Qdoc - Tips Studii de Caz Exemple
Qdoc - Tips Studii de Caz Exemple
Qdoc - Tips Studii de Caz Exemple
1.Prezentarea cazului:
D. M. M., băiat, născut la 19. IX. 1994, în Iaşi. A început terapia logopedică
logopedică la vârsta de
6ani şi 6 luni.
2. Anamneza:
Sarcina a avut o evoluţie normală. Naştere naturală la 7 luni, făt prematur- 1,400g.
Frecvente răceli tratate cu gentamicină şi kanamicină (antibiotice ototoxice).
Merge în jurul vârstei de 1 an. Întârziere în apariţia vorbirii – primul cuvânt este rostit la
1 an şi 6 luni. La 5 ani merge la grădiniţă unde s-au observat, pe lângă dificultăţile de
vorbire, şi deficienţe de auz. Relaţiona bine în colectivul de copii, dar întâmpina greutăţi în
realizarea sarcinilor instructiv – educative.
La un control medical amănunţit se pune diagnosticul de hipoacuzie medie (urechea
dreaptă) şi hipoacuzie severă (urechea stângă) şi este protezat
protezat (urechea stângă) şi se indică
începerea terapiei logopedice.
3. Ancheta socială:
Părinţii au studii medii. Tatăl, 39 ani, este plecat perioade îndelungate de timp să lucreze
în străinătate, iar mama, 30 ani, este casnică (a renunţat la servici pentru a avea grijă de
copii).
copii). Mai are un frate, 5 ani, care manifestă
manifestă o dislalie –probabil
–probabil de evoluţie-
evoluţie- fără deficit
deficit
auditiv. Condiţiile de locuit sunt bune, apartament 2 camere, la bloc.
Condiţiile de igienă psihică sunt corespunzătoare, deşi copilul este relativ privat de
autoritatea paternă. Relaţia dintre mamă şi copil este foarte bună, aceasta comunicând
bine cu copilul şi manifestând preocupări constante pentru a-l sprijini în corectarea
vorbirii, încurajându-l şi sacrificându-se pentru reuşita lui.
4. Examenul somatic:
1
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală.
5. Examenul psihopedagogic:
La nivelul proceselor cognitive , dezvoltarea este corespunzătoare vărstei cronologice.
proceselor cognitive
Copilul este capabil, pe planul gândirii, să opereze cu simboluri verbale, completate însă de
vizualitate şi concret. În realizarea diferitelor sarcini de învăţare apar elemente ale gândirii
intuitive, cu un anume deficit în analiza sarcinilor, amestecul condiţiilor esenţiale ale
problemelor cu cele neesenţiale etc. Este capabil să explice prin cuvinte proprii relaţii,
caracteristici, asemănări şi deosebiri etc.
Operaţiile logice (analiza şi sinteza) se desfăşoară preponderent cu suport concret –
deoarece sunt implicate şi aspecte ale vorbirii orale care nu au fost accesibile copilului sau
care sunt insuficient exersate. Generalizarea şi abstractizarea se realizează la nivelul admis
de senzorialitate, copilului fiindu-i accesibile un număr redus de concepte. Comparaţiile pe
care le realizează pornesc de la concret.
Iniţial, judecata şi raţionamentul se realizau preponderent pe bază de imagini, dar,
terapia logopedică şi antrenamentul verbal realizat în lecţiile din clasă, au contribuit la
sporirea intervenţiei active a limbajului.
Memoria comportă aproximativ aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor – în sfera
afectivă şi motorie. Memoria cognitiv- verbală se dezvoltă mai lent, dar memoria vizual-
motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată.
Atenţia este, în general, stabilă, iar capacitatea de concentrare este medie (scade pe fondul
oboselii sau intervenţiei factorilor perturbatori).
Are o voinţă relativ puternică, reuşind să se mobilizeze atunci când i se cere.
Din punct de vedere afectiv , manifestă uneori refuzul de a vorbi în prezenţa unor
persoane, tocmai pentru că anticipează greutăţi de articulare şi înţelegere a mesajelor
rostite.
Comportamentul este, în general, pozitiv. Colaborează cu profesorul psihopedagog şi cu
învăţătoarea. Intervin scurte perioade de negativism în relaţiile cu mama. În colectiv este
bine integrat, succesul mobilizându-l şi amplificându-i nevoia de comunicare.
6. Examenul logopedic:
logopedic:
2
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală.
5. Examenul psihopedagogic:
La nivelul proceselor cognitive , dezvoltarea este corespunzătoare vărstei cronologice.
proceselor cognitive
Copilul este capabil, pe planul gândirii, să opereze cu simboluri verbale, completate însă de
vizualitate şi concret. În realizarea diferitelor sarcini de învăţare apar elemente ale gândirii
intuitive, cu un anume deficit în analiza sarcinilor, amestecul condiţiilor esenţiale ale
problemelor cu cele neesenţiale etc. Este capabil să explice prin cuvinte proprii relaţii,
caracteristici, asemănări şi deosebiri etc.
Operaţiile logice (analiza şi sinteza) se desfăşoară preponderent cu suport concret –
deoarece sunt implicate şi aspecte ale vorbirii orale care nu au fost accesibile copilului sau
care sunt insuficient exersate. Generalizarea şi abstractizarea se realizează la nivelul admis
de senzorialitate, copilului fiindu-i accesibile un număr redus de concepte. Comparaţiile pe
care le realizează pornesc de la concret.
Iniţial, judecata şi raţionamentul se realizau preponderent pe bază de imagini, dar,
terapia logopedică şi antrenamentul verbal realizat în lecţiile din clasă, au contribuit la
sporirea intervenţiei active a limbajului.
Memoria comportă aproximativ aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor – în sfera
afectivă şi motorie. Memoria cognitiv- verbală se dezvoltă mai lent, dar memoria vizual-
motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată.
Atenţia este, în general, stabilă, iar capacitatea de concentrare este medie (scade pe fondul
oboselii sau intervenţiei factorilor perturbatori).
Are o voinţă relativ puternică, reuşind să se mobilizeze atunci când i se cere.
Din punct de vedere afectiv , manifestă uneori refuzul de a vorbi în prezenţa unor
persoane, tocmai pentru că anticipează greutăţi de articulare şi înţelegere a mesajelor
rostite.
Comportamentul este, în general, pozitiv. Colaborează cu profesorul psihopedagog şi cu
învăţătoarea. Intervin scurte perioade de negativism în relaţiile cu mama. În colectiv este
bine integrat, succesul mobilizându-l şi amplificându-i nevoia de comunicare.
6. Examenul logopedic:
logopedic:
2
a) Limbajul
Limbajul oral:
oral:
deficit grav la nivelul auzului fonematic,apărând o serie de fenomene specifice dislaliei
polimorfe (de factură audiogenă);
- înţelege cu dificultate sau eronat conţinutul cuvintelor, acestea rămânându-i de multe
ori neclare şi generând confuzii şi înlocuiri;
- dificul
dificultăţi
tăţi lexica
lexicale,
le, morfol
morfologi
ogice
ce şi sintact
sintactice
ice,, datori
datorită
tă confuz
confuziil
iilor
or şi înl
înlocu
ocuiri
irilor
lor din
cuvânt;
- omite sunete, pronunţă sunetele deformat, neclar (siflantele, şuierătoarele, africatele),
înlocuieşte sunetele pe care nu ştie cum să le articuleze corect, confundă frecvent
sunetele sonore cu cele surde;
- dificultaţi grave în redarea ideilor într-o succesiune logică, coerentă şi corectă(ceea ce a
fost unul din considerentele pentru care a fost dignosticat iniţial cu întarziere mintală
uşoară);
b)Limbajul scris:
- motricitatea fină a mâinii fiind în general bine dezvoltată, poate executa (relativ) corect
elementele grafice;
- desenul
desenul acestui
acestui copil
copil semnale
semnalează
ază prezenţa
prezenţa unui
unui complex
complex de inferi
inferiori
oritate
tate:: plasare
plasareaa
omului în colţul din stânga sus al foii, disproporţionalitatea între părţile corpului redate
grafic, simplitate şi schematism;
7) Examenul neuropsihiatric :
Dislalie audiogenă pe fondul hipoacuziei severe şi întârziere uşoară în dezvoltarea mintală
(acest ultim diagnostic fiind infirmat pe parcursul terapiei logopedice).
8) Diagnostic logopedic:
Dislalie polimorfă pe fondul hipoacuziei medii (urechea dreaptă) şi severe (urechea stângă).
9) Prognostic:
Evol
Evoluţ
uţie
ie mai
mai lent
lentăă în real
realiizare
zareaa arti
articu
cullării
ării core
corect
ctee a sune
sunete
tellor pron
pronun
unţa
ţate
te
defectu
defectuos(d
os(dator
atorită
ită deficit
deficitulu
uluii auditi
auditiv)
v) dar mai bună
bună în ceea
ceea ce priveşt
priveştee dezvol
dezvoltare
tareaa
3
vocabularului activ şi a probabilităţii de a opera cu acele categorii lexicale şi semantice
specifice vârstei cronologice.
10) Recomandări:
a) gimnastică fonoarticulatorie şi respiratorie;
b) antrenarea şi dezvoltarea deprinderii de citire labială şi pronunţare imitativă a
cuvintelor;
c) exersarea şi interiorizarea analizei şi sintezei fonetice la nivel de fonem/grafem, silabă,
cuvânt şi propoziţie.
4
propoziţia!” etc. - apoi s-au automatizat deprinderile de exprimare corectă, expresivă, şi
chiar nuanţată din punct de vedere semantic, în povestiri, lecturi, după imagini,
memorizări şi alte exerciţii lexicale.
5
adaptată doar cu monitorizarea cazului, continuarea terapiei logopedice şi cooperarea
învăţătoarei cu profesorul psihopedagog.
Copilul a terminat clasa I la o şcoală din Tomeşti, jud. Iaşi, cu rezulate bune la limba
română şi matematică şi foarte bune le disciplinele de educaţie plastică şi abilitate
manuală. Dacă perioada preabecedară nu ia ridicat probleme deosebite, pe parcursul
semestrului II(deci pentru o perioadă abecedară şi postabecedară) au apărut unele
dificultăţi , manifestate doar în dictări. Deficitul mediu şi sever la nivelul auzului îl
împiedică, încă, dă să perceapă şi să discrimineze corect între cuvinte. În acest sens sunt
indicate tehnicile de sinteză şi analiză fonetică la nivel de cuvânt şi uneori de propoziţie.
Desigur, la probele de evaluare sumativă, aceste tehnici nu pot fi utilizate de învăţătoare
(care poate doar să dirijeze atenţia copilului spre citirea labială – care este un procedeu
insuficient, totuşi). Aceste particularităţi explică decalajele între calificativele şcolare ale
copilului; dacă la probele sumative calificativele erau preponderent de “suficient” şi chiar
“insuficient”, la dictările curente putea să obţină “bine” şi chiar “foarte bine”. Un
experiment simplu probează aceste explicaţii:i s-a aplicat subiectului o probă ce constă
dintr-o dictare a unui text în condiţii normale (vorbire clară şi expresivă, cerută de semnele
de punctuaţie şi cu rostirea în mod ritmic şi rar a cuvintelor, tocmai pentru a i se da
subiectului posibilitatea de a citi labial cuvintale).
Într-o altă zi i s-a cerut să scrie după dictare un text care era analizat şi sintetizat fonetic
succint (într-un timp mediu şi fără multe reveniri asupra conţinutului textului). Diferenţele
nu au fost semnificative în vreme ce prima dictare arăta clar problemele şi dificultăţile pe
care subiectul le are în receptarea vorbirii orale, dictarea cu sprijin este şi se constituie
într-o sugestie de organizare şi desfăşurare a activităţii de învăţare şcolară pantru acest
copil (pentru demonstraţie am anexat aceste două tipuri de dictări).
Concluzii :
Integrarea şcolară a unui copil cu deficienţe senzoriale medii şi chiar severe se poate face
spre şcoala obisnuită în condiţiile în care nu se confirmă/ nu se manifestă alte deficienţe
asociate (cum este deficienţa mintală care nu a fost probată în acest caz). Pentru acele cazuri
în care se constată un anumit deficit intelectual este bine să se analizeze fiecare variantă de
orientare şcolară luându-se în calcul varianta plasării într-o şcoală specială (fie pentru
6
deficienţi senzoriali, fie spre o şcoală specială pentru deficienţi mintali, în cazul unui deficit
intelectual moderat).
STUDIU DE CAZ 2
1. Prezentarea cazului :
L. S., băiat, născut la 14.XI.1990, în Iaşi. A început terapia logopedică la vârsta de 7 ani.
2. Anamneza:
Sarcina a decurs normal, fără evenimente deosebite la naştere . În afară de bolile
copilăriei, nu a suferit de alte afecţiuni somatice . S-au observat încă de la vârsta de 1-2 ani
o serie de comportamente patologice: vorbirea era fragmentată, eliptică şi distorsionată de
ţipete care nu aveau vreun corespondent obiectiv, hiperagitaţie şi conduite impulsive, de
tipul agresivităţii/ autoagresivităţii, alte conduite ce pot fi încadrate în sindromul
hiperkinetic, o labilitate afectiv-emoţională şi în general o incapacitate de autocontrol şi
inhibiţie voluntară (manifestări care au persistat sau unele chiar s-au accentuat spre
debutul şcolarităţii). Merge la 1 an, iar primele cuvinte sunt rostite la 1 an şi 6 luni .
În ceea ce priveşte istoricul adaptăriii pedagogice, s-au constatat dificultăţi de
relaţionare încă din perioada preşcolară, cu toate că a fost încsris şi a frecventat o grădiniţă
obişnuită cu program prelungit, părinţii încercând astfel socializarea şi educarea
comportamentelor patologice.
S-a adaptat cu greu la activitatea şi disciplina şcolară, copilul frecventând şcoala
obişnuită şi absolvind clasele I – IV la Şcoala primară particulară “Funny English Center”
Iaşi . Deficitul la nivelul aptitudinii de şcolaritate s-a datorat deviaţiilor de comportament,
incapacităţii de construire a unor deprinderi minime necesare muncii intelectuale şi, în
mod special, particularităţilor psihice. Dificultăţi de interrelaţionare atât cu ceilalţi colegi,
cât şi cu persoanele adulte. Rezultatele şcolare scăzute, progres mai bun la începutul
şcolarităţii, dar ulterior extrem de limitat, copilul neparcurgând nici măcar minimum
curriculum-ului special de integrare dar fiind, totuşi, promovat.
3. Ancheta socială:
7
Părinţii au studii superioare, mama fiind medic, iar tatăl agent de turism şi ulterior
funcţionar public. S-au despărţit în fapt în anul 2000 (copilul fiiind elev în clasa a II-a, iar
tatăl locuind la Constanţa unde îşi găsise serviciu). Este unicul copil la în familie, părinţii
având o situaţie economică bună.
Cea care s-a ocupat permanent de educaţia băiatului este mama, fiind ajutată şi de
bunica maternă a copilului, văduvă, pensionară, angajată ca asistent personal pentru
acesta. În familie situaţia a fost destul de tensionată, în prezenţa tatălui, de care băiatul a
fost ataşat. Ruptura familiară produsă de plecarea sa în alt oraş nu a făcut decât să
acutizeze întreg tabloul manifestărilor patologice de comportament ale copilului. De altfel
tatăl a manifestat şi el unele conduite aflate le limita normalităţii psihice: fixaţii, bizarerii
în conduită, tendinţa de a consuma băuturi alcoolice ( situaţii în care devenea violent, îşi
ameninţa şi chiar agresa soţia şi soacra).
1. Examenul somatic :
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală, situată la limita superioară.
5. Examenul psihopedagogic :
Bine dezvoltat, fizic plăcut, dar un dezinteres total pentru igiena personală sau
ţinuta vestimentară.
Capacitate scăzută de efort intelectual, fatigabilitate şi accentuată instabilitate
psihomotorie.
Deficit de concentrare şi stabilitate a atenţiei voluntare,
Voinţă scăzută şi capacitate mnezică de nivel mediu; reţine totuşi foarte uşor
amănunte în general nesemnificative pe care le interiorizează şi care se transformă
în ticuri sau bizarerii de comportament (de ex. reţine întrebările unor copii mult
mai mici dcât el şi le adresează obsesiv celor din jur, deşi cunoaşte şi, aparent nu-l
mai interesează răspunsul, preia şi execută impulsiv şi necontrolat anumite ticuri
cum ar fi cel de a mişca într-un anumit fel un creion, pai etc.)
La nivelul gândirii se constată un decalaj faţă de normalul vârstei cronologice după
cum o demonstrează activităţile ce-i solicită analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea şi generalizarea.
8
Temperament coleric, cu puternice conduite impulsiv - agresive.
6. Examenul logopedic:
La nivelul limbajului oral nu s-a diagnosticat nici o dizarmonie care să poată fi
încadrată într-o anumită tulburare de limbaj. Totuşi, vorbirea este uneori eliptică,
presărată de repetarea constantă a unor cuvinte/ expresii prazitare care distorsionează
înţelegerea mesajului şi sunt rezultatul unor mesaje cognitiv – afective. În comunicare apar
frecvent ticuri verbale şi nonverbale.
În general există o incapacitate o copilului de a comunica coerent, expresiv, fluent, în
propoziţii corecte din punct de vedere gramatical - nu pentru că nu poate, ci pentru că nu
se poate autocontrola şi nu poate discerne şi aplica normele de conduită.
Stereotipiille verbale accentuate nu împiedică, totuşi, reţinerea şi evocarea cuvintelor.
Sintezele verbale comunicative sunt defectuase, propoziţiile sunt simple, iar vocabularul
activ insuficient exersat în contexte variate de comunicare.
Comportamentul grafic este cel la care copilul întâmpină cele mai grave dificultăţi.
Desenul este (la 7 ani ) în faza mâzgâlelii, trădând un decalaj considerabil faţă de normalul
vârstei cronologice (şi mintale):
7. Examenul neuropsihiatric:
Autism infantil şi sindrom hiperkinetic.
8. Diagnostic logopedic:
Întârziere uşoară în dezvoltarea vorbirii orale şi întârziere severă în dezvoltarea
comportamentului grafic; accentuată instabilitate psihomotorie pe fondul elementelor
autismului infantil.
9. Prognostic:
Evoluţie bună în cea ce priveşte activizarea vocabularului, mai lentă pentru educarea,
formarea şi antrenarea actului grafic (datorită instabilităţii psihomotrice, dificultăţilor de
coordonare motrică generală şi labilităţii atenţiei/ capacităţii scăzute de concentrare
9
voluntară). Prognostic extrem de rezervat privind compensarea elementelor autiste şi
dizarmoniilor la nivelul personalităţii.
10. Recomandări:
a) terapie medicală susţinută;
b) psihoterapie;
c) educarea psihomotricităţii generale, în special a psihomotricităţii fine;
d) consilierea individuală şi consilierea în familie;
e) antrenarea, exersarea şi educarea/ dezvoltarea comportamentului grafic;
10
desene simple în creion (la început cu un singur elment – casa, om, copac – apoi
asocierea lor în diferite contexte pentru a stabili sau realiza proporţii, mărimi şi culori);
realizarea după model a elementelor grafice conform programei preşcolare;
De menţionat este şi faptul că toate aceste exerciţii au fost precedate de antrenarea
musculaturii fine a mâinii pentru reducerea mişcărilor necontrolate, parazitare şi
dezvoltarea motricităţii specifice.
11
ce i se creează constant aceleaşi condiţii şi nu este supus stresului schimbării (ceea ce era
invers în acest caz).
Pe parcursul primului an al terapiei s-a reuşit şi o îmbogăţire a vocabularului activ,
deşi comunicarea orală a rămas discontinuă, fragmentată de ecolalii şi ticuri verbale sau
expresii parazitare. Dacă în ceea ce priveşte grafismul s-au remarcat prograse deosebite -
copilul reuşind să-şi organizeze o scriere lizibilă şi corectă, dar cu reltive dificultăţi de
păstrare a esteticii, cât şi a orientării în spaţiul paginii – în vorbire au existat greşeli de
ordine gramaticală, cât şi preferinţa pentru exprimarea simplificată, schematizată şi
ecolalică. La 8 ani s-a recomandat înscrierea copilului într-o şcoală specială pentru elevi cu
deficienţă mintală, datorită elementelor de autism infantil, deviaţiilor de comportament,
dificultăţilor de intrrelaţionare şi lipsei de autocontrol.
Totuşi, mama a reuşit să-l înscrie la o şcoală obişnuită – acceaşi la care a frecventat şi
activităţile preşcolare – cu un curriculum special de integrare, emis de Comisia de
Expertiză Complexă a I.S.J. Iaşi. Cu toate acestea nu s-a reuşit decât o aparentă integrare
(nici măcar fizică deoarece în clasa a III-a şi pe tot parcursul clasei a IV-a cursurile s-au
desfăşurat individual la domiciliul elevului, desigur fără aprobarea ISJ, iar programul de
sprijin nu a fost coordonat de către un profesor psihopedagog, ci de o învăţătoare
pensionară care desfăşura la domiciliul copilului activităţile de predare-învăţare-evaluare,
având avizul şcolii).
În consecinţă, progresele şcolare au fost minime, iar datorită faptului că nu a beneficiat
de întreaga terapie recuperator-compensatorie necesară, conform unui curriculum special
şi nu a avut ocazia de a exersa modele de conduită şi interrelaţionale în grup (în fond nu i s-
a respectat o nevoie fundamentală, prevăzută şi în piramida trebuinţelor - a lui Maslow!), a
regresat foarte mult la toate nivelurile personalităţii: comportamental, afectiv-emoţional şi
chiar cognitiv.
Cu achiziţii instrumentale la nivel de clasa a II-a a fost reorientat în clasa a V-a spre
învăţământul special fiind evaluat de către Comisia de Expertiză a Copilului din cadrul
Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi şi înscris în clasa a VI-a la Şcoala Specială „C. Păunescu
“. În anul şcolar 2003 – 2004 a fost promovat, deşi observaţiile ce s-au putut constata
reprezintă serioase îngrijorări în ceea ce priveşte progresul şi recuperarea psihopedagogică
a acestui elev:
12
- acutizarea elementelor psihogene, comportamentul căpătând din ce în ce mai mult
expresia unei psihoze/ schizofrenii infantile, în condiţiile în care medicamentaţia cu
haloperidol şi alte medicamente din aceeasi grupă aveau efect contrar: îi sporeau
agitaţia şi-i accentuau patologia comportamentală;
- dificultăţi de stabilire a unei relaţii de doi şi de interrelaţionare în grup (datorită
programului impus în anii anteriori);
- capacitate limitată de adaptare şi relaţionalizare în cadrul programelor şi normelor
şcolare (datorită aceleiaşi şcolarizări la domociliu);
- incapacitatea formării deprinderilor - chiar a unora minime – de autonomie personală
(în condiţiile în care mama şi bunica îşi exercită influenţe superprotective şi-i creează
dependinţa de adult );
- instabilitate psihomotrică accentuată;
- menţinerea unei motivaţii scăzute pentru orice activitate de tip şcolar, indiferent de
forma de organizare a acesteia;
- accentuarea trăsăturilor dizarmonice la nivelul personalităţii.
Concluzii:
Orientarea şcolară stabilită doar pornind de la deficienţa mintală uşoară – spre o formă de
învăţământ obişnuită fără a se ţine cont de celelalte variabile şi dizarmonii la nivelul
psihicului, a avut efecte iremediabil negative şi a compromis scuccesul recuperator-
terapeutic. Oportună în acest caz ar fi fost şcolarizarea copilului într-o instituţie specială unde
s-ar fi desfăşurat în mod corespunzător o terapie adecvată începută de timpuriu. Deşi medic,
mama ar fi trebuit să solicite reevaluarea din punct de vedere medico-psihologic a copilului în
vederea instruirii unei medicamentaţii adecvate compensării şi diminuării patologiei psihice.
În aceste condiţii, prognosticul este şi mai rezervat pentru copil, mai ales în ceea ce priveşte
integrarea şcolar- profesională ulterioară.
STUDIUL DE CAZ 3
1. Prezentarea cazului:
13
M. C., băiat, născut la 09. X 1990, în Iaşi. A început terapia logopedică în 1995, la vârsta
de 5 ani.
2. Anamneza:
Sarcină normală şi naştere naturală. Primul cuvânt este rostit în jurul vârstei de 1 an,
disritmia limbajului apare la 5 ani, fără cauze organice aparente. Din punct de vedere al
adaptării pedagogice se constată o adaptare foarte bună, în grup, relţionând bine atât cu
colegii cât şi cu adulţii. Atât la grădiniţă cât şi la şcoală, progresele au fost constante şi
evidente, copilul având rezultate şcolare foarte bune.
3. Ancheta socială::
Părinţii au studii medii, cu o siuaţie economică relativ bună. Este primul copil în
familie, mai are un frate mai mic, acum şcolar. Părinţii se ocupă de creşterea şi educarea
copiilor, care au condiţii corespunzătoare de igienă personală şi psihică.
A frecventat doi ani Grădiniţa Specială a Şcolii Speciale „C. Păunescu” Iaşi ( între 1995
–1997). A fost înscris apoi la aceeaşi Şcoală Specială pe care a frecventat-o până în casa a
IV a (an şcolar 2000 – 2001) când a fost propus pentru integrare în şcoala obişnuită. Astfel,
în septembrie 2002 este externat din Şcoală Specială „C. Păunescu” şi transferat în clasa a
IV a în învăţământul de masă – integrare individuală cu adaptarea cerinţelor şcolare. În
prezent frecventează şcoala obişnuită, dovedind o adaptare şcolară şi socială bună, cu un
progres evident în ceea ce priveşte achiziţiile şcolare fundamentale.
4. Examenul somatic:
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală.
5. Examenul psiho pedagogic:
deficit mediu la nivelul operaţiiolr gândirii;
capacitate mnezică relativ bună;
labilitatea atenţiei şi capacitate scăzută de concentrare;
instabilitate psihomotorie şi tulburări de psihomotricitate( orientare spaţio-temporală,
lateralitate şi schemă corporală) grave;
14
are autonomie personală şi socială;
se antrenează uşor în activitate şi-l stimulează varietatea;
prezintă o uşoară instabilitate emoţional- afectivă fiind sub influienţa tatălui care-l
domină şi-şi exercită autoritatea asupra ambilor copii;
6. Examenul logopedic:
Dislalie polimorfă şi bâlbâială clono - tonică pe fondul unor elemente de autism infantil
şi a unei accentuate instabilităţi psihomotrice. Motricitatea fină insuficient dezvoltată şi
tulburările de lateralitate şi orientare spaţio-temporală determină un deficit accentuat la
nivelul comportamentului grafic.
7. Examenul neuropsihiatric:
Autism infantil, dislalie polimorfă, bâlbâială clono- tonică, sindrom hiperkinetic.
8. Diagnostic logopedic:
Dislalie polimorfă, bâlbâială clono-tonică.
9. Prognostic:
Evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte corectarea dislaliei polimorfe, dar mai lentă în
realizarea unei vorbiri fluente, ritmice, datorită instabilităţii psihomotorii accentuate, cât şi
a elementelor de autism.
10. Recomandări:
antrenarea şi dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii aparatului
fonoarticulator şi a motricităţii fine;
terapie logopedică specifică pentru importarea sunetelor afectate (pronunţarea
defectuasă a consoanelor “s-ş”, a grupurilor “ce, ci, ghe, ghi”, înlocuirea frecventă a
unor consoane şi grupuri consonantice cu “ţ”, omisiunea lui “j/ z”, “h/x”;
ritmică logopedică;
15
gimnastică respiratorie;
psihoterapie în vederea compensării elementelor autiste şi terapie medicală de
neport;
consilire individuală şi de grup , implicarea în acţiuni colective;
16
logopedică au fost întregite prin educarea conduitelor sociale în vederea diminuării
instabilităţii psihomotorii şi formării autonomiei personale şi sociale.
17
corespunzătoare, deşi acest lucru s-a petrecut relativ târziu: dupâ patru ani de şcolarizare
în învăţământul special.
Concluzii:
Evoluţia acestui caz ne permite să afirmăm că nu există “reţete” pentru un anume moment
de integrare a unui copil cu deficienţă mintală în şcoala obişnuită. Desigur este recomandată
proba şcolii de masă, dar aceasta poate să nu fie cea mai oportună decizie în toate cazurile.
Probabil în acest caz ar fi rupt, ar fi fragmentat procesul recuperator- terapeutic care a
început încă din grădiniţă şi a continuat în ciclul primar al aceleaşi şcoli. Acest parcurs
traseu educaţional, dublat de intervenţia timpurie a constituit un inevitabil atuu pentru
succesul integrării ulterioare în cazul acestui copil, integrare care nu a fost stânjenită de
frecventarea şcolii speciale.
STUDIU DE CAZ 4
1. Prezentarea cazului:
C.A., fată, născută la 12 martie 1990, în Iaşi. A început terapia logopedică la vârsta de 11
ani.
2. Anamneza:
A fost abandonată în spital imediat după naştere. Imediat după aceea a fost dată în
îngrijirea Centrului de plasament "Sf. Andrei" din laşi. Mai tarziu i se fac nişte examene
psihologice în urma cărora i se pune diagnosticul de hipoacuzie şi debilitate mintală.
La vârsta de 11 ani este orientată spre Şcoala specială “Constantin Păunescu” în
condiţiile în care avea o vorbire total inexistentă.
3. Ancheta socială:
De la vârsta de 11 ani a fost dată în îngrijirea Fundaţiei "El Chico" din Iaşi unde este
foarte bine îngrijită.
Condiţiile de locuit sunt bune, are cameră proprie.
18
Condiţiile de igienă psihică sunt satisfăcătoare, are persoane specializate care se ocupă de
educaţia ei.
În privinţa relaţiei cu cei care se ocupă de ea, se observă o slabă comunicare din partea
fetiţei, deoarece aceasta manifestă negativism şi nu doreşte să coopereze cu nimeni.
4. Examenul somatic:
Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracală normală, corespunzătoare vârstei, cu
o musculatură bine dezvoltată şi ţesut adipos normal.
5. Examenul psihologic:
Din punct de vedere psihologic, prezintă o deficienţă mintală uşoară spre moderată, cu
posibilităţi insuficient valorificate, datorită deficitului de integrare prin limbaj.
6. Examenul logopedic:
Limbajul verbal este total inexistent datorită imposibilităţii execuţiei mişcărilor – cauzată
de hipotonia musculaturii organelor aparatului respirator, a limbii, buzelor şi palatului
moale.
Auzul fonematic este afectat.
Înţelegerea cuvintelor şi a propoziţiilor cu conţinut familiar este conservată.
Se observă o mare discrepanţă între posibilităţile intelectuale şi grava insuficienţă a
manifestărilor verbale, care au făcut să fie etichetată pe rând, de diferiţi psihologi, cu
„hipoacuzie”, „întârziere severă în dezvoltarea psihică” şi „debi1itate mintală”.
7. Diagnostic logopedic:
Constatând faptul că limbajul spontan e alcătuit mai ales din exclamaţii şi gesturi deşi
înţelegea o serie de simboluri pe care nu le putea comunica verbal, i s-a pus diagnosticul de
alalie. Preponderenţa motorie a fost evidenţiată de perturbări ale stereotipului dinamic
articulator, de marile dificultăţi în executarea mişcărilor articulator- verbale.
Diagnosticul a fost alalie motorie, fiind confirmat şi pe parcursul terapiei logopedice.
19
8. Prognostic:
Se apreciază un prognostic favorabil cu toate că a început terapia la 11 ani. Va avea o
evoluţie bună pe linia dezvoltării limbajului, a înţelegerii şi chiar şi din punct de vedere
intelectual. În condiţiile respectării terapiei logopedice, logopatul va putea acumula un
vocabular destul de bogat care să-i permită o vorbire independentă acceptabilă, putând
astfel comunica cu cei din jurul ei.
20
laringelui, simţirea jetului de aer pe mână, simţirea încordării organelor de vorbire
atingându-se cu mâna regiunea rădăcinii limbii, prin urmărirea cu ochii a modului de
articulare.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic s-au făcut exerciţii de diferenţiere a sunetelor
apropiate în pronunţare ( p-b, f-v).
Însuşirea vocabularului s-a făcut într-un mod activ, în cadrul unor activităţi variate.
Primele cuvinte au fost legate de necesităţile imediate, de mediul personal, de jocuri sau
jucării care i-au făcut plăcere logopatului. Imediat ce şi-a însuşit un minim de cuvinte,
acestea au fost introduse în propoziţii, la început simple, formate din două apoi trei
cuvinte, cu structuri gramaticale accesibile.
S-a folosit un material bogat, ilustrat sugestiv, atât pentru denumirea imaginilor,
formularea propoziţiilor, cât şi pentru formarea deprinderii de a asculta. Astfel s-a studiat
corpul omenesc cu toate părţile lui, alte fiinţe cu denumirea părţilor lor, obiecte de
îmbrăcăminte, alimente, camera, diverse acţiuni, anotimpurile momentele zilei, mijloace de
transport, etc. Binenţeles că acestea au fost dozate progresiv, în raport cu nivelul vorbirii.
Un aspect important constatat pe parcursul terapiei logopedice a fost nevoia fetiţei de a i
se oferi recompense pe care le aşteaptă şi care o stimulează, nevoia de a fi încurajată,
admirată, dovadă că o interesează propria persoană şi că nu este indiferentă la tot ce se
întâmplă cu ea. Datorită acestei relaţii consolidate dintre logopat şi logoped s-a observat o
creştere considerabilă a interesului, o mai mare putere de concentrare, o mai bună atenţie
şi un mai bun control auditiv.
Vorbirea reflectată a devenit mai corectă şi s-a realizat cu o mai multă uşurinţă, iar
răspunsurile la întrebări au fost mai logice. Pentru respectarea succesiunii corecte a
cuvintelor, au fost alcătuite cuvinte de sprijin după scheme, imagine (cine face?, ce face? ).
Treptat, conversaţia, câmpul conştiinţei s-au lărgit, gândirea s-a mai restructurat.
Pentru înţelegerea aspectelor gramaticale, cuvintele au fost date în forme flexionare, în
diferite propoziţii, cu schimbări după caz, număr, timp, persoană, etc. şi însoţite de
explicaţii necesare, dezvoltându-se astfel şi vorbirea expresivă.
În acelaşi timp s-a început şi munca cu grafemele, necesitând ca fetiţei să i se poarte
mâna şi analizându-se procesul scrierii literelor (elementele caligrafice: linie, oval, cârlig,
bastonaş). Datorită deficienţei mintale moderate, îi este caracteristică o scriere inegală,
21
dezordonată, împrăştiată, ruptă, orientare spaţio-temporală deficitară, capacitate de
analiză şi sinteză foarte redusă. Se constată mari greutăţi în trecerea de la analiză la
sinteză, apar multe retuşuri, ezitări, etc.
În prezent remarcăm faptul că vorbirea reflectată s-a mai conturat, în schimb cea
independentă este ezitantă, vorbind doar la cerere la şedinţele de terapie. Când răspunde la
întrebări nu foloseşte cuvinte independente, deşi are formată, la un nivel minim,
deprinderea de a-şi exprima ideile în cadrul unei propoziţii. Categoriile gramaticale cele
mai bine reprezentate sunt substantivele şi verbele, uneori folosind şi adjective, adverbe,
etc.
În continuare, terapia 1ogopedică trebuie să insiste pe dezvoltarea vocabularului. O
atenţie deosebită trebuie acordată realizării unei vorbiri independente, cursive, fluente şi
corecte, în paralel cu dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii, pentru îmbunătăţirea
mişcărilor fine ale mâinii. De asemenea se va urmări dezvoltarea interesului pentru scris-
citit, deşi nu va putea avea niciodată o citire conştientă, dar va reuşi să scrie după dictare.
Este importantă evitarea oboselii şi a plictiselii, stimularea motivaţiei, dezinhibarea,
stimularea activităţii psihice, reechilibrarea personalităţii.
În ceea ce priveşte gradul integrării şcolare, fetiţa a reuşit să treacă treptat, de la
autoizolare şi manifestări specifice sindromului de instituţionalizare structurat (mişcări
patologice şi ticuri verbale şi motrice, negativism şi chiar agresivitate), la încercări de
relaţionare cu ceilalţi elevi şi la stabilirea unor raporturi de toleranţă şi chiar cooperare.
Deşi nivelul achiziţiilor şcolare este mult inferior curriculum-ului pentru elevii cu
deficienţă mintală, fetiţa a fost promovată în clasa a III- a la Şcoala Specială „C.
Păunescu”.
Concluzii
Dacă evoluţia acestui copil este limitată pentru achiziţiile şcolare, datorită particularităţilor
de gândire, limbaj şi personalitate, dar şi mediului instituţionalizat în care a evoluat în
perioada decisivă a formării sale, în ceea ce priveşte integrarea socială este evidentă aplicarea
şi funcţionarea efectivă a principiului normalizării (teoretizat în capitolul 2 al prezentei
lucrări).
22
De asemenea, decizia de orientare şcolară a fost una corectă în acest caz, ea venind în
sprijinul progresului individual al copilului.
Obţinerea unei vorbiri relativ corecte şi fluente va sprijini procesul integrării ulterioare a
elevei.
STUDIU DE CAZ 5
1. Prezentarea cazului:
A.L băiat, născut în Iaşi pe 19 februarie 1990. Începe terapia logopedică la vârsta de 4
ani şi 5 luni.
2. Anamneza:
Sarcina a evoluat normal. Naştere cu travaliu prelungit, mama refuzând cezariana. Făt
de 3,800 g, cu hipoxie cerebrală, reanimat mecanic. Scor APGAR 7.
Merge la un an şi trei luni. Primele cuvinte apar după un an. Se constată o stagnare în
dezvoltarea limbajului, fapt ce determină familia, să consulte medicul pediatru, acesta
punând diagnosticul de cretinism hipofizar. Urmează un tratament cu tiroidiene de sinteză,
fără a se constata însă vreun progres. Părinţii întrerup administrarea tratamentului.
La vârsta de patru ani se prezintă la L.S.M. unde se menţine diagnosticul de cretinism
hipofizar fiind orientat spre clinica endocrinologică şi O.R.L. Examenul endocrinologie
infirmă diagnosticul iar examenul O.R.L. pune în evidenţă normalitatea aparatului auditiv.
Este înscris la grădiniţă, unde are probleme de integrare. Copiii îl evită, neputând să
comunice cu el.
La 4 ani şi 5 luni este începe o terapie logopedică susţinută, fiind retras de la grădiniţă.
3. Ancheta socială:
Este primul dintre cei doi copii, sora mai mică prezentând şi ea tulburări de vorbire dar
de o intensitate mai mică.
23
La naşterea copilului mama avea 27 de ani şi tatăl 25. Mama este absolventă a A.S.E., cu
locul de muncă la CET -Holboca, pe post de economist, iar tatăl e absolvent al unei şcoli
profesionale, cu locul de muncă la CET -Holboca, pe post de lăcătuş.
Condiţiile de locuit sunt satisfăcătoare, apartament cu 3 camere la bloc.
Familia locuieşte cu bunicii.
Condiţiile de igienă psihică sunt bune. Regimul de viaţă este ordonat, alimentaţia este
raţională.
Relaţiile în familie sunt armonioase, fără tensiune şi conflicte deosebite. Părinţii şi
bunica sunt foarte preocupaţi de educaţia copilului.
4. Examen somatic:
Dezvoltare staturală, ponderală şi toracală normală, corespunzătoare vârstei, ţesut
adipos normal.
Înfăţişare rigidă, mişcări stângace. Sunt prezente uşoare tulburări motorii, dificultăţi de
coordonare în diferite sarcini.
5. Examen psihologic:
Dezvoltare intelectuală normală, cu posibilităţi insuficient valorificate datorită
deficitului de integrare prin limbaj.
Inteligenţa --test Goodenough, Q.I.-46.
-- test matrice progresive RAVEN – Q.I. - 79
Gradul de înţelegere a gesturilor şi a mimicii este la un nivel corespunzător vârstei
cronologice. Orientarea în viaţa de toate zilele şi în mediul ambiant este corespunzătoare.
Memoria -- evocare mnezică slabă.
Atenţia -- fluctuantă, foarte labilă.
Voinţa -- slabă, tonus psihic scăzut.
Afectivitatea -- imaturitate afectivă, emotivitate, anxietate ca urmare a conştientizării
handicapului, labilitate.
Comportamentul -- irascibilitate, negativism, îi lipseşte dorinţa de a comunica pe fondul
unei neîncrederii în posibilităţile proprii. Pe parcursul terapiei, aceste manifestări s-au
diminuat, copilul devenind cooperant.
24
Testul Koch-Stora -- trăsăturile de personalitate ale subiectului, relevate prin aplicarea
testului Koch-Stora, se circumscriu în sfera timidităţii, nesiguranţei de sine, inhibiţiei
afective şi a celei de teamă, prin plasarea arborelui în partea de sus - stânga a paginii, cât şi
prin lipsa de ancorare prin rădăcină. Realizarea arborelui cu linii ascuţite denotă
iritabilitate şi agresivitate. Desenul unui arbore uscat, care moare, scoate în evidenţă o
concepţie pesimistă şi necesitatea de a se simţi protejat. Desenarea arborelui prin trăsături
simple, drepte, înfipte în baza coroanei denotă o întârziere în dezvoltarea mintală,
imaturitate , rigiditate şi iritabilitate.
Desenul familiei: --Desenarea familiei în partea din stânga a paginii, spaţiu al trecutului
care e preferat de cei ce au tendinţa de a regresa spre copilărie. Tendinţa şi mecanismul de
apărare a Eului subiectului se exprimă prin valorizarea personajului principal. Subiectul
pune în valoare persoana pe care o consideră cea mai importantă, pe care o admiră, o
invidiază sau îi provoacă teamă, cea în care investeşte afectiv cel mai mult, şi anume sora
acestuia. Aceasta este desenată prima în stânga paginii, în locul în care subiectul ar dori să
fie. Micşorarea şi poziţionarea celorlalte personaje în raport cu primul personaj desenat,
toate proporţiile fiind păstrate presupune devalorizarea acestora. Apropierea subiectului
de mamă şi bunică, în planul de jos al desenului indică apropierea şi relaţia existentă între
cei trei, dar şi inferioritatea faţă de soră şi tată. Desenarea separată a părinţilor este
semnul absenţei, divorţului acestora sau dorinţei de disociere a cuplului. Prin desenul
familiei, subiectul scoate în evidenţă atât tendinţele pozitive cât şi cele negative existente.
7. Diagnostic logopedic:
25
Ţinând cont de faptul că la vârsta de 4 ani şi 5 luni vorbirea expresivă era aproape
inexistentă, deşi înţelegea o serie de simboluri pe care nu le putea comunica verbal, de
tulburările puternice ale stereotipului dinamic-articulator, de dificultăţile în executarea
mişcărilor articulator-verbale, diagnosticul a fost alalie motorie, diagnostic confirmat pe
parcursul terapiei logopedice.
8. Prognostic:
Se apreciază un prognostic favorabil cu o evoluţie normală pe linia dezvoltării
intelectuale şi a dezvoltării limbajului. În condiţiile respectării terapiei logopedice,
subiectul se va putea integra în şcoala obişnuită.
26
Pe măsură ce dificultăţile în executarea mişcărilor s-au diminuat, deprinderile motrice
ajungând în faza de automatism, putând fi înţelese şi executate numai după comenzi
verbale, s-a trecut la emiterea sonoră a sunetelor. S-a pornit de la fonemele folosite de
copil: a, o, e, p, c. Impostarea sunetelor s-a făcut apoi gradual, în funcţie de complexitatea
lor. Profesorul i-a arătat copilului, pentru fiecare sunet, poziţia corectă a organelor
articulatorii participante la elaborarea sunetului respectiv, copilul repetând apoi singur în
faţa oglinzii toate mişcările, în vederea fixării lor.
S-au întâmpinat dificultăţi în pronunţarea dentalelor t, d, n, deseori înlocuite cu p, cât şi
a prepalatalelor ş, j . Pe măsura impostării fiecărei consoane, acestea au fost asociate cu
vocale, realizându-se pronunţarea silabelor.
S-a urmărit, concomitant, dezvoltarea auzului fonematic, folosindu-se analiza
kinestezică şi optică, particularităţile articulării fiecărui sunet fiind fixate prin pipăirea
laringelui, simţirea jetului de aer pe mână, simţirea încordării organelor de vorbire
atingându-se cu mâna regiunea rădăcinii limbii, prin urmărirea cu ochii a articulaţiei.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic
s-au făcut exerciţii de diferenţiere a sunetelor apropiate în pronunţare p-b, f-v.
În scopul dezinhibării vorbirii s-au folosit imagini, obiecte viu colorate care au trezit
interesul, eşecurile nefiind comentate, iar cel mai mic succes fiind conştientizat, prin
încurajare permanentă.
Primele cuvinte au fost monosilabice, apoi bi şi trisilabice. Posibilităţile articulatorii au
crescut foarte mult, pronunţarea reflectată fiind mult îmbunătăţită. În schimb, vorbirea
independentă a rămas cu multe inexactităţi, foarte ezitantă.
Pentru dezvoltarea atenţiei şi memoriei auditive s-au efectuat activităţi la început mai
simple (sortări de obiecte, reproducerea gesturilor, executarea unor comenzi verbale foarte
simple), activităţi ce au crescut treptat în complexitate (ascultarea de poveşti după
ilustraţii, discuri, participarea la jocuri cu reguli, etc. ).
În următoarea etapă s-a urmărit îmbogăţirea vocabularului, formarea deprinderilor de
alcătuire a propoziţiilor, continuându-se concomitent şi exerciţiile pentru îmbunătăţirea
articulării sunetelor. Propoziţiile au avut un caracter familiar fiind formate din două, apoi
trei cuvinte, pentru o bună şi rapidă însuşire a cuvintelor fiind legate în continuare de
obiecte, imagini (concret- intuitiv).
27
S-a observat o creştere considerabilă a interesului, o mai mare putere de concentrare, o
mai bună atenţie şi autocontrol auditiv. Treptat, vorbirea reflectată a devenit mai corectă
şi s-a realizat cu mai multă uşurinţă, răspunsurile la întrebări devenind şi ele mai corecte.
Pentru realizarea scris-cititului s-au făcut iniţial exerciţii pentru dezvoltarea
musculaturii degetelor şi a mâinii, cu scopul formării mişcărilor fine ale degetelor. S-au
efectuat exerciţii pentru dezvoltarea procesului de orientare, organizare şi structurare
spaţială: exerciţii senzoriale de amplasare a unui obiect în spaţiu în raport cu alt obiect sau
în funcţie de propriul corp (în, sub, deasupra, stânga, dreapta etc.), de precizare a poziţiei
ocupate de obiecte (primul, ultimul, al doilea etc.). Aceste exerciţii s-au făcut nu numai cu
obiecte ci şi cu serii de litere, silabe, cuvinte.
Fiecare literă a fost prezentată, descompusă în elementele componente, antrenându-se
toţi analizatorii. Pentru executarea literei, copilul a fost ajutat, purtându-i-se mâna până ce
reuşea să o scrie, atrăgându-i-se mereu atenţia asupra succesiunii elementelor componente
a literei respective. Metoda de bază a fost metoda fonetică analitico-sintetică.
Concomitent cu exerciţiile de scris-citit s-au făcut şi exerciţii de matematică: scrierea
cifrelor, numărarea şi scrierea pe sărite, operaţii simple de adunare şi scădere.
După patru ani de terapie vorbirea reflectată era realizată corect, în schimb cea
independentă era ezitantă, cu multe inexactităţi, menţinându-i-se stilul telegrafic, ca
răspuns la întrebări folosind cuvintele independente, neavând formată deprinderea de a-şi
exprima ideile in cadrul unei propoziţii. Trecerea cuvintelor din fondul pasiv în cel activ
era realizată cu viteză scăzută, datorită puterii de evocare redusă. Categoriile gramaticale
cele mai bine reprezentate erau substantivele şi verbele, folosind mai puţin adjectivele,
adverbele şi prepoziţiile.
În ceea ce priveşte scrisul, existau greutăţi în executarea formelor grafice, scrisul fiind
apăsat datorită contracţiei exagerate a mâinii. Datorită lipsei de supleţe a mâinii şi a
degetelor exista o incostanţă în formă, dimensiune, orientare şi presiunea literei, toate
acestea dând un aspect inestetic paginii.
Cu toate acestea, la 8 ani, la insistenţele mamei copilul a fost înscris în clasa I la Şcoala
„D. Sturdza” întrerupând terapia 1ogopedică (cu rezerva continuării terapiei la şcoala
unde a fost înscris). Însă copilul nu a reuşit să se integreze în grupul şcolar, nu a urmat o
28
terapie corespunzătoare necesităţilor sale şi, din aceste motive, în loc să evolueze, a
regresat.
Interesul pentru scris-citit s-a diminuat, a intervenit oboseala, plictiseala, deoarece nu i-
a fost stimulată motivaţia, copilul devenind inhibat, introvertit. În scrierea după dictare au
continuat să mai apară greşeli. Se mai întâlnesc categoriile de tulburări fonetice ale vorbirii
orale (substituiri, schimbarea locului literelor) şi sintactice (asimilări, omisiuni ale
cuvintelor şi prepoziţiilor).
La matematică, după înţelegerea conţinutului noţiunilor aritmetice şi perceperea
globală a mulţimilor a putut realiza cu mai multă uşurinţă operaţiile de calcul.
Astfel că după 4 ani în care a frecventat şi a fost totuşi promovat la şcoala obişnuită,
copilul a regresat mult. Se observă o involuţie pe 1inia citirii şi scrierii şi, de asemenea, pe
linia limbajului oral: vorbirea independentă este aprozodică şi agramaticală. Cooperarea
verbală este dificilă, bazată pe imitaţie şi vorbire repetitivă. Activismul lexicului este redus
şi vocabularul activ insuficient. Lectura este monotonă, fără preocupări pentru înţelegerea
celor citite.
În aceste condiţii, cel mai bine pentru copil ar fi transferarea la o şcoală specială unde să
poată continua procesul instructiv - recuperator, fără să fie pus în faţa unor activităţi care
sunt peste măsura posibilităţilor sale.
STUDIU DE CAZ 6
1. Prezentarea cazului:
C. C., fată, născută la 21.03.1995, în Iaşi. A început să frecventeze Grădiniţa Specială de
la vârsta de 6 ani si 4 luni (sept. 2001), beneficiind de un program complex de terapie si
recuperare a cărui coordonată principală a fost şi terapia logopedică.
2. Anamneza:
Naşterea a fost la termen, dar copilul s-a născut din sarcină gemelară, având o
malformaţie organică („anus contra naturii”) şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.
Drept urmare a fost spitalizată perioade îndelungate de timp.
29
Istoricul dezvoltării. Atât fetiţa C. C. cât şi sora sa geamănă, au fost abandonate la naştere
in spital, urmând ruta leagăn - casa de copii (respectiv, Centrul de Plasament). Din punct
de vedere logopedic, copilul a prezentat o întârziere în apariţia şi dezvoltarea firească a
limbajului oral (sub aspect articulator şi al vocabularului activ). Aceste dizabilităţi de
limbaj au fost complicate şi de întârzierile în structurarea comportamentului relaţional şi
afectiv- emoţional, datorate sindromului de instituţionalizare.
Istoricul adaptării pedagogice. Primele contacte cu grupa de preşcolari au evidenţiat
serioase probleme de interrelaţionare şi integrare deficitară în grupul de copii. Aceasta
adaptare scăzută s-a datorat comportamentelor dizarmonice manifestate (de tipul
negativismului, hiperagitaţiei, lipsei autocontrolului şi, în general, rezistenţei scăzute la
frustrare).
3. Ancheta socială:
Familia naturala este dezorganizată, părinţii neavând venituri stabile (fără ocupaţie) şi
fiind consumatori de băuturi alcoolice. Familia mai are 5 copii, dintre care alţi trei sunt
internaţi in diverse centre de ocrotire.
De la abandonarea gemenelor în spital, nici un membru al familiei naturale nu a luat
legătura cu cele două surori care au urmat ruta „clasică” de instituţionalizare: leagăn -
Casa de copii „Primăverii” - Casa de copii „C. Păunescu” Iaşi ( actual Centru de
Plasament).
În spital, fetiţa a beneficiat de atenţia şi sprijinul unei asistente medicale care a ţinut
legătura cu cele două surori şi, ulterior, pe durata internării lor, în instituţiile de tip
plasament frecventate.
4. Examenul somatic:
Fişa medicală relevă faptul ca fetiţa a prezentat atât o întârziere în dezvoltarea staturo-
ponderală, cât şi în structurarea funcţiilor motrice de bază ( respectiv, motricitatea
generală).
La intrarea în grădiniţă, dezvoltarea fizică a copilului era relativ normală, dar
inferioară celei observate la sora sa geamănă, care nu a prezentat nici o deficienţă fizică
sau organică şi care a avut o evoluţie mult mai bună sub aspect somatic.
30
5. Examenul psihopedagogic a evidenţiat următoarele aspecte:
manifestări specifice sindromului de instituţionalizare structurat si frecvente
tulburări de comportament: negativism, capacitate scăzută de autocontrol şi
inhibiţie voluntară etc.;
deficienţe cognitive, tulburări de învăţare şi de adaptare;
instabilitate psihomotrică;
bizarerii şi ticuri verbale (ex: repeta anumite cuvinte/ expresii perioade diferite de
timp);
crize disproporţionate şi necontrolate de râs/ plâns;
conduite de tip agresiv si autoagresiv - ca urmare a modalităţilor de reacţie la
diverse sarcini, stimuli sau situaţii.
6. Examenul logopedic:
Întarziere moderată in dezvoltarea limbajului. Limbajul oral prezintă aspecte dislalice,
complicate de stereotipiile verbale si de ecolalia de conţinut. Se remarcă sărăcia
vocabularului, utilizarea deficitară a părţilor de vorbire şi, în general, a structurilor
gramaticale si formulărilor logice. Deficienţe se constată şi în construirea şi susţinerea unui
dialog, în formularea propoziţiilor.
Aceste fenomene de retard cantitativ şi calitativ ţin şi de particularităţile cognitive,
întârzierea mintală potenţând şi complicând aspectul limbajului.
7. Examen neuropsihiatric:
Întârziere mintală moderată, dislalie polimorfă, instabilitate psiho-emoţională şi
psihomotrică, comportamente patologice pe fondul sindromului de instituţionalizare
structurat.
8. Diagnostic logopedic:
Întârziere în dezvoltarea limbajului (de nivel moderat, datorită şi manifestărilor
dislalice în articularea consoanelor/ grupelor de consoane).
31
9. Prognostic:
Evoluţie lentă în recuperarea retardului de limbaj datorită complicării particularităţilor
limbajului cu dizarmoniile din planul întregii personalităţi.
10. Recomandări:
Dată fiind complexitatea cazului, echipa de specialişti, coordonată de către profesorul
psihopedagog (incluzând şi educatoarele de la grupă, psihologul şcolii şi asistentul social) a
conceput si derulat un program de intervenţie individualizat, focalizat pe:
Amplificarea contactelor între copil şi persoana- suport ( cu rol de substitut al
familiei naturale).
Consilierea şi suportul psihologic în vederea ameliorării tulburărilor de
comportament şi a compensării deficienţelor din plan social- afectiv.
Terapia logopedică pentru recuperarea retardului de limbaj (din punct de vedere
articulator, al vocabularului şi al construcţiilor verbale).
Terapia psihomotrică, în special în vederea compensării instabilităţii motrice.
Socializarea şi formarea autonomiei personale şi sociale pentru ameliorarea
disfucţionalităţilor de interrelaţionare.
Exersarea şi consolidarea deprinderilor de viaţă cotidiană.
32
încrederii în propria persoană, precum şi a motivaţiei pentru activităţile specifice
terapeutic- recuperatorii şi educaţionale.
Terapia logopedică realizată de către profesorul psihopedagog a avut acelaşi obiectiv
general, respectiv normalizarea integrării copilului în mediul preşcolar (si, ulterior, în
mediul şcolar). Direcţiile principale pe care s-a realizat terapia tulburării de limbaj au fost:
a) Antrenarea şi dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii fine a mâinii şi a
motricităţii aparatului fono-articulator.
Întârzierea uşoară în planul dezvoltării fizice generale a determinat profesorul
psihopedagog (şi educatoarea) să urmărească, în educarea motricităţii generale, executarea
corectă de către copil a exerciţiilor de gimnastică generală, precum şi coordonarea
diferitelor segmente ale corpului. Coordonarea manuală s-a realizat prin exerciţii diverse:
decupaje simple şi după contur, jocuri de construcţie, exerciţii de înşurubare/ deşurubare,
jocuri cu incastre etc.
Educarea motricităţii fine a mâinii s-a realizat prin jocuri şi exerciţii de creştere a
mobilităţii degetelor şi a mâinii: închidere/ deschidere, rotirea mâinii, flexie/ extensie, lipiri,
decupaje etc. Una dintre activităţile esenţiale în acest context a fost cea de tipul
antrenamentului grafic (colorare, conturare, haşurare, exerciţii grafice pregătitoare
scrierii grafemelor).
Educarea motricităţii verbale s-a reflectat în exerciţii- joc pentru mobilitatea buco-
lingo-facială specifice si diverse, în funcţie de sunetele vizate spre corectare.
b) Emiterea corecta a sunetelor, cuvintelor şi exprimarea în cuvinte.
Însuşirea pronunţiei corecte a sunetelor s-a realizat prin exerciţiile logopedice clasice şi
prin jocuri la care participau unul sau mai mulţi copii şi chiar persoana-suport (ce a reuşit
să-i întărească, de altfel, motivaţia pentru autocorectarea vorbirii deficitare).
c) Exprimarea corectă în propoziţii, dezvoltarea şi activizarea vocabularului.
Pe bază de suport concret- intuitiv s-a urmărit formularea enunţurilor simple în situaţii
de comunicare uzuală, jocuri de rol etc. De la propoziţiile din două, trei/ patru cuvinte s-a
trecut la utilizarea şi a altor categorii gramaticale (cuvinte de legătură, adjective, adverbe
etc.). Treptat, copilul a fost antrenat să sesizeze intuitiv acordul corect al părţilor de
vorbire prin exerciţii diverse, de utilizare a structurilor gramaticale cu forme flexionare
(pluralul substantivelor, exersarea genului, exersarea cazului, verbe la diferite timpuri,
33
exersarea pronumelui şi, mai ales a celui de politeţe, exersarea acordului substantiv-
adjectiv- verb).
d) Dezvoltarea capacităţii de exprimare liberă, cu respectarea normelor gramaticale şi
educarea capacităţii de întreţinere a unui dialog.
În acest context s-au realizat exerciţii de ordonare logică a cuvintelor în propoziţii,
jocuri lexicale de îmbogăţire a sensului propoziţiei prin adăugare de noi cuvinte, exerciţii
de recitare şi jocuri de rol, jocuri de tip dialog între animale, personaje din poveşti etc.
34