Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt

Mântuitorul Hristos prin toata activitatea Sa a realizat în trupul Său

îndumnezeit întreaga iconomie a mântuirii noastre, asumându-şi întreaga natură
omenească. Mântuirea devine bunul propriu al fiecăruia prin sălăşluirea lui
Hristos în noi şi prin dobândirea harului Duhului Sfanţ. Conlucrarea dintre
Hristos şi Duhul Sfânt pentru mântuirea oamenilor are început înainte de
întrupare, căci Naşterea lui Iisus a fost împlinirea multelor profeţii care
împreună cu întreaga lege mozaică au pregătit poporul ales pentru venirea în
lume a Fiului Omului, Cel ce „a venit să caute şi să mântuiască pe cel
pierdut"(Le. 19.10).
Duhul Sfânt este cel care a făcut descoperirile veterotestamentare ce au
pregătit poporul ales şi prin extensie celelalte neamuri pentru venirea mântuirii
oamenilor.
Scopul întrupării Mântuitorului este „ca să se mântuiască lumea prin
hi"(In 3.17), fapt mărturisit şi de Simbolul Credinţei care afirmă că
Mântuitorul ..pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din
ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara şi s-a făcut
om"(art.3). ..Duhul Sfânt lucrează, urzeşte împreună cu Fiul nu numai trupul
Său din trupul Fecioarei, ci şi din trupul Fecioarei face vas alesului Lui,
Hristos.”1 Însemnătatea actului întrupării rezultă din unicitatea lui faţă de
celelalte acţiuni dumnezeieşti, fiind manifestarea bunătăţii nemărginite a
Creatorului. Hristos este Viaţa care „lucrează în noi prin Sfântul Duh sau
împreună cu Sfântul Duh...iar lucrarea Sfântului Duh, fără să repete lucrarea
Cuvântului întrupat urmează activitatea Acestuia în etapa complementară a
1
Pr. Prof. Constantin Galeriu, Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt, în S.T., nr.9-10/1983,
p. 675
planului providenţial de mântuire"2. Întruparea, vieţuirea, Patimile, moartea,
învierea şi înălţarea Domnului Hristos sunt actele văzute prin care Fiul lui
Dumnezeu cel întrupat a răscumpărat omenirea din osânda păcatului, împăcând-
o cu Dumnezeu şi deschizându-i calea către mântuirea cea mult aşteptată, care
poate fi dobândită cu ajutorul harului Duhului Sfânt. „Fiul lui Dumnezeu S-a
întrupat şi S-a jertfit nu numai pentru a ne da exemplu de viaţă dumnezeiască, ci
ca să ne comunice din slava Sa prin prezenţa Sa în lume. întruparea, jertfa şi
învierea nu au doar o valoare etică, ele sunt acte istorice şi reale, cu efecte
soteriologce de valoare ontologică. În persoana lui Iisus Hristos şi prin lucrarea
Sa mântuitoare suntem astfel restauraţi şi transfiguraţi după asemănarea lui
Dumnezeu".3 Prin coborârea, prin patima, moartea pe cruce, şi mergerea în iad,
Hristos a lăsat să pătrundă în El întreaga suferinţă a lumii căzute, toată
slăbiciunea condiţiei umane de după păcat, dând posibilitatea şi oferind
mijloacele necesare pentru mântuire, „ne-a răscumpărat din blestemul Legii,
făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel
spânzurat pe lemn». Ca prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui
Avraam, ca să primim prin credinţă făgăduinţa Duhului"(Gal. 3,13-14) cea
vestită de proorocii Vechiului Legământ.
Adresându-se lui Timotei, Apostolul Neamurilor a rezumat magistral
întreaga lucrare a Mântuitorului afirmând : cu adevărat, mare este taina dreptei
credinţe : Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de
îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume. S-a înălţat întru
slavă"(I Tim.3,16). Prin toate minunile şi actele săvârşite în decursul vieţuirii
Sale între oameni, Hristos a împlinit planul din veşnicie al mântuirii oamenilor,
căci El este cel ce „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului sa vină"(I Tim 2,4), şi în acest scop şi-a asumat rolul de Mijlocitor,
singurul de altfel care a împăcat Creatorul cu creaţia Lui, după cum ne
2
Pr. Drd. Ilie D. Moldovan. Hristos şi Sfântul Duh după 11 Cor. 3, 1-4,6. în S. 1.. nr. . 3-
4/1967. P. 164
3
Diac, Asist, loan Bria, Iisus Hristos- iubitorul de oameni, în ,,Ortodoxia", nr. 1/1966. p 60
Pr. Prof. Constantin Galeriu. Op. cit.. p. 675
încredinţează Apostolul, care spune „că unul este Dumnezeu şi unul este
Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni : Omul Iisus Hristos"(I Tim.2.5).
Lucrarea Mijlocitorului mântuirii noastre este continuată şi desăvârşită de
Mângâietorul, căci Hristos a încredinţat pe apostoli că atunci „când va veni
Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care
de la Tatăl purcede. Acela va mărturisi pentru Mine. Observăm în acest verset
cu foarte mare claritate conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi în iconomia
mântuirii. Chiar apropierea numirilor de „Mijlocitor" şi ..Mângâietor" si
semnificaţia lor arată lucrarea comună a celor două persoane treirnice pentru
mântuirea noastră şi complementaritatea lucrărilor lor.
„Fiul se întrupează de la Duhul Sfânt şi este în acelaşi timp Vistiernic al
Duhului Sfânt, al darurilor Lui...Toată lucrarea Sa o face în Duhul. ...Prin Duhul
EI însuşi înviază se înalţă până la dreapta Tatălui ; o înălţare nu doar spaţială, ci
umplere a umanităţii asumate de slava Duhului şi trecere la starea supremă la
asemănarea cu Tatăl. Toate actele lui Hristos sunt vizibil semne ale prezenţei
Duhului Sfânt. De aceea în lumina Duhului noi luăm cunoştinţă de ele şi prin ele
de Hristos”4. „Lucrarea mântuitoare se continuă de la Iisus Hristos la Duhul
Sfanţ într-o acţiune haricâ comună (II Cor. III, 18). Iconomia celor două
persoane divine este îndreptată pe un făgaş comun. Ceea ce întemeiază şi se
călăuzeşte Hristos, însufleţeşte şi desăvârşeşte Sfântul Duh."5 Celebrele cuvinte
ale proorocului Isaia : „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să
binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc
robilor desrobirea şi celor orbi vederea ; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc
anul plăcut Domnului" (Is.42.7: 61,1; Lc.4.18-19). şi-au găsit împlinirea în
Hristos. căci ..astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta"(Lc.4.20), iar ca o dovadă
incontestabilă că s-au împlinit profeţiile menţionate mai sus poate fi considerată
şi încredinţarea despre autenticitatea lor a iudeilor simpli, din popor, căci „toţi Îl
încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura lui"(Lc.4.21).

4
Pr. Prof. Constantin Galeriu. Op. cit.. p. 675
5
Pr. Dr. Ilie Moldovan, op. Cit. p. 172
 Iisus a instituit Sfintele Taine pentru ca după Înălţarea Sa toţi să poată
beneficia de lucrarea sfântă a harului (Botezul- Mt.28,19: Mirungerea
Efes.4.30 : Sfânta Euharistie Mt.26.26-30. Mc.14,22 ; Le.22.10 : Pocăinţa
Mt.18.18 : In.20.22-23, Preoţia - In.20.21-23; Nunta- Efes.5.22-32 . Maslul -
Iac.5,14-15), punând bazele Bisericii. care este „stâlpul şi temelia adevărului"(I
Tim.3.15) şi împărtăşeşte credincioşilor energiile necreate ale Duhului Sfânt,
atât de necesare pentru sfinţire şi progres duhovnicesc. „În toate aceste Taine
Hristos este lucrător în noi numai prin energia adusă în noi de Duhul Său".6 Deşi
Biserica a fost întemeiată în mod văzut la Cincizecime, prin coborârea Duhului
Sfânt asupra apostolilor, Hristos este Mântuitorul ei, iar ea este trupul Său
(Efs.5,23). „Biserica este vistieria puterii răscumpărătoare a jertfei de pe cruce,
iar prin Tainele cu care a înzestrat-o dumnezeiescul ei întemeietor, ea
împărtăşeşte credincioşilor harul divin până la sfârşitul veacurilor".7
Prin întreaga activitate a Mântuitorului „o nouă realitate intră în lume, un
trup mai desăvârşit decât lumea, Biserica, întemeiată pe lucrarea lui Hristos şi
lucrarea Duhului Sfânt, cele două persoane ale Sfintei Treimi trimise în lume" 8.
Astfel, întreaga activitate a Mântuitorului aduce viaţă şi nemurire (ζωήν κάί
αφθαρσίαν) prin Evanghelie iar acestea este necesar să fie contemplate prin
prisma învierii, căci „dacă Duhul celui ce a înviat pe Iisus locuieşte între noi -
zice Sfântul Apostol Pavel - El, cel ce a înviat pe Iisus din morţi va face şi
trupurile noastre nemuritoare, prin Duhul Sfânt care locuieşte întru
noi"(Rm.8,ll). Între învierea noastră şi învierea Mântuitorului Hristos - cea dintâi
rod al celei din urmă, şi cea din urma izvor a celei dintâi - există o dependenţă
atât de mare, încât lipsa uneia face imposibilă existenţa celeilalte, iar existenţa
uneia presupune existenţa celeilalte.

6
Drd. Vasile Citirigă. Transfigurarea creştinului prin Sfântul Duh, în ..Studii Teologice".nr.
5-6-1982. p. 356
7
Pr. Prof. Dr, Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Cluj-
Napoca, 2005, p. 363
8
Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii din Răsărit, apud. Drd. Pr. Ştefan Sandu,
Fiinţa Bisericii după cele trei mari confesiuni creştine. în Ortodoxia, nr.4/1970, p. 544
 Învierea Domnului este o nouă creaţie a lumii, creaţia în har, la care
participă apoi şi Duhul, prin care firea omenească se reînoieşte şi primeşte puteri
spirituale noi. Răscumpărarea pe care ne-a adus-o Mântuitorul ne-a curăţit de
păcatul strămoşesc şi ne-a apropiat pe noi de Dumnezeu şi cerul de pământ. Prin
harul sfânt pe care ni 1-a dat, ne-am învrednicit să numim pe Dumnezeu Tatăl
nostru cel din ceruri. Comunicarea dintre Dumnezeu şi om este esenţială în
lucrarea răscumpărării şi a mântuirii subiective, şi ea s-a realizat întotdeauna cu
predilecţie dinspre Dumnezeu, care „odinioară în multe rânduri şi în multe
chipuri a vorbit părinţilor noştri prin prooroci", iar „în zilele cele din urma ne-a
grăit nouă prin Fiul"(Evr. 1,1-2) şi am primit darul Duhului Sfânt-Mângâietorul
şi al lui Hristos care se întrupează. Aşa precum în jertfa El este şi Cel ce o aduce
şi Cel ce Se aduce pe Sine, Dumnezeu şi Om, şi de aceea jertfa Lui e deplină, e
mântuitoare; la fel în propovăduirea Lui, Cuvântul Lui este Dumnezeu
Cuvântul; El este fiinţa şi viaţa mesajului Său. Este Cuvântul Tatălui care în
puterea Duhului vesteşte şi ne luminează întreg orizontul vieţii, dă. răspuns
întrebărilor noastre şi sens ultim existenţei noastre.
Foarte mulţi comentatori biblici vorbesc despre consecinţele jertfei pentru
mântuirea oamenilor, despre împăcarea dintre Creator şi creatură ca urmare a
aducerii acestui sacrificiu, însă „împăcarea nu exprimă încă întregul conţinut al
răscumpărării. Ea este începutul acesteia, este expresia mântuirii obiective, este
cel dintâi rod al întrupării şi al morţii lui Hristos, este primirea demnităţii de Fiu
al lui Dumnezeu - după har - de către om". 9 Într-adevăr şi Sfântul Apostol Pavel
subliniază aceasta, arătând că la „plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul
Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere,
ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul
Fiului Său în inimile noastre care striga Ava Părinte ! (Gal.4,4-6).
De asemenea este adusă din nou în actualitate posibilitatea nemuririi
trupurilor, căci „dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi,

9
I.P.S. Vasile Coman, Episcopul Oradiei, Mântuirea în Jisus Hristos prin Biserică, în
„Ortodoxia", nr. 2/1985, p. 348
Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele
muritoare, prin Duhul Său, care locuieşte în voi" (Rm.8,11). Dacă plata
păcatului este moartea, prin harul lui Dumnezeu adus de Mântuitorul putem
dobândi „viaţa veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru"(Rom.6,23) şi putem
aduce de acum înainte roadă noastră, spre viaţă veşnică (Rom.6,22), ceea ce
oamenilor nu le era posibil în perioada veterotestamentară.
Ca urmare a întrupării, ne-am „îmbrăcat cu cel nou care ne înnoieşte spre
deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce le-a zidit"(Col.3,17) şi toate suntem
chemaţi să le facem „în numele Domnului Iisus"(Col.3,17). Rezultă deci că prin
întreaga Sa lucrare pământească, Iisus a adus îmbunătăţirera, sfinţirea şi
perfecţionarea interioară a firii umane pe care şi-a asumat-o în totalitate, a
armonizat voinţa oamenilor cu cea a lui Dumnezeu, iar ascultarea şi jertfa Sa au
modificat ontologic firea umană, desăvârşind-o şi îndumnezeind-o. Având
convingerea nestrămutată că El este Dumnezeu adevărat, asemeni Apostolilor
care au avut şi privilegiul de neegalat de a-L întâlni în persoană, şi de a petrece
timp de câţiva ani împreună cu El, primim încredinţarea mântuirii împreună cu
toţi cei care „o primesc prin Duhul comunicat lor, care după ce a pnevmatizat
trupul Lui ii umple şi pe ei de putere. Iar această putere continua să se comunice
şi după înălţare şi va spiritualiza treptat şi trupurile noastre, ducându-le la
înviere, prin iradierea din El în noi "(Rom. 8,9-11). 10 De aceea aducem
mulţumire pentru harul răscumpărător şi aducător de viaţă veşnică dat Hristos
(Rom.7,25), „pentru că dacă plata păcatului este moartea, harul lui Dumnezeu
este viaţa veşnică în Iisus, Domnul nostru (Rom.6,23). Harul adus de Domnul
este harul Duhului Sfânt, oferit gratuit din dragoste pentru umanitate şi de aceea
răspunsul trebuie să fie pe măsura darului primit, cu dragoste, rugăciune şi
mulţumire continuă.
Iisus ne-a readus „harul vieţii"(I Ptr.3,7; Rom.6,23), şi noua lege, Legea
harului, sau Legea darului care este opusă literei legii căci „litera omoară iar
Duhul face viu (II Cor.3,6). „Legea Duhului (harului)vieţii lui Hristos ne-a
10
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi II, Bucureşti, 1978. p. 174
izbăvit de legea păcatului şi a morţii"(Rom.8,2)- spune Apostolul- îndreptându-
ne „prin credinţă".
Harul primit prin Hristos a readus „dreptatea lui Dumnezeu mărturisită de
lege şi prooroci"(Rom,3,21), frumuseţea originară ce fusese pierdută, slava şi
cinstea cea dintâi, „fiindcă toţi am păcătuit" şi suntem lipsiţi de „slava lui
Dumnezeu", însă „îndreptându-ne în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în
Hristos Iisus, pe care Dumnezeu L-a rânduit (jertfa ) de ispăşire, prin credinţa în
sângele Lui, ca să-şi arate dreptatea Sa pentru iertarea păcatelor celor mai
înainte făcute"( Rom.3,23-25 ). Firea omenească a fost astfel sfinţită, iar această
sfinţenie este comunicată în mod real tuturor celor care aleg să o primească şi să
o păstreze.
Mântuitorul a adus în dar omenirii „viaţa veşnică", a dat „duh" celor ce
cred şi mulţime de daruri. Răscumpărătorul a adus posibilitatea reală a unirii cu
El şi a unei vieţuiri curate după modelul vieţii Sale, înfierea posibilitatea
automodelării omului după chipul dumnezeiesc spre dezideratul asemănării cu
El, concorporalitatea cu Hristos (Efs.3,6), comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul (I In.
1,3; I Cor. 1,9), comuniunea Duhului Sfânt (II Cor. 13,13 ; Flp.2,1), starea de
dreptate, de sfinţenie şi de fii ai lui Dumnezeu, părtăşia la firea dumnezeiască (II
Ptr. 1,4 ), renaşterea din Duh, moştenirea nestricăcioasă, neîntinată şi neveştejită
(I Ptr. 1,4).
Primul om ne-a introdus în starea de păcat, împreună cu toate urmările
inerente acesteia, iar Mântuitorul prin jertfa ne-a eliberat din robia morţii şi a
păcatului (Rm.6,20,22). Pe când omul cel vechi este pângărit, incapabil de a
dobândi mântuirea, căci îi lipseşte harul, omul cel vechi se naşte iarăşi, prin
botez, primind harul Duhului Sfânt va putea să acceadă spre împărăţia lui
Dumnezeu. Dacă naşterea după trup aduce cu sine nedorita moştenire ce a
devenit ontologică, botezul, cea de-a doua naştere, este o condiţie sine qua non
pentru a porni pe calea asemănării cu Dumnezeu, căci „de nu se va naşte cineva
din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu"(In.3,5).
Adam a fost începătorul morţii, iar Hristos este „începătorul vieţii"„pe care însă
Dumnezeu L-a înviat din morţi"(F.A.3,15). Chemarea Celui ce dă viaţă este
rodnică, deoarece „întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub nici un
cer alt nume; dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi"(F.A.4,12).
„Naşterea, patima, învierea şi înălţarea sunt evenimentele văzute în
vieţuirea ca om a Răscumpărătorului nostru, care după intrarea în slava Sa
continuă misiunea de spiritualizare a omenirii răscumpărate în şi prin Duhul, cea
de-a treia persoană a Sfintei Treimi, care pogorându-se în «limbi de foc» la
Cincizecime a însemnat cu flacăra Sa începutul Bisericii şi drumul propovăduirii
Adevărului. Biserica nu există deci din hazard sau accident istoric ci este scopul
iconomiei lui Dumnezeu, care voieşte să recunoască pe toţi în trupul Fiului Său
cel întrupat şi înviat. Biserica aparţine proiectului Noului Testament, de a
recapitula în Hristos, proiect început prin întrupare, realizat în istorie la
Cincizecime şi care va fi desăvârşit la a doua venire a Domnului Hristos." 11 Nici
răscumpărarea nu a fost înfăptuită întâmplător, ci conform planului perfect al
Creatorului lumii, a fost pregătită şi anticipată, mult-aşteptată şi dorita, „După
Cincizecime, Duhul Sfânt însuşi vine ca să glorifice pe Iisus în mijlocul
oamenilor (In. 16,13-15). Dătătorul de viaţă în persoană vine cu darul său :
„Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi"(rug. Împărate ceresc). Cu
alte cuvinte icoana lui Dumnezeu este icoana Sfintei Treimi, care este angajată
în istoria oamenilor şi în destinul creaţiei, prin persoana Cuvântului şi a Fiului,
ce „S-a dat cu totul" pentru mântuirea noastră".12
Această conlucrare a Fiului şi a Duhului pentru mântuirea oamenilor nu s-
a oprit, continuă până la a doua venire a Mântuitorului în bisericuţele ortodoxe,
majoritatea modeste, dar pline de Hristos, care mai ales la Sfânta Liturghie le
umple de slava dumnezeiască, măreaţă prin smerenia ei. Prin lucrarea Fiului lui
Dumnezeu şi a Duhului Sfânt timpul a căpătat noi conotaţii pline de încărcărură
răscumpărătoare a devenit un timp spre înviere, spre viaţă veşnică, „mai bine-

11
Prof. Dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul Târgoviştei, Misiologie creştină, curs pentru uzul
Facultăţii de Teologic, p. 185
12
Ibidem. 176
zis, timpul întreg a devenit un ajun al duminicii veşnice, al petrecerii veşnice în
lumina descoperită a învierii".13
Comuniunea noastră euharistică cu Hristos este o condiţie fără de care nu
putem dobândi mântuirea personală, este un privilegiu de care unii nu sunt
conştienţi, este un dar pe care numai cei răuvoitori îl pot refuza. Multitudinea
efectelor binefăcătoare ale acestei lucrări minunate dumnezeieşti, începând cu
răscumpărarea din păcat prin Iisus Hristos, cu hanii Duhului Sfanţ şi culminând
cu a deveni fii ai Tatălui ceresc sunt numai câteva dintre binefacerile pe care nu
ni le oferă altcineva decât la Dumnezeu. Sfânta Euharistie, luata cu vrednicie,
„Trupul lui Hristos este jertfa în veci, infiuzându-ne şi nouă duhul de jertfa, dar
în acelaşi timp este şi locul în care este sălăşluită toată slava şi puterea
dumnezeiască destinată nouă. E trupul în actualizarea permanentă a stării de
jertfa, dar şi de acţiune îndumnezeitoare".14 „Iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat
în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă"(Rom.5,5), şi drept urmare
putem vedea în fiecare semen al nostru pe Hristos.
Omul renaşte la o viaţă nouă prin botez, care are rostul de a întemeia o
nouă viaţă în cel ce îl primeşte, fiind începutul mântuirii personale. Acum
lucrarea lui Hristos şi a Duhului converg iar Dumnezeu îl ia în primire pe om
aşa cum e, adică păcătos, şi îl spală de orice întinăciune : „...şi aşa aţi fost unii,
dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului lisus şi
în Duhul Dumnezeului vostru". Omul va avea sa lucreze ca „să stea sub har"
după ce s-a botezat, altfel botezul nu ar mai fi „baie a naşterii celei de-a doua" şi
început de „înnoire a Duhului Sfânt"(Tit3,5) ci pur şi simplu o ceremonie
simbolică prin care am ruga oarecum Cerul să ia act că ne-am schimbat conduita
prin vrerea şi puterea noastră, ca în botezul sectar.
Coborârea Sfântului Duh e cea care dă consistenţă reală Bisericii, punând
începutul sălăşluirii trupului îndumnezeit al lui Hristos în celelalte fiinţe umane
şi cu acestea, începutul Bisericii, fapt care începe la Rusalii când Duhul Sfânt
13
Prof. Dr. D. Stăniloae Paştile sărbătoarea lumii si a bucuriei în Ortodoxie, în „Studii
Teologice", nr. 5-6/1970, p. 351
14
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi II, Bucureşti, 1978, p.137
coboară peste Apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii
credincioşi în care se extinde puterea trupului pnevmatizat al lui Hristos. Fără
Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza, 15 Duhul Sfânt
realizează înfierea lor divină după har îi ridică şi îi ţine în comuniune cu Tatăl.
Cel ce zideşte oameni ca Biserică vie, văzută în Hristos este Duhul Sfânt, îi da
viaţa, o sfinţeşte şi o veghează peste veacuri. Cincizecimea deschide istoria
Bisericii, inaugurează Parusia şi anticipează împărăţia lui Dumnezeu. Duhul
Sfânt încorporează pe oameni în Hristos „moştenitori ai lui Dumnezeu şi
împreună cu Hristos"(Rom. 8,17).
Mântuirea se realizează în cadrul comuniunii Bisericii, în comuniunea cu
Hristos prin lucrarea Duhului. Euharistia este cea care dă chip deplin întrupării,
Jertfei şi învierii. Cuvântul Care trup S-a făcut, rosteşte asupra pâinii- oferite
"Acesta este trupul Meu", semn al universalităţii întrupării şi în aceiaşi unitate a
conlucrării între Fiul şi Duhul , preotul se roagă „Trimite Duhul Tău cel Sfânt
peste noi şi peste daruri...Şi fa aceasta cinstit trupul Hristosului Tău....", căci
„Duhul nu poate fi cugetat fără Fiul"16.
Gratuitatea mântuirii este numai la început, restul se merită şi se
cucereşte, prin efort personal, în Biserică, prin harul Duhului Sfânt. Botezul
conferă numai un accent al mântuirii, arvuna ei. „Auzind cuvântul adevărului,
Evanghelia mântuirii voastre şi crezând în ea, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt
al făgăduinţei care este arvuna moştenirii noastre" (Efes. 1,13-14) arvună care
nu trebuie depreciată sau exagerată în raport cu valoarea datoriilor pe care le are
de îndeplinit creştinul ca să dobândească mântuirea.
„Viaţa creştinului în Biserică este în aceeaşi măsură darul Mântuitorului şi
rezultatul înrâuririi Sfântului Duh, încât a fi în Hristos şi a fi în Duhul Sfânt, în
planul mântuirii subiective este acelaşi lucru."17

15
Ibidem.p 201.
16
Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi relaţia Lui cu Fiul ca
temei al îndumnezeirii si înfierii noastre. în „Ortodoxia, nr. 3-4/1979 p. 590
17
Pr. Drd. Ilie D. Moldovan, op. cit, p. 172
 Ne împărtăşim cu Hristos (1 Cor. 1,9), şi cu Duhul Sfânt (2Cor. 13,14), ne
îndreptăm în Hristos (Gal. 2,17),dar şi în Duhul Sfânt (lCor.6,11), suntem
pecetluiţi în Hristos (Efes.1,13), şi în Duhul Sfânt (Efes.4,30), suntem temple ale
lui Dumnezeu (lCor.3,16), dar şi ale Duhului Sfânt (lCor.6,19). „Duhul Sfânt
este lumina în care, prin cuvântul Evangheliei, prin sfintele Taine şi sfintele
virtuţi, îl cunoaştem pe Hristos şi ne vedem, ne recunoaştem pe noi ca chip şi
asemănare a Lui, a protochipului nostrum, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu făcut
om. Duhul Sfânt este comuniunea noastră cu Hristos şi a fiecăruia şi a tuturor
mădularelor trupului Lui-Biserica, în fiecare strălucind câte un dar şi toate
împreună, la un loc, mărturisind unitatea Duhului în Hristos" 18.

BIBLIOGRAFIE

18
Pr. Prof. Constantin Galeriu, op. cit., p. 681
1) Biblia sau Sfânta Scriptură,tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte
Teoctist, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod,
I.B.M, Bucureşti, 1993.

ARTICOLE ŞI LUCRĂRI
1) CITIRIGĂ Drd. VASILE, Transfigurarea creştinului prin Sfântul Duh, în
„Studii Teologice", nr. 5-6/1982
2) GALERIU, PĂRINTELE Cunoaşterea lui Hrisios în Duhul Sfanţ, în S.T.,
nr.9-10/1983
3) LOSSKY, VLADIMIR Teologia mistică a Bisericii de Răsărit traducere Pr.
V. Răducă Editura Anastasia1994
4) MOLDOVAN, Pr. Drd. ILIE, Hristos si Sfântul Duh după II Cor. III, I-IV.6,
în S.T., nr.. 3-4/1967
5) NIFON , I.P.S. MIHĂIŢĂ, Misiologie creştină, edit. ASA Bucureşti 2002
6) STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. DUMITRU, Teologia dogmatică, vol II, E.I.B.,
Bucureşti 1996, 1997
7) IDEM Pureederea Duhului Sfânt de la Tatăl si relaţia Lui cu Fiul ca temei
al îndumnezeirii si înfierii noastre, în „Ortodoxia, nr. 3-4/1979
8) IDEM, Pastile, sărbătoarea luminii si a bucuriei în Ortodoxie. în „Studii
Teologice", nr. 5-6/1970
9) TODORAN, ISIDOR, ZĂGREAN IOAN, Manual de dogmatică ortodoxă
pentru seminariile teologice, ediţia a II-a, Editura Renaşterea, Cluj Napoca,
2000
10)VASILE, IPS.COMAN, Episcopul Oradiei, Mântuirea în Iisus Hristos prin
Biserică, în „Ortodoxia", nr. 2/1985