Tema 1 - Competente generale

1. Prezentarea realității observabile, cu ajutorul terminologiei generale și

specifice.

1.1. Identificarea unor termeni geografici în texte/contexte/situații de învățare

diferite:

- recunoașterea unor termeni care reflectă realitatea observabilă în texte din

manual/ texte complementare;

- notarea și explicarea unor termeni citiți sau desprinși dintr-un mesaj oral;

1.2. Precizarea, în cuvinte proprii, a sensului termenilor geografici de bază:

- redarea, în formulări proprii, a semnificației termenilor identificați în

manual/texte complementare/denumiți de profesor

- utilizarea termenilor geografici de bază în enunțuri proprii referitoare la

elemente observate;

- notarea unor formulări proprii simple, referitoare la termeni

identificați/desprinși dintrun mesaj oral;
- definirea, în formulări proprii, a sensului termenilor de bază învățați;

1.3. Utilizarea termenilor geografici simpli în contexte cunoscute:

- completarea unor texte lacunare, cu termeni adecvați

- reformularea unor texte, cu păstrarea sensului termenilor învățați

- elaborarea unui text pe baza unei realități studiate sau a unei imagini, după
un model dat

- elaborarea unui text pe baza unei structuri date, folosind corect termenii
corespunzători;

2. Utilizarea elementelor semnificative din matematică, științele naturii și

disciplinele sociale, în înțelegerea realității înconjurătoare;

2.1. Aplicarea unor elemente și operații matematice minime în înțelegerea unor

situații reale observate:

- măsurarea distanțelor în clasă, în școală, în orizontul local și apropiat cu

instrumente de măsură adecvate (riglă, ruletă, compas etc., exprimate în unități
standard și nonstandard);
- utilizarea scării de proporție ;

- realizarea unor planuri simple ale clasei și ale școlii, utilizând forme
geometrice simple 

- calcularea unor arii ale figurilor geometrice care au corespondent în realitate

- calcularea unor distanțe pe hărți la scări diferite;

2.2. Aplicarea unor elemente și cunoștințe dobândite la alte discipline (științe

ale naturii, istorie, științe sociale) în descrierea și explicarea realității
înconjurătoare.

- descrierea unor elemente și fenomene din mediul înconjurător (circuitului apei

în natură, modificările vegetației etc.) 

- gruparea obiectelor (corpurilor) identificate prin observare în diferite categorii,

pe baza unor criterii specifice;

- aplicarea unor cunoștințe de cronologie la succesiuni de fenomene din

realitatea observată - identificarea modificărilor geografice observabile din
realitatea înconjurătoare (anotimpuri, evoluția vegetației etc.);
- corelarea unor fenomene observabile cu intervale cunoscute de timp (o zi, o
săptămână, o lună, un an);

- gruparea elementelor geografice observate pe hărți la diferite scări (harta

României, a Europei și pe planiglob) în raport cu anumite criterii indicate;

2.3. Identificarea unor fenomene și procese cu caracter geografic din mediul

înconjurător al orizontului local, al regiunii, țării și continentului 

- identificarea unor elemente și fenomene pe baza informațiilor din

experiențialul cotidian;

- explicarea repartiției unor elemente geografice în diferite situații de spațiu și

timp;

- gruparea fenomenelor și proceselor studiate, pe baza unor criterii diferite

- precizarea principalelor elemente observabile care formează realitatea

geografică înconjurătoare 

- utilizarea unor algoritmi de prezentare structurată a realității, la diferite scări

(orizont local, regiune, țară, Terra ca întreg)

3. Relaționarea realității înconjurătoare cu reprezentarea ei cartografică 

3.1. Identificarea poziției elementelor reprezentate pe hartă

- identificarea unor elemente naturale și socio-economice reprezentate pe un

suport cartografic

- identificarea poziției obiectelor pe planul clasei, planul școlii și al localității

- identificarea poziției unor elemente naturale și socio-economice pe harta

regiunii, a României, Europei sau pe planiglob

- exprimarea poziției obiectelor identificate, cu ajutorul punctelor cardinale sau

prin raportare reciprocă;

3.2. Utilizarea semnelor și a altor reprezentări convenționale

- citirea și înțelegerea semnelor și a altor reprezentări convenționale utilizate pe

hărți ale orizontului local, localității și regiunii

- utilizarea semnelor convenționale utilizate pe hărți ale orizontului local, ale

țării, ale Europei și ale lumii

- citirea și înțelegerea altor reprezentări convenționale specifice (altitudini,

limite, areale, zone de vegetație etc.)
- explicarea, în cuvinte proprii, a legăturii dintre un element și semnul
convențional corespunzător;

- realizarea unui text cu conținut geografic pe baza citirii hărții și a semnelor

convenționale;

3.3. Raportarea corectă a poziției unor elemente pe reprezentările cartografice

- precizarea poziției școlii pe hărți ale localității

- precizarea poziției localității în cadrul regiunii și al țării

- precizarea poziției țării pe hărți ale Europei și ale lumii

- identificarea poziției țărilor vecine, pe hărți diferite

- identificarea elementelor reprezentate pe hărți la scări diferite ;

3.4. Utilizarea unor reprezentări grafice și cartografice simple:

- realizarea unor schițe, pe baze empirice, ale regiunii înconjurătoare

- explicarea unor elemente redate în forme grafice 

- construirea planului clasei, al școlii și al cartierului 

- localizarea unor elemente pe hărți de contur, la diferite scări ;

4. Dezvoltarea interesului pentru cunoașterea orizontului local, a țării și a lumii

contemporane 

4.1. Dezvoltarea curiozității de cunoaștere a elementelor geografice

caracteristice orizontului local, țării și lumii contemporane

- explorarea unor surse de informare noi și alternative pentru lărgirea

orizontului de cunoaștere

- raportarea spațială a unor evenimente și fenomene care au loc în timp real în

orizontul local, în țară, în Europa și în lume  

4.2. Dobândirea interesului pentru înțelegerea rolului mediului înconjurător

pentru viața și activitatea societății

- înțelegerea necesității protecției mediului de viață

- participarea la activități de conservare a mediului - formarea unei atitudini
civice referitoare la cunoașterea, conservarea și protecția mediului  

4.3. Dezvoltarea interesului pentru cunoașterea și înțelegerea diversității

naturale și umane

- prezentarea unor elemente observabile referitoare la diversitatea naturală și

umană (peisaje, grupuri și colectivități umane etc.)

- afirmarea respectului pentru diversitatea naturală și umană 

Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014 MINISTERUL
EDUCAȚIEI NAȚIONALE 

Tema 2 - Geografia ca obiect de învăţământ

Geografia în ansamblul ei reprezintă una din formele de cunoaştere ştiinţifică şi sistematică a

lumii în sens larg (Gr. Posea şi Iulia Armaş, 1998).
Geografia fizică (sau în sens larg geografia generală) se ocupă de studiul planetei Terra, sub
două aspecte:

a) Terra – ca sistem unitar – geosistemul, care cuprinde structura, energia, evoluţia sa,
geosferele naturale componente, dar şi raportul relaţiilor de integrare a omului în peisaj.

b) Terra - ca parte a mediului extraplanetar care i-a dat naştere (sistemul solar).

Geografia umană care studiază problemele legate de populaţia Terrei geografia aşezărilor
umane.

Geografia resurselor (umane, energetice, de hrană şi substanţe utile activităţilor societăţii

umane). 

Geografia economică analizează domeniile de activitate umană şi interacţiunea lor cu

dezvoltarea societăţii omeneşti.

Geografia mediului, reprezintă ştiinţa mediului de la suprafaţa Pământului, unde a apărut şi

există viaţă, mediul fizic ca suport pentru societatea umană. În condiţiile unei mari
complexităţi a procesului educativ este necesară o ordonare a scopurilor, sarcinilor şi
cerinţelor pe care le are geografia.

În practica didactică această triadă – scopuri, sarcini, cerinţe - se realizează în strânsă

conexiune, fiind de fapt inseparabile în procesul instructiv-educativ.

Factorii care determină structurarea, integrarea şi ierarhizarea conţinutului geografic al

învăţământului:
a) Scopul general al educaţiei, deziderat ce urmăreşte dezvoltarea integrală a
personalităţii; / reprezintă factorul determinant în selectarea şi structurarea cunoştinţelor
cuprinse în obiectul de învăţământ.

b) Cerinţele sociale actuale – ce impun un învăţământ ce formează trăsăturile fundamentale

ale personalităţii şi care asigură o înaltă pregătire de cultură  generală şi de specialitate, un
mediu ştiinţific şi tehnologic al exploziei informaţionale.

c) Explozia informaţională – ce se manifestă prin dublarea conţinutului informativ al ştiinţei

într-un timp tot mai scurt.

Relaţia dintre geografia ca ştiinţă şi geografia ca obiect de învăţământ: Geografia ca ştiinţă

studiază relaţiile dintre geosfere având ca obiect specific de studiu mediul geografic în
varietatea şi complexitatea lui inclusiv sub aspectul utilizării şi transformării acestuia de către
societatea umană.

Geografia este fundamentată pe principiile relaţiei spaţiale, a relaţiei în timp, a cauzalităţii, a

structuralismului, a diversităţii geografice etc., având legi specifice precum: Legea zonalităţii
geografice, Legea etajării pe verticală, Legea eroziunii fluviatile, etc. 

Obiectivele actuale ale geografiei ca ştiinţă vizează trei direcţii: analiza, diagnoza şi prognoza
mediului geografic, formularea unor soluţii cu caracter aplicativ în scopul organizării optime şi
a utilizării variabile a mediului de către om.

Între geografie ca ştiinţă şi geografie ca obiect de învăţământ nu se poate pune un semn de

egalitate, deoarece conţinutul obiectului de învăţământ se elaborează în funcţie de logica şi
conţinutul ştiinţei, dar şi în funcţie de logica didactică.

Obiectul de învăţământ este o structurare specifică a unui cuantum de cunoştinţe şi operaţii

adaptabile caracteristicilor şi finalităţilor didactice. 
În obiectul de învăţământ informaţiile sunt preluate după o metodologie specifică conceptului
didactic pentru a asigura participarea activă a elevilor şi redactate într-un limbaj ştiinţific
adecvat elevilor.

Principiile geografice în activitatea didactică:   

Modernizarea învăţământului impune apropierea activităţii didactice de cea ştiinţifică, iar

acest mod de organizare presupune respectarea principiilor metodologice ale geografiei
aplicate şi în cercetarea şi interpretarea fenomenelor şi proceselor geografice.

a) Principiul repartiţiei geografice  (numit de Emm. de Martonne ‘principiul extensiunii’),

răspunde la întrebarea  unde?  Conform acestui principiu orice obiect, fenomen sau proces
geografic cu o poziţie şi o extensiune spaţială reflectă raporturile de coexistenţă dintre obiecte
şi fenomene sau dintre elementele lor, respectiv: întinderea, distanţa, poziţia, etc. 

Analiza teritoriului statelor (la Geografia continentelor)  implică caracterizarea configuraţiei

teritoriului statelor: state alungite pe direcţia N-S sau E-V, state cu suprafaţa sub forme
geometrice, etc.

b) Principiul repartiţiei temporale -  numit şi principiul istorismului sau principiul actualismului

în geologie; răspunde la întrebarea când?. Conform acestui principiu procesele geografice
sunt analizate în  privinţa evoluţiei în timp până la starea lor actuală (pe baza acestor
informaţii se pot face prognoze spaţio-temporale). În geologie acest principiu, introdus de Ch.
Lyell porneşte de la ideea că marile transformări ale scoarţei terestre din trecut sunt în esenţă
acealeaşi ca şi astăzi, dar la o altă scară.

c) Principiul cauzalităţii introdus de Al. Von Humboldt răspunde la întrebarea de ce ? El

exprimă corelaţia dintre cauză şi efect, succesiunea genetică a fenomenelor în funcţie de
ansamblul condiţiilor care le determină sensul şi desfăşurarea. Orice fenomen este supus
logic unei determinări cauzale, iar efectul său poate deveni cauza unui alt fenomen.
EX: un fenomen produs într-o regiune poate determina efecte în alte regiuni. Astfel,
deplasarea ciclonilor poate genera schimbări pe arii vaste.           

d) Principiul structuralismului  răspunde la întrebarea ce? Structuralismul    consideră

obiectele ca sisteme sau ansambluri organizate de elemnete care pot fi recompuse şi
transformate prin anumite procedee (ex: CO2 + H2O  = H2CO3 – acid carbonic). Structura
reprezintă modul de organizare  şi alcătuire internă, de asociere a elementelor unui sistem.
Analiza elementelor structurii implică o operaţie de clasificare a  elementelor, de sistematizare
a ansamblului prin gruparea obiectelor/elementelor pe baza caracteristicilor lor comune, în
clase de obiecte/elemente, care ocupă un loc precis în cadrul unei structuri.

e)  Principiul integrării funcţionale răspunde la întrebarea cum?  Conform acestui principiu
orice obiect sau proces geografic trebuie să fie raportat la întregul din care face parte şi să se
stabilească rolul lui în sistem. Integralitatea este calitatea unui sistem de a avea proprietăţi
specifice conferite de interdependenţa şiu interacţiunea elementelor sale componente. Pentru
a respecta acest principiu în activitatea didactică, când studiem un obiect, proces sau
fenomen geografic este necesar să răspundem la câteva întrebări: cum există?, cum este
influenţat de alte obiecte, procese sau fenomene?, cum influenţează procesul sau fenomenul
alte procese sau fenomene?  Aplicarea principiului integrării funcţionale presupune stabilirea
rolului obiectului sau procesului în sistemul funcţional din care face parte.

f)    Principiul diversităţii.  Diversitatea este un concept care desemnează caracterul

individual, singular sau particular specific obiectelor, proceselor sau fenomenelor implicând
existenţa unor diferenţe de ordin calitativ între acestea. Există o diversitate structurală,
compoziţională, relaţională, o diversitate a formelor mişcării şi formelor de organizare a
materiei.

EX.: apa se găseşte în natură în trei stări de agregare (lichidă, solidă, gazoasă).

Mişcarea apei fluviatile poate fi: laminară sau turbulentă.

EX: curenţii reci şi calzi în sistemul general al circulaţiei curenţilor oceanici.

Tema 3 - Obiectivele geografice

Obiectivele operaţionale sunt sarcini particulare analitice, definite concret, care

vizează comportamente observabile şi măsurabile şi care permit relizarea
eficientă a ceea ce va trebui să obţină elevul ca performanţă şi ceea ce va fi
precis evaluat.

Performanţa reprezintă ceea ce elevul va putea realiza imediat după

terminarea unei secvtee de instruire şi vizează conţinutul informaţional.

Competenţa  reprezintă capacitatea de conservare şi transfer superior a

cunoştinţelor (ceea ce facilitează atingerea unei performanţe). 

Prin predare-învăţare se urmăreşte  determinarea  unor comportamente ale

celui care învaţă, iar acestea când sunt bine însuşite - devin capacităţi sau
abilităţi.  

Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice la geografie Prin operaţionalizare se

indică ceea ce va şti elevul să facă  (obiective operaţionale formative),
performanţe (şi/sau competenţe)  pe care acesta le va dovedi după anumite
secvenţe ale procesului de predare-învăţare.

Un obiectiv operaţional preconizează o modificare  calitativă (achiziţii,

capacităţi), pe care profesorul încearcă să le formuleze elevilor  într-o
secvenţă, etapă de instruire.
Sunt importante trei criterii de operaţionalizare: 

a) operaţionalizarea impune ca obiectivul  să se  refere la activitatea de

învăţare a elevului, nu la activitatea profesorului. Obiectivul concret trebuie
formulat în cât mai puţine cuvinte:

EX: elevii să enumere…../ să definească…/să indice…./să selecteze……./să

descrie…../să reprezinte grafic…., etc.

b) operaţionalizarea include specificaea condiţiilor didactice, configurarea

situaţiilor de învăţare în contextul cărora elevii vor exersa şi vor dovedi că au
ajuns la schimbarea caliattivă şi/sau cantitativă dorită Formulele verbale
utilizate în precizarea condiţiilor sunt: după citirea…….., fiind date……..

EX: După citirea pasajului…… din lucrarea…… definiţi ce este…! Prin

specificarea condiţiilor de manifestarea comportamentului, elevii vor fi puşi în
situaţii egale de acţiune, de exersare şi de verificare. Pentru învăţare sunt
definite diferite nivele de performanţă.

c) criteriul  de verificare/evaluare vizează criteriul reuşitei – calitativ şi

cantitativ.  Obiectivul trebuie să precizeze cât de eficient trebuie să fie
comportamentul elevilor, la ce nivel să se situeze cunoştinţele, deprinderile
intelectuale şi motorii, capacităţile.

Proiectarea obiectivelor se face in raport de nivelul de performanţă minimă,

medie sau maximă. Pentru o evaluare minimală se poate stabili: numărul minim
de răspunsuri corecte pretinse, numarul de principiice trebuie aplicate, limita de
timp etc.
 Obiectivele operaţionale au un caracter concret, astfel la lecţia “Alcatuirea
scoarţei terestre “ – clasa a V-a. Elevii sa-şi însuseaşească fenomene ce stau
la baza mobilităţii scoarţei terestre, noţiunile şi terminologia adecvată şi să
înţeleagă relaţiile dintre fenomene după criterii de ordin cauzal.

EX:  Se pot formula următoarele obiective operaţionale;elevii vor trebui:

O1- să precizeze structura internă a  Pământului;

O2 - să definească noţiunile si termenii noi: placă tectonică, rift,  subducţie,

expansiunea fundului oceanic etc.

O3 – să explice mecanismul mişcării plăcilor;

O4 – să localizeze principalele plăci ale litosferei. O5 – să explice corelaţia

dintre expansiunea fundului oceanic şi deplasarea continenetelor. 

Tema 4 Didactica Geografiei

 

Curs 1_Didactica_Geografiei_Nick.pdf  

Tema 5 Geografia Romaniei_Notiuni introductive de referinta

Geografia Romaniei_Notiuni introductive de referinta.pdf  

Tema 6 Caracteristicile fizicogeografice a unitatilor de relief I

Lectie_ex_Carpatii_Occidentali.pdf

Lectie_ex_CarpatiiOrientali.pdf  

Ex_lectie_Subcarpatii.pdf  




Tema 7 Tema 7 Caracteristicile fizicogeografice a unitatilor de relief II

Ex_lectie_Podisul Moldovei.pdf  

Ex_lectie_PodMehPodGetic.pdf  

Ex_lectie_Campiile.pdf  

Tema 8 - Mijloace de învăţământ utilizate în predarea-înv ăţarea

geografiei

Mijlocele de învăţământ cuprind acele resurse materiale şi tehnice adaptate ori create în
scopul îndeplinirii sarcinilor instructive-educative.

Prin utilizarea lor profesorul realizează înţelegerea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi

obiectivelor practice conform cerinţelor pedagogice. 

Prin utilizarea diferitelor mijloace materiale şi aparate profesorul urmăreşte realizarea

obiectivelor educaţionale şi de perfecţionare a activităţii de predare-învăţare, de aceea
mijloacele de învăţământ îndeplinesc o serie de funcţii:
- funcţia de comunicare – deoarece facilitează transmiterea informaţiilor pe căi de comunicare
rapide şi eficiente; 

- funcţia substitutivă – deoarece se asigură substituirea realităţii prin mijloace materiale şi

tehnice;

- funcţia de motivare a învăţării – deoarece prin mijloacele de învăţământ se stimulează

curiozitatea, interesul şi dorinţa de cunoaştere şi acţiune a elevului;

- funcţia formativă – cu ajutorul mijloacelor de învăţământ se contribuie la dezvoltarea

capacităţilor de operare şi a proceselor gândirii logice;

- funcţia de evaluare – deoarece crează posibilitatea de a măsura rezultatele activităţii

didactice;

- funcţia ergonomică – asigură transmiterea într-un timp scurt a unui volum maxim de
informaţii;

- funcţia estetică – prin mijloacele de învăţământ elevii îşi dezvoltă capacitatea de a percepe,
înţelege, aprecia şi evalua aspectele estetice ale realităţii.

Clasificarea mijloacelor de învăţământ:

- Mijloace obiectuale - (tabla obişnuită, tabla magnetică, colecţiile de roci, insectare, ierbare
etc.);
- Mijloace scrise şi grafice - reprezintă informaţii gata elaborate prin intermediul unui cod scris
sau a desenului (cărţile, manualele, planşele, hărţile, albumele, dicţionarele, revistele etc.);

- Mijloace audio-vizuale - cuprind ansamblul de materiale pe care s-a stocat informaţia şi

echipamentele tehnice care redau imagini şi sunete şi care sunt: mijloace tehnice vizuale
pentru materiale cu suport opac (fotografii, scheme, desene) sau pentru cele cu suport
transparent (retroproiectorul, diaproiectorul, aparatul de filmat);

- mijloace tehnice auditive (magnetofon, casetofon, radio);

mijloace tehnice audio-vizuale (proiectorul cinematografic, video-casetofonul, televizorul) 

Mijloacele obiectuale – în activitatea didactică la geografie sunt folosite o serie de roci

(magmatice, sedimentare, metamorfice) şi minerale elementare native (sulfuri, oxizi,
carbonaţi, silicaţi), de asemenea ierbare cu plante şi frunze etc. Instrumente şi aparate de
măsură: heliograful, barometrul, diferite termometre etc.

Mijloace grafice şi cartografice.

În predarea şi învăţarea geografiei se utilizează foarte multe mijloace grafice, diagrame,

cartograme,  cartodiagrame, hărţi de diferite tipuri şi scări.

Harta în activitatea didactică.

Harta este un instrument de obţinere a informaţiilor şi permite analiza distribuţiei, evoluţiei,

dinamicii şi caracteristicilor pe care au diferite forme geografice.
 Elevi trebuie învăţaţi să identifice tipurile de hărţi după criteriile de clasificare, să utilizeze
scara de proporţie, să descifreze legenda hărţilor să citească şi să interpreteze harta şi să
întocmească hărţi conform unor cerinţe . De o importanţă deosebită sunt citirea şi
interpretarea hărţii, pentru înţelegerea de către elevi a fenomenelor geografice astfel:

a) citirea hărţii – reprezintă descierea tuturor elementelor de pe o hartă (forme de relief, ape,
oraşe, căi de comunicaţie, bogăţii ale subsolului etc.)

b) interpretarea sau înţelegerea hărţii solicită ca descrierea să fie însoţită de analiza

legăturilor dintre obiectele şi fenomenele geografice.  Elevii trebuie puşi în situaţia de a
interpreta, (a face legătura) relaţia existentă între diferitele elemente ale mediului înconjurător
(relief, climă, vegetaţie, sol, etc.) sau dintre acestea şi cele rezultate în urma activităţilor
umane, care devin parte componentă a mediului îl influenţează prin modificările pe care le
produc diferitelor componente geografice. 

Tema 9 Evaluarea în procesul didactic: funcţii, tipuri şi forme de

evaluare, notarea

Evaluarea este actul didactic complex prin care se determină cantitatea de cunoştinţe şi
abilităţi dobândite, valoarea lor la un anumit moment când se efectuează o prestaţie scrisă,
orală sau practică.

Evaluarea implică trei elemente: verificarea, aprecierea şi notarea. Verificarea este actul
didactic prin care profesorul constată volumul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor practice
pe care elevii le au la un moment dat.  Aprecierea este actul didactic prin care profesorul
estimează valoarea, nivelul, performanţa cunoştinţelor şi capacităţii elevilor la un moment dat
şi la tema respectivă. 
Notarea este actul didactic prin care profesorul măsoară şi validează rezultatul pregătirii
elevului, obţinut prin verificare şi apreciere, iar rezultatul este reprezentat de simboluri
convenţionale (note sau calificative).

Tipuri şi forme de evaluare Evaluare după momentul în care se face: 

-evaluare iniţială – are ca obiectiv diagnosticarea nivelului de pregătire al elevilor la începutul

anului şcolar; 

 -evaluarea curentă  - are ca obiectiv cunoaşterea pregătirii zilnice, sistematice şi continue a

elevilor şi oferă posibilitatea intervenţiei imediate a profesorului. Elevii au obligaţia de a învăţa
pentru fiecare lecţie. 

 -evaluarea periodică – are ca obiectiv verificarea şi restructurarea cunoştinţelor în vederea

realizării unui sistem mai complex de informaţii; 

 -evaluarea finală – are ca obiectiv verificarea cantitativă şi calitativă a însuşirii întregii materii
de studiu  Evaluare după modul de efectuare: 

 -evaluare orală – chestionarea, examinarea, ascultarea este o formă particulară a

conversaţiei prin care se verifică gradul de însuşire cantitativă şi calitativă a cunoştinţelor şi
deprinderilor.

-examinarea scrisă – se face prin lucrări de control sau extemporale (verificare curentă)
neanunţate, prin lucrări scrise semestriale anunţate (teze), prin lucrări scrise la sfârşit de ciclu
şcolar (capacitate sau bacalaureat).   

- evaluarea practică – constă în utilizarea instrumentelor, orientarea în teren şi pe hartă,

confecţionarea de modele obiectuale sau grafice, efectuarea de măsurători şi de experimente
etc. În acest fel se verifică priceperile şi deprinderile formate în activitatea aplicativă. Evaluare
după scopul urmărit: 

-evaluare formativă, orientată spre un conţinut parcurs, indică eficienţa învăţării şi zonele în
care se manifestă deficienţa; 

 -evaluare pentru plasament – are ca scop repartizarea subiecţilor în grupe de nivel relativ
omogen, pentru a adopta strategii diferenţiate de predare-învăţare; 

 -evaluarea capacităţii – are ca scop ierarhizarea subiecţilor pentru o activitate viitoare. În

primul rând contează prezenţa cunoştinţelor şi capacităţilor pentru nivelul de performanţe
dorit (examenele de admitere). 

 -evaluare sumativă – are ca scop ierarhizarea subiecţilor în privinţa unui conţinut parcurs
într-o perioadă îndelungată ( în timpul unui an şcolar, unui ciclu de învăţământ, pentru
bacalaureat etc.).

Utilizarea testelor în activitatea didactică geografică .

Testul este un instrument metodologic obiectiv de evaluare, de măsurare, de diagnosticare

după criterii ştiinţifice a unei realităţi măsurabile (aptitudini, abilităţi, informaţii).

Testul este o formă de verificare frontală, scrisă, care cuprinde un ansamblu diversificat de
itemi – întrebări – care vizează un volum mare de cunoştinţe şi capacităţi. Baremul de notare
al testului asigură condiţiile unei notări obiective.

Utilizarea testelor elimină subiectivismul în notare, evidenţiază greşelile caacteristice, oferă

informaţii asupra atingerii obiectivelor operaţionale şi eficienţei strategiilor didactice. 
Tipuri de teste

După momentul aplicării testelor distingem:   

-teste iniţiale,- teste aplicate pe parcursul anului şcolar;   

-teste finale, - plasate la sfârşitul semestrului sau anului şcolar.

După scopul evaluării testelor distingem: 

-teste de progres – care cuprind itemi, centraţi direct pe obiectivele operaţionale şi care indică
eficienţa procesului de învăţare, a progresului realizat de elevi prin parcurgerea conţinutului
dar şi deficienţele ce pot fi corectate prin modificarea strategiilor de învăţare 

-teste de notare – vizează o unitate de învăţare sau mai multe unităţi de învăţare, din
conţinutul cuprins în programa şi manualul şcolar. 

 -teste de ierarhizare – testele sintetice cuprind o sinteză a materiei predate pe parcursul unui
an şcolar, sau vizează mai multe capitole dintr-un manual.Grilele sunt forme particulare ale
testelor care vizează conţinutul unui manual.

Testul poate conţine până la 50-60 itemi de discriminare binară sau multiplă cu răspunsuri
deschise. 
 Elaborarea testului:

Testul cuprinde un ansamblu de itemi variaţi ca mod de formulare şi care se adresează

diferitelor procese psihice (gândirii, memoriei, imaginaţiei etc.) Itemul este un element
component, independent al testului sau o unitate de conţinut şi poate fi o întrebare, o
problemă sau o sarcină de efectuat.

Tipuri de itemi După criteriul obiectivităţii există:

-itemi obiectivi – abordează un singur aspect cognitiv precis delimitat, izolat din domeniul
testării ex. Capitala Romaniei este ______________ 

 -itemi subiectivi – cotarea nu se poate realiza pe baza unor modele complete ale
răspunsurilor coreste, de aceea opiniile, criteriile şi judecăţile evaluatorului fiind deosebit de
importante.

Ex. Explicaţi rolul  CO2 şi O2 în evoluţia mediului pe Terra 

Tema 10 Tema 10 Activităţi extracurriculare cu caracter geografic

 Activităţile cu scop didactic din spaţiul extraşcolar sunt organizate într-un cadru
instituţionalizat din afara sistemului de învăţământ fie de colectivul didactic al şcolii, fie de
alte instituţii: teatre, case de cultură, cluburi ale copiilor, organizaţii nonguvernamentale,
organizaţii sportive, tabere, muzee etc. Cadrul de desfăşurare a activităţilor didactice
influenţează eficienţa instructiv-educativă a acestora. Nu este acelaşi lucru dacă
vizionezi un film despre Munţii Bucegi sau să faci o excursie în aceşti munţi.

În mediul extraşcolar se organizează: activităţi de club, activităţi în cercuri tehnice,

activităţi în biblioteci, activităţi în muzee, vizionări de spectacole sau filme documentare,
realizarea de emisiuni radio sau de televiziune, vizite, excursii, drumeţii, concursuri,
jocuri, întâlniri cu oameni de ştiinţă etc.

Sugestii metodologice privind organizarea activităţilor extraşcolare

· Organizarea activităţilor didactice în biblioteci. Elevii sunt conduşi într-o bibliotecă

cu scopul cunoaşterii modului de organizare a acesteia: organizarea fişierului,
organizarea depozitului etc. Se organizează diverse activităţi cu scopul dobândirii unor
proceduri: căutarea surselor bibliografice la fişier şi în cuprinsul cărţilor, completarea unei
fişe pentru împrumut acasă sau la sală, alcătuirea fişelor, extragerea informaţiilor din
surse diferite, alcătuirea unei bibliografii etc.

· Activităţile în muzee sunt organizate de către profesor sau de către specialiştii

muzeului. Se organizează activităţi care  vizează scopuri diferite: vizitarea întregului
muzeu sau a unei secţii, analizarea unor documente neexpuse publicului, discuţii pe
anumite subiecte cu specialiştii muzeului etc. Activitatea didactică este organizată la
momentul oportun, în funcţie de lecţiile din programa şcolară. Elevii şi părinţii vor fi
informaţi asupra momentului vizitei, a scopului, a sarcinilor şi asupra costurilor.

· Activităţile de club cuprind spectacolele, serbările, concursurile, care se

desfăşoară în cluburile destinate copiilor sau adulţilor. Elevii se înscriu la anumite cercuri
existente în cadrul clubului. Fiecare cerc are un număr membri şi un instructor.
Activitatea se desfăşoară conform unui orar şi a unei planificări stricte a elementelor de
conţinut abordate în fiecare activitate. Cercurile cu conţinut geografic din cadrul acestor
cluburi vizează: ocrotirea mediului, turismul, orientarea turistică etc.
 · Vizionările de spectacole sau filme documentare se organizează fie la sugestia
şcolii, fie la cea a organizatorilor. Activitatea se desfăşoară în cinematografe, în săli de
spectacole, în săli cu calculatoare sau televizoare. Elevii sunt însoţiţi de profesori, iar
activitatea este condusă de aceştia sau de către membrii instituţiei organizatoare.

Pregătirea profesorului pentru vizionarea filmului cuprinde: formularea obiectivelor;

consultarea listei cu filmele din filmotecă sau de pe casetele video din biblioteci;
vizionarea filmelor pentru cunoaşterea mesajelor, a calităţii, a duratei şi a gradul de
accesibilitate;  stabilirea momentului în care va fi vizionat şi de către ce clasă; notarea
principalelor probleme şi a succesiunii cadrelor; dacă se renunţă la comentariul original al
filmului, se elaborează alt comentariu.

Pregătirea elevilor pentru vizionarea filmului cuprinde: discutarea obiectivelor;

stabilirea locului şi momentului vizionării; comunicarea unor informaţii despre conţinutul
filmului; precizarea problemelor pe care le vor urmări.

Vizionarea filmului  se face în linişte. Profesorul intervine doar uneori cu scurte

atenţionări asupra momentelor importante.

Discuţiile pe baza filmului cuprind: analizarea unor momente sau aspecte din din
film; formularea întrebărilor de către elevi; formularea răspunsurilor de către elevi sau
profesor; sistematizarea informaţiilor, formularea concluziilor; localizarea pe hartă a
locurilor prezentate.         

· Realizarea unor emisiuni radio sau tv (concursuri, jocuri, reportaje etc). În vizite şi
excusii se realizează filme documentare cu conţinut geografic cu diferite
subiecte. Activitatea este coordonată de profesori sau de către realizatorii emisiunilor
respective.

· Concursurile şi jocurile se organizează între reprezentanţi din şcoli diferite.

Tematica vizează un conţinut geografic.
 · Întâlnirile cu oameni de ştiinţă se organizează fie de către şcoală, fie de către alte
instituţii. Formele de organizare sunt: conferinţa, dezbaterea, masa rotundă etc.

· Expediţia geografică şcolară este o călătorie de studii şi cercetare, cu o durată de

10 – 14 zile, care este efectuată de către elevii cu pasiune pentru geografie, coordonaţi
de un profesor, în afara localităţii de domiciliu. Grupul are o mare autonomie: cazarea se
face adesea în corturi, masa este pregătită de către participanţi. Sunt cercetate
fenomene şi procese naturale sau/şi antropice dintr-un anumit spaţiu. Pregătirea,
desfăşurarea şi valorizarea expediţiei geografice şcolare este similară cu a vizitei.

· Tabăra şcolară constituie un spaţiu amenajat pentru cazarea, relaxarea,

instruirea elevilor, în serii de 10 – 14 zile. Elevii sunt organizaţi în grupuri. De fiecare grup
răspunde un profesor, care coordonează întreaga activitate.

· Orientarea turistică este o activitatea care vizează parcurgerea unui traseu după

hartă şi pe baza unor indicii de către echipe. În condiţii de concurs, timpul este un factor
important.

· Vizita geografică este o deplasare scurtă de cel mult o zi care oferă posibilitatea

revenirii acasă în aceeaşi zi şi care are ca scop cunoaşterea unui singur obiectiv, de
obicei antropic.

Destinaţia unei vizite poate fi o localitate, o întreprindere (minieră, piscicolă,

centrală electrică, fabrică), o fermă agricolă (viticolă, pomicolă, stână, fermă de animale),
o exploatare forestieră, un şantier de construcţii, o staţiune de cercetare, o staţie de
epurare a apei, o staţie meteorologică, o staţie hidrologică, un observator astronomic, un
planetariu, o grădină botanică, o grădină zoologică, diferite muzee (al satului, etnografic,
zoologic, botanic, de istorie, de artă, al invenţiilor), un şantier arheologic, cetăţi, castele, o
bibliotecă, universităţi etc. Vizita este organizată după orele de curs, la sfârşit de
săptămână sau în vacanţe.

Tipuri de vizite în funcţie de etapa de pregătire a elevilor la o anumită disciplină

 - introductive, care se organizează înaintea predării unei discipline, la început de
capitol;

- curente, care se organizează concomitent cu învăţarea disciplinei respective; au

rol ilustrativ, demonstrativ, aplicativ; dacă obiectivul fundamental al vizitei este
dobândirea de cunoştinţe noi se organizează o lecţie-vizită.

- finale, care se organizează la sfârşitul predării cu scopul fixării sau recapitulării

cunoştinţelor, a ilustrării sau aplicării unor cunoştinţe.

Sugestii metodologice privind organizarea vizitei

Pregătirea vizitei cuprinde: formularea obiectivelor; documentarea asupra

obiectivului de vizitat (cărţi, hărţi etc.); alegerea traseului şi a obiectivelor de vizitat;
deciderea programului activităţii; alegerea mijloacelor de transport; estimarea costurilor
(bilete pentru mijloacele de transport sau la intrarea în muzee); obţinerea aprobărilor din
partea conducerii şcolii, a directorului obiectivului de vizitat sau din partea forului tutelar;
obţinerea aprobării pentru fotografiat sau filmat; parcurgerea traseului şi vizitarea
obiectivului de către profesor; depunerea unei cereri la secretariatul întreprinderii însoţită
de un tabel nominal cu elevii, comunicarea datei şi orei sosirii, a numărului şi vârstei
elevilor, a scopului urmărit şi solicitarea prezenţei unui ghid; informarea elevilor asupra
obiectivului care va fi vizitat, asupra scopului şi obiectivelor activităţii; precizarea orei şi
locului plecării şi întoarcerii, a duratei vizitei; indicarea echipamentului pe care trebuie să-
l aibă elevii; indicarea regulilor care vor fi respectate; recomandarea alimentelor
necesare în funcţie de sezon; elaborarea unui tabel nominal cu elevii unde aceştia
semnează că vor respecta pe parcursul activităţii regulamentul şcolar, regulile de
circulaţie şi toate regulile stabilite de profesor.

Desfăşurarea vizitei cuprinde: adunarea elevilor la o anumită oră, într-un anumit

loc; verificarea nominală a prezenţei elevilor; verificarea echipamentului; organizarea
deplasării spre obiectivul vizat: reamintirea regulilor, trasarea unor responsabilităţi
concrete pe durata deplasării; deplasarea spre obiectivul de vizitat; sosirea la obiectivul
de vizitat; informarea conducerii obiectivului de vizitat de prezenţa grupului; stabilirea
relaţiei cu ghidul care va conduce elevii; precizarea scopului şi obiectivelor vizitei;
parcurgerea traseului simultan cu explicarea unor aspecte de către ghid sau profesor;
efectuarea sarcinilor de învăţare de către elevi (observarea aspectelor prezentate;
notarea informaţiilor în funcţie de obiective; fotografierea/filmarea unor aspecte;
adresarea de întrebări; colectarea unor materiale; efectuarea desenelor, măsurătorilor,
experimentelor.)
 Prelucrarea şi valorificarea informaţiilor cuprinde: analizarea, interpretarea,
prelucrarea informaţiilor; prezentarea rezultatelor şi a concluziilor în lecţii, expoziţii sau
activităţi de cerc prin mijloace scrise (rezumate, eseuri, descrieri, curiozităţi, referate),
mijloace vizuale (hărţi, fotografii, desene, diapozitive, filme documentare, albume,
eşantioane, schiţe, grafice, tabele) şi mijloace verbale (discuţii, dezbateri, prezentări de
referate).

· Drumeţia este o deplasare cu o durată scurtă de cel mult o zi, pe distanţe mici,

fără mijloace de transport auxiliare şi care are ca scop recreerea şi refacerea fizico-
psihică în cadrul natural.

Drumeţia are ca scop relaxarea, dar şi cunoaşterea directă a unor aspecte din
realitate. Obiectivele cognitive care pot fi atinse în drumeţie sunt culegerea informaţiilor
prin observarea directă a mediului, cunoaşterea nemijlocită a unui obiectiv natural
(rezervaţie, peisaj, lac, peşteră) sau antropic. Obiectivele formative realizabile de către
elevi în vizite şi drumeţii vizează câteva direcţii fundamentale:

- învăţarea unui comportament adecvat faţă de membrii grupului: respectarea

indicaţiilor conducătorului grupului, colaborarea şi acordarea ajutorului colegilor;

- învăţarea unui comportament adecvat faţă de mediu: ocrotirea plantelor şi

animalelor, păstrarea curăţeniei, colectarea gunoaielor, respectarea panourilor de
interzicere a pescuitului, a focului, a accesului în spaţii ocrotite etc.

- formarea unor priceperi, deprinderi şi capacităţi individuale: aprinderea unui foc,

pregătirea hranei, reparatul echipamentului, pregătirea celor necesare pentru drumeţie,
orientarea în teren şi pe hartă, deplasarea în grup, pe jos, cu mijloace de transport,
colectarea unor materiale, efectuarea de observaţii, măsurători, analize, desene etc.

- desăvârşirea unor trăsături de caracter: punctualitatea, voinţa, perseverenţa,

corectitudinea, cinstea, respectul etc.
 - dobândirea unor caracteristici fizice: rezistenţă, viteză, forţă etc.

Metodologia de organizare, conducere şi valorificare a rezultatelor unei drumeţii

este similară vizitei. În plus se indică normele de securitate ale mersului pe drumurile
publice şi ale păstrării sănătăţii membrilor grupului; se precizează normele pentru
ocrotirea naturii şi protejarea mediului.      

· Excusia – principala activitate didactică extraşcolară cu conţinut geografic

Excursia este o călătorie cu durată de cel puţin o zi, efectuată în afara localităţii de

reşedinţă, cu un mijloc de transport şi care are ca scop recreerea şi refacerea fizico-
psihică a persoanei, culegerea informaţiilor prin observare directă, cunoaşterea mediului
în care trăim. Excusiile sunt organizate în cursul unei zile, la sfârşit de săptămână sau în
vacanţe.

Sugestii metodologice privind organizarea excursiei şcolare

Pregătirea excursiei cuprinde: stabilirea scopului şi a obiectivelor activităţii;

comunicarea intenţiei noastre directorului şcolii şi solicitarea acordului acestuia; alegerea
traseului şi a obiectivelor care vor fi vizitate; stabilirea programului pe zile în funcţie de
lungimea şi dificultatea traseului, de numărul şi importanţa obiectivelor vizitate în fiecare
zi, de mijlocul de transport, de locurile de cazare şi masă; stabilirea programului zilnic
(ora sculării, a meselor, durata deplasării de la un obiectiv la altul, durata meselor, a
pauzelor, ora culcării; estimarea costurilor în funcţie de mijlocul de transport, calitatea şi
numărul cazărilor şi meselor, numărul de zile ale excursiei, numărul participanţilor;
stabilirea dimensiunii şi structurii grupului; documentarea cartografică (atlase, hărţi şi
ghiduri) şi bibliografică (pliante, reviste, cărţi, ghiduri) efectuată de profesor şi elevi;
organizarea grupului de elevi (comunicarea scopului, a obiectivelor, a traseului, a
obiectivelor, a locurilor şi condiţiilor de masă şi cazare, a mijlocului de transport, a
numelor profesorilor însoţitori, a alimentelor şi echipamentului necesar, a costului, a
sarcinilor pe care le vor efectua înainte, în timpul şi după excursie, a regulilor pe care le
vor respecta, a datei, orei şi locului plecării şi întoarcerii); semnarea unui tabel nominal
prin care se obligă să respecte în excursie regulamentul şcolar, regulile de circulaţie, că
vor respecta indicaţiile profesorilor, etc.         
Desfăşurarea excursiei cuprinde:  adunarea elevilor la o anumită oră, într-un anumit loc;
verificarea nominală a prezenţei elevilor; verificarea echipamentului; organizarea
deplasării, reamintirea regulilor, trasarea unor responsabilităţi concrete pe durata
deplasării; deplasarea spre obiectivele de vizitat; sosirea la obiectivele de vizitat;
explicarea unor aspecte de către ghid sau profesor; efectuarea sarcinilor de învăţare de
către elevi (observarea aspectelor prezentate; notarea informaţiilor în funcţie de
obiective; fotografierea/filmarea unor aspecte; adresarea întrebărilor; colectarea unor
materiale; efectuarea desenelor, măsurătorilor, experimentelor) etc.

(Eliza Dulama, 2001)