Sfantul Iosif din Arimateea

In Biserica Ortodoxa, Iosif din Arimateea este pomenit in Duminica Femeilor

Mironosite - a doua duminica dupa Sfintele Pasti - si pe 31 iulie.
"Asa mi-e de drag Sfantul Iosif din Arimateea, care L-a cinstit pe Domnul
Hristos intr-o vreme cand multi II necinsteau. L-au condamnat, L-au rastignit, si el a
fost dintre cinstitorii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Apostolii s-au retras si el a
avut indrazneala, spune Sfantul Evanghelist Marcu, s-a dus la Pilat si a cerut trupul
Domnului Hristos, să-l inmormanteze cu cinste. Si l-a inmormantat cu cinste, intr-un
mormant pe care I l-a oferit Domnului Hristos chiar Iosif din Arimateea, un mormant
nou in care nu a mai fost nimeni.” (Parintele Teofil Paraian)
Sfantul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima data in Sfanta Scriptura in
contextul Patimilor Mantuitorului. Desi locuia in Ierusalim datorita functiei inalte ce o
detinea in Sinedriu, era originar din Arimateea, adica din vechea cetate Rama. El
este cel care, impreuna cu Nicodim, L-a ingropat pe Hristos. Stim insa ca Iosif nu-L
intalneste acum pentru prima data pe Iisus, fiindca se afirma despre el ca "fiind
ucenic al lui Iisus, dar intr-ascuns, de frica iudeilor " (Ioan 19, 39).
Dupa cum ne spune Sfantul Chiril al Alexandriei, talcuind acest verset,
"cuvantul acesta condamna, nu putin, lipsa de evlavie a iudeilor, aratand ca
socoteau un lucru gresit si primejdios a fi cineva ucenic al lui Hristos. De aceea il
prezinta pe blandul Iosif, in mod clar, ca silindu-se sa ascunda iudeilor ca e convins
de invatatura lui Hristos, desi o primea cu alipire adevarata, ca fiind inalta si mai
placuta iubitorului de virtute Dumnezeu decat porunca Legii, dandu-ne o dovada
necesara, ca una care ne-a dat incredintarea credintei noastre. Deci vine ucenicul
din Arimateea, spre osanda neomeniei iudeilor, si cinsteste cu slujirea cuvenita
trupul Celui pe care inca nu L-a cinstit printr-o credinta deschisa, desi credea, intr-
ascuns, de frica iudeilor, cum spune fericitul Evanghelist".
Datorita functiei importante pe care o detinea, nu putea sa-L marturiseasca
direct pe Iisus, intrucat se hotarase de catre marele Sinedriu ca oricine Il va
marturisi pe Iisus sa fie excomunicat din Sinagoga si, evident, sa piarda si alte
drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2).
Sfintii Evanghelisti il mai prezinta pe Iosif din Arimateea ca fiind foarte bogat,
dar nu numai material, ci si spiritual, de vreme ce se spune despre el: "Si iata un
barbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, barbat bun si drept ". (Luca 23, 50-51).
Cu toate ca nu a fost prezent la suferintele Domnului, a aflat inaintea lui Pilat
ca a murit, ceea ce denota ca era la curent cu tot ceea ce i s-a intamplat lui Iisus.
Avand in vedere pozitia si influenta pe care le detinea, Iosif a mers la Pilat si l-a
rugat sa-i permita sa coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca sa-L ingroape, fiindca
asa prevedea legea iudaica pe care o respecta cu strictete.
Atasamentul sau fata de Mantuitorul se vede si in ceea ce a facut mai departe:
"Si coborandu-L, L-a infasurat in giulgiu de in si L-a pus intr-un mormant sapat in
piatra, in care nimeni, niciodata, nu mai fusese pus." (Luca 23, 53).
Sfantul Chiril al Alexandriei talcuieste astfel acest verset: "faptul ca mormantul
era nou inseamna trecerea neobisnuita si noua de la moarte la viata si innoirea
sufletelor noastre, pe care Hristos ne-a adus-o, prin care invingem stricaciunea.
Caci moartea noastra s-a transformat, prin moartea lui Hristos".
 Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca de fapt, Iosif din Arimateea a renuntat
la propriul mormant sapat in piatra, in favoarea Domnului implinind profetia lui Isaia,
care vestise ca Mesia va fi condamnat impreuna cu cei rai, dar mormantul lui va fi
pus la un loc cu cel bogat.
Potrivit traditiei, Iisus l-ar fi facut pe Iosif ca pe unul dintre Apostolii Sai si ar fi
activat in aceasta calitate in Bretania, prin anul 63 d. H., unde ar fi intemeiat cea
dintai comunitate crestina din acele locuri.
In Biserica Ortodoxa, Iosif din Arimateea este pomenit in Duminica Femeilor
Mironosite - a doua duminica dupa Sfintele Pasti - si pe 31 iulie.
Dionisie din Furna arata ca Sfantul Iosif din Arimateea se reprezinta in
icoanele ingroparii lui Hristos, in chipul unui batran. Astfel, el este zugravit cerand
trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plangerea
Sa dinaintea inmormantarii si la ingroparea Domnului.
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/iosif-arimateea-124429.html
***
Edessa
Edessa (în greaca veche Ἔδεσσα, în arabă ‫الرها‬, în kurdă Riha) a fost un oraș
antic și medieval din Mesopotamia de Sus, fondat pe locul unei mai vechi așezări de
către împăratul Seleucus I Nicator în aprox. 302 î.Hr. De asemenea, a fost
cunoscută sub numele de Antiochia de pe Callirhoe din secolul al II-lea î.Hr. A fost
capitala regatului semi-independent Osroene de la c. 132 î.Hr., până la cucerirea
romană în anul 242.
(Sfântul Iosif din Arimateea a dus la Edesa, în Britium pocalul din care a băut
Iisus Hristos la Cina cea de taină și în care i-a adunat sângele)
A devenit un important centru timpuriu al creștinismului siriac. A căzut sub
ocupație musulmană în 638, și recucerit pentru scurt timp de către Bizanț în 1031,
iar ulterior a devenit centrul statului cruciat al Edessei din 1098–1144. A fost
reocupat de către dinastia turcească Zengid în 1144 și în cele din urmă absorbit de
Imperiul Otoman în 1517. Numele modern al orașului este Urfa și este situat în
provincia Șanlıurfa din sud-estul Anatoliei.
*
* *
Iosif din Arimateea – sfântul cu Graalul
Un sfânt pe care îl amintim mai rar este Sfântul Iosif din Arimateea. În biserica
răsăriteană el este sărbătorit la 31 iulie, în ziua începerii Postului Sfintei Marii, iar în
cea Apuseană este sărbătorit la 17 martie (în 14 martie pe vremuri).
Despre el se ştiu cu certitudine câteva lucruri din Evanghelii: că era un
consilier evreu şi făcea parte din organizaţiile politice din Iudeea secolului I, era deci
membru de vază al Soborului. În secret era discipol al lui Hristos, şi a făcut în aşa fel
încât să nu ia parte la condamnarea lui. După moartea lui Iisus, a cerut trupul
acestuia lui Pilat. Ar trebui să punem punct… dar legenda de abia începe. Tradiţiile
răsăritene spun că împreună cu Nicodim, un alt demnitar evreu, care adusese o
amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe, l-a înfăşurat într-o
pânză curată de in (ah Giulgiu din Torino!), cumpărată de el, l-a uns cu miresme,
după obiceiul evreilor, şi l-a pus într-un mormântul nou pe care -l săpase în stâncă
pentru sine. Legendele răsăritene spun că a fost pârât autorităţilor care l-au
întemniţat. Cu toate acestea, Hristos i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare
convingându-l de Învierea sa. După o vreme a fost eliberat din închisoare dar a fost
alungat din Ierusalim. A călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul
Evangheliei.
Ar trebui să punem punct… dar tradiţiile apusene au şi ele de adăugat ceva.
Apocrifa Evanghelie a lui Nicodim îi atribuie un rol important în înfiinţarea unor prime
comunităţi creştine. În Franţa apare o minunată legendă care îl leagă de Sfântul
Graal.
Graalul este cupa în care se credea că a fost strâns sângele lui Hristos pe
Golgota, Acţiunea de colectare sângelui a fost efectuată de femeile mironosiţe în
frunte cu Maria din Magdala şi ajutate chiar de Iosif din Arimateea. Incitanta legendă
se întinde în tot Apusul cu o o mulţime de variante locale şi ajunge până la abaţia
Glastonbury. În tratatul unui anume William din Malmesbury despre Antichitatea
abuliei Glastonbury (cca 1125), la un secol după ce murise, este inserat un capitol
care conţine o un episod care îl descria pe aşa-zisul Filip Apostolul, predicatorul
Evangheliei în Galia, împreună cu Iosif din Arimateea. Cel din urmă este trimis în
Anglia împreună cu 12 discipoli. Regele de atunci i-a primit, nu a devenit creştin, dar
le-a dăruit o insulă, Insula Yniswitrin, care mai tâtziu avea să primească numele
Glastonbury. Acolo s-a construit o biserică din nuiele în onoarea Sfintei Maria
De fapt specialiştii spun că legenda abaţiei Glastonbury cu privire la înfiinţarea
ei tocmai de către Iosif din Arimateea s-a ivit din competiţia, în ce priveşte
vechimea, cu Westminsterul şi cu nu mai puţin celebrul Canterbury, abaţii care se
lăudau că au pe inventar nişte moaşte nemaipomenite. Popularizarea legendei lui
Iosif face parte din planurile de promovare a abaţiei care s-au datorat dificultăţilor pe
care le-a avut spre sfârşitul secolului al XlI-lea, incendii, conflicte îndelungate cu
regele Richard I în ce priveşte scutirea abaţiei de impozite şi luptelor intestine din
biserică. Legenda lui Iosif din Arimateea este crezută cu pasiune de creştinii
apuseni, care o duc mai departe.
Au fost artişti care înfăţişau două potire de argint, presupuse că ar fi conţinut
separat unul sângele şi altul sudoarea lui Hristos pe cruce. Iosif le-ar fi adus pe
amândouă în Anglia. Graalul lui Iosif din Arimateea este potirul în jurul căruia se
adună mai apoi Cavalerii Mesei Rotunde.
Templierii susţin altceva: că ei sunt cei care au săpat în Ţara Sfântă în căutare
de relicve şi au găsit Graalul și au continuat să-l păstreze și să-l păzească cu
propriile vieţi. Trebuie spus totuşi că, în documentele extensive ale Inchiziţiei, legate
de procesul templierilor, nu există nicio pomenire legată de Sfântul Graal. Legenda
Graalului a mai avut şi alte efecte: primul a ajutat la încurajarea devoţiunii în
creştere faţă de detaliile fizice ale Patimilor lui Hristos, devoţiune caracteristică
Evului Mediu. În al doilea rând intervine discuţia despre vechimea mai mare a
mănăstirilor engleze ale benedictinilor în negru şi ale clerului englez care susţinea
că Anglia a primit creştinismul înainte de oricare altă ţară din Apus. Despre
mormântul lui Iosif a rămas stabilit că ar fi la Glastonbury. A existat şi o autorizare
regală de a-l căuta şi o pretenţie formulată de un englez, din partea răsăriteană, că
l-ar fi găsit în 1367. Abaţia Moyenmoutier din Vosgi susţine la rându ei că posedă
moaştele Sfântul Iosif din Arimateea.
 Graalul este şi azi subiect de călătorii iniţiatice sau nu, de romane, de benzi
desenate, literatură conspiraţională şi jocuri pe calculator.

Iosif din Arimatea – un om din Sinedriu care a ratat Paștele

În vara anului 2014, am ținut la Bethel un studiu pentru tineri. Le-am promis
tinerilor că, dacă ei țin programele de închinare, am să fac ceva în limba engleză
pentru ei. Ca să ne fie mai ușor și mai practic, am ales portrete de ucenici sub
titlul ,,Eroi neașteptați“. Planșele de pe ecran au fost într-adevăr în limba engleză.
Restul … Am vorbit despre Petru, Ioan, Iacov, Andrei, etc., dar am încheiat cu
portretul unui ucenic mai ciudat al Domnului Isus, unul ,,din umbră“, Iosif din
Arimatea.
Ideea principală a studiului este că fiecare dintre noi trecem printr-o perioadă
de oscilări între lume și Domnul Isus, între ceea ce suntem noi fără El și ceea ce
vrea să ne facă El; între ceea ce avem și ceea ce ne oferă El. Așa a fost și Iosif din
Arimatea. Dar … să nu anticipăm.
Deși trece adeseori neobservat, Iosif din Arimatea a fost suficient de important
ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să
aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează
cu câte o „tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând:
1. Matei
Matei ne spune că Iosif a fost un „om bogat“ și că „era și el ucenic al lui
Isus“. El s pus trupul într-un mormânt care era al său, după ce l-a înfășat într-o
pânză de in.
Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic
al lui Isus. El s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea.
Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într’o pînză curată de in, şi l-a pus într’un mormînt
nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa
mormîntului, şi a plecat. Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în
faţa mormîntului. – Mat. 27:57-61
2. Marcu
De la Marcu aflăm că Iosif din Arimatea a fost „un sfetnic cu vază al soborului
(Sinedriului)“ care „aștepta Împărăția lui Dumnezeu“. Marcu volosește două verbe
sugestive pentru a sublinia relația dintre Iosif și Pilat: Iosif „a îndrăznit“ să se ducă la
Pilat, iar Pilat „i-a dăruit“ lui Iosif trupul.
Cînd s’a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului –
a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta
Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.
Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş, şi l-a întrebat dacă a
murit de mult. După ce s’a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.
Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat
în pînza de in, şi L -a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la
uşa mormântului. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L
puneau. – Marcu 15:42-47
3. Luca
Luca adaugă câteva caracteristici ale lui Iosif din Arimatea. Era „un om bun și
evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?), „Aștepta și
el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un „mormânt nou, săpat în piatră, în
care nu mai fusese pus nimeni“
Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase
parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi
aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul
lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L -a pus într’un
mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii,
şi începea ziua Sabatului. Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe
Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s’au întors, şi au
pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege. – Luca
23:50-56
4. Ioan
Ioan ne spune că Iosif din Arimatea era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de
frica Iudeilor“. Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la
înmormântarea trupului lui Isus și „Nicodim, care la început se dusese la Isus
noaptea“. Acest Nicodim „a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de
smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in,
cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“
După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de
frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a
dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese
la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de
smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in,
cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit
Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus
nimeni.
Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au
pus acolo pe Isus. – Ioan 19:38-42
Punând cap la cap informațiile date de cei patru evangheliști, putem trage
câteva concluzii și putem analiza poziția lui Iosif din Arimatea și extraordinarul gest
pe care l-a făcut față de un ,,proscris executat“ atât de puterea evreilor, cât și de
puterea Romei.
I. Iosif din Arimatea – un om între două lumi
Oricât ar fi de superficială citirea textelor din cele patru evanghelii, ceva iese
imediat la iveală: Iosif din Arimatea a încercat din răsputeri să meargă o vreme cu
picioarele în două bărci. Ca „om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu
trecere la autoritatea romană. Ca „ucenic al Domnului Isus“, Iosif a fost un om
fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Iosif
a întrevăzut în El zorii Împărăției pe care o aștepta. Problema s-a născut atunci
când „sistemul“ din care făcea parte Iosif l-a condamnat pe Isus din Nazaret. Atunci
el a trebuit să aleagă. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca „simpatizant“ al
Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia
s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă.
Oare cât poți merge în duplicitate fără să te frângi? Cât poți fi „ucenic pe
ascuns“? Cât te poți feri de diagnosticul etern pus de „Învățătorul“ venit „de sus“:
„De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu
înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. –
Mat. 10:32-33).
Nu ni se spune, dar putem intui că în inima și în conștiința lui Iosif din
Arimatea a fost un conflict neîncetat. Era un om care se gândea la moarte. Își
făcuse chiar și un mormânt săpat în stâncă pentru odihna trupului său. Sufletul însă
i-a fost pentru multă vreme chinuit și sfâșiat pe dinăuntru. Astea toate până într-o
bună zi, când … atrebuit să aleagă!
II. Iosif din Arimatea – un om care și-a rata Paștele
Un om neprihănit în religia iudeilor știa că atingerea de trupul unui mort
însemna „necurăție“ și se pedepsea cu izolarea temporară de ceilalți:
„Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele. Şi au prăznuit
Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au
făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul. S’a
întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu
puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s’au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui
Moise şi înaintea lui Aaron.
Şi oamenii aceia au zis lui Moise: „Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort;
de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în
mijlocul copiilor lui Israel?“
Moise le-a răspuns: „Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.“ Şi Domnul a
vorbit lui Moise, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: «Dacă cineva
dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într’o
călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului. Şi, să le
prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu
azimi şi ierburi amare»“ – Num. 9:4-11).
Cei ce se întinau prin atingerea de trupul unui mort, nu puteau să serbeze
Paștele împreună cu ceilalți, ci trebuiau să aștepte trecerea unei luni de zile. Prin
hotărârea de a cere de la Pilat trupul lui Isus și prin așezarea lui în propriul
mormânt, Iosif din Arimatea și-a forfetat dreptul de a lua Paștele din sabatul acela.
Să analiză puțin gestul lui Iosif din Arimatea. El s-a produs în contextul în care și
autoritățile iudaice și autoritățile romane îl declaraseră pe Isus din Nazaret ,,vrednic
de moarte“. Împotriva ucenicilor Lui se pornise deja o prigoană. Asta i-a făcut să se
adune doar în spatele ușilor încuiate.
Gestul lui Iosif din Arimatea a însemnat o declarație publică de simpatie și
prețuire pentru cel răstignit. Prin aceasta, Iosif a ales, în sfârșit, a ales! Mai bine cu
un Isus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat
alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Isus la
cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă?
Eu cred că Iosif s-a frânt sub cruce, acolo unde totă mulțimea, până și sutașul
roman, martor împietrit la atâtea și atâtea răstigniri, și-au dat seama de tragedia
erorii pe care o făcuseră exclamat:
„Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis:
«Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!» “ – Marcu 15:39
„Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate,
s-a întors, bătîndu-se în piept“ – Luca 23:48
Conștiința lui Iosif a triumfat atunci când, în mintea lui de cunoscător al
profețiilor legate de venirea Împărăției lui Dumnezeu, a răsunat ecoul multor versete
din vechiul Testament. Voluntar sau involuntar, știind sau neștiind, Iosif din Arimatea
a împlinit profeția din Isaia 53:
„Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat,
măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui“ –
Is. 53:9
Ce nevoie mai avea el de „mielul pascal“, când îl avea în brațe pe Mielul lui
Dumnezeu care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:36). Iosif i-a lăsat pe alți să meargă
înainte cu Paștele cel vechi, el s-a hotărât să-l sărbătorească Paștele cel nou.
Gestul lui este ilustrativ pentru poziția nouă pe care o vor îmbrățișa apoi toți ucenicii
adevărați ai lui Christos:
„Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără
aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. – 1 Cor. 5:7
Ce a câștigat Iosif din Arimatea ?
De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al
sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume. Doar cei care au fost de partea
Domnului Isus au rămas scriși în cartea istoriei. Mai mult, numele lor este deja scris
și în cartea vieții din cer!
Sigur, Iosif din Arimatea a pierdut vremelnic un mormânt … în schimb al a
căpătat certitudinea învierii! Ca proprietar, Iosif a fost printre puțini care s-au dua la
mormânt. Sfatul pe care ni-l dă Iosif din Arimatea este acesta: „Pune-l pe Domnul
Isus în mormântul tău și vei avea parte de o înviere glorioasă!”
III. Iosif din Arimatea – un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al
Mariei“
Învinuiți-mă, dacă vreți, că văd frumosul și acolo unde nu e, dar eu tot am să
vă spun ceva: printr-o simetrie frumoasă a numelor, Iosif din Arimatea i-a ținut atunci
locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Pentru un
mort de vârsta Domnului Isus, ar fi fost normal ca mama și tata să fie la la mormânt.
Mama, Maria, a fost. Mai era nevoie de un Iosif … și Iosif a fost. Ca și cel dintâi, și
Iosif din Arimatea a fost tot un ,tată de împrumut“. Cel adevărat era în ceruri, era
împreună cu Fiu Său, era direct implicat în lucrarea de ispășire care tocmai se
înfăptuise:
„Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine“ – 2 Cor. 5:19
Ce cocluzii putem trage din ceea ce s-a întâmplat cu Iosif din Arimatea la
moartea Domnului Isus?
Prima ar fi că, același Dumnezeu care a avut nevoie atunci de Iosif din
Arimatea are astăzi nevoie de noi. Versetul din 2 Corinteni 5:19 n-a fost citat în
întregime. Iată-l cum sună: „Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine,
neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea
acestei împăcări“.
A doua ar fi că nimeni nu trebuie să rămână un „ucenic pe ascuns“ al
Domnului Isus. Fiecare dintre cei care s-au întâlnit cu El trebuie să aleagă, chiar
dacă alegerea va fi grea, dificilă și păgubitoare (într-un fel).
A treia ar fi o concluzie din această împrejurare, dar nu este izvorâtă din gestul
lui Iosif, ci din ceea ce a făcut femeile. Ni se spune că Domnul Isus a avut parte,
providențial, de o „înmormântare de nota 10“, așa cum nici un ucenic, nici chiar toți
la un loc, n-ar fi putut să-i ofere. Iosif din Arimatea, împreună cu Nicodim, au făcut
tot ce trebuia făcut: mormânt nou, fâșii noi de pânză și o amestecătură de aproape o
sută de litri de smirnă şi de aloe pentru îmbălsămare. Cum explicăm atunci că …
„În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la
mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră“ – Luca 24:1
Oare de ce au mai adus femeile ceva „în plus“ față de cei o sută de litrii (!!!) de
smirnă și aloe? Din răspunsul la această nedumerire se naște cea de a treia
concluzie pe care v-o propun: „Când iubești cu adevărat pe cineva, mult nu
înseamnă niciodată destul.“ Dragostea este extravagantă. Dragostea risipește
(Aduceți-vă aminte de gestul femei păcătoase!) și se risipește.
Dacă ți se pare că ai făcut „destul“ sau „mult“ pentru Domnul, probabil că încă
nu-L iubești așa cum se cuvine …
https://scripturile.wordpress.com/2019/05/07/iosif-din-arimatea-un-om-din-sinedriu-care-a-ratat-
pastele/
***

Iosif din Arimateea

din revista „Cercetați Scripturile”

Cei patru evanghelişti relatează aproape la fel despre acţiunea lui Iosif din
Arimateea. Iosif s-a dus la Pilat şi a cerut trupul Domnului Isus. Apoi a coborât trupul
de pe cruce, l-a înfăşurat în pânză fină de in şi l-a pus într-un mormânt săpat în
stâncă, în care nu mai fusese nimeni. Acţiunea este peste tot aceeaşi; diferită este
însă descrierea personalităţii celui care acţionează, aceasta fiind întotdeauna în
concordanţă cu caracterul şi scopul fiecărei evanghelii.
Matei, care Îl prezintă poporului Israel pe Mesia, pe Împăratul promis, pe Fiul
lui Avraam şi Fiul lui David şi care aminteşte mereu poporului de împlinirea
promisiunilor date, istoriseşte: „Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din
Arimateea, cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. Şi Iosif, luând trupul, l-a
înfăşurat într-o pânză curată de in şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl
săpase în stâncă“ (Matei 27:57-60 ). Prorocul Isaia a prorocit cu privire la Domnul:
„Şi groapa Lui a fost rânduită cu cei răi, dar El a fost cu cel bogat în moartea Lui “
(Isaia 53:9 ). Pentru împlinirea exactă a acestor cuvinte, un israelit bogat trebuia să
pregătească ultimul loc de odihnă pentru trupul Fiului lui David în mormântul său
nou, săpat în stâncă. Aşa era potrivit pentru Mesia, şi aşa trebuia să-L prezinte
Matei.
Marcu, care a primit însărcinarea să-L descrie pe Domnul ca Slujitor şi să
prezinte slujba Sa de profet, relatează: „Când se făcuse deja seară... venind Iosif
din Arimateea, un consilier onorabil, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, a
îndrăznit şi a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Isus“ (Marcu 15:42-43 ). Pilat i-a dăruit
lui Iosif trupul. Pentru onorarea unui Slujitor fidel, care S-a smerit pe Sine Însuşi şi
care a fost ascultător până la moarte de cruce, al cărui trup a putut fi dăruit, a trebuit
să intervină un consilier onorabil, cu vază, în acelaşi timp un om credincios, care a
crezut mărturia Domnului Isus şi aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa era potrivit
pentru Slujitor şi Profet, aşa trebuia să relateze Marcu.
 Luca, a cărui Evanghelie îl descrie pe Hristos ca Fiul Omului, care a
descoperit pe pământ în adâncă smerenie bogăţiile harului lui Dumnezeu, scrie: „Şi,
iată, un om cu numele Iosif, care era consilier, un om bun şi drept (acesta nu fusese
de acord cu hotărârea şi cu fapta lor), din Arimateea, o cetate a iudeilor...“ (Luca
23:50-53 ). Un om bun şi drept, care a stat departe de acţiunile poporului său, a
trebuit să-i acorde, cum se spune, ultimul onor, Fiului Omului dispreţuit. Aşa a fost
potrivit pentru Fiul Omului, care nu a avut aici un loc unde să-Şi pună capul. Un om
cu vază, bun şi drept a pregătit un mormânt într-o stâncă pentru trupul Slujitorului şi
Omului după încheierea căii şi a slujbei dragostei.
Ioan vorbeşte despre Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic,
Creatorul şi Susţinătorul universului, Dumnezeu descoperit ca lumină şi dragoste.
Cum prezintă el această întâmplare? „După acestea, Iosif din Arimateea, fiind
ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui
Isus“ (Ioan 19:38 ). Israelitul bogat, consilierul onorabil, omul bun şi drept - toţi
dispar acum şi rămâne numai un ucenic temător al Domnului Isus, care a rămas
mult timp în ascuns, dar care a prins curaj şi mânat de dragoste l-a rugat pe Pilat
să-i acorde onoarea de a înmormânta trupul Mântuitorului său, Fiul lui Dumnezeu.
Dacă în primele trei locuri, bogăţia sa, poziţia sa înaltă şi bunul său renume au fost
favorabile pentru a-i acorda înmormântării Domnului un anumit caracter onorabil,
aici, când este vorba despre Fiul lui Dumnezeu, Iosif este cel onorat. Lui i s-a
acordat privilegiul nespus de mare ca împreună cu Nicodim, un alt ucenic temător al
Domnului Isus, să pregătească trupul lui Isus „cum este obiceiul la iudei, pentru
înmormântare“ şi apoi să-l pună într-un mormânt nou, în care nimeni nu fusese pus
vreodată. Aici nu se spune că mormântul ar fi aparţinut lui Iosif.
Harul a fost acela care i-a ales pe aceşti doi bărbaţi temători, dar sinceri să
realizeze o lucrare binecuvântată. Tot harul a fost acela care le-a dăruit o distincţie
mare faţă de toţi ceilalţi ucenici. Fiul lui Dumnezeu nu avea nevoie de nici o onoare
din partea oamenilor. Mai degrabă, El a fost Acela care a acordat onoare celor care
s-au preocupat cu trupul Său. Harul a ales şi a învrednicit în acest sens nu pe Ioan
sau pe Iacov, ci pe Iosif şi pe Nicodim, acelaşi har care l-a ales pe un israelit infidel,
pe vameşul Matei, să scrie Evanghelia despre Hristos, Fiul lui David, şi care l-a
chemat pe infidelul slujitor Marcu (a se compara Fapte 15:37-39 ) să schiţeze
tabloul Slujitorului fidel. Prin aceste instrumente şi prin altele, harul ne-a dat spre
folosul nostru Sfintele Scripturi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi
folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în
dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare
bună“ (2. Timotei 3:16,17 ).

Iosif din Arimateea

Şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi
a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului și a plecat. (Matei 27:60)
Romanii obişnuiau să lase trupurile celor crucificaţi pe cruce ca să poată fi
văzute de toţi cei care intrau în cetate. Crucificarea era o pedeapsă capitală
ruşinoasă, care trebuia să fie o pildă pentru cei care se angajau în activităţi
criminale.
 Chiar dacă Domnul Isus era mort, ucenicii au căutat să-I facă o înmormântare
onorabilă, dar nu ştiau cum să facă lucrul acesta. Aici a intervenit „ un sfetnic al
soborului, numit Iosif, om bun si evlavios” (Luca 23:50), care era din Arimateea, o
cetate a iudeilor. Împreună cu Nicodim, era unul dintre membrii sinedriului care
căuta să-L protejeze pe Isus de condamnările celorlalţi, dar în cele din urmă, ei L-au
condamnat şi L-au dat să fie răstignit în absenţa lor.
„Delicat şi cu respect, ei luară cu propriile mâini trupul Domnului Isus de pe
cruce. Lacrimile lor de simpatie curgeau şiroaie când priviră la trupul Lui zdrobit şi
sfâşiat. Iosif avea un mormânt nou săpat într-o stâncă. El păstrase acest mormânt
pentru el; dar era aproape de Golgota, şi acum el îl pregăti pentru Isus. Trupul,
împreună cu mirodeniile aduse de Nicodim, a fost învelit cu grijă într-o pânză, şi
Răscumpărătorul a fost dus la mormânt.” (Hristos, Lumina lumii, p. 672)
Acest Iosif, chiar dacă era bogat, a fost dispus să ofere probabil cel mai
important lucru pe care îl avea la momentul acela, adică mormântul său, un
mormânt pregătit pentru el, săpat în stâncă şi pus într-o grădină care era a lui. Nu
se gândea Iosif atunci că Domnul Isus va învia doar peste două zile şi are să
elibereze mormântul. Chiar dacă mormântul a fost dăruit pentru totdeauna, Isus
avea să-l împrumute doar pentru o scurtă perioadă, eliberându-l şi dându-i-l înapoi
lui Iosif.
Nu ştim dacă Iosif din Arimateea, la moartea lui, a fost înmormântat în acelaşi
mormânt pe care l-a dăruit şi pe care l-a primit înapoi, dar ştim că Dumnezeu nu
rămâne dator şi Iosif va primi mult mai mult când Domnul Isus va reveni.
Oare câţi dintre noi suntem dispuşi să-I oferim lui Isus din lucrurile pe care le
avem şi despre care credem că sunt ale noastre? Nu pentru că Isus ar avea nevoie
de ele, ci pentru a ne învăţa pe noi ce înseamnă să renunţăm la noi înşine şi să
lepădăm totul pentru El. Dacă vom face aşa, atunci vom descoperi că lucrurile pe
care le dăm de bunăvoie sunt de fapt primite înapoi într-o măsură mult mai bogată.
Tot ce-I oferim lui Isus este o investiţie profitabilă pentru Împărăţia cerurilor.
*
* *
Conform textelor Evangheliilor, Iosif a fost un membru al Sanhedrinului,
convertit în taină la credința lui Hristos. Este citat prima dată după răstignire, când îi
cere lui Pilat din Pont permisiunea de a coborî de pe cruce trupul lui Iisus.
Considerat un sfânt creștin, ziua lui se sărbătorește la 31 august în Biserica
Occidentală și la 31 iulie în Biserica Orientală.
Conform unei legende, Iosif ar fi strâns sângele lui Iisus Hristos într-un potir,
denumit și Sfântul Graal.
Figura lui Iosif din Arimateea a fost introdusă de Robert de Boron în romanul
său cavaleresc în versuri Estoire dou Graal sau Joseph d’Arimathie (Istoria
Graalului sau Iosif din Arimateea), scris între 1190 și 1199, din care s-a păstrat un
singur manuscris. Conform legendei, după Cina cea de Taină, Iosif din Arimateea a
păstrat potirul din care Isus băuse vin și a strâns în el puțin și din sângele lui, înainte
de punerea sa în mormânt. Apoi, Iosif a părăsit Palestina și a plecat în Bretania,
unde a păstrat cu grijă acest potir, denumit Sfântul Graal.
*
* *