Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională 331

NATURA JURIDICĂ A MAGAZINAJULUI ȘI

PARTICULARITĂȚILE ACESTUIA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

THE LEGAL NATURE OF THE SHOP AND ITS PARTICULARITIES

IN THE MARKET ECONOMY

Eugenia COJOCARI,
doctor habilitat în drept, profesor universitar,
Universitatea Comercial-Cooperatistă din Moldova

Liliana DANDARA,
doctor în drept, conferențiar universitar,
Universitatea Comercial-Cooperatistă din Moldova

SUMMARY
In this article, the authors highlighted the peculiarities of the legal nature of the store which is
becoming a more and more current theme and is of particular interest to natural and legal per-
sons practicing entrepreneurial activities due to the market economy. In the Republic of Moldova
there is a need to improve the legislation in force that regulates different varieties of contracts and
the process of their implementation.
The authors, through their researches, have demonstrated the correlation between different
aspects of the legal nature of the store contract, analyzing the store receipts that are considered
to be novelty in the country’s legislation. Thus, by carrying out a complex investigation of the spe-
cialized literature, both historical and contemporary, the legislation in force creates a concept of
this law institution, highlighting the peculiarities and specific characters, being also a scientific
novelty. As a result of this analysis they formulate their own visions, as well as a number of inte-
resting conclusions.
Keywords: the legal nature of the store, store contract, warehouse contract, store, store re-
ceipt, professional training.

Magazinajul este o varietate a unuia dintre cele mai răspândite contracte civile și comerci-
ale numit contractul de depozit. Depozitul are o deosebit de largă sferă de aplicare practică.
Aceasta se datorează însuşirilor sale: ca mijloc de asigurare şi apărare a patrimoniului, destul
de eficient, pe de o parte, şi condiţiilor de încheiere a acestui contract, relativ simple, pe de
altă parte. Nivelul foarte înalt de răspândire a raporturilor de depozit, atât în uzul civil, cât şi
economic este condiţionat de faptul că nu arareori proprietarul sau posesorul apar în situaţia
în care este necesar de a conserva un bun al său în vederea asigurării integrităţii sale. [1, p.
383] Adesea, în astfel de cazuri, apar bariere de felul: posesorul nu are posibilitatea să între-
prindă singur astfel de măsuri sau aptitudinile şi capacităţile personale, inclusiv mijloacele de
care dispune nu-i permit de a păstra bunul în mod personal. De aici apare necesitatea punerii
pe seama altei persoane a obligaţiei de a întreprinde aceste măsuri. Aceste situaţii, evident
banale, desigur că îi sunt proprii societăţii umane de la apariţia sa. Deci e şi firească apariţia
necesităţii reglementării juridice a acestor raporturi sociale. Reglementări în domeniul dat
se întâlnesc încă din antichitate. În epoca faraonilor - în Egipt, în Babilonul antic – Codul lui
332 Teoria şi practica administrării publice

Hamurappi, de asemenea erau cunoscute norme ce reglementau depozitul. [2, p. 26,35] Acest
contract este folosit nu numai în raporturile sociale civile, dar este foarte răspândit în activita-
tea de antreprenoriat, desfăşurată prin prestarea diferitelor servicii de depozitare a mărfurilor,
depozitul bancar, serviciile hoteliere, notarial şi altele.
Codul civil în vigoare reglementează contractul de magazinaj, specific depozitului, deoa-
rece importanţa lui este de necontestat. E îmbucurător faptul că autorii actualului cod civil au
decis de a include în lege, rezervându-i un întreg capitol – Cap. XVIII din Titlul II, Cartea a III-a.
Conform art.1573 din Codul Civil al Republicii Moldova, magazinajul este un contract de
predare a bunurilor spre păstrare la un depozit de mărfuri, pentru care se aplică în modul
corespunzător dispoziţiile referitoare la depozit [3]. În opinia noastră, ar fi fost mai reușită
definirea exactă a acestui contract cu concretizarea particularităţilor specifice lui. Astfel, ma-
gazinajul este un contract în care o parte numită deponent transmite bunuri spre păstrare
pentru o perioadă de timp la un depozit de mărfuri altei părți numite magaziner, care contra
unei remunerații, se obligă să le păstreze și să le restituie în natură.
Deci în privinţa magazinajului se aplică, în primul rând, regulile privind depozitul în mă-
sura în care nu contravin regulilor ce reglementează magazinajul. Din punct de vedere eti-
mologic, cuvântul „magazinaj” provine de la magazie ceea ce înseamnă depozit, antrepozit
sau hambar, de aici rezultă că el este acelaşi contract de depozit cu careva caracteristici sau
particularități specifice.
Scopul instituirii magazinajului constă nu doar în asigurarea integrităţii bunului, dar şi
pentru a crea condiţii în care pe timpul aflării lui în depozit, circuitul său economic să conti-
nue. Astfel, cel ce a depus bunul în magazinaj are drept scop realizarea acestuia pe viitor şi
chiar poate conta în acest sens pe ajutorul nemijlocit al magazinerului. [4, p. 122] Acestea din
urmă, rezultând din particularităţile specifice ale magazinajului, fapt pentru care şi s-a conve-
nit includerea lui într-un capitol aparte al Codului civil.
În calitate de depozitar apare magazinerul, care desfăşoară o activitate de antrepreno-
riat ce constă în prestarea acestor servicii ca sursă principală a venitului. În conformitate cu
art.1574 CC RM, magazinerul trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea bunurilor pre-
luate cu diligenţa unui bun profesionist. În calitate de deponent va fi, de asemenea, o per-
soană fizică sau juridică ca antreprenor, aceasta rezultând din complexitatea raporturilor de
magazinaj care în mare măsură au un exprimat caracter de afaceri. Deponentul poate fi atât
proprietarul bunului, cât şi posesorul lui legal (mandatar, comisionar, chiriaş etc.). Obligația
principală este de a păstra bunul, de aceea magazinerul trebuie să execute această obligaţie
atâta timp, cât nu s-a făcut remiterea bunului. Este simetric, predarea efectivă a bunului, fără
realizarea acordului de voinţă ori lăsarea lui la domiciliul unei persoane, fără acordul ori înşti-
inţarea acestuia nu înseamnă executarea contractului de depozit. [5, p. 112]
Trecerea bunului se va realiza prin remiterea materială a lui sau, după cum spun juriştii ro-
mâni, tradiţiunea bunului. Aşadar, în contractul de magazinaj remiterea bunului se va realiza
prin transmiterea lui de către deponent magazinerului, deci deponentul va fi transmiţătorul,
iar magazinerul, receptor al bunului. Odată ce bunul a fost transmis, se nasc drepturile şi obli-
gaţiile părţilor. Există însă situaţii când predarea bunului nu are efectiv loc, deoarece el se află
în posesia magazinerului. De exemplu, a fost împrumutat un bun unei persoane, iar după ce
aceasta s-a folosit de el, împrumutătorul îi cere să i-l păstreze în depozit o perioadă de timp. În
acest caz e suficient doar consimţământul părţilor, contractul de împrumut transformându-se
într-unul de depozit. [6, p. 287]
Deci magazinajul, ca și depozitul, este un contract real – aceasta fiind regula generală,
este însă posibil ca depozitul să fie şi consensual. Astfel, al. 2, art. 402 a vechiului Cod Civil al
Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești admitea posibilitatea ca depozitul să fie şi con-
Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională 333
sensual, adică poate fi încheiat prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, nefiind însoţită
de condiţia unei forme anumite. Dacă părţile şi conveneau să însoţească realizarea voinţei
cu vreun înscris, o făceau, dar nu pentru validarea contractului, ci pentru a se asigura cu un
mijloc de probă. În aşa fel, între părţi, putea fi încheiat un contract verbal sau chiar scris, prin
care să fie prevăzută obligaţia depozitarului de a primi în depozit bunuri care îi vor fi predate
de cealaltă parte pe viitor. [2] E de menţionat că norma dată presupunea această posibilitate
doar pentru organizaţiile socialiste.
Traducând această condiţie la noile raporturi sociale, putem spune că acestea pot fi între-
prinderile şi persoanele fizice cu calitate de antreprenor, care sunt specializate şi exercită o
activitate de prestare a serviciilor de depozit. Astfel, consensual va fi contractul încheiat de un
combinat de produse lactate şi o întreprindere frigorifică, privind obligaţia ultimei de a primi
la păstrare producţia fabricată de combinat. De regulă, depozitul consensual se încheie cu
depozitarul a cărui activitate de bază este prestarea acestor servicii, adică este un depozitar
profesional.
Caracterul oneros este specific pentru depozitul în care în calitate de depozitari apar acei
pentru care păstrarea constituie activitatea antreprenorială de bază. Acelaşi lucru prevede
şi alin. 1 al art.1539 CCRM: „În cazul în care depozitarul este un profesionist, se consideră că
asupra remunerării s-a convenit în mod tacit”. Aceasta însă nu impune o interdicţie de a în-
cheia contractul de depozit pentru o singură sau mai multe ori cu caracter izolat contra unor
remuneraţii şi de către persoane care nu sunt antreprenori.
Întreprinderile care desfăşoară activitatea de antreprenoriat, mai rar persoanele fizice şi
juridice care nu desfăşoară o astfel de activitate, pot fi cointeresate ca lor să li se garanteze
transmiterea, de la alte persoane fizice sau juridice, a bunurilor în depozit, inclusiv cu carac-
ter de regularitate. [8, p. 5] De aici, evident, reiese, că contractul de depozit oneros este şi
consensual şi cu atât mai mult sinalagmatic, deoarece apare obligaţia faţă de deponent de a
efectua transmiterea bunului şi achitarea remuneraţiei în cuantumul prevăzut în contract sau
de tarifele stabilite, în cazul contractului de adeziune.
Reieşind din caracterul dispozitiv al normei ce se conţine în art.1539 CC RM, conchidem că
legea în egală măsură acceptă atât păstrarea gratuită, cât şi cea cu plată. Acestea din urmă se
adeveresc pe deplin prin faptul că în uzul practic e larg răspândit, mai ales între persoanele
fizice, depozitul gratuit, iar în cazul când depozitarul desfăşoară o asemenea activitate
cu titlul de profesiune se prezumă că acesta va fi oneros. Evident, că contractul de magazinaj
este cu predominanța titlului oneros.
Depozitul, de regulă, este discutat ca un contract unilateral. Deci depozitul este un con-
tract care dă naştere la obligaţii numai în sarcina unei părţi. O parte, şi anume deponentul
este numai creditor, iar cealaltă, depozitarul, numai debitor.
Astfel, contractul creează obligaţii numai în sarcina depozitarului, chiar dacă ulterior, pe
parcursul executării lui, se pot naşte obligaţii şi în sarcina deponentului. Aceste obligaţii re-
zultă din cauze extracontractuale, cum ar fi delictele civile, gestiunile de afaceri ş. a. [9, p.
277] Există însă şi alte păreri conform cărora, după încheierea contractului de depozit, în mod
ocazional se pot naşte obligaţii şi în sarcina creditorului – deponent, obligaţii care nu şi le-a
asumat iniţial. Dacă depozitarul a făcut unele cheltuieli pentru conservarea bunului aflat în
depozit, deponentul va fi obligat să-i plătească valoarea acestora. Într-o asemenea situaţie,
precum și în altele similare se constată că există obligaţii în sarcina ambelor părţi contractan-
te. În literatura de specialitate, asemenea contracte sunt denumite „contracte sinalagmatice
imperfecte”. Acestea poartă denumirea dată, deoarece obligaţiile celor două părţi, deşi reci-
proce, nu sunt şi interdependente. [10, p. 605] Majoritatea autorilor români, neagă existenţa
contractelor sinalagmatice imperfecte, trecându-le în categoria celor unilaterale. Astfel, ei
334 Teoria şi practica administrării publice

contrazic posibilitatea că depozitul clasic (gratuit şi real) să posede caracterul unui contract
bilateral.
Un mod diferit, faţă de cel al doctrinei civile române, de tratare a acestei probleme, o au
savanţii ruşi, care au legiferat în codul civil contractul de magazinaj (art. 907, al Codului civil
al Federației Ruse din 2018). Astfel, se susţine că, necătând la faptul încheierii depozitului,
mai întâi de toate în interesul deponentului, mai convingătoare, totuşi, este părerea conform
căreia drepturi şi obligaţii posedă ambele părţi, inclusiv atunci când contractul de depozit
este gratuit şi real.
Desigur că nu se poate confirma, că acestea sunt repartizate într-un cuantum egal între
părţi, deoarece chiar din start, reieşind din scopul contractului, deponentul beneficiază de
mai multe posibilităţi, decât depozitarul. În orice caz două obligaţii, şi anume de a achita
cheltuielile suportate de depozitar în vederea conservării bunului din depozit şi de a-şi ridica
bunurile depozitate se instituie în sarcina deponentului, practic în toate cazurile. [11, p. 605]
Necătând la aceste pledări doctrinale, regula generală rămâne a fi că depozitul este un
contract unilateral. Aceasta se argumentează pe deplin prin exemplul păstrării la garderoba
unei instituţii sau întreprinderi, unde persoana transmiţând haina depozitarului, îl însărcinea-
ză pe ultimul cu obligaţia de a o păstra şi a o restitui la cerere, pe când primului îi revine doar
dreptul de a o percepe înapoi.
Magazinajul este un contract, de regulă, oneros, el poate fi atât real, cât şi consensual şi
sinalagmatic, are un caracter public. Acest contract este supus condiţiilor formei scrise.
Specificul magazinajului reiese și din prevederile art. 1581 al CC RM care stabilește că la
primirea lucrurilor, magazinerul are obligaţia să elibereze o recipisă de magazinaj. Reieşind
din regulile impuse de legiuitor conţinutului acestei recipise, putem spune că aceasta are
destule semne de a fi considerată drept formă scrisă a contractului. Soarta recipisei de mai
departe, se constituie cel mai important caracter specific al magazinajului. Astfel, persoana
care ridică bunurile din depozit, poate fi diferită de persoana care le-a transmis spre păstrare,
adică deponentul. Acestea rezultând din faptul că recipisa poate deveni cu titlu de valoare. În
această ordine de idei și în temeiul prevederilor Codului civil al Republicii Moldova, recipisa
de magazinaj poate fi de trei feluri: - recipisă de magazinaj simplă, recipisă de magazinaj la
ordin şi recipisă de magazinaj cu drept de gaj.
Recipisa simplă este un act care adevereşte faptul transmiterii bunului spre păstrare şi deci
a încheierii contractului. În cazul recipisei la ordin, beneficiar al dreptului de a ridica bunul
aflat în depozit poate fi orice persoană, posesoare legală a recipisei. Astfel, dacă magazinerul
a întocmit o recipisă de magazinaj la ordin, aceasta poate fi transmisă unui terţ prin ando-
sare. Deci deponentul poate andosa recipisa de magazinaj unei persoane terţe în vederea
stingerii unei obligaţii, iar ultima, la rândul său, o poate transmite unei alte persoane, în aşa
fel aflându-ne în prezenţa unei cesiuni de creanţă. Magazinerul va elibera, în acest caz, bunul
depozitat deţinătorului legal al recipisei. Mai mult ca atât, magazinerul nu este obligat să ve-
rifice autenticitatea andosamentelor, ci livrarea se va atesta prin simpla înscriere pe recipisa
de înmagazinare.
Posesorul recipisei de magazinaj poate greva bunul înmagazinat, drept garanţie pentru o
altă creanţă, dacă bunul rămâne în depozit. Ca urmare a neexecutării obligaţiei garantate prin
gaj, creditorul gajist poate să-şi satisfacă creanţele din bunurile gajate aflate în magazinaj. Cre-
ditorul gajist, la ridicarea bunului din depozit, va trebui să prezinte magazinerului chitanţa de
magazinaj cu drept de gaj, precum şi andosamentul care trebuie să indice cuantumul creanţei.
În conformitate cu articolul 1582 CCRM, recipisa de magazinaj trebuie să conţină:
a) data întocmirii şi numărul înscrierii în registrul de magazinaj;
b) numele sau denumirea şi adresa persoanei ale cărei bunuri se înmagazinează;
Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională 335
c) locul de înmagazinare;
d) regulile magazinajului;
e) cantitatea (numărul, măsura ori greutatea) bunurilor înmagazinate şi calitatea, iar în
cazul bunurilor ambalate, descrierea ambalajului;
f ) costul de magazinaj, alte costuri care pot să apară;
g) faptul ca bunul înmagazinat trebuie sau nu asigurat şi, după caz, costul de asigurare;
h) termenul magazinajului şi data expirării lui ori inexistenţa termenului;
i) alte date, la alegerea parților;
j) semnătura magazinerului si stampila.
Lipsa unor date nu poate invalida recipisa de magazinaj. Articolul 1585 CC RM prevede
că, în cazul în care recipisa de magazinaj a fost transmisă prin andosare, magazinerul răs-
punde faţă de posesorul legitim al recipisei pentru exactitatea datelor înscrise în ea dacă
nu s-a consemnat prin înscriere pe recipisă că aceste date se bazează exclusiv pe comunică-
rile deponentului sau ale unui terț.
Dacă magazinerul cunoştea inexactitatea datelor, va răspunde şi atunci când a înscris în
recipisă o consemnare de felul celor menționate la alin. (1). În cazul unui magazinaj de colectare,
magazinerul nu are dreptul să înscrie în recipisă consemnări de felul celor menționate la alin. (1).
Articolul 1586 CC RM prevede că dacă recipisa de înmagazinare este distrusă sau pierdută
în alt mod, cel îndreptăţit poate cere, pe calea procedurii anunţului public, declararea nuli-
tăţii ei şi întocmirea unei noi recipise. În acest caz, se aplică dispoziţiile speciale ale Codului
de procedură civilă. În baza unei hotărâri judecătorești, magazinerul va întocmi o a doua
recipisă de magazinaj şi o a doua recipisă de gaj al înmagazinării, după caz.
În literatura de specialitate a unor state, inclusiv a Federaţiei Ruse (în art. 912 alin. (2) C. civ.
FR), este reglementat un al treilea tip al recipisei de magazinaj, şi anume: „recipisa dublă de
magazinaj” care este alcătuită din recipisa de înmagazinare şi recipisa de gaj al înmagazinării
(warrant). Formal, Codul civil al Republicii Moldova nu constituie o astfel de categorie, com-
parativ cu cel al Federaţiei Ruse, însă în practică consecinţele eliberării ei, pe lângă recipisa de
magazinaj, conduce la aceleaşi consecinţe juridice. Părţile recipisei duble de magazinaj pot
fi separate şi circulă independent, însă eliberarea mărfii de către magaziner presupune pre-
zentarea ambelor părţi sau prezentarea recipisei de magazinaj şi a documentelor care ade-
veresc achitarea datoriei garantate prin recipisa de gaj al înmagazinării. Un moment ce ţine
de circulaţia numai a recipisei de înmagazinare este că ea poate fi transmisă ulterior de către
deţinător, fără acordul deţinătorului recipisei de gaj. [12, p.152-153]
O altă particularitate a magazinajului este că magazinerul în vederea satisfacerii crean-
ţelor sale faţă de deponent, ce rezultă din costurile de păstrare, are un drept de gaj asupra
bunului atâta timp, cât acesta se află în posesia sa, adică în depozit.
Alături de aceste recipise, mai ales în cazul încheierii unui contract consensual de depozit,
părţile pot întocmi un contract într-o formă obişnuită scrisă, în care să fixeze nu doar obligaţia
magazinerului de a primi spre păstrare un bun la un termen anumit, ci şi regimul păstrării,
condiţiile de păstrare, condiţiile achitării cheltuielilor imprevizibile în vederea asigurării inte-
grităţii bunului, precum şi alte servicii de care ar putea beneficia deponentul.
Magazinerul, în conformitate cu prevederile CC RM, dispune de drepturi şi obligaţii.
Astfel, articolul 1575 CC RM prevede că magazinerul nu este obligat, dacă legea sau con-
tractul nu prevede altfel, să constate la preluarea bunurilor cantitatea (numărul, măsura ori
greutatea), genul, felul sau alte caracteristici ale lor.
Dacă bunurile predate spre înmagazinare se află la livrare într-o stare de depreciere sau
deteriorare ce poate fi constatată din exterior, magazinerul trebuie să conserve drepturi-
le în despăgubire împotriva transportatorului, să se îngrijească de dovada acestei stări a
336 Teoria şi practica administrării publice

bunurilor înmagazinate şi să-l anunţe neîntârziat pe deponent. În caz de omisiune, el este

obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.
În conformitate cu art. 1576 CC RM, magazinerul este obligat să permită, pe parcursul
orelor de lucru, deponentului sau unei alte persoane îndreptăţite să ia mostre, să inspec-
teze bunurile înmagazinate şi să adopte măsurile necesare conservării lor.
Dacă se schimbă locul de înmagazinare, dacă au apărut schimbări ale caracteristicilor
bunurilor sau dacă asemenea schimbări sunt pe cale de a se produce, magazinerul este obli-
gat să anunţe de îndată faptul acesta. Anunțul va fi făcut către ultimul deţinător, cunoscut de
magaziner, al recipisei de magazinaj. În caz de omisiune, magazinerul este obligat să repare
prejudiciul produs prin aceasta.
Art. 1578 CC RM prevede şi răspunderea civilă a magazinerului. Astfel, magazinerul este
răspunzător de distrugerea, pierderea ori deteriorarea bunurilor aflate în paza sa, dacă dis-
trugerea, pierderea sau deteriorarea nu s-au produs ca urmare a unor împrejurări care nu
pot fi evitate prin grija unui depozitar profesionist.
În cazul înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazinerul este îndreptățit să le
amestece cu bunuri de același gen doar dacă i s-a permis în mod expres.
Faţă de stocul total rezultat prin amestec, proprietarii bunurilor amestecate sunt copro-
prietari pe cote-parți. Cota-parte se determină, în cazul în care nu s-a convenit altfel, în
funcție de cantitatea de bunuri înmagazinate.
Magazinerul are dreptul şi obligaţia de a preda fiecărui deponent, din stocul total, partea
ce i se cuvine, fără încuviinţarea celorlalți deponenţi.
Dacă bunul înmagazinat este expus degradării sau dacă se produc modificări ale lui
care implică un pericol de depreciere și nu mai este timp pentru prevenirea sau înlăturarea
degradării sau deprecierii ori cel îndreptățit, fiind informat, nu a decis în timp util, magazine-
rul poate organiza vânzarea bunului la licitație. Suma obținută din vânzare conform alin. (1)
este predată deponentului după ce au fost reținute cheltuielile de păstrare şi vânzare (art.
1580 CC RM). Din conținutul articolului reies și unele drepturi de proprietar ale depozitarului.
Articolul 1590 CC RM prevede dreptul magazinerului de a cere ridicarea bunului înmagazi-
nat. Astfel, magazinerul nu poate cere ridicarea bunului înmagazinat înainte de expirarea ter-
menului convenit pentru magazinaj, iar dacă nu s-a convenit asupra unui astfel de termen,
înainte de a expira trei luni de la înmagazinare. Dacă nu s-a convenit asupra unui termen
de magazinaj sau dacă păstrează bunul după expirarea termenului, magazinerul poate cere
ridicarea bunului numai în urma rezilierii contractului cu respectarea unui termen de preaviz
de o lună. Dacă deponentul nu ridică la expirarea termenului de magazinaj bunul înmaga-
zinat, magazinerul are dreptul, în urma unei somaţii, să vândă bunul la licitație. Aceasta nu
poate avea loc înainte de expirarea unei luni de la somaţie.
După ce creanţele magazinerului decurgând din magazinaj şi organizarea licitaţiei au
fost satisfăcute din suma obţinută din vânzare, restul va fi predat de către magaziner pose-
sorului legitim al recipisei de magazinaj.
În concluzie, am putea constata că există o multitudine de particularităţi ce sunt specifice
contractului de magazinaj, prin aceasta se poate menţiona şi trăsăturile pozitive ale actualului
Cod civil, în care, spre deosebire de Codul civil vechi, au fost totuşi incluse mai multe norme
chemate să ordoneze relaţiile de depozit, precum și a unor varietăți ale acestuia (de exemplu,
capitolul XXXIII al legii civile în vigoare conţine doar 11 articole referitoare la depozit, spre
deosebire de care Codul civil actual conţine 26 de articole la acest compartiment), în plus s-a
introdus un nou tip de depozit – magazinajul, căruia i s-a rezervat un întreg capitol al Codului.
Prin includerea magazinajului într-un capitol separat, se presupune, respectiv, şi o reglemen-
tare mai profundă a acestuia. Acest lucru rezultă din însemnătatea deosebită a tipului dat de
Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională 337

depozit ce o prezintă pentru dezvoltarea raporturilor economice. Includerea acestor regle-

mentări [13], precum şi aducerea celor vechi în conformitate cu raporturile noi din societate,
creează condiţii prielnice pentru dezvoltarea relaţiilor de depozit şi, respectiv, va contribui la
dezvoltarea întregii economii naţionale.

BIBLIOGRAFIE
1. Casapu D. Aspecte privind drepturile şi obligaţiile depozitarului în cadrul contractului
de depozit, în: Revista științifico-practică, 2012, nr.1, p.107-199.
2. Codul civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr.719-III din 11.06.2002, Parla-
mentului Republicii Moldova, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 154-157 din
21.11.2002.
3. Codul Civil al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Chișinău, Editura Comitetu-
lui Central al PC al Moldovei, 1965 (abrogat).
4. Motică R. I., Moţiu F. Contracte civile. Sinteză, teorie şi practică judiciară. Bucureşti, 2014,
1998, p. 277.
5. Pop L. Teoria generală a obligaţiilor. Iaşi, 1997, p. 605.
6. Safta-Romano E. Drept civil. Contracte Civile. Iaşi, 1999, p. 287.
7. Urs Iosif R., Angheni S. Drept civil. Contracte civile. Vol. 3, Bucureşti, 1998, p.112.
8. Velișco L. Natura juridică a recipisei de magazinaj, în: Revista Naţională de drept, 2009,
nr.10-12, p. 5.
9. Брагинский М. Комментарий к ГК РФ. Хранение. // Хозяйство и право. № 9, Москва,
1996, с. 5.
10. Батыр К. И. Всеобщая история государства и права. Москва, 1998, стр. 26, 35.
11. Калпин А. Г. Гражданское право. Ч. 2, Москва, 2000, с. 383.
12. Толстой Ю. К., Сергеев А.Т. Гражданское право. Ч. 2, Москва, 1999, с. 605.
13. Legea RM nr.133 din 15.11.2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor
acte legislative. Publicat la 14.12.2018 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479.
Data intrării în vigoare: 01.03.2019. În: http://lex.justice.md/md/378416/