UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
PROGRAMUL DE STUDII: CONVERSIE PROFESONALĂ

LUCRARE SCRISĂ DE VERIFICARE

Disciplina: Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Prof. coordonator: Lector univ. Dr. Roxana-Maria Gavrilă

Student: Delea (căs.Polifron-Delea) Daniela-Ionela

Anul I, sem.I, grupa 2

1
 2021 - 2022
1. Argumentați, din perspective diferite (elev, profesor, părinte), motivele pentru
care este necesar ca elevul să frecventeze școala, precizând și căile prin care
sistemul de învățământ ar putea deveni mai atractiv. (3 puncte)

,,Școala este fabrica umanității.” (Comenius)

Pornind de la acest citat, menționăm faptul că școala reprezintă principalul factor
de educare și formare a personalității copilului și viitorului adult, aceasta poartă
răspunderea realizării și pregătirii elevului astfel încât acesta să se poată adapta
condițiilor în permanentă schimbare ale mediului socio-cultural.
Școala oferă elevului cadrul pentru dezvoltare, formare, socializare plecând de la
cunoașterea particularităților individuale și de vârstă specifice fiecărei etape de
dezvoltare. Școala, ca instituție specifică, destinată formării tinerelor generații, își
justifică existența și rolul prin procesele pe care le conduce și al căror rezultat – omul
format ca personalitate – devine factorul primordial al progresului social.
Potrivit lui Ioan Slavici ,,menirea firească a școlii nu e să dea învățătură, ci să
deștepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toată
viața.
Astfel, educația îî permite copilului să-și croiască propria personalitate constituită
din ansamblul ierarhic al însușirilor fizice, intelectuale, afective, social-morale și volitiv-
caracteriale. Idealul educațional al învățământului românesc, ce decurge din idealul
social, constă în formarea integrală și armonioasă a unei personalități creative și
autonome.
Însă, este important de menționat că pentru a-și îndeplini menirea, frecvența
școlară este deosebit de importantă întrucât educația realizată prin intermediul școlii îl
transformă pe elev din obiect în subiect al acesteia, fiind nevoie de implicare activă din
partea tuturor participanților la procesul educațional.
Perspectiva elevului
Majoritatea elevilor conștientizează importanța și rolul educației în viața lor. Însă,
adesea, aceștia ajung în jurul vârstei adolescenței manifestând frustrări și nemulțumiri în
legătură cu ceea ce le oferă în realitate școala.

2
 De exemplu, planul-cadru de învățământ prevede că după alegerea disciplinei
opționale de către elev aceasta devine pentru el obligatorie. În realitate, însă, oferta este
foarte limitată ori nu există. Forma în care este organizat azi procesul de învățământ nu-i
permite elevului luxul de a alege. În multe cazuri, școala nu dispune de o ofertă
educațională atât de variată încât elevul să aibă oportunitatea de a alege. În astfel de
cazuri doar se anunță că disciplina X este opțională și va fi studiată în mod obligatoriu de
către toți elevii din clasa Y. Adesea elevii invocă disciplinele școlare ca fiind învechite,
neadaptate schimbărilor și progresului. De asemenea, elevii sunt nemulțumiți de
cantitatea de cunoștințe transmise, spunând că programa școlară este mult prea încărcată,
nefolositoare având un conținut care nu-i va pregăti pentru viața practică; dar și de
prelungirea perioadei de școlarizare - toate acestea rămânând fără efect asupra
performanțelor educaționale. Elevii pretind o educație ,,modernizată”, în pas cu progresul
informatic și tehnologic, cu schimbările permanente ale mediului socio-cultural,
profesional etc. Toate aceste motive conduc într-o oarecare măsură la abandonul școlar,
absenteismul elevilor și la prezența lor formală la cursuri. Desigur că frecvența școlară
poate fi scăzută și în cazul elevilor care provin din medii socio-familiale, culturale și
economice defavorizate.
Perspectiva profesorului
În condiţiile în care impactul şcolii asupra performanţelor educaţionale ale
elevilor este mai mare decât cel pe care-l are familia, atunci trebuie avute în vedere şi
caracteristicile personalului didactic: nivelul de calificare şi pregătire profesională
relaţiile dintre cadrele didactice, dintre acestea şi familie şi elevi, calităţile manageriale
ale directorului de şcoală, fluctuaţiile de personal la nivelul şcolii etc.
Responsabilitatea pentru succesul/eșecul școlar este pusă pe seama cadrelor
didactice atunci când sunt chestionaţi elevii, dar şi părinţii sau alte categorii de populaţie
din afara şcolii sau pe seama elevilor atunci când sunt întrebate cadrele didactice. Cu alte
cuvinte, nimeni nu este dispus să-şi asume pe deplin această responsabilitate ori o
responsabilitate asumată parţial rămâne în cele mai multe cazuri una neîndeplinită.
Cadrele didactice intervievate de către noi susţin această concluzie: conţinutul
învăţământului dificil şi elevii demotivaţi sunt cauza performanţelor educaţionale mai

3
mult decât modeste, în timp ce părinţii consideră că personalul didactic nu a găsit sau nu
a căutat acele metode, mijloace de a face atractivă şcoala şi pentru copiii lor.
Mobilitatea este mult mai accentuată în cazul cadrelor didactice cotate ca
performante şi în cazul şcolilor neperformante. Şcolile care-şi desfăşoară activitatea în
zone/cartiere în care locuieşte cu preponderenţă populaţia favorizată din punct de vedere
socioeconomic, cultural sunt mult mai bine dotate din punct de vedere tehnico-material,
condiţii de învăţare mai bune, un grad mai mare de securitate personală sunt mai atractive
pentru cadrele didactice decât şcolile din mediul rural, cele în care învaţă elevi proveniţi
din medii defavorizate etc. Dacă prima categorie de şcoli îşi poate permite să selecteze
cele mai bune cadre didactice, cea de-a doua categorie este uneori nevoită să angajeze
personal necalificat sau suplinitori calificaţi. Migraţia cadrelor didactice performante
atrage după sine şi migraţia elevilor: părinţii care au aşteptări mai înalte în privinţa
educaţiei copiilor lor aleg acele şcoli pe care le consideră a dispune de cadre didactice
performante. Efectele „liberalizării pieţei şcolare” sunt în egală măsură pozitive şi
negative. Pozitive pentru că favorizează competiţia dintre şcoli, iar o şcoală pentru a fi
competitivă trebuie să obţină performanţe educaţionale. Negative, pentru că cei mai
afectaţi sunt elevii care nu au posibilitatea să opteze pentru o şcoală performantă: elevii
care locuiesc la distanţă mare de şcolile performante, cei care nu au suport din partea
familiei etc. Migraţia cadrelor didactice de la o şcoală la alta contribuie la deteriorarea
relaţiilor de la nivelul corpului profesoral, la diminuarea stimei de sine, afectează
coeziunea colectivului de elevi şi relaţiile dintre şcoală şi familie.
Pentru a creşte eficienţa activităţii de învăţare cadrul didactic trebuie să manifeste
înţelegere, sensibilitate faţă de diferenţele socioeconomice, familiale, culturale etc. care-i
caracterizează pe elevi şi să aleagă acele metode, tehnici, mijloace de învăţare care
favorizează învăţarea tuturor fără a leza, jigni, umili elevii.
Starea de insatisfacţie a cadrelor didactice este legată şi de modul în care sunt
evaluate de către autorităţi, de către familii atât profesional, cât şi social.
Opiniile cadrelor didactice susţin deteriorarea poziţiei lor profesionale şi sociale,
cu efecte negative asupra calităţii educaţiei. Şi părinţii susţin în mare parte aceeaşi idee:
cadrele didactice dintr-o şcoală sunt foarte importante pentru pregătirea elevilor. Părinţii

4
admit faptul că uneori sunt depăşiţi de problemele cu care se confruntă în relaţiile cu
proprii copiii şi se aşteptă să fie sprijiniţi în rezolvarea lor de către cadrele didactice.
Perspectiva părintelui
Părinții sunt îngrijorați de viitorul copiilor lor, dar în același timp, nu mai au timp
și răbdare să acorde atenție problemelor acestora. Relația lor cu școala este ignorată sau
evitată, acțiunile educative ale celor două instituții – familia și școala – desfășurându-se
oarecum separat. Interacțiunea cu școala, mai ales cea vizând comunicarea personală
dintre părinți și cadrele didactice, reprezintă un factor de succes pentru copil. Însă, o dată
întreruptă această comunicare profesor – părinte, părintele va afla probabil, mult prea
târziu despre absenteismul copilului și despre situația școlară a acestuia.
Este o sarcină a școlii, a personalului didactic să identifice situațiile problematice,
să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevilor și mai ales să
conștientizeze faptul că relația de colaborare școală – familie este determinantă în
obținerea performanțelor școlare.
Opiniile părinților sunt similare cu cele ale elevilor: conținutul învățământului
este foarte dificil, greu accesibil elevilor, cadrele didactice nu au identificat cea mai
eficientă metodă de transmitere a cunoștințelor. Mulți dintre părinți subliniază faptul că
nu sunt în măsură să-i ajute pe copii în pregătirea temelor școlare datorită nivelului scăzut
de educație sau pregătire pe care îl au.
Dificultatea conținutului materiilor predate în școală asociată cu lipsa suportului
suplimentar, sunt după părerea părinților, cauze ale eșecului școlar, dezinteres din partea
elevilor pentru a învăța, absenteism și abandon școlar.
O altă cauză a nemulțumirilor părinților este legată de indisciplina din timpul
orelor de curs, de absenteismul cadrelor didactice, elevii rămânând astfel
nesupravegheați, dar și de dezinteresul acestora față de ceea ce se întâmplă în clasă sau în
școală. Aceasta înseamnă că elevii acelei școli sunt neglijați nu doar de familie, ci și de
școală. În aceste condiții, elevii, chiar dacă și-ar dori să învețe, nu li se oferă această
șansă pentru că personalul didactic nu-și respectă obligațiile profesionale, fapt ce va
conduce la accentuarea eșecului școlar al elevilor.
Pe de altă parte, studiile asupra sistemului nostru de învăţământ relevă faptul că
pe ansamblu între şcoală şi familie există o relaţie de colaborare, însă modalităţile prin

5
care comunică acestea sunt foarte limitate: tradiţionalele şedinţe cu părinţii şi întâlnirile
directe cu părinţii unui elev. Dacă la aceste şedinţe ar participa toţi părinţii sau
majoritatea dintre ei, atunci am putea spune că metoda este una eficientă. Din păcate însă
nu toţi părinţii vin la aceste întâlniri şi cei care absentează cel mai frecvent sau nu
participă niciodată sunt tocmai părinţii elevilor care întâmpină dificultăţi la şcoală
Concluzia este aceea că atât familia, cât şi şcoala sunt două lumi paralele: părinţii
şi cadrele didactice au percepţii total diferite asupra responsabilităţii fiecăruia dintre ele
în raport cu educaţia copiilor, au aşteptări diferite şi de multe ori nerealiste una faţă de
cealaltă, rare sunt situaţiile în care familia vine spre şcoală, dar nici personalul didactic nu
se dovedeşte mai deschis acestui tip de relaţie. Această situaţie nu este deloc în avantajul
elevilor şi își pune adânc amprenta asupra performanțelor școlare obținute și asupra
frecvenței școlare.
Metode prin care sistemul de învățământ ar putea deveni mai atractiv
Rapoartele Comisiei Europene şi ale Biroului Internaţional pentru Educaţie
(UNESCO) reliefează tendinţele majore ale reformelor curriculumului în plan european:
– educaţia pentru toţi;
– adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ;
– educaţia permanentă şi autoeducaţia;
– predarea şi învăţarea centrate pe elev;
– relevanţa curriculumului pentru individ şi pentru societate;
– viziunea interdisciplinară asupra cunoaşterii;
– dezvoltarea unor atitudini şi valori dezirabile;
– dezvoltarea gândirii critice;
– evaluarea autentică a performanţelor şcolare;
– digitalizarea cunoaşterii.
Totodată, devine prioritară promovarea unei noi filosofii a educaţiei care să
permită afirmarea unei proiectări curriculare capabile să rezolve conflictul dintre
instruirea generală şi cea de specialitate, nu atât prin oferirea unor cunoştinţe cât mai
vaste din diferite discipline, ci adoptând în diverse domenii de specializare un stil de
învăţământ axat pe asimilarea unor mecanisme intelectuale şi a valorilor universale.

6
 Motivația este printre primii factori ce influențează înțelegerea și învățarea
oricărui material cu potențial informativ, fie că este vorba de un documentar vizionat fie
de un curs scris. În momentul în care individul este interesat de informația care i se oferă
și dorește să afle mai multe despre acea temă el va reuși să rețină materialul într-o măsură
mult mai mare. Sistemul de învățamânt oferă drept primă motivație calificativele școlare.
Rezultatul este acela că din cunoștințele reținute pentru examen marea majoritate se uită
în interval de câteva săptamâni, cauza principala fiind lipsa interesului pentru informația
oferită și motivația elevului mult prea slabă pentru a îl determina să rețină cunoștințele pe
termen lung.
Pentru a stimula înțelegerea materialului și reținerea lui, materiile oferite ar trebui
să includa și ore dedicate metodelor eficiente de studiu si unor tehnici folositoare pentru
gestionarea timpului si a energiei oferind astfel atât „ceea ce trebuie învățat” cât și modul
eficient în care poate fi învățat.
Materiile în care este posibilă introducerea unor metode active de predare ar
putea să beneficieze de pe urma acestora. Aici nu este vorba doar de a înlocui dictatul
materialului cu întrebări ale profesorului, ci de a găsi un mod adaptat fiecărei discipline
în care informațiile ce urmează a fi predate să fie așteptate cu interes de către elevi iar
predarea lor efectivă să nu îi dezamăgească.
De asemenea, rezultatele studiilor ce afirmă că asocierea unor imagini mentale cu
informatia predată ar trebui luate serios în considerare la elaborarea materialului predat.
Spre exemplu, o oră în care ar urma să se studieze undele electro-magnetice poate începe
prin prezentarea sumară a modului în care a fost realizat primul aparat radio și modul
elementar în care funcționa, urmând ca în restul cursului să fie oferite informațiile
teoretice necesare studierii fenomenului cu scurte referiri la modelul de la începutul
studiului.
Realizarea unui cadru adecvat ar îmbunătăți și ea mult rezultatele. Studiile
efectuate asupra culorilor și muzicii ce induc stări de atenție și receptivitate ar trebui să
fie suficient de puternice având în vedere rezultatele impresionante obținute. Investițiile
necesare în dotarea claselor cu un minim de echipament audio sunt suficient de mici
pentru a putea fi luate în considerare. Este interesant de observat ca unele instituții de

7
învățământ deja dețin instalații audio, dar le folosesc pentru a difuza în timpul pauzelor
diferite posturi de radio.
Aceste scurte observații dar mai ales dorința de a îmbunătăți nu atât materialul
predat, cât modul în care predarea este realizată ar putea schimba foarte multe în eficiența
sistemului educațional.

2. Alegeți o temă de instruire (o situație de învățare) și precizați ce strategii didactice

(metode, mijloace, forme de organizare a activității) puteți folosi pentru
stimularea învățării. (2 puncte)

Rezolvare:
Grupa: mijlocie
Tema anuală: Când/ cum şi de ce se întâmplă?
Tema proiectului: „Călători prin anotimpuri”
Subtema: „ Anotimpurile”
Domeniul: Ştiinţă

Strategii didactice:
 Metode și procedee: conversația, explicația, jocul didactic, metoda
cubului, brainstorming;
 Mijloace de învățământ: jetoane, imagini, cufăr, bilețele cu ghicitori,
siluetă copac, diplome, cireșe/căpșuni, bagheta magică, ciorchine, cub cu
imagini specifice anotimpurilor, frunze și silueta unui copac;
 Forme de organizare: frontal, individual, în echipe.

JOC DIDACTIC: ,,JOCUL ANOTIMPURILOR”

Scopul jocului didactic:
- consolidarea cunoștințelor despre anotimpuri.
Sarcina didactică:

8
- să răspundă corect la ghicitori;
- să recunoască imaginile de pe jetoane, așezându-le pe ciorchine în dreptul anotimpului
corespunzător.
Regulile jocului:
- elevii vor fi împărțiți în două echipe: cireșe și căpșune
- fiecare elev va extrage dintr-un cufăr câte un bilețel pe care este scrisă o ghicitoare
despre anotimpuri la care va trebui să ofere un răspuns;
- copiii atinși de bagheta magică vor primi jetoane și vor trebui să recunoască imaginile
de pe acestea, iar apoi să le așeze pe ciorchine în dreptul anotimpului corespunzător;
- colegii de echipă au voie să se ajute între ei;
- fiecare răspuns corect va fi aplaudat și premiat cu câte o cireașă sau căpșună;
- jocul se va desfășura sub forma unei întreceri;
- câștigă echipa care adună cele mai multe cireșe/căpșune și va fi premiată cu diplomă.
Varianta 1: Răspunde corect la ghicitori.
Varianta 2: Așează jetonul pe ciorchine în dreptul anotimpului corespunzător.
Elemente de joc:
- surpriza, așteptarea, aplauzele, mânuirea materialului, ghicirea, întrecerea, recompensa.
Material didactic:
- jetoane, imagini cu anotimpuri, cufăr, bilețele cu ghicitori, diplome, cireșe, căpșune,
bagheta magică, ciorchine.

METODA CUBULUI
La tema ,,Anotimpurile”, am folosit metoda cubului.
Pe fiecare față a cubului am atașat câte o imagine care ilustrează animale ce
desfășoară diverse activități specifice fiecărui anotimp, de exemplu: ursul hibernează,
furnica cară grăunțe, albinele culeg nectar, veverița adună alune, rândunica își reface
cuibul.
Activitatea se va desfășura frontal și individual.
Elevii vor avea sarcina să recunoască anotimpul în care are loc acțiunea respectivă și
să alcătuiască enunțuri.

9
BRAINSTORMING: ,,Spune-mi un cuvânt despre TOAMNĂ!”
Etapa pregătitoare:
Se stabilește ideea inițială de la care se pornește, unul din cele 4
anotimpuri: toamna. Elevii sunt organizați într-un grup eterogen. Aceștia au sarcina de a
descrie împreună anotimpul toamna, pornind de la cerința ,,Spune-mi un cuvânt despre…
TOAMNĂ!”.
Etapa productivă a grupului:
Fiecare copil răspunde printr-un cuvânt, în ordinea stabilită, fără a repeta cuvântul
spus de colegi. Este momentul în care se manifestă asaltul, furtuna creierului.

10
 Sunt admise toate ideile; acestea vor fi scrise pe frunze, iar fiecare frunză va fi așezată
de către copil pe ramurile unui copac, în ordinea prezentării.
Etapa trierii și selecționării ideilor:
În această etapă sunt evaluate ideile. Acestea urmează să fie încadrate într-o anumită
categorie, prin atașarea unei buline colorate pe frunză, astfel:
- bulina verde – idei care surprind evoluția naturii în anotimpul toamna;
- bulina albastră – idei care surprind relația omului cu mediul în anotimpul toamna.
Acele idei care nu se încadrează în nicio categorie vor fi eliminate.

3. Relevați importanța educației timpurii în sistemul de învățământ românesc și

analizați modificările introduse de noul document curricular. (3 puncte)

Educaţia copilului reprezintă o povocare atât la nivelul socialului, cât şi la nivelul

specialiştilor în vederea definirii şi a găsirii unor răspunsuri în ceea ce priveşte
transformarea/dezvoltarea/maturizarea/modificarea/ redimensionarea acelor valori
ereditare şi de mediu pe care fiecare individ le deţine încă de la naştere.
Educaţia timpurie implică o nouă abordare a copilului şi a nevoilor acestuia –
nevoia de învăţare în mod special, o nevoie pe care deseori am regăsit-o menţionată
în planul secund.
Educația timpurie este cea mai importantă și cea mai complexă etapă în
dezvoltarea copiilor, reprezentând perioada în care au loc cele mai profunde
transformări și achiziții fundamentale.
„Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală,
asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6
ani), prin formarea capacităţii de a învăţa”.
„Educaţia timpurie este o componentă importantă educaţiei pentru toţi,
construieşte premisele unei educaţii inclusive şi conţine următoarele elemente
caracteristice care o reprezintă: identifică startul dezvoltării individuale încă de la
naştere, construieşte premizele socializării şi participării sociale, egalizează şansele
la dezvoltare/participare şi integrare, responsabilizează educatorii, familia,

11
comunitatea şi societatea pentru dezvoltarea copiilor, oferă o perspectivă umanistă,
holistică asupra educaţiei, vârstelor copilăriei mici, activităţii de joc şi învăţare…”.
În sistemul de învățământ românesc, educaţia timpurie are în vedere copiii cu
vârsta între 0-6 ani şi este structurată pe două niveluri: antepreşcolar (0-3 ani) şi
preşcolar (3-6 ani).
Educaţia timpurie antepreşcolară se poate desfăşura în creşe, grădiniţe şi centre de
zi, de stat sau private.
Învăţământul preşcolar se desfăşoară în grădiniţe sau în şcoli (de stat sau private)
care au ca secţie grupe de învăţământ preşcolar, după acelaşi curriculum şi respectând
aceleaşi standarde naţionale, şi cuprinde: grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare.
Creşa şi grădiniţa reprezintă un program centrat pe dezvoltarea copilului, având ca
suport experienţa acumulată deja de copil în familie.
Obiectivul major al grădiniţei este de a forma baza personalităţii copilului, nu pre-
gătirea pentru şcoală; de acest lucru se va ocupa clasa pregătitoare. Grădiniţa nu este
şi nu trebuie să fie o mică şcoală.
Cercetările în domeniul educaţiei timpurii au evidenţiat corelaţii puternice între
frecventarea grădiniţei şi comportamente ale copiilor ca elevi. Mai concret,
remarcăm:
 efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea
comportamentelor deviante, precum şi a eşecului şcolar;
 descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
 dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de
învăţare;
 progresul semnificativ pentru copii în plan intelectual, indiferent de mediul
din care provin;
 comportamente centrate pe sarcină;
 dezvoltare socio-emoţională;
 motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare. (MECT, 2008n).

12
 Curriculumul naţional pentru educaţia timpurie este centrat pe dezvoltarea fizică,
cognitivă, emoţională şi socială a copiilor, respectiv pe remedierea precoce a eventua-
lelor deficienţe de dezvoltare.
Dezvoltare cognitivă: operarea cu reprezentări matematice elementare (numere,
reprezentări numerice, operaţii, concepte de spaţiu, forme geometrice, înţelegerea
modelelor, măsurare) în diferite contexte de învăţare; utilizarea de informaţii despre
mediul înconjurător şi lume, prin observare, manipulare de obiecte şi investigarea
mediului; manifestarea curiozităţii pentru explorarea mediului natural şi social; mani-
festarea interesului pentru utilizarea tehnologiei, conştientizând modul în care aceasta
îmbunătăţeşte şi afectează viaţa.
Dezvoltare socioemoţională: implicarea adecvată în interacţiuni cu adulţi şi cu
copii, prin manifestarea de iniţiativă şi aplicarea unor reguli simple de comunicare şi
relaţionare; conştientizarea schimbărilor care se produc în sine şi în mediu, prin
identificarea unor diferenţe şi similarităţi; acceptarea unor responsabilităţi în cadrul
diferitelor grupuri de apartenenţă; identificarea elementelor de bază privind
identitatea personală (nume, vârstă, gen, aspect fizic, data şi locul naşterii, adresa de
domiciliu); exersarea capacităţii de control al trăirilor emoţionale, pozitive şi
negative; recunoaşterea şi împărtăşirea trăirilor/emoţiilor proprii în relaţia cu ceilalţi,
în forme diferite.
Dezvoltare fizică, a sănătăţii şi igienei personale: participarea în mod regulat la
activităţi fizice variate (jocuri de mişcare, alergare, dans, jocuri sportive); utilizarea
motricităţii fine a mâinilor şi degetelor în contexte variate de activitate; utilizarea con-
ştientă a simţurilor în interacţiunea cu mediul; manifestarea autonomă a unor
deprinderi de păstrare a sănătăţii şi a igienei personale; respectarea regulilor de
comportament şi de securitate personală în diferite situaţii.
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării: exersarea capacităţii de pronunţie corectă a
sunetelor, cuvintelor; identificarea/recunoaşterea unor sunete, litere, cuvinte; punerea
în corespondenţă sunet-literă; formularea de mesaje simple în comunicarea cu ceilalţi,
cu respectarea unor reguli de bază de exprimare corectă; manifestarea interesului
pentru a asculta poveşti sau a povesti, respectând succesiunea evenimentelor;
manifestarea interesului pentru cărţi şi pentru citit.

13
 Dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor în învăţare: manifestarea curiozităţii şi
interesului privind schimbările/fenomenele/evenimentele din jur, pentru a
experimenta şi învăţa lucruri noi; manifestarea iniţiativei în interacţiuni şi activităţi;
demonstrarea capacităţii de concentrare şi persistenţă în realizarea unor activităţi de
învăţare; manifestarea creativităţii în jocuri şi activităţi zilnice.
Modificările introduse de noul document curricular
În 2017-2018 a fost elaborat un nou document curricular, care reactualizează şi
restructurează curriculumul naţional pentru educaţia timpurie, având la bază
următoarele argumente: corelarea cu prevederile şi recomandările prevăzute în
documentele promovate la nivel european; valorificarea oportunităţilor deschise de
Cadrul European al Calificărilor (EQF); realizarea coerenţei şi continuităţii la nivelul
sistemului de învăţământ românesc prin corelarea cu celelalte niveluri de învăţământ;
racordarea la cadrul legislativ actual, la prevederile care vizează educaţia timpurie;
necesitatea implementării unor măsuri din strategiile europene şi naţionale de
referinţă pentru domeniul educaţiei, care vizează educaţia timpurie, în scopul atingerii
ţintelor prevăzute; abordarea din perspectivă sistemică a educaţiei timpurii, care
înglobează atât educaţia preşcolară, cât şi antepreşcolară; implementarea unor măsuri
de politică educaţională ce vizează adoptarea unor schimbări relevante în domeniu:
generalizarea învăţământului preşcolar, promovarea obligativităţii acestuia şi a
avantajelor educaţiei de la cele mai fragede vârste; investiţia în infrastructura
educaţională; formarea cadrelor didactice şi a celorlalţi actori care intră în contact cu
copilul preşcolar; promovarea şi implementarea unor noi abordări educaţionale.
Noul curriculum se caracterizează prin: adaptabilitate – promovează adaptarea
programului educaţional la caracteristicile generaţiei actuale de copii; extensie – oferă
copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 6 ani experienţe multiple de învăţare, în cât mai
multe domenii experienţiale; echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu, atât în
relaţie cu celelalte, cât şi ca parte a întregului program de studiu; relevanţă – este
adecvat nevoilor prezente şi viitoare ale antepreşcolarilor şi preşcolarilor; diferenţiere
– permite dezvoltarea şi manifestarea caracteristicilor individuale ale copiilor;
progresie şi continuitate – asigură trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul, de
la o instituţie de învăţământ la alta.

14
 Spre deosebire de curriculumul actual, care este structurat pe cele cinci domenii
experienţiale (Limbă şi comunicare, Estetic şi creativ, Om şi societate, Ştiinţe,
Psihomotric), noul curriculum este structurat pe cinci domenii de dezvoltare:
Dezvoltare fizică, sănătate şi igienă personală, Dezvoltarea socioemoţională,
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, Dezvoltarea cognitivă, Capacităţi şi
atitudini de învăţare şi este proiectat pe unităţi de competenţe şi elemente de
competenţă formulate pe domeniile de dezvoltare precizate, ca premise ale
competenţelor generale şi specifice urmărite în învăţământul primar, gimnazial şi
liceal.
Se consideră că ,,axa noii Programe pentru educație timpurie o constituie:
domeniile de dezvoltare – unitățile de competențe – elementele de competență –
obiectivele operaționale (derivate din elementele de competență – exemplele de
comportamente – exemplele de activități de învățare.”
Acest tip de curriculum vizează o abordare mai generoasă şi mai complexă a
educaţiei, prin crearea unor conexiuni între domeniile dezvoltării şi obiectivele
învăţării, între domeniile dezvoltării şi evoluţia personalităţii copilului în ansamblu,
ceea ce conduce la o abordare integrată a actului învăţării şi la diminuarea sau chiar la
eliminarea intervenţiilor monodisciplinare.
Noul curriculum este conceput astfel încât să ofere copiilor aflaţi într-o etapă de
dezvoltare deosebit de importantă (intervalul de la naştere până la debutul
şcolarităţii), o educaţie de calitate, materializată în servicii educaţionale de calitate în
concordanţă cu interesul superior al copilului şi care să asigure starea de bine a
acestuia, bucuria şi plăcerea de a învăţa.

4. Argumentați următoarea afirmație: ,,În lumea de astăzi, măsura educației este

schimbarea!”. (2 puncte)

În opinia mea, se impune necesitatea unei schimbări fundamentale a mentalităților

și a convingerilor în ceea ce privește educația pentru a produce realmente o schimbare
la nivel de societate. Consider că nu poate exista educație fără schimbare și nici
schimbare fără educație. Schimbarea însăşi devine funcţie a educaţiei. Schimbarea în

15
educaţie este facilitată de trei procese: globalizarea tot mai vizibilă a societăţilor şi a
economiilor şi a practicilor culturale, inclusiv educaţionale; avansul către societatea
cunoaşterii; definirea educaţiei de-a lungul întregii vieţi ca filosofie intrinsecă a
modului în care concepem învăţarea
Liviu Antonesei accentuează idee potrivit căreia ,,schimbarea este un fenomen
inevitabil și în accelerație continuă în toate domeniile”, iar G.P. Luca o consideră ,,...
consecință și, în același timp, condiție a progresului”.
În primul rând, lumea se schimbă în mod constant, cu o viteză fără precedent.
Provocările globale cu care ne confruntăm vor necesita persoane cu competențe
dezvoltate, puternice, deschise spre inovație și creativitate, oameni care să fie capabili
să observe, să analizeze critic, să rezolve probleme, să se adapteze, să trăiască și să
lucreze în diferite condiții sociale; aici intervenind factorul-cheie: educația. Măsura în
care este realizat demersul educativ, calitatea acestuia și scopurile propuse prin acest
demers ar trebui să se concentreze, pe lângă dezvoltarea unui bagaj de cunoștințe, și
pe pregătirea pentru piața muncii, pregătirea pentru viață, ca cetățeni activi, implicați,
cu roluri asumate în societățile moderne, complexe și democratice de astăzi și de
mâine, dar și pe educația pentru dezvoltare personală. Omul este educabil în măsura
în care se deschide spre schimbare, îşi asumă deliberat şi năzuieşte spre proiectarea
constructivă a schimbării. Astfel, constatăm că educația reprezintă de fapt, un proces,
dar și o investiție pe termen mediu și lung.
În al doilea rând, nu putem nega influența majoră pe care o are educația în
devenirea ulterioară a elevilor. Educația joacă un rol extrem de important în
dezvoltarea caracterului, a personalității și în special asupra comportamentului în
societate. Cu alte cuvinte, educația transformă omul și-i dă altă natură. În Antichitate,
Platon vorbea despre educație și avea o înțelegere superioară asupra acestui
concept: ,,nu educăm pe ceilalți livrând cunoștințe, ci încercând să tranformăm, să
formăm deprinderi și să încurajăm înclinația nativă spre virtute. Astăzi, mai mult ca
oricând, într-o lume în care copiii, tinerii sunt permanent conectați la o sursă
inepuizabilă de informații, educația se concentrează pe formarea de caractere, de
indivizi demni, integri, responsabili și armonioși. Pe scurt, din sistemul conceptelor
educației nu pot lipsi conceptele de demnitate umană, de respect între oameni și

16
respect de sine, acestea fiind coordonate și ținte ale oricărui demers formativ,
indiferent de spațiu geografic și timp istoric. Astfel, educația zidește, construiește pe
un fundal primitor și contribuie la edificarea morală a omului în formare, finalitatea
fiind un individ schimbat, transformat, deci o societate schimbată.
Așadar, putem concluziona că educația este o cale spre schimbare.

17
 BIBLIOGRAFIE:

- Agabrian M., Milea V., Parteneriate școală-familie-comunitate, studiu de caz,

Iași, 2005;
- Cosmovici A., Iacob L., Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași, 1998;
- Ispas M., Importanța școlii: Avantaje ale educației, Revista Cariere, 2018;
- Nicoleta Mariana Bălan, Rolul educației în dezvoltarea personalității, Revista
iTeach: Experiențe didactice, 2018;
- Pasanic A., Rolul școlii în educația copilului, Wordpress, 2017;
- Pânișoară I.Ovidiu, Profesorul de succes, Ed. Polirom, 2019;

18