U.S.

T Chișinău
FACULTATEA PEDAGOGICĂ
EDUCAȚIE TIMPURII
ANUL 2021-2022

REFERAT
LA
TEORIA METODOLOGIE ARTEI PLASTICE
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREȘCOLAR

ELABORAT: Cuțîi Olesea

Grupa 23b
 TEMA: Genurile de arte plastice
Arta plastică, următoarele genuri, cunoscute ca arte majore (pictura, sculptura,
grafica) şi minore, care se asociază cu artele decorative. La rîndul lor, fiecare gen
are mai multe subdiviziuni, care vizează specificul tehnicii, materialul de bază
utilizat şi subiectul reprezentat.

Pictura, de exemplu, se realizează în encaustică, temperă, ulei, acril, pe suport de

lemn, pînză sau carton, în calitate de subiecte fiind selectate cele mai diverse  teme
– biblice, mitologice, istorice, cotidiene, care pot fi reprezentate ca tablou de gen,
peisaj, portret, natură statică, cu sau fără prezenţă umană, redate tridimensional,
creînd iluzia spaţială a imaginilor prin intermediul volumului, formei,
clarobscurului, facturii, luminii şi umbrei etc.
Grafica, la rîndul său, apelează la motive similare, avînd  însă alte materiale,
forme şi tehnici, de la care, uneori provine şi denumirea subdiviziunilor -
miniatură, acuarelă, pastel, gravură (desen, laviu, xilogravură, acvaforte,
mezzotinto, linogravură), spre exemplu: gravura de carte sau cea de şevalet
(stampa).

Sculptura este genul de artă care poate fi contemplată  de jur-împrejur şi poate fi

realizată prin cioplire (dăltuire) (granitul, marmura) sau turnare (bronzul,diferite
aliaje metalice), constituind sculptura în rond-bosse (rotundă), relief şi altorelief
apelînd, de obicei, la un limbaj plastic specific – alegoric, simbolic sau
comemorativ.
Artele decorative (ceramica, giuvaergeria, sticla artistică, tapiseria, batic-ul) au
avut la începuturi doar funcţii utilitare (pentru păstrarea, transportarea şi utilizarea
alimentelor, pentru protecţie) fiind decorate cu imagini sau ornamente decorative,
devenind, cu timpul, obiecte estetice de lux, care înfrumuseţează ambianţa
locuinţelor. Sunt cunoscute renumitele vase de ceramică greacă pictate cu figuri
roşii şi negre, porţelanul şi batic-ul chinez, majolica italiană, tapiseria franceză şi
cea germană.

Pictura şi sculptura mai au şi o altă formă de artă – arta monumentală, care este o
simbioză a supradimensionării formei şi volumelor. Din această categorie face
parte sculptura (statuile, statuile ecvestre, monumentele comemorative) şi pictura
cu diverse tehnici în frescă, pictură murală, mozaic, vitraliu), realizate în proporţii
şi forme considerabile.

În diverse perioade ale existenţei artelor plastice, operele, sunt atribuite,

convenţional, unor stiluri şi tendinţe diverse, delimitate pe anumite intervale de
timp şi regiuni (manierism, baroc, clasicism, academism, realism, romantism,
impresionism, postimpresionism, abstracţionism, etc.), manifestîndu-se în cadrul
tuturor genurilor de artă.
Operele de artă plastică sunt principalele obiective ale muzeelor şi colecţiilor de
artă din toată lumea. 

Miniatură
Miniatură (lat. minium-scris cu miniu de plumb, pigment roşu-oranj intens; fr.
enluminure), iniţial, toate elementele decorative care înfrumuseţau  manuscrisul -
pergament (iniţiale, vignete, frontispicii, imagini figurative) erau executate cu
miniul de plumb. Mai tîrziu, termenul a fost aplicat doar pentru imaginile
figurative ale tetraevangheliarelor, care se copiau în scriptoriile mănăstireşti, prin
extensie atribuite operelor de artă de mici dimensiuni. Apare în antichitate, în
primele secole ale erei noastre, cunoscute fiind manuscrisele romane decorate cu
portretele autorilor, cu iniţiale şi scene narative (scrierile lui Terenţiu şi Virgiliu),
Epoca de aur a miniaturii, însă, a fost Evul mediu
În Moldova medievală cele mai cunoscute miniaturi datează de pe vremea
lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cînd în scriptoriul mănăstirii Neamţ activează
ilustrul caligraf Gavril Uric, autor al Tetraevangheliarului din 1429 (Biblioteca
Bodleană de la Oxford) cu vădite influenţe bizantine, cu imaginile evangheliştilor
Matei, Marcu, Ioan, Luca pe toată pagina. Tetraevangheliarul a reprezentat o
sinteză a canonului compoziţional bizantin adaptat la condiţiile spirituale locale şi
a servit drept model pentru miniaturiştii din epoca lui Ştefan cel Mare de la
Humor, Putna, Neamţ şi Suceava unde au activat Teodor
Mărişescu, Nicodim, Ghervasie şi Spiridon. De o frumuseţe deosebită erau
iniţialele ornate, frontispiciile, chenarele, alcătuite din ornamente geometrice de
diverse culori - roşii, galbe, verzi, particularitate proprie  artei moldoveneşti.
Ultimul mare artist al cărţii - manuscris din Moldova de la începutul secolului al
XVII-lea a fost Anastasie Crimca, fondatorul şcolii de caligrafi şi miniaturişti de la
mănăstirea Dragomirna.
Arta bizantină paleologă a influenţat miniatura, folosită la împodobirea
mauscriselor cu imaginile evangheliştilor, cu ornamente, iniţiale şi frontispicii de
o deosebită frumuseţe şi eleganţă. Comparativ cu miniatura bizantină, cea
moldovenească este lipsită de rigiditate şi ascetism, chipurile fiind mult mai
meditative şi elegante. Centre importante în dezvoltarea acestui gen de artă în
Moldova au fost, pe parcursul secolelor XV-XVII, mănăstirile Neamţ, Putna,
Voroneţ, Dragomirna ş. a. Unul dintre cei mai cunoscuţi miniaturişti medievali din
epoca lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Gavril Uric de la mănăstirea Neamţ
(aprox.1400- 1450), a lăsat  o  moştenire impunătoare de manuscrise, care au
influenţat arta miniaturii pe parcursul secolelor XV-XVI, imaginile sale servind
drept modele, fidel urmate de succesorii săi.Cel mai vechi manuscris cunoscut,
Tetraevangheliarul din 1424 (Moscova, Muzeul Istoric) reprezintă figurile celor
patru evanghelişti, avînd o frumuseţe coloristică deosebită. Chenarul ce încadrează
miniaturile este compus din ornamente geometrice şi vegetale, care se succed
ritmic, acentuînd expresivitatea compoziţiilor. Un alt Tetraevangheliar, din 1429,
realizat la comanda doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun se păstrează
astăzi la biblioteca Bodleiană a Universităţii din Oxford. Imaginile celor 4
evanghelişti, pictaţi în tradiţiile artei bizantine tîrzii sunt diferite de compoziţiile
rigide ale artei paleologe. O particularitate distinctă a manuscriselor moldoveneşti
o constituie policromia. Aurul, albastrul, verdele, galbenul, roşul, cafeniul, toate
de diferite nuanţe şi tonalităţi, sînt integrate armonios în ornamentele chenarului,
în frontispicii şi iniţiale, care la rîndul lor au dat un fast rar întîlnit în arta
europeană din acele timpuri. Tradiţiile miniaturale ale lui Uric sînt continuate
de Nicodim (Tetraevangheliarul de la Humor, 1473), care păstrează şi portretul
votiv al domnitorului Ştefan cel Mare. Din secolul al XVI-lea sunt cunoscute
manuscrisele create la mănăstirea Voroneţ (Codicele Voroneţian şi Psaltirea
Voroneţiană). În a doua jumătate a secolului al XVI- lea miniaturile manuscriselor
moldoveneşti devin mai laconice în privinţa coloritului, conturul linear avînd
prioritate. Valoarea incontestabilă a manuscriselor autohtone din această perioada
este confirmată  şi de prestigioasele instituţii în care se păstrează astăzi: Viena,
Oxford, Bucureşti, Moscova, Londra, Sankt-Peterburg etc.  
Arta monumentală

Artă monumentală (lat. monumentalis-grandios), domeniu al artelor plastice care

se referă la operele de dimensiuni mari sculptate. Pictura (frescă), mozaicul şi
vitraliul, sînt genuri ale artei monumentale, avînd specificul său în ce priveşte
procedeele plastice de realizare.
Termenul sculptură monumentală este frecvent utilizat în istoria artelor pentru a
determina, pe de o parte, categoria unei lucrări concrete, de proporţii
supradimensionale, pe de alta - simplă ca concept, virtuos executată, rezistentă şi
stabilă, cu calităţi atemporale. De regulă, sculptura monumentală se raportează
direct la ambianţa înconjurătoare (mediul arhitectonic sau cel peisagistic), marcînd
un spaţiu cu caracter memorial, religios, funerar sau consacrat unor personalităţi
istorice ilustre, importante pentru anumite regiuni geografice. Sculptura
monumentală e cunoscută încă din perioada antică (Coloşii lui Memnon, Egipt,
sec.XXV î.e.n.); statuile colosale ale lui Ramses II, sec. XIV î.e.n.; Sculptura
Altarului din Pergam, sec. II î.e.n.; apoi se dezvoltă vertiginos pe parcursul mai
multor secole (Statuia Libertăţii din New York, 1886; Statuia lui Hristos, 1931,
Rio de Janeiro, etc)
Sculptura monumentală, ca şi alte domenii ale artelor plastice, a avut rolul ei
pentru caracterizarea anumitor epoci istorice şi stiluri artistice. Sculptură
monumentală de calitate au realizat în Moldova A. Plămădeală (Ştefan cel
Mare, Chișinău,1927), O. Han (Vasile Lupu, Orhei, 1934), L. Dubinovschi
(Monumentul ecvestru a lui G. Kotovski, Chișinău, 1954), O. Komov (Alexandr
Sergeevici Puşkin, Dolna, 1974), N. Epelbaum (Monumentul victimelor din
ghetoul Chișinău,1993), G. Dubrovina (Mitropolitul Petru Movilă, Chișinău,
1996), Iu. Canaşin ( Monumentul Ion şi Doina Aldea-
Teodorovici, Chișinău,1999), T. Cataraga (Mihai Eminescu, Chișinău, 1996), I.
Zderciuc (Vasile Alecsandri, Chișinău, 1997) ş.a.
Al doilea ca importanţă gen al artei monumentale este mozaicul, care creează
imagini cu ajutorul unor cuburi de smaltină, sticlă colorată, ceramică fixate cu
mortar pe perete. Arta mozaicului este cunoscută din antichitate (Poarta zeiţei
Iştar, Noul Babilon, sec. VI î.e.n.) şi cunoaşte o înflorire excepţională în arta
romană şi bizantină (Biserica San Vitale, Ravenna, sec.V-VI e.n., Catedrala Sf.
Sofia din Constantinopol, sec.IX-XI etc.). Deţinând o tehnică complicată şi
costisitoare mozaicul a fost un gen mai puţin practicat în Moldova, fiind cunoscute
oprele lui M. Burea (Moldova ospitalieră, Peronul gării din Chișinău,1967; Arta,
Palatul Sindicatelor, Chișinău,1971; Legenda despre Chișinău, Negruzzi 2, 1973) ,
A. David, F. Hămuraru (Jurământul lui Hippocrate, Universitatea de Medicină “N.
Testimiţeanu, 1978) (File şi trandafiri, Liceul “N. Gogol, Chișinău, 1984; şi
Gh.Vrabie (Dansul, Casa de Cultură, Anenii Noi, 1971).
Alte genuri cu calităţi ale artei monumentale se referă la frescă (legătură)
şi vitraliu, termenul specificînd compoziţiile decorative create din sticlă colorată,
prinse între forme cu structură de plumb, creîndu-se diverse imagini cu un specific
aparte. În general, ancadramentul structurii de metal pentru care se modelează
formele de sticla este dictat de forma geometrică, segmentată a detaliilor, care
constituie în totalitate integritatea vizuală a compozţiei. Cele mai înalte culmi
vitraliul le atinge în perioada Evului mediu, în decorul catedralelor gotice din
Europa (Chartres, Paris, Cantorbery, San Marco, Veneţia etc.) Pentru perioada
modernă sunt cunoscute vitraliile create de americanul Louis C. Tiffany şi ale
francezului La Farge. În Republlica Moldova acest gen a fost practicat de F.
Hămuraru (Gustul vinului, Asociaţia Ştiinţifică şi Producţie “Vierul”, 1980; Flori,
Spitalul Clinic republican, 1980; Eliberarea, Primăria Cişinăului, 1980).
Instituţiile de artă includ activităţile din domeniul învăţămîntului artistic şi
muzeele de artă. În Republica Moldova acest compartiment este reflectat prin
activitatea Şcolii de Artă pentru copii „A. Şciusev”, Liceului-internat de Artă „ I.
Vieru”, facultăţile „Arte Plastice” de la Academia de Muzică, teatru şi Arte
Plastice şi „Arte Plastice şi Design” a Universităţii Pedagogice de Stat „I.
Creangă”, Muzeul Naţional de Artă. Fondate în diverse perioade aceste instituţii
au adus un aport considerabil la dezvoltarea culturii şi artei naţionale.
Colegiul de Arte „A. Plămădeală”. Prima instituţie de învăţământ artistic apare
în Moldova în anul 1887, ca Şcoală serală de Desen, condusă de T. Zubcu,
transformată în Şcoală municipală de Desen în 1902, sub îndrumarea lui
V.Ocuşco. În 1919 şcoala este reorganizată în Şcoală de Arte Frumoase, director
fiind numit sculptorul A. Plămădeală, care a deţinut această funcţie pînă în 1940.
Principalele obiecte de studiu erau: Istoria Artei predată în diverse perioade de E.
Maleşevschi, P. Constantinescu-Iaşi, N. Ţiganco; Sculptura - de A. Plămădeală;
Artele Decorative erau îndrumate de A.Baillayre, Grafica de Ş.Cogan, iar
Anatomia Plastică-de doctorul A. Şimanovschi. În perioada anilor 1919-1933 au
absolvit Şcoala de Arte 58 de studenţi, 40 dintre care au fost admişi la instituţiile
superioare de arte de la Bucureşti, Paris, Munchen, Bruxelles, Drezda etc. În 1944,
după cel de-al Doilea Război Mondial, Şcoala îşi începe activitatea după modelul
similar cu şcolile din Uniunea Sovietică, fiind create doar două ateliere de studiu -
de pedagogie şi pictură, fiind înscrişi 37 de elevi. Din 1991 Şcoala Republicană de
Arte Plastice şi Pedagogie se reorganizează în Colegiul de Arte Plastice „A.
Plămădeală”. Directori ai şcolii în diferite perioade de timp au fost: I. Hazov
(1944-50), I. Erşov (1950-55), A. Maiko (1956-60), A. Vasiliev (1961-65), V.
Puşcaş (1965-74), Iu. Canaşin (1975-79) şi M. Tihonciuc-din 1979 pînă în 1987.
În acest an a fost marcat şi centenarul fondării Şcolii de Arte.
Fresca

Frescă (din fr. fresque), tehnică folosită în pictura murală, constă în aplicarea
culorilor de apă pe tencuială umedă. Este cunoscută din antichitate (frescele din
Pompei şi Herculanum, sec. I e.n..), valorificată în Bizanţ şi Occident între sec. IX-
XII. Este un compartiment valoros al artei medievale moldoveneşti prin decorul
bisericilor în secolele XV-XVI.

Anume datorită calităţilor de excepţie a 7 monumente de arhitectură ecleziastică

din Moldova de Nord, acestea din urmă au şi fost înscrise în Lista Patrimoniului
Mondial al UNESCO. Bisericile mănăstirilor Arbore (1503), Humor (1530),
Moldoviţa (1532), Pătrăuţi (1487), Probota (1530), Suceava (1522) şi Voroneţ
(1488) au fost remarcate datorită picturii excepţionale care înfrumuseţează
interioarele şi exterioarele edificiilor religioase, fenomen unic în arealul artei
europene.

Printre  cele mai timpurii biserici, care păstrează fresce din timpul lui Ştefan cel
Mare este biserica  Sfînta Cruce de la Pătrăuţi (1487). În naosul edificiului se află
compoziţiile „Deplîngerea lui Hristos”, tabloul votiv cu Ştefan cel Mare, repictat
mai tîrziu şi „Cavalcada Sfintei Cruci” unica scenă care nu se mai întîlneşte în
programele iconografice ale picturilor din bisericile creştine şi demonstrează
caracterul legăturilor dintre iconografia picturii şi realitatea istorică, consacrată
luptei lui Ştefan cel Mare cu Poarta Otomană.

Pictura exterioară a bisericii Sfîntul Gheorghe  de la Voroneţ (1488), care i-a adus
faima binemeritată, a fost realizată la comanda mitropolitului Grigore Roşca, vărul
lui Petru Rareş în anul 1547. Compoziţia de bază a ciclului de fresce care
decorează pereţii este scena  “Judecăţii de apoi”, cel mai timpuriu subiect în
pictura medievală, aminteşte de luptele lui Ştefan cel Mare cu turcii. Integritatea
picturii exterioare se datorează  “albastrului de Voroneţ”, care domină fundalul
registrelor, înconjurînd perimetrul bisericii. Pictura interiorului se face remarcată
de existenţa portretelor comanditarilor – a călugărului Daniil şi a mitropolitului
Grigore Roşca, urmate de portretul votiv al familiei lui Ştefan cel Mare.

În Republica Moldova unicul monument, unde se mai păstrează pictura murală,

executată în tehnica frescei se află în oraşul Căuşeni, cunoscut prin celebra biserică
Naşterea Maicii Domnului

Icoana

Icoană (grec. eikon, imagine, chip), termen care se referă la imaginile creştine
sacre, pictate pe lemn. Icoanele au statut de independente sau se încadrează în
cicluri (iconostas) cu diverse calităţi: Împărăteşti şi Prăznicare. De obicei,
decorează interioarele bisericilor, fiind denumite şi „biblia ilustrată pentru
credincioşi”. Este răspîndită în arealul creştin - ortodox (Serbia, Bulgaria, Grecia,
Rusia, Moldova, Valahia şi Ucraina), constituind cicluri iconografice consacrate
personajelor biblice (Moisei, Avraam) sau evanghelice (Isus Hristos, Maica
Domnului, celor 12 apostoli şi 4 evanghelişti, celor 12 sărbători principale, precum
şi numeroşilor  martiri creştini). Chiar dacă icoanele sunt pictate după anumite
canoane aprobate de Biserică, nu există similitudini între ele. Cele mai vechi
icoane cunoscute din sec. IV-VI e.n. sînt în varianta bizantină. Pe teritoriul
Moldovei cele mai timpurii icoane care s-au păstrat pînă în timpurile noastre sunt
anterioare secolului al XV-lea. În această perioadă se fac remarcate două icoane
bizantine "Maica Domnului Hodighitria" (Mănăstirea Neamţ) şi "Sfînta Ana"
(Mănăstirea Bistriţa).