Ursul păcălit de vulpe -

POVESTIREA
de Ion -Creangă
1.Ion Creangă este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori din literatura noastră,
reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală a poporului român. Ursul păcălit de vulpe este una
dintre cele mai cunoscute povestiri din vasta creație a autorului, care a fascinat multe generații de
copii, trezindu-le curiozitatea și empatia față de ursul suferind.

Povestirea Ursul păcălit de vulpe este o creație a genului epic. Autorul își exprimă în mod
indirect gândurile și sentimentele prin intermediul personajelor și al acțiunii, pe care autorul o
direcționează în vederea evidențierii unei morale ușor de înțeles chiar și de cei mai mici copii.
Numărul personajelor este mic: ursul, vulpea și țăranul. Acțiunea este restrânsă, cu un subiect
unic, trăsături specifice povestirii.

Valoarea educativă a acestei povestiri reiese din morala pe care o conține: nu este bine să te
încrezi în oamenii pe care nu îi cunoști. Preșcolarii, fiind cei mai vulnerabili, au nevoie să
înțeleagă prin exemple specifice puterii lor de înțelegere, cum este și acesta, că pot fi în pericol
dacă dau atenție persoanelor necunoscute, ce ar putea avea intenții rele. Un alt aspect educativ
foarte important care se desprinde din această povestire are legătură cu două trăsături negative de
caracter: lăcomia și viclenia. Dacă ursul nu și-ar fi dorit pește mult și ar fi mers să vâneze ca de
obicei, nu ar mai fi fost în postura de victimă, dând satisfacție vulpei viclene. De asemenea, dacă
vulpea nu s-ar fi lăcomit să păstreze toți peștii pentru ea și i-ar fi împărțit cu ursul, mai ales că nu
făcuse un efort special pentru a-i obține, nu ar fi pierdut un potențial prieten.

Cadrul didactic poate alege modalitatea de prezentare a acestei povestiri, în funcție de așteptările
copiilor din ocazia respectivă: fie în lectura educatoarei, fie prin prezentarea unui videoclip
reprezentativ, după care va fixa în mintea preșcolarilor morala povestirii. În următoarele ocazii
se poate insista pe acest text prin exerciții de limbă și comunicare cum ar fi despărțirea cuvintelor
în silabe, repovestirea textului, lectura după imagini, formularea unor scurte propoziții și
exprimarea unor opinii personale, toate pornind de la întâmplarea prezentată.

Pentru a întipări și mai bine în mintea copiilor această povestire, considerăm că este potrivit ca și
activitățile specifice celorlalte domenii de învățare din zilele respective să aibă la bază elemente
care fac parte din această povestire, asigurându-se astfel o învățare integrată. De exemplu, în
activitățile matematice se pot folosi peștișori ca material didactic. La activitățile artistice se pot
confecționa peștișori din materiale reciclate, aducând astfel în atenția copiilor importanța
protejării naturii și necesitatea existenței unui mediu sănătos și curat în care să trăiască
animalele, în special râurile și pădurile, acestea fiind locurile în care s-a desfășurat acțiunea
povestirii.

În concluzie, povestirea Ursul păcălit de vulpe reprezintă o valoroasă resursă pentru activitatea
educativă din învățământul preșcolar datorită puterii ei de a-i captiva pe copii, moralei care
vizează aspecte din viața lor (consecințele lăcomiei și a încrederii acordate persoanelor străine),
dar și multiplelor posibilități pe care le deschide pentru a aduce în atenția copiilor informații din
alte domenii, cum ar fi căutarea explicației științifice pentru întrebarea: De ce nu are ursul
coadă?
2.Vizită de Ion Luca Caragiale
-SCHITE

I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române. Comediile sale sunt apreciate și
astăzi, însă geniul său se reflectă și în celebrele Momente și schițe, îndrăgite și de adulți și de
copii pentru umorul și valoarea lor educativă. Schița Vizită a fost publicată în acest volum. Prin
intermediul ei, I.L. Caragiale ridiculizează prostia și pretențiile unor familii din înalta societate
care considerau că oferă o bună educație copiilor, însă rezultatul este un eșec total.

Situația și caracterul personajelor sunt valabile și în zilele noastre, în sensul că și astăzi sunt copii
prost-crescuți și părinți încântați de prostiile copiilor lor, în loc ca aceștia să ia atitudine și să le
îndrepte comportamentul cât sunt mici, evitând să formeze adulți lipsiți de educație și bune
maniere, care vor întâmpina dificultăți în integrarea în societate, provocându-le o mai mare
suferință. Astfel, valoarea educativă a acestei opere este dublă, deoarece îi vizează și pe copii, și
pe părinți. Un alt aspect educativ demn de menționat, la care schița Vizită face referire chiar din
titlu, este ospitalitatea, un obicei sfânt al poporului român, motiv pentru care profanarea acestei
valori morale face să fie și mai gravă atitudinea lui Ionel. Considerăm că este foarte important
să-i învățăm de mici pe copii bunele maniere ce trebuie respectate și în calitate de gazdă, și în
calitate de musafir.

Vizită respectă caracteristicile schiței, ca specie literară, deoarece acțiunea simplă, dar
reprezentativă se desfășoară într-un timp și spațiu bine precizate (casa familiei Popescu în timpul
vizitei unui oaspete) iar numărul personajelor este mic: doamna Maria Popescu, fiul său, Ionel
Popescu, de 8 ani, vizitatorul și jupâneasa. Numele și prenumele personajelor sunt cele mai
întâlnite în onomastica românilor, ele fiind alese ca o sugestie pentru a arăta că lipsa educației
oferite în familie era o problemă larg răspândită în societatea de atunci. Ionel apare îmbrăcat într-
o uniformă elegantă de ofițer, pregătit să se lupte cu ,,inamicul”, adică jupâneasa, pe un câmp de
luptă imaginat în casa părintească. Doamna Popescu se prezintă ca fiind o mamă preocupată de
educația fiului ei, precizând eforturile pe care le face în acest sens: nu mai frecventează
petrecerile și își dedică timpul educației lui Ionel. ,,Și nu știți dvs., bărbații, cât timp îi ia unei
femei educația unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educație”. Prin această
contradicție dintre prezentarea elocventă pe care ea o face și rezultatele observate de vizitator se
transmite ironia subtilă a autorului. Prin caracterizarea personajelor, autorul redă contradicția
dintre vorbe și fapte, specifică lui I.L. Caragiale. Pe tot parcursul vizitei, dar și când ajunge
acasă, oaspetele nu poate constata decât lipsa educației pretinse.

Pornind de la această lectură, activitățile didactice pot continua prin aducerea în atenția
preșcolarilor a Codului bunelor maniere, adaptat nivelului lor de înțelegere, cu privire la modul
în care trebuie să ne purtăm atunci când avem musafiri sau când suntem în vizită la cineva.
Pentru însușirea noilor informații se pot organiza jocuri de rol, folosind materialele didactice de
la centrele de activități în vederea pregătirii unui potential meniu, aranjarea mesei, decorarea
camerei, activități ce pot continua zilnic prin implicarea preșcolarilor în pregătirea mesei pentru
micul dejun sau prânzul servit la grădiniță.
O altă activitate potrivită este împărtășirea experiențelor proprii ale copiilor atunci când ei au fost
gazde sau musafiri. Această activitate facilitează exprimarea liberă și îi ajută pe preșcolari să
relateze întâmplări reale, spre deosebire de ocaziile când își dezvoltă imaginația pornind de la
întâmplările fictive din povești. Astfel, ei vor fi ajutați să facă diferența între fapte reale și cele
imaginare. De asemenea, această întâmplare poate sta la baza unei scenete din cadrul unei
serbări.

În concluzie, putem afirma că schița Vizită oferă multiple posibilități de valorificare în

activitățile educative de la grădiniță și nu numai.

3.Somnoroase păsărele... POEZIA DEPRE NATURA SI VIETUITOARE

de Mihai Eminescu

Poezia Somnoroase păsărele... a fost publicată în anul 1884, în volumul ,,Poesii”. Specific
romantismului, ea descrie frumusețea naturii, într-un mod cu totul deosebit, ca un cântec de
leagăn. Somnoroase păsărele... este una dintre creațiile eminesciene pe care o iubești la orice
vârstă. În spatele aparentei simplități, ascunde o delicată inocență, menită să liniștească sufletul
zbuciumat, asemenea somnului care liniștește plânsul bebelușului.

Imaginile artistice și personificarea elementelor naturii aseamănă poezia cu o urare de ,,Noapte

bună”, spusă unei ființe dragi ,,Fie-ți îngerii aproape”. Punctele de suspensie din titlu indică
faptul că autorul dorește să mai spună ceva, însă a întrerupt comunicarea, vrăjit, parcă, de
frumusețea pe care o descrie. În tabloul creat, elementele naturii, personificate, surprind trăirile
ființei umane invadate de pacea sufletească mult dorită: ,,izvoarele suspină”, ,,codrul
tace”, ,,florile dorm”. Prin antiteză, elementele naturii, statice, se armonizează în această liniște
sublimă cu cele animate: păsările se adună, lebedele trec. Într-un aparent contrast vizual ,,codrul
negru”, ,,lebăda albă” și auditiv ,,dorm – trece”, totul devine ,,vis și armonie”, ce trimite către
împlinirea idealului uman. În această vrajă feerică, luna primește, prin epitetul ,,mândra lună”,
misiunea de a întregi splendoarea tabloului, așa cum aplauzele răsplătesc munca creatorului,
spunând parcă: ,,Sunt mândră de tine, natură!” .

Eul liric este prezent nu doar prin exprimarea directă a gândurilor și sentimentelor, ci și prin
mărci lexico-gramaticale care sugerează o adresare directă: ,,Dormi în pace!” și ,, Fie-ți îngerii
aproape...!”. Rima încrucișată, măsura versurilor, ritmul trohaic și chiar punctuația devin parte a
expresivității poeziei.

Valențele educative ale poeziei Somnoroase păsărele... se regăsesc în posibilitatea pe care o

oferă în abordarea ,,fricii de întuneric”, prezentă în viața preșcolarilor. Tabloul sublim, surprins
în versurile poeziei poate fi înțeles cu ușurință de copii datorită cuvintelor simple. Astfel,
versurile poeziei împrietenesc copiii cu întunericul. Prezența elementelor îndrăgite de copii:
păsările, florile, îngerii stimulează imaginația acestora într-o notă luminoasă, simțindu-se parte a
acestor scene care nu le provoacă teamă, fiind departe de imaginea denaturată pe care aceștia o
au despre întuneric, pe care îl asociază, de obicei cu monștri și fantome.
O altă valoare educativă a acestei poezii este dată de conexiunea care se poate face între textul
poeziei și obiceiul creștinesc al rugăciunii de seară. Pornind de la versul ,,Fie-ți îngerii
aproape!”, gândul copiilor poate fi îndreptat către rugăciunea ,,Înger, îngerașul meu”.

Considerăm că, dincolo de aceste aspecte, poezia este un instrument util în domeniul limbă și
comunicare, fiind un text ușor de memorat. Pe baza lui se pot face exerciții de logopedie pentru
a-i ajuta pe copiii care nu reușesc să pronunțe bine sunetul ,,r”, dat fiind că multe dintre cuvintele
acestei poezii îndrăgite de copii conțin acest sunet. Pornind de la imaginea lebedei, se pot face
exerciții de încălzire a mâinilor, specifice poeziei: ,,Mâna lebădă o fac/. ”. În cadrul domeniului
Estetic, ,,Somnoroase păsărele...” poate fi sursa unor creații artistice: pictură (tablou nocturn),
origami (lebăda, îngeri), colaj, iar înainte de somnul de prânz, poezia poate fi adusă în atenția
copiilor, ajutându-i să adoarmă frumos.

În concluzie, Somnoroase păsărele. rămâne una dintre cele mai potrivite poezii pentru copiii de
nivel preșcolar. Utilă pentru exerciițiile de memorare și dezvoltare a limbajului, iubită pentru
modul unic în care autorul transmite naturii și, implicit, copiilor această urare de ,,noapte bună”,
inspiratoare pentru multe activități specifice domeniului Estetic și creativ, poezia este o resursă
nemaipomenită pentru valorile educative fundamentale pe care le oferă.

4.Revedere de Mihai -
POEZIE DESPRE
NATURA

Eminescu Poezia Revedere

a fos publicata în
revista ,,Convorbiri
literare”, în anul 1879. În
această poezie, M.
Eminescu îmbină
înțelepciunea populară cu
ideile filosofice profunde, în
forma unui dialog între om
și natură, reprezentată aici
de codru. Tema discuției
este trecerea ireversibilă a
timpului, în fața căruia
existența omului este
limitată în contrast cu
perenitatea naturii, temă
frecvent abordată în
romantism ca și tema
naturii, de altfel. Prin
intermediul eului liric,
poetul își exprimă regretul
pentru condiția sa ingrată și
admirația pentru frumusețea
veșnică a naturii.

Titlul poeziei exprimă bucuria reîntâlnirii unui prieten drag. Întotdeauna, poporul român a fost
apropiat de natură, în mod deosebit de codru, acest aspect fiind exprimat și în cunoscuta
zicală ,,Codru-i frate cu românul!”. Cuvântul revedere exprimă dorul provocat de timpul care s-a
scurs de la ultima întâlnire și așteptarea până la următoarea revedere, așteptare însoțită de emoții,
nostalgie și nerăbdare, aspecte frumos redate în poezie.

Poezia este o elegie filosofică în care meditația poetului atinge ambele valențe ale timpului:
timpul individual care marchează condiția omului muritor și timpul universal, eternitatea.
Structura poeziei este construită pe modelul clasic al dialogului: întrebare-răspuns, în patru
secvențe lirice. Apelativul ,,Codrule”, însoțit de diminutivul ,,codruțule” dau o notă afectuoasă
întrebării din incipitului poeziei, adresată de către eul liric codrului personificat. Adresarea ,,Ce
mai faci drăguțule?” întărește sentimentele de prietenie exprimate. Justificarea ,,multă vreme am
îmblat” sugerează o lungă despărțire, timp în care fiecare a fost afectat într-un fel sau altul de
trecerea timpului. Codrul răspunde în limbaj popular, în care se remarcă interjecția ,,Ia, eu fac ce
fac demult”, evidențiind scurgerea timpului prin succesiunea anotimpurilor, alternând tristețea
provocată de gerul iernii cu bucuria din timpul verii, marcată de prezența umană ,,Vara doina mi-
o ascult/... Împlându-și cofeile/Mi-o cântă femeile”

Principala figură de stil este personificarea. Codrul ascultă viscolul și doinele, gândește și
participă la discuție. Motivele romantice frecvent întâlnite în lirica eminesciană: marea, râurile,
codrul, luna și soarele formează aici o metaforă prin care este descrisă complexitatea naturii și
tristețea ființei umane ,,Marea și cu râurile/Lumea cu pustiurile/Luna și cu soarele/Codrul cu
izvoarele”. Dacă, în celelalte expresii, principalelor elemente le sunt asociate elemente secundare
care le împlinesc, lumii îi sunt asociate pustiurile, simbol al suferinței și al morții. Prozodia este
specifică liricii populare: rimă împerecheată, ritm trohaic și măsura versurilor de 7-8 silabe.

În opinia noastră, prin intermediul acestei poezii poate fi transmisă celor mici dragostea pentru
natură, bucuria de a admira un peisaj, mai ales dacă este posibilă organizarea unei activități
extracurriculare la pădure, pentru a le oferi copiilor ocazia să asculte, pe viu, vântul, foșnetul
frunzelor, cântecul păsărilor și să simtă aerul curat al pădurii. Pentru o mai bună înțelegere a
textului, copiii pot fi atrași în scurte dialoguri imaginare cu codrul pentru a înțelege intuitiv ce
înseamnă eul liric și sentimentele poetului, exprimate în poezie. Pornind de la versurile din a
doua strofă a poeziei, li se pot arăta copiilor peisaje specifice fiecărui anotimp și cum se dezvoltă
un copac și un pom în fiecare dintre ele. Pentru a accentua importanța prieteniei, în cadrul
întâlnirilor de dimineață se pot face referiri la bucuria revederii unui coleg care a lipsit mai mult
timp și la modul în care se poartă prietenii când se revăd după despărțiri mai lungi. În zilele de
după weekenduri sau după vacanță, copiii pot fi încurajați să își povestească ce au făcut de când
nu s-au mai văzut, asemenea celor doi prieteni din poezie. Astfel, se creează un context favorabil
și un climat afectiv potrivit pentru a stimula exprimarea liberă a preșcolarilor în cadrul
activităților alocate domeniului Limbă și comunicare și dezvoltarea vorbirii la grupele mai mici.
5.Prâslea cel voinic și merele de aur –Creatia populara-genul epic

Prâslea cel voinic și merele de aur este un basm popular românesc, cules de P. Ispirescu și
repovestit cu mare har în colecția Legende sau basmele românilor, publicată în 1882. Basmul
popular este o specie a genului epic, în proză, de dimensiune medie, în care întâmplările reale se
contopesc cu cele supranaturale, în contextul luptei dintre bine și rău, finalizată cu triumful
binelui.

Una dintre caracteristicile specifice basmelor este prezența formulelor speciale de început,
mediane și de sfârșit. Prâslea cel voinic și merele de aur începe cu formula consacrată a
basmului popular ,,A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, încercând să
convingă ascultătorul, pentru că basmele populare se transmiteau prin viu grai de la o generație
la alta, de autenticitatea celor ce urmează a fi povestite. La mijlocul desfășurării acțiunii întâlnim
formula mediană ,,și se luptară/și se luptară,/zi de vară/ până-n seară”, iar la final, după ce
povestitorul precizează că a luat și el parte la nuntă, face trecerea către lumea reală prin formula
de încheiere ,,și încălecai p-o șea, și v-o spusei dumneavoastră așa”, lăsând ascultătorul,
respectiv cititorul, să judece el singur la cele spuse și să tragă învățămintele necesare. În basmele
populare, morala nu este prezentată în mod direct, așa cum se întâmplă în basmele culte. Timpul
și spațiul nu sunt delimitate în basm, ele fac trimitere la evocarea timpului fabulos. În Prâslea
cel voinic și merele de aur întâlnim precizarea ,,de când făcea plopșorul pere și răchita
micșunele”, iar acțiunea se desfășoară și pe tărâmul acesta și pe tărâmul celălalt. Astfel, încă de
la început ascultătorul/cititorul acceptă că este vorba despre întâmplări imaginare.

Acțiunea respectă momentele subiectului, condiție a genului epic. Deznodământul este fericit.
Binele învinge răul, minciuna este demascată și se face dreptate. Prâslea trăiește alături de aleasa
inimii sale până la adânci bătrâneți, iar frații săi sunt pedepsiți. Prâslea, personajul principal și
eponim al basmului, este înzestrat cu puteri fabuloase și calități morale excepționale, o altă
caracteristică a basmelor populare. Acestea reies în mod indirect din atitudinea, comportamentul
și faptele lui, Prâslea cel voinic reprezentând un model de milă, curaj și istețime. Basmul
răspunde nevoii de bine, dreptate și frumos a copiilor și a poporului român, în general.

Considerăm că, prin ascultarea acestui basm, copiii trăiesc suspansul luptei și bucuria victoriei
forțelor binelui, cât și satisfacția că răul a fost pedepsit. Înțelegând, cu ajutorul cadrului didactic,
semnificația asocierii cuvintelor ,,prâslea” și voinic, preșcolarii vor realiza că a fi mic nu este un
impediment în calea succesului și își vor întări stima de sine, simțindu-se și ei valoroși alături de
cei mari. Cadrul didactic poate continua și cu alte jocuri sau activități prin care să întărească
stima de sine a copiilor, astfel încât fiecare copil să se simtă valorificat. Acest lucru va genera
relații pozitive în grupa de copii și va preveni bullying-ul. O altă valoare educativă care se
desprinde din exemplul lui Prâslea cel voinic este iertarea. El refuză să aleagă pedeapsa ce
trebuia aplicată fraților săi invidioși, lăsând acest lucru în seama lui Dumnezeu. Copiii pot fi
ajutați mult pornind de la acest exemplu prin activități de dezvoltare emoțională în care să fie
învățați cum să reacționeze atunci când se confruntă cu emoțiile negative fără să apeleze la
violență, fie ea verbală sau fizică. Pe lângă exercițiile și activitățile desfășurate în cadrul
momentelor rezervate domeniului Limbă și comunicare, în cadrul unei activități extracurriculare,
copiii pot merge la teatru pentru a viziona piesa Prâslea cel voinic și merele de aur. Acest lucru
îi va ajuta pe copii săși amintească până târziu de acțiunea și personajele basmului.

6.Povestea florii-soarelui -LEGENDA

de Călin Gruia

Povestea florii-soarelui a fost publicată în volumul Izvorul fermecat, 1956. Opera este, de fapt, o
legendă etiologică, nu doar o poveste, pentru că încearcă să explice aspecte legate de organizarea
lumii, folosind elemente fantastice, într-un mod ușor de înțeles. Explicațiile pe care le oferă
legendele au la bază credințe populare, nu concepții științifice.

Legenda este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care realitatea se împletește cu
ficțiunea, cu scopul de a explica originea unor lucruri (legende etiologice) sau desfășurarea unor
întâmplări istorice în care sunt redate acte de eroism (legende istorice). Legendele etiologice sunt
cele mai accesibile preșcolarilor. În această legendă, autorul îmbracă adevărul științific cu
mijloace artistice originale și învățături morale pentru a explica originea și caracteristicile acestei
plante, floarea soarelui, dar și de ce nu se poate întâlni Soarele cu Luna.

În Povestea florii-soarelui întâlnim elemente asemănătoare basmului: craiul nefericit, apăsat de o

problemă pe care nu o poate rezolva, voinicul îndrăgostit care își riscă viața pentru însănătoșirea
fetei,

Luna, personaj care întruchipează forțele malefice, mama Soarelui care-i oferă ajutor voinicului.
Elementele reale se împletesc cu cele fantastice și Soarele ia chip de om, onorează invitația
craiului pentru a-i da fiicei sale sărutarea de care are nevoie pentru a-și căpăta vederea. Autorul
introduce în opera sa obiceiuri din viața poporului român: Soarele este întâmpinat cu pâine și
sare, dă mâna cu craiul și cu ceilalți curteni, ,,nu se fudulește”, mănâncă cu poftă și laudă gazda
pentru pregătirile făcute.

Elementele specifice legendei apar în finalul poveștii atunci când Luna, soția Soarelui, se
mâniază văzându-l pe Soare că se apropie de fruntea fetei ca să o sărute și o ,,transformă într-o
floare mare, galbenă, de statura fetei de înaltă”. Soarele se supără pe fapta soției sale și o alungă
tocmai pe tărâmul celălalt, despărțindu-se pentru totdeauna de ea. De atunci Luna umblă mai
mult noaptea, singură și tristă, căindu-se de fapta ei, în timp ce floarea aceea înaltă și galbenă, pe
care oamenii au numit-o floareasoarelui, se îndreaptă către el, așteptând sărutarea vindecătoare.
Autorul explică misterul acestor lucruri și aduce cititorul înapoi în lumea reală. Asemenea lui
Prometeu care se întoarce cu focul pentru a-l oferi oamenilor, cititorul se întoarce din tărâmul
fermecat al acestei povești cu explicația acestor taine, ceea ce conferă operei caracteristicile de
legendă.

În opinia noastră, Povestea florii soarelui oferă posibilitatea de a valorifica aspecte precum
integrarea copiilor cu dizabilități. Pornind de la precizarea făcută de autor despre fiica
craiului ,,singura lui odraslă se născuse oarbă” e bine să-i ajutăm pe copii să înțeleagă că și cei
care nu văd, nu aud sau au alte probleme fizice sunt la fel de valoroși și că, deși sunt diferiți, au
aceeași nevoie de afecțiune și de apreciere. Cu cât copiii vor înțelege mai bine acest lucru, îi vor
accepta mai ușor pe cei cu dizabilități, dovedind acceptare și prietenie. Alte aspecte educative se
desprind din atitudinea Soarelui atunci când a venit la ospăț. Atenția preșcolarilor poate fi
îndreptată către următoarele aspecte: Soarele, oaspete important ,,nu se fudulește” și li se poate
explica copiilor de ce e frumos să se poarte cu modestie și de ce nu e bine să fie mândri și
încrezuți. Din reacția Lunii, copiii pot înțelege că atunci când fac anumite fapte din răzbunare, s-
ar putea să regrete și să nu mai poată îndrepta răul făcut. Aspectele prezentate pot fi ilustrate
practic prin jocul ,,Baba oarba”, iar pentru a face mai bine cunoștință cu floarea-soarelui se poate
realiza un colaj în care copiii să lipească în mijlocul florii semințe de floareasoarelui, iar în
cadrul activităților specifice domeniului Științe să descopere și câteva informații științifice
despre această plantă, despre Soare și Lună, cu ajutorul cadrului didactic.

Considerăm că, prin îmbinarea valorilor educative cu activități practice și ludice, copiii vor reține
atât mesajul poveștii, valorile transmise, dar și informațiile științifice, toate acestea lărgind
orizontul cunoașterii lor. (eseu realizat pe baza textului din volumul Izvorul fermecat, Ed.
Garamond, București, 1997)

7.Moș Ion Roată și Unirea Povestirea-povestiri istorice

de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori din literatura noastră,
reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală a poporului român. În acest sens, G. Călinescu
spunea că I. Creangă reprezintă ,,poporul român însuși, surprins într-un moment de genială
expansiune”. Talentul său remarcabil de povestitor se reflectă și în povestirile inspirate din fapte
reale ,,Moș Ion Roată și Unirea” și ,,Moș Ion Roată și Vodă Cuza”, nu doar în cele fantastice.

Moș Ion Roată și Unirea are la bază o întâmplare desfășurată în perioada pregătirilor pentru
realizarea unirii Moldovei cu Țara Românească și evocă personalitatea marcantă a lui Ion Roată,
țăran chemat să participe în Divanul adhoc din 1857, ca reprezentant al țăranilor. I. Creangă este
unul dintre primii autori care evocă figura bătrânului țăran înțelept. La întâlnire, unul dintre
boieri le explică țăranilor situația politică și oportunitățile oferite de unirea celor două țări locuite
de același popor, accentuând ideea că fiecare trebuie să își facă partea ,,de la vlădică până la
opincă, trebuie să luăm parte la nevoile și fericirea țării”. Explicația boierului este destul de clară
în cuvinte, însă nu dovedește și disponibilitatea sa de a se sacrifica pentru împlinirea acestui
ideal, aceasta fiind taxată cu subtilitate de către Ion Roată, care se preface că nu înțelege
explicația primită. Pierzându-și răbdarea, boierul schimbă tactica și apelează la un exemplu
practic: îl trimite pe Ion Roată să aducă un bolovan greu din apropiere. Omul nu reușește să-l
ridice și boierul trimite alți țărani să-l ajute, însă el nu se duce să intervină, cum ar fi fost de
așteptat conform spuselor sale de mai înainte, iar Ion Roată tocmai această diferență dintre vorbă
și faptă o scoate în evidență, spre rușinea boierului.

Moș Ion Roată și Unirea este o povestire istorică. Povestirea, ca specie literară, este o creație
epică, în proză, în care faptele sunt prezentate din punctul de vedere al unui povestitor/narator
care a participat la acțiunea respectivă sau a fost martor al acesteia. În povestire, emoția nu este
creată de personaj, ci de acțiune. Se relatează un singur fapt, are puține personaje și fixează
atenția cititorului pe situația prezentată. De obicei, povestirea este o creație de mică întindere.
Moș Ion Roată și Unirea respectă aceste caracterisitici, încadrându-se astfel în această specie
literară.

Povestirile scurte au o influență puternică asupra micilor cititori, deoarece le oferă informații din
diverse domenii. Din această povestire, ei descoperă importante informații istorice într-un mod
atractiv. Pe de altă parte, această povestire educă sentimentele copiilor și le împlinește nevoia de
a se face dreptate. Le oferă posibilitatea să aprobe – sau nu – comportamentele personajelor.
Intensitatea cu care ei trăiesc acțiunea povestirii are puternice valențe educative. Moș Ion Roată
și Unirea poate fi folosită în cadrul activităților educative din învățământul preșcolar cu ocazia
zilei de 1 Decembrie sau 24 Ianuarie, când li se explică preșcolarilor semnificația acestor
sărbători. Dat fiind că semnificația acestor sărbători este destul de abstractă pentru ei, e bine ca
povestirea să fie însoțită de planșe frumos ilustrate sau prezentări Power Point, pentru a-i ajuta să
înțeleagă mai bine morala și să-și dezvolte sentimente potrivite cu semnificația acestor
evenimente din istoria poporului nostru. Dezvoltarea sentimentului de patriotism nu trebuie să se
limiteze doar la aspectele din trecut, ci și să aducă în atenția copiilor exemple actuale de
manifestare.

În selectarea povestirilor pentru copii, cadrul didactic trebuie să țină seama de următoarele
aspecte: limbajul să fie accesibil, dimensiunea potrivită cu vârsta copiilor și tema să fie înțeleasă
de copii. Povestirea Moș Ion Roată și Unirea respectă aceste cerințe pedagogice, oferind un
punct de plecare și pentru alte activități artistice dedicate acestor zile speciale în care copiii pot
învăța despre portul țărănesc, de exemplu, sau despre horă și alte obiceiuri specifice poporului
nostru care marchează sărbătoarea Unirii.

8.Iarna pe uliță –POEZIE DEPRE COPILARIE

de George Coșbuc

Iarna pe uliță face parte din volumul Fire de tort, 1896. În această poezie, G. Coșbuc surprinde
o frumoasă scenă de iarnă, însuflețită de joaca zglobie a unor copii din sat, la săniuș. Spectacolul
învie în sufletul oricărui cititor propria copilărie și retrăirea unor amintiri emoționante. Poezia
este un pastel care, dincolo de frumusețea naturii, imortalizează și frumusețea copilăriei, în
puritatea ei, asemănătoare cu albul imaculat al zăpezii din peisajul creat. Astfel, autorul
împletește tema naturii cu tema copilăriei.

Primele strofe ale poeziei reprezintă pastelul în sine, acestea ilustrând un frumos peisaj dintr-o zi
liniștită de iarnă. Ca într-o baladă, următoarele strofe prezintă desfășurarea jocului zglobiu al
copiilor veseli care, printr-o hiperbolă, este asemănat cu venirea războinică a tătarilor ,,Parcă
trece-adunătură de tătari”. După venirea copiilor pe uliță, descrisă prin epitetul ,,năvalnic vuiet”,
poetul introduce în primplan un copil mic trimis de mama lui în sat, care se avântă eroic în
zăpada troienită, deoarece ,,se crede/Că-i bărbat”. Înfățișarea copilului stârnește râsul celor de la
săniuș. Haina e prea mare pentru el, ,,Haina-i mătură pământul... cinci ca el încap în ea”,
căciula ,,Mare cât o zi de post”, încât ,,Au sub dânsa șapte sate/Adăpost”. Speriat de copiii care
vin spre el, puși pe glume, copilașul încearcă să fugă, însă ,,Toată ceata năvălește” asupra lui. În
ajutorul copilului vine încet pe stradă o ,,babă” ,,În cojocul rupt al ei/Și încins cu sfori de tei”.
Bătrâna nu reușește să apere copilul, ci întărâtă și mai mult grupul de copii ,,Ca pe-o bufniță-
onconjoară/Și-o petrec cu chiu cu vai,/Și se țin de dânsa scai/Plină-i strâmta ulicioară/De alai”.
Spectacolul atrage atenția tuturor, aducând aproape de uliță câinii de prin curți, femeile pe la
garduri și ,,bătrânii/Din bordei”, parcă ar fi fost un alai de nuntă.

Portretul copilului care, probabil, purta hainele fraților mai mari, cojocul rupt al bătrânei, bătrânii
din ,,bordei” amintesc de dificultățile materiale întâmpinate de oamenii de atunci care, în ciuda
lipsurilor materiale, aveau în suflet bogăția liniștii interioare și a fericirii. Ei nu sunt deranjați de
zarva copiilor, privesc cu îngăduință ieșirea lor și, ca într-o binecuvântare, le doresc să crească
mari ,,Vedea-i-aș mari”, iar apoi se întorc liniștiți în casele lor respectând, parcă, această
manifestare a inocenței. Poezia debutează cu descrierea naturii liniștite și se încheie cu
redobândirea liniștii sufletești a adulților.

Dintre procedeele artistice utilizate de autor amintim imaginile vizuale, de exemplu ,,Și pe râu e
numai fum”, personificarea ,,Norii s-au mai răzbunat” folosite pentru redarea scenei de iarnă,
imaginile auditive ,,De pe coastă vin țipând”, epitete ca ,,năvalnic vuiet”, comparația ,,Gură fac
ca roata morii” și enumerația ,,vin țipând/Și se-mping și sar râzând”, toate acestea fiind folosite
pentru descrierea artistică a comportamentului copiilor.

Tema și ritmul alert al poeziei captivează atenția preșcolarilor, fiind o sursă bună pentru discuții
în cadrul activităților de dezvoltare a limbajului. Cu această ocazie, analizând cu ajutorul
cadrului didactic comportamentul nepotrivit al copiilor de la săniuș față de copilul cel mic și de
bătrână, ei vor putea învăța despre bullying și despre respectul pe care îl datorăm celor în vârstă.
Dacă vremea de afară permite, copiii pot fi scoși în curtea grădiniței, la zăpadă, pentru a dovedi,
practic, grija față de ceilalți, în jocuri specifice iernii. De asemenea, imagini cu tabloul iernii
ilustrat în poezie pot fi folosite pentru a observa elemente de detaliu și pentru a exersa descrierea
unui peisaj, pe baza imaginilor suport, urmând ca, în cadrul activităților artistice, să realizeze ei
înșiși creații potrivite temei.

În concluzie, Iarna pe uliță este un text literar care transmite valori educative și bucuria
autentică a întâlnirii cu zăpada, cunoscută de fiecare copil în parte.

9.Povestea lui Harap-Alb –BASMUL CULT

de Ion Creangă

Din cele mai vechi timpuri, basmele au încântat copiii prin conținutul lor miraculos, care îi fac să
trăiască intens sentimentele protagonistului pe parcursul peripețiilor sale și succesul reușitei din
final, când binele învinge răul, interiorizându-și, astfel, valori educative și adevărate lecții de
viață. O seamă de scriitori au cules basme din popor atât în literatura română (I. Creangă, M.
Eminescu), cât și în literatura universală (Frații Grimm, Hans Christian Andersen), iar unii, cum
este și cazul lui Ion Creangă, au creat ei înșiși basme pentru copii.

Povestea lui Harap-Alb este, în primul rând, o lecție de viață care oferă copiilor un model
adevărat al succesului prin ascultarea de părinți, muncă, bunătate și onoare. Faptul că Harap-Alb
nu l-a ascultat pe tatăl său și s-a întovărășit cu omul spân, simbol al răului, a fost cauza
suferințelor și peripețiilor sale.

Ajuns în ipostaza de slugă a Spânului, el își asumă greșeala și își suportă consecințele, fiind fidel
Spânului, nedivulgând faptul că el este, de fapt, prințul, nici atunci când fetele împăratului au
spus că ele nu cred că Spânul este vărul lor cel așteptat. Prin orice ipostază a trecut, Harap-Alb a
dovedit noblețea caracterului său, oglindită în faptele sale: dovedește milă și respect față de
bătrâna cerșetoare, pe care o numește ,,mătușă” și nu i se adresează cu vreun apelativ defăimător,
dată fiind condiția ei inferioară, ocrotește chiar și cele mai neînsemnate ființe, albinele și
furnicile, se împrietenește cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-LățiLungilă, personaje
dificile, greu de acceptat. Deși nu face aceste lucruri sperând să fie recompensat, adevărul din
zicala ,,Bine faci, bine găsești” este dovedit și în cazul lui Harap-Alb, el primind în cele mai
critice momente ajutor nesperat de la cei pe care i-a ajutat, ajutor fără de care nu ar fi putut reuși.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Deși autorul și-a numit lucrarea poveste, aceasta este
un basm. Cele două specii, povestea și basmul, se deosebesc de cele mai multe ori după structură
și dimensiuni. Povestea este mai scurtă și are mai puține personaje, în timp ce acțiunea din
Povestea lui Harap-Alb este mult mai complexă și implică un număr mare de personaje.
Originalitatea autorului se remarcă prin oralitatea stilului său și prin umorul inconfundabil, dând
impresia că el însuși povestește cititorului cele întâmplate, într-o discuție față-n față.

Tema basmului este lupta dintre bine și rău, în care binele învinge răul. El respectă structura
specifică genului epic. Incipitul prezintă o situație de echilibru, intriga aduce în atenție atmosfera
de la curtea împărătească, perturbată de un eveniment neașteptat: scrisoarea cu cererea unui
moștenitor. Aceasta declanșează o acțiune complexă în care protagonistul, susținut de ajutoare,
se confruntă cu antagonistul (desfășurarea acțiunii) pentru a restabili ordinea inițială. În această
acțiune sunt testate inteligența, istețimea și curajul eroului principal pentru a dovedi că este demn
să devină împărat. Timpul și spațiul îmbină elemente reale și elemente fantastice. Timpul curge
altfel, intercalându-se trecutul, prezentul și viitorul, lucru imposibil în lumea reală, iar spațiul îi
permite lui Harap-Alb accesul pe ,,tărâmul celălalt”, ,,în codrul de aramă” și în ,,condrul de
argint”.

Considerăm că basmul Povestea lui Harap-Alb este o alegere potrivită pentru ocaziile în care
cadrul didactic le citește copiilor povești, deoarece acțiunea se desfășoară liniar, copiii putând
înțelege înlănțuirea secvențelor narative, dar poate fi abordat și sub forma unor scurte
dramatizări. Limbajul este accesibil, iar regionalismele captivează atenția copiilor prin umorul
lor. Poveștile dezvoltă vocabularul și imaginația copiilor. Ei au libertatea să își imagineze
scenele după nevoile și preferințele lor, dat fiind că în lumea basmului totul este posibil, spre
deosebire de lumea reală, așa cum însuși I. Creangă mărturisea în propriile Amintiri din
copilărie ,,Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal dintre cei mai
strașnici. ” Copiii preșcolari trebuie să fie ajutați să facă diferența între imaginar, unde totul este
posibil, și realitate, unde trebuie respectate niște reguli pentru a evita posibile accidente și alte
aspecte neplăcute.
10.Greierele și furnica -FABULA
de Jean de La Fontaine

Opera lui La Fontaine este vastă. El a scris proză, poezie, opere dramatice, însă cele mai
cunoscute lucrări ale sale sunt fabulele.

Fabula este o creație epică, de obicei, în versuri, de mică întindere, în care autorul satirizează
anumite defecte de caracter, cu scopul de a le corecta, personificând plante, animale sau
fenomene ale naturii, prin intermediul cărora autorul transmite o anumită morală. Fabula începe
cu o scurtă narațiune în care plantele, animalele sau fenomenele naturii sunt personaje principale
și se termină cu morala. În narațiune, autorul folosește alegoria pentru a exprima ideile abstracte
prin intermediul unor elemente concrete, în cazul acestei opere, greierele și furnica, care
întruchipează anumite defecte omenești. În Greierele și furnica apar două tipologii umane: omul
lipsit de griji, nechibzuit, preocupat doar de distracții, simbolizat prin greiere, și omul foarte
strângător, chibzuit și precaut, dar răutăcios și zgârcit, reprezentat de furnică, al cărei păcat este
faptul că poate face un bine, dar refuză să-l facă, dovedind invidie și dorință de răzbunare.

Fabula are un conflict puternic în care predomină dialogul, ca mod de expunere. La sosirea iernii,
,,Când vifornița porni”, greierele se trezește că nu mai are nimic de mâncare. Disperat, apelează
la furnică, știind că ea îl poate ajuta. Deși îi promite că va plăti cu dobândă, aceasta îl refuză
categoric, fără pic de milă sau politețe.

Prin intermediul greierelui, autorul ilustrează un comportament specific multor oameni care lasă
pe ultima sută de metri lucruri importante ce nu mai pot fi rezolvate într-un timp așa de scurt și
sunt nevoiți să suporte consecințe grave. Morala textului nu este transmisă direct, însă mesajul
autorului poate fi înțeles cu ușurință: pregătește-te, întotdeauna, din timp pentru situațiile grele!

Este foarte important ca formarea acestui obicei să înceapă încă din învățământul preșcolar,
deoarece această etapă din viața unui copil este prielnică pentru formarea unor obiceiuri bune.
Dacă sunt învățați să-și gestioneze timpul eficient și să nu lase până în ultimul moment realizarea
micilor lor sarcini, integrarea în mediul școlar va fi mult mai ușoară, deoarece vor fi mai
responsabili și nu vor mai aștepta ajutorul celorlalți la orice pas. Astfel, își vor dezvolta stima de
sine și încrederea în forțele proprii, factori extrem de importanți în viața de adult.

Învățătura acestei fabule poate fi reținută mai bine dacă, de exemplu, preșcolarii vor realiza unele
jocuri de rol care să nu se oprească la finalul trist al fabulei, ci să solicite mintea copiilor să
găsească potențiale soluții pentru rezolvarea situației, atât din perspectiva greierelui, cât și din
perspectiva furnicii. Dimensiunea redusă a operei permite chiar realizarea unei dramatizări. O
altă variantă ar putea fi realizarea unui ,,teatru de păpuși” în care copiii să spună replicile
memorate, manevrând figurine (greiere și furnică) realizate prin tehnica origami în cadrul
activităților specifice domeniului Estetic și creativ.

În opinia noastră, fabula Greierele și furnica este un text literar îndrăgit de copiii preșcolari
datorită simplității mesajului transmis, pe care ei îl pot înțelege și analiza cu ușurință, ajutându-i
să evalueze singuri comportamentul fiecărui personaj, fapt ce le aduce copiilor satisfacția
elaborării unor concluzii proprii referitoare la aceste două valori fundamentale: hărnicia și
bunătatea.

11.Fata babei și fata moșneagului -POVESTI

de Ion Creangă

I. Creangă dezvoltă o semnificativă activitate literară în perioada clasică, cu implicații

deosebite în literatura pentru copii. În povestea Fata babei și fata moșneagului el
abordează, prin contrast, două concepții despre viață: cea a omului bun și harnic care se
bucură de rezultatul muncii lui și cea a omului rău și leneș, invidios pe realizările
celuilalt.

Contrastul dintre cele două fete asigură echilibrul operei și sintetizează morala poveștii: numai
munca cinstită, orientată în favoarea celorlalți este răsplătită și aduce satisfacții, lenea aducând
numai necazuri. Cele două fete sunt prezentate într-un stil clasic, prin antiteză, demonstrând că
faptele omului descoperă ce e în inima lui, dovedind totodată o bună cunoaștere a
caracteristicilor poporului. Despre fata moșneagului se spune că ,,de făcut treabă, nu cade coada
nimănui”. Referitor la fata babei apare precizarea ,,mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la
vaca stearpă decât să se îndatorească o fată alintată și leneșă”. Prin aceste precizări, autorul
transmite un mesaj important și părinților, aceștia fiind responsabili de educația pe care o oferă
copiilor lor.

În desfășurarea întâmplărilor se întrepătrund elemente reale și fantastice. Elementele din lumea

reală primesc atribute fantastice: cățelușa poartă la gât o salbă de galbeni, părul ,,s-a făcut de o
mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nori”. Deși Fata babei și fata
moșneagului are multe aspecte specifice basmului, ea este, totuși, o poveste datorită dimensiunii
mai reduse și numărului mai mic de personaje, comparativ cu basmul. Este o poveste cultă,
deoarece are un autor cunoscut. Spre deosebire de poveștile populare, în care personajele au
calități fantastice, aici sunt prezentate personaje cu calități și defecte. În plus, personajul
principal este lipsit de puteri supranaturale.

Fata babei și fata moșneagului este un text atractiv și accesibil copiilor. Poveștile contribuie la
apropierea copiilor de universul cărților, lucru ce trebuie dezvoltat încă de la vârsta preșcolară,
chiar dacă ei nu știu să citească, pentru că acestea influențează pozitiv dezvoltarea morală a
copiilor, punând bazele unui caracter frumos. Alături de fata moșului, copiii își vor dezvolta
sentimente de apreciere, milă și respect. Bineînțeles că nu își vor dori să se asemene cu fata babei
și, de aici, vor învăța să evalueze singuri ce e bine și ce e rău și cum trebuie să se comporte.

După lectura educatoarei, aceste valențe educative pot fi dezvoltate în activități de repovestire,
folosind ca material didactic imagini clare cu secvențe din poveste. Cadrul didactic trebuie să
dirijeze observația copiilor de la elementele din planul apropiat către cele din planul depărtat. Se
încurajează mai multe variante de exprimare și se urmărește ca enunțurile copiilor să fie
înlănțuite după modelul unui text, cu introducere, cuprins și încheiere.
În cadrul unei activități integrate, copiii pot continua să învețe practic prin activități liber alese la
centrele de interes. La centrul Arte, pot modela din aluat plăcinte, la centrul Construcții pot
construi din piese de lego sau din cuburi cuptorul pe care l-a reparat fata moșneagului, la Științe
pot descoperi cu ajutorul enciclopediilor cum să îngrijească o cățelușă, în cadrul Jocului de rol
pot intra în lumea poveștii, imaginându-și că discută cu personajele din poveste, iar la Bibliotecă
pot răsfoi cărți cu povestea ilustrată. Copiii vor fi încurajați să dovedească hărnicie strângând
jucăriile după ce se joacă la grădiniță, iar printr-un dialog cu familia, pot fi încurajați să continue
și acasă acest obicei sau să îi ajute pe părinții lor la alte treburi gospodărești.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate, însă fără a ne limita la acestea, conchidem că Fata
babei și fata moșneagului este o poveste care poate fi folosită cu succes în activitățile educative
din învățământul preșcolar.

12.Amintiri din copilărie de Ion Creangă-ROMANUL PT copii si despre copii

Amintiri din copilărie este un roman scris de I. Creangă, cel mai mare povestitor român, numit
de

G. Ibrăileanu ,,un Homer al nostru”, iar G. Călinescu spunea că acest roman este
despre ,,copilăria copilului universal”. Amintiri din copilărie este un bildungsroman (cuvânt
preluat din germană care înseamnă ,,roman al unei formări”) pentru că înfățișează creșterea și
devenirea unei personalități în cadrul unor medii sociale diferite, creionând totodată și tabloul
unei epoci. În această operă, I. Creangă realizează ,,primul roman al copilăriei țărănești”, în care
evocă satul Humulești din a doua jumătate a sec. XIX, cu oamenii lui ,,gospodari tot unul și
unul”.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de dimensiune mare, în care acțiunea se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje multiple, a căror personalitate este bine
conturată. Amintirile sunt opere literare în care autorul folosește, în primul rând, procedeul
evocării unor întâmplări și chipuri de oameni din trecut. În cadrul unei astfel de opere, autorul
împletește narațiunea, descrierea, dialogul și monologul (modurile de expunere), în așa fel încât
cititorul are impresia că totul se desfășoară în fața ochilor săi. Amintirile aparțin literaturii
memorialistice. Timpul și spațiul sunt redate cu precizie, în Amintiri din copilărie, acestea
reprezentând vârsta fericită a copilăriei lui Nică în satul Humulești. În roman este prezentat
procesul educației și experiențele de viață ale autorului, de la naștere până la plecarea la școala
de popi de la Socola, când se rupe nu doar de familia și locurile unde a crescut, ci și de ,,tărâmul
miraculos al copilăriei”.

Romanul este format din patru părți. Amintirile nu sunt redate în ordine cronologică, ci sunt alese
cele care au avut impact în formarea eroului. În prima parte este prezentată perioada în care
trăiește lângă familie și merge la școala din Broșteni. A doua parte reînvie chipul mamei și
întâmplările de referință din care amintim episoadele de ,,la cireșe”, ,,la scăldat”, și ,,pupăza din
tei”. Partea a treia face referiri la adolescența lui Nică, iar în ultima parte este redată tristețea
eroului forțat ,,în toamna anului 1855” să părăsească satul natal pentru a merge la seminarul de la
Socola, pătrunzând într-un univers inferior celui din Humulești. Finalul romanului exprimă
nostalgia trecerii ireversibile a timpului, dar și bucuria unor amintiri și sentimente pure, ilustrând
viața frumos trăită.

Pe tot parcursul romanului se remarcă umorul autorului, plăcerea sa de a povesti și de a stârni

veselia ,,ascultătorului”. Umorul este un mijloc de prezentare a realității prin care se trezește voia
bună.

I. Creangă folosește umorul fără a satiriza, transmițând o atitudine de înțelegere față de defectele
oamenilor. Credem că cea mai mare valoare educativă pe care o transmite acest roman este
bucuria de a trăi o copilărie autentică, copilărie furată tot mai mult astăzi de tehnologie, pentru că
ea, copilăria, este ,,veselă și nevinovată”. Este opera literară care definește cel mai bine joaca din
vremea copilăriei, joaca însemnând momentele în care copilul este lăsat să aleagă și să decidă
singur ceea ce dorește să facă. Aceasta este joaca care relaxează copilul și îl ajută să descopere el
singur ceea ce îl interesează. Desigur, nu poate fi lăsat continuu în această stare, dar nici să fie
înlocuită doar cu jocuri dirijate de adulți. O altă valoare educativă este menționată chiar de autor
după episodul ,,la cireșe”, când mărturisește că a realizat că ,,Dumnezeu n-ajută celui care umblă
cu furtușag”.

Romanul oferă resurse bogate de inspirație pentru activitățile didactice din grădinițe, dintre care
amintim posibilitatea de a crea un context asemănător șezătorilor, în care copiii pot sta așezați în
cerc pe covor și să își povestească propriile amintiri și peripeții din copilăria lor. Vor fi momente
în care vor exersa cu bucurie exprimarea orală liberă. De asemenea, se pot crea ocazii în care
copiii să învețe să folosească umorul în exprimare prin propoziții hazlii, cunoscut fiind faptul că
umorul dezvoltă inteligența copiilor.