Capitolul 8

DISP OZITI VEL E C ORONO-R ADICU LAR E. C Â ND ŞI CU M SE

UTILIZ EAZĂ?
Carmen Todea, Silvana Cânjău, Bogdan Bâldea

8.1. Considerații generale

În dicționarul explicativ al limbii române, termenul de dispozitiv înseamnă un ansamblu de
piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplineşte o funcţie bine
determinată într-un sistem tehnic.

Un dispozitiv corono-radicular (DCR) se poate obţine fie prin metoda directă (în cabinet, de
către medic, fără participarea laboratorului), sau prin metoda indirectă, când realizarea lui
presupune etape de cabinet (clinice) şi de laborator (tehnice).

DCR-urile pot fi metalice (din diferite aliaje) şi nemetalice (compozite rãşinã cu fibre de
carbon, fibre de sticlă, fibre de polietenă sau pe bazã de dioxid de zirconiu). Pentru
reconstituirea unui dinte tratat endodontic este necesară folosirea unui dispozitiv corono-
radicular în combinaţie cu un material restaurativ, indiferent de gradul de distrucţie.1 Academia
Americană de Protetică defineşte în Glosarul actual de termeni protetici2 un dispozitiv corono-
radicular ca fiind acel dispozitiv, fabricat de regulă din metal şi cimentat într-un canal radicular
preparat al unui dinte natural. Materialul restaurativ se aplică în scopul înlocuirii ţesutului
dentar pierdut, în funcţie de sistem, ca parte a unui bont dentar turnat sau în combinaţie cu un
DCR confecţionat industrial. Există un consens general, care se referă la faptul că plasarea
dispozitivului în sine nu contribuie la stabilizarea sau consolidarea dintelui tratat endodontic.
Prepararea patului pivotului este asociată întotdeauna cu îndepărtarea țesutului dentar. Aceasta
produce o slăbire nedorită pentru dintele restaurat post-endodontic. 3,4,5

Un dinte devitalizat are alte caracteristici biomecanice şi de rezistenţă decât un dinte vital.
Conţinutul în apă, cu 2,05 % mai mic,6 nu este cauza scăderii rezistenţei dinţilor
devitalizaţi.7 În realitate se presupune că periclitarea integrităţii coroanelor dentare (prin
crearea cavităţii de acces endodontic, agresiunea produsă de caria dentară) duce la
scăderea considerabilă a rezistenţei dinţilor cu tratament endodontic. Decizia de armare cu
DCR a dinţilor cu tratament endodontic reprezintă o situaţie mai dificilă pentru clinician, având în
vedere faptul că DR nu întăreşte rădăcina, ci doar asigură retenţie şi protecţie DC.
Îndepărtarea substanţei dure dentare prin tratament endodontic duce la o scădere semnificativă a
rezistenţei dintelui la fractură, datorită cavităţii de acces endodontic şi a instrumentării canalului
radicular, care oricum suferă schimbări histologice şi biochimice prin devitalizare. Deşi se
considera în urmă cu mulţi ani că aceste dispozitive întăresc rădăcina, se cunoaşte azi
faptul că acestea pot ramforţa ţesutul coronar restant însă preparaţia pentru ele poate slăbi
semnificativ rezistenţa rădăcinii. Aşteptările nerealistice ale clinicienilor atunci când
utilizează dispozitive corono-radiculare de dimensiuni mari în cazul dinţilor compromişi
99
sever cu structură coronară restantă puţină sau absentă eşuează din mai multe motive, însă
o cauză uzuală este cea a fracturii radiculare.

Majoritatea dinților cu tratament endodontic prezintă distrucții coronare întinse, consecințe ale
evoluției procesului carios, a obturațiilor repetate și în final a preparării accesului pentru
tratamentul endodontic. Țesuturile dure restante ale acestor dinți nu mai oferă suficientă
rezistență și retenție pentru o restaurare protetică cu agregare coronară.

Alegerea procedeului de restaurare la un dinte tratat endodontic este dictat de gradul de

distrucție coronară și de tipul dintelui.

Clasificarea care urmează va lua în considerare doar pereţii restanţi cu înălţime minimă de 2
mm şi grosime minimă de 1 mm.

Clasa I: Cavitate de acces cu 4 pereți restanți (Figura 8.1)

Dinții prezintă o singură deschidere pentru trepanare. Marginile de țesuturi dure

rămase sunt suficient de rezistente pentru a asigura rigiditatea dintelui. În acest caz
nu este necesar un DCR. Se indică restaurarea adezivă a dintelui.

Clasa II: Cavitate de acces și trei pereți restanți (Figura 8.2) Fig. 8.1

În afara plafonului camerei pulpare, lipsește și un perete proximal.

Rezistența coroanei este perturbată. În acest caz o restaurare cu
DCR nu este indicată. Planul de tratament este la fel ca la clasa
I.

Fig. 8.2 Clasa III: Cavitate de acces și doi pereți restanți (Figura 8.3)

Chiar dacă ne lipsesc doi pereți nu avem indicație de plasare a unui DCR. În
funcție de oferta de substanță dură dentară rămasă, restaurările adezive sunt
de preferat celor neadezive. Fig. 8.3

Dacă apare indicaţia de coroană de înveliş (element de agregare), prepararea pereţilor existenţi
presupune sacrificii tisulare - armarea intră în discuţie (Figura 8.4).

100
 Fig. 8.4

IMPORTANT! Clasa a II-a si a III-a sunt punctele sensibile ale restaurărilor protetice la dinții
tratați endodontic. În cazul preparării bonturilor, la acești dinți se produce subțierea
considerabilă a pereților restanți. De aceea în aceste cazuri este indicată plasarea de DCR.

Clasa a IV-a: Cavitate de acces și un perete restant (Figura 8.5)

În aceste situații sunt indicate DCR-urile. În cazul folosirii acestui dinte ca

stâlp protetic, urmează o subminare ulterioara a rezistenței bontului. În zonele
laterale pot fi luate în calcul și coroanele partiale cu protecție ocluzală. Astfel
poate fi menținut peretele restant care, în cazul unei RPF aproape se pierde.

Clasa a V-a: Cavitate de acces fără pereți restanți (Figura 8.6)

Fig. 8.5
Nu mai există pereți restanți care să favorizeze retenția, deci
singura soluție este DCR. La acești dinți ca restaurare permanentă se indica
confecționarea unei coroane de înveliș.

Fig. 8.6
Schimbările majore care apar la dinții cu tratament endodontic sunt:

- pierderea de substanță dură dentară

- alterarea proprietaților fizice
- afectarea aspectului estetic

Cu excepția cazurilor de frontali cu obturații proximale mari și țesuturi dure nesusuținute, dinții
anteriori cu obturații radiculare nu necesită restaurare prin acoperire.

În cazul dinților care prezintă modificări cromatice în urma devitalizării, dacă dintele este
relativ intact se preferă procedeul de albire sau fațetare a coroanei.

101
Reducerea axială în vederea realizării unei restaurări protetice fixe (RPF) împreună cu cavitatea
de acces lasă frecvent dentină insuficientă pentru a susține o coroana fără ancoraj radicular.
Pereții dentinari restanți sunt subțiri și fragili, necesitând adesea reducere din înăltimea lor.
Dacă dintele urmează a fi restaurat protetic datorită distrucției coronare extensive, de obicei
se face aplică un DCR. Pentru distribuția optimă a stresului cât și pentru o retenție optimă
DCR-ul trebuie să prezinte minim lungimea coroanei pe care o va “suporta” sau 2/3 din
lungimea rădăcinii în care se va ancora. Apexul rădăcinii trebuie să rămană obturat pe o
lungime de minim 5 mm pentru a preveni dislocarea sau infiltrarea obturației radiculare
restante.

8.2. Dinţi anteriori

Restaurarea dinţiilor anteriori poate fi realizată fie prin tehnici adezive atunci când distrucţia
coronară nu este masivă fie prin plasarea unui DCR şi aplicarea unei RPF.

Dinţii anteriori necesită criterii de evaluare aparte faţă de cei posteriori:

- criterii biomecanice – forţe predominant oblice;

- criterii estetice;
Atunci când nu este necesară confecţionarea unei RPF, plasarea unui DCR la nivelul canalului
radicular nu este justificată, deoarece acesta nu întăreşte dintele, ci doar creează premiza unui
sacrificiu în plus de dentină canalară. Desigur că există studii care infirmă această teorie.8

În cazul unei lipse de substanţă semnificative şi a unei deficienţe de culoare poate fi mai eficient
un tratament prin albire. Resorbţia poate constitui un efect secundar nefericit al albirii dinţilor
devitali. Atunci când pierderea de ţesut dentar este considerabilă sau când acest dinte reprezintă
un dinte stâlp este obligatorie utilizarea unei retenţii şi a unui suport mărit ce derivă din
ancorarea intraradiculară.

După prepararea ţesuturilor coronare pentru o RPF bontul restant prezintă pereţi de grosime
redusă şi necesită plasarea unui DCR cu rol de armare sau cu rol de restaurare. În această
situaţie cel mai indicat este plasarea DR nemetalice compozite cu modul de elasticitate apropiat
de cel al dentinei.43

8.3. Dinţi posteriori

Dinții laterali trebuie tratați diferit. Dinții laterali tratați endodontic suportă o încărcătură
funcțional mai mare decât cei anteriori. Pentru a diminua potențialul nociv al forțelor
descompuse pe pantele cuspidiene se impune o echilibrare ocluzală atentă.

Înceruirea verticală axială de 1-2 mm a bontului radicular protejează dintele împotriva fracturii.
Dacă marginile coroanei nu sunt plasate pe structura dentară sanatoasă, crește riscul fracturii
radiculare. Eșecurile sunt de 2 ori mai mari la stâlpii devitali pentru RPF pluridentare decât la
cei pentru RPF unidentare. Dintele compromis structrural este susceptibil la fractură dacă este
supraîncărcat. Pentru molarii la care coroana clinică este distrusă masiv se utilizează de obicei
două DR prefabricate.
102
Susceptibilitatea la fractură a dinţiilor posteriori este mult mai mare decât a celor anteriori
datorită forţelor mari, predominant verticale pe care aceştia le suportă. Forţele predominant
verticale alături de morfologia lor caracteristică (prezenţa reliefului cuspidat) indică realizarea
unor restaurări protetice cu protecţie ocluzală sau a unor RPF.

Premolarii sunt dinţii cu cel mai mare risc de fractură datorită morfologiei speciale (de trecere
spre grupul posterior), precum şi circumferinţa redusă a coletului indică acoperirea cu RPF.

8.4. Principii de preparare a dinţilor trataţi endodontic

Prepararea dinților cu tratament endodontic respectă multe dintre principiile generale de
preparare a dinților, cu mențiunea anumitor particularități aferente acestei clase de restaurări.

Parametrii standard de preparare în vederea plasarii unui DCR:

- 2/3 din lungimea canalului radicular, sau cel puțin înălțimea coroanei, cu respectarea a
minim 3-5 mm din obturația apicală.
- 1/3 din diametrul canalului radicular la capătul apexian al DCR. Adică grosimea
pereților canalului să fie de cel puțin 1 mm.
- Suportul osos cel puțin ½ din lungimea rădăcinii.
- Să existe minim 2 mm din înălțimea peretilor axiali restanți.
- Încercuirea totală a dintelui de către RPF în tesut dentar sănătos.
- Respectarea parodonțiului marginal.

Etapele necesare realizării unei restaurări cu DCR sunt:

- Stabilirea diagnosticului corect și realizarea unui examen Rx.

- Realizarea unui tratament endodontic corect sau verificarea acestuia dacă există.
- Prepararea țesuturilor dentare coronare restante.
- Îndepărtarea obturației de canal pe lungimea necesară inserării DR.
- Prepararea spațiului necesar inserării unui DR.
- Restaurarea propriu-zisă prin diferite tehnici, în funcție de tipul de dispozitiv care se
inseră.

8.5. Îndepărtarea DCR din canalele radiculare

Necesitatea îndepărtării unui DR din canalul radicular poate să apară în urmatoarele situații:

- Fracturarea dispozitivului radicular.

- Patologia peri-apicală.
- Obturaţie de canal incorectă.

Eșecul terapiei prin plasarea unui DR apare doar atunci când fracura se produce la nivelul
rădăcinii, având în aceasta situație indicație de extracție. Atât timp cât integritatea rădăcinii și
a spațiului periodontal rămâne neafectată, îndepărtarea DR și tratamentul endodontic

103
consecutiv pot salva un dinte de la extracție, cu condiția decelării factorului care a cauzat eșecul
clinic (Figura 8.7 și Figura 8.8).

104
Fig. 8.7 a. – b. Situația clinică inițială; c. Aspect clinic după ablația RPF; d. Aspect radiologic inițial; e. Ablația
DCR-ului metalic prefabricat autoînfiletant (prin vibrare ultrasonică și defiletare); f. Aspect clinic după
ablația DCR-ului metalic prefabricat; g. Aspect clinic după retratamentul endodontic; h. Alegerea DCR-ului
nemetalic prefabricat; i. Aspect radiologic după retratament endodontic și reconstituirea corono-radiculară;
j. Aspect clinic dipă reconstituirea corono-radiculară și prepararea bontului; k. Aspect clinic al preparației
dentare astfel încât să ofere suficient spațiu pentru RPF; l. Verificarea intraorală a RPF integral ceramice; m.
Aspectul bontului dinstre ocluzal, se poate observa țesutul dentar circumferențial la nivelul pragului rotunjit
și prezervarea parodonțiului marginal; n. Aspect clinic final.

105
Fig. 8.8 a. Dispozitiv de ablație al DCR-urilor turnate; b. Aspectul clinic al DCR-urilor turnate din gaudent; c.
Realizarea unor șanțuri la limita cervicală a DCR-urilor turnate; d. Aplicarea dispozitivului de ablație; e. DCR
metalic turnat îndepărtat de la nivelul unu premolar prim superior; f. Aspect clinic al dinților 1.4 și 1.5 după
ablația DCR-urilor metalice turnate; g. – h. Trusă de ablație a DCR-urilor metalice.
106
Secvențele clinice de îndepărtare a unui DR eșuat sunt:

- Efectuarea unei radiografii pentru determinarea lungimii DR.

- Îndepărtarea părții coronare rămase.
- Vibrarea dispozitivului cu aparatul de detartraj cu ultrasunete.
- Evidențierea DR prin frezaj în jurul acestuia în porțiunea coronară a canalului.
- Îndepărtarea DR (Pentru indepartarea DR prefabricate exista sisteme speciale).

8.6. Reconstituirile corono-radiculare

Restaurarea post-endodontică este un sistem complex cu repartizarea multiaxială, neuniformă
a stresului, care depinde de valoarea şi direcţia sarcinii/tensiunii aplicate.9 Este destul de greu
de a atribui anumite efecte doar unei variabile. În momentul de faţă nu este posibilă
menţionarea materialului biomecanic optim pentru DCR-uri. Problematica prizei adezive în
canalul radicular nu este încă rezolvată. Influenţa dentinei asupra abaterii standard a
rezultatelor in-vitro este problematică. Modelele de evaluare a stresului suprafeţei dentinei
raportat la DCR-uri şi reconstituirea coroană nu sunt disponibile. Rezultatele din analizele
elementelor finite (EEA) sau din analiza sarcinii sunt parţial contradictorii. Materialul ideal ar
trebui să contribuie, prin ancorarea în canalul radicular, la sprijinul şi stabilizarea restaurării.
Astfel s-ar produce doar un moment minim de stres, atât la inserarea DCR-ului cât şi în timpul
funcţionării. În cazul unei necesităţi de retratament al canalului radicular sau a fracturii DCR-
ului se doreşte realizarea unei îndepărtări minime de țesut dentar.10 La preparaţiile adânci din
cadrul canalului radicular există în mod deosebit un risc ridicat de perforare a acestuia.11

Evaluarea adaptării dispozitivelor se face prin intermediul modulului E, pe baza efectului

tensionării/solicitării întregii restaurări şi a solicitării ulterioare a acestora. Alegerea
materialului optim este aprig disputată.12

8.7. DCR metalice turnate

DCR se pot turna din aliaje nobile şi aliaje nenobile:

- Co-Cr
- Oţel inoxidabil (Ni-Cr)
- Ti pur sau aliat cu Vn sau Al
- Aliaj cu conţinut crescut de Pt
- Aliaje de Ag
- Aliaje de Au
- Bronzuri de Al şi alame - nu se folosesc

Etapele de preparare a ţesuturilor dentare restante sunt:

a. prepararea pereţilor axiali ai bontului coronar;

b. prepararea suprafeţei bontului coronar;
107
c. prepararea canalului cu freze de foraj (verificare radiologică);
d. prepararea elementelor cu rol antirotaţional;
e. prepararea contrabizoului cu rol în încercuirea bontului coronar restant;
f. preparaţia trebuie să elimine toate retentivităţiile care pot împiedica dezinserarea machetei.

DCR trebuie să poată fi îndepărtat cu uşurinţă din canalul radicular în momentul verificării
sale intraoral. O adaptare perfectă poate cauza fractura rădăcinii, nu permite refluarea agentului
de fixare şi nici obţinerea unei pelicule la interfaţa DR – dentină canalară. Uşoara
subdimensionare a piesei finale poate fi obţinută prin restricţionarea expansiunii masei de
ambalat.13 Aiajele de Au (tip IV ADA) sau aliajele Ni-Cr cu modul de elasticitate ridicat sunt
cele mai indicate pentru realizarea DCR metalice turnate. Tehnica de turnare este deosebit de
importantă pentru a elimina posibilitatea formării de porozitate la nivelul DCR –ului şi fractura
acestuia.

Canalul radicular se poate prepara cu freze precalibrate pentru o mai bună adaptare a DR,
macheta realizându–se prin tehnica cerii pierdute cu ajutorul stâlpilor prefabricaţi. Tehnica
particulară de amprentare cu DR prefabricate ParaPost XP.

Avantajele DCR-urilor turnate:

- rezistenţă crescută;
- adaptare bună la pereţii canalului radicular;
- opţiunea cea mai indicată în canalele eliptice sau aplatizate;
- se elimină interfaţa DC-DR (avantajul unei singure piese);

Dezavantajele DCR-urilor turnate:

- rigiditatea crescută creează tensiuni interne (efectul de ic) care pot avea drept
rezultat fractura rădăcinii;
- retenţie mai slabă;
- procedură complexă şi îndelungată;
- procedură de turnare laborioasă a celor din Ti;
- radioopacitate asemănătoare cu a gutapercii a dispozitivelor din Ti;
- coroziune intracanalară (cele din metale nenobile, mai puţin cele din Ti);
- galvanism;
- inestetice;
- chiar dacă se plachează cu ceramică, efectul de umbră la nivel gingival poate să
persiste, fiind inestetic;

8.8. DCR metalice prefabricate

DR prefabricate metalice pot fi clasificate în funcţie de design- ul lor (formă şi retentivităţi) în
(Figura 8.9):

108
1. Conice:
a. netede (Figura 8.9. a):
• retenţia cea mai redusă în comparaţie cu
celelalte tipuri;
• pot genera efect de ic sub solicitările
ocluzale;
b. striate (Figura 8.9. b):
• retenţie superioară datorită striaţiilor Fig. 8.9
(retenţie macromecanică);
c. cu filet (Figura 8.9. c):
• au aspectul de şurub, autofiletante în dentină;
• sunt mai retentive decât cele fixate;
• generează stres în timpul înfiletării, la care se adaugă stresul ocluzal;
• se recomandă a se folosi în canale preparate cu un diametru ceva mai mare decât al
dispozitivului (asemenea celor striate);
2. Cu pereţi paraleli:
d. netede (Figura 8.9. d):
• retenţie superioară faţă de corespondentele conice;
• generează stres în timpul fixării; nu se adaptează perfect, pot fi prevăzute cu şanţ de
refluare (se recomandă prepararea canalului cu un diametru ceva mai mare);
e. striate (Figura 8.9. e):
• retenţie şi distribuţie a stresului superioară datorită pătrunderii agentului de fixare în
nervuri;
f. autofiletante: (Figura 8.9. f):
• îşi pot crea singure filetul (Star Radix Anchor) sau retentivităţile se creează cu un
instrument acţionat manual (Kurer) numit tarod;
• sunt cele mai retentive;
• distribuţie a stresului mai bună decât la cele convergente;
• sunt indicate în special în situaţile când este necesară o retenţie crescută (pe dinţii cu
rădăcini rezecate, când nu se poate insera un dispozitiv cu lungime ideală);
• contraindicaţii generale:
Ø pe rădăciniile cu canale foarte înguste (pericolul de perforaţie prin prepararea excesivă a
pereţilor radiculari);
Ø pe rădăciniile cu canale foarte largi şi conice (apare un strat prea gros de ciment în
regiunea coronară a canalului);
Etapele restaurării cu DR metalice prefabricate sunt:

1. Tratamentul endodontic sub control Rx;

2. Prepararea structurii coronare restante

Ø asigurarea a minimum 2 mm de ţesut sănătos, protejat de coroana de înveliş;

Ø grosimea minimă de 1 – 1,5 mm a pereţilor coronari restanţi;
109
 Ø dacă pereţii coronari restanţi nu oferă o rezistenţă antirotaţională minimă, se pot insera
unul sau mai multe pinuri intradentinare;

3. Dezobturarea canalului radicular şi prepararea sa în vederea plasării unui DR metalic

prefabricat (este obligatorie păstrarea a minim 3 -5 mm de obturaţie apicală);
Ø prepararea preliminară se poate realiza cu freze de foraj gen Gates Glidden sau Pesso;
Ø prepararea finală (de precizie) se realizează cu freze disponibile în trusele cu DR
prefabricate;
Ø diametrul canalului astfel preparat este corespunzător DR ales pentru inserare;
Ø dacă nu se poate realiza o preparaţie care să corespundă DR prefabricat ales, este bine
să se opteze pentru un DCR turnat metalic;
Ø sistemul Kurer prezintă un instrument de preparare a intrării în canalul radicular (root
facer), care realizează o preparaţie adecvată adaptării DC;

4. Verificarea adaptării DR la nivelul canalului radicular preparat, iar dacă este necesar,
secţionarea lui:

Ø partea coronară a DR nu trebuie să interfere cu ocluzia;

Ø spaţiul din jurul părţii coronare a DR trebuie să fie suficient pentru a oferi o grosime
minimă materialului de restaurare a DC (Figura 8.10);
Ø porţiunea coronară poate fi îndoită pentru a se încadra în limitele amintite mai sus,
această manoperă realizându – se în afara cavităţii bucale;
Ø secţionarea nu se face niciodată după fixarea DR,
deoarece se pot crea fisuri în masa agentului de fixare
(Figura 8.11);
Ø datorită conicităţii canalului între DR şi partea
coronară a dentinei canalare rămâne de multe ori un spaţiu
care va fi obturat cu materialul de restaurare a DC;
Ø lungimea, diametrul şi adaptarea DR la nivelul
Fig. 8.10 Spaţiu insuficient (a),
canalului radicular se realizează cu ajutorul radiografiei;
5. Plasarea DR în canalul radicular şi fixarea suficient (b) materialului de

acestuia (sablarea este indicată dacă se utilizează restaurare a DC;

tehnica adezivă);

Ø la nivelul DR se poate realiza un şanţ de refluare (Figura 8.12);

Ø design – ul DR poate influenţa refluarea agentului de fixare;
6. Reconstituirea bontului coronar cu CIS, CIMR, AA sau RDC
(se pot utiliza şi benzi sau conformatoare speciale);
Fig. 8.11
Ø dacă se foloseşte AA, CIS – se adaptează în jurul dintelui o
matrice circulară (metalică) şi se condensează AA astfel încât să fie cât mai bine adaptat la
retentivităţile dispozitivului;

110
 Ø dacă se foloseşte RDC – se pot adapta conformatoare din
celuloid, de formă adecvată;
Ø este bine ca materialul de restaurare a bontului coronar să fie
uşor în exces, care este îndepărtat în momentul preparării pentru RPF;
7. Prepararea bontului coronar pentru RPF şi amprentarea
preparaţiei;
Fig. 8.12
Avantajele restaurărilor directe cu DR metalice prefabricate sunt:

ü nu este necesară deretentivizarea ţesturilor dentare restante;

ü conservarea structurilor dentare restante (alegerea dispozitivului se face în
funcţie de dimensiunea canalului);
ü DR se livrează cu setul de freze corespondente (prepararea canalului radicular
cât mai exactă);
ü DC din AA sunt foarte retentive când sunt folosite în combinaţie cu
dispozitive prefabricate din oţel inoxidabil (necesită forţe de dislocare mai mari
decât cele turnate);
ü manipulare uşoară, rezistenţă bună la compresiune a DC din RDC;
ü efectul anticariogen al CIS;
ü reducerea sau chiar excluderea etapelor de laborator;
ü timpul de lucru este redus cu o şedinţă de tratament;

Dezavantajele restaurărilor directe cu DR metalice prefabricate sunt:

ü cost ridicat al celor din aliaje nobile: Pt-Au-Pd / Au-Pt;

ü teoretic dispozitivele din aliaje cu conţinut ridicat de Ni pot declanşa
reacţii alergice;
ü coroziunea intracanalară a unora dintre ele;
ü modul de elasticitate necorespunzător, rigiditate crescută;
ü crearea de tensiuni interne (cele înfiletate) care pot produce fracturi
radiculare;
ü DC din AA necesită un timp de aşteptare (15-20 min.), până ce poate fi
preparat pentru o coroană de acoperire;
ü coroziunea DC din AA (tatuajul amalgamic);
ü rezistenţa scăzută a DC din CIS (contraindicate în situaţile de lipsă mare
de substanţă dentară, pe dinţii anteriori, pentru reconstituirea de cuspizi
nesusţinuţi);
ü rezistenţa scăzută a RDC la stres minim, dar repetat (deformări elastice
ale DC);
ü coeficientul ridicat de dilatare termică şi instabilitatea dimensională în
mediu umed a RDC (microinfiltraţie);
ü dependenţa RDC de eficacitatea agentului bonding;

111
 ü expansiunea hidroscopică a DC din CIMR poate duce la fractura
coroanelor din ceramică;
ü efecte estetice slabe (chiar dacă se folosesc diferite metode de placare a
DR, metalul poate să transpară în zona coletului sau la nivelul rădăcinii);

8.9. DCR nemetalice

Restaurarea dinţilor trataţi endodontic a cunoscut noi medote şi tehnici odată cu apariţia DCR
nemetalice, aceasta situându – se oarecum pe aceeaşi linie a progresului, mai precis cea de
eliminare a metalului din medicina dentară mondială. DCR metalice au fost utilizate cu succes
în restaurarea dinţilor devitalizaţi timp de atâţia ani. Şi în ziua de astăzi DCR metalice sunt
folosite cu rezultate clinice bune, mai ales cele din aliaje pe bază de Pt sau Ti, pentru
proprităţile lor fizice bune şi pentru biocompatibilitatea lor dovedită. De aici putem să
concluzionăm că DCR metalice încă nu şi–au spus în totalitate cuvântul în medicina dentară şi
deci nu pot fi încă pe deplin eliminate din practica clinică.

Cerinţele medicinei dentare sunt şi de natură estetică, iar acest deziderat este îndeplinit cel mai
bine de către DCR nemetalice. Restaurarea dinţilor devitalizaţi în zona frontală cu DCR
metalice poate avea consecinţe nefaste asupra esteticii. Transparenţa la nivelul coletului sau
rădăcinii a DCR metalice, le contraindică în restaurările în această zonă, mai ales când RPF
este integral ceramică10. Pentru a contracara aceste efecte nedorite s-au încercat diferite metode
de placare a DCR metalice cu ceramică, cu rezultate bune, însă acea umbră de colet sau la
nivelul rădăcinii nu poate fi eliminată decât prin utilizarea de DCR nemetalice estetice.

Deşi pare nefiresc a vorbi despre coroziunea DCR metalice în secolul XXI, aceasta există şi
are consecinţe dintre cele mai grave, dacă ne gândim la faptul că rezultatul coroziunii este de
cele mai multe ori fractura rădăcinii şi deci eşecul restaurării. Coroziunea intracanalară are un
aspect disctructiv şi ireversibil, fiind mai vizibilă decât coroziunea din mediul bucal, atunci
când produşii de coroziune ajung în organism de cele mai multe ori neobservaţi.

Am considerat ca fiind necesară o clasificare a DCR nemetalice, din considerente de

nomenclatură în:

1. DR prefabricate nemetalice;

2. DCR nemetalice realizate prin frezaj (tehnică substractivă);

3. DCR nemetalice realizate prin supraturnare, injectare sau presare peste un

DR nemetalic prefabricat (tehnici combinate) (Figura 8.13).

112
113
Fig. 8.13 a. Situația clinică inițială; b. Aspect clinic după ablația RPF 2.1, 2.2, 2.3; c. Aspect clinic după ablația
DCR turnat; d. Selecționarea dimensiunii adecvate a DCR Zr O2 și machetarea părți coronare pe DCR-ul de
ZrO2 ce urmează a fi amprentat în vederea realizării unui bont din ceramică presată (Empress 2); e. Aspectul
ansamblului DCR Zr O2 alături de porțiunea coronară din ceramică presată și de RPF unidentară integral
ceramică; f. Aspectul celor 3 RPF integral ceramice alături de reconstituirea corono-radiculară de la nivelul
dintelui 2.2 – normă vestibulară; g. Aspectul în interior al celor 3 RPF integral ceramice; h. Aspect clinic după
fixarea ansamblului DCR Zr O2 alături de porțiunea coronară din ceramică presată; i. Aspect clinic final.

Restaurarea dinţilor cu tratament endodontic cu DR nemetalice prefabricate se realizează prin

tehnica directă, când restaurarea DC se face cu materiale plastice direct în cabinet de către
medic sau prin tehnici combinate, când DC se realizează prin diferite metode de prelucrare a
ceramicii dentare de diferite tipuri.

Rolul principal al unui DR este de a menţine DC, d.p.d.v. al retenţiei şi stabilităţii, care la
rândul lui menţine o RPF. O serie de studii de laborator corelate cu evidenţe clinice şi – au
propus să analizeze dacă DR nemetalice pot sau nu să îndeplinească la fel de bine sau mai bine
acest deziderat al menţinerii în funcţie a unei restaurări.

114
Aproape toate studiile arată că atunci când există mai puţin de jumătate din ţesuturile dentare
coronare este nevoie pentru restaurare de un DR. În toate situaţile, efectul de încercuire
(ferrule) definit de Sorensen şi Engelman ca fiind înălţimea ţesuturilor dentare rămase ocluzal
faţă de marginile coroanei, joacă un rol decisiv în succesul restaurării. O încercuire de 1 mm
la colet a coroanei de înveliş dublează rata de succes faţă de situaţia când acesta este inexistent.
Ţesuturile dentare restante sunt mai importante, în ceea ce priveşte prognosticul pe termen
lung al restaurării, decât alegerea DR, materialului de restaurare a DC sau tipul RPF.

Proprietăţile ideale ale unui DR sunt:

ü protecţia rădăcinii;
ü retenţie la nivelul canalului radicular;
ü retenţia DC şi a RPF;
ü protecţia marginilor RPF;
ü estetică, când este necesară;
ü posibilitate uşoară de îndepărtare de la nivelul canalului radicular;
ü biocompatibilitate;
DR nemetalice prefabricate pot fi realizate din:

Ø fibre de carbon;
Ø fibre de cuarţ; DR prefabricate
Ø fibre de sticlă; nemetalice compozite
Ø fibre de polietilenă;
Ø zirconiu;
DR nemetalice prefabricate care conţin fibre de diferite tipuri solidarizate cu ajutorul unei
răşini epoxidice industriale se mai numesc şi DR nemetalice prefabricate compozite.

Proprietăţile mecanice ale dentinei radiculare necesită o prezentare mai amplă. Aceste
proprietăţi sunt probabil parametrul cel mai important, dar de obicei cel mai puţin respectat în
studiile in vitro despre tratamentele post-endodontice. Dentina ca substrat este extraordinar de
heterogenă. Mai ales în studiile despre sarcină, factorii de influenţă sunt diverşi. Se observă o
discrepanţă a valorilor în modulul-E începând cu studiile de acum 50 de ani. Dacă dentinei i s-
ar permite teoretic un timp de relaxare infinit de mare, modulul-E poate avea pentru o scurtă
durată de timp valoarea de 12 GPa, dar se pot măsura şi 25 GPa.

Dentina canalului radicular prezintă câteva particularităţi structurale. Numărul canalelor

dentinare scade din zona coronară (zona limită între smalţ şi cement) spre zona apicală.
Numărul şi orientarea canaliculilor variază puternic.

Se presupune că şi modificările din colagenul dentinar au un rol în perioada funcţională. Din

punctul de vedere al analizei eşecurilor/problemelor de funcţionare ale restaurărilor dentare,
este importantă noţiunea de uzură a dintelui. Procesul de uzură cuprinde producerea,
răspândirea şi apariţia fisurilor şi este definit ca funcţionarea mecanică defectuoasă a unui
material sau a unui strat marginal după aplicarea repetată a stresului sub nivelul propriu-zis de
rezistenţă la fracturi. Uzura ilustrează capacitatea unui material sau a unui strat limită de a se
115
opune producerii fisurilor după un număr mare de cicluri. Pentru a putea creşte limita de
oboseală a dentinei (de circa 30 Mpa), este condiţionată de prezenţa fisurilor iniţiale cu o
mărime minimă de la 0,3-1,0 mm. Aceste fisuri sunt cauzate de prepararea anterioară a cavităţii,
de uzura în timp sau printr-o acţiune traumatică. Deoarece este greu să se găsească probe ale
dentinei integrale fără fisuri, o altă fisură influenţează într-o măsură considerabilă tensionarea
în simulatorul de masticaţie şi în timpul sarcinii liniare următoare.

Fixarea adezivă a pivoţilor în canalul radicular s-a descoperit relativ recent şi mai degrabă din
întâmplare. Ca avantaj s-a observat o densitate marginală optimizată şi o retenţie crescută a
pivotului inclusiv pentru pivoţii de lungime redusă, un efect de reducere a tensiunii, de creştere
a tensionării în comparaţie cu cimentarea convenţională (ciment fosfat oxid de zinc şi ciment
ionomer de sticlă).

Surplusurile din timpul pregătirii canalului şi din condiţionarea acestuia pot rămâne în lumenul
canalului. Ca urmare a tehncii de aplicare şi a contracţiei prin polimerizare, apar multe defecte
şi infiltrări de aer în cadrul stratului de ciment. Limitarea polimerizării din stratul îngust de
ciment este mare şi nu poate fi controlată. Aplicarea sistemelor adezive este un procedeu tehnic
sensibil şi poate declanşa din cauza hidrofiliei din sistemele simplificate mişcări de lichide prin
dentina radiculară, care de asemenea pot influenţa negativ priza adezivă. Toate aceste aspecte
obligă clinicianul să utilizeze un protocol de fixare riguros, luând în considerare tipul de
materiale pe care le folosește și indicațiile producătorilor.

Bibliografie

1
Peroz, I, Blankenstein, F, Lange, KP, Naumann, M: Restoring endodontically treated teeth with posts and cores-
-a review. Quintessence Int; 36, 737-746 (2005)
2
The Glossary of Prosthodontic Terms. J Prosthet Dent; 94, 10-92 (2005)
3
Trabert, KC, Caput, AA, Abou-Rass, M: Tooth fracture--a comparison of endodontic and restorative treatments.
J Endod; 4, 341-345 (1978)
4
Trope, M, Maltz, DO, Tronstad, L: Resistance to fracture of restored endodontically treated teeth. Endod Dent
Traumatol; 1, 108-111 (1985)
5
Fernandes, AS, Dessai, GS: Factors affecting the fracture resistance of post-core
reconstructed teeth: a review. Int J Prosthodont; 14, 355-363 (2001)
6
Drummond JL., Toepke TR., King TJ. – Pullout strenght on termal and loaded cycled carbon and stainlles steel
post, J Dent Res 78:530, 1999.
7
Ferrari M, Grandini S, Simonetti M, Monticelli F, Goracci C. - Influence of a microbrush on bonding fiber post
into root canals under clinical conditions, Oral Surg Oral Med Oral Pathol Oral Radiol Endod. 2002
Nov;94(5):627-31
8
Martinez – Insua A. şi colab. – Comparation of fracture rezistences of pulpless teeth restored with cast post
and core or carbon fiber post with composite core, JPD 80:527, 1998.
9
Huysmans, MC, Van der Varst, PG: Finite element analysis of quasistatic and fatigue failure of post and cores.
J Dent; 21, 57-64 (1993).
10
Ferrari, M, Vichi, A, Garcia-Godoy, F: Clinical evaluation of fiber-reinforced epoxy resin posts and cast post and

116
cores. Am J Dent; 13, 15B-18B (2000)
11
Yoldas, O, Oztunc, H, Tinaz, C, Alparslan, N: Perforation risks associated with the use of Masserann endodontic
kit drills in mandibular molars. Oral Surg Oral Med Oral Pathol Oral Radiol Endod; 97, 513-517 (2004)
12
Torbjorner, A, Fransson, B: A literature review on the prosthetic treatment of structurally compromised teeth.
Int J Prosthodont; 17, 369-376 (2004)
13
Rovatti L., Mason ON., Dallare EA. – The esthetical endodontic post 1998:12.

117