CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

VITORIA LIPAN

Personajul literar reprezintă o instanță narativă prin intermediul căreia

scriitorul își exprimă în mod indirect ideile concepțiile și viziunile în opera
literară. Personajele sunt construite diferit în funcție de specia literară, curentul
literar, viziunea depre lume a autorului, perioada în care a fost scrisă opera. Cele
de roman se disting de personajele altor specii liteare prin aceea că sunt personaje
evolutive, prezintă calități, dar și defecte și au o legătură strânsă cu viața reală.
Romanul ,,Baltagul'' de Mihail Sadoveanu, publicat în 1 O, este ,,probabil
singurul roman obiectiv'' al scriitorului. Mihail Sadoveanu a trăit între anii 188O-
și a fost scriitor, academician și om politic. I s-au adus merite deosebite în special
pentru scrierile sale istorice. Publică proză realist- socialistă. Suferind un infarct
care îi afectează starea de sănătate, lăsându-l aproape orb, Sadoveanu se stinge din
viață. Scriitorul aduce o formulă românească inedită în peisajul epocii interbelice,
și anume ,,amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu
polițist''. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o imagine amplă
asupra vieților personajelor. Opera este o scriere memorabilă nu numai prin
conținut și sennificații, ci și prin personajele lui. Acestea sunt caractere puternice,
de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale pe care ele o reprezintă.
Vitoria Lipan este personaj principal al romanului fiind prezent în toate
momentele acțiunilor și polarizând în jurul lor, toate celelalte personaje. Romanul
poate fi socotit cartea acestei eroine devenite tip reprezentativ de erou popular. Ea
intrunește calitățile fundamentale ale omului simplu de la țară, în care se înscrie
cultul pentru adevărat și dreptate, respectarea legilor strămoșești și a datinilor
străvechi, de aceea ,,ea nu e o individualitate ci un exponent al speței''.
Fiecărui personaj i se atribuie un anumit statut, ceea ce se identifică și în
cazul eroinei noastre. Astfel din punct de vedere social, protagonista este o femeie
puternică și aprigă de la munte, capabilă să ducă gospodăria în lipsa soțului. Este
mama lui Ghiorghiță și a Minodorei. Femeia își asumă statutul de văduvă,
demonstrând caracterul puternic pe care îl are. Vitoria era o soție iubitoare
hotărâtă să plece în căutarea bărbatului ei fiindcă ,,era dragostea ei de douăzeci și
mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tinereță Lipan, așa-i era drag și acuma, când
aveau copii mari cât dânșii.''. In ceea ce privește statutul psihologic, Vitoria este o
femeie puternică (pierduse cinci copii), hotărâtă (,,N-am să mai am hodină cum n-
are pârâul Tarcăului pân'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan''), curajoasă, lucidă. Vitoria
își asumă plecarea în căutarea soțului ei, astfel încât începe pregătirile dinainte.
Astfel, înainte de a pleca, se consulta cu preotul. Credința puternică in Dumnezeu
o face sa meargă la Mănăstirea Bistrita, unde se roagă Sfintei Ana si-i lumineze
sufletul și mintea pentru aflarea adevărului. De asemenea ține post douăsprezece
saptămâni. Se spovedește preotului și se impărțășește inainte de plecare, pentru
curățarea sufletului de păcate sau de orice pornire nepotrivită. Credința pare că-i
întărește ideea de a nu se întoarce pana nu dă de urma lui Lipan. Ca orice femeie a
lumii satului arhaic, Vitoria Lipan este și superstițioasă, căci ea crede in vise și
semne, în descântece și vrăji. Ea merge și la vrajitoare satului, baba Maranda, deși
nu crede în prezicerea acesteia, care zicea că Nichifor ar fi părasit-o pentru o alta
femeie ,, cu ochii verzi''. Vitoria știe să interpreteze semnele vremii și visele.
Astfel, brazii ,,Mai negrii decât de obicei'' și norul negru de deusupra Ceahlăului
sunt pentru ea tot atâtea semne ale vremii care prevestesc o nenorocire. Portretul
fizic relevă frumusețea personajului: ,,Nu mai era tânără, dar avea o frumuseță
neobișnuită în privire. Ochii ii străluceau ca-ntr-o ușoară ceață în dosul genelor
lungi și răsfrânte în cârligașe.'' Portretul fizic reiese din caracterizarea directă,
autorul oprindu-se la acele trăsături ale eroinei care sugerează, pe de o parte
frumusețea și farmecul ei fizic, iar pe de altă parte ingrijorarea femeii pentru
tăcerea soțului ei și zbuciumul sufletesc: ,,Ochii ei căprii in care parcă se
răsfrângea lumina castanie a părului erau duși departe'', ,,acei ochi aprigi și încă
tineri căutau zări necunoscute''. Statutul moral al acesteia arată moralitatea
firească a unei femei din lumea arhaică patriarhală, adică simțul ei puternic pentru
păstrarea tradițiilor. Vitoria transmite copiilor respectul tradițional și este
refractară la noutățile civilizației: ,,In tren ești olog, mut și chior.'' Ca mamă, ii
interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție (,,Iți arăt eu coc, valț și bluză.
Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea - și-n legea noastră
trebuie să trăiești și tu'') și contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghită.
Profilul personajului se completează treptat cu o serie de particulariăți.
Eroina se deosebește de ceilalți actanți prin trăsăturile care îi demonstrează
complexitatea. Vitoria impresionează prin spiritul ei detectivistic. Insoțită de
Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru elucidarea
adevărului și săvârșirea dreptătii. Bună cunoscătoare a firii oamenilor este un bun
psiholog și știe sa se comporte adecvat în situații din cele mai diverse, cu scopul
de a culege informații ce ar interesa-o. Astfel, prin aceste puternice trasături
morale, spiritul ei justițiar invinge, ea putând astfel și-și reia viața, cu
indeletnicirile ei pașnice. La nunta întâlnită, ea simulează veselia, mascându-și
neliniștea și supărarea. ,,Arăta vesela fața și limbă ascuțită''. In tot ceea ce face, ea
dovedește tenacitate, dârzenie și voință de neînfrânt, deoarece ea nu renunța și-și
va realiza dorința de a-I găsi pe Nechifor Lipan și de a-i pedepsi pe ucigași.
Adevarata măsură a inteligenței, a abilitații și tactului Vitoriei se manifestă la
praznicul de pomenire, unde cheamă, pe lângă localnici și autorităților, și pe
presupușii ucigași. Dovedește un uimitor raționament de detectiv, creând mai întâi
o stare de tensiune psihologica pentru Calistrat Bogza, cu întrebari atacatoare,
pastrând un calm si o stapânire demnă de admirat. Setea de adevăr și spiritul ei
justițiar înving până la urmă ticăloșia criminalilor. Datina inmormantării și
pedepsirea ucigașilor vin dintr-o credință străveche a poporului și sunt împlinite
după legi nescris ,, cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiască''.
Țipătul dinaintea coborârii coșciugului și gesturilor concentrează iubirea și durerea
 pierderii soțului: ,,Cu așa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut un
cutremur. S-a dărâmat în genunchi, și-a rezemat fruntea de marginea sicriului.''.
Odata implinita datoria, viața reintra in normal, Vitoria asumându-și
responsabilitatea totala a familiei sale. O altă scenă în care își demonstrează
spiritul detectivistic este atunci când găsește rămășițele lui Nechifor și înțelege,
spre deosebire de Gheorghiță, comportamentul bizar al câinelui. Trăsăturile ei
deosebite o fac să fie admirată de cei din jur, începând cu Gheorghiță care
gandește că ,,mama asta trebuie sa fie fărmăcătoare, cunoaște gândul omului''. De
altfel, și Calistrat Bogza este uimit de inteligenta ei.
Alte informații despre protagonist descoperim dacă acordăm atenție
elementelor de structură și conținut ale textului. Modalitatile de caracterizare sunt
cu totul aparte, deoarece Mihail Sadoveanu folosește pe lângă caracterizarea
directă și indirectă, mijloacele artistice ale introspecției psihologice- labirintul
interior, memoria fictivă, credințele strămoșești, mentalitatea ancestrală - care
determină faptele, vorbele și atitudinile eroinei, construind un caracter complex
prin trăsături și trăiri. Romanul este structurat în șaisprezece capitol cu acțiune
desfășurată cronologic, urmând momentele subiectului. Timpul derulării acțiunilor
este vag precizat, prin repere temporale: aproape de Sf. Andrei'', ,,In Postul Mare'',
,,1O Martie''. Cadrul acțiunii este satul Magura Tarcăului, zona Dornelor și a
Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist,
pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreună cu Gheorghiță, pe urmele lui
Nechifor, contine toponime existente pe harta. Scriere ficțională cu valente mitice,
autorul insă imaginează satul Lipanilor, Magura Tarcăului, și utiliza toponime
simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra ). Opera poate fi interpretată ca fiind un
roman social, mitic, polițist, inițiatic și are ca sursă de inspirație balada Miorița și
mitul lui Isis și Osiris. Narațiunea se face la persoana a Ill-a, iar naratorul
omniprezent și omniscient reconstituie in mod obiectiv lumea satului de munteni
și acțiunile Vitoriei. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului,
Vitoria preia rolul naratorului. Femeia reconstituie crima pe baza propriilor
deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce ii determină pe criminali să-
și recunoască vină în fața satului și a autorităților. Titlul este format dintr-un lexem
și se referă la toporul cu două tăișuri. Acesta reprezintă un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator. De remarcat
că în roman acclași baltag (al lui Lipan) indeplinește cele două funcții. Baltagul
tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor. Pe parcursul
textului se pot identifica mai multe motive: transhumanța, femeia justițiară, câinele
credincios, legătura omului cu natura.
In concluzie, Vitoria este un suflet tenace și aspru de munteancă, un
caracter aspru de o voință salbatică, aproape neomenească. Vitoria este adesea
asemănată cu un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu
disimulație, pune la cale reprezentații trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum
răzbunării, sau un Sherlock Holmes al lumii tradiționale.