tale! Am auzit acum că la tine se tund oile; iată păstorii tăi au fost cu noi şi noi
nu le-am făcut nici un rău; nimic din ale lor nu s-a pierdut în tot timpul şederii lor în Carmel,
intreabă slugile şi îţi vor spune. Să afle dar băieţii aceştia bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, că la
zi bună am venit. Dă robilor tăi şi fiului tău David ce se îndură mâna ta" (1 Samuel 25:4-8).
Nerespectarea obligaţiilor de catre Nabal duce la dorinţa lui David de răzbunare, deci
începuturile carierei lui David trebuie puse în legătură cu fenomenul banditismului. În cele ce
urmează, David slujeşte în armata filisteană ca mercenar, de exemplu la regele Achiş din Gat (1
Sam 27, 28, 29). El pastrează legătura cu filistenii şi îşi creează chiar şi o gardă personală din
"cheretieni" si "peletieni", care erau cel mai probabil de origine filisteană (2 Sam 8-18). În
1
The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim
Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003, pp. 698-699
7
Biblie, însă, ridicarea pe tron a lui David este mult mai romanţată: el este adus la curte pentru că
ştia să cânte la harpă, calmându-l pe regele Saul (1 Sam 16). Într-o altă versiune a textului, el se
face cunoscut regelui printr-un act de bravură, învingându-l pe uriaşul Goliat din Gat (1 Sam 17),
dar această legendă este mai târzie, fiind contestată de o notiţă istorică din 2 Sam 21:19: "Şi a
mai fost o altă bătălie la Gob cu Filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem,
a ucis pe Goliat din Gat, a cărui coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut." În 1
Cronici 20:5 se ajunge la o variantă de compromis care încerca să rezolve dilema: David l-a ucis
pe Goliat, iar Elhanan pe fratele lui Goliat. David obţine mâna lui Micol, fiica lui Saul, ucigând
200 de filisteni, ceea ce îi oferă popularitate, însă trezeşte suspiciunea regelui care se teme pentru
tronul său şi complotează împotriva acestuia. În timpul conflictului cu filistenii, Saul şi fiul său,
Ionatan, mor. David reuşeşte să creeze o formaţiune politică în Hebron.
Cucerirea Zionului şi transformarea sa în Cetatea lui David sunt descrise în 2 Samuel 5:6-
9 ca un act de eroism din partea regelui, însă în 1 Cronici 11:4-8 Ioab este cel care o cucereşte
sub comanda lui David: "Apoi s-a dus David şi tot Israelul la Ierusalim, adică la Iebus. Acolo
însă erau Iebuseii, locuitorii tării aceleia. Si au zis locuitorii Iebusului către David: "Nu vei
intra aici!" Dar David a luat cetatea Sionului. Aceasta este cetatea lui David. Apoi a zis David:
"Cine va lovi cel dintâi pe Iebuseu, acela va fi cap şi căpetenie peste oştire". Şi s-a sculat înainte
de toţi Ioab, fiul Ţeruiei, şi s-a făcut căpetenie. David a locuit în cetatea aceea şi ea s-a şi numit
cetatea lui David. El a zidit cetatea împrejur, începând de la Milo, iar Ioab a reînnoit celelalte
părţi ale cetăţii". Termenul de "Milo" ar fi putut să reprezinte, după cum consideră şi Kathleen
Kenyon, terasele de pe versantul estic sau de pe pintenul sud-estic, care ar fi putut forma ziduri
de sprijin în Epoca Fierului II pentru structurile menţionate. Din cauză că aceste terase
îndeplineau mai multe funcţii în oraş încă din Epoca Bronzului Mijlociu IIB, construirea lor în
Epoca Fierului nu constituia nicio inovaţie. Este necesară reexaminarea teoriei conform căreia
Milo s-ar fi aflat între Muntele Templului şi citadela lui David. Excavaţiile realizate de Mazar la
nord de Oraşul lui David şi cele ale lui Shiloh în zona G au dus la observarea unei zone de şes
înguste între aceste regiuni. Acest şes ar fi fost umplut şi nivelat în secolul al X-lea î.e.c., pentru
a crea o legatură topografică şi conceptuală între vechea citadelă şi teritoriul nordic nou anexat.
În colţul sud-estic al excavaţiilor lui Benjamin şi Eilat Mazar au fost găsite rămăşiţe
impresionante din ziduri masive. Unele ziduri erau groase de 1,4 metri şi au făcut parte dintr-un
8
complex monumental, distrus la sfârşitul Epocii Fierului. Având în vedere monumentalitatea şi

locaţia acestor rămăşiţe, Benjamin Mazar a sugerat că acestea ar putea reprezenta "casa lui Milo"
("În urmă s-au sculat slugile lui şi au făcut răzvrătire împotriva lui şi au ucis pe Ioaş, în casa
Milo, pe calea spre Sela." - 2 Regi 12:20).2
După şapte ani de la cucerirea cetăţii (probabil cifră simbolică), timp în care David face
ca regatul să fie unul puternic, capitala este mutată de la Hebron la Ierusalim. Noua capitală
devine reşedinţă regală. Aşa cum reiese din Biblie, David se ocupă în perioada care urmează de
construit: reconstruieşte vechea cetate şi o extinde (1Cronici 11:8) şi construieşte casa de cedru:
"În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemn de cedru, tâmplari,
pietrari şi zidari, şi aceştia au făcut casă lui David."(2 Sam 5:11). Se pare că David ar fi extins
şi partea de nord a cetăţii, aşa cum reiese din 1 Regi 11:27: "Şi iată împrejurarea în care el şi-a
ridicat mâna împotriva regelui: Pe când Solomon zidea Milo şi repara stricăciunile de la
cetatea lui David, tatăl său". David aduce în oraş Chivotul Legii, simbol al unităţii dintre triburi
şi al legământului dintre poporul lui Israel şi Dumnezeu, şi staţionează înalţi demnitari ai armatei
şi o garizoană permanentă. Stabilind capitala la Ierusalim şi aducând aici Chivotul Legii, David,
de fapt, centralizează statul, atât din punct de vedere politic şi militar, cât şi religios.
Prima excavaţie a oraşului lui David are loc în 1867, când inginerul Sir Charles Warren
intră în Izvorul Ghihon, continuă prin Tunelul lui Iezechia şi descoperă un puţ (tunel - shaft) care
duce la tunelul de deasupra. Acest tunel se consideră a fi parte din sistemul antic de apă al
oraşului. Biblia spune că David ar fi cucerit cetatea cu ajutorul unui puţ (tunel de apa): "David
zisese în ziua aceea: "Oricine îi va bate pe iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii
aceia care sunt vrăjmaşi lui David"..." (2 Sam 5:8). În alte versiuni ale textului biblic se
menţionează "puţul de apă". În 2005 arheologii au descoperit rămăşiţele unor ziduri de apărare
care ar fi protejat puţul de eventuale atacuri. Tunelul strâmt şi îngust s-a dovedit a fi transversabil
din moment ce un membru al expediţiei lui Warren l-a coborât. Puţul este compus din patru
secţiuni: tunelul în scări, tunelul orizontal şi curb, puţul de 14 metri şi tunelul legat de sursă.
Mulţi arheologi consideră că acest tunel reprezintă o fisură naturală în stratul de rocă.
Puţul de 14 metri, care are o piscină la bază, nu este considerat a fi fost parte din sistemul de apă.
În 1998, în timp ce se construia un centru pentru vizitatori, s-a descoperit un pasaj suplimentar,
2
Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003.
9
înalt cam de doi metri şi începând din tunelul orizontal şi curb, care scurtează puţul de 14 metri,
şi se continuă spre o piscină mult mai aproape de Izvorul Ghihon. Puţul de 14 metri este mult
prea îngust, iar piscina de la baza lui este prea mică pentru a fi putut fi funcţionabilă, iar
arheologii cred că este doar o fisură naturală pe care excavatorii iniţiali au atins-o în drumul lor
spre cealaltă piscină. Cele două extremităţi ale tunelului erau protejate de câte un turn de apărare,
unul fiind descoperit tot de constructorii acelui centru de vizitatori.3
Ceramica descoperită în aceste tunele de excavaţii arheologice mai recente datează
sistemul de tunele al lui Warren ca aparţinând secolului al XVIII-lea î.e.c, deci acestea au fost
create în timpul perioadei canaanite.4
Montague Brownslow Parker (1878-1962) şi Father Louis-Hugues Vincent (1872-1960)
au realizat o expediţie arheologică între 1909 şi 1911. Parker venise pentru a descoperi comorile
regelui Solomon, iar Vincent, un cercetător de la Şcoala Franceză de Arheologie Biblică din
Ierusalim, era documentat în excavaţii. Ei s-au axat, în special pe zona din jurul Izvorului
Ghihon. Aici ei au folosit metoda de excavaţie ce presupunea construirea de tunele, care i-a legat
de zonele descoperite de Charles Warren. Hărţile arheologice desenate de Vincent, încă sunt
folosite şi astăzi de cercetători.5
O altă dilemă pentru veridicitatea lui David o reprezintă palatul său, menţionat în 2 Sam
5:11. Între anii 1961-1967 arheoloaga Kathleen Kenyon întreprinde săpături pe colina nord-
estică şi descoperă un capitel proto-eolic. Mergând pe urmele sale, între 2005 si 2011, Eilat
Mazar continuă munca lui Macalister şi dezvăluie o enormă structură de piatră, cea mai mare din
Israel din Epoca Fierului (se presupune că ar fi avut cel puţin 27 de metri înălţime şi 40 de metri
lungime). Ea susţine că această structură în trepte ar fi chiar palatul lui David. A izbucnit o mare
dezbatere pe această temă şi încă nu se ştie sigur cărei epoci aparţine şi ce anume reprezintă. În
timpul excavaţiilor, foarte multe bullae au fost descoperite, purtând nume evreieşti.
3
http://www.wikipedia.org
4
5
http://www.cityofdavid.org.il/en
10
"Iată hotărârea pentru darea pe care a pus-o regele Solomon, ca să zidească templul
Domnului, casa lui, Milo, zidul Ierusalimului, Haţorul, Meghido şi Ghezerul" (1 Regi 9:15).
Acest citat şi multe altele atribuie lui David şi Solomon o serie de construcţii: palatul regal, zidul
cetăţii, Templul, Ofelul şi Milo.
Cât despre punerea la îndoială a defensivei vestice a oraşului, în 1928 J.W. Crowfoot,
lucrând la vest de excavaţiile lui Macalister şi în partea estică a Văii Centrale, expune un zid de
27 de metri, cu grosimea de 8 metri şi înalt de 7 metri. În acest zid se afla o poartă, cunoscută
drept Poarta Vestică sau Poarta Văii. Atât poarta cât şi zidul de apărare se aflau în funcţiune în
vremea Dinastiei Haşmonene, dar probabil au fost construite mult mai devreme. E posibil ca
acestea să fi făcut parte din sistemul de fortificaţii din partea vestică, ridicat între secolele al X-
lea şi al VIII-lea i.e.c., înainte ca oraşul să se fi extins către est şi dincolo de zid.
Citadela lui David, care a ramas în picioare din vremea lui David şi a lui Solomon, până
la distrugerea Primului Templu, este denumită, şi pe bună dreptate, "Ophel", echivalentul biblic
al "acropolei" (Is. 32:14; 2 Cr. 27:3; 33:14). Termenul probabil desemnează citadela oraşului
israelit, construită în Ierusalim pe rămăşiţele fortăreţei canaanite.
Biblia menţionează că “vremea cât a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de
ani; în Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani”(1 Regi
2:11). Cel mai posibil erau numere simbolice întrucât 7 (numărul în care David domneşte în
Hebron), în simbolistica iudaică reprezintă legământul cu divinitatea şi este unul dintre cele mai
des utilizate numere din Biblie, tocmai pentru a da ideea de popor ales, de sfinţenie, aici, faptul
că David a fost ales de către Domnul pentru a conduce ţara, 40 era numărul care desemna
purificarea spirituală (40 de zile de potop, 40 de ani în deşert după exil, 40 de zile pe Muntele
Sinai) şi a fost atribuit lui David, probabil pentru a fi purificat înainte de a muri, iar 33, probabil
numărul maturităţii.
Regele Solomon nu apare menţionat în nicio sursă extra-biblică, iar Biblia Ebraică îi
creează o imagine grandioasă, ca rege înţelept şi puternic. Cea mai importantă realizare a sa este
construirea templului din Ierusalim dedicat lui Dumnezeu (IHVH), dupa informaţiile biblice
cunstrucţia templului începe în "al patrulea an de domnie al lui Solomon peste Israel" (1 Regi
6:1).
11
Rămăşiţele acestor clădiri sunt singurele dovezi de masonerie descoperite în proximitatea

Muntelui Templului. Nicio excavaţie în Ierusalim nu a adus vreo informaţie cu privire la
Templul lui Solomon, iar reconstituirea lui şi a împrejurimilor se bazează pe relatările biblice şi
pe studiile de tehnici de construcţie găsite la alte temple din acea perioadă (de exemplu cel de la
Ain Dara din Siria). "Templul, pe care l-a zidit regele Solomon Domnului era lung de şaizeci de
coţi, lat de douăzeci şi înalt de treizeci." (1 Regi 6:2), adică 20 de metri lungime, 10 metri lăţime
şi 15 metri înălţime, care, comparativ cu templul din Ain Dara (30x20) este cam de două ori mai
mic.6
Sub regele Roboam din Iuda, fiul lui Solomon, faraonul Şeşonq I, fondatorul celei de-a
XXII-a dinastii egiptene, cea libiană, conduce o campanie împotriva Palestinei. În 1 Regi 14:25-
26 se arată că " în anul al cincilea al domniei lui Roboam, Şişac, regele Egiptului, a pornit
război asupra Ierusalimului, si a luat vistieriile templului Domnului şi vistieriile casei regelui şi
scuturile cele de aur pe care le luase David din mâna robilor lui Hadad Ezer, regele din Ţoba, şi
le adusese în Ierusalim; toate le-a luat şi a prădat toate scuturile de aur pe care le făcuse
Solomon".
În Templul din Karnak (Theba) s-a păstrat un amplu relief triumfal al lui Şoşenq I. De
asemenea în Meghido a fost descoperit un fragment dintr-o stelă, având inscripţionat numele
faraonului. Plecând de la relieful din Karnak, considerat că oglindeşte cu fidelitate istorică
cetăţile cucerite în timpul campaniei militare, cercetătorii au încercat să reconstituie traseul.
Totuşi, relatarea din Templul din Karnak nu reflectă în detaliu campania, ci se înscrie în
şabloanele ideologice ale genului, menţionarea unor localităţi din Palestina, precum: Tanaac,
Şunem, Bet-Şean, Mahanaim, Ghibeon, Bet Horon, Aialon, Meghido, Soco si Arad, atestă
istoricitatea expediţiei lui Şoşenq I. Este interesant că Ierusalimul nu este menţionat, deşi textul
biblic se ocupă în mod speci al de acesta. În orice caz, campania lui Şoşenq I reprezintă primul
contact între istoria biblică şi istoria Orientului Apropiat, fiind datată de egiptologi în 925 î.e.c,
în al cincilea an de domnie al lui Roboam. De aici rezultă că Solomon ar fi murit în 931-930
î.e.c.
Biblia Ebraică menţionează că la moartea lui Solomon regatul s-a scindat: în sud regatul
Iuda, unde continuă domnia Dinastiei lui David, iar în nord regatul Israel, unde este rege
6
12
Ieroboam, fost dregător al lui Solomon care se răzvrăteşte. Biblia spune că acesta s-ar fi refugiat
la curtea faraonului, posibil chiar la curtea lui Şeşonq I. Devenind rege în nord, acesta ridică
două sanctuare idolatre la Betel şi Dan.7
Iezechia, asediul Ierusalimului, distrugerea Templului

Rămăşiţele din secolul al IX-lea î.e.c. (stratul 13) sunt sărăcăcioase în comparaţie cu cele
din secolul al X-lea î.e.c. Dovezile arheologice din această perioadă trebuie să fi fost distruse în
timpul activităţilor de construcţie care au urmat din timpul domniei lui Iezechia.
În secolul al VIII-lea î.e.c. oraşul şi-a atins apogeul. Se pare că acesta a fost invadat de
refugiaţi veniţi din zonele de provincie, care îşi construiseră case în afara zidului cetăţii, întrucât
ale lor fuseseră cucerite de către asirieni. Iezechia, regele Ierusalimului, se pregăteşte pentru un
atac iminent al asirienilor, care acum se îndreaptă către Iuda ("După aceasta Sanherib, regele
Asiriei, care era cu toată oştirea lui în faţa Lachişului, a trimis pe nişte slujbaşi ai săi la
Ierusalim, la Iezechia, regele lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau în Ierusalim[...]" - 2
Cronici 32:5). În această perioadă oraşul se extinde pe colina vestică, după cum arată excavaţiile,
zidurile sunt fortificate, atât în vest, cât şi în est, şi se efectuează consolidarea sistemului de apă,
prin realizarea Tunelului Siloamului. În acest tunel s-a descoperit o inscripţie, în 1880, care
astăzi se pastrează la Muzeul din Istanbul şi care spune: ." [...]a fost scobit. A fost săpat în felul
următor [...]târnăcoape, fiecare bărbat înspre tovarăşul lui, şi când mai erau de săpat trei coţi,
s-a auzit vocea unui om ce striga la un altul, arâtându-i că deviază spre drepta. Când s-a
încheiat săparea tunelului, săpătorii s-au întâlnit om la om, târnăcop la târnăcop, iar apa a curs
1.200 coţi de la izvor la rezervor, înălţimea pietrei deasupra capetelor săpătorilor era de 100
coţi". Acest eveniment este menţionat si in Biblie: "Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui şi
cum că el a făcut iazul şi canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor
lui Iuda. Apoi a răposat Iezechia cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Manase, fiul său" (2
Regi 20:20). În 701 î.e.c. Nu este nicio îndoială că Ierusalimul s-a extins către vest, dincolo de
Valea Centrală, profitând de terenul propice construirii de case. Una dintre cele mai importante
7
Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi arheologice cu
izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă
13
descoperiri ale lui Nahman Avigad este Zidul Larg (Broad Wall), o structură masivă cu grosimea
de 7 metri. Cea mai mare bucată din zid măsoară 65 de metri, iar în unele locuri atinge măsura de
3,3 metri. Zidul Larg a fost atibuit de cercetători perioadei Regelui Iezechia. După direcţia în
care este orientat, acesta mergea către vest de Muntele Templului, ţintea colţul de nord-est al
colinei sud-vestice, până la oraşul lui David. În timpul construcţiei sale, mai multe case au fost
distruse . Acest zid este o dovadă palpabilă a fortificării oraşului în această perioadă ("Spărturile
zidurilor cetăţii lui David sunt fără număr, voi le vedeţi. Adunaţi apele din iazul cel mai de jos,
număraţi casele cele din Ierusalim, dărâmaţi-le ca să întăriţi zidul. Un iaz mai mare faceţi între
cele două ziduri, ca să strângeţi apa din iazul cel mai de demult. Dar voi nu luaţi aminte la Cel
care a făcut toate acestea, la Cel care le-a pregătit de demult. Voi nu-L vedeţi!" - Isaia 22:9-11).
8
Ierusalimul este asediat de către ofiţerii asirieni (turtan, rabsaris, rab-şaqe), aşa cum se
relatează în 2 Regi 18:17-19:37. Pentru aceasta există o paralelă în analele asiriene: "Pe Padi,
regele lor, l-am adus din Ierusalim, l-am pus pe tron peste ei şi i-am impus tributul meu regal.
Cât despre Hizkia iudeul, care nu s-a supus jugului meu - am asediat 46 dintre oraşele sale
fortificate şi sate din jur fără număr, prin escaladări şi prin atacul maşinilor de asediu, prin
atacul şi lupta pedestraşilor, prin spărturi, galerii subterane şi şanţuri şi le-am cucerit. Am luat
de la ei şi am numărat ca pradă 200150 de oameni, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, cai, catâri,
asini, cămile, vite mari şi mici fără număr.
Iar pe el (Hizkia) l-am închis in Ursaliimmu (Ierusalim), oraşul său regal, ca pe o pasăre
într-o colivie. Am ridicat şanţuri împotriva lui, şi oricui ieşea din oraşul său îi răsplăteam
fărădelegea.. Oraşele lui, pe care le-am jefuit, i le-am confiscat ţării sale şi i le-am dat lui
Mitinti, regele din Aşdod, lui Padi, regele din Ekron, lui Ţilibel, regele din Gaza, micşorându-i
astfel ţara. I-am mărit tributul de dinainte şi am pus asupra sa o plată anuală sub formă de
daruri pentru majestatea mea. Pe Hizkia l-a apucat însă groaza de strălucirea stăpânirii mele,
iar arabii şi mercenarii săi, pe care îi adusese la Ierusalim, l-au părăsit.
El mi-a adus înaintea mea la Ninive, reşedinţa mea, 30 de talanţi de aur, 800 de talanţi
de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, bucaţi mari de piatră rosie, paturi acoperite cu
fildeş, scaune nimedu acoperite cu fildeş, piei de elefant, abanos, lemn de fag şi felurite comori
8
Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003
14
preţioase, chiar pe fiicele sale, concubinele, muzicanţi şi muzicante. Ca să-mi ofere darurile şi
să-şi exprime supunerea, el a trimis soli".
Deşi analele asiriene insistă că Iezechia a fost supus total, totuşi, ele nu menţionează
deloc cucerirea Ierusalimului. De fapt, asediul împotriva Ierusalimului a eşuat, probabil asirienii
fiind nevoiţi să se retragă în ţară din cauza izbucnirii unei revolte. Retragerea asiriană a fost, însă
privită de Biblia Ebraică drept o intervenţie divină. Mai mult, după 2 Regi 19:35, "s-a întâmplat
că a ieşit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii, şi când
s-au sculat dimineaţa, iată erau peste tot numai trupuri moarte". Este vorba, probabil, de friguri,
ciumă sau vreo altă molimă.9
Straturile 12, 11 si 10, excavate de Shiloh în zonele D si E sunt încărcate cu rămăşiţe din
secolele al VIII-lea, al VII-lea şi al VI-lea. Pe versantul estic, zona A, unde Kenyon deja scosese
la lumină un zid de apărare, astăzi s-au descoperit 120 de metri din acesta, cu grosimea de 5
metri în unele locuri şi de 3 în altele. În zonele E1 şi E3 este clară existenţa unui zid precedent
acestuia, care a protejat oraşul în perioada Bronzului IIB şi mai târziu.
În secolul al VII-lea î.e.c., zonele extramurale au fost părăsite, refugiaţii găsindu-şi
adăpost pe colina vestică. În timp ce cercetătorii maximalişti considerau că atât colina estică, cât
şi cea vestică au fost locuite în mod continuu încă din secolul al X-lea, cercetătorii minimalişti,
bazându-se pe locaţia materialului arheologic din Epoca Fierului II, erau de părere că doar colina
estică reprezenta oraşul, acesta cuprinzând Oraşul lui David şi Muntele Templului. Kathleen
Kenyon a fost ultima dintre minimalişti. După sine, bazându-se pe excavaţiile arheologice
realizate pe versantul estic (siturile B, D, E) şi pe colina vestică, aceasta locaţie nu ar fi putut fi
locuită mai devreme de Agrippa I (secolul I e.c.).
Astăzi, ca urmare a noilor excavaţii ce au adus o abundenţă de informaţii referitoare la
Epoca Fierului II, a ieşit la iveală un peisaj mai clar al dezvoltării zonei urbane a Ierusalimului
între secolele al X-lea şi al VI-lea . Oraşul iebusit pe care David l-a cucerit se afla între limitele
cunoscute ale Oraşului lui David, cu citadela pe culme. În secolul al X-lea oraşul s-a extins la
nord; această zonă fiind dublată de adăugarea Muntelui Templului.10
9
10
15
În 2 Regi 24:10-12 se relatează că: "În vremea aceea slujitorii lui Nabucodonosor, regele
Babilonului, au venit asupra Ierusalimului şi au împresurat cetatea. Iar după ce slugile lui au
înconjurat cetatea, a venit şi regele Nabucodonosor. Şi a ieşit Iehonia, regele lui Iuda, la regele
Babilonului, împreună cu mama sa, cu slujitorii săi, cu căpeteniile şi eunucii lui, şi l-a luat rob
regele Babilonului în al optulea an al domniei sale". Cronica babiloniană a anilor lui
Nabucodonosor II, păstrată la British Museum, spune: "În anul al şaptelea, în luna kislev
(decembrie), regele Akkadului şi-a adunat trupele, a mărşăluit în Hatti şi şi-a aşezat taberele în
faţa oraşului lui Iehud. În luna Adar, ziua a doua, a luat oraşul şi l-a prins pe rege. Şi-a pus un
rege după inima sa. A adunat un tribut substanţial şi s-a întors în Babilon". Cu ajutorul cronicii,
această cucerire a Ierusalimului poate fi datată mai bine: s-a petrecut în martie 597 î.e.c. Templul
din Ierusalim a fost jefuit, nu distrus. Biblia oferă date diferite privind numărul celor deportaţi:
după 2 Regi 24:14 au fost exilaţi 10000 de oameni, dintre care 7000 de militari şi 1000 de
meşteşugari (fierari şi dulgheri), dar după Ier. 52:28 numărul celor exilaţi a fost de 3023. Este
posibil ca Ieremia să ofere o dată mai realistă sau să se refere strict la cei deportaţi din Ierusalim.
Nabucodonosor al II-lea l-a înlocuit pe Ioiachin cu unchiul său, Sedechia, pe tronul din
Ierusalim. Biblia spune că „Sedechia era de douăzeci şi unu de ani când a început să domnească
şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei sale era Hamutal, fata lui Ieremia din
Libna.” (Ieremia 52:1) Şi dă vina pe acţiunile sale nu tocmai bune pentru cucerirea Ierusalimului
şi distrugerea Templului. De altfel, textul biblic menţionează faptul că babilonienii au împresurat
cetatea în al nouălea an de domnie al lui Sedechia şi că au format împrejurul ei valuri de pământ,
menţinându-o sub asediu timp de doi ani, când este cucerită şi Templul distrus. Ieremia
menţionează faptul că cetatea a cedat din cauza foametei, iar Sedechia încearcă să fugă printr-o
spărtură în zid, împreună cu câţiva oşteni. Ajuns la Ierihon, este părăsit şi capturat de
babilonieni. Îi sunt ucişi fiii, iar el este orbit şi luat în Babilon (Ieremia 52:4-11). Conform
Bibliei: “în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii acesteia, în anul al nouăsprezecelea al regelui
Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit Nebuzaradan, căpetenia gărzii, care stătea înaintea
regelui Babilonului, la Ierusalim şi a ars templul Domnului, casa regelui şi toate casele din
Ierusalim; toate casele cele mari le-a ars cu foc; iar oştirea Caldeilor, care era cu căpetenia
gărzii, a dărâmat toate zidurile dimprejurul Ierusalimului. Nebuzaradan, căpetenia gărzii, a
strămutat pe cei săraci din popor şi tot poporul care rămăsese în cetate şi pe cei care se
16
predaseră regelui Babilonului şi toată rămăşiţa de popor. Şi numai puţini din poporul sărac al
ţării au fost lăsaţi de Nebuzaradan, căpetenia gărzii, ca lucrători pentru vii şi ogoare. Caldeii
au sfărâmat stâlpii cei de aramă, care se aflau în templul Domnului, postamentele şi marea de aramă
care se afla în templul Domnului, şi toată arama lor au dus-o la Babilon. Au luat lighenele, lopeţile,
cuţitele şi castroanele, lingurile şi toate vasele de aramă, care erau întrebuinţate la slujbele
dumnezeieşti; Şi căpetenia gărzii a mai luat vasele şi cleştele, cazanele şi candelele, căţuile şi cupele - tot
ce era de aur şi ce era de argint. De asemenea au luat cei doi stâlpi, marea şi cei doisprezece boi de
aramă, care serveau de postament şi pe care regele Solomon îi făcuse pentru templul Domnului. În toate
acestea era atâta aramă, cât nu se putea cântări. Fiecare stâlp din aceştia era de optsprezece coţi în
înălţime şi o sfoară de doisprezece coţi îl putea cuprinde împrejur, iar grosimea pereţilor lor era de
patru degete, căci înăuntru nu erau plini. Coroana unui stâlp era de aramă şi înălţimea ei era de cinci
coţi. Şi pereţii ei şi rodiile dimprejur erau toate de aramă. Asemenea coroană cu rodii era şi la celălalt
stâlp. De jur împrejur erau nouăzeci şi şase de rodii; tot aşa şi la celălalt stâlp împrejurul coroanei lui
erau rodii. Căpetenia gărzii a luat şi pe Seraia arhiereul şi pe Sofonie, preotul al doilea, şi pe trei
străjeri ai pragurilor. Din cetate a luat un eunuc, care era căpetenie peste oştiri, şi şapte oameni, care
stăteau înaintea regelui şi care se aflau în cetate; au mai luat pe secretarul căpeteniei oştirii, care
înscrisese la oştire pe poporul ţării, precum şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care s-au găsit în
cetate. Pe aceştia i-a luat Nebuzaradan, căpetenia gărzii, şi i-a dus la Nabucodonosor, regele
Babilonului, în Ribla. Şi i-a lovit pe ei regele Babilonului şi i-a omorât în Ribla cea din ţara Hamat. Aşa
a fost strămutat Iuda din ţara sa. Iată acum poporul pe care l-a strămutat Nabucodonosor: în luna a
şaptea, trei mii douăzeci şi trei de oameni […]”. (Ieremia 52.12-27).
Între 1935-1938 expediţia condusă de arheologii James L. Starkey şi Olga Tufnell au găsit în
Lachiş, în apropiere de poarta principală, 21 de ostracone. Ele datează din 589 î.e.c., câteva dintre ele
fiind scrisori foarte interesante trimise comandantului din Lachiş de către un subordonat.
Ostraconul nr. 3: "Slujitorul tău, Hoşayahu, raportează stăpânului meu, Iauş. Fie ca Iahve să-ti
dea cele mai bune veşti. Şi acum, te rog explică robului tău sensul scrisorii pe care ai trimis-o slujitorului
tău ieri. Pentru că slujitorul tău a fost bolnav la inimă când i-ai trimis aceasta slujitorului tău. În ea
stăpânul meu spune: Nu ştii să citeşti o scrisoare. După cum Iahve e viu, nimeni nu a încercat să-mi
citească o scrisoare. Mai mult, de câte ori a venit la mine o scrisoare şi am citit-o, pot să o repet până la
cel mai mic detaliu. Acum, slujitorul tău a primit următoarea informaţie: Comandantul armatei,
Konyahu, fiul lui Elnatan, a mers spre sud ca să ajungă în Egipt. A trimis mesageri să-l aducă
pe Hodavyahu, fiul lui Ahiyahu, şi pe oamenii lui de acolo. De asemenea, trimit stăpânului meu
17
scrisoarea lui Tobyahu, slujitorul regelui, care a venit de la Sallum, fiul lui Yada, de la profetul
şi care spune: "Păziţi-vă!".
Ostraconul nr.4 : "Fie ca Iahve să-ţi dea veşti bune de această dată. Şi acum, slujitorul
tău a făcut tot ceea ce stăpânul meu a trimis poruncă să facă. Am scris tot ce ai trimis poruncă.
Cu privire la ceea ce stăpânul meu a scris despre Beit-HRPD, nu e nimeni acolo. Cât despre
Şemakyahu , Şemayahu l-a prins şi l-a dus în cetate. Slujitorul tău nu poate trimite martorul
acolo; mai degrabă în timpul străjii de dimineaţă. Atunci va fi cunoscut că noi urmărim
semnalele de foc de la Lachiş, potrivit codului pe care stăpânul meu ni l-a dat, pentru că nu
putem vedea Azeka."
Ostraconul nr. 6: "Către stăpânul meu, Iauş. Fie ca Iahve să facă acest timp bun pentru
tine. Cine este slujitorul tău decât un câine, încât stăpânul meu i-a trimis scrisoarea regelui şi
dregatorilor pe care mi-a cerut să le citesc? Cuvintele dregătorilor nu sunt bune, ele slăbesc
curajul şi înmoaie [...] oamenilor. Scrie-le următoarele: De ce procedaţi aşa? ... După cum
Iahve Dumnezeul tău e viu, de când slujitorul tău a citit scrisorile nu a avut niciun moment de
pace."
Ostraconul nr.9: "Fie ca Iahve să dea stăpânului meu cele mai bune veşti. Şi acum, dă 10
pâini şi două ulcioare de câte un bat (21 l) de vin. Întoarce cuvântul slujitorului tău prin
Selemiahu, cu privire la ce să facem mâine."
Expeditorul, Hoşayahu, era probabil comandantul unui avanpost aproape de Lachiş, iar
destinatarul ostraconelor, Iauş, era însuşi comandantul cetăţii Lachiş. Din textele prezentate
rezultă o atmosferă tensionată, veşti proaste şi demoralizatoare. Situaţia este dificila, iar trupele
au nevoie de alimente. Predomină, de asemenea profeţiile negative care sugerează apropierea
unei calamităţi. Cetăţile comunică între ele prin semnale de foc, iar faptul că Azeka nu răspunde,
ar putea însemna că a fost deja cucerită.
În orice caz, ostraconele dovedesc situaţia tulbure din Iuda înainte de asediul şi cucerirea
Ierusalimului. Cetatea Lachiş însăşi a fost cucerită de babilonieni cam în acelaşi timp cu
Ierusalimul, adică în 586 î.e.c. Cucerirea Ierusalimului nu apare în surse extra-biblice. Prin
cucerirea Ierusalimului sunt distruse dinastia lui David şi centrul spiritual al regatului, însă exilul
va însemna naşterea iudaismului, consolidarea monoteismului şi începutul fixării în scris a
18
vechilor tradiţii religioase. Biblia ebraică, aşa cum o cunoaştem astăzi, este scrisă în perioada
exilică şi post-exilică.11
Mormintele
Din secolul al X-lea şi până în secolul al VIII-lea oraşul a rămas în limitele sale. Peşterile
tăiate în stâncă descoperite de Benjamin Mazar la baza versantului estic al colinei vestice, au fost
interpretate de el ca fiind morminte. Aceste morminte demonstrează că această zonă a servit ca şi
necropolă pentru rezidenţii bogaţi ai oraşului. Carierele descoperite de Kenyon şi Broshi în
diverse părţi ale colinei vestice se pare că alimentau cu cantităţi colosale proiectele de
construcţie, în special pe cele ale lui Solomon.
Toţi arheologii care s-au ocupat de perioada Primului Templu şi-au dorit să descopere
mormintele regilor din Ierusalim, care, conform Bibliei, s-ar afla în Oraşul lui David. În
excavaţiile sale, Raymond Weil (1874-1950) descoperă trei morminte săpate în piatră, care
reprezintă un mare interes, mai ales din cauza formelor şi mărimilor lor. Cel mai bine păstrat
mormânt dintre acestea trei are forma unui tunel cu boltă, care seamănă cu un uriaş loculus. Are
lungimea de 16 metri, lăţimea de 2,5 metri şi înălţimea de 4 metri în faţă şi de 1,8 metri în spate,
unde nivelul podelei este ridicat pentru a forma o scoică. În această scoică a fost creată o
adâncitură dreptunghiulară, probabil pentru a adăposti un sicriu. Sloturile din perete indică faptul
ca mormântul era divizat de grinzi. Weil consideră că aceste morminte aparţinuseră regilor Iudei,
iar în acea vreme mai mulţi învăţaţi împărtăşeau aceeaşi idee. Astăzi, însă, această teorie nu mai
este susţinută, întrucât nu există alte dovezi care să ateste că ele ar fi aparţinut perioadei
israelite.12
După valea Kidronului, de la est, în satul Siloam, se află rămăşiţele unei necropole din
perioada Primului Templu. Satul însuşi este construit din peste 50 de morminte dintre secolele al
VIII-lea şi al VII-lea î.e.c. Aceasta a fost investigată de David Ussishkin şi Gabriel Barkay între
1968 şi 1971. Cele două faimoase morminte ale acestei necropole sunt "Mormântul Fiicei
11
12
19
Faraonului" şi "Mormântul Administratorului Regal". Primul mormânt este o săpătură în pământ

de forma unui cub (5x5,8x4 m). La suprafaţă acesta se termină într-o cornişa egipteană, iar lângă
ea se afla o piramidă din care nu prea a mai rămas nimic. Aspectul general este asemănător unei
capele egiptene. Înăuntru se află un coridor mic şi o singură cameră cu tavan înclinat. Deasupra
intrării se află o inscripţie în ebraica veche, din care doar ultimele două litere s-au păstrat. Cel
de-al doilea mormânt a fost descoperit de Clermont Ganneau in 1870. Avea două inscripţii, una
deasupra uşii, iar cealaltă în dreapta ei, care au fost scoase şi trimise la British Museum, unde se
află şi astăzi. Inscripţia mare, cea de deasupra uşii, a fost tradusă de Nahman Avigad: "Acesta
este [mormântul lui - ]yahu, care este peste casă. Nu este nici argint, nici aur aici, ci doar
[oasele lui] şi oasele slujitoarei sale. Blestemat să fie omul care deschide aceasta". Inscripţia a
fost datată ca aparţinând secolului al VII-lea î.e.c şi reprezintă un blestem împotriva oricărei
persoane care îndrăzneşte să profaneze mormântul. Un fragment dintr-o inscripţie asemănătoare
a fost descoperit într-un mormânt tăiat în piatră din apropiere. În acest text, sintagma "care este
peste casă" se referă la o persoană foarte inportantă, aflată în fruntea guvernării regatului Iuda
(un fel de priministru). Numele lui, conform inscripţiei era "...yahu". Din nefericire prima parte a
numelui lipseşte, însă se considera că persoana care a fost înmormântată aici nu era nimeni altul
decat Şebnaiahu, administratorul regal, pe care Isaia îl mustră: "Împotriva lui Şebna, mai-marele
palatului, iată ce spune Domnul Dumnezeu Savaot: "Du-te la acest dregător, care îşi sapă
mormânt pe un loc înalt, care îşi pregăteşte locaş în stâncă şi zi-i: "Ce ai tu şi cine eşti tu de-ţi
sapi aici mormânt? Iată că Domnul te azvârle, dintr-o singură aruncătură, te strânge cu o
singură strângere (Isaia 22:14-17).
O altă formaţiune de morminte, datând din perioada Primului Templu, a fost descoperită
în timpul excavaţiilor lui Mazar pe versantul estic al colinei sud-vestice. Acestea sunt morminte
care datează din secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.e.c.
Din 1967, mai multe morminte aparţinând necropolelor oraşului Ierusalim din perioada
Primului Templu au fost descoperite şi cercetate. La această dată s-au descoperit 130 de
morminte în Siloam, Valea Hinnom şi la nord de Poarta Damascului. Multe dintre acestea
fusesera "reciclate", purtând pe ele atât motive egiptene, cât şi feniciene sau anatoliene. În
Siloam, între 1968 şi 1970, D. Ussishkin realizează o expediţie în necropola satului Siloam.
Toate cele 50 de morminte descoperite aici au fost găsite goale, iar unele au fost deteriorate de
20
folosirea lor în diverse scopuri sau din cauza factorilor abiotici. Această zonă a fost folosită în
scopuri funeste în principal în secolul al VII-lea î.e.c, însa primele înmormantari datează din
secolul al IX-lea î.e.c. Aceste morminte sunt realizate cu mare grijă, ceea ce arată statutul
important al defuncţilor. Ele constau într-o cameră alungită cu fronton şi conţin o adâncitură şi o
pernă din piatră pentru a sprijini capul persoanei decedate. Un alt grup era realizat din câte două
sau trei camere dispuse una dupa alta.
Grădina Mormintelor, cunoscută ca şi Calvarul lui Gordon, constă în doua camere tăiate
una lângă alta în stâncă. Încă vizibile de-a lungul pereţilor sunt rămăşiţele a trei bănci pentru
îngropare, o trăsătură tipică pentru perioada Primului Templu.
Mormintele de la Mânăstirea Saint Etienne sunt doua morminte tăiate în stâncă, care sunt
printre cele mai mari şi mai bine elaborate, descoperite în această ţară din vremea regatului Iuda.
În planul mormântului 1 era inclusă o curte şi o intrare largă cu tavan înalt.13
Bibliografie
1. The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed.
Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003.
2. Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi
arheologice cu izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă
3. http://www.cityofdavid.org.il/en
4. http://www.bibliaortodoxa.ro/
13
Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003

21
5. http://sourceflix.com/
6. http://www.bibleplaces.com/
7. http://dictionarbiblic.blogspot.ro/
8. http://www.bibleinterp.com/articles/Steiner-10th-9th_Century_2.shtml
9. http://religion-today.blogspot.ro/
10. http://holylandphotos.wordpress.com/
11. http://wikipedia.org
Cuprins
1. Stratificarea Oraşului lui David – 2

2. Introducere – 4
3. David, Solomon, Roboam şi campania lui Şeşong I al Egiptului – 6
4. Iezechia, asediul Ierusalimului, distrugerea Templului – 10
22
5. Mormintele – 14
23

Ierusalim - Perioada Pre-Davidică - Căderea Primului Templu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ierusalim - Perioada Pre-Davidică - Căderea Primului Templu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ierusalim - Perioada Pre-Davidică - Căderea Primului Templu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Perioada Pre-Davidică – Căderea Primului Templu

Stratificarea Oraşului lui David

Stratu Epoca Data Comentarii

David, Solomon, Roboam şi campania lui Şeşonq I al Egiptului

complex monumental, distrus la sfârşitul Epocii Fierului. Având în vedere monumentalitatea şi

Rămăşiţele acestor clădiri sunt singurele dovezi de masonerie descoperite în proximitatea

Iezechia, asediul Ierusalimului, distrugerea Templului

Faraonului" şi "Mormântul Administratorului Regal". Primul mormânt este o săpătură în pământ

Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim, 2003

1. Stratificarea Oraşului lui David – 2

S-ar putea să vă placă și