ARNAUTU GETA

SEMINȚELE CASTRAVEȚILOR

Castravetele (Cucumis sativus) face parte din familia Cucurbitaceae și este o plantă
legumicolă ce poate fi cultivată atât în câmp, cât și în sere și solarii. Planta își are originea în sudul
Asiei, iar acum se cultivă în toate județele din România, preponderent în zonele din sud și vest,
deoarece acestea oferă cele mai bune condiții de mediu.
Castravetele este o plantă erbacee care are un sistem radicular slab dezvoltat și o tendință de a
crește spre suprafața solului. Tulpina este târâtoare sau urcătoare, fragilă la tinerețe, devenind
lemnificată când planta ajunge la maturitate, conform informațiilor din Tratat de legumicultură
(Ruxandra Ciofu et al, 2004).
Frunzele sunt mari, trilobate sau pentalobate și au perișori grandulari, aspri. Dacă sunt rănite,
strivite sau răsucite, fructele vor avea un gust amar, deoarece curcubitacina va migra (din peduncul
va ajunge în fruct).
Fructul are o formă alungită, cu ridicături semisferice și poate avea dimensiuni și culori diferite.
Semințele sunt turtite, de o culoare alb-gălbuie și sunt mai bine dezvoltate la baza fructului.

Perioada de cultivare
Cultura de castraveți este profitabilă pe termen lung, deoarece castraveții pot fi cultivați atât
timpuriu, vara, cât și toamna. În funcție de sezon, se va alege specia, forma și tehnologia pentru
cultivare.

Cultura de castraveți timpurii

Cultura timpurie va fi mai costisitoare, deoarece trebuie crescută din răsaduri. Acest tip de cultură se
practică pe suprafețe mai restrânse, iar plantele vor face fructe gata de consum începând cu mijlocul
lunii iunie.

Cultura de castraveți de vară

Cultura de vară este cea mai răspândită formă de cultură în câmp. Pregătirea terenului și alegerea
culturilor premergătoare sunt asemănătoare culturii timpurii. Modul de plantare pentru culturile de
vară se împarte în cultura direct pe sol și cultura pe spaliere înalte.

Cultura de castraveți de toamnă

Cultura de toamnă are scopul principal de a obține fructe pentru conservare, atât la nivel industrial,
cât și gospodăresc. Poate fi parte din rotația culturilor, după specii care eliberează terenul în luna
iunie, precum mazărea de grădină, cartoful timpuriu, varza timpurie și gulioarele. Se folosesc soiuri
cu fructe mici, cu o perioadă scurtă de vegetație, deoarece este important ca recoltarea să se
încheie până la răcirea vremii.

Înființarea culturii
Înființarea culturii se poate face atât prin răsaduri, pentru cultura timpurie, cât și direct prin semințe,
pentru culturile de vară și de toamnă. În plus, castraveții pot fi cultivați pe sol sau agățați de spaliere.
Răsaduri
Pentru culturile timpurii, semințele trebuie tratate termic sau chimic și abia apoi semănate, câte două
semințe în cuburi nutritive cu latura de 7-8 cm. Producerea răsadurilor se face în spații cu protejare
dublă sau în răsadnițe, semănându-se aproximativ 1-1,5 kg pentru un hectar. La plantare, răsadul
trebuie să aibă o vârstă de 40-45 de zile și aproximativ 4-5 frunze. După ce pericolul brumei târzii de
primăvara a trecut, urmează plantarea răsadurilor, la începutul lunii mai. Se plantează 33.000-
34.000 de plante la hectar.

Semănatul
Cultura de vară se realizează prin semănat direct, mai rar prin răsad. Astfel, semănatul trebuie făcut
la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, folosind 4-6 kg de sămânță pe hectar, la o adâncime de
3-4 cm.
Culturile de toamnă vor fi înființate prin semănat direct, folosindu-se 5-7 kg de semințe pe hectar. Pe
fiecare strat vor fi semănate 2-3 rânduri, la o distanță de 10-15 cm, obținută prin rărit. Pentru că în
luna septembrie nu vor fi condițiile climatice ideale, trebuie semănate mai multe semințe, astfel încât
să rămână destule plante care să ajungă la maturitate.
Cultura castraveților pe spaliere
Pentru culturile pe spaliere, semănatul se realizează cu 71.000 de plante pe hectar pe suprafețe
mari și 38.000-50.000 de plante pe hectar în sistem gospodăresc.
Spalierele se confecționează din lemn sau beton armat, cu o lungime de 150-160 cm și diametrul de
7-8 cm. Pentru un hectar sunt necesare aproximativ 800-850 de bucăți de spaliere. Sârma care
urmează a fi folosită pentru spaliere trebuie să aibă diametrul de 3-4 mm și vor fi necesare
aproximativ 300 kg pe hectar.
Spalierele trebuie instalate înainte de înființarea culturii și pot rămâne în pământ permanent, dacă
prin rotația culturilor vor fi plantate și tomate sau fasole urcătoare.
Cultura castraveților pe sol
Pentru cultura pe sol, plantele vor fi semănate la o densitate de 133.000-148.000 de plante pe
hectar, dacă se plantează soiul cornișon. Dacă se optează pentru un soi cu fructe mijlocii, atunci
desimea va fi de 33.000-34.000 de plante pe hectar.

Cerințe necesare pentru cultura castraveților

Pentru a obține o cultură profitabilă, este important ca factorii de mediu să creeze un mediu propice
pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice. Acești factori se referă la temperatură, lumină
și umiditate.
Temperatura
Temperatura minimă la care semințele vor germina este de 15-16 grade Celsius. Dacă semințele vor
fi ținute timp de 24 de ore înainte de semănat la o temperatură de -4 grade Celsius, vor începe să
germineze de la 10 grade Celsius și astfel plantele vor crește mai rapid. Temperatura optimă de
vegetație se încadrează între 25 și 28 de grade Celsius și este recomandat ca media temperaturilor
în 24 de ore - zi și noapte - să nu scadă sub 15 grade Celsius. Dacă plantele vor fi expuse unor
temperaturi de 12-13 grade Celsius o perioadă îndelungată, acestea vor muri.
Castraveții pot suporta o temperatură maximă de 30-35 de grade Celsius, iar dacă este depășită
această valoare, plantele își vor încetini creșterea. Pentru ca vegetația să se dezvolte, temperatura
în sol trebuie să fie mai mare cu 2-3 grade comparativ cu cea de la suprafață.
Lumina
Castraveții sunt plante de zi scurtă, au nevoie de 12 ore de lumină cu o intensitate ridicată. Astfel,
dacă lumina va avea 12.000-15.000 de lucși, procesele fiziologice vor fi influențate favorabil,
plantele se vor dezvolta rapid și vor avea un rod sănătos.
Plantele trebuie ferite de lumină de lungă durată, deoarece vor îmbătrâni mai repede și există
posibilitatea să nu mai producă rod. În schimb, dacă nu primesc destulă lumină, castraveții se vor
alungi prea mult și vor apărea prea puține fructe.
Umiditatea
Nivelul optim de umiditate în sol trebuie să fie de 75-80% și de 85-90% în aer. Dacă umiditatea din
sol va fi prea mare și se va sincroniza cu o temperatură de sub 10 grade Celsius, nu va avea loc
absorbția la nivel radicular și se va produce seceta fiziologică.
Solul
Solurile potrivite pentru cultura castraveților trebuie să fie ușoare, afânate, permeabile, bogate în
humus și cu un pH între 6,5 și 7,5. Textura trebuie să fie luto-nisipoasă, iar structura - granulată. Nu
sunt recomandate solurile cu capacitate redusă de menținere a apei.
Fertilizarea
Pentru cultura timpurie, fertilizarea fazială se poate face în faza de apariție a celei de-a cincea
frunze pe plantă, folosindu-se 50-60 kg de azot pe hectar și 40-60 kg de oxid de potasiu pe hectar.
Pentru cultura de vară, fertilizarea fazială se aplică în momentul apariției florilor, repetându-se de trei
sau patru ori, folosind aceleași cantități de la cultura timpurie plus încă 30-40%.

Boli, dăunători și combaterea lor

Bolile castraveților pot cauza pierderi importante. Acestea afectează toate părțile castraveților, de la
frunze, tulpini și fructe. Iată care sunt cele mai întâlnite boli:
 Făinarea castraveților (Sphaerotheca fuliginea): atacă frunzele, florile, vrejurile și fructele; poate
fi identificată după petele albe mari, pâsloase și pulverulente;
 Mana castraveților (Pseudoperonospora cubensis): atacul ciupercii începe prin apariția unor
pete verzi-gălbui, care mai apoi devin galbene și brun-deschise, care sunt prezente în principal
pe frunze;
 Pătarea unghiulară la castraveți (Pseudomonas lachrymans): apare în special când în aer
temperatura este de 24-28 de grade Celsius și umiditatea este de 85%; pe frunze, flori și fructe
vor fi pete mici cu forme neregulate, gri și cu un aspect umed;
 Putregaiul cenușiu al castraveților (Botrytis cinerea): semnele atacului se vor observa pe tulpină
și fructe sub forma unor pete verzi-cenușiu, acoperite cu mucegai;
 Putregaiul tulpinilor de castravete (Didymella bryoniae): apare când temperaturile se mențin
între 20-25 de grade Celsius, cu o umiditate de 85%; la nivelul tulpinilor, vor fi leziuni cu aspect
umed care se transformă în pete maro;
 Antracnoza cucurbitaceelor (Collectotrichum lagenarium): atacă frunzele, petiolul frunzei,
vrejurile, fructele și pedicelul fructelor și se transmite prin semințe sau plante infectate.
Combaterea bolilor
Pentru a combate bolile, este important să fie alese produse cu acțiune rapidă, cu formulare de
înaltă calitate, cu eficiență dovedită.
Împotriva manei castraveților poate fi folosit Polyram® DF , un fungicid de contact care trebuie aplicat
preventiv. Acesta vine sub forma unor granule dispersabile în apă și trebuie folosit în perioada
vegetativă cu o doză de 0,2%, cu un timp de pauză de trei zile.
Polyram® DF are o bună aderență la suprafața frunzelor, împiedică germinarea sporilor ciupercilor și
dezvoltarea ulterioară a tuburilor germinative. Substanța activă este metiram, din grupa
ditiocarbamaților.
Pentru combaterea făinării castraveților, BASF a lansat în 2019 un nou fungicid, Dagonis . Conține 2
substanțe active de top: fluxapiroxad (urmărește și video despre modul de acțiune ) și
difenoconazol. De asemenea, combate și putregaiul tulpinii (pătarea brună). Doza de aplicare este
de 0,6 l/ha.
Pentru făinarea castraveților poate fi folosit Kumulus® DF , un produs sub formă de granule
dispersabile în apă. Acesta are acțiune de contact și prin vapori, iar după aplicare stimulează
creșterea plantelor prin efectul pozitiv asupra fotosintezei. Mai mult, Kumulus are o acțiune
secundară împotriva acarienilor.
Kumulus® DF poate fi folosit în doză de 0,4% de la formarea lăstarilor și până la coacere.
Tratamentul trebuie aplicat la un interval de 7-10 zile. Acest produs are o formulare de înaltă calitate
și eficientă, datorită granulelor de sulf și a agenților de umectare.

Dăunătorii care afectează cultura castraveților

Un atac netratat al dăunătorilor poate deprecia sau chiar distruge în totalitate cultura. Este important
să fie luate măsurile necesare de prevenție și să se acționeze rapid dacă este identificat un atac.
Iată care sunt cei mai periculoși dăunători:
 Afidele la castravete (Myzus persicae): sunt păduchi ce pot fi aripați sau nearipați și pot avea
mai multe culori, verzi, negru, gri; se atașează pe partea inferioară a frunzelor, pe flori și pe
lăstarii tineri;
 Paianjenul roșu comun (Tetranychus urticae): păianjenul atacă în special în perioada caldă;
 Tripsii (Frankliniella occidentalis): acest tip de dăunător transmite boli grave, încetinește
creșterea plantelor și poate înțepa organele plantei, provocând avortarea florilor;
 Acarianul lat (Polyphagotarsonemus latus): atacă tulpinile, frunzele, inflorescențele, florile,
lăstarii tineri și fructele;
 Viermii sârmă (Agriotes lineatus): acest tip de viermi consumă semințele în pământ și apoi atacă
direct planta; pot fi observate părți lipsă ale acesteia;
 Limaxul cenușiu (Deroceras agreste): este un tip de melc fără cochilie; acesta consumă
frunzele, florile și fructele și pot fi observate găuri în plantă;
 Musca plăntuțelor (Delia platura): atacul începe de la cotiledoanele semințelor, ca mai apoi să
pătrundă în interiorul tulpinii.

Recoltarea
Pentru cultura timpurie, recoltarea are loc eșalonat, între 15 iunie și 10 august, la intervale de 2-3
zile. E important să se acorde mare atenție la recoltare, vrejurile nu trebuie deranjate, altfel fructele
vor deveni amare. În funcție de mărimea fructelor, se pot obține între 15 și 25 de tone pe hectar.
Pentru cultura de vară, recoltarea se face în general manual, când fructul ajunge la maturitatea
tehnică. Fructele se culeg la interval de 2-4 zile și dimensiunea la care trebuie recoltate depinde de
scopul utilizării:
 Pentru consum în stare proaspătă: 9-12 cm, 12-15 cm
 Pentru industrializare: 6-9 cm, 3-6 cm
Pentru recoltare, trebuie să alegi momentul optim al zilei: dimineața, când temperatura este încă
scăzută, după ce s-a zvântat roua. Fructele trebuie culese de la nivelul pedunculului și pot fi
recoltate cu mâna, folosind un cuțit, sau combine speciale.
Producția obținută variază în funcție de soi și de modul de cultivare: 10-15 tone pe hectar pentru
soiurile cu fructe mici, 15-25 de tone pe hectar pentru cele cu fructe mari și 25-50 de tone pe hectar
pentru cultura pe spaliere.
Dacă fructele nu vor fi valorificate imediat, pot fi depozitate pentru o perioadă scurtă, în funcție de
mărime. Astfel, fructele mari pot fi păstrate 8-10 zile la 7-10 grade Celsius și umiditate de 92-95%,
iar cele mici, timp de 5-8 zile la 13 grade Celsius și umiditate de 90-95%.
Pentru cultura de toamnă, recoltarea începe în prima decadă a lunii septembrie și durează până la
scăderea accentuată a temperaturii. Se va face la intervale de 1-2 zile, manual sau mecanizat.
Producția realizată poate fi între 5 și 15 tone pe hectar.