L.S Vîgotski Și J. Piaget Despre Limbaj Și Gândire"
L.S Vîgotski Și J. Piaget Despre Limbaj Și Gândire"
L.S Vîgotski Și J. Piaget Despre Limbaj Și Gândire"
ADNOTARE
Piaget are o teorie funcţională, accentuând rolul adaptării. În acelaşi timp, este o
teorie structurală, accentuând rolul organizării sistemului cognitiv. Conţinutul ei este
orientat spre comportamente care constituie datele cognitive de bază, ce sunt apoi
prelucrate. [12, p.51]
Piaget a dezvoltat o teorie despre modul cum îşi achiziţionează fiinţa umană
cunoştinţele (epistemologia genetică) plecând de la greşelile pe care le fac copiii, la
anumite vârste, în rezolvarea unor probleme.
După Piaget, dezvoltarea mentală este un proces evolutiv. Stadiile se succedă
pentru că sunt tot mai adaptate, răspunzând exigenţelor realităţii.
Vîgotski diferă de Piaget şi în conceperea raportului dintre gândire şi
limbaj;Vîgotski subliniază rolul culturii în dezvoltarea individului, al culturii transmise
prin interacţiuni sociale şi limbaj.
În viziunea vîgotskiană există o strânsă legătură între limbaj şi dezvoltarea
inteligenţei. Interacţiunile sociale de care beneficiază individul în procesul de dezvoltare îi
vor influenţa limbajul şi gândirea.[17, p.39]
Cu toate că Vîgotski a subscris ideii piagetiene, privind dobândirea sistemelor de
simboluri, prin parcurgerea unor secvenţe prestabilite de paşi (identică pentru toţi
indivizii) el s-a distanţat de Piaget prin acreditarea ideii că dezvoltarea cognitivă este
condiţionată fundamental de influenţele celorlalţi.
Teoria lui Vîgotski porneşte de la premisa că dezvoltarea limbajului, dezvoltarea
socială şi dezvoltarea psihică în ansamblu sunt iniţiate şi susţinute de contextele sociale şi
culturale cărora aparţine copilul. O astfel de abordare holistică ia în calcul o multitudine
de factori (individuali, sociali, istorici, culturali) din a căror coroborare rezultă competenţa
cognitivă a copilului (progresul cunoştinţelor lor şi procesul devenirii unor persoane
competente în rezolvarea de probleme).
Teoria lui Vîgotski susţine că dezvoltarea cognitivă şi îndeosebi dezvoltarea
limbajului pot fi explicate numai într-un astfel de context transindividual. Mecanismul
central al învăţării constă astfel în transferul progresiv al responsabilităţii soluţionării
unor sarcini, dinspre tutore (respectiv o persoană competentă) către un novice; cei doi
aflându-se într-o relaţie de colaborare susţinută. Fenomenul delegării progresive a
responsabilităţii dinspre tutore spre copil stă de asemenea la baza abilităţilor lui
metacognitive (planificare, monitorizare, evaluare) necesare îndeplinirii cu succes a
sarcinilor de rezolvat.