Dezvoltarea cognitiva

La inceputul perioadei prescolare, copilul se situeaza, dupa descrierile lui Piaget, in

stadiul preoperational al dezvoltarii cognitive deoarece, la aceasta varsta, copiii inca nu sunt
pregatiti sa efectueze operatii mentale logice, asa cum vor fi in stadiul operatiilor concrete.
Totusi, stadiul preoperational, care dureaza aproximativ de la 2 la 7 ani, este caracterizat de o
extindere a folosirii gandirii simbolice sau a capacitatii de reprezentare, aparuta in stadiul
senzorio-motor.
Progresele in materie de gandire simbolica sunt insotite de o intelegere tot mai buna a
spatiului, a cauzalitatii, a identitatii, a clasificarii si a numerelor. Intelegerea unora dintre
acestea isi are radacinile in perioada de sugar si varsta invatarii mersului, iar intelegerea altora
incepe sa se dezvolte in prima copilarie, dar este atinsa pe deplin abia in copilaria mijlocie.
Functia reprezentativa pentru acest stadiu este cea simbolica, caracterizata de
capacitatea de a folosi reprezentari mentale (cuvinte, numere sau imagini), carora copilul le
ataseaza semnificatii. Folosirea simbolurilor este o caracterisitica universala a culturii umane.
Fara simboluri, oamenii nu ar putea sa comunice verbal, sa faca schimbari, sa descifreze harti
sau sa pretuiasca fotografiile persoanelor iubite, aflate la distanta. Simbolurile ii ajuta pe copii
sa isi aminteasca si sa se gandeasca la lucruri care nu sunt prezente fizic.
Copiii prescolari evidentiaza functia simbolica prin dezvoltarea imitatiei amanate, a
jocului imaginativ si a limbajului. Imitatia amanata, care devine mai robusta dupa varsta de 18
luni, se bazeaza pe reprezentarea mentala a unui eveniment observat anterior. In jocul
imaginativ, numit si joc fantezist sau joc de rol, copiii pot face un obiect, cum ar fi o papusa,
sa reprezinte sau sa simbolizeze altceva, cum ar fi o persoana. Limbajul foloseste un sistem de
simboluri (cuvinte) pentru comunicare. (Papalia, Olds, Feldman, 2010)
Conform lui Piaget, in stadiul preoperational, copiii inca nu pot rationa cu privire la
cauza si efect, ci rationeaza prin transductie (Piaget, Inhelder, 2005). Ei coreleaza mental doua
evenimente, mai ales evenimente apropiate in timp, indiferent daca exista sau nu o relatie
cauzala, din punct de vedere logic.
In observatiile naturaliste asupra conversatiilor cotidiene ale copiilor cu varsta intre 2
ani si jumatate si 5 ani cu parintii lor, copiii au dat dovada de rationare cauzala flexibila,
adecvata subiectului. Tipurile de explicatii oferite se extindeau de la cele fizice ("Foarfecele
trebuie sa fie curat ca sa pot taia mai bine") la cele social-conventionale ("Trebuie sa ma
opresc acum pentru ca asa ai spus tu") (Hickling, Wellman, 2001). Totusi, prescolarii par sa
considere ca toate relatiile cauzale sunt previzibile in mod egal si absolut.
O alta caracteristica a gandirii prescolarului o reprezinta intelegerea identitatii si
clasificarea. Pe masura ce copiii prescolari ajung sa inteleaga mai bine identitatea, ideea ca
oamenii si multe obiecte sunt in esenta aceiasi sau aceleasi chiar daca isi schimba forma,
marimea sau infatisarea, lumea devine mai ordonata si mai previzibila. Aceasta intelegere sta
la baza aparitiei conceptiei despre sine.
Clasificarea ii cere copilului sa identifice asemanarile si deosebirile. La 4 ani,
majoritatea copiilor poate clasifica pe baza a doua criterii, cum ar fi culoarea si forma. Un tip
de clasificare este diferentierea lucrurilor vii de cele nevii. Cand Piaget i-a intrebat pe copiii
mici daca vantul si norii sunt vii, raspunsurile l-au facut sa creada ca in mintea lor exista o
confuzie rivind ceea ce este insufletit si ce nu. Tendinta de a atribui viata obiectelor
neinsufletite se numeste animism. Cu toate acestea, cand alti cercetatori au pus ulterior
copiilor intrebari cu privire la ceva mai familiar pentru ei, copiii au dovedit ca inteleg ca
oamenii sunt vii, iar pietrele si papusile, nu (Gelman, Spelke, Meck, 1983).
In ceea ce priveste intelegerea ideii de numar, desi potrivit unor cercetari cardinalitatea
- conceptul compararii cantitatilor (mai mult/mai putin, mai mare/mai mic) - pare sa apara in
jurul varstei de 12-18 luni, aceasta este limitata initial la un numar foarte mic de obiecte
(Siegler, 1998). Abia la varsta de 3 ani si jumatate sau mai tarziu, majoritatea copiilor aplica
in mod consecvent principiul cardinalitatii in numarare. Acest lucru inseamna ca, atunci cand
li se cere sa numere sase obiecte, copiii sub 3 ani si jumatate tind sa recite denumirile cifrelor,
de la unu la sase, dar nu si sa spuna cate obiecte sunt in total. In momentul intrarii in scoala
primara, majoritatea copiilor si-a format simtul elementar al numerelor (Jordan et al., 2006).
Acest nivel elementar al aptitudinilor numerice include numaratul, cunoasterea numerelor,
transformarile numerelor (adunari si scaderi simple), estimarea si recunoasterea tiparelor
numerice (2 plus 2 face 4 si 3 plus 1 tot 4).
Una dintre principalele caracteristici ale gandirii preoperationale este centrarea:
tendinta de concentrare asupra unui singur aspect al unei situatii si de neglijare a celorlalte.
Potrivit lui Piaget, prescolarii ajung la concluzii ilogice pentru ca nu pot sa decentreze, adica
sa se gandeasca simultan la mai multe aspecte ale unei situatii. Centrarea poate sa limiteze
gandirea copiilor mici cu privire la relatiile sociale, dar si fizice.
Egocentrismul este o forma de centrare. In opinia lui Piaget, copiii mici se centreaza
atat de mult pe propriul punct de vedere, incat nu il pot lua in considerare pe cel al altcuiva.
Egocentrismul poate explica de ce, uneori, copiii mici au dificultati cu delimitarea realitatii de
ceea ce se petrece in mintea lor si de ce pot fi confuzi in ceea ce priveste cauza evenimentului.
Alt exemplu clasic de centrare este incapacitatea de a intelege conservarea, faptul ca
doua lucruri care sunt egale raman egale daca le este modificat espectul exterior, atat timp cat
nu se adauga si nu se ia nimic. Piaget a constatat ca intelegerea acestui principiu pe deplin se
realizeaza abia in stadiul operatiilor concrete si copiii ajung la diferite tipuri de conservare la
varste diferite.
Materialul necesar desfasurarii normale a gandirii si limbajului este furnizat de
realitate, de povestirile adultilor, dar si de propria memorie, a copiilor. In relatiile cu lumea si
cu ceilalti, copilul isi formeaza treptat si capacitatea de a intipari, pastra, reactualiza
experienta sa de viata. Daca formele elementare ale memorie se formeaza de timpuriu, chiar o
data cu formarea primelor reflexe conditionate, daca la varsta anteprescolara memoria are un
caracter spontan, in prescolaritate, alaturi de memoria mecanica apare si cea logica, iar alaturi
de cea involuntara se dezvolta si cea voluntara. Trecerea de la unele forme inferioare si relativ
neproductive de memorare la altele superioare, cu grad mare de productivitate este posibila
datorita imbogatirii experientei copilului si perfectionarii instrumentelor sale intelectuale.
Diferite insusiri ale memoriei se dezvolta mult la aceasta varsta. Astfel, creste volumul
memoriei. Experimentele arata ca, din cinci cuvinte prezentate o data cu voce tare, copiii de
3-4 ani memoreaza in medie un cuvant, cei de 4-5 ani cate trei cuvinte, in timp ce cei de 5-6
ani aproximativ patru cuvinte. Performantele cresc daca memorarea are loc in conditii
naturale, de joc si mai ales ca urmare a exersarii. De asemenea, creste si intervalul de timp in
care este posibila recunoasterea unui material dupa ce a fost perceput o singura data. Un copil
de 3 ani poate recunoaste timp de cateva luni, iar unul de 4-5 ani dupa aproape doi ani.
Desi memoria prescolarului este capabila de aceste performante, ea este totusi
"nediferentiata, difuza", are un caracter "incoerent, nesistematizat, haotic" (Golu, Zlate, Verza,
1998). Amintirile copilului sunt uneori fragmentate, izolate, neintegrate in unitati logice,
copilul memorand repede, dar uitand tot atat de repede.
Dezvoltarea sistemului cognitiv al copilului al copilului prescolar este complexa si, in
acelasi timp, graduala. La inceputul acestei perioade, in jurul varstei de 3-4 ani, copilul poate
denumi obiecte cunoscute de el, poate enumera obiectele dintr-un complex imagistic, explica
actiuni necesare simple, grupeaza imagini in raport cu doua, trei notiuni generale (animale,
flori, pasari), relateaza despre imagini, explica utilitatea unor obiecte (Golu, 2009)
Pe masura ce copilul patrunde din ce in ce mai profund in mediul socializant al
gradinitei, toate aceste particularitati devin mai complexe, astfel ca, pe la 5-6 ani, copilul
poate relata detaliat despre imagini, explica o relatie necesara foarte complexa, grupa imagini
in raport cu patru, cinci notiuni generale, explica utilitatea unot obiecte variate, intelege
analogii opozante, dar si relatii contrare, insa in maniera intuitiva, utilizeaza corect negatia,
poate stabili asemanari intre doua obiecte date (mar-portocala, gheata-cizma), foloseste
formule complexe de comparatie (cald-caldut-fierbinte, mai frumos ca), are cunostinte despre
unele meserii.
"Intre 3 si 6 ani, gandirea copilului devine, din ce in ce mai pregnant, componenta a
sistemului pe care il constituie limba vorbita de anturajul sau, castigand, gratie acesteia, in
coerenta, claritate, comunicabilitate, si desprinzandu-se de predominanta afectiva si activa
care o frana considerabil" (Osterrieth, 1976, p. 106, apud Golu, 2009).
Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copilului nu ar fi posibil fara
prezenta atentiei, care reprezinta "capacitatea de orientare, focalizare si concentrare asupra
obiectelor si fenomenelor in vederea reflectarii lor adecvate" (Golu, Zlate, Verza, 1998). In
prescolaritate, sub influenta gandirii si limbajului, incepe procesul organizarii atentiei
voluntare. Creste stabilitatea si concentrarea ei, se mareste volumul, capata un caracter activ si
selectiv tot mai pronuntat. Totusi, la aceasta varsta predomina atentia involuntara, fapt ce
faciliteaza distragerea prescolarilor mici de la sarcinile pe care le au de indeplinit.
In legatura cu atentia, se ridica doua probleme pentru educatori: trezirea atentiei
involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada mai lunga de timp. Daca
trezirea atentiei involuntare se poate face prin utilizarea unor particularitati ale diferitelor
materiale sau solicitari, cum ar fi noutatea sau expresivitatea lor, in mentinerea atentiei
voluntare trebuie facut apel la mijloace mai subtile, ca imbogatirea cunostintelor, largirea
sferei intereselor sau dezvoltarea vointei.
Maturizarea in plan cognitiv a copilului prescolar apare ca o combinatie paradoxala,
intr-o anumita masura, de vulnerabilitati si abilitati, de logica si magie, de insight-uri si
ignoranta. El poate sa formuleze propozitii destul de lungi, dar nu poate sa asculte prea mult
timp o povestire, decat daca aceasta este foarte interesanta pentru el.
In concluzie, paleta achizitiilor cognitive realizate de prescolar este ampla si
diversificata. Ele emerg din experientele de cunoastere realizate spontan si nemijlocit de copil,
dar si dintr-un proces de invatare semidirijata, integrata in joc. Practic, sunt prefigurate toate
componentele unei gandiri preoperationale, care anticipeaza intrarea in stadiul operatiilor
concrete.