Managementul lichiditatii bancare

Perioada actuală este denumită “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar
managementul riscului este o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bnacar.
Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operaţiunilor bancare, fenomen ce
provoacă efecte negative asupra activităţii bancare, ducând la deteriorarea calităţii afacerilor, la
diminuarea profitului şi chiar înregistrarea de pierderi, ceea ce afectează funcţionarea normală a băncii.
Riscul bancar este provocat de regulă de clienţii băncii care contractează împrumuturi pe care nu le
ramburseaza la termen şi nici nu sunt acoperite de garanţii asiguratorii corespunzătoare, ceea ce
provoacă pierderi băncii.
Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate
şi risc. Necesitatea de a avea lichiditate, şi de a asigura în acelaşi timp, câştiguri sigure, obligă băncile
să menţină o parte a fondurilor lor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condiţiile referitoare la
lichiditate şi securitate, chiar dacă rata dobânzii aferentă acestora este mai mică.

Literatura de specialitate clasifică riscurile specifice activităţii bancare în următoarele

categorii:
• riscuri financiare;
• riscuri comerciale;
• riscuri de mediu.
Riscul de lichiditate este încadrat de către autori în categoria riscurilor financiare , riscuri
specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscui făcând obiectul unor
reglementări bancare.
Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al băncii, sunt foarte
sensibile la dezechilibrele care pot sa apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii şi sunt
singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de către managementul
bancar.
Economisrtul Edward A.McNelly definea lichiditatea ca “deţinerea banilor în momentul în
care banca are nevoie de aceştia”.
Nicolae Dardac în lucrarea sa, Managementul lichidităţii bancare, consideră că la baza
definiţiei lichidităţii bancare se află principalele funcţii ale acesteia.
Funcţiile lichidităţii bancare, după cum sunt prezentate de autorul Ilie Mihai în lucrarea
intitulată Tehnica şi manegementul operaţiunilor bancare, constau în:
• asigurarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii bancare prin fluidizarea
procesului de intermediere bancară, în condiţiile asigurării încrederii şi atractivităţii
pentru depunători şi plasarea resurselor în condiţii de siguranţă;
• protejarea intereselor clienţilor pe de o parte şi a acţionarilor pe de altă parte;
• asigurarea capacităţii rezonabile de rambursare a depozitelor către clienţi, indiferent
de modul în care sunt returnate băncii plasamentele efectuate în credite şi în alte
active;
• asigurarea independenţei băncii faţă de resursele de împrumut marginale de pe piaţă
care au costuri deosebit de ridicate;
 • evitarea pe cât posibil chiar şi a împrumuturilor de la Banca Centrală, care ca
împrumutătoare de ultimă instanţă, propune costuri mai mari de cât cele ocazionate
de atragerea de resurse dela clienţii nebancari.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de
clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele acordate pe temen lung şi creditele pe termen
scurt şi a necorelării acestor active cu pasivele băncii, adică cu resursele.Printre cauzele care conduc la
apariţia riscului de lichiditate bancară pot fi menţionate următoarele:
• situaţia economiei reale;
• influenţa mass-media;
• indisciplina financiară a clienţilor;
• dependenţa de piaţa financiară;
• necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor.
Principalele surse de lichiditate şi destinaţiile lichidităţii sunt următoarele: A.
principalele surse de lichiditate:
• numerar;
• depozite la banca centrală;
• depozite la bănci corespondente,
• portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie şi alte titluri negociabile;
• împrumuturi de alte bănci,
• împrumuturi de la banca centrală.
B. Principalele destinaţii ale lichidităţii sunt:
• rezerva minimă obligatorie la banca centrală (RMO);
• eventualele cereri de împrumut şi nevoile de bani lichizi ale clienţilor;
• acoperitrea eventualelor cereri ale clienţilor persoane fizice şi/sau juridice de retragere
de fonduri.
Ricul de lichiditate se poate manifesta sub două forme4:
• riscul de lichiditate imediată, când banca nu poate satisface cerinţele de retrageri
masive, chiar înainte de scadenţă, ceea ce determină banca să apeleze la resurse de
împrumut marginale sau de ultimă instanţă, cu costuri foarte mari şi cu consecinţe pe
măsură;
• riscul de conversie, care apare în situaţia în care banca, deşi are resurse pe termene
mai scurte, a efectuat pe seama lor plasamente pe termene mai lungi, pe care nu le
poate transforma rapid în lichidităţi.

Creşterea complexităţii activităţii şi produselor bancare, în general, a condus la adoptarea unui

management cu puternice conotaţii prudenţiale de către instituţiile cu rol de supraveghere
bancară.Acestea tind să acorde o importanţă din ce în ce mai mare atât corelării structurii maturităţii
resurselor şi plasamentelor bancare, cât şi cerinţelor de asigurare a unui nivel corespunzător al activelor
cu un înalt grad de lichiditate.
Managementul riscului de lichiditate este asigurat de către specialişti bancari capabili să
analizeze multiplele interdependenţe între gestiunea lichidităţii, managementul ratelor de dobândă şi
riscul de credit, într-un mediu economic aflat într-o continuă schimbare.
Menţinerea unor niveluri extreme (prea mari sau prea mici) ale lichidităţii vor conduce fie la
costuri superioare şi înregistrarea unei profitabilităţi reduse, fie poate determina întreruperea bruscă a
activităţii instituţiei.

În cadrul managementului riscului de lichiditate este indicat să se acorde o atenţie deosebită

urmăoarelor elemente principale:
• cunoaşterea structurii maturităţii fondurilor atrase asigură un nivel superior calităţii
prognozelor privind fluxurile nete de fonduri;
• managementul riscului de lichiditate este un proces complex datorită interconexiunilor
cu alte riscuri aferente activităţii bancare;
• volatilitatea fondurilor atrase este dependentă printre altele, de structura clienţilor
institiţiei, cunoaşterea particularităţilor comportamentale ale acestora;
• diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora poate conduce atât la evitarea
dependenţei de anumiţi clienţi, cât şi la diminuarea riscului de pierderi de resurse
foarte importante în termen foarte scurt;

În vederea limitării riscului de lichiditate precum şi a încadrării în nivelurile stabilite, banca

este obligată să-şi stabilească pentru fiecare exerciţiu financiar:
• strategia în domeniul managementului lichidităţii;
• strategia managementului lichidităţii în momente de criză;
• în vederea realizării obiectivelor stabilite prin strategia în domeniul managementului
lichidităţii, banca este obligată să dispună de proceduri speciale de urmărire şi limitare
a riscului de lichidiate, care să respecte cerinţele normelor prudenţiale;
• banca este obligată să dispună de proceduri administrative şi de control intern adecvate
care să permită supravegherea riscului de lichiditate;
• banca este obligată să desemneze unul dintre conducători pentru asigurarea
coordonării permanente a activităţii în domeniul managementului lichidităţii,
identitatea acestei persoane comunicându-se autorităţii de supraveghere;
• în vederea limitării riscului de lichiditate, banca trebuie să asigure o evidenţă contabilă
şi extracontabilă corespunzătoare şi riguroasă.

Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să elimine până la reducere
riscul de lichiditate, tehnici care vizează atâtv resursele cât şi plasamentele. Tehnicile
care vizează resursele băncii sunt următoarele:
• atragerea depozitelor de la populaţie;
• căutarea unor depozite stabile;
• creşterea fondurilor proprii;
• operaţiuni pe piaţa de capital, primară şi secundară;
• promovarea unor produse pe termene mai mari de timp;
• refinanţarea;
• menţinerea credibilităţii băncii.

În ceea ce priveşte plasamentele, pentru a se proteja împotriva riscului de lichiditate banca

poate utiliza următoarele tehnici şi metode:
• acordarea de credite pe maturităţi în corelare cu maturitatea resurselor;
 • controlul atent al riscului de credit;
• diversificarea portofoliului de împrumuturi pe cele trei mari segmente: corporate, retail
şi IMM –uri;
• menţinerea rezervei minime obligatorii la nivelul stabilit;
• operaţiuni cu drivatele.

În cadrul economiilor naţionale ce au atins un nivel înalt de dezvoltare, managementul riscului

de lichiditate rezidă, în principal în încrederea conferită de sistemul bancar. Importanţa asigurării
lichidităţii depăşeşte limitele unei instituţii individuale, deoarece înregistrarea unor deficite de
lichiditate la nivel unei singure bănci poate avea repercursiuni negative atât asupra întregului sistem
bancar, cât şi asupra întregii economii naţionale.

Bibliografie:

1. Basno, C., Dardac, N., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
2. Dănilă, N., Anghel, L., C., Dănilă, M., I., „Managementul lichidităţii bancare”, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002
3. Dedu, V., „Gestiune şi audit bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
4. Mihai, I., „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Ed. Expert, Bucureşti, 2003
5. Olteanu, A., „Management bancar – caracteristici, strategii, studii de caz”, Ed. Dareco, 2003
6. Stoica, M., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999