Bunele Practici de Cresterea Fructelor Strugurilor Si Pomusoarelor in Contextul Schimbarilor Climatice Pag. 77 150

întâi la frunzele tinere.
Carenţa poate fi provocată pe solurile carbonatate, cu conţinut sporit de

substanţă organică, de asemenea și în perioadele cu ploi îndelungate.
Surplusul sau excesul de mangan se manifestă la o lună și jumătate de la dezmugurit, pe frun-
zele adulte, apoi pe cele tinere, prin clorozarea frunzelor tinere în verde-galben cu îndoirea mar-
ginilor în sus (în forma de lingură), apoi în galben, apoi survine necrozarea. Lăstarii necrozează,
iar simptomele sunt deseori confundate cu cele a Necrozei pătate (Mollisia vitis).
3.3.2. Capacitatea de absorbţie

Capacitatea de absorbţie este suma totală a cationilor absorbiţi, exprimată în mg echiva-
lent/100 g sol. Depinde de componenţa granulometrică, conţinutul de humus și reacţia solului.
În solurile ușoare capacitatea de absorbţie constituie 5-10, iar în solurile argiloase cu conţinut
mare de humus poate atinge 50-70 mg echivalent.
De o capacitate de absorbţie mai înaltă, dispun ciornoziomurile bogate în humus. Capacitatea
lor înaltă de absorbţie este condiţionată de conţinutul înalt al substanţelor organice și particule-
lor minerale coloidale cu predominarea, în structura lor, a mineralelor lutoase din grupa mont-
morilonitelor, la fel cu reacţie neutră sau slab alcalină. Odată cu creșterea acidităţii – capacitatea
de absorbţie scade.
3.3.3. Componenţa cationilor absorbtivi

O însușire importantă a solului este și componenţa cationilor absorbtivi, dat fiind faptul că ea
influenţează însușirile fizico-chimice ale solului și, respectiv, condiţiile de creștere a viţei de vie.
După componenţa cationilor schimbabili (metabolici) solurile se împart în saturate (predomi-
nă calciul, magneziul și lipsește hidrogenul, aluminiul) și nesaturate (conţin hidrogen și alumi-
niu). De regulă, majoritatea solurilor utilizate pentru viţa de vie sunt saturate.
Salinizarea solurilor este condiţionată de componenţa bazelor absorbtive. Însușirile de sa-
linizare cresc pe măsura saturării coloizilor cu sodiu și sporesc în prezenţa magneziului schim-
babil (metabolic). În dependenţă de conţinutul sodiului în complexul metabolic și gradul de hu-
mificare, solurile salinizate se împart în slab salinizate (cantitatea de cationi de sodiu constituie
5-10%, iar a celor cu conţinut redus de humus, respectiv 3-5% din capacitatea de schimb), mediu
salinizate (10-15% și 5-10%), puternic salinizate (15-20% și 10-15%). Cu cât mai puţin humus se
conţine în sol, cu atât mai puternic se manifestă însușirile de salinizare, care sunt legate de pro-
prietăţile de tampon ale substanţelor organice.
Solurile puternic salinizate nu sunt potrivite pentru cultivarea viţei de vie. Solurile mediu
salinizate pot fi utilizate în complex cu cele slab salinizate, numai dacă acestea constituie mai
mult de 85% din suprafaţa totală. Cu toate că viţa de vie este mai rezistentă la salinizare ca mărul,
părul, prunul și cireșul, se cere selectarea minuţioasă a portaltoiului rezistent la săruri și care va
fi în concordanţă cu cerinţele altoiului faţă de portaltoiul ales.
La fel trebuie de avut în vedere că prezenţa în sol a sărurilor ușor solubile în cantităţi sporite
inhibă sistemul radicular și creșterea viţei de vie.
În conformitate cu recomandările existente, solurile se consideră salinizate dacă în stratul de
2 m se conţin săruri ușor solubile în cantităţi ce depășesc pragul de toxicitate: Cl-> 0,3 mg-echiv.;
SO4-2 legat cu Na și Mg > 1,7; HCO3- legat cu Na și Mg > 1 sau HCO3- total – 1,4 mg-echiv. la 100 g
sol. Mărimea pragului de toxicitate poate fi corectată într-o oarecare măsură în dependenţă de
componenţa și raportul dintre ele, componenţa granulometrică a solului, regimul hidrotermic,
particularităţile biologice ale combinărilor altoi-portaltoi. Efectul total al toxicităţii se poate expri-
ma în echivalente ale clorului, utilizând metoda de calcul cunoscută. Solurile salinizate se împart
după adâncimea orizontului salinizat, componenţa sărurilor, gradul și natura salinizării.
Cele mai toxice săruri sunt – carbonaţii și bicarbonaţii de sodiu și magneziu, clorizii și sulfaţii
legaţi cu sodiu și magneziu.
Conţinutul sărurilor toxice se apreciază pe baza datelor analizei extractului din sol (raportul
sol/apă este de 1:5) pe cale formării de săruri hipotetice din ioni. În primul rând se combină cati-
onii și anionii carbonaţilor în următoarea ordine: Na2CO3, MgCO3, Ca(HCO3)2, NaHCO3, Mg(HCO3)2,
apoi anionii SO4-2 – CaSO4, Na2SO4, MgSO4 și anionii clorului – NaCl, MgCl2, CaCl2.
Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

76 GHID PRACTIC PENTRU PRODUCĂTORII AGRICOLI
Tabelul 3.2. Indicii minimali de alcalinizare a solurilor pentru viţa de vie
HCO3- CO3-2
Stratul, cm pH pNa
mg-echiv. % mg-echiv. %
0-100 1,0 0,060 0,17 0,005 8,4 2,45
100-200 1,4 0,085 0,40 0,012 - -
Cel mai toxic pentru plante este Na2CO3. La conţinutul acestor săruri în cantitate 0,05-0,1%, se
atestă deja o scădere bruscă a fertilităţii solului. Solubilitatea sporită, însușirile alcaline puternic
pronunţate ale acestei săruri, conduc la peptizarea coloizilor din sol, repartizarea lor pe profil,
erodarea structurii și formarea orizonturilor iluviale compacte. Prezenţa acestei substanţe în so-
luţia solului condiţionează manifestarea reacţiei înalt alcaline (pH = 9-10).
Pentru aprecierea nivelului de salinizare a solului cu Na2CO3 și alte săruri alcaline se utilizează așa
indici ca: conţinutul total de baze (HCO3-), alcalinizarea de la carbonaţii (CO3-2), mărimea pH și pNa.
La aprecierea alcalinizării se recomandă de stabilit cantitatea absolută a sărurilor alcaline și
componenţa lor, de luat în consideraţie prezenţa și cantitatea sărurilor neutre (sulfaţilor și clori-
zilor), de suprapus cantitatea sărurilor alcaline cu indicii pH pe profil, de determinat componen-
ţa cationilor absorbiţi (pentru solurile carbonatate și salinizate), de stabilit adâncimea stratului
alcalinizat și grosimea lui.
În caz de salinizare mixtă, când în sol sunt prezente la rând cu sărurile alcaline și săruri neu-
tre toxice în cantităţi sporite, dar care nu depășesc pragul toxic, la fel și săruri netoxice – sulfat de
calciu, acţiunea inhibatoare a sărurilor alcaline scade. Acţiunea antagonistă a sărurilor neutre se
manifestă prin inhibarea acţiunii dăunătoare a sărurilor alcaline în urma antagonismului ionilor
și datorită căderii disocierii sărurilor alcaline și hidrolizei coloizilor suprasaturaţi. În prezenţa
gipsului toxicitatea sărurilor alcaline se micșorează datorită activităţii-tampon a sulfaţilor.
La caracterizarea alcalinităţii soluţiei solului și a apei naturale se determină alcalinitatea to-
tală (HCO3-) prin titrarea cu acizi în prezenţa indicatorului metiloranj și alcalinitatea după carbo-
naţii normali (CO3-2) în prezenţa indicatorului fenolftaleină. Acestor tipuri de alcalinitate le cores-
pund diferite valori ale pH. În lipsa alcalinităţii din cauza carbonaţilor normali, pH nu depășește
8,4, iar în prezenţa lor pH atinge 9-10.
Indicele pH reflectă alcalinitatea activă a solului. Însă, conducându-ne doar de pH, nu în-
totdeauna putem aprecia utilitatea solului. Acest indicator trebuie folosit suplimentar la datele
componenţei de săruri.
Pentru stabilirea cantităţii sărurilor alcaline și componenţei lor, din suma anionilor CO3-2 +
HCO3- în mg-echiv./100 g sol, se scade conţinutul de calciu. Cantitatea sărurilor alcaline este egală
cu diferenţa primită. Dacă suma anionilor CO3-2 + HCO3- este mai mică de cât cantitatea cationilor
de calciu, atunci sărurile dăunătoare lipsesc.
Dacă sunt mai puţine săruri alcaline decât cationii de magneziu, atunci este prezent numai
carbonatul de magneziu, iar dacă sunt mai multe, atunci este prezent numai carbonatul de sodiu,
care se conţine în aceleași cantităţi cât și sărurile alcaline fără cationii de magneziu.
Salinizarea cu săruri dăunătoare neutre (sulfaţi și clorizi de magneziu și sodiu) este caracte-
ristică pentru solurile din regiunile secetoase. La aprecierea conţinutului de săruri în extractul
apos din sol, sulfaţii și clorizii toxici se calculează aparte, dat fiind că ei au diferite limite admisi-
bile. Suma clorizilor toxici întotdeauna corespunde cantităţii clor-ionilor în extractul apos din sol.
Suma sulfaţilor toxici prezenţi în extract apos este egală cu cantitatea totală a sulfat-ionilor. Dacă
sărurile alcaline lipsesc în extractul apos, cantitatea sulfaţilor toxici se stabilește prin scăderea
din suma anionilor (CO3-2 + HCO3- + SO4-2) a conţinutului de cationi de calciu. Limita admisibilă a
conţinutului de săruri neutre depinde de componenţa lor. Ea este cu atât mai joasă, cu cât se con-
ţin mai mulţi clorizi în suma totală de săruri.
Viţa de vie crește și fructifică bine pe solurile care conţin în stratul de răspândire a rădăcini-
lor săruri toxice nu mai mult de 0,3-0,4% (din masa uscată), inclusiv NaCl nu mai mult de 0,06%,
Na2SO4 – până la 0,2%, MgSO4 nu mai mult de 0,1% și Na2CO3 nu mai mult de 0,002%.
Este necesar de avut în vedere că soiurile de portaltoi dispun de rezistenţă diferită la saliniza-
re. Astfel, spre exemplu, soiul Couderk 1616, Couderk 1202, Rupestris St. George și Paulsen 1103

GHID PRACTIC PENTRU PRODUCĂTORII AGRICOLI
77
se consideră cu rezistenţă relativ mai înaltă la prezenţa sărurilor respective. Soiul de portaltoi
Chasselas x Berlandieri 41B este foarte sensibil la conţinutul minim de săruri în sol.
3.3.4. Nivelul apelor freatice în sol

Nivelul apelor freatice în sol este un indicator foarte important în aprecierea utilităţii terenu-
rilor pentru înfiinţarea plantaţiilor viticole.
Nivelul limită al apelor freatice se stabilește în dependenţă de mineralizarea și gradul de mi-
grare a lor, componenţa granulometrică a straturilor subterane, dat fiind că influenţa lor asupra
viţei de vie se exprimă nu numai în limitarea zonei de răspândire a sistemului radicular prin
înrăutăţirea regimului de aerisire, dar și prin influenţa asupra regimului hidro-mineral.
Nivelul critic al apelor freatice pentru viile neirigate se află în legătură strânsă cu componenţa
granulometrică a solurilor: pentru solurile nisipoase și argilo-nisipoase el este de 1,5 m, a celor
nisipo-lutoase de 1,8-2,2 m, pentru solurile luto-nisipoase și medii lutoase de 2,5 m, pentru cele
mediu argiloase și argiloase de 3 m.
Cu cât apele freatice sunt mai slab mineralizate și conţin mai puţini ioni de clor, cu atât adânci-
mea nivelului lor este mai mare. La conţinutul total de săruri mai mic de 6 g/l, inclusiv clorizi, mai
puţin de 1 g/l se admite nivelul apelor freatice până la 1,5 m. Dacă salinizarea apelor freatice este
la nivel de 6-10 g/l și conţinut de clorizi nu mai mult de 3 g/l – nivelul apelor freatice pentru viţa de
vie se admite la 2-2,5 m; dacă salinizarea este de 11-16 g/l și conţinutul de clor-ioni până la 5 g/l – ni-
velul admis este de până la 3-3,5 m. Când salinizarea totală este mai mare de 16 g/l și conţinutul de
clor-ioni mai mare de 5 g/l – nivelul apelor freatice pentru viţa de vie trebuie să fie mai jos de 3,5 m.
De asemenea trebuie de luat în consideraţie anotimpul, atunci când s-a stabilit nivelul apelor
freatice. Apele freatice sunt mai aproape de suprafaţă primăvara, dar pe terenurile irigate e po-
sibilă stabilirea nivelului apelor freatice mai aproape de suprafaţă chiar și vara. Durata de aflare
a nivelului apelor freatice la adâncime critică se admite pe timp de iarnă până la 2 luni, iar în
perioada de vegetaţie – nu mai mult de 15 zile.
3.3.5. Reacţia solului

Reacţia solului influenţează puternic dezvoltarea plantelor, microorganismelor din sol, viteza
și direcţia proceselor chimice și biologice. Ea este determinată de raportul dintre ionii de H+ și OH-
din extractul apos de sol. Când concentraţia lor este egală, reacţia este neutră. Dacă predomină
ionii H+ – reacţia este acidă, dacă predomină OH- – alcalină.
În dependenţă de concentraţia ionilor H+, stabilită de indicele pH, reacţia extractului de sol
este foarte acidă dacă pH=3-4, acidă dacă pH=4-5; slab acidă dacă pH=5-6,5; neutră dacă pH=6,5-7;
slab alcalină dacă pH=7,5-8,0, alcalină dacă pH=8-9, puternic alcalină dacă pH=9-11. În condiţii
naturale, în regiunile viticole reacţia extractului apos, de regulă, se află în limitele pH=4-9.
Aciditatea solului se determină în extractul apos din sol și este condiţionată de interacţiunea
diferitor acizi organici și minerali (aciditate actuală). Aciditatea crește în solurile nesaturate cu
baze, care conţin în componenţa complexului absorbtiv al solului ioni de hidrogen și aluminiu.
Când acești cationi se elimină în extractul de sol se manifestă aciditatea potenţială.
Când ionii de hidrogen și aluminiu se înlocuiesc de soluţiile de săruri neutre se determină
aciditatea schimbabilă, care este partea cea mai mobilă a acidităţii potenţiale. Ea include la fel și
aciditatea actuală. Se stabilește prin determinarea indicelui pH în extractul de săruri și servește
ca indice important privind necesitatea gipsării solului. De regulă, tratarea solului cu gips se reco-
mandă, când pH scade sub nivelul de 5,5. Aciditatea schimbabilă include și aluminiul schimbabil,
care nu numai că sporește aciditatea solului prin formarea sărurilor hidrolitice acide, dar și el
însuși este foarte toxic pentru plante. Când pentru neutralizarea acidităţii se aplică gipsul, alumi-
niul trece în formă insolubilă.
La acţiunea cu soluţii de săruri neutre nu toţi ionii de hidrogen și aluminiu absorbtivi se elimi-
nă din complexul absorbtiv al solului. O eliminare mai completă are loc în urma acţiunii cu săruri
hidrolitice alcaline. Apariţia, în acest caz, a acidităţii hidrolitice este o formă mai generalizată,
dat fiind faptul că include aciditatea actuală, schimbabilă și partea mai puţin mobilă a acidităţii
potenţiale, care nu se ia în consideraţie la determinarea acidităţii schimbabile.

Aciditatea hidrolitică se manifestă de la începutul reducerii conţinutului în baze. La reduce-
rea continuă – se manifestă aciditatea actuală și metabolică.
Cernoziomurile, cu excluderea celor sudice, conţin aciditate hidrolitică, cu toate că aciditatea
schimbabilă poate lipsi. Cernoziomurile levigate, mai sărace în conţinut de baze, se caracterizea-
ză atât prin aciditate hidrolitică cât și printr-un conţinut redus de aciditate schimbabilă.
Pentru viţa de vie, la fel ca și pentru multe alte culturi agricole, condiţii optime pentru dezvol-
tare se creează la reacţia neutră a solului.
Pretabile pentru înfiinţarea plantaţiilor viticole se consideră și solurile slab alcaline. Solurile
slab acide sau acide cu pH<5 au o utilitate limitată. Utilizarea lor pentru cultivarea viţei de vie
fără aplicarea tratamentelor cu gips și folosirea altor măsuri ameliorative nu se recomandă.
3.3.6. Condiţiile de oxido-reducere în sol

În sol au loc permanent procesele de oxido-reducere, care sunt legate de activitatea vitală a
microorganismelor. Cea mai mare influenţă asupra acestei activităţi le revine regimurilor hidric
și de aeraţie ale solului.
Umiditatea excesivă de suprafaţă, cauzată de precipitaţiile atmosferice, hidropermiabilitatea
redusă a rocilor materne și inundarea orizonturilor superioare ale solului de către apele subtera-
ne, condiţionează dezvoltarea proceselor de gleizare în profil.
Gleizarea este în funcţie de tipul umezirii (superficială, freatică, superficial-freatică și mocir-
le) și gradul de manifestare (gleizare slabă, gleizare medie și gleizare puternică).
Solurile cu gleizare slabă sunt acelea, în care simptomele de formare a hleiului se observă în
partea inferioară a profilului. Simptome slabe se pot observa și în partea de mijloc a profilului. În
acest caz în partea de sus până la adâncimea de 40-60 cm se conţine 1-2% (din masă) de concreţi-
uni fero-manganice mărunte, la fel se observă scursuri fero-manganice (cota parte a precipitate-
lor coloidale se determină prin spălarea pe sită a probelor de sol).
Solurile cu gleizare medie sunt acelea, care au simptome ale procesului de gleizare clare, pe
tot profilul. Orizonturile superficiale humuso-eluviale și eluviale conţin 4-10% concreţiuni fe-
ro-manganice. Orizontul eluvial este slab colorat de humus, încrustat de scursuri fero-mangani-
ce, în care bine se deslușesc precipitatele coloidale. Astfel de soluri necesită drenare.
Solurile cu gleizare puternică sunt acelea, care sunt umezite combinat, cu simptome ale pro-
cesului de gleizare manifestate puternic pe tot profilul. La adâncimea de 100-150 cm sunt per-
manent amplasate orizonturile gleizate de culoare albăstruie. Mai sus se observă pete de culoare
albăstruie. Cantitatea de concreţiuni în orizonturile de sus este mică. În stare umedă, orizontul
humusat are nuanţe albăstrii, iar în stare uscată – albuie.
Analitic, gleizarea se poate stabili determinând în condiţii de câmp potenţialul de oxido-redu-
cere (POR). Oxidarea compușilor organici, modificarea gradului de oxidare a fierului, manganu-
lui, azotului, sulfului și altor elemente se reflectă asupra mărimii POR. Micșorarea umidităţii so-
lului și ameliorarea aeraţiei conduce la sporirea POR, iar umezeala, tasarea, înrăutăţirea aeraţiei,
introducerea substanţelor organice proaspete conduc la scăderea POR.
Există următoarele gradaţii ale POR:
– >400 mv – condiţii favorabile (aeraţie satisfăcătoare);
– 400-200 mv – în sol se dezvoltă procesele de gleizare, plantele suferă;
– <200 mv – în sol s-a format hlei, se dezvoltă intensiv procesele de reducere, în aceste con-
diţii manganul în formă redusă se poate acumula în cantităţi toxice pentru plante.
La valori negative ale POR în sol are loc anaerobioza deplină. Condiţiile de oxidare puternic
manifestate, sunt la fel nefavorabile pentru viţa de vie, în legătură cu micșorarea considerabilă a
accesibilităţii fierului și manganului.
3.3.7. Determinarea pericolului de cloroză funcţională pe solurile carbonatate

Sub noţiunea „pericol de cloroză a solului” se subînţelege prezenţa în sol a unui complex de
însușiri care condiţionează dezvoltarea clorozei edafice (funcţionale).
Cloroza funcţională poate apărea la viţa de vie cultivată pe solurile cu conţinut excesiv de car-
bonaţi, înalt alcalinizate, cu nivel ridicat al apelor freatice, cu orizonturile tasate puternic și alte
însușiri negative.

79
Mai des pe solurile cu exces de carbonaţi cloroza este condiţionată de insuficienţa fierului și
de rezistenţa slabă la acest fenomen a portaltoiului folosit. În mediu alcalin (pH >7) și la supraae-
raţie fierul se află în stare insolubilă în formă de oxizi și hidroxizi, care nu se consumă de către
plante. Este cunoscut, că fierul este asimilat de plante în formă bivalentă și în formă de helate –
compuși fero-humici. În afară de fier, în condiţii de mediu alcalin trec în formă insolubilă zincul,
manganul, cobaltul și alte microelemente.
Până în prezent, în calitate de criteriu de bază în aprecierea pericolului de cloroză a solului
pentru portaltoii toleranţi la filoxeră și viţele altoite este utilizat indicele lui Gale, care exprimă
conţinutul carbonaţilor mobili în sol (calcar activ).
Clasificările existente de rezistenţă a portaltoiurilor principali la cloroza edafică se deosebesc
prin valoarea limită a conţinutului de carbonaţi mobili pentru unii și aceiași portaltoi. Totodată
consecutivitatea portaltoiurilor în șirul rezistenţei la carbonaţi se păstrează. Diferenţa în indicii
de valoare poate fi condiţionată nu numai de factorii pedoclimatici, dar și de tratarea diferită a
metodelor de apreciere a valorilor maxime a simptomelor în condiţii concrete.
Există diferite puncte de vedere privind mărimea stratului de sol în care este necesar de a
determina acest indice. După părerea noastră, adâncimea luării probelor pentru determinarea
calcarului activ în fiecare caz concret trebuie precizat, luând în consideraţie caracterul de am-
plasare al sistemului radicular. Pe cernoziomurile sudice și solurile castanii închise, orizontul de
acumulare a carbonaţilor, de regulă, se află la adâncimea de 70-100 cm. În acest caz colectarea
probelor pentru determinarea calcarului activ poate fi limitată la stratul de 1 m. În solurile for-
mate în urma erodării calcarului și marnei, adâncimea colectării probelor trebuie mărită la 1,2-
1,5 m, uneori și mai adânc.
3.3.8. Fertilizarea viţei de vie pe rod

3.3.8.1. Fertilizarea. Îngrășăminte organice și minerale
Îngrășămintele, în special cele organice, îmbunătăţesc însușirile chimice ale solului, structura
lui, reduc influenţa negativă a substanţelor nocive eliminate în sol de sistemul radicular.
Viţa de vie răscumpără foarte efectiv îngrășămintele utilizate (de 4-6 ori faţă de cheltuielile
de producere). Aceasta se explică prin faptul, că fertilitatea solului este limitată și că viţa de vie,
plantă multianuală, necesită cantităţi considerabile de substanţe nutritive la formarea recoltelor.
În condiţiile Republicii Moldova, conform datelor lui Ș. Bondarenco și altor savanţi, la 1 tonă
de struguri se extrage din sol anual 5-8 kg azot, 1,5-2,5 kg fosfor, 5-7 kg potasiu, 50-70 g fier, 10-15
g clor, 15 g mangan, 8 g bor, 40 g cupru, 6 g zinc.
La introducerea îngrășămintelor se va ţine cont de necesitatea viţei de vie în substanţe nutriti-
ve și de fertilitatea solului, care se apreciază prin diferite metode realizate de către instituţiile de
cercetare agrochimică – Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie „N. Dimo”, Centrul
de deservire agrochimică ș. a.
Unele cercetări efectuate în Daghestan (Federaţia Rusă) între anii 1998-2001, cu soiurile Aga-
dai, Hatmi și Premier, demonstrează [31], că hrănirile suplimentare radiculare sporesc recolta
de struguri, în medie, în comparaţie cu varianta martor, cu 19,5-28,2%, iar cele extraradicula-
re – cu 7,5-26,9%. Efectul combinat al ciupitului și hrănirilor suplimentare radiculare sporesc
recolta de struguri, în medie, în comparaţie cu varianta martor cu 16,9-32,1%, iar combinat cu
cele extraradiculare – cu 13,4-25,6%. Totodată acestea sporesc greutatea medie a strugurilor cu
4,6-9,5%.
Pentru susţinerea necesităţii viţei de vie în substanţe nutritive și ameliorarea însușirilor fi-
zico-chimice și biologice ale soiului se folosesc îngrășăminte organice, minerale, bacteriene și
amendamente.
Îngrășămintele organice: gunoi de grajd, compost, mraniţă, turbă, zeamă de băligar, siderate etc.
Pe lângă aportul adus de sporirea materiilor hrănitoare din sol, îngrășămintele verzi menţin
umiditatea pământului, îl fac să fie mai răcoros, readuc în sol elementele extrase în timpul ve-
getaţiei și pe cele preluate din atmosferă în procesul de fotosinteză sau rezultat al fermentaţiei
masei vegetale incorporate.

Figura 3.9. Încărcarea și distribuirea îngrășămintelor organice în plantaţia de viţă de vie [29]
Figura 3.10. Încărcarea și distribuirea paielor în calitate de mulci și îngrășămintelor organice

în plantaţia de viţă de vie [29]
Figura 3.11. Cositul sideratelor între rândurile de viţă de vie [29]
Bune pentru îngrășămintele verzi sunt aproape toate plantele, dar mai ales cele cărnoase și
apoase, care au perioade scurte de vegetaţie cum ar fi cruciferele, hrișca, trifoiul, rapiţa. Mai favo-
rabile sunt leguminoasele pentru că au o creștere rapidă, conţin și ele apa în compoziţie și iau din
aer azotul pe care îl transformă și îl pun gratuit la îndemâna culturilor de bază [29]. Plantele utili-
zate ca îngrășământ verde trebuie să fie puţin pretenţioase faţă de substanţele nutritive din sol și
să dea într-un timp scurt o cantitate mare de masă verde, bogată în substanţe nutritive și în special
în azot. Cele mai întrebuinţate plante pentru acest scop sunt leguminoasele și anume lupinul peren
(Lupinus polyphyllus Lindl.), lupinul cu frunza îngustă sau albastru (Lupinus angustifolius L.), specia
de bază folosită ca îngrășământ verde în zonele de cultură a lupinului, Lupinul galben – Lupinus
Luteus L.; Lupinul alb – Lupinus albus L.; Mazărea (Pisum sativum L.), Lintea (Lathyrus sativus L.),
Bobul (Vicia faba L.), Trifoiul mărunt (Medicago lupulina L.), Trifoiul roșu (Trifolium pratense L.),
Trifoiul încărnat (Trifolium incarnatum L.), Sulfina anuală (Melilotus albus L.), Măzărichea (Vicia vi-

81
llosa Roth.). Mai rar se folosesc ca îngrășământ verde plantele care nu fac parte din familia legumi-
noaselor, cum ar fi: Rapiţa (Brassica napus L. var. Oleifera, Brassica rapa L. var. Oleifera); Muștarul
(Sinapis alba L.), Secara (Secale cereale L.); Hrișca (Fagopyrum esculentum Moench). Aceste plante se
pot semăna singure sau sub forma unor amestecuri din două sau mai multe plante. De exemplu, se
poate semăna mazăre cu ovăz sau măzăriche cu ovăz. În Vietnam, o plantă care dă bune rezultate
ca îngrășământ verde la cultura orezului este o algă, Azola pinata. [29]
Conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn a diferitor părţi constructive ale butucului este
diferit în funcţie de soi, vârstă, grosime, origine. [22]
Tabelul 3.3. Conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn în funcţie de origine

Părţi constructive ale butucului Conţinutul de substanţă uscată, g Conţinutul de apă, g
Rădăcini principale 52,0 48,0
Rădăcini secundare 45,0 55,0
Tulpină subterană 58,0 42,0
Lemnul multianual 71,0 29,0
Lăstar de 2 ani 58,0 42,0
Lăstar anual 52,5 47,5
Astfel conţinutul de substanţă uscată variază în limitele 45,0-75,0 g în 100 g lemn în funcţie de
origine. Conţinutul maxim de substanţă uscată fiind în lemnul multianual și constituie 71,0 g în
100 g lemn.
Tabelul 3.4. Conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn diametru

Conţinutul de substanţă uscată (%)
Umiditatea (%) în funcţie de diametru
Soiul în funcţie de diametru
<5 7-8 9 <5 7-8 9
Agadai 55,6 51,3 50,3 44,4 48,7 49,7
Moldova 53,6 51,3 49,0 46,4 48,7 51,0
Ciauș 56,2 55,3 56,3 43,8 44,7 43,7
Medie soiuri pentru masă 55,1 52,6 51,9 44,9 47,4 48,1
Sauvignon 61,7 57,7 56,9 38,3 42,3 43,1
Aligote 56,0 56,7 52,4 44,0 43,3 47,6
Rcaţiteli 52,8 52,4 54,9 47,2 47,6 45,1
Medie soiuri pentru vin 56,8 55,6 54,7 43,2 44,4 45,3
Conform aceluiași autor, se constată faptul că, cu cât diametrul coardelor este mai mare, cu
atât mai mare este conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn și diferă în funcţie de soi. La
soiurile de struguri pentru masă conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn este mai mare com-
parativ cu soiurile pentru vin și variază între limitele 44,9-48,1 %, pe când la soiurile pentru vin
conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn variază doar în limitele 43,2-45,3 %.
Tabelul 3.5. Conţinutul de substanţe minerale în 100 g lemn

Vârsta lemnului Substanţă uscată Acid fosforic Potasiu Calcar Magneziu
Lemn multianual 2,84 5,69 23,53 21,97 10,63
Lăstar anual 3,07 7,00 17,91 37,65 5,50
Un alt moment important este și conţinutul de substanţe minerale în lemnul viţei de vie, care
diferă în funcţie de vârsta acestuia. Reieșind din cele menţionate mai sus se face necesară în-

toarcerea în sol a întregului complex de substanţe extrase din sol. Unii viticultori utilizează mă-
runţirea coardelor înlăturate la tăiatul în uscat direct în intervalele dintre rânduri, sau indirect,
prin îngrămădirea coardelor la marginea plantaţiei de viţă de vie, mărunţirea acestora cu mașini
staţionare și redistribuirea ulterioară în intervalele dintre rânduri.
Figura 3.12.1. Îngrămădirea coardelor Figura 3.12.2. Mărunţirea directă a coardelor
Fisun M. ș.a. [32] mărunţirii coardelor îi revine un aport pozitiv în sporirea și menţinerea
apei în sol revine mărunţirii coardelor după tăierea în uscat a viţei de vie și încorporării aces-
tora în sol.
Îngrășăminte minerale produse pe cale industrială: cu azot, cu fosfor, cu potasiu, combinate
sau compuse, cu microelemente ș.a.
Cu azot:
• salpetrul amoniacal (NH4NO3 – 34,7-35,0% N);
• salpetrul de sodiu (NaNO3 – 16% N);
• sulfat de amoniu (NH4SO4 – 20,5-21,0% N);
• ureea sau carbamida (CO(NH2)2 – 46% N);
• apa amoniacală (NH4OH).
Cu fosfor:
• Superfosfat (Ca(H2PO4)H2O+2CaSO4 – 14-20% P2O5);
• făina de fosfor (Ca3(PO4)2 – 14-22% P2O5);
• superfosfat dublu (Ca(H2PO4)H2O – 40-50% P2O5) etc.
Complexe:
• nitrofosca cu conţinut diferit de NPK – 10-12% NPK sau 36-45% NPK;
• nitrofosul (20-25% N și 14-19% P2O5);
• nitroamofosca (16-18% NPK);
• carboamofos (25% N și 32% P2O5);
• amofos (10-12% N și 45-50% P2O5);
• diamofos (20-21% N și 51-53% P2O5);
• meta și polifosfaţi de amoniu și potasiu (80-96% NPK) etc.
Complexe cu conţinut diferit de microelemente:
• Microcom–12%N+13%P2O5+12%K2O+2%MgO+B(150ppm)+Mn(320ppm)+ +Zn(150ppm)+Fe
(600ppm)+Cu(30ppm)+Mo(25ppm)+Co(20ppm)+3 SBA;
• Kemira Hidro – NPK: 6,4-11-31 și microelemente;
• Agroleaf Power High P 12+52+5+microelemente (stimulează înflorirea si înrădăcinarea);
• Agroleaf Power High N 31+11+11+microelemente (stimulează creșterea vegetală);
• Agroleaf Power High K 15+10+31+microelemente (stimulează coacerea);
• Agroleaf Power Total 20+20+20+microelemente (stimulează procesele fiziologice ale plan-
telor);
• Agroleaf Power Calcium 11+5+19+9CaO+microelemente;
• CROPMAX --- N-0,2%; P2O5 0,4%; S 0,3%; K2O 0,02%; Fe 220 mg/l; Mg 550 mg/l; Zn 49 mg/l; Mn
54 mg/l; Cu 35 mg/l; alte elemente: B,Ca, Mo, Co, Ni – 10 mg/l;
• Cristalon – NPK18:18:18 / В – 0,027%; Сu – 0,004% (EDTA); Mn – 0,06% (EDTA); Fe – 0,15%
(DTPA, EDTA); Mo – 0,004%; Zn – 0,027% (EDTA);
• Nutrivant Plus – 0N+36P2O5 +24K2O+2MgO+2B+1Mn+Fertivant / – 0N+40P2O5 +25K2O+
2MgO+2B + Fertivant;
• Poly Feed (cu diferit conţinut de elemente) 11+12+33+2MgO + microelemente;

83
• Rexolin – 4Fe/4Mg/1,5Zn/1,5Cu/0,5B/0,1Mo/0,03Co (%);
• Teraflex – 11/40/11/3MgO/Micro; – 4/8/36/3MgO/Micro.
Microîngrășăminte:
• Bor – acidul boric (17% B), borax (11,32% B);
• Mangan – sulfatul de mangan (24,6% Mn);
• Zinc – sulfatul de zinc (22,8% Zn);
• Molibden – molibdatul de amoniu (54,3% Mo);
• Cobalt – sulfatul de cobalt (21% Co).
Îngrășăminte bacteriene: fosfobacterinul și azotobacterinul (azotogenul).
3.3.8.2. Metode de apreciere a necesităţii viţei de vie în substanţe nutritive

și aplicarea îngrășămintelor în viile roditoare
În condiţiile Republicii Moldova, Institutul Naţional pentru Viticultură și Vinificaţie și Univer-
sitatea Agrară de Stat din Moldova (catedrele de viticultură, pedologie și agrochimie) au elaborat
un sistem-tip de fertilizare a plantaţiilor viticole, care cuprinde fertilizarea până la plantare, în
timpul plantării, în viile tinere și pe rod.
Metoda calculării normei anuale de îngrășăminte în viile roditoare:
1. Se apreciază categoria solului după gradul de fertilitate (joasă, medie sau înaltă);
2. Din registrul istoriei plantaţiei viticole se determină roada obţinută în podgoria dată (mică,
medie sau înaltă) și calitatea roadei (joasă, medie sau înaltă) ţinându-se cont de cerinţele
standardelor în vigoare;
3. Se determină starea butucilor după lungimea lăstarilor (lungimea medie 75 cm, grosimea
5-6 mm, 25 mii bucăţi la 1 ha). Se admite abaterea ± 20%. La creșterea mai mare decât
medie – se reduc dozele de azot, iar cele de fosfor și potasiu se măresc și invers, în caz de
creștere mai slabă a lăstarilor;
4. Utilizând datele obţinute (gradul de fertilitate a solului, recolta și calitatea strugurilor, sta-
rea plantelor) cu ajutorul unor calcule simple stabilim dozele NPK, care sunt necesare de
introdus în plantaţia dată.
Exemplu:
Se dă: Recolta obișnuită la 1 ha = 7 t, calitatea joasă. Starea butucilor – creștere mare a lăstari-
lor. Conţinutul de elemente în sol: azot – înalt; fosfor – mic; potasiu – mediu.
La 1 t struguri se extrag (după Bondarenco S. și a.) în medie 6,5 kg azot, 2,0 kg fosfor și 6,0 kg
potasiu (ș.a.).
a) Calculăm dozele de substanţă activă fără a ţine cont de creșterea lăstarilor:
azot: 7 t x 6,5 + 0% = 45,5 kg; fosfor: 7 t x 2,0 + 300% = 56 kg; potasiu: 7 t x 6,0 + 100% = 84 kg.
Notă: % adăugat este stabilit în dependenţă de gradul de migrare și utilizare a elementelor din
sol de către plante, în timp.
b) Luând în considerare gradul mare de creștere a lăstarilor, micșorăm cu 30% doza de azot
și mărim dozele de fosfor și potasiu.
Astfel dozele de îngrășăminte minerale pentru introducere în plantaţia dată vor fi următoarele:
Azot: 45,5 kg -30% = 30 kg; fosfor: 56 kg + 30% = 75 kg; potasiu: 84 kg + 30% = 110 kg.
Îngrășămintele de azot, solubile și ușor asimilabile, se introduc în sol primăvara devreme sau
ca hrană suplimentară în două rate – primăvara și vara.
Îngrășămintele fosforice și de potasiu migrează puţin în sol, de aceea ele se introduc toamna
în rânduri sau focare la adâncimea amplasării rădăcinilor principale absorbante.
În plantaţiile pe rod, amplasate pe soluri în pantă, erodate, o dată la 4-5 ani se introduc îngră-
șăminte organice în doză de 40-60 t/ha, iar doza îngrășămintelor cu azot se reduce la minimală.
Fertilizarea suplimentară în viile roditoare se efectuează în caz că îngrășămintele de bază nu
s-au aplicat sau au fost introduse în cantităţi insuficiente.
Eficacitatea fertilizării suplimentare de vară este mai înaltă în condiţii de irigare a viei.
Foarte eficiente în condiţiile Republicii Moldova sunt microelementele, care pot fi introduse
odată cu stropirea viilor contra bolilor și dăunătorilor: acid boric 0,1-0,25%, sulfat de zinc, sulfat
de mangan, iodura de potasiu 0,005-0,2%, molibdatul de amoniu 0,05-1,0%.

Microelementele indicate mai sus și macroelementele (azotat de amoniu sau uree 0,3-0,5%;
superfosfat 6%; sare de potasiu 0,5%) se combină cu succes cu pesticidele utilizate la protecţia
viţei de vie.
După Malyh G. [33] s-a constatat că pe solurile cu o compoziţie granulometrică nisipoasă viţa
de vie suferă de insuficienţa de mangan (Mn). Administrarea acestui element în sol, cu norma de
4 kg/ha, stimulează formarea frunzelor, creșterea și dezvoltarea viţei de vie, de asemenea sporește
conţinutul de mangan în rădăcini, lăstari și bobiţe. Fertilizarea cu mangan sporește conţinutul de
zahăr în boabe cu 2 g/dm3.
În prima jumătate a perioadei de vegetaţie la fertilizarea extraradiculară se aplică macroele-
mentele complete (NPK) și, de regulă, unul din microelemente, iar în a doua jumătate a perioadei
de vegetaţie se exclude azotul. Reacţia soluţiei folosite trebuie să fie neutră (pH=7) pentru a evita
provocarea arsurilor pe frunze și ciorchini.
Tabelul 3.6. Necesitatea de elemente în perioada de vegetaţie, %

Faza de dezvoltare Azot Fosfor Potasiu Calciu Magneziu
De la dezmugurit până la formarea boabelor 24,2 30,8 41,4 33,3 36,4
De la formarea boabelor până la începutul
37,5 26,8 30,1 55,5 36,1
maturării
De la începutul maturării până la recoltare 5 2 9 7,4 12,8
După recoltare 33,3 40,4 19,5 3,8 14,7
Total 100 100 100 100 100
O atenţie deosebită trebuie acordată tratamentelor cu calciu, care ameliorează calităţile de

păstrare și transportare a bobiţelor. Pentru condiţiile Republicii Moldova se propune schema din
3-6 tratamente după înflorit, cu interval de 2-2,5 săptămâni:
1) I tratament: 7-10 zile după înflorit
cca. 10-15 iunie
Soluţie cca. 800 l/ha; la schema 3 x 1,5 – 0,4 l/butuc
Ca – 1,20…2,25 kg/ha în mediu 1,80 kg/ha
N – 15,5%; CaO – 26,5% Ca(NO3)2 – salpetru de calciu – cca. 10 kg/ha.
2) II tratament: 14-18 zile după I tratament
cca. 25-30 iunie
Soluţie cca. 800 l/ha; la schema 3 x 1,5 – 0,4 l/butuc
Ca – 1,20…2,25 kg/ha în mediu 1,80 kg/ha Ca(NO3)2 –
salpetru de calciu – cca. 10 kg/ha.
3) III tratament: 14-18 zile după II tratament
cca. 10-15 iulie
Soluţie cca. 800 l/ha;
4) IV tratament: 14-18 zile după III tratament
cca. 25-30 iulie
Soluţie cca. 800 l/ha;
Notă: În total se va consuma cca. 10,60 kg/ha Ca (de luat în consideraţie că e sub formă de CaO).

85
Tabelul 3.7. Caracteristicile principale ale soiurilor de portaltoi [28]
86
Prezenţa
Vigoarea Rezistenţa Rezistenţa
Formele Rezistenţa Indicele Soluri Rezistenţa Rezistenţa Perioada de în Registrul
Nr. Soiul de portaltoi Sinonime de la umiditate la carbonaţi
parentale la filoxeră nematodic preferate la secetă la săruri maturare soiurilor de
creștere sporită în sol activi
plante
101-14 Millardet Et De V. riparia x Mică / Foarte
1 101-14 Mgt. Mare Argiloase Medie Mare 9% Timpurie Da
Grasset V. rupestris Medie mică
V. berlandieri x Fertilitate
2 110 Richter 110R Mare Mare Mare Mare 17% Medie Tardiv
V. rupestris medie
V. berlandieri x Argiloase /
3 1103 Paulsen 1103P Mare Mare Sensibil Mare Mare 18% Medie Tardiv
V. rupestris Carbonatate
140Ru, V. berlandieri x Foarte
4 140 Ruggeri Mare Nisipoase Mare Medie 20% Medie Tardiv Da
Ru 140 V. rupestris mare
V. solonis x Profunde /
5 1613 Couderc 1613C Medie Mică Mare Mică Mică
Othello Fertile

V. solonis x Medie / Profunde / Medie /
6 1616 Couderc 1616C Mică Mare 11% Timpurie
V. riparia Mare Fertile Mare
V. riparia x
7 3306 Couderc 3306C Medie Medie Mică Mică
V. rupestris
V. riparia x Medie / Profunde, Mică /
8 3309 Couderc 3309C Mare Sensibil Mică Mare 11% Medie
V. rupestris Mare Bine drenate Medie
V. vinifera
41B Millardet Et De Foarte
9 41B (Chasselas) x Mică Sensibil Carbonatate Medie Mică 40% Timpurie Da
Grasset mică
V. berlandieri
420A Millardet Et De V. berlandieri x Profunde /
10 420A Mică Medie Mică Medie 20% Mică Tardiv
Grasset V. riparia Fertile
V. riparia x Medie / Lutoase /
11 44-53 Malegue 44-53M Medie Medie Medie Mare 10% Medie
144M Mare Fertile
V. berlandieri x Profunde / Foarte
12 5A Teleki 5A Mare Mare Mică 20% Timpurie
V. riparia Fertile mică
V. berlandieri x Foarte
13 5BB Kober 5BB Medie Mare Argiloase Medie Mare 20% Medie Da
V. riparia mică
V. berlandieri x
14 5C Teleki 5C Medie Mare Argiloase Mică Mare 20% Timpurie
V. riparia
V. berlandieri x Medie / Profunde /
15 99 Richter 99R Mare Sensibil Mică Mică 17% Mică Medie
V. rupestris Mare Fertile

Prezenţa
Vigoarea Rezistenţa Rezistenţa
Formele Rezistenţa Indicele Soluri Rezistenţa Rezistenţa Perioada de în Registrul
Nr. Soiul de portaltoi Sinonime de la umiditate la carbonaţi
parentale la filoxeră nematodic preferate la secetă la săruri maturare soiurilor de
creștere sporită în sol activi
plante
V. berlandieri x Foarte
16 Crăciunel 2 Medie Mare Argiloase Medie Mare 20% Medie Da
V. riparia mică
1613 C x Foarte Medie /
17 Freedom Freedom Mare Medie Nisipoase Mică Mică Tardiv
V. champinii mare Mare
1613 C x Medie /
18 Harmony Harmony Mare Mică Sensibil Nisipoase
V. champinii Mare
V. berlandieri x
19 Oppenheim #4 SO4 Medie Mare Mare Argiloase Medie Mare 18% Mică Medie Da
V. riparia
Foarte
20 Ramsey Salt Creek V. champinii Medie Mare Nisipoase Mare Medie Mare Tardiv
mare
Gloire de Mică / Profunde /
21 Riparia Gloire V. riparia Mare Mică Mare Mică <6% Timpurie
Montpellier Medie Fertile
Profunde,
Rupestris du Foarte
22 Saint George V. rupestris Mare Uniforme, Mare Mică 14% Medie Tardiv
Lot mare
Lutoase
V. riparia x Mică / Profunde / Mică /
23 Swarzmann Swarzmann Mare Mare 6-9%
V. rupestris Medie Fertile Medie
V. vinifera x Foarte
24 VR 039-16 039-16 Mare Mică Mică Tardiv
V. rotundifolia mare
La aprecierea pericolului de cloroză edafică a terenului, urmează ca pe lângă rezistenţa portaltoiului să se ia în consideraţie și toleranţa
altoiului. Rezistenţa soiurilor de altoi la cloroză pe solurile carbonatate este studiată încă insuficient, dar unele date deja există. Astfel este
stabilit că slab rezistente sunt soiurile de altoi Riesling și Traminer roz, medii rezistente – Muscat alb și Pinot noir, înalt rezistente – Rcaţiteli
și Cabernet Sauvignon.

87
3.4. REGIMURI MODERNE DE IRIGARE ȘI NORME DE UDARE
ÎN PLANTAŢIILE VITICOLE
Viţa de vie, necătând la faptul că este considerată plantă tolerantă la secetă și poate fi cultivată
în regiunile cu suma anuală mică a precipitaţiilor (250-350 mm), ea reacţionează foarte pozitiv la
irigare și deseori suferă de secetă în regiunile viticole cu precipitaţii mai mici de 600 mm.
Pentru dezvoltarea normală a viţei de vie sunt necesare anual 600-800 mm precipitaţii, mai
cu seamă în perioada de la înflorit până la intrarea boabelor în pârgă, când se formează complet
masa vegetativă și rodul viei.
Eficacitatea irigării, când sunt satisfăcute cerinţele viţei de vie în necesarul de apă, este înaltă
și sporește recolta de struguri de cca 1,5-2,0 ori. Aceasta se explică și prin faptul că irigarea îmbu-
nătăţește și utilizarea îngrășămintelor introduse în sol.
3.4.1. Normele și termenii de irigare a viţei de vie în Republica Moldova

În baza diferenţei dintre umiditatea de facto și cea optimă a solului pentru faza concretă de
dezvoltare a viţei de vie se stabilește norma și termenul de udare. Norma de irigare în perioada
de vegetaţie și norma de rezervă primăvara se determină după formula, elaborată de către A.
Kosteakov:
M = H x V x (B-b) x 100, unde:
M – norma de udare, m3/ha;
H – stratul de sol umectat în urma udării, m;
V – greutatea volumetrică a solului, t/m3;
B – capacitatea de câmp a solului de menţinere a apei, % din greutatea solului uscat;
b – umiditatea solului înainte de udare, % din greutatea solului uscat;
100 – indice de recalculare la 1 ha.
Indicii V, H, B sunt mărimi constante, care se determină odată în prealabil pentru fiecare va-
rietate de sol în plantaţie.
Indicele (b) se apreciază în fiecare caz concret. Norma de udare calculată se mărește cu 10-
15% pentru recuperarea pierderilor în urma scurgerilor, infiltrării și evaporării.
După Naumenko V. [34] s-a constatat că pentru determinarea umidităţii solului în perioada
toamnă-iarnă este suficientă ridicarea unei probe de sol din spaţiile dintre rândurile de viţă de
vie, iar în perioada de vară – trei probe cu adâncimea de până la 1,5 m. Probele trebuie preluate
de pe urmele tehnicii agricole și spaţiile dintre rânduri.
Fisun M. ș.a. [32] un aport pozitiv în sporirea și menţinerea apei în sol revine mărunţirii coar-
delor după tăierea în uscat a viţei de vie și încorporării acestora în sol.
În perioada de vegetaţie normele de irigare a viţei de vie variază de la 500-1200 m3/ha. Practic
în Moldova sunt necesare 3 udări în perioada de vegetaţie: la creșterea intensă a lăstarilor după
înflorit și a boabelor până la intrarea lor în pârgă. Pentru fiecare udare se consumă de obicei 500-
700 m3/ha.
Figura 3.13. Necesitatea viţei de vie în umiditate și nutriţie pe parcursul perioadei de vegetaţie

În caz de stabilire a deficitului de umiditate a solului, spre primăvară se efectuează udarea
de rezervă (800-1000 m3/ha), care garantează dezmugurirea uniformă, creșterea și dezvoltarea
normală a butucilor până la înflorit.
În viile tinere (1-2 ani) norma de irigare se micșorează cu 25-30%.
3.4.2. Metode de irigare

Irigarea viilor se poate efectua prin brazde, aspersiune, picurare, sisteme de irigare subterană
și aerosol, dar cele mai răspândite sunt udarea prin brazde, aspersiune și prin picurare.
Udarea prin brazde se poate efectua pe terenuri bine planificate cu înclinaţie mică, până la
0,015 º. Apa se distribuie la sistemul radicular în urma infiltraţiei din brazdele de udare, care se
deschid mecanizat între rânduri (2-3 brazde) cu adâncimea de 15-25 cm, lăţimea 30-40 cm și la
distanţă de 50 cm de la butuci în rând.
Apa în brazde se distribuie prin intermediul canalelor temporare și rigolelor de irigare cu
ajutorul sifoanelor sau a ţevilor, instalate în faţa fiecărei brazde.
Canalele și rigolele pot fi înlocuite cu conducte transportabile, elastice de tip RT-180, RT-200,
RT-250. Poate fi folosit și irigatorul suspendat cu furtunuri PȘN-165.
Udarea prin aspersiune (ploaie artificială). Acolo unde nu este posibilă nivelarea solului, pe
terenuri slab planificate, cu soluri lejere, superficial accidentate, se aplică metoda de irigare prin
aspersiune. În perioada de vegetaţie, udarea prin aspersiune se combină cu stropirea ulterioară
a plantelor pentru combaterea bolilor criptogamice.
Udarea prin picurare este larg folosită pretutindeni, mai cu seamă în ţările calde cu deficit
de apă – Italia, Israel, Peninsula Crimeea (Ukraina), California (SUA), Grecia ș. a. pe terenurile
amplasate pe pante, unde alte metode nu pot fi utilizate.
Udarea prin picurare asigură folosirea raţională a apei și îngrășămintelor minerale, a forţei
de muncă, distribuirea uniformă a apei în zona sistemului radicular și obţinerea recoltelor mari
de struguri.
Sistemul de irigare prin picurare include sursa de apă, blocul de distribuire și control, regula-
torul de presiune, conducta subterană, distribuitori și 1-2 picurătoare la fiecare butuc, amplasate
direct pe sol sau la înălţimea de 20 cm.
Perfecţionarea sistemelor de irigare prin picurare se efectuează permanent în scopul reduce-
rii cheltuielilor de instalare, a calităţii și a costului picurătoarelor, desăvârșirii construcţiei filtre-
lor. Noua picurătoare „Moldova IA”, instalată la 0,5-0,8 m de la butuc, cu consumul de apă 12-15 l/
oră, care poate funcţiona utilizând apa nefiltrată, s-a evidenţiat ca una dintre cele mai eficiente.
Unele cercetări efectuate în Daghestan (Federaţia Rusă) între anii 1999-2001, cu soiul Agadai,
demonstrează [31], că la irigarea prin picurare în comparaţie cu irigarea prin brazde, recolta
sporește cu cca 19%, iar greutatea medie a strugurilor cu cca 12%. Conţinutul zaharurilor ușor
asimilabile sporesc în medie cu 5%, iar aciditatea titrabilă este mai mică cu cca 3%. Ultimii doi
indici de calitate au influenţat sporirea GAP în medie cu cca 10%.
Udarea prin aerosol (ceaţă artificială) în condiţiile noastre din motive fitosanitare (răspân-
direa bolilor criptogamice și a cancerului bacterian) nu este răspândită.
La alegerea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei viticole irigate se ţine cont de relief și posi-
bilitatea de a utiliza una din metodele de udare, de a construi un sistem de irigare contemporan.
Nivelul apelor freatice trebuie să nu depășească 2,5-3,0 m de la suprafaţă pentru solurile nisi-
poase, ușoare și 3-4 m pentru cele argiloase.
Direcţia rândurilor viţei de vie trebuie să coincidă cu direcţia brazdelor de udare, suprafaţa
de nutriţie se mărește până la 3,0 m între rânduri și 1,75-2,0 m pe rând.
În viile irigate se aplică formarea rapidă a butucilor, care intră pe rod cu 1-2 ani mai înainte.
Spalierul se instalează în primul an după plantare. Formele de butuci trebuie să fie mai volumi-
noase, cu 2-3 tulpini cu înălţimea de 1-1,2 m. Încărcătura butucilor se mărește de 1,5 ori. O atenţie
deosebită se atrage efectuării operaţiunilor de îngrijire a butucilor: copcitul, plivitul și legatul lăs-
tarilor, repartizarea lor raţională în spaţiu, stabilirea nivelului optim al încărcăturii cu struguri,
afânarea solului etc.

89
Figura 3.14. Irigarea prin picurare în viile tinere (stânga) și rod ( dreapta) [29]
Figura 3.15. Irigarea viţei de vie: a) prin aspersiune; b) prin brazde
3.5. MULCIREA CULTURILOR ȘI SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE DE VIŢĂ DE VIE

În viticultura Moldovei mulcirea este pe larg utilizată în sectorul pepinieristic și anume la
producerea viţelor în școala de viţe. În calitate de mulci este folosită pelicula de culoare neagră.
În practica viticulturii mondiale mulcirea cu peliculă sau alte materiale ecologice este folosi-
tă și în plantaţiile viticole producătoare de struguri, pe profilul rândului total sau local, spaţiul
dintre rânduri fiind lucrat mecanizat. Totodată se practică și mulcirea cu paie a spaţiilor dintre
rânduri, ulterior acestea având rolul de fertilizant organic natural.
Figura 3.16. Mulcirea cu peliculă neagră sau albă a profilului rândului de viţă de vie
și a spaţiilor dintre rânduri, cu paie, în plantaţiile producătoare de struguri

3.6. METODE ȘI MĂSURI DE CONTROL AL BURUIENILOR
Pentru combaterea buruienilor în vii se utilizează erbicide acceptate pentru utilizare în Re-
publica Moldova, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanţilor,
permise pentru utilizare în Republica Moldova.
Eficace sunt utilizate stropitoarele purtate de capacitate mică sau ultra-mică cu scule protec-
toare pentru viţa de vie.
Înainte de tratarea cu erbicide se efectuează în vii copcitul, plivitul lăstarilor de pe tulpini și
legatul lăstarilor.
Tabelul 3.8. Lista buruienilor întâlnite în plantaţiile viticole

Buruieni neparazitare anuale și bienale: Buruieni neparazitare perene:
Buruieni efemere: Buruieni cu înmulţire prin seminţe:
Șopârliţa (Veronica hederifolia); Pătlagina (Plantago major);
Rocoina (Stellaria media) – se lipește pe sol umed și Floarea broștească (Ranunculus acer).
își reface rădăcinile.
Buruieni de primăvară cu germinaţie timpurie: Buruieni cu înmulţire prin seminţe și vegetativ:
Ovăz salbatic (Avena fatua); Păpădia (Taraxacum officinale);
Muștarul sălbatic (Sinapis arvensis); Patlagina îngustă (Plantago lanceolata) etc.
Turiţa (Galium aparine);
Hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus) –
se încolăcește pe tulpina plantelor.
Buruieni de vară: Buruieni cu o puternică înmulţire pe cale vegetativă:
Mohor gros (Echinochloa crus-galli); Murele (Rubus caesius) – preferă solurile suficient
Mohorul (Setaria sp.); de umede;
Spanacul sălbatic (Chenopodium album) – invadează Pălămida (Cirsium arvense) – rezistentă la secetă,
terenurile bogate în azot; dar preferă și locurile umede și calde;
Loboda (Atriplex patula) – invadează terenurile Susaiul (Sonchus arvensis);
bogate în azot; Volbura (Convolvulus arvensis);
Știrul (Amaratuhus retoflexus) – invadează culturile Pirul (Agropyrum repens) – invadează solurile ușoare
neîngrijite, dar îngrășate. O singură plantă produce și umede;
6 milioane de seminţe; Costreiul (Sorghum halepense);
Obsiga (Bromus secalinus); Coada calului (Equisetum arvense) – invadează
Iarba vântului (Apera spica-venti). solurile umede și acide.
Buruieni care pot ierna:
Neghina (Agrostemma githago);
Punguliţa (Thlaspi arvense);
Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris);
Macul (Papaver rhoeas);
Buruieni bienale:
Cornuţii (Xanthium strumarium);
Ciulinii (Carduus sp);
Sulfina (Melilothus officinalis).
3.7. METODE ȘI MĂSURI DE CONTROL AL BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR

Una dintre cele mai mari piedici în dezvoltarea viticulturii în Republica Moldova este răspân-
direa organismelor nocive (agenţilor patogeni și a dăunătorilor), care pot distruge de la 10% până
la 100% din recoltă, în dependenţă de condiţiile meteorologice și eficienţa metodelor de protecţie
aplicate în perioada de vegetaţie.
Agenţii patogeni care atacă organele viţei de vie sunt de etiologie criptogamică, bacteriană,
virotică și micoplasmică, iar dintre dăunătorii principali fac parte insectele (filoxera radicicolă
și galicolă, trei specii de molii, două specii din geometride) și acarienii (cinci specii). În sol sunt
răspândiţi dăunători care joacă rol de vectori, ce transmit bolile virotice de la plantă la plantă

91
(două specii de nematode), de asemenea sârmarii, pseudosârmarii și diferite stadii de dezvoltare
a insectelor din sol, care atacă organele subterane în pepinieră și plantaţiile tinere.
Figura 3.17. Simptomele manei viţei de vie Figura 3.18. Simptomele făinării viţei de vie
(Plasmopara viticola Berl. & De Toni) [23] (Uncinula necator (Schwein.) Burrill) [27]
Bolile viţei de vie, din punct de vedere al caracterului de dezvoltare pot fi de asemenea împăr-
ţite în două categorii:
1. Boli cronice, când agentul patogen se dezvoltă sistemic, atacă mai multe organe și ţesuturi,
se dezvoltă în decursul multor ani pe plantă, care cu timpul își pierde rentabilitatea și for-
mează goluri în plantaţie. Așa boli, de exemplu, pot fi de ordin virotic.
2. Boli sezoniere, care se dezvoltă în dependenţă de condiţiile meteorologice în perioada de
vegetaţie, unde rolul principal îl joacă temperatura și precipitaţiile. În majoritatea cazuri-
lor aceste boli sunt provocate de agenţi criptogamici (ciuperci patogene).
Cele mai răspândite și periculoase boli la viţa de vie în condiţiile Republicii Moldova, sunt:
mana viţei de vie (Plasmopara viticola Berl. & De Toni); făinarea viţei de vie (Uncinula necator
(Schwein.) Burrill); putregaiul cenușiu al viţei de vie (Botrytis cinerea); îngălbenirea aurie a viţei
de vie (Flavescence dorée); cancerul bacterian al viţei de vie (Agrobacterium tumefaciens); escori-
oza viţei de vie (Phomopsis viticola Sacc.); pătarea roșie a viţei de vie (Pseudopeziza tracheiphila
Muller-Thurgau) ș.a.
Dăunătorii viţei de vie cel mai des întâlniţi în plantaţiile viticole din Republica Moldova și care
provoacă, direct sau indirect, daune considerabile, sunt: filoxera viţei de vie (Viteus vitifoliae/Phi-
lloxera vastatrix); acarianul galicol (Eryophies vitis/Colomerus vitis); eudemisul (Lobesia botrana);
cochilisul (Eupoecilia ambiguella); ţigărarul (Byctiscus betuleti F.); cicadele (Erythroneura elegan-
tulae Osborn) ș.a.
O atenţie deosebită trebuie acordată stării fitosanitare a materialului săditor de import, fiind-
că prin intermediul acestuia se pot introduce în ţară diferiţi agenţi patogeni și dăunători, care la
momentul actual nu sunt depistaţi, iar infectarea ulterioară a plantaţiilor viticole poate înainta
până la peirea și defrișarea acestora.
Figura 3.19. Simptomele putregaiului cenușiu Figura 3.20. Simptomele îngălbenirii aurii
al viţei de vie (Botrytis cinerea) al viţei de vie (Flavescence dorée)

Figura 3.21. Cancer Figura 3.22. Simptome escoriozei viţei de vie Figura 3.23. Simptome
bacterian al viţei de vie (Phomopsis viticola Sacc.) pătării roșii a viţei de vie
Figura 3.24. Filoxera viţei de vie (Viteus vitifoliae / Philloxera vastatrix)
Figura 3.25. Acarianul galicol al viţei de vie Figura 3.26. Eudemisul viţei de vie
(Eryophies vitis / Colomerus vitis) (Lobesia botrana)
Figura 3.25. Acarianul galicol al viţei de vie Figura 3.26. Eudemisul viţei de vie
(Eryophies vitis / Colomerus vitis) (Lobesia botrana)

93
3.7.1. Protecţia integrată a viilor tinere
În plantaţiile tinere și pepinierele viticole deosebit de periculos este atacul de cancer bacteri-
an. Formând tumori (umflături) de diferite dimensiuni pe tulpina aeriană, pe lemnul de 2-3 ani
mai ales în zona altoirii (în locurile de concreștere a altoiului cu portaltoiul) cancerul bacterian
prezintă un mare pericol la plantele formate pe tulpină, deoarece în perioada de iarnă, sub influ-
enţa temperaturilor scăzute se formează răni, care predispun ţesuturile la formarea tumorilor în
jurul tulpinii, care duc spre pierirea galopantă a plantelor.
Gravitatea și pericolul acestei boli se manifestă prin virulenţa ei înaltă – boala se răspândește
foarte ușor în procesul de tăiere și formare a viţei, odată cu aplicarea operaţiilor în verde.
Trebuie să menţionăm, că în plantaţiile tinere bolile criptogamice (mana, făinarea viţei de vie, an-
tracnoza, pătarea roșie, putregaiul cenușiu) se combat la avertizare analogic ca și în plantaţiile pe rod.
Tratamentele se aplică în dependenţă de creștere, condiţiile meteorologice și gradul de rezis-
tenţă a soiului, cu un interval de aproximativ 10-15 zile.
3.7.1.1. Soiurile sensibile la mană și făinare

Primul tratament contra manei se aplică profilactic la avertizare, când condiţiile sunt favora-
bile pentru dezvoltarea bolilor în faza de creștere a lăstarilor (formarea a 5-9 frunze sau lungi-
mea lăstarilor de 15-30 cm) cu produse în bază de cupru (Zeamă bordoleză 1%, Cuproxat SC (3-5
l/ha), Champion WP 3 kg/ha, Bouillie bordelaise (5 kg/ha)). Tratamente contra făinării viţei de vie
nu se aplică.
Tratamentul 2-3 se aplică profilactic contra manei și făinării în faza de creștere a lăstarilor cu
produse de contact sau sistemice, recomandate, la avertizare, în dependenţă de condiţiile clima-
terice și termenul de acţiune a fungicidului utilizat.
Tratamentul 4-5 se aplică profilactic contra manei cu produse de contact. Pentru ultimele două
stropiri se recomandă aplicarea produselor în bază de cupru (Zeamă bordoleză 1%, Cuproxat SC
(3-5 l/ha), Champion WP 3 kg/ha, Bouillie bordelaise (5 kg/ha)).
3.7.1.2. Soiurile tolerante la făinare, dar sensibile la mană

Primul tratament se aplică contra manei profilactic la avertizare, când condiţiile sunt favo-
rabile pentru dezvoltarea bolii în faza de creștere a lăstarilor ca și în cazul soiurilor sensibile la
mană și făinare.
Tratamentul 2-3 se aplică profilactic contra manei și făinării în faza de creștere a lăstarilor
cu produse de contact sau sistemice recomandate, la avertizare, în dependenţă de condiţiile cli-
materice și termenul de acţiune a fungicidului utilizat (contra făinării se recomandă numai 2
tratamente).
Tratamentul 4-7 se aplică profilactic contra manei cu produse de contact ca și în cazul soiuri-
lor sensibile la mană și făinare.
3.7.1.3. Soiurile tolerante la mană și făinare

Se recomandă 2-3 tratamente contra manei viţei de vie cu produse în bază de cupru: Zeamă
bordoleză 1%, Cuproxat SC (3-5 l/ha), Champion WP (3 kg/ha), Bouillie bordelaise (5 kg/ha).
Contra făinării se recomandă 2 tratamente cu produse de contact (Sulf praf umectabil (9-12 kg/
ha), Kumulus DF (3-6 kg/ha)).
Înainte de înfiinţarea plantaţiilor viticole, sectorul destinat pentru plantare se supune unui con-
trol strict cu scopul de a determina prezenţa nematozilor (vectori de viroze) și de a aprecia răs-
pândirea și densitatea numerică a dăunătorilor din sol – sârmarilor (Selatosomus latus, Agriotes
gurgistanus, Agriotes sputator, Elateridae), pseudosârmarilor (din familia Tenebrionidae), larvelor
cărăbușului de mai – Melolontha melolontha și a diferitelor specii de buhă (Scotia segetum) etc.
Pentru a determina prezenţa nematozilor se fac sondaje în sol, se iau probe conform metodei
– la 1 m2 pe o adâncime de 40 cm se iau 3-5 probe la 1 ha pe diagonala parcelei. Dacă în probele
de sol se depistează nematode (Xiphinema), vectori ai bolilor virotice sectorul este socotit necores-
punzător pentru fondarea școlii de viţe și a plantaţiilor noi de viţă de vie.
Pentru a depista densitatea numerică a dăunătorilor din sol se fac sondaje. Dacă la 1 m2 în
medie se depistează 5 și mai multe larve de dăunători, terenul se consideră necorespunzător ce-

rinţelor de plantare a viilor tinere. Pe asemenea sector, primăvara se recomandă să se aplice 2-3
cultivaţii de-a lungul și de-a curmezișul parcelei pentru a diminua numărul de dăunători din sol
și de a activa speciile folositoare (entomofagi, paraziţi). După aceasta se repetă controlul și dacă
numărul dăunătorilor nu s-a redus sub pragul economic de daună, parcela nu poate fi folosită
pentru fondarea viilor tinere și pepinierei viticole.
În cazul invaziei dăunătorilor: scriitorul viţei de vie (Adoxus abscurus), gândacul (Bostrichus
capuciunus), gărgăriţa (Otiorrhinchus tristis) se aplică tratamente cu insecticidele recomandate
pentru aplicare la viţa de vie.
3.7.2. Protecţia integrată a viilor roditoare

3.7.2.1. Măsurile de prevenire și combatere a bolilor criptogamice
Măsurile de prevenire și combatere a bolilor criptogamice se realizează folosind un complex
de măsuri profilactice.
Măsurile agrotehnice și de fitosanitarie, efectuate calitativ în perioada de repaus și de vegeta-
ţie pe tot parcursul exploatării plantaţiilor viticole, influenţează atât la reducerea sursei de infec-
ţie și prevenire a răspândirii în masă a agenţilor patogeni cât și la îmbunătăţirea stării fiziologice
și sporirii rezistenţei plantelor.
Principalele măsuri agrotehnice, care trebuie respectate în vederea prevenirii atacului de
mană (Plasmopara viticola) sunt următoarele:
 Arătura de toamnă între rânduri (la adâncimea de 10-15 cm), care pe lângă îmbunătăţirea
regimului solului, contribuie la adâncirea frunzelor atacate de mană și reducerea con-
siderabilă a sursei de infecţie hibernantă. Se recomandă lucrarea solului în rânduri. Pe
frunzele îngropate în sol ciuperca nu se dezvoltă și astfel se reduce cantitatea patogenului
ce provoacă infectarea primăvară;
 Efectuarea la timp a operaţiilor agrotehnice – legatul în uscat și în verde, lichidarea lăs-
tarilor de prisos, copilitul, cârnitul, lichidarea buruienilor joacă un rol pozitiv în crearea
condiţiilor nefavorabile pentru dezvoltarea manei;
Pentru a reduce la minimum stadiul hibernant al făinării (Uncinula necator Burr.) și putrega-
iului cenușiu (Botrytis cinerea Pers), pe lângă măsurile prevăzute mai sus se recomandă:
 Folosirea echilibrată a îngrășămintelor minerale – excesul îngrășămintelor de azot -favori-
zează atacuri mai intense de făinare;
 Dirijarea și amplasarea corectă în spaţiu, asigurându-le expunerea cât mai optimă spre
soare, creează condiţii mai puţin favorabile pentru patogeni. Conducerea raţională a coar-
delor, astfel ca strugurii să nu fie în contact sau în apropiata vecinătate cu solul, unde sursa
de infecţie este mai mare (mai cu seamă de Botrytis);
 Desfrunzirea parţială a tufelor la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august este o lucra-
rea foarte importantă, mai ales pentru profilaxia putregaiului, strugurii sunt aerisiţi mai
bine și se micșorează esenţial persistenţa (reţinerea) picăturilor de apă pe bobiţe – factor
important în dezvoltarea bolii. Efectuarea acestei lucrări înainte de aplicarea produselor
botriticide, permite de a mări eficacitatea tratamentelor, datorită contactului mai bun al
produsului cu strugurii;
 Combaterea la timp a dăunătorilor (moliilor) și a făinării viţei de vie (care produce crăpă-
turi și leziuni pe bobiţe) este indirect eficace și contra putregaiului strugurilor;
 Recoltarea în termen redus a recoltei, mai ales în condiţii favorabile pentru dezvoltarea
putregaiului cenușiu.
Aceste măsuri auxiliare sunt importante în protecţia integrată contra bolilor, dar insuficiente
pentru obţinerea strugurilor de calitate (mai ales în condiţii favorabile pentru dezvoltarea pato-
genilor).
3.7.2.2. Protecţia chimică a viţei de vie contra bolilor și dăunătorilor

Protecţia chimică a viţei de vie contra bolilor și dăunătorilor în condiţiile actuale joacă rolul
decisiv în obţinerea producţiei vitivinicole de calitate. Folosirea raţională a pesticidelor și aplica-
rea lor în termeni optimali, pe lângă obţinerea eficienţei înalte de combatere, permit o recoltare
a producţiei cu un cost mai redus și cu caracteristice avantajoase în condiţiile de piaţă.

95
În prezent s-a calculat, că costul măsurilor de combatere în medie la un hectar pe an, atinge
cifra de 150-200 USD. Având în vedere că protecţia chimică este un procedeu foarte costisitor și în
același timp foarte necesar, în schemele de combatere prezentate mai jos sunt prevăzute metode
de luptă integrată prin aplicarea tratamentelor simultane contra bolilor și dăunătorilor viţei de
vie spre a minimaliza numărul de tratamente, luând în considerare și alterarea pesticidelor mai
ales a celor cu acţiune sistemică (care pot cauza apariţia fenomenului de rezistenţă a organisme-
lor nocive).
La fiecare tratament s-au luat în considerare și corelaţiile dintre fenologia patogenilor și a
viţei de vie, gradul de rezistenţă genotipică a soiurilor, compatibilitatea insecto-acaricidelor și
fungicidelor utilizate în diferite combinaţii.
Accentuăm, că toate măsurile de combatere se vor efectua numai la avertizare, în condiţiile
concrete ale gospodăriei agricole, conform pragurilor economice de daună și numai cu pesticide
autorizate pentru utilizare în Republica Moldova, respectând cu stricteţe termenele de ieșire la
lucru și termenele de așteptare pentru fiecare pesticid aparte.
3.7.3. Diferite scheme de tratament contra bolilor viţei de vie

Schema 1. Soiuri sensibile la mană și făinare (soiuri din specia Vitis vinifera)
Primul tratament. Se aplică în cazul în care condiţiile sunt favorabile dezvoltării manei și
făinării viţei de vie în faza de creștere a lăstarilor (formarea a 5-9 frunze sau lungimea lăstarilor
de 15-30 cm), în baza următoarelor date:
 Dacă temperaturile medii zilnice depășesc 16ºC se aplică tratamente cu amestec de Zeamă
bordoleză de 1% sau Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0 kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/
ha, Oxiclorura de cupru 90 WP 4-6 kg/ha în combinare cu Sulf praf umectabil 9-12 kg sau
Kumulus DF 3 kg/ha, Thiovit Jet 80WG 3-4 kg/ha (pregătirea soluţiei de Cuproxat SC și ames-
tecul lui cu alte produse se poate face direct în rezervorul mașinii de stropit).
 Dacă temperatura este sub nivelul indicat în combaterea manei se aplică unul din produ-
sele cuprice enumerate în combinaţie cu unul din produsele antioidice – Stroby 0,15 kg/
ha, Folicur EW 250 0,3-0,4 kg/ha, Impact 25 SC 0,1-0,125 l/ha, Topsin M 70 WP 1,0-1,5 kg/ha,
Vectra 10 SC 0,2-0,3 l/ha, Topas 100 EC 0,25-0,4 l/ha, Sisthane 24 EC 0,2 l/ha, Orius 25 EW 0,4
l/ha ș.a. (vezi Anexa A).
 Dacă condiţiile mediului nu sunt favorabile atacului de mană, se aplică tratamente numai
contra făinării, cu unul din produsele antioidice enumerate mai sus.
Tratamentul 2.
 Se aplică obligatoriu în faza de răsfirare a inflorescenţelor. În cazul când condiţiile sunt fa-
vorabile pentru dezvoltarea manei, în combaterea manei și făinării se vor aplica produse
cu acţiune sistemică: Acrobat MZ 90/600 WG 2,0 kg/ha, Acrobat Top 1,5-2,0 kg/ha, Ridomil
Gold MZ 68 WG 2,0-2,5 kg/ha, Tanos 0,4 kg/ha, în amestec cu unul din produsele amintite
mai sus. În combaterea manei și făinării viţei de vie poate fi folosit și produsul Amistar
XTRA 280 SC – 0,75 kg/ha cu acţiune mixtă de combatere.
 Dacă condiţiile nu sunt favorabile pentru atacul de mană – nu au fost înregistrate precipi-
taţii atmosferice, lipsă de rouă, timp secetos, temperaturile în timpul nopţii sunt sub 13ºC
sau sunt mediocre pentru dezvoltarea bolii (ploi de scurtă durată), se pot fi utiliza produ-
sele de contact: Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0 kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/ha, Oxi-
clorura de cupru 90 WP 4-6 kg/ha, Polyram DF 2,0 kg/ha, Delan WG 0,75-1,0 kg/ha, Folpan
50 WP 2,5-3,0 kg/ha, Folpan 80 WG 1,5-2,0 kg/ha, Euparen M 50 WP 1,5-2,0 kg/ha, Dithane
M-45 WP 2,5-3,0 kg/ha în amestec cu unul din produsele antioidice amintite mai sus sau pot
fi aplicate produse cu acţiune mixtă în combaterea ambelor boli: Shavit F 72 WDG 1,75-2,0
kg/ha, Shavit F 72 WP 2,0 kg/ha. La soiurile sensibile la toate maladiile criptogamice, inclu-
siv pătarea roșie și antracnoza se vor utiliza numai produse cuprice în amestec cu unul din
produsele sistemice amintite mai sus în combaterea făinării.
 În plantaţiile unde nu au fost înregistrate atacuri intense de făinare se recomandă aplica-
rea produselor cuprice în amestec cu Sulf praf umectabil 9-12 kg/ha, Kumulus DF 3-6 kg/ha,
Thiovit Jet 80WG 3-4 kg/ha.

Tratamentul 3.
 Se aplică obligatoriu preventiv, după înfloritul viţei de vie.
 În cazul în care condiţiile meteorologice sunt favorabile dezvoltării manei, în combaterea
manei și făinării, la toate soiurile sensibile la ambele boli se aplică produse cu acţiune sis-
temică, enumerate mai sus.
 În cazul în care condiţiile meteorologice nu sunt favorabile dezvoltării manei viţei de vie
(nu au fost înregistrate precipitaţii, lipsă de rouă, timp secetos, temperaturile de noapte
sub 13oC sau sunt mediocre pentru dezvoltarea bolii (ploi de scurtă durată), se pot utiliza
produsele de contact în amestec cu unul din produsele antiodice. În combaterea ambelor
boli se poate utiliza Shavit F 72 WDG 1,75-2,0 kg/ha, Shavit F 72 WP 2,0 kg/ha.
Tratamentul 4 „creșterea boabelor”.
În condiţii favorabile dezvoltării manei și făinării viţei de vie la soiurile sensibile se aplică
tratamente cu unul din produsele sistemice sau de contact în combaterea manei în amestec cu
unul din produsele antioidice enumerate mai sus. În aceste condiţii pot fi utilizate și produse cu
acţiune mixtă în combaterea ambelor boli – Shavit F 2 kg/ha, respectând cu stricteţe alternarea
fungicidelor (având în vedere tratamentul precedent).
Este de dorit ca în al 4-lea tratament să fie incluse produsele Topsin M 70 WP 1,0-1,5 kg/ha,
Euparen M 50 WP 1,5-2,0 kg/ha, care sunt eficiente și contra putregaiului cenușiu.
Dacă în această fază se formează condiţii favorabile pentru dezvoltarea putregaiului cenușiu
și se înregistrează începutul atacului de Botrytis, se recomandă ca în amestecurile pentru com-
baterea manei și a făinării să se adauge unul din botriticidele specifice: Sumilex WG 1,0-1,5 kg/
ha, efectuând de asemenea, toate măsurile agrotehnice descrise mai sus, care creează condiţii
nefavorabile dezvoltării putregaiului.
Tratamentul 5, „înmuierea boabelor”, „începutul pârgului”.
 Se aplică obligatoriu la combaterea manei cu produse cuprice de contact: Zeamă bordoleză
10 kg/ha sau Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0 kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/ha respec-
tând cu stricteţe termenul de așteptare prevăzut până la recoltare. În cazul când condiţiile
sunt favorabile atacului de putregai, la soiurile cu boabele îndesate, struguri compacţi și
pieliţa subţire, sensibile la Botrytis, la avertizare se aplică produsele botriticide specifice:
Sumilex WG 1,0-1,5 kg/ha, Euparen M 50 WP 1,5-2,0 kg/ha.
Accentuăm, că Zeama bordoleză este incompatibilă cu produsele botriticide specifice. În ca-
zurile utilizării ei în combaterea manei (în aceeași fază) se indică tratamente separate contra
putregaiului cenușiu.
Înainte de aplicarea tratamentului în faza de înmuiere a bobiţelor – începutul pârgului contra
putregaiului cenușiu este necesară efectuarea lucrărilor de combatere a buruienilor, legatul în
verde, cârnitul și operaţia de desfrunzire parţială a butucilor (se lichidează frunzele bătrâne de
la baza lăstarilor), descoperind strugurii pentru pătrunderea mai bună a soluţiei în interiorul
coroanei tufelor, îmbunătăţind totodată și aerisirea butucilor (crearea unui fitoclimat defavorabil
dezvoltării putregaiului).
Tratamentul 6 (18 zile până la recoltare).
 Se indică tratamente contra putregaiului cenușiu cu produse botriticide specifice: Sumilex
WG 1,0-1,5 kg/ha în cazurile dezvoltării epifitotice a bolii, conform buletinelor de înștiinţa-
re, emise de staţiunile de protecţie republicană și raionale.
Schema 2. Soiuri tolerante la făinare și sensibile la mană
La soiurile tolerante la făinare (gradul de rezistenţă 3) și sensibile la mană (gradul de rezis-
tenţă 5), primul tratament se aplică la avertizare contra manei cu produsele cuprice de contact
Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0 kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/ha, Oxiclorura de cupru 90 WP
4-6 kg/ha, Zeamă bordoleză 1%, iar tratamentele contra făinării se recomandă numai în focare.
Tratamentele 2, 3, 4, 5, 6 se efectuează la avertizare, conform recomandărilor prevăzute pen-
tru combaterea bolilor și dăunătorilor la soiurile sensibile (schema 1).
Schema 3. Soiuri tolerante la făinare și mană
Primul tratament. La soiurile tolerante la mană și făinare (gradul de rezistenţă 3), Moldova,
Alb de Suruceni, Iubilei Juravelea, Ialovenschii ustoicivâi, Codreanca, Leana, etc.
Primul tratament contra manei și făinării în faza de creștere a lăstarilor nu se aplică.

97
La soiurile din această grupă, sensibile la antracnoză și pătarea roșie în condiţii favorabile
dezvoltării bolilor (precipitaţii abundente în faza de desmugurire și creștere a lăstarilor), primul
tratament se aplică la apariţia primelor simptome ale bolilor cu produse cuprice de contact, zea-
mă bordoleză 1%, Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0 kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/ha.
Tratamentul 2, „răsfirarea inflorescenţelor”. Se aplică obligatoriu la avertizare cu produse
cuprice de contact contra manei viţei de vie. Tratamentele contra făinării se aplică numai în focare.
Tratamentul 3, „îndată după înflorire”. Se aplică obligatoriu la avertizare cu produse cu-
price contra manei viţei de vie: Zeamă bordoleză 1% sau Cuproxat SC 3-5 l/ha, Champion WP 3,0
kg, Bouillie Bordelaise 5 kg/ha. Tratamente contra făinării se aplică numai în focare.
Tratamentul 4, „înmuierea boabelor” (în cazuri excepţionale). Se aplică la avertizare la
începutul pârgului boabelor în cazurile dezvoltării epifitotice (în masă) a manei cu produse cu-
price cu 25 zile până la recoltare: zeamă bordoleză 1%.
În cazul creării condiţiilor favorabile dezvoltării și răspândirii putregaiului cenușiu (preci-
pitaţii abundente în faza de coacere, afectări de grindină la soiurile de masă, destinate păstrării
în frigidere, se recomandă un tratament cu botriticide specifice: Sumilex WG 1,0-1,5 kg/ha, cu cel
puţin 18 zile până la recoltare sau Euparen M 50 WP 1,5-2,0 kg/ha, cu cel puţin 30 de zile până la
recoltare. Trebuie de menţionat că în combaterea bolilor criptogamice, fungicidele trebuie să fie
aplicate în alternare (utilizând obligatoriu produse ce conţin cupru).
3.7.4. Combaterea dăunătorilor și buruienilor

În ultimii ani daunele provocate de molii și acarieni în viile Republicii Moldova s-au diminuat
mulţumită creșterii numărului de entomofagi și alte insecte folositoare.
Astfel, măsurile de combatere a moliilor viţei de vie includ evidenţa obligatorie a numărului
de insecte (ouă, larve) pe 100 buc. inflorescenţe sau struguri (numărul total evidenţiat se împarte
la numărul de inflorescenţe per struguri investigaţi și se înmulţește cu 100).
În afară de aceasta, la sfârșitul lunii aprilie, pe butuci, în zona inflorescenţelor, se instalează
capcane de control cu feromoni – câte 1 la 3-5 ha. Deocamdată capcanele sunt controlate o dată
în săptămână pentru stabilirea începutului zborului fluturilor. În viile unde numărul de masculi
prinși a atins 20-25 buc., se supun investigaţiilor pontele de ouă pe inflorescenţe (I generaţie) și,
mai târziu, pe struguri (II și III generaţie). Din momentul apariţiei pontelor de ouă capcanele se
controlează în fiecare zi, sau 1 dată în 2 zile. De avut în vedere că substanţa feromon este activă
3-4 săptămâni, după ce trebuie înlocuită cu alta proaspătă.
Pentru determinarea numărului de ouă și larve ale dăunătorilor se supun controlului toate
inflorescenţele și strugurii fără a alege, selectând randomizat 10-20 butuci din plantaţie.
Reieșind din datele obţinute se recomandă următoarea schemă de tratamente cu insecticide:
1) Dacă numărul de ouă și larve la 100 inflorescenţe-struguri este mai mic de 10 – tratamen-
tul nu se efectuează.
2) La un număr mai mare de 10 și până la 20 – viile se stropesc cu unul din următoarele in-
secticide: Zolone 35 EC 3,0 l/ha, Actellic 50 EC 0,6-2,0 l/ha, Arrivo 25 EC 0,26-0,38 l/ha, Sumi-
alpha 5 EC 0,4-0,6 l/ha ș.a.
3) La un număr mai mare (30-60 ouă și larve la 100 inflorescenţe-struguri) mai bine de folosit
un singur tratament contra generaţiei I cu regulatori ai dezvoltării insectelor, ca Insegar
25 WG 0,6 kg/ha sau Nomolt SC 0,5-0,75 l/ha, care se deosebesc prin efect tehnic sporit
(95-98%) și acţiune prelungită (25-30 zile). Aceste preparate sunt destul de scumpe, dar se
răscumpără bine numai la utilizare în viile puternic populate de molii din an în an.
4) Dacă numărul dăunătorilor este foarte mare (>60 ouă și larve la 100 de inflorescenţe-stru-
guri) contra generaţiilor I și II se efectuează 2 tratamente cu insecticide fosforo-organice
sau cu regulatorii dezvoltării insectelor menţionaţi mai sus.
De micșorat numărul dăunătorilor sub nivelul pragului economic se poate și fără utilizarea pre-
paratelor de combatere chimică. Pentru aceasta, când numărul de fluturi la 1 capcană cu feromoni
de control atinge 20 masculi, în plantaţia dată se instalează suplimentar încă 10-20 capcane similare
pentru capturarea în masă a fluturilor moliilor și crearea unui vacuum de masculi în plantaţie. De
avut în vedere, că în fiecare săptămână hârtia lipicioasă cu fluturi a capcanelor trebuie schimbată.

Contra acarienilor, tratamentele chimice se efectuează numai în baza stabilirii numărului lor
la 1 frunză în medie. Primul control se efectuează pe frunzele tinere la începutul vegetaţiei, iar
următoarele pe parcursul vegetaţiei, cu intervale de 2 săptămâni.
Numărul mediu de larve, nimfe și adulţi (imago) a acarienilor pe 1 frunză se determină prin
împărţirea numărului total stabilit la numărul de frunze investigate. Pentru aceasta, randomizat
se cercetează 20 butuci, pe fiecare din ei 4 lăstari, iar pe aceștia câte 3 frunze (de la vârf, din mijloc
și de la bază). Evidenţierea se efectuează cu ajutorul binocularului sau a microscopului pe partea
inferioară a frunzelor.
Dacă numărul dăunătorilor atinge cifrele 7-10 indivizi pe 1 frunză în medie se efectuează tra-
tamentul cu Omait 30 WP 1,6-2.4 kg/ha, Omait 570 EW 1,2-1,8 l/ha. La un număr mai mare (18-22)
se utilizează Nissorum 10 WP 0,24-0,36 kg/ha). Pentru combaterea buruienilor în vii se utilizează
următoarele substanţe erbicide:
– Basta 150 SL 3-5 l/ha împotriva buruienilor graminee anuale, perene și dicotiledonate în
creștere activă;
– Gliphogan 480 SL 4-5 l/ha împotriva buruienilor mono- și dicotiledonate anuale și perene;
– Roundup 360 SL împotriva buruienilor anuale (2-4 l/ha) și perene (4-6 l/ha) etc.
Înainte de tratarea cu erbicide în vii se efectuează copcitul, plivitul lăstarilor de pe tulpini și
legatul lăstarilor.
3.7.5. Utilizarea staţiilor meteo

În scopul asigurării unor recolte stabile și calitative și pentru a întreprinde măsuri de reduce-
re a impactului factorilor de mediu, se recomandă utilizarea staţiilor meteo locale de diferit nivel
de complexitate. În Republica Moldova sunt disponibile staţiile de tipul iMETOS®, prin interme-
diul cărora se pot realiza urătoarele acţiuni:
– monitorizarea umidităţii solului
– monitorizarea serelor și îngheţurilor
– monitorizarea precipitaţiilor
– monitorizarea depozitelor
– monitorizarea transportului
– monitorizarea animalelor
– monitorizarea irigării automatizate
Staţiile iMETOS® în funcţie de modelele exis-
tente și completaţie pot furniza informaţie dife-
rită și anume:
SMT 50 cu măsurarea temperaturii solului;
SMT 100 cu măsurarea temperaturii solului
și a umidităţii relative a aerului;
SMT 150 cu măsurarea temperaturii solului,
aerului și a umidităţii relative a aerului, radiaţi-
ei globale și a cantităţii de precipitaţii;
aerului și a umidităţii relative a aerului, umidităţii
frunzelor și a cantităţii de precipitaţii (binevenită
în special pentru prognozarea dezvoltării bolilor);
aerului și a umidităţii relative a aerului, radia-
ţiei globale, umidităţii frunzelor și a cantităţii
de precipitaţii (binevenită în special pentru pro-
gnozarea dezvoltării bolilor);
aerului și a umidităţii relative a aerului, radia-
ţiei globale, umidităţii frunzelor, a cantităţii de
precipitaţii și a vitezei vântului (binevenită în Figura 3.29. Staţie meteo
(s. Crocmaz, r. Ștefan Vodă) [27]
special pentru prognozarea dezvoltării bolilor).

99
Efectul înalt al staţiilor meteo constă în prognoza dezvoltării agenţilor patogeni pentru viţa de
vie. Temperatura mai mare de 12oC, și umiditatea relativă a aerului de peste 95% sunt condiţiile
favorabile pentru dezvoltarea manei viţei de vie (Plasmopara viticola Berl. & De Toni). Tempera-
tura medie și umiditatea relativă a aerului mai mici de valorile menţionate reduc riscul dezvoltă-
rii manei viţei de vie.
Temperatura cuprinsă între 21-32oC oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea făinării viţei
de vie (Uncinula necator (Schwein.) Burrill). Cu cât durata menţinerii acestor temperaturi este
mai mare cu atît mai mare se face riscul de infectare de făinare.
Conţinutul de zahăr mai înalt de 6% și umiditatea sporită sunt unele dintre condiţiile de dez-
voltare a putregaiului cenușiu al viţei de vie (Botrytis cinerea).
3.8. APLICAREA PRACTICILOR AGRICOLE DE SECHESTRARE

A CARBONULUI ÎN SECTORUL VITICOL
În contextul luptei împotriva încălzirii climatice şi a Protocolului de la Kyoto, o problemă im-
portantă este reprezentată de crearea unor rezerve de carbon importante şi cuantificabile în
solurile agricole din întreaga lume.
Când este vorba despre datele din literatură, calculul rezervelor de carbon, după origine şi
tipul de sol, la o adâncime de 1 metru se realizează în felul următor:
– Media generală: 30...120 t C/ha;
– Culturi arabile de un an: 43 t C/ha, cu variaţii între 35 şi 55 t C/ha;
– Viţă nobilă: 32 t C/ha, cu variaţii între 25 și 42 t C/ha;
– Soluri abandonate: 45 t C/ha, cu variaţii între 32 și 58 t C/ha;
– Pajiști permanente și păduri: 70 t C/ha, cu variaţii între 54 și 88 t C/ha;
– Pajiști de altitudine și mlaștini: 100 t C/ha, cu variaţii între 87 și 115 t C/ha; (temperatură
scăzută – lipsa oxigenului)
– Soluri nisipoase: 30 t C/ha-1 ⇒ soluri argiloase : 120 t C/ha-1
Terenurile cultivate, pajiștile și savanele au potenţial pentru sechestrarea carbonului în so-
lurile care au nevoie de practici de cultură capabile să crească acumularea carbonului în sol și
productivitatea.
Sechestrarea carbonului implică și posibilitatea unei soluţii cu câștig dublu, precum și noi
beneficii pentru comunităţile din zonele aride.
Aceste beneficii rezultă din faptul că substanţa organică este un factor esenţial în sol, unde
determină o multitudine de proprietăţi sau funcţii legate de proprietăţile solului cu efect tampon
asupra durabilităţii.
Biodiversitatea depinde de conţinutul în substanţă organică și creșterea acesteia în sol îi va
conferi noi funcţii. „Inginerii de sol” (macrofauna) vor asigura, spre exemplu, efectuarea lucră-
rilor adecvate ale solului. Se pare că în acest sens, Europa este cel mai greu de convins, deși con-
secinţele practicării conservării în agricultură asupra mediului și în special asupra calităţii apei
par acum să devină esenţiale.
Strategia de dezvoltare cu emisii reduse a Republicii Moldova până în anul 2030, aprobată prin HG
1470/2016 prevede un șir de măsuri și obiective cu privire la sechestrarea carbonului în agricultură.
3.9. REGENERAREA PLANTAŢIILOR VITICOLE AFECTATE DE TEMPERATURI

EXTREME ȘI ÎNGHEŢURI
3.9.1. Tăierea butucilor afectaţi de temperaturile joase din timpul iernii
Organele butucului de viţă de vie rezistă la următoarele temperaturi negative din timpul ier-
nii: rădăcinile -5…-7oC, ochii de iarnă -16…-18oC, lăstarii anuali maturaţi -22…-24oC, organele de
schelet ale butucului -27…-30oC.
Înainte de a începe tăierea butucilor afectaţi de temperaturile negative din timpul iernii, tre-
buie de apreciat gradul de vătămare a butucilor. În primul rând se apreciază procentul de ochi
de iarnă vătămaţi și pieriţi.

Conform gradului de vătămare a butucilor, plantaţiile viticole se împart în cinci grupe:
1. La butuci sunt atacaţi ochii de iarnă și un număr mic de lăstari anuali maturaţi. În acest caz
tăierea se va executa în funcţie de starea ochilor. Dacă au pierit 40-50% ochi de iarnă (60-70%
muguri principali), atunci tăiatul și operaţiunile în verde se execută cum a fost deja descris mai
sus, fără a schimba forma butucului.
Dacă au pierit mai mult de 50% ochi de iarnă (70-80% muguri principali), este posibilă ataca-
rea parţială a lăstarilor anuali maturaţi, atunci la tăiere se atrage atenţia asupra zonei ochilor de
iarnă afectaţi. Dacă au fost atacaţi ochii de iarnă din partea superioară a lăstarilor anuali matu-
raţi, atunci se execută scurtarea pentru corzi de rod cu lungimea de 4-5 ochi și mărirea numă-
rului acestora pe butuc, pentru a avea încărcătura optimă pe butuc. Dacă ochii de iarnă afectaţi
sunt repartizaţi neuniform pe lungimea lăstarului anual maturat, atunci lăstarii anuali maturaţi
se scurtează pentru corzi de rod cu lungimea de 15-18 ochi – la formele fără tulpină și 10-12 ochi
la formele cu tulpină.
2. Dacă au pierit 75-95% ochi de iarnă (90-95% muguri principali) și au fost afectaţi lăstarii
anuali maturaţi, atunci până la dezmugurit se taie tot ce este mortificat sau uscat și doar după um-
flarea mugurilor se execută tăiatul definitiv, prin înlăturarea vârfului corzilor până la ochii vii.
Dacă au pierit mai mult de 90% ochi de iarnă (100% din mugurii centrali) fiind atacaţi lăstarii
anuali maturaţi și parţial organele de schelet multianuale, atunci tăiatul se face după dezmugu-
rire prin înlăturarea părţilor uscate ale butucului și scurtarea lăstarilor anuali maturaţi la ochii
vii. În acest caz scopul tăierii este de a restabili organele butucilor prin stimularea dezvoltării
lăstarilor din mugurii dorminzi de pe organele de schelet.
În aceste cazuri se iau măsuri de dezinfectare a instrumentelor pentru a nu răspândi infecţia
de cancer bacterian.
3. Dacă a fost afectată partea aeriană a butucului, iar sistemul radicular a fost neatins, atunci în
partea inferioară a tulpinii și pe capul butucului se fac tăieturi pentru a provoca creșterea lăstari-
lor din ochii dorminzi. În perioada de vegetaţie în rezultatul plivitului se lasă câte 5-6 lăstari, care
se ciupesc la lungimea de 7-10 internoduri, cu scopul de a provoca creșterea copileţilor (pentru
viitoarele braţe și verigi de rod) și în continuare de a restabili forma butucului.
4. Dacă au fost atacate puternic rădăcinile, iar partea aeriană mai puţin, atunci tăiatul se exe-
cută obișnuit, micșorându-se cu 1/3-1/2 încărcătura butucului, cu scopul ca rădăcina să revină la
activitatea normală. Este binevenită irigarea combinată cu fertilizarea solului.
5. Dacă butucii au pierit complet, atunci ei se lasă până în luna iulie. Butucii care nu au format
lăstari se înlătură și se înlocuiesc cu alţii. La butucii pe rădăcini proprii se admite tăiatul „în ras”
cu mușuroirea ulterioară a butucilor.
3.9.2. Tăierea butucilor afectaţi de îngheţurile târzii de primăvară

În condiţiile Republicii Moldova îngheţurile târzii de primăvară pot afecta viile până și mai
târziu de mijlocul lunii mai. La acest moment viţa de vie se află într-o fază de vegetaţie avansată,
cu lăstarii în plină creștere și cu inflorescenţele bine dezvoltate pe lăstari.
Tăierea butucilor în acest caz se execută diferenţiat, în funcţie de gradul și caracterul vătămărilor.
În cazul afectării lăstarilor verzi în primele faze de vegetaţie (când au lungimea de până la 5
cm) nu se întreprind nici un fel de măsuri, deoarece locul lăstarilor principali va fi preluat (peste
10-20 zile) de către lăstarii dezvoltaţi din mugurii secundari ai ochilor de iarnă și dorminzi de pe
organele de schelet. Lăstarii dezvoltaţi din mugurii secundari ai ochilor de iarnă au o fertilitate
de 20-50 % de la lăstarii crescuţi din mugurii principali.
Dacă îngheţurile au survenit în fazele de vegetaţie mai înaintate, iar gradul de vătămare a
lăstarilor verzi și inflorescenţele este diferit, atunci tăiatul se execută prin suprimarea (cu un
cuţit bine ascuţit) părţilor degerate (încep să se brunifice peste 5-6 zile după accident), lăsându-se
pe fiecare lăstar verde câte 1-2 internoduri bazale nevătămate, cu scopul de a provoca creșterea
accelerată a copililor. Tot atunci cu secatorul se scurtează cepii de înlocuire și corzile de rod astfel
încât pe o punte de rod să se lase câte 4-6 puncte de creștere în scopul favorizării dezvoltării nor-
male a lăstarilor până în toamnă.
În astfel de plantaţii se efectuează la timp tratările contra bolilor, lupta cu buruienile, admi-
nistrarea îngrășămintelor.

101
3.10. REGENERAREA PLANTAŢIILOR VITICOLE AFECTATE DE SECETĂ
Viţa de vie este o plantă care nu suferă de seceta verii dacă în sol s-a acumulat în cursul toam-
nei, iernii și primăverii, suficientă apă din ploi și zăpezi. În preajma secetelor mari, de lungă
durată, ori după trecerea lor, pentru a preveni slăbirea în continuare a butucilor, ori pierirea par-
ţială sau completă a lăstarilor acestora, se aplică tăieri de reducţie. Prin aceste tăieri se atinge un
echilibru minim între consumul de apă din sol și pierderile prin organele aeriene ale butucului.
Dacă seceta intervine în prima parte a perioadei de vegetaţie, atunci se execută tăieri de reducţie
a elementelor de rod pe butuc (coarde și semicoarde de rod, cepii de înlocuire) în proporţie de
25-30%. Dacă seceta continuă și în a doua parte a perioadei de vegetaţie, atunci se recurge chiar
și la reducerea numărului de struguri în proporţie de până la 50%.
La seceta prelungită și fără predicţie de încetare a ei, se reduc treptat elementele de producţie
și se scurtează energic cele rămase după tăiere, iar punctul de altoire se mușuroiește.
Proporţia de reducere depinde de gradul de suferinţă a plantaţiei, variind de la 25 până la 75-
80% din totalul acestora. Tăierile de reducţie cu respectarea la maximum a economiilor de apă în
sol preîntâmpină agravarea efectelor secetelor mari.
În plantaţiile de viţă de vie care au suferit de secetă, în anul următor, la tăierea în uscat butu-
cilor li se va atribui o încărcătură moderată, cu scopul de a restabili potenţialul vegetativ.
3.11. REGENERAREA PLANTAŢIILOR VITICOLE AFECTATE DE GRINDINĂ

Gradul de vătămare a butucilor de grindină depinde de timpul căderii grindinei, faza de vege-
taţie a butucului, de intensitatea și durata căderii grindinei.
Dacă grindina a căzut în prima parte a perioadei de vegetaţie, butucii se refac ușor, iar recolta
parţial se poate recupera, deoarece viţa de vie se află în faza de creștere a lăstarilor, atunci este
necesar de efectuat tratamente de protecţie împotriva bolilor (există foarte multe răni mari, prin
care agenţii patogeni pot nimeri ușor în plante).
Dacă grindina a căzut în a doua parte a perioadei de vegetaţie, se intervine prin scurtarea păr-
ţilor afectate (peste 4-5 zile părţile afectate încep să se brunifice), cu scopul de a provoca creșterea
copileţilor și a restabili suprafaţa foliară. Dacă intensitatea grindinei a fost mai mare și s-au dis-
trus peste 75% din lăstari, acestea se scurtează (cu un cuţit bine ascuţit) pentru cepi verzi de 1-2
ochi, de asemenea pentru provocarea creșterii copileţilor. Pe fiecare punte de rod se lasă numai
câte 4-6 puncte de creștere.
Dacă butucii sunt afectaţi în faza de creștere a bobiţelor și o parte mare din suprafaţa foliară
este distrusă, atunci lăstarii se scurtează aproape de lungimea corzilor de rod pentru dezvoltarea
copileţilor și maturizarea bună a lăstarilor principali care vor servi în calitate de corzi de rod în
anul viitor. În acest caz recolta de struguri va pierde atât în cantitate cât și în calitate.
Butucii afectaţi de îngheţ sau de grindină necesită o îngrijire deosebită. Mai întâi trebuie de
introdus îngrășăminte de bază sau hrană suplimentară, prevenit și combătut bolile și dăunătorii
pentru a păstra suprafaţa foliară, pentru o maturizare mai bună a lăstarilor.
3.12. REGENERAREA PLANTAŢIILOR VITICOLE AFECTATE DE PLOI

TORENŢIALE ȘI REVĂRSĂRI ALE APELOR
În cazul ploilor torenţiale sunt reale următoarele riscuri: inundare, erodare cu spălarea rădă-
cinilor.
În cazul plantaţiilor viticole înfiinţate pe terenuri plane, joase, acolo unde scurgerea apelor
de suprafaţă este dificilă, de asemenea din cauza structurii solurilor și a substraturilor higrosco-
picitatea solurilor este redusă, este reală inundarea plantaţiilor viticole. Ca rezultat al inundării
poate avea loc asfixierea rădăcinilor plantelor și ulterior, pieirea plantelor.
Din aceste consideraţii, este necesar de a înfiinţa plantaţiile viticole pe terenuri potrivite cul-
turii și cu o pregătire preventivă a terenului.
Pe terenurile în pantă se recomandă crearea barierelor de protecţie pe direcţia potenţialelor
scurgeri de apă. De asemenea la etapa organizării terenului, se recomandă șerpuirea drumurilor.

3.13. OPERAŢIUNI DE POST-RECOLTARE CU REDUCEREA PIERDERILOR DE
CALITATE ȘI CANTITATE
Conform metodei parcelelor de control, roada se apreciază la 3-5% din butuci. În plantaţia vi-
ticolă se aleg parcele de 5-10 butuci, la care se numără strugurii, calculând apoi numărul mediu la
un hectar și pe toată suprafaţa ocupată de acest soi. Aceste date sunt înscrise în registre speciale,
păstrate în gospodărie, de care se vor conduce în anii următori.
Tabelul 3.9. Planul-grafic de recoltare a strugurilor de masă din gospodărie (model de completare)
Termenul
Necesarul zilnic
Producţia totală, t
Sarcina zilnică, kg
recoltării
Suprafaţa, ha
Soiul, lotul,
mașini, buc
cuţite, buc.
muncitori,
tipul recoltării
începutul
lăzi, buc.
sfârșitul
oam
Total soiuri de masă
Muscat de Hamburg
Moldova
...
Recoltarea se face în momentul când conţinutul de zahăr și acizi în bobiţe atinge un anumit
nivel. La viţa de vie deosebim maturarea de consum (caracteristică soiurilor pentru struguri de
masă), tehnică sau tehnologică (caracteristică soiurilor strugurii cărora sunt destinaţi prelucrării)
și fiziologică. Bobiţele ating maturarea fiziologică atunci când conţinutul de zahăr, substanţe colo-
rante, aromatice este absolut, iar seminţele sunt maturizate complet, fiind de culoare cafenie. Ul-
terior conţinutul de zahăr nu sporește, iar din pedunculul bobiţelor dispare amidonul. În această
perioadă concentraţia zahărului poate spori pe baza reducerii conţinutului de apă (bobiţele se
ofilesc). Aceasta deja coincide cu perioada de supramaturare a bobiţelor.
Maturarea de consum, tehnică sau tehnologică este condiţionată de conţinutul în boabe a
zaharurilor ușor asimilabile și acidităţii titrabile. Strugurii soiurilor de masă acumulează la mo-
mentul recoltării 120-180 g/dm3 zaharuri și 5-8 g/dm3 aciditate titrabilă.
Soiurile de masă sunt caracterizate de indicele glucoacidimetric (IGA), care reprezintă rapor-
tul dintre conţinutul de zaharuri și aciditate titrabile exprimată în acid tartric. IGA este conside-
rat optim dacă e cuprins de valori în limitele a 20-22 unităţi.
Începutul culesului se determină organoleptic sau cu ajutorul analizelor. Strugurii de masă
deja maturaţi au gust plăcut (conţinutul minim de zahăr de peste 120 g/dm3, iar aciditatea titra-
bilă 5 g/dm3); bobiţele devin moi, la desprindere pernuţa rămâne pe pedicel (codiţă), au culoarea
caracteristică soiului, uniformă pe toată suprafaţa.
Pentru recoltarea strugurilor pentru păstrare trebuie asigurate următoarele condiţii:
– în timpul recoltării, sortării, ambalării și transportării strugurii trebuie feriţi de vătămările
mecanice. Ștergerea stratului de pruină de pe boabe are o influenţă negativă asupra duratei
de păstrare. De aceea toate lucrările trebuie efectuate ţinând strugurii numai de peduncul;
– după posibilitate trebuie excluse operaţiunile de prisos de încărcare, transportare, reclădi-
re și contactul bobiţelor cu mâinile;
– este inadmisibil ca strugurii recoltaţi să fie lăsaţi sub razele solare, ploaie, vânt ori peste
noapte sub cerul liber;
– la toate etapele, începând cu recoltarea strugurilor și până la încărcarea lor în celulele
frigorifice, trebuie îndeplinit un control riguros al calităţii lucrărilor efectuate;
– recoltarea strugurilor destinaţi păstrării îndelungate se face eșalonat în 2-3 trepte pe mă-
sură ce strugurii ajung la maturarea de consum;
– recoltarea se efectuează pe timp uscat, când roua de pe bobiţe s-a uscat și în afara orelor
de arșiţă. Nu se recomandă recoltarea pe arșiţă sau ceaţă, ori după ploaie. Dacă în timpul

103
recoltării plouă, se recomandă întreruperea culesului. Strugurii recoltaţi umezi, bătuţi de
vânt ori atacaţi de grindină nu se recomandă pentru păstrarea îndelungată.
Recoltarea se efectuează manual, cu ajutorul foarfecelui pentru a detașa ușor strugurele de
butuc și păstra stratul de pruină pe boabe.
Strugurii recoltaţi, sănătoși și uniformi se așează după mărime direct în ambalajele de depo-
zitare, înlăturându-se boabele stricate, strivite etc.
Dacă nu se îndeplinesc cerinţele recoltării calitative a strugurilor, atunci se efectuează sorta-
rea, cizelarea și calibrarea acestora.
Sortarea se efectuează conform cerinţelor standardelor în vigoare. La păstrare se pun doar
strugurii de categoria extra și I.
Cizelarea constă în separarea de pe strugu-
re a bobiţelor strivite, atacate de boli și dăună-
tori, ofilite etc.
Ambalarea strugurilor destinaţi păstrării
îndelungate se efectuează în lădiţe care trebuie
să fie noi, curate, uscate și fără mirosuri străi-
ne. Cele mai folosite sunt lăzile N1-1; 1-2; și 1-3
după GOST 13359-84, care au capacitatea medie
de 8-9 kg și lăzile Eurostandard cu capacitatea
de cca 5-6 kg. Strugurii se aranjează în lădiţe în
poziţie înclinată cu codiţa în sus, într-un rând,
cu indicarea pe etichete a soiului, categoriei, lo-
calităţii etc.
Actualmente pe plan internaţional, în ţările
cu un nivel înalt de dezvoltare în ramura produ-
cerii strugurilor de masă sunt construite comple-
xe frigorifice, în componenţa cărora intră linii
de sortare, ambalare, marcare, camere de preră-
cire, camere frigorifice etc. Unele întreprinderi
acordă doar unele servicii din ciclul integral de
la sortare-ambalare până la păstrare etc. Aces-
Figura 3.30. Cizelarea strugurilor
tea prevăd următoarele etape tehnologice:
– recepţia strugurilor;
– depozitarea temporară a strugurilor;
– sortarea-ambalarea strugurilor în ambalaje (caserole, pungi, lăzi etc. de la capacitate mică
0,1 kg / 0,25 kg / 0,5kg / 1,0 kg, până la lăzi de capacitate mare: 5-10 kg);
– ridicarea mostrelor de control a calităţii;
– perfectarea certificatelor de calitate și altor acte de însoţire a partidei de struguri;
– etichetarea ambalajelor cu struguri;
– stivuirea ambalajelor cu struguri;
– depozitarea temporară sau de lungă durată în camera frigorifică;
– comercializarea strugurilor direct sau indirect, cu transportare la consumator.
Prerăcirea strugurilor se produce pentru a frâna intensitatea respiraţiei și transpiraţiei lor și
activitatea diferitor agenţi patogeni. Prerăcirea se efectuează în mijloace de transport care dispun
de instalaţii frigorifice sau în încăperi destinate pentru acest scop.
Pentru început temperatura se reduce până la 5-8oC, dar diferenţa dintre temperatura strugu-
rilor în momentul aducerii lor din câmp și cea de la prerăcire trebuie să fie de 8-10oC. După care
se reduce până la ±1oC.
Transportarea se face în autocamioane cu frigorifer, menţinând temperatura de 0...+8oC.
Păstrarea eficientă a strugurilor se efectuează în depozite cu ventilare naturală, cu atmosferă
normală și controlată.
Păstrarea strugurilor în depozite cu atmosferă controlată constă în umplerea celulelor
de păstrare a frigiderului cu diferit amestec de gaze și concentraţii diferite, spre exemplu: 3% CO2,

5% O2, 95% N2. Aceasta permite de a mări perioada de păstrare cu 2-3 luni și de a reduce pierde-
rile de 3-5 ori faţă de păstrarea în atmosferă normală.
În momentul scoaterii strugurilor de la păstrare trebuie de evitat formarea condensatului
(asudarea lor), prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant. Strugurii scoși de la
păstrare sunt foarte sensibili la vătămări, de aceea se vor manipula cu multă atenţie, fiind comer-
cializaţi în 2-3 zile.
Păstrarea strugurilor în depozite cu atmosferă normală constă în depozitarea struguri-
lor în frigorifere. Perioada de păstrare se poate mări datorită folosirii bioxidului de carbon, re-
glării temperaturii și umidităţii relative a aerului. Această metodă este folosită pentru păstrarea
strugurilor în cantităţi mari pe un termen mai extins.
La momentul umplerii celulei frigorifice temperatura trebuie să fie de 5-8oC. Celula cu capaci-
tatea de 70-100 t trebuie umplută în 3-4 zile și ea trebuie să fie plină doar cu un soi ampelografic.
Lăzile pe paleţi sau containere se suprapun câte 3-5 pe înălţime, lăsând spaţii libere de 20 cm de
la pereţi unde se amplasează bateriile de răcire. Pe centrul celulei se lasă un culuar de 0,8-1,0 m
și până la tavan un spaţiu de cel puţin de 50-60 cm.
Temperatura de păstrare trebuie menţinută la 0-1oC, iar umiditatea relativă a aerului 85-90 %.
În aceste condiţii soiurile se pot păstra:
2-3 luni: Muscat de Hamburg;
3-4 luni: Coarnă Neagră;
5-6 luni: Moldova.
Păstrarea strugurilor în depozite cu ventilare naturală (în condiţii de casă) constă în
depozitarea strugurilor în beciuri, depozite îngropate, în poduri, în hrube etc., care nu prezintă
spaţii cu instalaţii frigorifere. Metoda permite păstrarea strugurilor până la sfârșitul lunii decem-
brie, când temperatura afară coboară la 8oC...0oC.
În cantităţi mici strugurii pot fi păstraţi cu o porţiune de coardă de 30-40 cm.
O altă metodă ar fi păstrarea strugurilor pe rafturi sau lădiţe în două rânduri, pe fundul căro-
ra și deasupra se pune un strat de 2-3 cm de rumeguș de lemn uscat.
Prelucrarea strugurilor în condiţii de casă. Strugurii care nu au fost comercializaţi pen-
tru consum în stare proaspătă directă sau după păstrare se pot prelucra în scopul obţinerii
băuturilor cu grad alcoolic redus, vinurilor, distilatelor, de asemenea sucurilor, dulceţurilor,
compoturilor.
În timpul păstrării strugurilor, în scopul diminuării sau reducerii totale a pierderilor pro-
vocate de diverși agenţi patogeni (Botrytis cinerea, Cladosporium herbarium, Penicillium, Al-
ternaria spp. etc.), se utilizează sulfitarea cu sulf preparat sub diferite forme (fumigaţia – prin
arderea fitilurilor îmbibate cu sulf; utilizarea SO2 sub formă de gaz etc.). Concentraţia SO2 în aer
este în funcţie de soi și calitatea strugurilor. Unele cercetări demonstrează că ea trebuie să fie
de 0,1-0,5 g/m3 de încăpere, iar altele arată 5-10 mg/m3 (0,005-0,01 g/m3) de încăpere. Totodată
este important de a efectua recircularea aerului în camerele frigorifice, pentru a avea o concen-
traţie uniformă de SO2 în aer. Excesul și insuficienţa SO2 în aer duce la sporirea pierderilor în
timpul păstrării.
Totodată pot fi utilizate pastile de metabisulfit de potasiu (K2S2O5), care are ca scop sulfitarea
locală, nemijlocit în lăzi. Utilizarea a 20-25 g metabisulfit de potasiu la 8-10 kg struguri asigură o
concentraţie a SO2 în aerul din jurul strugurilor de 0,002%, care poate fi stabilă timp de 4-6 luni la
temperatura de 0-2oC. În componenţa pastilelor se conţine 97% metabisulfit de potasiu, 1% gelati-
nă, 1% stearat de magneziu, 1% acid stearic.

105
3.14. LISTA DE VERIFICARE PRIVIND IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE
REZILIENŢĂ CLIMATICĂ ȘI ATENUARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ÎN
SECTORUL VITICOL
Tabelul 3.10. Lista de verificare privind implementarea măsurilor de rezilienţă climatică
și atenuare a schimbărilor climatice în sectorul viticol
Hazard-risc
Nr. Potenţialul impact asupra sectorului Măsuri specifice de adaptare și atenuare
climatic
1 Seceta – dezvoltarea slabă a butucilor, inhibarea pro- – alegerea corectă a terenurilor și înfiinţarea
atmosferică și ceselor fiziologice; plantaţiilor viticole cu asociaţii soi/portaltoi
de sol – scăderea nivelului pânzei apelor freatice în rezistente;
stratul solului; – managementul corect al întreţinerii solului,
– afectarea formării micorizelor pe rădăcini; fertilizantelor și îngrijirea butucilor;
– căderea prematură a frunzelor, diminuare a – utilizarea irigării prin picurare, microaspersiu-
productivităţii. ne în fazele critice ale dezvoltării plantelor;
– utilizarea judicioasă a produselor (anti stres,
normarea încărcăturii de rod, pregătirea
butucilor pentru perioada de repaus etc.) în
diferite faze de dezvoltare.
2 Temperaturi – intensifică procesele de mineralizare a sub- – amplasarea corectă pe zone de producere;
extreme stanţei organice în stratul arabil al solului; – amplasarea rândurilor pe direcţia sud-nord
– schimbă bilanţul apei în plantă în urma tran- pentru îmbunătăţirea aerisirii plantaţiei și
spiraţiei mai intense, induce la ofilirea frun- ameliorarea regimului de sechestrare a CO2;
zelor, căderea prematură a lor; – efectuarea operaţiilor în verde;
– stimulează respiraţia și transpiraţia, reduce – întreţinerea și lucrarea corectă a solului, ferti-
procesul de fotosinteză; lizarea plantaţiilor;
– decalajul dintre temperatura de zi și noapte – aplicarea tratamentelor cu regulatori de creș-
în perioada de repaus facilitează apariţia tere pentru diminuarea stresului termic;
arsurilor solare pe elementele multianuale. – plasa antigrindină (umbrire).
3 Valuri de frig – degerarea organelor vegetative și generative; – utilizarea metodelor de prevenire și combate-
și singularităţi – înrăutăţirea aspectului organoleptic și gusta- re a efectului negativ a îngheţurilor târzii de
termice tiv a strugurilor, și a produselor de la proce- primăvară (ecran de fum, încălzirea aerului,
negative sare; umezirea solului și plantelor);
– fluctuaţiile termice frig – cald – primăvara – excluderea fertilizărilor tardive cu azot și a
devreme dăunează organele generative și irigării cu norme mari de udare pentru a fina-
vegetative (frunze, lăstari). liza maturarea lemnului în perioada optimă și
a spori rezistenţa la temperaturile joase.
4 Viscole – distrugerea spalierului, ruperea butucilor, – fondarea perdelelor de protecţie;
puternice dezbinarea tulpinilor; – evitarea terenurilor afectate de vânturi puter-
și ninsori – oxigenarea slabă a plantelor la depunerea nice și văilor înguste;
abundente stratului gros de zăpadă pe suprafaţa pomilor; – tăierea de restabilire și igienizare.
– afectarea sistemelor de susţinere, plasa,
incorect proiectate.
5 Depuneri – ruperea butucilor, lăstarilor, dezbinarea tul- – fixarea butucilor de elementele de susţinere
de gheaţă pinilor; existente în plantaţie înainte de a surveni
– chiciură și – asfixia ochilor de iarnă când depunerile de hazardul respectiv;
polei gheaţă, chiciură și polei sunt de durată; – folosirea utilajului ce emană căldură (Frost-
– distrugerea sistemelor de susţinere incorect buster-lui);
proiectate. – tăierea de restabilire și igienizare.
6 Ceaţă și – dificultăţi la efectuarea tuturor lucrărilor – amplasarea plantaţiilor evitând văile înguste,
umezeală tehnologice; terenurilor cu amplasarea pânzei apelor frea-
excesivă – polenizarea și fecundarea parcurge cu difi- tice mai la suprafaţă;
cultate; – evitarea terenurilor cu soluri grele ce favori-
– umiditatea excesivă înainte de recoltare zează acumulări de apă stătătoare;
favorizează crăparea bobiţelor și dezvoltarea – formarea rigolelor și canalelor pentru evacua-
putregaiului cenușiu; rea excesului de umiditate;
– intensifică dezvoltarea bolilor și apariţia altor – tratarea plantaţiilor după un program special
noi, scade eficienţa tratamentelor. îndată ce sunt condiţii prielnice de stropire.

Hazard-risc
Nr. Potenţialul impact asupra sectorului Măsuri specifice de adaptare și atenuare
climatic
7 Ploi torenţiale – favorizează eroziunea solului și spălarea stra- – evitarea terenurilor cu mare pericol de inun-
și inundaţii tului superior fertil a solului și în adâncime; daţie, cu pânza apei freatice relativ superioa-
– tasarea solului și diminuarea gradului de ră și soluri grele;
sechestrare a carbonului; – utilizarea asociaţii soi/portaltoi care suportă
– asfixierea sistemului radicular și peirea butu- mai bine excesul de umiditate din sol;
cilor; – protejarea prin diguri, iar excesul temporar de
– sensibilitatea plantelor la boli virotice și crip- apă de evacuat;
togamice; – menţinerea terenului ogor înierbat, ori semă-
– imprimă legare slabă a florilor și scăderea nat cu îngrășăminte verzi;
recoltei; – după retragerea apelor, de efectuarea afânării
– afectează calitatea și capacitatea de păstrare frecvente a solului pentru a mări evaporarea
a strugurilor. apei, a îmbunătăţi regimului de aerisire a
sistemului radicular;
– proiectarea fâșiilor antierozionalepe pante.
8 Grindină – în plantaţii întreţinute ogor negru, căderile – înfiinţarea plantaţiilor viticole in zone mai
masive de grindină după perioade lungi de puţin expuse afecţiunii de ploi cu grindină;
secetă favorizează intensificarea proceselor – asigurarea plantaţiilor viticole împotriva peri-
de eroziune; colului căderilor de grindină;
– grindina afectează lăstarii erbaceei, lemnul – utilizarea sistemelor de protecţie a butucilor
multianual, frunzele, boabele abia formate și cu ajutorul plaselor antigrindină cu acoperire
cele în dezvoltare; totală;
– invocă maturarea mai scăzută a lăstarilor, – utilizarea rampelor de lansare a proiectilelor
ceea ce duce la scăderea rezistenţei plante- antigrindină cu substanţe chimice înainte de
lor la îngheţ; formarea granulelor de gheaţă;
– diminuarea potenţialului productiv și a cali- – utilizarea tunurilor antigrindină dotate cu ra-
tăţii recoltei în anul de referinţă și în următo- dare speciale pentru monitorizarea survenirii
rii 1-2 ani. norilor de grindină;
– butucii sunt afectaţi puternic de dăunători și – tăierea de regenerare a butucilor de viţă de
boli, servind ca sursă de infecţie pentru anii vie și prelucrarea leziunilor cu CuSO4.
ulteriori.
9 Boli și epifitei – sursă de infecţie pentru restul materialului – procurarea materialului săditor doar din pepi-
la plante săditor plantat în vie și plantaţiile din vecină- niere monitorizate de ANSA;
tate; – alegerea și pregătirea corectă a terenului
– reduce productivitatea plantaţiei și diminu- pentru viitoarea plantaţie;
ează calitatea strugurilor. – înfiinţarea plantaţiilor viticole cu material să-
ditor de categorii biologice înalte, devirozate.

107
IV. MĂSURILE DE ADAPTARE ȘI REZILIENŢA LA SCHIMBĂRILE
ȘI FENOMENELE CLIMATICE NEFAVORABILE ÎN SECTORUL
CULTIVĂRII CĂPȘUNULUI ȘI CULTURILOR BACIFERE
(Valerian Balan, dr. hab. șt. agricole, prof. univ.)
4.1. INTRODUCEREA ÎN CULTURĂ ȘI CULTIVAREA SOIURILOR NOI

REZISTENTE ȘI ADAPTATE LA FACTORII LOCALI DE MEDIU
Soiurile se aleg în raport cu sistemele de cultură. Pentru obţinerea unor recolte mari de fructe
de calitate, în condiţii de eficienţă economică ridicată, soiurile pentru noile plantaţii de căpșun și
arbuști fructiferi trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
 să valorifice condiţiile climatice din zonă și să utilizeze la maximum factorii ecologici;
 să aibă o comportare bună în procesul polenizării și fecundării;
 să asigure un raport raţional între creștere și rodire și să fructifice moderat în fiecare an;
 să fie rezistente la majoritatea bolilor și vătămătorilor, la ger, la secetă și arșiţă;
 fructele trebuie să corespundă cerinţelor gustative, marfare și industriei de conserve;
 să permită folosirea cu eficienţă economică a forţei de muncă, a mijloacelor fixe etc.
La alegerea soiurilor este indicat să fie bine studiată piaţa pe care urmează să o deservească
pentru a stabili sortimentul solicitat. Se ia în calcul gustul și cerinţele consumatorului, pentru
anumite soiuri.
NOTĂ: Florile la căpșun și zmeur sunt autofertile și pot lega fructe fără polenizarea încru-
cișată, dar când sunt plantate două soiuri cu polenizare reciprocă rezultatul este superior faţă
de autopolenizare. În plantaţiile comerciale se plantează la o specie 2 soiuri care se polenizează
reciproc (interfertile), corespunzătoare sistemului de cultură și tipului de plantaţie.
Deci, elementele de prima importanţă în cultura modernă a căpșunului și arbuștilor fructiferi
se referă la soi și optimizarea verigilor tehnologice, în scopul relansării și modernizării acestor
culturi. Tendinţa principală la speciile nominalizate se referă la creșterea calitativă și cantitativă
a fructelor pe baza folosirii unor soiuri performante, atât din punct de vedere a productivităţii cât
și a rezistenţei la boli și dăunători și a îmbunătăţirii tehnologiei de cultură.
Dezvoltarea sectorului de cultivare a căpșunului și arbuștilor fructiferi și în Republica Mol-
dova a devinit un trend datorită precocităţii și recoltelor timpurii. Fructele se comercializează în
stare proaspătă, procesată, congelată și uscată, în lumea întreagă.
Potenţialul de producţie a soiurilor de căpșun
Cultura căpșunului constituie o verigă importantă pentru formarea conveierului de fructe
asigurând ritmic și permanent piaţa cu fructe proaspete, căpșunul fiind specia care se pretează în
egală măsură în cultura obișnuită în câmp, cât și la cultura în spaţii protejate.
Soiurile de căpșun în cultură sunt grupate în două categorii: neremontante și remontante.
Alegerea soiului se face în funcţie de cerinţele pieţii, condiţiile climatice și pedologice, metoda de
cultivare, sistemul de irigare etc.
În Republica Moldova sunt omologate soiurile de căpșun Gorella, Red Gauntlet și Senga Senga-
na. Sunt admise pentru testare în condiţii de producţie soiurile Betty, Cireine, Charlotte, Elsanta,
Honeoye, Marmolada, Polka, Selva. Pe suprafeţe mari sunt cultivate soiurile Marmolada, Elsanta,
Camarosa, Simphonia, Polka, Honeoye, Clery etc. Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt
Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect. [10]
Potenţialul de producţie a soiurilor de zmeur
După modul de fructare zmeurul se împarte în 2 tipuri:
Tip de zmeură de doi ani – produce fructe doar pe tulpinile cu vârsta de doi ani. Fructele
sunt produse pe ramurile laterale pe întreaga lungime a lăstarilor de doi ani. După fructificare,
ramurile bienale se suprimă pentru a permite creșterea și dezvoltarea drajonilor care apar din
mugurii adventivi ai sistemului radicular sau de la baza plantei.

Tip de zmeură de un an – produce fructe în partea superioară ale lăstarilor în primul an de
creștere (muguri formaţi în zona de vârf a lăstarilor, a căror lungime depinde de varietatea și con-
diţiile meteorologice, variind de la 1/3 la ½ din înălţimea totală, formează ramuri laterale, care
fructifică). Tipul de zmeură de un an, de asemenea, produce fructe în partea inferioară a în al
doilea an. Deși aceste fructe sunt adesea maturate mai devreme decât cele tradiţionale de doi ani,
randamentele sunt scăzute și se cultivă în principal pentru o singură specie, adică fructe exclusiv
pe lăstari (tulpini) anuali.
Dacă ne referim la cultura zmeurului, atunci majoritatea soiurilor în plantaţiile comerciale,
sunt din selecţia rusă, aduse în Republica Moldova din fosta URSS și aclimatizate în condiţiile
climaterice ale ţării noastre. Multe din acele soiuri au mai rămas și astăzi, fiind utilizate în plan-
taţiile comerciale a producătorilor de zmeur, în special din nordul ţării, zona principală de culti-
vare a acestei culturi. În prezent 95% din producţia actuală recoltată, revine pe baza a 2-3 soiuri
cultivate, de tip sezonier: Novosti Cuzmina, Rubin Bulgăresc și Delbard Magnificul, care formează
85-90% din totalul producţiei exportate. Pe lângă aceste 3 soiuri de bază se mai cultivă și alte
soiuri mai vechi (sezoniere și remontante), tot preponderent în zona de nord și centrală (Crepâș,
Briliantovaia, Geracle, Polana, Polka, Utrennyia rossa, etc. ), dar pe suprafeţe mai mici și cantităţi
mai puţin semnificative.
După anul 2013 până prezent au fost aduse și plantate alte soiuri mai noi, cum sunt soiurile
sezoniere: poloneze (Laszka), engleze (Glen ample, Cascade Delight), soiuri remontante elveţie-
ne (Amira, Rafzaqy, marca „Himbo-Top”, Sugana), italiene (Enrosadira). Majoritatea din soiurile
apărute în ultimii 5-7 ani au fost testate pozitiv în condiţiile climaterice ale Republicii Moldova,
dar care pot demonstra pe deplin potenţialul biologic, doar cu respectarea tuturor cerinţelor
agrotehnice, cu irigare obligatorie în faze critice ale plantei. Soiurile respective se caracterizează
prin greutate și mărime mai mare a fructului, calităţi gustative deosebite, faţă de soiurile mai
vechi introduse în cultivare cu 15-20 ani în urmă, dar au nevoie de cerinţe de cultivare mai com-
plexe (irigarea, plasă de protecţie, fertilizări normate), mai ales luând în consideraţie seceta și
temperaturile înalte care au loc pe parcursul verii.
Majoritatea soiurilor noi apărute pe piaţă moldavă sunt cu maturarea medie-târzie, adică aco-
peră perioada de vară – toamnă, după recoltarea soiurilor de bază, mai vechi (Novosti Kuzmina,
Rubin Bulgăresc și Delbard Magnificul (în popor i se mai spune „Cușma lui Gugută”). În Republica
Moldova sunt omologate soiurile de zmeur Barnauliscaia și Scromniţa.
Notă: Soiurile recomandate pentru plantare sunt cele înregistrate – Barnauliskaia, Skromniţa
și cele de perspectivă. Dintre soiurile remontante pot fi utilizate Romy, September, Babie Leto ș.a.
În scopul eșalonării perioadei de maturare și recoltare a fructelor într-o parcelă se vor planta 2-3
soiuri cu diferite perioade de maturare, alternând câte 6-10 rânduri de fiecare soi.[11]
Potenţialul de producţie a soiurilor de mur
Valoarea terapeutică și alimentară a fructelor de mur este similară cu cea a zmeurului, doar
că se coc mai târziu și mai îndelungat. La soiurile timpurii, maturarea și recoltarea fructelor
începe în prima decadă a lunii iunie și durează 20-25 zile, iar la cele târzii de la jumătatea lunii
august pe durata a 50-60 zile. Potenţialul de producţie al murului este de 5-12 t/ha, în funcţie de
soi, iar durata de exploatare rentabilă 12-15 ani.
În plantaţii comerciale și în grădinile de pe lângă casă se cultivă soiurile de mur fără ghimpi
(Thornfree, Black Satin, Lochness, Triple Crown, Chester, Polar, Smoothstem, Evergreen), origi-
nare din America de Nord. Fructele acestor soiuri se recoltează în a doua jumătate a lunii iulie și
până în prima decadă a lunii septembrie.
Soiurile, varietăţile și speciile de mur, după caracterul creșterii lăstarilor, forma tufei și meto-
da de înmulţire se împart în două grupe: erecte (cu creștere dreaptă) și târâtoare. Cele mai rezis-
tente soiuri la îngheţ și la secetă sunt cele erecte. Soiurile târâtoare, cu tulpini mai subţiri și fle-
xibile, se caracterizează printr-o recoltă mai mare, dar din cauza tulpinilor târâtoare cultivarea
lor este mai dificilă și mai scumpă. Toate aceste categorii conţin atât soiuri cu ghimpi, cât și fără
ghimpi. Cele cu ghimpi au, de obicei, fructul mai gustos. În Catalogul soiurilor de plante pentru
anul 2020 sunt incluse soiurile de mur – Thornfree cl. și Relevant.[12]

109
Potenţialul de producţie a soiurilor de coacăz
Soiurile de coacăz se clasifică:
– după culoarea fructelor (coacăz negru – Beloruscaia sladcaia, Titania, Minai Șmâriov,
coacăz roșu – Roșu de Olanda, Rovada și coacăz alb – Smolianinovscaia);
– după epoca de maturare a fructelor (timpurii – Chentavr, Iziumnaia, Selecenskaia, Tisel,
Gofert, mijlocii negre – Beloruscaia sladcaia, Titania, Minai Șmâriov, Leningradskii Veli-
kan, mijlocii roșii – Jonkeer Van Tets, Smolianinovscaia, semitârzii – Baghira, Tiben – târzii
negre – Ruben, Docica, târzii roșii – Roșu de Olanda, Rovada).
În Catalogul soiurilor de plante pentru anul 2020 al Republicii Moldova sunt incluse soiuri-
le de coacăz-negru Belorusscaia sladcaia, Gofert, Minai Șmâriov, Ruben, Titania, Tisel și de coa-
căz-roșu – Roșu de Olanda.
Potenţialul de producţie a soiurilor de agriș
Agrișul este foarte apreciat și pentru faptul că se adaptează ușor la condiţiile pedoclimatice,
intră repede pe rod și are o productivitate înaltă. Poate fi folosit în cultură intercalată cu alte
specii pomicole, poate fixa solul pe terase, evitându-se alunecările de teren, iar datorită taliei
joase poate fi cultivat pe suprafeţe mici, pe soluri mai puţin fertile, unde alte specii pomicole
nu ar fi reușit.
Soiurile de agriș se divizează în două grupe:
– soiurile obţinute prin încrucișarea soiurilor europene cu cele americane (Smena, Severnâi
capitan, Ciornâi negus, Orlionoc, Coloboc, Sadco etc.). Capacitatea puternică de ramificare,
longevitatea scurtă a pintenilor inelaţi (1-2 ani) și a ramurilor de schelet (3-4 ani), intrarea
timpurie pe rod.
– soiurile europene Galben englezesc, Zelionâi butâlocinâi, Finic etc. Capacitatea de ramifi-
care este redusă, ramurile-buchet fructifică târziu. Tufele au un număr mai mic de ramuri
de schelet. Majoritatea recoltei se formează pe creșterile anuale ale ramurilor de diferite
vârste.
După epoca de maturare a fructelor, soiurile de agriș se clasifică în: timpurii – Doneţchii per-
veneţ; timpurii-mijlocii – Ruschii; mijlocii – Doneţchii crupnoplodnâi, Invicta, Smena, Sadco, An-
gliischii joltâi; târzii – Finic, Coloboc, Severnâi capitan, Captivator.
În Catalogul soiurilor de plante pentru anul 2020 al Republicii Moldova sunt incluse soiurile
de agriș Doneţchii perveneţ și Doneţchii crupnoplodnâi.[13]
Materialul săditor. Un obiectiv de bază spre care se tinde este producerea materialului sădi-
tor calitativ în Republica Moldova și reducerea dependenţei de importul acestuia din UE, Ucraina
sau Serbia. La moment în RM avem oficial înregistrate 54 pepiniere de producere a materialului
săditor de căpșun și arbuști fructiferi. După cum se cunoaște, gama soiurilor de căpșun și arbuști
fructiferi oferite de pepinierele locale include o gamă largă de soiuri de căpșun (Honeoye, Go-
rella, Red Gauntlet, Senga Sengana, Marmolada etc), de zmeur (Novosti Kuzmina, Briliantovaia,
Crepâș, Rubin Bulgăresc), de mur (Thornfree cl., Relevant, Arapaho, Triple Crown etc), de coacăz
negru (Belorusscaia sladcaia, Gofert, Minai Șmâriov, Ruben, Titania, Tisel etc), de coacăz-roșu
(Roșu de Olanda), de agriș (Doneţchii perveneţ, Doneţchii crupnoplodnâi), fiind bine aclimatizate,
dar mai puţin productive. O parte din producători utilizează și comercializează material săditor
din plantaţiile de producţie, cu calităţi biologice inferioare.
Mulţi producători importă materialul săditor de peste hotare și pe propriul risc plantează ma-
terialul săditor neaclimatizat și neomologat în Moldova, fără ca acesta să fie testat preventiv de
către pepinierele autohtone. Cultivarea noilor soiuri necesită testarea în diferite zone pomicole.
În ultimii ani au fost afectate mai multe plantaţii de căpșun și arbuști fructiferi, din cauza lipsei
cunoștinţelor producătorilor asupra cerinţelor fiziologice și tehnologiei de cultură a plantelor,
precum și lipsa irigării, în fazele critice ale plantelor.
NOTĂ: La achiziţia materialului săditor este important să verificăm ţara de producţie, reco-
mandabil să fie produs în aceeași ţară în care se va planta, pentru o aclimatizare perfectă. Nu se
folosesc plante de provenienţă necunoscută. Pepinierele autorizate pot elibera Certificatul de
calitate care certifică puritatea soiului, ţara de provenienţă și pașaportul fitosanitar care va cer-
tifica faptul că aţi cumpărat o plantă sănătoasă, fără boli și dăunători.

4.2. PRACTICI DE GESTIONARE A TERENURILOR AGRICOLE ȘI SCURGERILOR
DE SUPRAFAŢĂ ÎN PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI
Plantaţiile de căpșun și arbuști fructiferi se înfiinţează numai în baza de proiecte tehnico-eco-
nomice executate de agenţi economici licenţiaţi în domeniu. Înfiinţarea plantaţiilor multianuale
se bazează pe efectuarea unui complex de lucrări de prospecţiune și se concepe cu aplicarea pre-
alabilă a lucrărilor de organizare și amenajare a terenului (căi de acces, drumuri interioare între
tarlale și parcele). Volumul și natura lucrărilor de organizare și amenajare a terenului destinat
înfiinţării plantaţiilor multianuale depind, în mare măsură, de panta terenului, natura solului,
sistemul de cultură, particularităţile biologice ale pomilor (specia, altoiul și portaltoiul), poleni-
zatorii etc. Lucrările de prospecţiune încep cu examinarea obiectului în natură. Relieful, tipul de
sol și accesul la apă pentru irigare condiţionează modul de amenajare antierozională a terenului,
a reţelei de evacuare a apelor, orientarea parcelelor, a drumurilor de exploatare și a rândurilor
de pomi etc. În acest context se stabilesc/concretizează hotarele obiectului și volumul lucrărilor
preconizate pentru înfiinţarea plantaţiei.
Lucrările ce se execută pentru organizarea teritoriului și întreţinerea plantaţiilor de
căpșun și arbuști fructiferi includ 3 categorii:
 organizarea interioară a terenului ce se aplică în toate plantaţiile (tarlale, parcele);
 amenajarea terenului;
 întreţinerea solului în plantaţiile pe rod.
În cadrul lucrărilor de organizare interioară a teritoriului plantaţiei, trebuie rezolvate proble-
me privind parcelarea, trasarea și amenajarea drumurilor, amplasarea centrului administrativ și
a dotărilor tehnice, stabilirea speciilor și soiurilor și amplasarea lor pe teren etc. După finalizarea
lucrărilor respective se efectuează ridicarea în plan a terenurilor destinate plantării (la scara
1:5000-1:10000).
Planul sectorului se anexează la proiectul de fondare a plantaţiei de căpșun și arbuști fruc-
tiferi. Concomitent cu ridicarea în plan, suprafaţa terenului se divizează în sectoare cu condiţii
staţionare omogene. Înfiinţarea plantaţiilor multianuale în zonele colinare impune măsuri cores-
punzătoare de combatere a eroziunii solului, de asigurare a condiţiilor optime de dezvoltare a po-
milor și de exploatare raţională a plantaţiei pe tot parcursul perioadei de exploatare. Lucrările de
amenajare a terenului și de pregătire a solului trebuie să asigure conservarea, ameliorarea, uti-
lizarea cât mai eficientă și în conformitate cu practicile prietenoase de mediu a fondului funciar.
Alegerea terenului. Terenul destinat înfiinţării plantaţiei de căpșun și arbuști fructiferi, tre-
buie să fie situat în apropierea centrelor de consum, depozitelor frigorifice, întreprinderilor de
prelucrare, surselor de apă pentru irigare și forţei de muncă.
Relieful plan, uniform sau în pantă până la 5o, pretabil pentru irigare și mecanizarea lucrări-
lor de îngrijire. Plantele de căpșun și arbuști fructiferi sunt sensibile la excesul de salinitate. Se
recomandă partea inferioară a pantei cu cel puţin 10-15 m mai sus de fundul văii. În locurile prea
joase există pericol de îngheţuri și înnămolire a mugurelui central al plantelor de căpșun, ceea ce
inhibă fructificarea.
Notă: Terenul trebuie să fie plan sau cu o pantă ușoară și nu trebuie să prezinte exces de apă
nici pe perioade scurte. Când se alege o regiune deluroasă, pentru cultura de căpșun se folosește
jumătatea inferioară a pantei dealului. Se alege expoziţia estică, sudică sau sud-estică pentru regi-
unile umede și expunerea vestică, nord-vestică, nordică, pentru regiuni mai puţin umede. Se vor
evita spaţiile înguste fără circulaţie a aerului, joase și care reţin apa.
Solurile mai favorabile sunt: cele aluviale din luncile râurilor; cernoziomurile obișnuite,
levigate, podzolite; cenușii de pădure. Compoziţia granulometrică luto-nisipoasă, lutoasă, luto-ar-
giloasă. Fertilitatea înaltă cu conţinutul de humus în stratul arabil nu mai mic de 2-3%. Reacţia
solului slab acidă, neutră sau slab alcalină (pH=5,5-7,2). Nivelul apei freatice sub 0,8-1 m de la
suprafaţa solului.
Căpșunul este o cultură care necesită condiţii specifice de cultivare. Sub aspectul recoltei tim-
purii, de la care se obţine profitul maxim, locul plantaţiei se alege cu mare precauţie. Ţinând cont
de specificul climateric al Republicii Moldova, pentru cultura căpșunului se aleg terenuri ferite de
îngheţuri în perioada înfloririi și fructificării, amplasate pe soluri nisipo-lutoase și luto-nisipoase,

111
aerate, fertile, suficient de umede, cu reacţie slab acidă, cu plantarea obligatorie a căpșunului
numai în terenuri irigate.
Pentru siguranţa alegerii corecte a unui amplasament pentru cultura căpșunului, se vor avea
în vedere următoarele elemente:
 amplasarea câmpului în zone cu sursă sigură de apă;
 sectorul ales trebuie sa fie plan sau cu o pantă ușoară;
 locul de cultivarea a căpșunului necesită o bună drenare a terenului, el nu trebuie să pre-
zinte exces de apă nici pe perioade scurte. Planta de căpșun este foarte sensibilă la excesul
de salinitate;
 structura solului destinat cultivării căpșunului trebuie să fie ușoară, afânată, cu o permea-
bilitate bună pentru apă;
 când se alege o regiune deluroasă, pentru cultura de căpșun se folosește jumătatea infe-
rioară a pantei dealului. Se alege expoziţia estică, sudică sau sud-estică pentru regiunile
umede și expoziţia vestică, nord-vestică, nordică, pentru regiuni mai puţin umede;
 nu se recomandă locurile joase, cu circulaţie slabă și pericol de îngheţ;
 se ţine cont de datele statistice ale temperaturilor joase, ale căderilor de precipitaţii și afec-
tarea de grindină;
 amplasarea terenurilor în apropierea drumurilor magistrale permite transportarea calita-
tivă a recoltei;
 amplasarea câmpurilor în sectoarele asigurate cu forţă de muncă, în special la recoltare.
Organizarea teritoriului. Constă în delimitarea câmpurilor asolamentului proiectat. Supra-
faţa fiecărui câmp, de regulă, se proiectează egală cu cea destinată plantării căpșunului, arbuști-
lor fructiferi. În interiorul câmpului proiectat înainte de plantare se divizează parcele. În funcţie
de mărimea suprafeţei plantaţiei, dimensiunile orientative ale parcelei pot fi de 100-300 m în
lungime și 50-150 m lăţime. Latura lungă a parcelei trebuie să coincidă cu direcţia rândurilor de
plante. Parcelele se delimitează prin drumuri late de 3 m, racordate la drumul central cu lăţimea
de 5-6 m. În scopul favorizării evacuării recoltei de căpșun sau arbuști fructiferi și altor lucrări
de îngrijire a plantaţiei în interiorul parcelei, perpendicular direcţiei rândurilor, la intervale de
50-100 m se lasă alei tehnologice cu lăţimea de 0,5-1 m.
Pregătirea solului pentru plantarea căpșunului și arbuștilor fructiferi
Pregătirea terenului în vederea plantării în scopul realizării unor condiţii mai bune de prin-
dere și de creștere a plantelor tinere constă din defrișarea vegetaţiei lemnoase, modelarea tere-
nului, repausul solului (după necesitate), fertilizare, desfundare și nivelarea de suprafaţă.
Defrișarea vegetaţiei lemnoase, constă în eliberarea terenului de arbori, arbuști, pomi îm-
bătrâniţi și uscaţi. Arborii și pomii se scot prin smulgere cu ajutorul tractorului pe șenile, iar
tufele de arbuști, prin tăierea lor de la bază cu toporul. Terenul trebuie să fie eliberat de rădăcini
și tulpini pentru a evita putrezirea lor în sol. Deoarece, prin descompunere rădăcinile eliberează
alcoloizi (amigdalina, florizina, taninuri) și alte substanţe inhibitoare pentru rădăcinile pomilor.
Nivelarea sau modelarea terenului este o lucrare de mare importanţă care se execută cu
scopul de a ușura aplicarea lucrărilor mecanizate și îndeosebi când se aplică irigarea. Pe terenu-
rile plane nivelarea constă în distrugerea muș-
uroaielor și umplerea cu pământ a șanţurilor și
gropilor, rezultate în timpul defrișării.
Repausul solului. Cercetările efectuate arată
că în cazul cultivării în monocultură a speciilor
pomicole plantele se dezvoltă greu, intră pe rod
târziu, dau producţii mici și se reduce ciclul bi-
ologic. Oboseala solului poate fi redusă, dar nu
ignorată, prin fertilizare organică și cultivarea
lucernei, sparcetei, fasolei, mazării, rapiţei, po-
rumbului, amestecului de măzăriche și ovăz.
După recoltarea culturii premergătoare se
efectuează investigaţii speciale în vederea stabi-
lirii indicilor clasei de favorabilitate a terenului, Figura 4.1. Nivelarea terenului
sistemul de cultură și productivităţii potenţiale

a plantaţiei. Se determină gradul infestării solului cu boli și dăunători (viermi-sârmă, nematozi
etc.). În baza rezultatelor investigaţiilor de către specialiștii respectivi se elaborează recomandări
pentru sistemul de cultură, fertilizare și dezinfecţia solului înainte de plantare.
Notă: Arătura se efectuează cu 2-3 luni înainte de plantare. Nu se admite plantarea în sol
proaspăt tasat, deoarece în urma tasării lui se dezgolesc rădăcinile plantei. Arătura se execu-
tă la adâncimea de 35-40 cm. Căpșunul are nevoie de o pregătire deosebită a solului, mai ales
când cultura rămâne pe sol 3 ani consecutiv. Arătura adâncă este deosebit de utilă pentru dis-
trugerea sau împiedicarea dezvoltării dăunătorilor ce se găsesc în sol (mai ales viermii-sârmă).
Arătura de toamnă și de vară împiedică dezvoltarea larvelor și pupelor speciilor de viermi albi
și sârmari.
Mărunţirea terenului se efectuează cu ajutorul combinatoarelor, tăvălugilor cu pinteni. La
căpșun, de pregătirea patului de nutriţie depinde calitatea lucrării de plantare a stolonilor. Dacă
este necesar, se face cu ajutorul frezei legumicole. Trecerea de 2-3 ori cu grapa cu discuri asigură
mărunţirea corespunzătoare a terenului pe o adâncime de 20 cm. Este deosebit de importantă
realizarea unui spaţiu suficient pentru dezvoltarea sistemului radicular, deoarece marea masă
a rădăcinilor se află în stratul de sol de 20-30 cm de la nivelul solului. Cu cât sistemul radicular
este mai bine dezvoltat, cu atât plantele se vor putea dezvolta mai bine și vor putea fructifica la
potenţialul maxim.
După zvântare, pe suprafaţa solului se introduc îngrășăminte minerale cu fosfor și potasiu
calculate la ridicarea conţinutului de P2O5 și K2O la nivelul considerat optimal pentru căpșun în
stratul 0-20 cm. La necesitate pot fi introduse superficial preparate pentru dezinfectarea solului.
Dezinfectarea solului se aplică în funcţie de gradul infestării cu dăunători conform recomandări-
lor descrise în compartimentul privind protecţia plantelor contra bolilor și dăunătorilor. Urmea-
ză nivelarea și mărunţirea solului cu freza la adâncimea de 20 cm. Concomitent, în acest strat de
sol se încorporează îngrășămintele și pesticidele necesare, care la modelările suprafeţei împreu-
nă cu solul se deplasează în biloane, unde se plantează răsadul de căpșun.
Mulcirea solului se va face cu folie sau ma-
terial geotextil, mai ales cel din urmă este efici-
ent pentru plantele tinere. Materialul geotextil
este foarte util la culturile de căpșuni, pentru că
permite trecerea aerului și a apei către rădăcini
și totodată, înnăbușă buruienile și le împiedică
dezvoltarea.
Îndată după lucrarea solului cu freza se efec-
tuează modelarea suprafeţei în biloane cu înălţi-
mea de cca 30 cm. Practic, mai frecvent se mode-
lează biloane pentru plantarea a două rânduri
de căpșun. În acest caz distanţa dintre centrele
biloanelor vecine este de 100-120 cm, iar lăţimea
bilonului de circa 70-80 cm. Pe centrul bilonului,
între rândurile de căpșun, se întinde o conductă
pentru irigarea prin picurare, perforată la inter-
vale de 40 cm. De-a lungul bilonului se întinde Figura 4.2. Etapele parcurse pentru așezarea foliei
folie neagră cu grosimea 0,05 mm și lăţimea 0,9- de mulcire la căpșuni
1 m. La marginile bilonului folia se fixează, fiind
acoperită cu sol. Intervalele dintre biloane se mulcesc, de regulă, cu paie.
Notă: Pentru reușita unei plantaţii de succes la culturile de căpșuni, un pas important este
pregătirea terenului pentru plantare. Se efectuează arătura adâncă și mărunţirea terenului cu
freza sau combinatorul. Nu este recomandată pregătirea terenului cu grapa cu discuri, deoarece
solul rămâne destul de tasat și plantarea este greoaie.
Avantaje la cultivarea căpșunilor cu folie:
 Protecţie anti-buruieni. Primul avantaj este acela că folia lasă doar stolonul de căpșune
să se dezvolte, acesta fiind „scos” la suprafaţă printr-un orificiu tăiat, în timp ce buruienile
și alte ierburi, nu mai au loc și lumină ca să răsară. Fermierul economisește, astfel, banii
pe care i-ar cheltui pentru produsele de erbicidat.

113
 Protecţie anti-secetă. Sistemul de folie trebuie completat de un sistem de irigaţie prin
picurare, având în vedere că în alt mod, apa nu ar avea cum să ajungă în solul plantaţiei.
Astfel, cultura este independentă de precipitaţii și are nevoie doar de soare ca să se dezvol-
te și fructele să se coacă. Mai mult, folia nu lasă apa să se evapore ușor din sol, iar stolonii
au mereu umiditatea de care au nevoie.
 Recoltă timpurie. Folia încălzită pe timpul zilei ajută stolonii să se dezvolte mai repede,
așa că recoltarea fructelor în acest sistem se face cu cel puţin două săptămâni mai devreme
decât la exploataţiile convenţionale din câmp. Acest lucru ajută fermierul să aibă câștiguri
mai mari, cunoscut fiind faptul că în prima perioadă în care fructele autohtone ajung în
pieţe, preţul lor este mai ridicat, scăzând drastic (cu peste 50%) în perioada de vârf, când
piaţa e invadată.
 Fructe mai curate. Căpșunile cultivate cu folie sunt ferite de a se murdări cu pământ, iar
fermierul le va vinde mai repede, ele fiind mai arătoase și cu un aspect mai proaspăt. La
fructele cultivate în câmp, când plouă, pământul „sare” și acoperă căpșuna, fiind nevoie,
uneori, chiar de spălarea acestor fructe, anterior vânzării.
Dezavantaje. Costuri mai mari.
STABILIREA PLANTAŢIILOR DE CĂPȘUN

Sistemele de plantare folosite la căpșun sunt:
 în rânduri simple, cu distanţa între rânduri de 60-100 cm, în funcţie de sistemul de întreţi-
nere a solului (manual sau mecanizat) și 20-25 cm între plante pe rând pe teren nemodelat;
 în benzi, pe teren modelat, în biloane de 2 sau 4 rânduri. Distanţele de plantare sunt de 35
cm între rândurile din bandă, 85-95 cm între benzi și 20-25 cm între plante pe rând.
Plantarea căpșunului în sere sau solarii
 Modalitatea de plantare este aceeași ca la plantarea în cultură liberă. Schema de plantare
este în benzi de 2-5 rânduri pe teren modelat, în biloane, sau plan cu distanţa între benzi
de 85-95 cm, între rânduri pe bandă de 35 cm, iar între plante pe rând de 20-25 cm.
Notă: Căpșunul se plantează numai în teren bine lucrat. Principalele lucrări care se fac îna-
inte de plantare sunt: fertilizarea organică, dacă avem gunoi de grajd bine fermentat; arătura la
28-32 cm, în funcţie de stratul fertil al solului; o lucrare cu freza. Dacă nu avem gunoi de grajd,
se aplică o fertilizare moderată cu îngrășăminte complexe de tipul 15-15-15 sau un îngrășământ
în care să predomine fosforul și potasiul. În această perioadă nu se aplică îngrășăminte azotate.
Sfaturi practice:
 Eventualele inflorescenţe se elimină, pentru a stimula dezvoltarea sistemului radicular;
 Indiferent de umiditatea solului, plantele se udă pentru a asigura un contact mai intim al
plantei cu solul și o bună pornire în vegetaţie, iar solul se tasează bine în jurul plantei;
 Dacă furnizorul n-a aplicat nici un tratament plantelor livrate, la două-trei săptămâni de
la plantare trebuie să efectuaţi primul tratament împotriva principalelor boli, folosind un
produs pe bază de cupru, care este mai puţin toxic, eficace și ieftin;
 Plantele proaspete trebuie plantate în termen de două-trei zile din ziua în care au fost scoa-
se din stolonieră. Dacă materialul a fost tratat înainte de livrare, el se poate folosi cinci-șase
zile, cu condiţia ca plantele să fie păstrate în beciuri sau în frigidere;
 Rezultate foarte bune se obţin când răsadul de căpșun este crescut în cuiburi nutritive din
palete speciale și plantat fără strămutarea sistemului radicular.
Reușita înfiinţării unei culturi de căpșun depinde de 3 factori în momentul plantării:
1. Rădăcina căpșunului după plantare trebuie sa rămână dreaptă în sol deoarece dacă vârfu-
rile vor sta îndoite în sus planta nu se va mai dezvolta, iar la urmă se usucă, de aceea trebuie efectuată
fasonarea înainte de plantarea fără plantator, cu o foarfecă se retează toate vârfurile cam la 10-15 cm
în funcţie de vigoarea plantei. La plantarea cu plantatorul se fasonează cu acesta după ce planta este
introdusa în sol până la nivelul coletului. Acesta are o lamă în vârf cu care se apasă rădăcinile în jos în
sol la nivelul 10-15 cm și apoi se retează, după care se tasează ușor pământul lângă plantă.
2. Planta după plantare sa fie cu coletul exact la nivelul solului. Dacă rădăcina rămâne
puţin descoperită în câteva zile planta se va usca. După plantare solul se udă și se mai așază, de
aceea trebuie de revenit și de acoperit planta cu pământ uscat, așa încât să nu se vadă deloc ră-
dăcina descoperită.

3. Mugurele terminal („inima plantei”) să nu fie acoperit cu pământ deoarece de la el por-
nesc în creștere frunzele si inflorescenţele. Dacă se acoperă cu pământ, planta suferă și se usucă.
1. Se repartizează plantele înainte

de plantare la 25-30 cm lângă
aţă.
2. Cu o mana se tine planta de la nivelul coletului iar cu cealaltă se

prinde vârful rădăcinii cu lama de la plantator aproximatv la 2-3 cm
de la vârful rădăcinii.
3. Se apăsa cu plantatorul planta

in sol pana ajunge la nivelul
solului cu nivelul coletului iar
cu cealaltă mana se tine ușor
de planta.
4. Se ţine planta bine iar cu

plantatorul se apăsa brusc ca
rădăcina sa fie retezata.
5. Se tasează ușor pământul

lângă plantă.
6. Se uda obligatoriu daca in

ziua respectiva nu ploua iar
solul nu este saturat de apa.
Figura 4.3. Tehnologia de plantare a răsadului de căpșun (1-6)

115
1. După plantare, rădăcina căpșunului trebuie sa rămână dreaptă în sol
2. După plantare, firul de căpșun trebuie să fie cu coletul exact la nivelul solului.
3. „Inima plantei” trebuie să nu fie acoperită cu pământ

Figura 4.4. Procesul plantării stolonilor (1-3)
Pregătirea plantelor de căpșun pentru perioada de iarnă începe în timpul verii și toamnei.
Căpșunii în perioada de toamnă diferenţiază (formează) muguri care vor înflori în primăvară și
de la care se așteaptă fructe și randamente. Aceasta înseamnă că toamna este o perioadă foarte
importantă pentru diferenţierea mugurilor florali și randamentul sezonului următor. În perioa-
da de toamnă (septembrie și octombrie), plantele de căpșuni încetinesc creșterea și se pregătesc
pentru iarnă.. Administrarea NPK este redusă la maximum, în mod special evitaţi îngrășăminte
cu azot, deoarece N poate provoca plantelor creșteri vegetative, scade depunerea mugurilor de
rod și rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute.
Concluzii:
Plantarea manuală:
 Plantarea manuală a rozetelor este cea mai răspândită și cu rezultate bune la prindere, dar
mai costisitoare. Se folosesc plantatoare speciale în formă de U, cu sapă sau cu plantatoare
în formă de lingură;
 Plantarea se face după o irigare prealabilă, cu una-două zile înainte, sau după o ploaie, dar
abia când terenul s-a zvântat la suprafaţă;
 Terenul se marchează cu ţăruși la distanţele de plantare dintre rânduri, apoi se întind sâr-
me sau sfori cu distanţa marcată între plantele de pe rând. Dacă sforile nu sunt însemnate,
se face o unitate de măsurare care se va folosi pentru primele câteva zeci de plante. Astfel,
se creează foarte repede obișnuinţa, renunţându-se la unitatea de măsurare;

 Dacă operaţiunea se face cu plantatorul special de căpșuni, plantele nu se mai mocirlesc,
iar rădăcina nu se mai fasonează, aceasta fiind fasonată în momentul plantării;
 Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, mai întâi se fac gropile, după care se
plantează stolonii cu rădăcina dreaptă, până la nivelul coletului. După plantare, mugurele
central trebuie să fie la nivelul solului;
 Dacă acesta rămâne cu 1-2 cm deasupra solului, sau dacă se îngroapă ușor în pământ, plan-
tele se înrădăcinează greu și se usucă.
Plantarea mecanică:
 Plantarea mecanică se execută cu mașina de plantat răsaduri, fie și de legume: ȘSN-2, ȘSN-
4, MPR 5 sau MPR 6, concomitent realizându-se și udarea. Plantele trebuie fasonate înainte
– frunzele și rădăcina, iar după plantare se verifică toate plantele, iar greșelile de plantare
se corectează manual.
 Procentul de prindere este mai scăzut la plantarea mecanică, de aceea, după două săptă-
mâni se pot completa toate golurile.
 Fertilizarea se face în funcţie de aprovizionarea solului și de îngrășămintele organice fo-
losite la pregătirea terenului. Se aplică: azot (100-120 kg/ha substanţă activă); fosfor (55-60
kg/ha substanţă activă); potasiu (100-150 kg/ha substanţă activă).
 Se preferă îngrășămintele îmbogăţite în special cu magneziu și cu zinc și se evită adminis-
trarea de azot în exces.
 Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care o treime se aplică toamna
(cele cu fosfor și potasiu) și restul, primăvara.
STABILIREA PLANTAŢIILOR DE ZMEUR

Drajonii de zmeur trebuie să fie sănătoși, să
aibă grosimea la baza tulpinii de cel puţin 10
mm și un sistem radicular cu lungimea de pes-
te 15-20 cm. Plantarea drajonilor se efectuează
toamna, până la îngheţurile stabile, sau primă-
vara foarte devreme, înainte de dezmugurire,
în gropi, șanţuri, brazde deschise cu plugul la
adâncimea de 30-32 cm sau în sonde perforate
cu burghiul hidraulic. Se recomandă ca rădăcina
plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru
a le rehidratata și să se mocirlească. Zmeura este
o plantă iubitoare de soare, care preferă zone-
le cu lumină directă. Se adaptează ușor la frig
sau la anotimpurile ploioase. Distanţa pe rând
Figura 4.5. Înierbarea solului între rânduri în
între plante este de 40-50 cm, iar între rânduri,
plantaţia de zmeur
în funcţie de sistemul de conducere: cultura în
benzi cu spalieri 2,5- 3 m; cultura sub formă de
gard fructifer 2,5-3 m; cultura sub formă de evantai 1,5-2,5 m, iar distanţa pe rând 1-1,2 m.
Întreţinerea solului. În anii întâi și doi după plantare solul se menţine ca ogor lucrat. Pe
intervalele dintre rânduri solul se lucrează de câteva ori cu cultivatorul la adâncimea de 8-10 cm
toamna și 6-8 cm în timpul vegetaţiei. Pe benzile din rânduri se efectuează prașile cu sapa. Din
anul al treilea pe intervalele dintre rânduri solul se afânează cu cultivatorul sau freza la adân-
cimea de 6-8 cm. Pe benzile din rânduri primăvara devreme solul umed se erbicidează. Ulterior
buruienile se plivesc concomitent cu răritul drajonilor de prisos.
STABILIREA PLANTAŢIILOR DE MUR

Plantarea murelor se poate face într-un interval larg de timp, care depinde în primul rând de
tipul de material săditor destinat plantării și de sistemul de cultură. Plantarea se realizează cel
mai frecvent în toamnă, când se utilizează plante din pepinieră. Sistemul de conducere a murului
în plan vertical, astăzi este practic considerat un mod clasic și standard de cultivare. Plantarea
se face într-un sol reavăn impecabil. Plantele sunt plantate, de regulă, cu 2-3 cm mai adânc decât
adâncimea pe care au avut-o în pepinieră. Înainte de plantare, se recomandă să se scurteze ră-

117
dăcinile pentru ¼ din lungimea lor. Când se plantează la sfârșitul toamnei sau la sfârșitul iernii,
plantele nu trebuie expuse la frig, deoarece rădăcina se va deteriora deja la -2°C. După plantare,
solul din jurul plantelor va fi ușor tasat. Acesta este un detaliu foarte important la plantare, deoa-
rece nu trebuie să pricinuiască daune mugurilor, în special acelor muguri care apar la colet și în
partea superioară a rădăcinilor. Un material săditor bine plantat nu trebuie să fie scos din sol prin
smulgerea acestuia cu două degete. Imediat după plantare, este bine de udat cu 2-3 litri de apă.
4.3. METODE DE IRIGARE ȘI NORME DE UDARE ÎN PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN

ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI
Irigarea aduce sporuri substanţiale de producţie, precum și dimensiuni superioare ale fruc-
telor, dar în contextul încălzirii globale, când utilizarea resurselor de apă este din ce în ce mai
restrictivă, aplicarea apei în volum optim nu mai pare o soluţie unică, dimpotrivă, utilizarea cât
mai raţională a apei de irigaţie prin irigarea sub stres hidric, chiar dacă nu se obţine recoltă ma-
ximă, este o opţiune recomandabilă.[16]
Cea mai mare cantitate de umiditate este necesară în timpul creșterii intensive a lăstarilor,
înfloririi și maturării fructelor. Plantele au un sistem radicular fasciculant și, prin urmare, sunt
capabile să utilizeze eficient rezervele de umiditate din sol doar de la o adâncime de 0-0,5 m.
Aceste rezerve sunt determinate de capacitatea solului de a reţine apa – solurile cu compoziţie
mecanică ușoară și conţinut scăzut de materie organică (soluri nisipoase) pot conţine doar 40-50
mm de umiditate, în timp ce solurile grele – până la 100 mm. Irigarea trebuie începută atunci
când plantele nu prezintă încă semne de deficienţă de umiditate – timpul optim pentru udare este
de a menţine nivelul de umiditate din sol la 70-75% din capacitatea de câmp.
Pentru a calcula productivitatea necesară a sursei apă este necesar să se ţină seama de efici-
enţa relativă a sistemului de irigaţii selectat și de faptul că plantaţia va necesita 20-30 mm de apă
săptămânal, provenite din precipitaţii naturale sau din irigări artificiale. Există două metode de
irigare pentru culturile bacifere: prin aspersiune și prin picurare.
Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină și asigură o bună aprovizionare cu apă
a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este acela că se spală
și se împrospătează foliajul. Dintre dezavantaje menţionăm: consumul mare de apă pe unitatea
de suprafaţă și favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii și fructelor, în special Botrytis,
Didymella și Clandosporium. În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului și de tipul de sol, în
timpul verii se fac 1-2 udări săptămânal pe solurile mai grele și 2-3 udări săptămânal pe solurile
mai ușoare, cu norme de 200-250mc/ha (20-25 mm).
Irigarea prin picurare este metodă cea mai raţională din punct de vedere al utilizării apei,
face posibilă introducerea îngrășămintelor solubile în apă în timpul fertilizării și insecticidelor
pentru combaterea dăunătorilor solului. În acest caz apa trebuie purificată de impurităţile me-
canice și biologice în scopul evitării blocării conductoarelor, filtrelor și tuburilor de apă. Irigarea
prin picurare constă în distribuirea apei de udare pe direcţia rândului de plante sub formă de
picături, în ritm relativ constant, cu ajutorul unei conducte de material plastic sau de cauciuc
cu ∅=1,8-2 cm prevăzute cu dispozitive de picurare pentru fiecare plantă. La irigare se folosesc
norme mici de udare, dar cu o frecvenţă mai mare, poate fi practicată pe teren denivelat, pe sol
ușor sau greu; realizează economie de forţă de muncă. O udare cu 10-15 mc/ha/zi timp de trei zile
consecutiv poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.
Dintre dezavantaje menţionăm: blocajele pot apărea cel mai des din cauza precipitării săruri-
lor minerale, care pot înfunda emiţătorii de picurare, rezultând o distribuţie neuniformă a apei
în timpul irigării și aplicarea neuniformă a îngrășămintelor în timpul fertilizării. Aceasta împie-
dică dezvoltarea uniformă a plantelor, reduce randamentele și pune în pericol calitatea fructelor.
Simptomele precipitărilor minerale în tuburile/emiţătorii de irigare prin picurare apar de obicei
ca depozitări albe calcaroase. Apa de irigare poate conţine 0,15-1,0 g/l săruri solubile. Reacţia apei
de irigaţie trebuie să fie cu pH-ul cuprins între 6,5-7,5. Temperatura optimală a apei de udare este
de 20-28°C, apa cu temperatura mai mică de 12-13°C fiind nefavorabilă pentru irigaţie.
Înainte de irigare producătorul trebuie să cunoască pH-ul apei și conductivitatea electrică a apei
(EC) de irigare, care este alt indicator de bază la formularea programului de fertigare și în general

al reușitei culturii. Acest indicator măsurat în soluţia nutritivă (apa + soluţia de fertilizare dizolvată)
nu trebuie să depășească 2.2 μS/m, în caz contrar dezvoltarea plantelor va fi anevoioasă. Odată cu
mărirea pH-ului apei are loc scăderea absorbţiei apei de către plante, în așa fel apa (soluţia) pentru
irigare devine insolubilă pentru plante și desigur nu poate fi utilizată în scop de irigare.
Parametrii de bază pentru aprecierea calităţii apei:
Mineralizarea, g/l < 1,0;
Mg = (Mg / (Ca + Mg)) × 100% < 50%;
Na = (Na / (Ca + Mg)) × 100% < 70%;
Na = (Na / (Ca + Mg + Na)) × 100% < 50%;
Raportul Na/Ca < 1;
Coeficientul de absorbire potenţială a sodiului (SAR) < 3.
Notă: Pentru majoritatea subtipurilor de
cernoziom în condiţiile Republicii Moldova este
acceptabilă utilizarea apei cu o mineralizare de
cel mult de 1,0 g/l și/sau SAR mai mic de 3.
Înainte de a începe proiectarea și instalarea
sistemului de irigare este necesar de efectuat
următoarele acţiuni:
 asiguraţi-vă că există o sursă de apă în
cantităţi suficiente și de calitate;
 testaţi în laborator apa din sursa de iri-
gare;
 obţineţi Autorizaţia de Folosinţă Specia-
lă a Apei.
Figura 4.6. Tester Figura 4.7. Tester
Pentru măsurarea pH-ului apei în condiţii pH-metru EC-metru
de câmp se utilizează un pH-metru de tip elec-
tronic și pentru măsurarea EC-ului apei se folo-
sește un EC-metru de tip electronic.[17].
Căpșun. Pentru cultura căpșunului este obligatorie prezenţa sursei de apă și amenajarea ei
pentru irigare. În lipsa apei în sol, frunzișul plantelor este slab dezvoltat, fructele mici, uneori
deformate, recoltele compromise, mugurii de rod slab diferenţiaţi. Excesul de apă de asemenea
are consecinţe negative: putrezirea coletului și pieirea plantei, sufocarea și moartea rădăcinilor,
dezvoltarea bolilor.
Irigarea se face până în a doua jumătate a verii, chiar și după cosire, iar în cazuri de secetă
puternică și în timpul recoltării, prin aspersiune, picurare subterană sau la nivelul solului. Prin
aspersiune pot fi irigate plantaţiile care nu sunt mulcite cu folie de polietilenă, amplasate aproape
de sursa de apă. Această metodă poate fi folosită cu succes și la protejarea plantaţiei de îngheţ.
Irigarea este absolut necesară în primele 2-3 săptămâni de la plantarea stolonilor până la în-
rădăcinarea lor. În cazul irigării prin picurare se stabilește un program de irigare care asigură în
mod constant un nivel al umidităţii în sol de 70-80% din capacitatea de câmp pentru apă.
Zmeur. Zmeurul este foarte sensibil la regimul instabil al umidităţii din sol, mai ales în peri-
oada formării și maturării fructelor. Condiţii favorabile pentru creșterea și fructificarea plantelor
se creează atunci când umiditatea solului în stratul 0-40 cm se menţine permanent la nivelul de
70-75% din capacitatea din câmp pentru apă.
Recoltele de zmeur sunt puternic influenţate de umiditatea solului. În lipsa condiţiilor de umi-
ditate optimă în sol, procesele chimice și microbiologice se înrăutăţesc, se formează mai puţine
rădăcini active, iar acestea au o durată de viaţă scurtă, ceea ce contribuie ca plantele să absoarbă
și să sintetizeze mai puţine elemente nutritive. În consecinţă, are loc o creștere mult mai slabă a
drajonilor, lăstarilor și fructelor.
Excesul de apă din sol prelungește perioada de vegetaţie până toamna târziu, scade rezistenţa
plantelor la ger și la boli, calitatea fructelor se diminuează, rădăcinile nu mai pot respira, ca atare
scade schimbul ionic, iar la un exces prelungit de apă în sol, plantele pier prin asfixia radiculară.
În condiţiile RM, pe parcursul perioadei de vegetaţie, se recomandă ca plantaţia de zmeur să
fie udată de 4-5 ori cu norma de 300-350 m3/ha. În primăverile secetoase prima udare se face cu
7-10 zile înainte de înflorit. Următoarele udări: la începutul formării fructelor, la începutul coa-

119
cerii fructelor și după culesul fructelor. În perioadele foarte secetoase udările se fac la intervale
de 7-10 zile. Udările de toamnă favorizează creșterea excesivă, tardivă a tulpinilor. Ca rezultat,
partea superioară nu se maturizează suficient și degeră în timpul iernii.
4.4. MULCIREA SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

În plantaţia de căpșun și arbuști fructiferi, solul se întreţine ca ogor negru sau sub mulci. Mai
des solul se întreţine înierbat cu lăţimea stratului de iarbă de 1,60-1,80 m de-a lungul rândului
de căpșun și arbuști fructiferi, iar 20-40 cm de la plantă solul se lasă curat de buruieni și iarbă.
Mulciul utilizat în plantaţiile de căpșun și arbuști fructiferi poate fi: organic și anorganic.
Mulciul organic reprezintă un amestec de materie organică și este, de obicei, compus din paie,
frunze, resturi vegetale și rumeguș. În plantaţiile comerciale de căpșun și arbuști fructiferi de
regulă se utilizează următoarele tipuri de mulci: natural (rumeguș de lemn, înierbarea naturală);
artificial (folie din polietilenă de culoarea neagră, gri sau albă sub formă de bandă cu o lăţime de
50-60 cm).
a b
Figura 4.8. Mulcirea și înierbarea solului în plantaţia de zmeur: a) înierbarea solului între rânduri;
b) mulcirea solului de-a lungul benzii, cu folie de polipropilenă (plantaţie în spaţiu protejat)
Mulciul artificial se efectuează prin folosirea foliei de polietilenă sau alte materiale din plas-
tic, care în contact cu solul nu degradează, sunt ușor de manipulat și ieftine. La cultivarea căpșu-
nului se practică foarte frecvent utilizarea foliei și anume pentru obţinerea unor fructe curate și
aspect comercial plăcut, totodată reducându-se riscul unei infecţii cu boli și blocându-se dezvol-
tarea buruienilor.
Avantaje: protejează structura solului, menţine umiditatea din sol; împiedică creșterea buru-
ienilor; reduce procesul de eroziune; reduce oscilaţiile de temperatură cu 3-6ºC vara și mărește cu
2-3ºC temperatura solului pe timp de iarnă, favorizează fructificarea și calitatea fructelor.
Dezavantaje: costurile ridicate ale foliei de polietilenă, ale materialelor organice și ale manope-
rei folosite la mulcire; folia împiedică pătrunderea apei, în timpul precipitaţiilor atmosferice și
persistă necesitatea de irigare și control al apei la nivelul rădăcinilor; folia mărește suprafaţa de
iradiere și la plantele de căpșun provoacă pagube în perioada îngheţurilor târzii de primăvară.
Mulciul natural, avantaje:
 împiedică evaporarea apei de la nivelul sistemului radicular;
 protejează rădăcinile plantelor de diferenţele bruște de temperatură;
 împiedică încălzirea în exces pe timp de vară și de îngheţ pe timp de iarnă;
 prin folosirea cu discernământ a mulciului organic se asigură un nivel optim de aciditate
a solului;
 îmbogăţește solul cu substanţe hrănitoare și benefice, îmbunătăţindu-i structura, prin ur-
mare, regenerându-l;
 înnăbușă buruienile, împiedicând dezvoltarea lor, pentru că nu permite pătrunderea lu-
minii (stratul trebuie să fie de cel puţin 7-10 cm);

 permite/asigură înmulţirea microorganismelor benefice/eficiente în substrat și le ajută în
munca lor neostoită;
 protejează plantele de dăunători;
 împiedică stropirea cu noroi a plantelor pe timp de ploaie;
 împiedică formarea mucegaiului la stratul inferior al frunzelor de căpșun și arbuști fructiferi.
Dezavantaje: sporirea consumului de forţă de muncă și a cheltuielilor materiale prin pro-
curarea și aplicarea mulciului, ceea ce conduce la ridicarea costului de producţie al fructelor;
stimulează dezvoltarea sistemului radicular al plantelor mai la suprafaţă; nu combate buruienile
perene, dacă grosimea stratului de mulci nu este mai mare de 20 cm. La unitatea de suprafaţă
pentru mulcire sunt necesare cca 30 – 40 t materiale organice.[18]
4.5. OPTIMIZAREA REGIMULUI DE NUTRIŢIE A CĂPȘUNULUI ȘI ARBUȘTILOR

FRUCTIFERI
Căpșunul și arbuștii fructiferi sunt specii care reacţionează foarte favorabil la aplicarea îngră-
șămintelor organice și minerale, datorită sistemului radicular repartizat în stratul superficial de
20-30 cm.
În ontogeneză și pe parcursul fazelor de vegetaţie în plantaţia de căpșun și arbuști fructiferi
se efectuează următoarele tipuri de fertilizări:
 Fertilizarea de aprovizionare a terenului (înainte de plantare);
 Fertilizare radiculară (direct în sol, în formă de îngrășăminte solide);
 Fertilizare foliară (direct pe frunze, în formă de îngrășăminte lichide);
 Fertigare (prin sistemul de irigare).
Înainte de a aplica îngrășăminte, se efectuează următoarele analize:
– analiza fizico-chimică a solului, pentru a aprecia nivelul de macro- și microelemente în
stratul de sol, nivelului pH-ului solului; cel mai bine de efectuat primăvara devreme sau
toamna târziu, pentru a nu obţine rezultate eronate despre carenţa unui sau altui element
nutritiv din sol. Nu se efectuează colectarea probelor la prezenţa macroelementelor, nive-
lului de pH în sol, după averse de ploaie.
– analiza ţesuturilor frunzei, pentru a aprecia nivelul de micro- și macroelemente din frun-
ză, sau carenţa unui sau alt element nutritiv de care are nevoie planta în acel moment.
Se efectuează în perioada de vegetaţie: toamna, înainte de formarea mugurilor floriferi și
primăvara, înainte de înflorire se verifică nivelul nutriţiei minerale al plantelor prin con-
ţinutul elementelor în frunze (diagnosticul foliar), determinat în laboratoare specializate
autorizate. În cazul când conţinutul de azot în frunze este sub indicii optimali, doza de
azot se mărește cu 0,1-0,2 kg/ha/zi la norma de azot, introdusă cu irigările prin picurare în
perioada respectivă. Dacă în frunze este sub nivelul optimal și conţinutul altor elemente
se poate aplica fertilizarea extraradiculară prin stropirea plantelor cu preparate complexe
(Poly-Feed, Grinta-Berry ș.a.), care conţin un raport echilibrat de macro- și microelemente.
Concentraţia soluţiei este indicată în recomandările pentru aplicarea fertilizantului re-
spectiv. Pentru Poly-Feed concentraţia recomandată a soluţiei de stropit este 0,8-1%. Se
efectuează 1-2 stropiri cu un interval de 10-15 zile.
Fertilizarea de aprovizionare a terenului se execută obligatoriu înainte de plantare și tre-
buie să se facă în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Prin ferti-
lizare, nivelul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive trebuie adus la valori medii și
uniforme pe parcele.
Se cunosc două abordări în legătură cu fertilizarea de aprovizionare a terenului cu îngrășă-
minte organice și chimice: îngrășămintele se împrăștie în mod uniform după nivelarea terenului
și se încorporează în sol prin lucrarea de desfundare și prin împrăștiere pe terenul desfundat.
Prima abordare presupune administrarea înainte de arătură a îngrășămintelor organice și
cele chimice puţin mobile cu fosfor și potasiu, ceeea ce contribuie la stocarea lor în zona de re-
partizare în sol a sistemului radicular. Practic pentru a mări concentraţia cu un mg P2O5 la 100 g
sol este necesar de introdus la hectar 80-120 kg P2O5, iar cu un mg K2O la 100 g sol se va administra
câte 100 g potasiu.

121
Abordarea a doua presupune administrarea fosforului și potasiului înainte de arătură, iar a
gunoiului de grajd după, prin încorporarea lui în sol printr-o cultivaţie adâncă de 10-15 cm.
Îngrășămintele organice – gunoi de grajd 40-60 t/ha se introduc sub arătura pentru cultura
premergătoare sau sub arătura înainte de plantarea căpșunului (gunoi de grajd bine fermentat).
Fertilizarea radiculară. Nivelul cantităţilor de îngrășăminte aplicabile se face, în mod corect,
după efectuarea unei analize chimice a solului. În urma cercetărilor, se recomandă ca adminis-
trarea azotului să se facă numai dacă prezenţa acestuia în sol scade sub nivelul a 15 mg/100 g sol.
Pentru fiecare 3,5 mg sub nivelul de 15 mg, se administrează 100 kg/ha azotat de amoniu.
Cu privire la fosfor, dacă prezenţa sa în sol este sub 85 mg P2O5 (în soluţie apoasă) la 100 g
sol, se va administra cantitatea de 400-700 kg/ha superfosfat. Potasiul, în general, se găsește în
cantităţi suficiente. Totuși, dacă nivelul acestuia scade sub 20-40 mg/100 g sol se va administra
cantitatea de 80-100 kg/ha sulfat de potasiu. În principiu, fertilizările se fac fracţionat, de 2-3 ori
pe an, din care: 1/3 se dau în toamnă și 2/3 primăvara. La căpșun, în cazul culturii de 2-3 ani de
rod, se aplică fertilizarea cu azot după cosirea frunzelor.
Fertilizarea foliară este practicată pentru nutriţia plantelor cu micro-elemente și azot. Aceas-
tă metodă este eficientă pentru nutriţia de moment, în cazul dacă rezultatele analizei frunzelor
au arătat o deficienţă a unuia sau altui element, sau această deficienţă s-a manifestat deja în
plantaţie.
Fertilizările foliare au rol de supliment nutritiv, recomandându-se aplicarea lor la fenofazele
de înflorire în masă și sfârșitul înfloritului. Întrucât gama de produse pentru fertilizări foliare
este foarte largă și bine delimitată, în funcţie de raportul N:P:K și de conţinutul de microelemente,
este necesară o alegere atentă a produsului, în funcţie de etapa din dezvoltarea plantei și ritmul
de absorbţie al elementelor fertilizante din sol.
La aplicarea îngrășămintelor se ia în consideraţie pH-ul solului, care trebuie să fie ușor acid –
până la ușor alcalin, pentru ca îngrășămintele să poată fi asimilate de către plantă. De aceea, una
din metode cele mai efective este aplicarea îngrășămintelor prin fertigare, ce oferă posibilitate
de scăderea sau ridicarea pH-ului solului prin introducerea prin fertigare a acidului ortofosforic,
acidului sulfuric, acidului azotic sau a altor preparate existente pe piaţa moldovenească (Nova
PeKacid – 0-60-20 – prin picurare (până la înflorire, după înflorire), 0,5-2 kg/1000 l apă;
Agrolution Ph Low -15-13,1–12,3 + TE – prin picurare (până la înflorire), 40-50 kg/ha /1000 l apă;
CropAid – fertilizare foliară – 5 l /1000 l apă, 2-3 utilizări, în perioada de: înmugurire, până la
înflorire, după înflorire și poate a fi utilizat prin fertigare pentru scăderea pH-ului solului + supli-
nirea cu elemente nutritive, în caz necesitate.
Toate preparatele mai sus menţionate au pH-ul soluţiei acidă, cu valoarea cuprinsă între 2,5-
5,5, ceea ce oferă posibilitatea scăderii pH solului după introducerea soluţiei de lucru în sol, dacă
este necesar de scăzut. La un pH puţin acid-neutru se utilizează îngrășăminte complexe simple
(N:P:K + microelemente) sau pe bază de helaţi (oligoelemente).
Fertigarea. În plantaţiile moderne de căpșun și arbuști fructiferi macro- și microelementele
se aplică odată cu irigarea plantelor în perioada de vegetaţie, în diferite fenofaze ale dezvoltării
plantelor.
Pentru asigurarea uniformităţii aplicării îngrășămintelor minerale, mai întâi se execută iriga-
rea fără utilizarea îngrășământului propriu-zis, astfel capacitatea de umiditate de câmp să ajungă
la nivelul de 70-75%, apoi se utilizează soluţia de lucru dizolvată, care se introduce în sistemul
de irigaţie, iar la sfârșitul utilizării soluţiei, apoi sistemul de irigare este spălat cu apă curată.
Este deosebit de important să verificăm preventiv compatibilitatea îngrășămintelor (dacă sunt
utilizate mai multe tipuri în aceeași soluţie de lucru), pentru a preveni formarea sedimentelor în
interiorul tuburilor de irigare.
Fosfor și potasiu. Ratele de aplicare a îngrășămintelor cu fosfor și potasiu depind de rezul-
tatele analizei probei de sol. Întrucât, pe lângă disponibilitatea solului cu aceste elemente, canti-
tatea de fosfor și potasiu necesară plantelor depinde de varietatea și starea de plantare, în viitor
aceste norme vor fi ajustate pe baza rezultatelor analizei frunzelor.
Calciu. Deficienţa de calciu este rară. Cu toate acestea, pe solurile cu o compoziţie mecanică
ușoară sau cu pH scăzut, dacă analiza solului arată un conţinut scăzut de calciu, se recomandă
utilizarea îngrășămintelor minerale care conţin acest element (azotat de calciu) aplicat foliar sau
utilizarea gipsului (sulfat de calciu), sau se aplică radicular nitrat de calciu.

Magneziu. Deficienţa de magneziu apare de asemenea numai în cazuri individuale și este aso-
ciată în principal cu un nivel scăzut de pH (dacă nu s-a aplicat gips). Dacă rezultatele testului frun-
zei au arătat o deficienţă de Mg, putem adăuga 0,8-1,0 kg s.a./ha magneziu sub formă de sulfat.
Bor. Se recomandă analiza solului pentru depistarea deficienţei acestui nutrient. Deficitul de
bor determină o întârziere în trezirea mugurilor, creșterea frunzelor. O lipsă semnificativă de bor
poate duce la moartea lăstarilor tineri. Acest element este destul de mobil în sol, de aceea este ne-
voie de introducerea borului primăvară sau toamna. Aplicarea în sol cu norma de 1,0-1,5 kg s.a./
ha bor (sub formă de acid boric) sau atunci când apar primele semne de deficienţă se va aplica
0,1-0,15 kg s.a./ha foliar (Solyubor sau acid boric).
Cupru. La insuficienţă de cupru, se recomandă introducerea în sol a 5-10 kg s.a./ha sub formă
de sulfat de cupru.
Mangan. Deficienţa de mangan este rară, însă în solurile cu reacţie neutră sau alcalină, plan-
tele pot prezenta semne de deficienţă a acestui element – lamele frunzelor dintre fasciculele con-
ducătoare se îngălbenesc, cele mai groase rămân verzi. Introducerea manganului în sol este ine-
ficientă, deoarece, cu o reacţie alcalină, devine imediat inaccesibilă plantelor. Prin urmare, se
practică aplicarea numai pe zona de lângă rădăcină prin sistemul de irigare prin picurare sau
fertilizarea foliară cu norma de 1,0-2,0 kg s.a./ha sulfat sau forme de chelaţi ai acestui element.
Căpșunul se caracterizează prin consum mare de elemente ale nutriţiei minerale și respectiv,
este mai pretenţios și sensibil faţă de sistemul de fertilizare. Pe parcursul vegetaţiei consumul
mai intens al elementelor nutriţiei minerale se manifestă în două perioade:
Prima – primăvara, în timpul înfloririi și formării fructelor;
A doua – spre sfârșitul vegetaţiei când are loc creșterea intensivă a sistemului radicular și for-
marea mugurilor floriferi pentru fructificarea în anul următor.
Pentru formarea unei tone de căpșune se consumă: N 4,3-4,5 kg; P2O5 1,5-1,8 kg; K2O 5,5-6,5 kg.
Pentru producţia de căpșune de 25-30 t/ha indicatorii principal ai fertilităţii solului în stratul 0-40
cm sunt: humus 2,8-3%; azot (NO3+NH4) 3,8 mg/100 g; P2O5 3,2 mg/100 g; K2O 27 mg/100 g. Conţi-
nutul relativ optimal (diagnostical) al elementelor în frunze constituie: N 2,6-2,7%; P2O5 0,6-0,7%;
K2O 2,3-2,6%. Acești indici constituie baza întocmirii sistemului raţional de fertilizare în plantaţia
de căpșun [19].
Sursa principală de acumulare a materiei organice în sol o constituie încorporarea reziduu-
rilor (paie, frunze ș.a.) plantelor cultivate în asolament. Este mai raţional ca îngrășămintele or-
ganice (gunoi de grajd, cu 40-60 t/ha) să fie introduse sub arătura pentru cultura premergătoare
din asolament. În acest caz stratul de sol fertilizat cu îngrășăminte organice în procesul arăturii
înainte de plantarea căpșunului se deplasează în stratul superficial, iar ulterior în biloanele pen-
tru plantarea căpșunului.
Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică în fond distribuindu-se uniform pe suprafaţa
terenului înainte de mărunţirea și nivelarea solului cu freza. Dozele orientative sunt PK câte
100-120 kg/ha (s.a.). Însă mai eficient este să fie calculate după metoda descrisă pentru ferti-
lizarea înainte de plantarea livezii, în vederea ridicării conţinutului de P2O5 și K2O în stratul
de sol 0-20 cm la nivelul considerat optimal pentru căpșun. Încorporarea în stratul de sol 0-20
cm se efectuează concomitent cu lucrarea solului cu freza, la adâncimea de 20 cm înainte de
modelarea suprafeţei. În procesul modelării suprafeţei îngrășămintele împreună cu solul se
deplasează în biloane.
Îngrășămintele cu azot se aplică diferenţiat în conformitate cu dinamica consumului acestui
element de către plante în diverse faze de vegetaţie. Doza integrală se calculează sub recolta pla-
nificată în anul curent după metoda descrisă pentru livezile de rod.
Pentru perioada de după plantare, 25% din doza anuală a îngrășămintelor cu azot pot fi intro-
duse concomitent cu îngrășămintele cu fosfor și potasiu, fiind încorporate în stratul de sol 0-20 cm
prin lucrarea solului cu freza înainte de modelarea suprafeţei terenului.
Este preferabilă introducerea îngrășămintelor cu azot concomitent cu irigarea prin picurare
(fertirigaţia). În primele două săptămâni după plantarea răsadului, odată cu irigarea prin picu-
rare se introduc câte 0,4 kg/ha/zi de azot, iar ulterior, în timpul creșterii intensive a plantelor și
formarea mugurilor floriferi – câte 0,8 kg/ha/zi azot. Primăvara, până la începutul înfloririi, odată
cu apa pentru irigare se introduc câte 0,4 kg/ha/zi azot, iar în perioada înfloritului, formării fruc-
telor și ulterior – câte 0,8 kg/ha/zi azot.[20]

123
Concluzii
 Fertilizarea se face în funcţie de aprovizionarea solului și de îngrășămintele organice fo-
losite la pregătirea terenului. Se aplică: azot (100-120 kg/ha substanţă activă); fosfor (55-60
kg/ha substanţă activă); potasiu (100-150 kg/ha substanţă activă).
 Se preferă îngrășămintele îmbogăţite în special cu magneziu și cu zinc și se evită adminis-
trarea de azot în exces.
 Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care o treime se aplică toamna
(cele cu fosfor și potasiu) și restul primăvara.
Notă: În mod normal, doza de îngrășăminte aplicabile se face după efectuarea unei analize
chimice a solului. Se recomandă ca administrarea azotului să se facă numai dacă prezenţa aces-
tuia în sol scade sub nivelul de 15 mg/100 g sol. Pentru fiecare 3,5 mg sub nivelul de 15 mg, se
administrează 100 kg/ha de azotat de amoniu.
Fertilizarea zmeurului se face în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile climatice ale anului
respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie făcută cu cea mai mare
atenţie. O fertilizare unilaterală determină, în multe plantaţii, dezvoltarea excesivă a plantelor,
producţii slabe și probleme fitosanitare (apariţia bolilor și, uneori, crește frecvenţa dăunătorilor).
Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a plantelor și un nivel de
fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii plantaţiei pe același teren.
Pentru recolta 7-10 t/ha de zmeură indicii principali ai fertilităţii solului în stratul 0-40 cm
sunt: conţinutul de humus 2,6-3,0%; P2O5 mobil-3,4 mg/100 g sol; K2O schimbabil 2,8 mg/100 g sol
(după Macighin).[21]
Înainte de plantare, în funcţie de nivelul fertilităţii solului, sub arătura adâncă se introduc
îngrășăminte organice 30-40 t/ha, cu fosfor și potasiu P60-90, K90-120. În anii 2 și 3 înainte de afânarea
solului se introduc îngrășăminte cu azot N60-90 în două reprize: 2/3 din doza totală – primăvara
devreme, iar 1/3 – după eliminarea tulpinilor de 2 ani, care au rodit.
Începând cu anul 4, când plantaţia este în perioada de maximă producţie, pe intervalele dintre
rânduri sub arătura la adâncime de 12-15 cm, o dată în trei ani, se introduc 20-30 t/ha gunoi de
grajd și P60-90 K90-120. Este mai raţional ca o jumătate din dozele recomandate de îngrășăminte să
se introducă pe intervalele impare în toamna anului curent, iar a doua jumătate – pe intervalele
pare în toamna anului următor. Îngrășămintele cu azot N90-120 se introduc anual înainte de afâna-
rea solului: 2/3 din doza indicată – primăvara devreme, iar 1/3 – după eliminarea tulpinilor care
au rodit.
Dozele de îngrășăminte cu azot se calculează sub recolta planificată pentru fiecare an și nive-
lul de asigurare a solului cu forme asimilabile ale acestui element. Pentru fiecare tonă de fructe
se introduc: la nivelul de asigurare sub mediu 4,5 kg N; mediu 4,3 kg N; ridicat 4,1 kg N; foarte
ridicat 3,4 kg N.
4.6. METODE ȘI MĂSURI DE CONTROL AL BURUIENILOR ÎN PLANTAŢIILE DE

CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI
Căpșun. Cele mai periculoase buruieni pentru cultura de căpșun și arbuști fructiferi sunt:
pirul, ștevia, volbura, pălămida și urzica. Pirul și volbura se distrug foarte greu dacă se instalează
în plantaţiile de căpșun și arbuști fructiferi, deoarece au rizomi profunzi. În plus, volbura se înfă-
șoară pe tulpinile arbuștilor fructiferi, de pe care se desprind cu greu, în cursul acestei operaţii se
rup o parte din lăstarii fertili, accident ce se soldează cu pierderi de recoltă. Rizomii de pir trebuie
strânși și arși la pregătirea solului pentru plantare. Ștevia are rădăcina groasă și foarte profundă,
iar tulpina atinge dimensiuni mari, de aceea trebuie distrusă în faza incipientă de creștere, prin
retezare cu săpăliga, la 6-8 cm sub nivelul solului. În plantaţiile de căpșun și arbuști fructiferi în
producţie, cele mai bune rezultate le dă ogorul negru. Mulcirea solului de lângă plante cu mra-
niţă, bălegar păios, paie putrede într-un strat de 6-8 cm este indicată numai în anul plantării. În
plantaţiile pe rod, mulciul introdus în cadrul benzilor de arbuști fructiferi îngreunează apariţia
drajonilor la zmeur și mur.
Controlul buruienilor și exterminarea lor este una dintre cele mai importante măsuri tehnolo-
gice în ceea ce privește cultivarea căpșunilor. În afară de faptul că randamentul căpșunilor poate

fi redus cu mai mult de 40%, buruienile găzduiesc boli, servesc ca adăpost pentru dăunători, com-
plicând recoltarea, împiedicând aplicarea calitativă a agenţilor de protecţie și a îngrășămintelor,
schimbând microclimatul și expunând plantele la un atac mai puternic al bolilor.
Controlul buruienilor începe înainte de plantarea căpșunilor. Anume atunci când se selectea-
ză terenul și se întocmește un plan pentru plantarea căpșunilor, începe și controlul buruienilor
pentru a alege parcelele care sunt mai curate din punct de vedere al prezenţei buruienilor. Cu-
noașterea florei de buruieni și recunoașterea, în practică, a celor mai răspândite buruieni este de
mare folos. Distrugerea buruienilor între rânduri și pe rânduri ar trebui să înceapă atunci când
buruienile ajung până la 5-10 cm înălţime, ceea ce este derutant, la 30 de zile după plantare. Dacă
permitem buruienilor să se dezvolte în acest stadiu, aceasta ne poate ruina tot efortul depus, de-
oarece răsadurile de căpșuni vor fi sufocate.
Notă: În anul de plantare nu se recomandă utilizarea erbicidelor pentru a distruge buruieni-
le. În anul următor, în primăvară, după curăţarea căpșunilor, începem cu distrugerea buruieni-
lor. Pentru această etapă pot fi utilizate erbicide totale, dar cu aplicare atentă în cavitate.
Zmeur. Întreţinerea unei plantaţii de zmeur necesită urmărirea a cel puţin patru obiective
agrotehnice principale: fertilizarea plantaţiei, irigarea, distrugerea buruienilor și combaterea bo-
lilor și a dăunătorilor.
Întreţinerea solului. În anii întâi și doi după plantare solul se menţine ca ogor lucrat. Pe
intervalele dintre rânduri solul se lucrează de câteva ori cu cultivatorul la adâncimea de 8-10 cm
toamna și 6-8 cm în timpul vegetaţiei. Pe benzile din rânduri se efectuează prașile cu sapa. Din
anul al treilea pe intervalele dintre rânduri solul se afânează cu cultivatorul sau freza la adânci-
mea de 6-8 cm. Pe benzile din rânduri, primăvara devreme, solul umed se erbicidează. Ulterior
buruienile se plivesc concomitent cu răritul drajonilor de prisos.
În plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul al III-lea se pot
aplica, cu mare precauţie, erbicidele necesare. Această acţiune este foarte importantă, deoarece
sistemul radicular al zmeurului este puternic ramificat și superficial și nu suportă nici un fel de
concurenţă. Culturile de talie mică și care se recoltează timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac,
salată) pot fi utilizate pe post de culturi intercalate doar în primul an după plantare.
Înierbarea solului constă din menţinerea
terenului din plantaţii cu diferite ierburi perene.
Se practică în plantaţiile irigate și în plantaţiile
amplasate pe terenuri în pantă și supuse eroziu-
nii, în zone cu precipitaţii peste 600 mm. Se reco-
mandă înierbarea unei benzi late de 120-140 cm
între rânduri și menţinerea solului pe rândul de
plante, curat de buruieni, pe o lăţime de 80-100
cm prin erbicidare, lucrări ale solului, mulcire
sau un sistem mixt.
Înierbarea poate fi naturală sau artificială,
obţinută prin semănarea terenului cu ameste-
curi de graminee și leguminoase (golomăţ, rei- Figura 4.9. Sistem mixt de mulcire
gras, păiuș de livadă, firuţa, trifoi, sparcetă etc.).
În cazul înierbării artificiale, speciile de ierburi trebuie să aibă o înrădăcinare superficială, să re-
ziste bine atât la secetă, cât și la umiditate, la umbră, la cosirea repetată cât și la călcare, să nu fie
pretenţioase faţă de ecologie, să formeze un covor de iarbă uniform. Semănatul se face primăvara
devreme sau în august, peste un interval dintre rânduri, pe un teren bine pregătit și nivelat, pen-
tru a asigura o germinaţie uniformă. Cantitatea de sămânţă necesară la hectarul efectiv semănat
este de 40-60 kg, în funcţie de amestec.
După înţelenire iarba se cosește de circa 6-8 ori într-un an, când are înălţimea 15-20 cm și se
lasă pe sol în formă de mulci. Peste 3-5 ani ierburile se ară și se însămânţează intervalul vecin. Un
asemenea ciclu se repetă în cursul întregii perioade de exploatare a plantaţiei.
Prelucrarea solului pe rând se efectuează de 5-6 ori pe parcursul anului, în benzi de aproxi-
mativ 80-100 cm lăţime (40-50 cm pe ambele părţi ale liniei). În toamnă și la începutul primăverii,
lucrarea solului se face la o adâncime de 7-10 cm, iar în alte cazuri la o adâncime de 5-6 cm.

125
Mur. Începând cu anul doi după plantare, murul necesită îngrijire intensivă, tăiere regula-
tă, fertilizare regulată, întreţinere impecabilă a terenului fără buruieni și protecţie periodică și
regulată împotriva bolilor și dăunătorilor. Tratamentele tehnologice în plantaţiile de mur pot fi
împărţite în următoarele categorii de acţiuni:
 selectarea drajonilor și a lăstarilor crescuţi la baza plantei;
 legarea tulpinilor de firele de sârmă și dirijarea lor;
 eliminarea drajonilor și a lăstarilor în faza erbacee, după necesitate;
 tăierea tulpinilor de doi ani după recoltare;
 întreţinerea plantelor și controlul buruienilor.
Controlul buruienilor este una dintre cele mai importante măsuri de producere a fructelor
de mure. În întreţinerea solurilor din plantaţiile de mur, distingem procedurile de menţinere a
spaţiului dintre rânduri și a procedurii de menţinere a spaţiului pe rând.
Activităţile de întreţinere a solului și control al buruienilor în plantaţiile de mur sunt identice
cu cele desfășurate în cazul plantaţiilor moderne de zmeur.
4.7. METODE ȘI MĂSURI DE CONTROL AL BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR ÎN

PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI
Daunele la căpșun și arbuști fructiferi pot fi provocate de mai mulţi factori: boli, insecte, erbi-
cide, mamifere, păsări, agrotehnică, condiţii pedologice și meteorologice etc. Plantarea soiurilor
rezistente este cea mai bună soluţie pentru a cultiva culturi cu tratamente minime sau fără apli-
carea acestora.
Dăunătorii și bolile cauzează mari pagube plantaţiilor de căpșun și arbuști fructiferi: reduc
randamentul, înrăutăţesc calitatea fructelor, slăbesc plantele și deseori provoacă chiar moartea
plantelor. Pentru protejarea plantelor se folosesc metode agrotehnice, biologice, chimice și alte
metode. Dintre acestea, un loc important se acordă implementării în timp util și cuprinzătoare
a măsurilor agrotehnice care asigură dezvoltarea normală a plantelor și, în același timp, pre-
vin răspândirea dăunătorilor și a bolilor. Alegerea corectă a locului pentru viitoarea plantaţie,
pregătirea acestuia, alegerea corectă a materialului săditor, selecţia soiurilor rezistente la agenţi
patogeni, nivelul înalt al tehnologiei agricole folosite la cultivarea plantelor – toate acestea re-
prezintă mijloace preventive eficiente de combatere a dăunătorilor și bolilor.
Utilizarea preparatelor chimice are un anumit avantaj faţă de alte metode utilizate. Principa-
lul avantaj este eliminarea rapidă a mai multor agenţi patogeni simultan. În același timp, succesul
controlului dăunătorilor și bolilor depinde de cunoașterea caracteristicilor și biologiei acestora,
precum și de fazele de dezvoltare a culturilor de căpșun și arbuști fructiferi.
Problema obţinerii producţiei durabile și ecologice de fructe este determinată, în esenţă, de
factorii genetici, de mediu și tehnologici.
Factorul genetic presupune alegerea soiului care va garanta o productivitate înaltă și o pro-
ducţie de calitate, în diferite condiţii ecologice. Soiul determină sistemul de cultură și intensitatea
utilizării procedeelor tehnologice. Cel mai simplu și cel mai practic mod de abordare a probleme-
lor bolilor este plantarea de soiuri rezistente la boli.
Factorul tehnologic. Utilizarea excesivă a preparatelor chimice, tratamentele aplicate o perioa-
dă îndelungată de timp duc la dereglarea echilibrului biologic natural, care se exteriorizează prin
apariţia unor forme ale agenţilor patogeni mai virulente, rezistente la fungicide. Efectele negative
ale combaterii chimice a bolilor pot fi diminuate prin aplicarea unor fungicide selective, cu toxici-
tate și remanenţă reduse, micșorarea numărului de intervenţii chimice în plantaţii prin aplicarea
tratamentelor cu fungicide ecologice, utilizarea diferenţiată a produselor chimice în funcţie de bio-
logia patogenului, evoluţia bolii și fenofaza plantei, respectarea termenului de așteptare.
Sistemul de protecţie integrată a plantelor (PIP) în combaterea organismelor dăunătoare asi-
gură menţinerea lor la nivelul inofensiv, cu influenţă negativă minimă asupra mediului și include
tehnologia de combatere a principalelor boli, dăunători și buruieni, dar și o abordare ecologică a
principalelor probleme de protecţie a plantelor. Protecţia integrată a plantelor reprezintă o simbi-
oză a metodelor chimice, biologice, agrotehnice și fizice, a factorilor naturali de combatere, astfel
încât să se realizeze o reglare și o combatere a populaţiilor de organisme dăunătoare care să nu
depășească pragul economic de dăunare prin acţiuni eficiente, ecologice, inofensive și avantajoase.

Sistemul integrat de protecţie a plantelor este un sistem de combatere a organismelor
nocive bazat pe:
 datele pragului economic de dăunare și mobilizarea factorilor naturali de rezistenţă de
rând cu alte măsuri de reglare a populaţiilor naturale (măsurilor agrotehnice – cultivarea
soiurilor rezistente la boli și dăunători);
 utilizarea procedeelor de păstrare și activizare a entomofagilor și antagoniștilor patogenilor;
 utilizarea metodelor biologice, genetice, fizice și chimice în baza informaţiei obiective des-
pre starea fitosanitară a agrocenozelor și despre pierderile economice preconizate, care
corespund cerinţelor economice și ecologice ale societăţii.
Măsuri profilactice de combatere a dăunătorilor:
 aplicarea corectă a tăierilor în uscat;
 fertilizarea complexă;
 menţinerea plantaţiei liberă de buruieni.
Măsuri de combatere
În programul de PIP se evaluează măsurile de combatere. Se aleg, în primul rând, metode
eficiente și mai puţin riscante de control a dăunătorilor, inclusiv substanţe chimice foarte bine
direcţionate, cum ar fi feromonii, pentru a perturba împerecherea dăunătorilor, sau de control
mecanic. Dacă la o monitorizare ulterioară se identifică prezenţa organismelor dăunătoare și
pragurile de dăunare indică faptul că măsurile de control mai puţin riscante nu sunt eficiente, se
aplică metode suplimentare de control a dăunătorilor, cum ar fi tratamentele cu pesticide.
Sistemul de protecţie integrată a plantelor de căpșun include metode culturale și chimice
care reduc problemele legate de utilizarea, în acest scop, a pesticidelor [22].
Metode culturale: irigarea prin picurare, eliminarea plantelor bolnave, dezinfecţia solului îna-
inte de plantare (unde s-a semnalat prezenţa agenţilor patogeni), cultura anuală în zonele de risc,
folosirea de plante sănătoase la plantare, eliminarea frunzelor uscate primăvara și a celor bolnave
în timpul verii; folosirea de paie sănătoase sau a mulciului de plastic negru; fertilizarea echilibrată
NPK; asigurarea unei densităţi optime; aerarea corespunzătoare a serelor și a solariilor.
Metode chimice: dezinfecţia solului – se fac 2-3 tratamente cu 2 kg/ha la două, respectiv trei
luni de la plantare (există un spectru larg de pesticide care pot fi utilizate în acest scop). Se pot
face tratamente cu produse pe bază de cupru, maneb, mancozeb, carbendazim, tiofanat metilic,
iprodion, diclofluamid etc.
Aspectele fitosanitare în câmp protejat. Putregaiul cenușiu și făinarea pot genera probleme
deosebite în spaţii protejate. Aceste boli pot provoca sterilitatea staminelor, vătămarea plantei și
a fructelor. Se recomandă aplicarea unor tratamente preventive pe tot parcursul perioadei de ve-
getaţie. După începerea înfloritului, se va acorda o atenţie deosebită aerisirii în timpul zilei, mai
ales în zilele însorite.
Măsuri de protecţie: se utilizează pesticide și se aplică peliculă din plastic sau mulci pentru
controlul buruienilor și gestionarea temperaturii solului; pregătirea și amenajarea terenului se
face în mod corespunzător, cu un drenaj bun; se aplică erbicide, dacă este necesar, înainte de
aplicarea stratului de mulci; înainte de plantare, se verifică calitatea rozetelor, infectarea lor cu
putregai cenușiu (Tab. 4.1).
Tabelul 4.1. Metode de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor pe plantaţiile de căpșun
Boli și
Perioada Metode de prevenire și combatere
dăunători
Primăvară Complexul de boli și Curăţirea terenului de buruieni, de frunzele uscate și bolnave cu arderea
devreme (după dăunători care iernează pe și compostarea lor ulterioară.
ieșirea plantelor plantele de căpșun și sub Stropirea, până la începutul vegetaţiei, cu preparatele recomandate.
de sub zăpadă) resturile vegetale Afânarea solului cu aplicarea concomitentă a îngrășămintelor.
La creșterea căpșunei pe plantaţii-mamă, pentru combaterea acarianului
și alor dăunători se efectuează stropiri cu insecticide și acaricide.

127
Boli și
Perioada Metode de prevenire și combatere
dăunători
Perioada de Boli: Pătarea albă și brună. Activităţi de distrugere a dăunătorilor și agenţilor patogeni.
primăvară Putregaiul cenușiu. Aplicarea erbicidelor preemergente, după necesitate.
(înaintarea Făinarea. Eliminarea buruienilor, după necesitate.
inflorescenţelor Dăunători:
la căpșun) Gărgăriţe. Defoliatori.
Larvele buhelor.
Larvele viespelor.
Până la înflorire. Boli: În scopul diminuării gradului de dăunare a acarianului căpșunului se
Perioada de Putregaiul cenușiu introduc îngrășăminte minerale.
primăvară târzie Pătărea La depistarea dăunătorilor și bolilor se efectuează o prelucrare repetată
(separarea cu oricare dintre preparatele recomandate pentru perioada de primăvară.
mugurilor) Împotriva putregaiului cenușiu și pătărilor se folosesc fungicide.
Împotriva melcilor, pe plantaţiile de căpșun este recomandată colectarea
lor manuală.
Buruienile din afara plantaţiei se stropesc cu preparate recomandate.
Înflorire Dăunători: Inspecţia zilnică a culturilor, mai ales în dimineţile însorite (Gândacul-pă-
Gândacul păros ros se găsește fixat pe inflorescenţe). Dacă talia plantelor și dimensiunea
culturii permite, se aplică îndepărtarea mecanică a dăunătorilor prin scu-
turare/culegere și arderea acestora. Cenușa rezultată are efect repelent
asupra adulţilor, de aceea se recomandă folosirea ei la prăfuirea plante-
lor. Folosirea capcanelor pentru monitorizarea și capturarea dăunătoru-
lui. Tratamentele chimice se efectuează cu un insecticid selectiv și care
nu afectează albinele.
Perioada de vară Boli: Pătările. Antracnoza. Fertilizarea cu îngrășăminte minerale sub formă de săruri de fosfor și
(după înflorirea Putregaiul cenușiu. potasiu. Întrucât gama de produse pentru fertilizanţi foliari este foarte
căpșunului) Făinarea. largă și bine delimitată, în funcţie de raportul azot: fosfor: potasiu și de
Putregaiul rădăcinii. conţinutul de microelemente, este necesară o alegere atentă a produ-
Verticiloza. sului, în funcţie de etapa de dezvoltare a plantei și ritmul de absorbţie a
Dăunători: elementelor fertilizante din sol.
Acarieni. Buhe. Pentru a evita deteriorarea fructelor de către miriapode, sub plantele de
Afide. Tripsi. căpșun se face un așternut din iarbă uscată sau fân (mulcirea), cu distru-
gerea ulterioară a dăunătorului. Această măsură reduce, de asemenea,
dauna putregaiului cenușiu.
Tratarea bolilor în funcţie de pragul economic de dăunare.
Recolta Boli: Putregaiul cenușiu pe Ţinerea evidenţei și eliminarea dăunătorilor în funcţie de pragul
fructe. Făinarea. Pătările. economic de dăunare.
Antracnoza Tratarea bolilor în funcţie de pragul economic de dăunare.
Mana căpșunului. Eliminarea plantelor și fructelor putrezite.
Putregaiul roșu. Gestionarea buruienilor în funcţie de pragul economic de dăunare.
Putregaiul rădăcinii.
Verticilioza.
Dăunători: Acarieni. Buhe.
Afide. Tripsi. Muște.
Post-recoltare Boli: Eliminarea reziduurilor de recoltă imediat după recoltare și asigurarea
Pătări. unei descompuneri complete a acestora. Pe terenurile pe care nu s-a
Antracnoza. aplicat un complex de măsuri de protecţie, se efectuează stropirea cu
Putregaiul cenușiu. preparate insecto-acaricide. În cazul frecvenţei mari a gărgăriţelor, se
Verticilioza. efectuează stropiri cu unul dintre preparatele utilizate în perioada de
Dăunători: primăvară. Împotriva pătărilor și a făinării se aplică stropirea cu fungicide.
Afide. La sfârșitul perioadei de vegetaţie se efectuează prășitul căpșunului și se
Sârmari. aplică gunoi de grajd.
Gândacul-de-varză. În cazul plantării căpșunului pe terenuri noi, cu scopul de a combate
Buhe. acarienii căpșunului, răsadul se dezinfectează prin metoda termică: plan-
Acarieni. tele de căpșun se scufundă în apă încălzită până la 45-46oC pentru 13-
Whiteflies. 15 minute. Răsadul poate fi dezinfectat și pe calea scufundării plantulei
până la rădăciniţă pe 5 minute în preparate insecticide recomandate, cu
spălarea ulterioară cu apă. Înainte de plantarea căpșunului pe terenuri
populate de dăunători de sol, se efectuează calcifierea din timp a solului
(cu 2 ani înainte). Obligatoriu se aplică îngrășăminte organice.
Pe plantaţiile-mamă de căpșun se efectuează 2 stropiri cu insecticide.
Pentru a combate pătarea roșie a frunzelor sunt recomandate măsuri de
igienă sanitară (strângerea frunzelor uscate) și tratamente chimice.

Sistemul de protecţie integrată a plantelor de zmeur include metode culturale și chimice
care reduc problemele legate de utilizarea, în acest scop, a pesticidelor [23].
Protecţia zmeurului este bazată pe un program de protecţie integrată și pe o monitorizare
care reduce problemele legate de utilizarea pesticidelor. În vederea combaterii cancerului lăsta-
rilor, în cazul unor infecţii severe se renunţă la irigarea prin aspersiune, unde este posibil, și se
face numai irigarea prin picurare. La combatere putregaiului cenușiu este importantă, în primul
rând, respectarea măsurilor de igienă culturală în plantaţii și a recomandărilor în ceea ce pri-
vește distanţele de plantare și tăierile la arbuști fructiferi. Se vor lua toate măsurile pentru a îm-
bunătăţicirculaţia aerului în plantaţii, pentru a grăbi uscarea foliajului și a tulpinilor. Reducând
numărul și durata perioadelor umede, se reduce și potenţialul de infecţie. Se vor evita fertilizările
excesive cu azot. Plantele se menţin în rânduri suficient de înguste pentru a îmbunătăţi circulaţia
aerului și pătrunderea luminii (Tab. 4.2).
Tabelul 4.2. Metode de prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor în plantaţiile de zmeur
Perioada Boli și dăunători Monitorizare, combatere
Repaus Boli: Antracnoza. În luna martie, înainte de apariţia drajonilor noi, se taie tulpinile uscate,
vegetativ / Pătările. Făinarea. bolnave și subţiri și se distrug, după ce au fost scoase din plantaţie.
până la înflorire Dăunători: Tratarea minuţioasă a solului dintre rânduri, cu aplicarea concomitentă a
(martie) Gândacul-căpșunului și îngrășămintelor organice și minerale, împotriva dăunătorilor care iernea-
arbuștilor fructiferi. ză în sol (molia, gândacul, viespile etc.) și unor boli (antracnoza, pătările).
Sfredelitorul-tulpinilor-de- Stropirea (nu mai mult de o dată în trei ani) cu preparate pentru distruge-
căpșun și arbuști fructiferi. rea agenţilor patogeni ai unor boli și a fazelor hibernante de molii, afide,
Molia-căpșunului și ţânţari etc.).
arbuștilor fructiferi.
Viespile.
Perioada de Gândacul-căpșunului și Pe suprafeţele infestate de molia-căpșunului și arbuștilor fructiferi în
primăvară (de arbuștilor fructiferi. perioada umflării mugurilor se efectuează stropirea plantelor (îndeosebi
la desfacerea Sfredelitorul-tulpinilor-de- partea de jos a tulpinii) cu insecticide.
mugurilor până căpșun și arbuști fructiferi. În lupta cu sfredelitorul-tulpinilor-de-căpșun și arbuști fructiferi și cu
la începutul Molia-căpșunului și ţânţarii, în timpul zborului lor după iernare se fac stropiri ale lăstarilor
înfloririi) arbuștilor fructiferi. crescuţi și a solului, cu insecticide.
Gărgăriţa-neagră. Tăierea, în perioada butonizării, a lăstarilor uscaţi infestaţi de sfredelito-
Afidele. rul-tulpinilor-de-căpșun și arbuști fructiferi și distrugerea acestora.
Larvele fluturilor. În perioada butonizării, pentru combaterea gândacului-de-căpșun și ar-
buști fructiferi, a gărgăriţelor, afidelor, larvele fluturilor, se efectuează stro-
pirea cu insecticide. Pentru combaterea bolilor se mai adaugă fungicide.
Utilizarea bicarbonatului de potasiu pentru soiurile de căpșun și arbuști fruc-
tiferi Chief, Marcy și Malling Orion. În perioadele cu temperaturi înalte nu se
folosesc produse cu conţinut de sulf, deoarece pot cauza arderea mugurilor.
Înflorire Boli: Se aplică Funecol sau cupru fix la fiecare 10 până la 14 zile, dimineaţa
Făinare. sau seara, pentru a evita temperaturile ridicate.
Dăunători: Plantele se spală cu un jet rigid de apă sau se aplică ulei mineral horticol
Acarienii. – sau produsul Pelecol.
Acarienii prădători suprimă frecvent acarienii. Se va evita aplicarea aca-
ricidelor.
Acarienii, cel mai probabil, vor deveni o problemă pe timp de vară fier-
binte, uscată, când aceștia se reproduc rapid. Tratarea se va face numai
în cazul în care „arde frunza”. Atenţie sporită la înroșirea frunzelor și pre-
zenţa acarienilor mici pe partea dorsală a frunzelor.
Post-recoltare Boli: Antracnoza. Pentru distrugerea complexului de agenţi patogeni hibernanţi se admite
(august – Pătarea brună-violacee. stropirea cu fungicide.
septembrie) Dăunători: Tăierea și arderea lăstarilor epuizaţi. Se selectează, în primul rând, con-
Ţânţari. creșterile anului curent atacate de boli (antracnoza ș.a.), ţânţari, sfredeli-
Sfredelitorul-tulpinilor. torul-tulpinilor-de-căpșun și arbuști fructiferi etc.
După căderea Formele hibernante ale Afânarea solului pentru a diminua efectivul insectelor dăunătoare și
frunzelor organismelor dăunătoare. agenţilor patogeni.
Se recomandă folosirea sării de potasiu de 2%, care stimulează dezvolta-
rea bacteriilor antagoniste, care se găsesc în corpurile de fructificaţie ale
ciupercilor care iernează.

129
Sistemul de protecţie integrată a plantelor de mur include metode culturale și chimice care
reduc problemele legate de utilizarea, în acest scop, a pesticidelor.[24]
Activităţile de protecţie împotriva bolilor și dăunătorilor se asociază cu măsurile agrotehnice
(tăierea tulpinilor, rărirea drajonilor, utilizarea îngrășămintelor, lucrarea solului ș.a.), ceea ce
permite creșterea și dezvoltarea plantelor la nivel optim, prevenind a dezvoltarea bolilor și dău-
nătorilor.
Sistemul de protecţie integrată a plantelor de coacăz include metode culturale și chimice
care reduc problemele legate de utilizarea, în acest scop, a pesticidelor.[25]
Activităţile de protecţie a coacăzului împotriva bolilor și dăunătorilor sunt asociate cu măsuri-
le agrotehnice (formarea și tăierea corectă a tufelor, utilizarea corectă a îngrășămintelor, lucra-
rea solului, irigarea, erbicidarea ș.a.), ceea ce permite creșterea și fructificarea normală a plante-
lor. Este necesar de ţinut cont de particularităţile biologice ale dăunătorilor și agenţilor patogeni
și de acţionat la timp, în termenii recomandaţi. Monitorizarea permanentă a plantaţiilor permite
depistarea la timp a prezenţei dăunătorilor sau a bolilor. În continuare sunt prezentate o serie de
măsuri de combatere a bolilor și dăunătorilor coacăzului (Tab. 4.3).
Tabelul 4.3. Măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor coacăzului

Perioada de Boli: Tăierea sub rădăcină (fără a lăsa cioturi) și distrugerea lăstarilor uscaţi,
primăvară Antracnoza. deterioraţi de dăunători și afectaţi de boli. În astfel de lăstari se găsesc,
devreme (până Putregaiul-cenușiu. de obicei, larvele a numeroși dăunători și iernează agenţii patogeni ai
la desfacerea Făinarea. diferitor boli.
mugurilor) Dăunători: Strângerea și arderea frunzelor căzute, săparea și afânarea solului cu
Acarieni. scopul de a diminua frecvenţa larvelor hibernate ale unor dăunători și
Fazele hibernate ale distrugerea agenţilor bolilor.
dăunătorilor. Stropirea tufelor și solului de sub ele cu scopul nimicirii agenţilor pato-
Vertebrate. geni ai numeroaselor boli și a fazelor hibernate ale unor dăunători de
pe lăstari și ramuri (strict înainte de desfacerea mugurilor) cu preparate
recomandate. Primăvara devreme stropirile se efectuează la temperatura
medie a aerului nu mai mică de 4ºC. Utilizarea preparatelor nu se reco-
mandă mai des de o dată la trei ani.
Pentru combaterea bolilor, așa ca antracnoza, în această perioadă poate
fi utilizat sulfatul de cupru de 1% cu norma de consum de 8-10 kg/ha.
Perioada de Boli: Strângerea și arderea frunzelor căzute, săparea și afânarea solului cu
primăvară Antracnoza. scopul de a diminua frecvenţa larvelor hibernate ale unor dăunători și
devreme (până Fitoftora-coroană. distrugerea agenţilor bolilor.
la desfacerea Stropirea tufelor și solului de sub ele cu scopul nimicirii agenţilor pato-
mugurilor) geni ai numeroaselor boli și a fazelor hibernate ale unor dăunători de
pe lăstari și ramuri (strict înainte de desfacerea mugurilor) cu preparate
recomandate. Primăvara devreme stropirile se efectuează la temperatura
medie a aerului nu mai mică de 4ºC. Utilizarea preparatelor nu se reco-
mandă mai des de o dată la trei ani.
Pentru combaterea bolilor, așa ca antracnoza, în această perioadă poate
fi utilizat sulfatul de cupru de 1% cu norma de consum de 8-10 kg/ha. Se
vor lua în considerare tratamentele la sol pentru dăunători și buruieni.
Perioada de Boli: În perioada umflării mugurilor, pentru distrugerea larvelor moliei-coacă-
primăvară (de Pătări. Făinarea. zului ieșite din hibernare se efectuează stropiri cu insecticide.
la începutul Putregaiul-rădăcinii. În perioada botanizării, împotriva larvelor moliilor, sfredelitorului, afide-
desfacerii Antracnoza. lor, ţânţarilor etc., se admite tratarea cu unul dintre insecticidele utilizate
mugurilorpână Verticiloza. în perioada anterioară.
la începutul Dăunători: Parcelele sau tufele separate, infestate de acarianul-mugurelui-de-coa-
înfloririi) Acarieni. Buhe. căz, se stropesc cu suspensie de sulf coloidal de 1% sau cu alte preparate
Sârmari.Afidele. recomandate.
Vertebrate. Aplicarea de erbicid preemergent după cum este necesar în funcţie de
pragul economic de dăunare.

Înflorire până la Boli: Tăierea sub rădăcină a lăstarilor deterioraţi de sfredelitorul-lăstarilor și
prima recoltare. Pătări. tulpinilor-de-coacăz și arderea lor.
Perioada de vară Putregai- cenușiu. Îndată după înflorire este admisă stropirea cu insecticide împotriva molii-
(îndată după Făinarea. lor, sfredelitorilor, afidelor, păduchilor-ţestoși, ţânţarilor ș.a.;
înflorire; fructe Antracnoza. La infestarea cu antracnoză, rugină și alte boli se utilizează fungicide. Pe
verzi). Verticiloza. porţiunile puternic afectate de ţânţarul-tulpinilor, se stropește îndeosebi
Dăunători: baza ramurilor. Peste 8-10 zile tratamentul se repetă, după necesitate.
Acarieni. Buhe. Tratarea bolilor după cum este necesar, în funcţie de pragul economic de
Șârmari. Afide. dăunare.
Tripși.
Recolta Dăunători: Tratarea bolilor după cum este necesar, în funcţie de pragul economic de
Acarieni.Afide. dăunare.
Tripși. Buhe.Sârmari. Supravegherea apariţiei buruienilor, gestionarea după cum este necesar,
Molii-sucitoare. în funcţie de pragul economic de dăunare.
Boli:Făinarea.Putregaiul- Colectarea și îndepărtarea fructelor putrezite.
cenușiu.Pătările.
Antracnoza.
Putregaiul- rădăcinii.
Verticiloza
Vertebrate.
Sistemul de protecţie integrată a plantelor de agriș include metode culturale și chimice

care reduc problemele legate de utilizarea, în acest scop, a pesticidelor [26]. Activităţile de pro-
tecţie a agrișului împotriva bolilor și dăunătorilor trebuie să se asocieze cu măsurile agrotehni-
ce (formarea și tăierea corectă a plantelor, dozarea corectă a îngrășămintelor, lucrarea solului,
lupta cu buruienile ș.a.). Măsurile de protecţie a agrișului sunt asociate cu fazele de creștere și
de dezvoltare a plantelor, luând în vedere particularităţile biologice ale dăunătorilor și agenţilor
patogeni. Monitorizarea agenţilor patogeni în plantaţie permite depistarea la timp a dăunătorilor
și a bolilor (Tab. 4.4.).
Tabelul 4.4. Măsuri de prevenire și de combatere a bolilor și dăunătorilor agrișului

Perioada Boli și dăunători Măsuri de prevenire și combatere
Perioada de Boli: În combaterea păduchelui din San Jose cele mai importante sunt tratamen-
repaus Făinarea. tele de iarnă. Acestea se aplică în perioada de la căderea frunzelor și până la
Rugina. începutul umflării mugurilor de rod. Primul tratament se aplică imediat după
Pătările. căderea frunzelor, al doilea se repetă la interval de minim 30 de zile.
Dăunători: Tratarea primăvara devreme, în perioada latentă a mugurilor, în prezenţa
Viespi. a mai mult de 30 de ouă de afide la 2 metri liniari. Se fac minim două
Afide. tratamente în perioada de repaus: unul cu produs cupric. Tratamentele
Păduchele din San Jose se fac la temperaturi pozitive de peste 5ºC, iar mugurii trebuie să fie în
stare dormindă.
Tratamente cu sulf (nu se folosesc în timpul temperaturilor ridicate, de-
oarece pot arde mugurii) se aplică după ce apar semne de făinare și doar
înainte de înflorit. Se vor utiliza produse pe bază de cupru, Funecol. Tra-
tamente cu insecticide înregistrate.
Perioada de Boli: Tăierea sub rădăcină și distrugerea lăstarilor uscaţi, deterioraţi de dău-
primăvară Antracnoza. nători și afectaţi de boli. În astfel de lăstari se găsesc larvele a numeroși
devreme (până Făinarea. dăunători și iernează agenţii patogeni ai diferitor boli.
la desfacerea Dăunători: Strângerea și arderea frunzelor căzute, săparea și afânarea solului cu
mugurilor) Afide. scopul de a diminua frecvenţa larvelor hibernate a unor dăunători.
Păducheledin San Jose Stropirea, tufelor și solului de sub ele pentru nimicirea agenţilor patogeni
ai diferitor boli și a fazelor hibernate ale unor dăunători de pe lăstari și
ramuri (strict înainte de desfacerea mugurilor), cu preparate recomanda-
te. Primăvara devreme stropirile se efectuează la temperatura medie a
aerului nu mai mică de 4ºC. Utilizarea preparatelor nu se recomandă mai
des de o dată la trei ani.
Produsul Recol este eficient contra făinăii și nu are restricţii în aplicare.

131
Perioada Boli și dăunători Măsuri de prevenire și combatere
Perioada de Boli: În perioada de desfacere a mugurilor, pentru distrugerea larvelor moliei
primăvară (de Antracnoza. ieșite din hibernare, se efectuează stropiri cu insecticide.
la începutul Făinarea. În perioada butonizării, împotriva larvelor moliilor, sfredelitorului, afide-
desfacerii Dăunători: lor, ţânţarilor, este posibilă tratarea cu unul dintre insecticidele utilizate
mugurilor până Molii. în perioada anterioară.
la începutul Sfredelitorul. Parcelele sau tufele separate, infestate de acarianul-mugurelui-de-coa-
înfloririi) Afide. căz, se stropesc cu suspensie de sulf coloidal de 1% sau cu alte preparate
Acarieni. recomandate.
Se urmărește cu atenţie eventualul atac de făinare-precedent „cu un an
în urmă”, iar dacă a existat un atac puternic, se fac obligatoriu tratamente
cu fungicide la acoperire (odată la 7-10 zile).
Perioada de vară Boli: Tratamente preventive cu sulf micronizat (nu trebuie de făcut tratamente
(îndată după Antracnoza. cu produse pe bază de sulf micronizat la temperaturi de peste 30oC – pot
înflorire; fructe Făinarea. apărea arsuri). Produsele cu sulf trebuie aplicate singure.
verzi) Dăunători: Aplicaţi Funecol sau cupru fix la fiecare 10 zile până la 14 zile, dimineaţa
Molii. sau seara, pentru a evita temperaturile ridicate.
Sfredelitori. Tăierea sub rădăcină a lăstarilor și tulpinilor deteriorate de sfredelito-
Afide. rul-lăstarilor și arderea lor.
Acarieni. Îndată după înflorire este admisă stropirea cu insecticide împotriva molii-
lor, sfredelitorilor, afidelor, păduchilor-ţestoși, ţânţarilor ș.a.; la infestarea
cu antracnoză, rugină și alte boli se utilizează fungicide.
Pe porţiunile, puternic afectate de ţânţarul-tulpinilor, se stropește înde-
osebi baza ramurilor. Peste 8-10 zile tratamentul se repetă, după necesi-
tate. În cazul depistării afidelor, planta se poate trata, inclusiv pe parcele
solitare, cu săpun verde (200-400 g la 10 l de apă).
La infectarea cu făinare a agrișului se efectuează stropiri cu produsul
Recol sau bicarbonat de sodiu (50 g la 10 l de apă), cu adăugarea a 40 g
de săpun. Pe parcelele individuale în această perioadă tratamente chimi-
ce nu se efectuează.
Măsurile de combatere a insectelor dăunătoare includ stropirea cu insec-
ticide pentru eradicarea dăunătorilor.
Tratamentele de Boli: Rapănul. Făinarea. Pentru protecţia concreșterilor noi de boli se efectuează 1-2 stropiri
toamnă Monilioza. Bolile de profilactice cu produse din cupru.
scoarţă și colet. Focul Tăierea și arderea lăstarilor bolnavi și deterioraţi, colectarea fructelor
bacterian. bolnave, frunzelor căzute, săparea minuţioasă a solului din jurul tufelor
Dăunători: cu scopul de a distruge începutul infectării și parţial a dăunătorilor.
Afide. Insecte defoliatoare Se va aplica un tratament, în perioada căderii frunzelor, împotriva rapă-
și mineri. nului, făinării, moniliozei, bolilor de scoarţă și colet, focului bacterian,
păduchelui din San Jose, păduchelui-lânos, acarienilor.
4.8. APLICAREA PRACTICILOR AGRICOLE DE SECHESTRARE A CARBONULUI

ÎN PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI
Solurile agricole conţin mai puţin carbon organic în sol (SOC) comparativ cu vegetaţia natura-
lă, din cauza îndepărtării materialului vegetal ca parte a recoltei, care conţine carbon. Ca urmare,
solurile agricole au aproximativ cu 30-40% mai puţin SOC decât solurile cu vegetaţie naturală.
Sechestrarea carbonului în sol are loc prin preluarea dioxidului de carbon din atmosferă și cap-
tarea acestuia în sol. Sechestrarea carbonului în sol cu ajutorul practicilor manageriale agricole
implică inclusiv diminuarea degradării și poluării solului, de aceea acestea sunt cunoscute sub
denumirea de „lucrări de conservare a solului”.
Capacitatea solului de a produce CO2 diferă în funcţie de sol, anotimp, de intensitatea și ca-
litatea lucrărilor agrotehnice, de cantitatea de apă din sol, de planta cultivată, de cantităţile de
îngrășăminte aplicate etc. Emisia de CO2 este mai ridicată pe solurile cultivate decât pe cele ne-
cultivate, mai ridicată vara și mai coborâtă iarna. Fotosinteza transformă CO2 în material vegetal
(partea vegetativă și rădăcini), iar o parte rămâne în sol sub formă de carbon organic. Acesta este
procesul de sechestrare a carbonului.
Sechestrarea carbonului organic (SOC) în sol prezintă beneficii nete, prin îmbunătăţirea pro-
ductivităţii și a sustenabilităţii. Compactarea reduce capacitatea de infiltrare a apei, solubilitatea

nutriţilor și productivitatea și astfel reduce capacitatea solului de sechestrare a carbonului. Toto-
dată crește vulnerabilitatea solului la eroziunea cauzată de apă și vânt.
Îndepărtarea anuală a biomasei culturilor constituie o reducere a carbonului și a substanţelor
nutritive din ecosistemul agricol. După cicluri repetate de înlăturare a biomasei din sistem, solul
devine sărac în substanţe nutritive și elemente organice. Practicile de conservare a solului sunt
acelea care nu numai că reduc eroziunea solului, dar trebuie obligatoriu să contribuie la crește-
rea conţinutului de carbon din sol.
În cadrul cultivării intensive a căpșunului și arbuștilor fructiferi sunt incluse toate practicile
culturale care conduc la creșterea biomasei la unitatea de suprafaţă. Aceasta include folosirea
celor mai productive soiuri, irigarea, fertilizarea minerală și organică, utilizarea îngrășămintelor
verzi, înierbarea spaţiilor între rânduri și aplicarea altor practici culturale intensive.
Din acest punct de vedere, irigarea este practica cea mai contradictorie. Irigarea poate duce
la eroziune și salinizare, reduce nivelul de carbon organic sechestrat și crește nivelul emisiilor,
scade productivitatea și poate chiar conduce la pierderea totală a fertilităţii solului. Salinizarea
afectează cel puţin 10% din suprafeţele irigate la nivel mondial [28].
Notă: Intensificarea agriculturii în ansamblu sau „revoluţia verde” nu trebuie condamnată, ci
practicile neadecvate, cum ar fi: soiuri îmbunătăţite și fertilizanţi insuficienţi, înlăturarea restu-
rilor vegetale secundare de pe teren, aratul, irigarea în exces, dezechilibre în fertilizare (în favoa-
rea azotului și în defavoarea fosforului și potasiului) etc. O importantă strategie SOC se consideră
a fi controlul eroziunii solului, aceasta fiind o cauză semnificativă de pierdere a CO2 [29].
Concluzii:
 Lucrările de conservare a solului includ de-a lungul timpului, în egală măsură, aspecte
importante legate de reducerea eroziunii, managementul apei și în prezent, sechestrarea
carbonului.
 Compactarea solului reduce capacitatea de infiltrare a apei, solubilitatea nutriţilor și pro-
ductivitatea și astfel reduce capacitatea solului de sechestrare a carbonului. Totodată creș-
te vulnerabilitatea solului la eroziunea cauzată de apă și vânt. Modul de folosinţă, intensi-
tatea afânării solului și sistemul de fertilizare au implicaţiile cele mai mari în schimbul de
gaze dintre sol și atmosferă.
 Folosirea soiurilor cu mare productivitate trebuie privită din punctul de vedere al practi-
cilor SOC, în relaţie cu capacitatea fermierilor de utilizare a fertilizanţilor, precum și tipul
acestora, pentru susţinerea cerinţelor plantelor și evitarea epuizării solurilor.
 În cadrul culturii intensive de căpșun și arbuști fructiferi se propune creșterea bioma-
sei la unitatea de suprafaţă prin folosirea celor mai productive soiuri, irigarea prin picu-
rare, fertilizarea minerală și organică, îngrășăminte verzi, înierbarea și mulcirea spaţiilor
între rânduri. Irigarea neadecvată poate duce la eroziune și salinizare, reduce nivelul de
carbon organic sechestrat și crește nivelul emisiilor, scade productivitatea și poate chiar
conduce la pierderea totală a fertilităţii solului. De aceea, irigarea ca și strategie de seches-
trare a carbonului, trebuie să asigure un management corespunzător al apei.
4.9. REGENERAREA PLANTAŢIILOR DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

AFECTATE DE TEMPERATURI EXTREME ȘI ÎNGHEŢURI
În perioada de repaus a căpșunului și a arbuștilor fructiferi, ca urmare a unor scăderi de
temperatură sub limita de rezistenţă a speciilor, apar efecte negative, concretizate în pierderi de
plante, de muguri de rod, care în mod cert diminuează producţia de fructe. Perioada de repaus
la plante este precedată de o migraţie a rezervelor de azot, fosfor și a compușilor hidrocarbonaţi
din frunze și din celelalte organe.
Pe timp de iarnă, se recomandată efectuarea controlului biologic privind rezistenţa mugurilor
de rod la toate speciile și soiurile existente în plantaţii, indiferent de vârstă. Acest control se va
face atât în perioada de repaus, cât și la ieșirea din repaus a plantelor, până la începutul intrării
în vegetaţie. Doar în acest mod se va cunoaște starea plantelor, a rezistenţei lor la ger și la iernare,
pe soiuri și specii și, în consecinţă, se vor putea lua deciziile cele mai bune asupra modului în care
vor fi executate tăierile.

133
Protecţia împotriva îngheţului. Căpșunul are o rezistenţă bună la iernare numai sub un
strat de zăpadă. O scădere a temperaturii la sfârșitul toamnei până la -10°С și la începutul primă-
verii până la -7°С în absenţa stratului de zăpadă determină îngheţarea plantelor, iar o scădere
la -15°С – moartea lor. Plantele de căpșun pot fi deteriorate atât de îngheţurile de iarnă, cât și de
îngheţurile târzii de primăvară. Utilizarea soiurilor mai rezistente la îngheţ reduce pericolul de
îngheţ al plantelor.
Gerurile de primăvară. Florile de căpșun îngheaţă la o temperatură de minus 1,5-2°C. În
acest caz, se observă înnegrirea receptacolului. Dacă florile sunt parţial deteriorate de îngheţ,
apar multe fructe deformate. Soiurile (de exemplu Zenga Zengana), ale căror flori sunt parţial
acoperite cu frunze, suferă ceva mai puţin de îngheţ.
Protejarea împotriva îngheţurilor târzii de primăvară se poate face prin adăpostirea plantelor
(în special în timpul înfloririi și formării ovarelor) cu agril sau alt material, irigare (diferenţa din-
tre solul uscat și cel umed poate ajunge la 4°C) sau formarea perdelelor de fum. Pentru fumigaţie
se folosesc materiale care dau mult fum. De asemenea, se folosesc bombe de fum, sobe portabile,
încălzitoare de aer cu ventilatoare și aspersoare.
Îngheţurile de iarnă. Cel mai des, la plantele de căpșuni îngheaţă frunzele. În cazul îngheţu-
rilor mai severe (sub minus 7°C), prelungite și în cazul lipsei stratului de zăpadă, rădăcinile su-
feră și ele. Protejarea lor cu zăpadă sau alte mijloace este de o mare importanţă. În primul rând,
frunzele vechi mor de îngheţ. Plantele care s-au dezvoltat toamna sunt cele mai stabile și, în multe
cazuri, rămân verzi și viabile până în primăvară. Cu toate acestea, se întâmplă foarte des ca plan-
tele care și-au pierdut complet frunzele verzi în timpul iernii să dezvolte frunze noi primăvara și
să fructifice, dacă tulpinile și mugurii lor florali nu sunt deterioraţi de îngheţ.
Căpșunul iernează bine sub un strat de zăpadă (la o temperatură de cel puţin minus 30-35°C
și un strat de zăpadă de cel puţin 20 cm). Dezgheţurile temporare sunt de asemenea periculoase,
atunci când stratul de zăpadă devine subţire.
Pentru a mări rezistenţa plantelor de căpșun la temperaturi extreme și îngheţuri este necesar:
 De selectat mai multe soiuri rezistente la temperaturile de iarnă;
 Pentru reţinerea zăpezii, trebuie luate măsuri de protecţie împotriva vântului;
 Este necesar să terminaţi lucrările de plantare în august-septembrie, altfel plantaţiile tine-
re în timpul iernii vor îngheţa la jumătate chiar și în iernile blânde;
 Este mai bine să plantaţi numai rozete bine dezvoltate;
 Plantările de primăvară, de efectuat spre sfârșitul lunii aprilie.
Semne ale plantelor de căpșun îngheţate, văzute primăvara. Frunzele de anul trecut sunt
maronii, altele noi se formează cu întârziere. Mugurii vii se observă în axila frunzelor indivi-
duale. Ţesăturile tulpinilor sunt de diferite nuanţe, preponderent maro. Rădăcinile sunt brune,
dar cresc și altele noi. Plantele sunt încă viabile. Este logic să le păstraţi, oferindu-le o îngrijire
bună (afânarea solului, umiditate moderată, îndepărtarea frunzelor și buruienilor vechi, densi-
tate optimă și iluminare). Adăugaţi mraniţă la baza fiecărei tulpini, promovând formarea de noi
rădăcini. În timpul sezonului de creștere, refaceţi plantaţia cu rozete înrădăcinate. Frunzele sunt
uscate sau maronii, altele noi nu se formează, ţesuturile tulpinilor sunt maro pe tăietură, mugurii
din axilele frunzelor sunt maronii, rădăcinile sunt de culoare închisă, rozetele nu cresc din nou.
Plantele sunt dezrădăcinate și ușor scoase din sol.
Restaurarea unei plantaţii îngheţate de căpșun. Examinând cu atenţie plantaţiile de căpșun,
tufele uscate și moarte sunt aruncate, iar cele vii sunt îngrijite. În perioada de vegetaţie împre-
ună cu udarea se administrează de 3-4 ori îngrășăminte organice și minerale. Pe tot parcursul
vegetaţiei, afânarea, plivirea ierburilor și udarea în timp util este principalul lucru în îngrijire.
Adâncimea de afânare a solului este de 3-5 cm, pentru a nu deteriora rădăcinile.
În acest sezon, stolonii nu se îndepărtează și se creează cele mai bune condiţii pentru crește-
rea lor. Unii dintre stoloni sunt conduși în locurile tufelor moarte, iar alţii, în spaţiile libere dintre
rânduri pentru a obţine rozete de completare a locurilor goale de după îngheţ. În același timp, so-
lul este afânat și umezit abundent, iar nodul rozetelor de frunze este presat în solul umed, pentru
înrădăcinare. Pentru a obţine plante bine dezvoltate, la fiecare stolon se menţine câte o rozetă de
frunze. În zonele cu puţină zăpadă este mai bine să vă asiguraţi și să acoperiţi plantaţiile cu agro-
fibre, ceea ce face posibilă protejarea căpșunilor de îngheţuri severe cu probabilitate de 100%.
Protejaţi plantele de îngheţ pentru o recoltă excelentă.

Rezistenţa plantelor la îngheţurile de primăvară. Este puţin probabil ca o brumă să dău-
neze căpșunilor tinere. Cu excepţia cazului în care îngheţurile severe cad pe sol la sfârșitul lunii
aprilie începutul lunii mai, când plantele sunt pregătite pentru înflorire și creștere a inflorescen-
ţelor. La 1 grad sub zero, fiecare tufă pierde până la 8% flori, iar o temperatură de -3°C va distru-
ge chiar și 25%. Este necesară o monitorizare mai atentă a plantelor după îngheţuri – pistilul în-
negrit indică faptul că nu va fi recoltă. Se întâmplă ca florile să fie păstrate și chiar să înflorească.
Dar, cel mai probabil, fructele vor fi deformate și subdezvoltate și nu pot fi salvate.
Gerurile de primăvară sunt periculoase, deoarece la o temperatură de minus 8°C, frunzele
de căpșuni vor fi parţial deteriorate, chiar dacă sistemul radicular și inima nu vor fi atinse de un
astfel de îngheţ. Dar la o temperatură de minus 11 grade sau mai mult, inima și sistemul radicular
îngheaţă, iar frunzele de căpșuni îngheaţă complet. Gradul de deteriorare a îngheţului la căpșuni
poate fi determinat prin examinarea plantelor. Ţesutul deteriorat la rece devine maro. Căpșunile
afectate de îngheţ necesită o îngrijire specială. Este necesar să fertilizaţi plantaţiile cu îngrășă-
minte minerale. Îngrășămintele trebuie să conţină 35-45 kg/ha de azot, aceeași cantitate de fosfor
și potasiu. Este recomandat ca tufele de căpșuni care prezintă daune severe la rizom să fie, cel
mai bine, înlocuite cu altele noi.
Figura 4.10. Protejarea căpșunilor de ger, acoperirea cu agrofibre
Cum se protejează căpșunile de ger. Una dintre cele mai moderne, practice, convenabile și
eficiente modalităţi de a proteja căpșunile de îngheţ este de a le acoperi cu agrofibre. Căpșunile
pot fi acoperite la începutul lunii aprilie și îndepărtate după trecerea îngheţului din mai. Avan-
tajele acestui material sunt că este ușor, poate fi utilizat timp de câţiva ani și nu interferează cu
polenizarea florilor.
Cultura protejată. O altă posibilitate pentru extinderea perioadei de cultură a căpșunului
este folosirea spaţiilor protejate, a solariilor (tunelurilor) și a serelor.
Cultura protejată a căpșunului se face în tuneluri de plastic (solarii) și în sere, care pot fi reci
sau încălzite. În ambele cazuri, avantajele pentru alegerea acestui sistem de cultură, care, evi-
dent, este mai scump, sunt multiple:
 obţinerea unei precocităţi mai accentuate, valorificarea fructelor fiind făcută la preţuri
mari în extrasezon; această precocitate se obţine prin reţinerea energiei solare și păstra-
rea acesteia în spaţiul închis;
 obţinerea unei producţii tardive în toamnă, datorită aceluiași efect;
 protejarea florilor de îngheţurile timpurii și tardive (până la -4oC, -5oC), protejarea recoltei
de grindină și alte accidente climatice;
 în toate cazurile se recomandă mulcirea cu folie neagră de plastic și irigarea prin picurare.
Căi de diminuare a efectelor negative ale temperaturilor extreme și îngheţurilor:
 crearea și extinderea în cultură a soiurilor noi, rezistente la ger și la factorii nefavorabili
ai mediului;
 călirea organelor de rod pentru iernare (plantele intră în iarnă fiind insuficient de călite);
 vârsta plantelor și starea lor fitosanitară are o mare importanţă pentru rezistenţa la ger;
 trebuie alese zone de cultură în care soiurile să se poată adapta, iar temperaturile să nu fie
foarte scăzute sub limita de cultură recomandată speciei și soiului;

135
 în timpul înfloririi sau legării fructelor, când sensibilitatea este foarte mare, trebuie apli-
cate metode clasice de prevenire a pierderilor;
 este recomandat ca plantarea speciilor și a soiurilor să nu se facă în zone nerecomandate;
 se vor analiza datele meteorologice din zonele în care vrem să facem noile plantaţii, pen-
tru a cunoaște data apariţiei primelor brume și a îngheţurilor foarte târzii;
 respectarea zonelor de favorabilitate climatică și pedologică la speciile de căpșun și ar-
buști fructiferi, pentru evitarea efectelor negative ale modificărilor climatice;
 instalarea perdelelor de protecţie în calea vânturilor reci, înainte de plantarea pomilor.
Introducerea unor mijloace tehnologice eficiente de protecţie împotriva îngheţurilor
târzii:
 crearea plantaţiilor de căpșun și arbuști fructiferi, cu soiuri standarde și remontante în
teren protejat (sere, solarii, solarii de tip Haygrove sau solarii spaniole), pentru protejarea
plantaţiilor împotriva calamităţilor mediului ambiant și obţinerea producţiei precoce sau
tardive de căpșun și arbuști fructiferi pentru piaţa locală, la un preţ avantajos;
 adaptarea tehnologiilor de cultură la modificările climatice;
 utilizarea raţională a apei prin lucrări corespunzătoare ale solului, mulcire etc.;
 utilizarea antitranspirantelor și preparatelor anti-stres pe bază de aminoacizi, înainte de
apariţia îngheţurilor de primăvară și după trecerea acestora.
Metodele de protecţie activă contra îngheţurilor:
Irigarea prin aspersiune, efectuată prin pulverizarea apei sub formă de ceaţă în perioada cu
pericol de îngheţ și pe timp de arșiţă, care nu permite plantelor să se deshidrateze;
Fumegarea – crearea unui ecran de nori artificiali deasupra plantaţiei prin arderea resturi-
lor vegetale și reziduurilor petroliere (păcură, motorină, ulei, turbă umedă, iarbă, anvelope vechi
pentru mașini etc.), așezând în plantaţie 80-100 grămezi la ha, în perioada apariţiei îngheţurilor.
Acest ecran de nori artificiali de fum împiedică scăderea bruscă a temperaturii în stratul de aer
din apropierea solului și a plantelor, reducând astfel efectul radiaţiei nocturne, stopând căderea
directă a razelor solare pe plante, astfel „dezgheţarea” lor având loc treptat.
Folosirea generatoarelor de căldură. Acestea se montează pe o remorcă care circulă pe
perimetrul terenului, suflând aer cald în interiorul plantaţiei. Toate metodele și combinaţiile se
efectuează în timpul unei nopţi de îngheţ, pentru a atenua efectele temperaturilor scăzute. Costul
fiecărei metode variază în funcţie de disponibilitatea și preţurile locale. În unele cazuri, metoda
de protecţie împotriva îngheţului are multiple utilizări (de exemplu, aspersoarele pot fi utilizate și
pentru irigaţii), iar beneficiile altor utilizări trebuie să fie scăzute din costul total, pentru a evalua
în mod corect beneficiile în ceea ce privește protecţia împotriva îngheţului.
Pentru prevenirea îngheţurilor târzii de primăvară mai este practicată și încălzirea aerului în
plantaţii. Această măsură se efectuează cu ajutorul unor sobiţe speciale în care se ard reziduurile
petroliere, având un consum de 2-4 litri pe oră. Întrucât sunt necesare circa 100-150 de astfel de
sobiţe la un hectar, respectiv metoda este foarte costisitoare și foarte greu de folosit pe scară largă.

AFECTATE DE SECETĂ
În prezent, pe teritoriul RM circa 40% din terenurile agricole au soluri erodate de diferite gra-
de: slab erodate – 23,2%, moderat erodate – 11,7% și puternic erodate – 4,9%. În fiecare an supra-
faţa terenurilor erodate crește în medie cu 0,9%, iar pierderile anuale de sol fertil sunt estimate
la 26 milioane tone. Bilanţul humusului este profund deficitar, rezervele de humus se micșorează
anual cu circa 1t/ha, elementele nutritive cu 180-200 kg/ha. Se intensifică procesele negative, care
conduc la degradarea însușirilor fizice și chimice ale solurilor (destructurarea, tasarea, saliniza-
rea, soloneţizarea, dehumificarea).
Revenirea la normal a plantelor afectate de seceta pedologică și seceta atmosferică este foarte
anevoioasă, luând în consideraţie perioada secetei, suprafaţa plantaţiei, volumul de apă dispo-
nibil pentru irigare, gradul de înclinare al pantei (în cazul în care plantaţia este amplasată pe
pantă), tipul soiului și rezistenţa plantelor la condiţiile de secetă.

Extinderea sistemelor de irigaţii în horticultură și îmbunătăţirea managementului apei este
una din condiţiile de regenerare a plantaţiilor de căpșun și arbuști fructiferi după o secetă de
scurtă durată. Intensificarea fenomenelor de secetă și deșertificare impune promovarea urgentă
și prioritară a refacerii sistemelor de irigaţie, prin valorificarea progreselor realizate de știinţă în
domeniul economisirii energiei, apei, protecţiei solului și a mediului.
Seceta în Republica Moldova este unul dintre cele mai periculoase fenomene ale naturii, re-
prezentând trăsătura specifică a climei regionale, condiţionate de distribuţia neuniformă în timp
și spaţiu a precipitaţilor atmosferice pe fondul valorilor ridicate ale temperaturii aerului.
La declanșarea secetelor participă mai mulţi factori și anume: precipitaţiile atmosferice, rezerva
de apă din sol accesibilă plantei, umezeala și temperatura aerului, evapotranspiraţia, viteza vântu-
lui etc., aceștia fiind principalii parametri climatici care definesc starea timpului uscat sau secetos.
Seceta mai depinde și de factorii topografici (expoziţia și înclinarea terenului, solul, adânci-
mea pânzei freatice, gradul de acoperire cu vegetaţie etc.), factorii biologici (soiul, faza de vegeta-
ţie, gradul de rezistenţă la secetă) și factorii antropici asupra mediului (amenajarea terenului și
agrotehnica folosită).
Măsurile de atenuare și combatere a secetelor
Pentru atenuarea riscurilor declanșate de fenomenul de secetă, în pomicultură se folosesc mai
multe metode:
 zonarea și amplasarea corespunzătoare a speciilor pomicole;
 sădirea fâșiilor de protecţie, reţinerea zăpezilor, care vor contribui la protecţia solurilor și
la ameliorarea regimului hidrologic al teritoriului, în ansamblu;
 irigarea (pe de o parte, asigură umezeala productivă necesară plantelor, iar pe de alta, re-
duce efectul termic și diminuează procesele de evapotranspiraţie), extinderea suprafeţelor
solurilor irigate cu apa din râurile Prut și Nistru, precum și cu apa calitativă din alte surse
posibile;
 cultivarea speciilor de plante rezistente la secetă;
 lucrarea diferenţiată a solului prin aplicarea unor sisteme agrotehnice avansate (formarea
unui strat arabil afânat, de grosime optimală, care poate să înmagazineze un volum cât
mai mare de apă accesibilă plantelor din contul precipitaţiilor sezonului rece și a ploilor
din perioada de vegetaţie);
 micșorarea evaporării a apei din sol prin lucrări de întreţinere a solului (afânarea, înier-
barea, mulcirea solului);
 utilizarea fertilizanţilor (fertilizarea chimică din toamnă și primăvara devreme pentru a
utiliza eficient rezervele acumulate iarna de apă, la creșterea și dezvoltarea plantelor po-
micole);
Regenerarea plantelor afectate de secetă include și utilizarea preparatelor naturale (an-
ti-transperantelor ca Atonic, Vapor gard) în perioadele calde ale lunilor mai-iunie pentru soiurile
sezoniere de zmeur, iulie-august pentru soiurile remontante. Astfel utilizarea preparatelor natu-
rale pe bază de aminoacizi va regla evaporaţia apei din plantă, va regla mișcarea sevei brute în
interiorul plantei de căpșun și arbuști fructiferi, va proteja planta de epuizarea fiziologică, din
caua lipsei apei, sau a temperaturilor extreme de afară.
4.11. REGIMUL DE TEMPERATURĂ ÎN PLANTAŢIILE DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI

FRUCTIFERI ȘI METODELE DE REGLARE
Unica metodă de diminuare a temperaturilor ridicate este înierbarea solului între rânduri,
sau mulcirea solului cu paie de-a lungul rândului de plante. Aceste metode sunt efective doar cu
condiţia ca plantele să fie asigurate cu sistem de irigare prin picurare. În cazul lipsei acestui sis-
tem, iarba semănată în mijlocul rândului concurează cu plantele de arbuști fructiferi pentru apă
și substanţe nutritive. O metodă mai nou utilizată în RM sunt plasele de umbrire, sau plasele de
protecţie împotriva razelor directe ale soarelui.
Utilizarea plaselor de umbrire. În condiţiile în care temperaturile din cele trei luni de vară
cresc constant, fără oscilaţii semnificative de la un an la altul, putem afirma că măsurile de dimi-
nuare a stresului hidric din sol și aer (irigare) și radiativ (plase anti-radiaţie) sunt absolut nece-

137
sare pentru obţinerea unor fructe de calitate și eficiente din punct de vedere economic. În cazul
temperaturilor foarte înalte în timpul verii peste +30°C în aer, se recomandă obligatoriu plase de
umbrire, de culoarea verde, 50-60% de umbrire, 45 g/m2 densitatea plasei cu acoperire totală a
rândurilor, sau acoperire parţială a plantaţiei.
Figura 4.11. Plasă de umbrire: a) întreruptă, de-a lungul rândului ; b) cu acoperire totală
Conform cercetărilor efectuate, s-a observat că datorită plasei de umbrire temperatura în in-
teriorul plantaţiei, deasupra plantelor (H=2,0 m) este mai mică cu 7-9°C, faţă de cea de deasupra
plasei de umbrire. Acest fapt denotă eficacitatea metodei respective în diminuarea temperaturi-
lor excesive în timpul lunilor mai-august. La necesitate, când temperaturile sunt joase sau nivelul
radiaţiei solare este prea jos, plasa de umbrire se strânge la capetele rândurilor.
De asemenea plasa joacă rolul de diminuarea vânturilor reci, în timpul lunilor aprilie-mai. În
cazul utilizării plasei, se recomandă, plasarea lângă plantaţie a stupilor cu albine, pentru îmbu-
nătăţirea procesului de polenizare a florilor.

AFECTATE DE GRINDINĂ
Plantaţiile afectate de grindină se supun unui control minuţios, care vizează determinarea
organelor vegetative și de rod deteriorate, în funcţie de gradul de distrugere a lor. Prin metoda
de tăiere se elimină toate organele puternic rănite sau distruse, ce nu pot fi restabilite. După efe-
cuarea tăierilor de regenerare, plantele se tratează cu un amestec de fungicide Cupru, Topsin M
500 KS și Kaptan 80 VDG, etc. cu adăugarea de îngrășăminte naturale cu conţinut de aminoacizi
(Atonic, Crop Aid).
Îngrășămintele naturale cu conţinut de aminoacizi au acţiuni multiple:
 stimularea creșterii vegetative și a conţinutului de clorofilă;
 intensificarea fluxului citoplasmatic și a circulaţiei sevei în plantă;
 dezvoltarea unui sistem radicular viguros, capabil să asigure extragerea unor cantităţi
mari de elemente nutritive din sol, chiar și în condiţii de stres;
 inducerea unei rezistenţe naturale a plantelor faţă de infecţiile cauzate de boli precum:
făinarea, septorioză, rugina, mana, putregaiul cenușiu etc;
 inducerea rezistentei naturale la atacul unor dăunători sugători;
 îmbunătăţirea calităţii recoltei.
Amestecul de preparate utilizate protejază plantele împotriva pătrunderii agenţilor patogeni
în organele plantelor de căpșun și arbuști fructiferi, favorizează cicatrizarea rănilor și regenera-
rea ţesuturilor deteriorate. Lucrarea solului, fertilizarea și irigarea plantelor se efectuează con-
form cerinţelor indicate în capitolele 4.3, 4.4, 4.5, 4.6, 4.7.

AFECTATE DE PLOI TORENŢIALE ȘI REVĂRSĂRI ALE APELOR
Regenerarea plantaţiilor de căpșun și arbuști fructiferi afectate grav în urma inundaţiilor, nu
este rentabil din punct de vedere economic. În cazul deteriorării masive a mai mult de 60% din
suprafaţa plantaţiei, se recomandă defrișarea plantelor și plantarea altor culturi agricole.
Măsuri de regenerare a solului și a plantaţiilor de căpșun și arbuști fructiferi afectate de
ploi torenţiale și revărsări ale apelor:
 după ploile torenţiale se efectuează nivelarea terenului prin astuparea denivelărilor pro-
duse de șiroiri și se repară sau se înlocuiesc gurile de scurgere distruse. Totodată, se face
racordarea gurilor de scurgere, a drumurilor și zonelor de întoarcere;
 în zonele unde există tendinţe de alunecare a terenului, se vor executa lucrări de captare
a izvoarelor de coastă;
 consolidarea râpilor cu gărduleţe de nuiele sau fascine de nuiele;
 pentru a menţine capacitatea necesară de captare a apei de către gura de scurgere este
necesar de a curăţa sedimentele și gunoaiele acumulate în canal și în jurul suprafeţei de
captare;
 se recomandă să evitaţi orice activităţi agricole în apropierea gurii de captare a apei, să
distrugeţi buruienile și să înlăturaţi tufarii și copacii din zona gurii de captare [30].
 înierbarea terenului. Începând cu anul 3 de la plantare se efectuează înierbarea terenului
de arbuști fructiferi, cu plasarea obligatorie a sistemului de irigare prin picurare;
 în plantaţiile comerciale intensive de arbuști fructiferi, se recomandă de instalat plasă
anti-ploaie, care va minimaliza riscul inundaţiilor și averselor de ploaie. Investiţiile de
instalare a plasei anti-ploaie se răscumpără peste 3 ani buni de recoltă.
 cultivarea căpșunului și arbuștilor fructiferi în spaţiu protejat, este metoda cea mai efecti-
vă de protejare a plantaţiei de căpșun și arbuști fructiferi împotriva inundaţiilor sezoniere
și a ploilor de lungă durată, averselor de ploaie intensive, dar de scurtă durată, și de altor
factori negativi ale mediului. Cultivarea căpșunului și arbuștilor fructiferi în spaţiu prote-
jat se recomandă la căpșun și zmeur remontant în sistem intensiv, cu nu mai puţin de 8334
plante pe ha, pentru o eficacitate economică înaltă (costul foliei de polietilenă este destul
de scump), și reîntoarcerea investiţiilor primare în cel mai scurt timp (2-3 ani).
a b
Figura 4.12. Aspectul solariului: a) cu folie de polietilenă, de tip Haygrove, cu mulcirea solului
b) de tip spaniol, fără mulcirea solului

139
4.14. OPERAŢIUNI DE POST-RECOLTARE CU REDUCEREA PIERDERILOR
DE CALITATE ȘI CANTITATE A FRUCTELOR DE CĂPȘUN ȘI ARBUȘTI
FRUCTIFERI
Fructele moi au un termen de valabilitate foarte scurt, de aceea trebuie recoltate și utilizate
în termeni oportuni pentru a păstra valoarea lor nutritivă și a evita alterarea. Recoltarea lor se
efectuează la momentul când au ajuns la un anumit grad de maturitate și corespund criteriilor
obiective: forma, mărimea, greutatea, culoarea, mirosul, fermitatea, conţinutul de substanţe us-
cate solubile, rezistenţa la desprinderea de plantă, conţinutul de zahăr și acid ascorbic etc.
Fructe extrem de perisabile. Din acest grup fac parte căpșunele, afinele, zmeura, murele, coa-
căza și agrișele. Se caracterizează prin epidermă subţire, respiraţie intensă și o suprafaţă mare de
contact cu mediul înconjurător. Ca urmare a acestor particularităţi, durata menţinerii calităţii lor,
chiar și în condiţii optime de temperatură și umiditate relativă a aerului, este de 2-3 zile.
Recoltarea fructelor. Recoltarea fructelor moi constituie una dintre lucrările de maximă im-
portanţă, care nu trebuie privită ca o simplă operaţie mecanică de adunare a fructelor, ci ca un
complex de operaţiuni care decid, în cele din urmă, calitatea, valoarea comercial-alimentară,
durata de păstrare în stare proaspătă a fructelor.
Pentru recoltare se folosesc diferite instrumente, dispozitive care să permită o recoltare ca-
litativă, dar și să ușureze lucrul angajaţilor în manipularea fructelor recoltate. Fructele trebuie
să fie recoltate pe timp răcoros și uscat (orele de dimineaţă devreme, după orele de trandafir și
după-amiaza, când temperatura aerului scade), să fie manipulate cu atenţie, fără a le presa, ferin-
du-le de lovituri și leziuni, adunând într-o singură mână doar câteva fructe. O bună organizare
a recoltei permite efectuarea acesteia în fiecare zi și, prin urmare, economisirea costurilor și a
timpului de recoltare.
Concomitent cu recoltarea se efectuează presortarea fructelor pentru a evita orice manipula-
re excesivă a fructelor, deoarece acestea sunt deteriorate și se diminuează rapid. Clasificarea pre-
vede eliminarea fructelor atacate de boli și dăunători, cu lovituri mecanice, cu defecte de formă
etc. Fructele pentru comercializare în stare proaspătă sunt recoltate numai manual.
Ambalajele pentru recoltarea și ambalarea fructelor moi, în majoritatea cazurilor, sunt re-
alizate din masă sau carton din plastic perforat, cu volum de 0,5-1 kg. Fructele perisabile sunt
transportate pe piaţă în cutii mai mari – hollandezi pentru a crește eficienţa recoltării, care sunt
aranjate în mijlocul de transport una deasupra celeilalte și sunt bine fixate pentru a evita posibi-
lele deteriorări atât ale ambalajului, cât și ale fructelor care urmează să fie distribuite.
Căpșunele. Fructele sunt foarte perisabile,
cu maturare eșalonată îndelungat, de aceea re-
coltarea, în funcţie de soi, se face în 5-8 reprize la
intervale de 2-3 zile. Fructele recoltate cu 2-3 zile
înainte de maturitatea de consum își continuă
maturarea și îmbunătăţirea calităţilor gustative,
iar cele recoltate cu întârziere se depreciază (ze-
muiesc) foarte repede.
Căpșunele destinate consumului local în
stare proaspătă se culeg în starea maturării de
consum, când suprafaţa este colorată în întregi-
me, pulpa este încă suficient de fermă, iar gus-
tul și aroma au devenit superioare, caracteristi-
ce soiului respectiv. Culesul se va face pe vreme Figura 4.13. Pregătirea fructelor de căpşun
pentru transportare
bună, nu prea caldă. Fructele se culeg atent, cu
caliciu și o porţiune mică (1-1,5 cm) din pedun-
cul. Imediat după cules, printr-o singură manipulare manuală, se face sortarea conform stan-
dardelor de calitate și calibrarea după diametrul minim în următoarele categorii: „Extra” – 25
mm, categoriile I și II – 17 mm. Apoi fructele se așază în ambalaje speciale de capacitate mică
(0,5 kg), care la rândul lor, se transferă în lădiţe de 5-7 kg și se transportă cât mai repede în
punctele de comercializare.

Pentru transportare la distanţe mari, căpșunele se recoltează cu 2-3 zile înainte de matura-
rea de consum, când s-a colorat 75% din suprafaţă. Tehnica culesului, sortării și ambalării sunt
aceleași ca și pentru căpșunile utilizate pentru consum local. Transportarea se face în refrige-
ratoare.
Dacă parvine necesitatea păstrării temporare, căpșunele pot fi păstrate în spaţii cu tempera-
tura de +4°C în curs de 2-3 zile, iar la temperatura de 0°Cși umiditatea relativă a aerului 85-90%
– până la o săptămână.
La soiurile remontante de căpșun recoltarea a doua se face în luna septembrie, respectân-
du-se aceleași principii ca și la prima recoltare.
Căpșunele, destinate pentru prelucrarea industrială se recoltează în starea maturării de con-
sum, fără caliciu, așezându-se în ambalaje cu capacitatea mijlocie și se transportă curând la în-
treprinderile de prelucrare.
Pentru recoltare, recomandăm caserole de plastic de 500 g pentru producţia din câmp și de
250 g pentru producţia din spaţii protejate. Aceste caserole permit recoltarea direct din câmp, pe
două sau pe trei categorii.
Eficienţa și rentabilitatea activităţii pomicultorului foarte mult depinde de managementul
înainte de recoltare (forţa de muncă la recoltare, ambalare, transportare, prerăcire, păstrare și
până la comercializarea produsului finit).
Notă: Spre exemplu la o producţie de 20 tone/hectar, un muncitor poate recolta, în funcţie de
îndemânare, 7-10 kg/oră. Perioada de recoltare este de aproximativ 5-6 săptămâni, în funcţie de
soiurile pe care le avem în producţie. La început, producţia/plantă este de 30-40 g. În a doua și în
a treia săptămână, aceasta crește la 100-150 g/plantă, în funcţie de soi, iar în săptămânile 5-6, can-
titatea de fructe recoltabile scade din nou, ajungând la 50-80 g/plantă. Dacă avem un singur soi în
cultură, perioada de recoltare va fi mai scurtă. Se poate astfel stabili cu aproximaţie un necesar de
8-9 culegători/ha, la începutul și la sfârșitul perioadei de recoltare, și o suplimentare a numărului
de muncitori cu cinci culegători, în toiul recoltării.
Ambalajele. Până în prezent, în majoritatea plantaţiilor, la recoltare se folosesc lădiţe pentru
fructe, de 4-5 kg. Ambalajele de acest tip presupun o serie de inconvenienţe în comercializarea
căpșunilor destinaţi consumului în stare proaspătă:
 fructele se lovesc și se strivesc din cauza greutăţii;
 sensibilitatea la transport este mult mai ridicată;
 aspectul comercial este scăzut; pre-răcirea se face mai greu;
 favorizează dezvoltarea putregaiului cenușiu (Botrytiscinerea) și a altor micoze specifice;
comercializarea este dificilă.
Păstrarea și transportul. În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpșun se pot
păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore, apoi se pot transporta cu un camion obișnuit, care
trebuie să fie acoperit. Se evită expunerea fructelor la soare. Dacă producţia nu se poate valorifica
imediat, se recurge la pre-răcirea căpșunilor la o temperatură de până la 7-8°C, în camere frigo-
rifice, iar transportul (mai ales pe distanţe mari) se asigură cu un camion frigorific. În acest fel,
producţia se poate menţine la parametrii comerciali timp de două-trei zile.
Atunci când nu există garanţii că în acest interval marfa se poate valorifica, căpșunele se re-
frigerează la temperatura de 1-4°C, în celule frigorifice. Acest lucru va permite ca producţia de
căpșuni să fie valorificată în condiţii optime, timp de 6-7 zile.
Măsuri de precauţie:
 trebuie avut în vedere faptul că exigenţa cumpărătorilor a crescut mult în ultimii ani. Nu
putem veni pe piaţă cu fructe strivite, murdare, supra coapte sau atacate de putregai;
 pentru a avea fructe de calitate, trebuie să le recoltăm direct în caserole de plastic, prefe-
rabil de 500 g sau, uneori, de 1000 g, atunci când valorificarea se face imediat. Fructele nu
se recoltează la orele amiezii și se transportă imediat din câmp în magazii răcoroase, dacă
nu există mijloace moderne de pre-răcire;
 sortarea pe categorii se face direct în câmp. Dacă recoltăm fructele mici și pe cele stricate
sau lovite împreună cu fructele mari este imposibil să obţinem un preţ bun;
 pentru a preveni putregaiul cenușiu, se fac 1-2 tratamente înainte de coacerea fructelor.
Unii fermieri încearcă să intervină în plantaţie atunci când constată că fructele încep să
putrezească. Este prea târziu, deoarece se fac cheltuieli cu eficienţă minimă. Apoi, în loc

141
de căpșuni, se oferă copiilor o porţie de „otravă”, ceea ce va atrage după sine controalele
inspecţiilor sanitare, care vor evalua nivelul reziduurilor;
 altă sugestie este instruirea culegătorilor. Este bine ca la fiecare grup de 25-30 de cule-
gători să avem cel puţin doi controlori. Unul va avea grijă ca toţi căpșunii ajunși la ma-
turitatea de recoltare să fie culeși, deoarece fructele rămase pot reprezenta un focar de
infecţie pentru fructele rămase pe plantă. Un alt angajat va controla calitatea recoltării.
Dacă fructele nu sunt culese corect, fiind vătămate, calitatea acestora se depreciază în
câteva ore de la recoltare.
Îngheţare profundă. Căpșunele sunt mai ușor de păstrat la -18°C până la -20°C timp de un an
sau mai mult. După recoltare, fructele sunt introduse în recipientele corespunzătoare în compar-
timentele de răcire, apoi în tunelurile de congelare, unde temperatura este de la -30°C la -50°C și
numai îngheţarea durează între 10 și 14 ore. După părăsirea tunelului, fructele congelate sunt
ambalate în ambalaje adecvate și cel mai adesea în saci de polivinil de 10 kg.
În tunelurile de curgere îngheţarea durează aproximativ 20-30 minute, în timp ce în tuneluri –
linii cu congelare criogenică, în cazul în care se utilizează dioxid de carbon sau azot lichid, înghe-
ţarea – șocantă durează numai 7-8 minute, cu o temperatură a gazului de -70°C până la -100°C sau
până la -180°C. În general, deoarece toate procedurile de la recoltare la congelare sunt efectuate
mai repede, ponderea fructelor de calitate este mai mare.
Refrigerare pentru export. Camioanele frigorifice, vagoanele cu sisteme de răcire încorpo-
rate și avioanele marfare sunt utilizate pentru transporturi mai lungi, în special exporturi. Fruc-
tele sunt apoi răcite la 3°C și apoi introduse în vehicule de transport, unde temperatura este de
aproximativ 0°C. Nu se recomandă ca fructele coapte de căpșun să fie transportate mai mult de
trei zile la o temperatură cuprinsă între -1°C și 2°C. Fructele congelate sunt transportate la -18°C
până la -20°C.
Zmeura este un fruct excesiv de perisabil, de
aceea se va manipula, transporta și depozita cu
mare precauţie. Zmeura se recoltează la maturi-
tatea de consum, deoarece această specie nu are
perioadă de postmaturaţie. Recoltarea fructe-
lor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu
receptacul, în ambalaj de capacităţi mici (0,1-0,5
kg), care se așează în lădiţe. Când este destinată
industrializării, recoltarea se poate face și în gă-
leţi, iar depozitarea în butoaie închise ermetic.
Totuși, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigori-
fice la temperatura de 0°C și umiditatea relativă
a aerului de 80-90%. Figura 4.14. Fructe de zmeur destinate
Durata maturării fructelor la zmeur variază industrializării
între 33 și 50 de zile la nivel de soi. Soiurile cu
maturarea cea mai timpurie sunt: Radzejowa, Cayuga; timpurie: Veten, Canby și târzie: Glen Am-
ple, Golden Queen.
Notă: Recoltarea se face în numeroase reprize, uneori până la 10. Producţia este în funcţie de
condiţiile naturale, agrotehnică și soi. Deoarece se maturează și se recoltează pe o perioadă de 4-6
câteodată chiar 7 săptămâni, trebuie pregătită cu atenţie campania de recoltare asigurând atât
forţa de muncă, cât și ambalajele necesare.
Recoltatul începe în ultimele zile ale lunii iunie și durează până la începutul lunii august. Soiu-
rile remontante fac apoi o pauză, încep să înflorească și dau o a doua recoltă începând cu partea
a doua a lunii august, care durează și în luna septembrie, iar primele brume din octombrie pot
surprinde ultimele fructe pe plantă.
Momentul recoltării zmeurei. Momentul recoltatului se alege în funcţie de destinaţia fruc-
telor: pentru industrie se culeg la maturitatea deplină, iar pentru consum în stare proaspătă, cu
2-4 zile mai înainte, în funcţie de depărtarea de locul de desfacere (centre îndepărtate din ţară
sau export). Pentru a nu scurta din timpul de păstrare, cel puţin pentru fructele destinate pieţelor
mai îndepărtate, se recomandă recoltarea pe timp răcoros, dimineaţa sau către seară sau pe timp
noros, mai ales când nu posedăm mijloace de refrigerare.

Organizarea culesului de zmeură. Pentru a avea o calitate bună și a nu pierde din producţie,
la organizarea culesului trebuie să se ţină seama de mai mulţi factori, dintre care:
 fructele fiind perisabile nu se vor transvaza, recoltarea se va face direct în ambalajele de
expediţie;
 fructele recoltate se trec imediat în locuri răcoroase și bine aerisite, de obicei șoproane
 amenajate la capătul parcelei, evitându-se la maximum expunerea la soare sau păstrarea
în adăposturi neaerate;
 zmeur, recoltându-se în mai multe reprize, se va avea în vedere la calculul necesarului de
culegători, că primele și ultimele recoltări se fac la 3-4 zile, iar când plantele sunt în plină
epocă de maturitate reprizele de recoltat sunt din 2 în 2 zile; un lucrător recoltează de la 2
la 3,5 kg fructe pe oră, în funcţie de bogăţia recoltei, soi și mod de palisare;
 o tufă bogată și bine condusă poate produce 400-500 g fructe, iar unui culegător îi revin în
medie circa 300 de plante sau la un hectar se calculează cam 15-20 de lucrători.
Se recomandă, având în vedere perisabilitatea fructelor, stabilirea din timp a beneficiarilor, a
planificării mijloacelor de transport, a ambalajelor necesare, a angajării muncitorilor etc. Fructe-
le se recoltează obișnuit, fără receptacul și fără peduncul, când se consumă local sau se folosesc
pentru industrie. Deși ar fi indicat ca odată cu recoltarea să se facă și sortarea, în practică este
destul de greu de realizat acest aspect.
Pentru ambalare se folosesc:
 caserole din material plastic flexibil, de preferinţă cu mici orificii;
 caserole din carton, parafinate, tapisate în interior cu hârtie cerată sau foi subţiri de polie-
tilenă, cu o capacitate de 1/8, l/4, 1/2 sau 3/4 kg, care se folosesc la distanţe mai mici;
 coșuleţe din împletituri de furnir sau despicături subţiri din lemn, eventual împletituri de
răchită, cu o capacitate de 1/8, 1/4, 1/2 sau 3/4 kg, care se folosesc mai ales pentru distanţe
mai mari și în interior se tapisează mai ales cu frunze de zmeur.
Cutiile și coșuleţele se ambalează în platouri (lăzi), grupuri de 6-8-10-16 bucăţi, pe calităţi, pen-
tru a fi transportate mai ușor la distanţe mari. Fructele destinate pentru industrializare se amba-
lează în butoaie din lemn sau plastic, în care se pun fructele pe măsura recoltării și care se închid
ermetic imediat ce au fost umplute și sunt sterilizate sau pasteurizate (cele destinate pentru sirop)
sau se pot face tratamente cu anhidridă sulfuroasă 6%, în cantitate de 2-4 g/100 kg. Prin acest mod
de conservare, pulpa se poate păstra, fără modificarea însușirilor de calitate, o perioadă lungă de
timp, până când fabrica a epuizat materia primă proaspătă.
Depozitare și transport la zmeură. Se recomandă ca fructele recoltate să fie imediat răcite
la 8-10°C, pentru a reduce respiraţia și transpiraţia, înainte de a fi transportate. În cazul când
fructele vor fi transportate la distanţe mari, se vor folosi vagoane refrigerate sau vagoane izoter-
me, la temperatura de 0-1°C. În asemenea cazuri, fructele pot fi conservate timp de o săptămână.
Pentru exportul de fructe destinate industrializării se folosesc mijloace de transport prevăzute cu
agregate frigorifice, care asigură congelarea zmeurei până la destinaţie.
Figura 4.15. Procesarea zmeurei din cutii în pachete
Concluzii
Fructele, în cadrul unui soi, se maturizează eșalonat în curs de 20-30 zile, începând cu a treia
decadă a lunii iunie până în decada a treia a lunii iulie. Deoarece la zmeur nu există perioada
de post-maturare, iar fructele sunt foarte perisabile, recoltarea se va face în starea maturării de
consum în câteva reprize cu mare precauţiune, în conformitate cu destinaţia producţiei. O atenţie

143
deosebită trebuie acordată igienei: curăţenia mâinii și a ambalajului, deoarece fructul de zmeură
înaintea consumului nu este, de obicei, spălat.
Fructele destinate consumului în stare proaspătă, se recoltează numai la maturitatea de con-
sum, eșalonat la intervale de circa 3 zile. Recoltarea, de regulă, fără peduncul, se face în orele de
dimineaţă, după ce a dispărut roua, când fructele sunt consistente.
Concomitent cu recoltarea se efectuează sortarea și așezarea în ambalaje (casolete) mici din
plastic cu capacitatea de 0,3-0,5 kg, fără manipulări manuale repetate. Casoletele se introduc în
lădiţe și se transportă curând spre comercializare. La fructele recoltate cu peduncul, durata de
păstrare și rezistenţa la transport sunt mai mari. În caz de necesitate, păstrarea fructelor în curs
de 3-4 zile poate avea loc în spaţii frigorifice la temperatura 0°C și umiditatea relativă a aerului
80-90%.
Pentru prelucrarea industrială fructele, de regulă, se recoltează în starea maturării de con-
sum, fără receptacolul floral. Culesul se efectuează pe parcursul zilei în găleţi cu transfer în am-
balaje de capacităţi mijlocii și se transportă cât mai repede la întreprinderea de prelucrare. Dacă
fructele urmează să fie conservate în zahăr, recoltarea se face cu 2-3 zile mai înainte, iar pentru
suc cu 2-3 zile mai târziu după maturarea lor de consum.
Figura 4.16. Zmeura este îngheţată în holandezii din plastic
Tunel clasic. Tunelul clasic este cel mai vechi sau „clasic”, dar este totuși indispensabil pentru
îngheţarea aproape a tuturor tipurilor de produse și, prin urmare, este numit „un tunel univer-
sal”. În aceste tuneluri, îngheţarea este discontinuă și lentă, dar este încă prezentă în toate frigide-
rele. Ele sunt realizate ca o cameră izolată termic. Zmeura este îngheţată în holandezii din plastic,
care se află în paletul de stivuiri.
Tunelurile clasice sunt indispensabile pentru îngheţarea mărfurilor ambalate în unităţi de
ambalare mai mari. După ce zmeura atinge temperatura de -18°C în interiorul fructelor, zmeura
iese din tunelul de șoc și intră în camerele de depozitare, unde temperatura de prăjire este echi-
librată, temperatura din zmeura exterioară și încăperea la -18°C. Odată ce zmeura este îngheţată,
următoarea operaţiune constă în a procesa zmeura din cutii în pachete de lucru sau imediat am-
balaje finale, în funcţie de dorinţa clientului.
Zmeura pentru prelucrare constă în separarea fracţiunilor deteriorate de zmeură, trecerea pe
banda de inspecţie a fructelor individuale întregi. Sarcina muncitorului este de a separa zmeura
de toate resturile vegetale, cum ar fi tulpina și frunza, precum și fructele între ele.
Recoltarea fructelor de mur. Perioada de recoltare a murului este de 20-50 de zile, în funcţie
de soi și de condiţiile climatice. La soiurile cu spini, dar și la cele fără spini, în verile excesiv de
calde, recoltarea se începe mai devreme și se încheie în 15-20 zile. Soiurile fără spini au o perioa-
dă mai extinsă de maturizare a fructelor și, ca rezultat, și recoltarea se realizează eșalonat.
Fructele de mur, fiind perisabile, se culeg pe timp uscat și răcoros. Pentru valorificarea fructe-
lor în stare proaspătă, culesul se face direct în casolete de 250-500 g care se așează în lădiţe și se
depozitează imediat în spaţiu frigorific la temperatura de 1-2°C până la momentul valorificării.
Depozitarea în acest spaţiu poate dura 3-4 zile, cu condiţia ca temperatura să se menţină în para-
metrii determinaţi.

Figura 4.17. Ambalaje pentru recoltarea murelor
În majoritatea cazurilor, recoltarea murelor se face manual. Un lucrător poate recolta 60-70
kg/zi de fructe pentru consum în stare proaspătă și până la 100 kg/zi de fructe pentru procesare.
În zonele mai răcoroase, murele se recoltează odată pe săptămână, iar în cele calde din patru
în patru zile. În ţările unde este dezvoltată industria arbuștilor fructiferi, fructele în plantaţiile
mari sunt recoltate mecanizat, cu combine spe-
ciale care se deplasează de-a lungul rândurilor
și prin vibrare fac să se desprindă murele coapte
cu tot cu receptacul. Fructele, după ce trec prin-
tr-un curent cu aer care înlătură frunzele și alte
impurităţi ușoare, sunt prinse în colectoare și
depozitate în recipiente de la 2 kg până la 4 kg.
Recoltarea mecanizată să repetă la 5-6 zile.
Recoltarea fructelor de coacăz
Momentul recoltării la coacăz se stabilește
în funcţie de coloraţia fructelor, posibilităţile
de depozitare și valorificare. La coacăzul negru
recoltarea începe când bacele din vârfurile cior-
chinilor își schimbă culoarea din verde-gălbui în
maroniu spre negricios. Recoltarea fructelor cu
maturare eșalonată se face în mai multe reprize,
la interval de 4-5 zile. Un lucrător poate recolta
30-50 kg/zi de fructe. Soiurile cu maturare con- Figura 4.18. Recoltarea mecanizată a coacăzului
comitentă se recoltează manual sau mecanizat,
începând cu sfârșitul lunii iunie la soiurile tim-
purii și luna iulie la soiurile mijlocii și târzii.
Recoltarea mecanizată se bazează pe princi-
piul scuturării fructelor cu combine autopropul-
sate. Pentru recoltarea mecanizată este necesar
de soiuri, cu tulpini erecte și elastice, cu matura-
rea concomitentă a fructelor, cu detașarea ușoa-
ră a fructelor. La recoltarea mecanizată, durata
recoltării fructelor de pe 1 ha de plantaţie este de
4-10 ore, recolta fiind de 8-12 t.
Recoltarea fructelor de agriș
Perioada de recoltare a agrișului se stabilește
în funcţie de modul de valorificare a fructelor, ţi-
nând cont că și după recoltare continuă matura-
rea lor. Maturitatea fructelor se determină după
mărime, culoare, fermitate și gust. Fructele des- Figura 4.19. Recoltarea manuală a agrişelor

145
tinate consumului în stare proaspătă, se recoltează numai la maturitatea de consum, eșalonat la
intervale de circa 2-3 zile, în funcţie de destinaţia lor (păstrare, transportare). Recoltarea selectivă
permite fructelor rămase să mai crească și prelungește durata utilizării producţiei. Fructele pen-
tru prelucrarea industrială se recoltează mecanizat, cu mult înainte de coacerea deplină. Durata
perioadei de recoltare a soiurilor de agriș durează 3-4 săptămâni.
4.15. LISTA DE VERIFICARE PRIVIND IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE

REZILIENŢĂ CLIMATICĂ ȘI ATENUARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE LA
CULTURA CĂPȘUNULUI ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI
Tabelul 4.5. Măsuri practice de atenuare a impactului schimbărilor climatice
la cultura căpșunului și arbuștilor fructiferi
Hazardul –
Nr. Potenţialul impactului asupra sectorului Măsuri specifice de adaptare și atenuare
riscul climatic
1 Seceta – dezvoltarea slabă a lăstarilor și a mugurilor de rod; – utilizarea mulciului natural și artificial în
atmosferică și – maturarea slabă a lemnului, cu existenţa riscului plantaţiile de căpșun și arbuști fructiferi;
de sol de îngheţ a plantelor în timpul iernii. – utilizarea irigării prin picurare, în fazele
Menţinerea secetei atmosferice și pedologice de critice ale plantei;
lungă durată, combinată cu temperaturile ridi- – pe loturile mici se poate de aplicat irigarea
cate provoacă căderea prematură a frunzelor de prin micro-aspersiune;
căpșun și arbuști fructiferi; – utilizarea preparatelor anti-stres în fazele de
– formarea fructelor mici, fărâmicioase, puţin înmugurire, înflorire și maturare a fructelor;
uscate, dar cu gust mai dulce, cu Brix mai înalt – plantarea soiurilor rezistente la tempe-
și cu conţinut mai înalt de substanţe uscate. raturi sporite și secetă, cu potenţial mai
mare de recoltă;
– menţinerea solului afânat și fără buruieni.
2 Temperaturi – temperaturile ridicate primăvara devreme (mar- – amplasarea plantaţiei pe pante mijlocii, cu
extreme tie-aprilie-mai) micșorează procesul de poleni- expoziţia Nord-Vest, Nord-Est;
zare și fecundare a florilor și formarea fructelor; – aplicarea preparatelor naturale anti-respi-
– formarea arsurilor solare pe frunze, lăstari tineri rante;
și pe fruct în timpul verii; – aplicarea preparatelor pe bază de ami-
– scăderea perioadei de fructificare la soiurile de noacizi pentru regenerarea plantelor în
vară; urma stresului termic;
– înrăutăţirea aspectului comercial al fructelor; – utilizarea plasei de umbrire în plantaţiile
– scăderea nivelului apelor freatice în profilul comerciale;
solurilor hidromorfe; – amenajarea perdelelor de protecţie în jurul
– formarea rapidă, după umectare sau primăvara plantaţiei;
devreme, a crustei la suprafaţa solului; – respectarea programului de zonare a soiu-
– intensificarea proceselor de mineralizare a sub- rilor de căpșun și arbuști fructiferi, pentru
stanţei organice în stratul arabil al solului; evitarea efectelor negative ale modificări-
– intensificarea pronunţată a proceselor de dehumi- lor climatice;
ficare, destructurare, compactare a stratului arabil – primăvara – distrugerea crustei pentru a
al solurilor, deșertificarea terenurilor agricole; micșora pierderile de apă acumulată în sol
– formarea crăpăturilor în sol, ce va conduce la in- în perioada rece a anului.
tensificarea procesului de evaporare neproducti-
vă a apei din orizonturile subiacente ale solului.
3 Valuri de frig – degerarea organelor vegetative și de rod; – utilizarea metodelor tradiţionale de diminu-
și singularităţi – fluctuaţiile termice frig-cald primăvara devreme are temporară a îngheţurilor de primăvară:
termice dăunează organele generative (pistil, stamine) și fumegarea; utilizarea sobiţelor termice;
negative vegetative (frunze, lăstari); – cultivarea plantelor de căpșun și arbuști
fructiferi în solarii, sere reci, mai ales se
referă pentru soiurile remontante de
căpșun și arbuști fructiferi (îngheţurile de
toamnă);
– de omis irigarea tardivă a plantaţiei (oc-
tombrie, noiembrie), pentru a permite
maturarea lemnului și a rezista la tempera-
turile joase din timpul iernii.

Hazardul –
Nr. Potenţialul impactului asupra sectorului Măsuri specifice de adaptare și atenuare
riscul climatic
4 Viscole – ca impact poate servi: ruperea rămuririlor, tul- – crearea perdelelor de protecţie;
puternice pinilor; oxigenarea slabă a plantelor (în cazul – înfiinţarea plantaţiei pe terenuri ferite de
și ninsori depunerii stratului gros de zăpadă pe suprafaţa vânturile puternice și de văile înguste;
abundente plantelor); deteriorarea tulpinilor din cauza – în caz dacă are loc deteriorarea ramurilor,
vânturilor puternice. se execută tăierea de igienizare, iar ramu-
rile tăiate se scot din plantaţie.
5 Depuneri – tulpinile și ramurile se pot rupe sub greutatea – legarea tulpinilor de sârmele spalierului,
de gheaţă gheţii depuse pe ele. care ar oferi suport, în cazul depunerii
– chiciură și gheţii pe plante;
polei – utilizarea generatorului de căldură (Frost-
buster-lui) , în plantaţiile mai largi de 2,5 m
lăţimea rândului.
6 Ceaţă și – ceaţa excesivă în timpul perioadei de recoltare, – amplasarea căpșunului și arbuștilor fructiferi
umezeală poate să aducă daune fructelor, în perioada de pe locuri mai înalte, fără văi înguste, unde
excesivă maturarea tehnică a acestora (înmuierea fructe- ceaţa se reţine, apa ar putea să se adune
lor, apariţia mucegaiului cenușiu); formând apă stătătoare, mlaștină etc.
– umezeala excesivă provoacă apariţia altor boli – în cazul apariţiei apei pe câmpuri, forma-
ca (mana căpșunului și arbuștilor fructiferi, can- rea rigolelor, pentru scurgerea apelor, dacă
cerul căpșunului și arbuștilor fructiferi, pătările, acest lucru este posibil.
afectând lăstarii și frunzele). – tratarea plantelor cu preparate biologice
după dispariţia ceţii și uscarea aerului, care
ar permite efectuarea tratamentelor.
7 Ploi torenţiale – spălarea stratului superior al solului plantaţiei; – lucrări de îndiguire a canalelor de evacuare
și inundaţii – tasarea și înrăutăţirea porozităţii solului; a apei și de protejare a plantaţiei;
– odată ce solul este spălat are loc uscarea rădă- – înierbarea terenului;
cinilor, aflate la suprafaţa solului; – utilizarea minimă a operaţiilor de lucrarea
– asfixierea și moartea plantelor, în câteva zile de a solului în plantaţie;
la inundaţie; – instalarea fâșiilor antierozionale în planta-
– după ploi de lungă durată, plantele sunt afecta- ţiile de căpșun și arbuști fructiferi.
te de boli criptogamice;
– în cazul averselor de ploaie în perioada de înflo-
rire a plantelor, are loc legare slabă a fructelor,
ce afectează în ultimul rând recolta;
– afectează fructele în perioada de recoltare
(fructele devin apoase, cu aspect necomercial);
– stratul arabil al solurilor aluviale va fi colmatat
cu depozite slab humifere, ceea ce va conduce
la scăderea bruscă a fertilităţii. Solurile saliniza-
te vor fi spălate vremelnic de sărurile toxice.
8 Grindină – grindina de intensitate mare afectează frunzele, – utilizarea plaselor anti-grindină cu acope-
lăstarii, tulpinile, provocând cicatrice; rire totală sau doar de-a lungul rândului;
– grindina atacă organele reproductive (mugurii, – cultivarea căpșunului și arbuștilor fructi-
floarea), provocând distrugerea acestora; feri în solarii;
– atacul pe lăstari și frunze duce la necrozarea – înfiinţarea plantaţiilor în zone mai puţin
lor, provoacă apariţia bolilor pe frunze și apoi afectate de ploi cu grindină;
pe alte organe ale plantei; – utilizarea proiectilelor antigrindină pentru
– grindina în perioada de fructificare distruge fruc- distrugerea particulelor mari de gheaţă din
tele, iar în urma ei nu este rentabil de recoltat. atmosferă;
– utilizarea tunurilor antigrindină pentru
distrugerea boabelor mari de gheaţă.
9 Boli și epifitei – reduc randamentul; – alegerea și pregătirea corectă a locului
la plante – înrăutăţesc calitatea fructelor; pentru viitoarea plantaţie;
– slăbesc plantele și deseori ajung să piară plan- – alegerea corectă a materialului săditor,
tele. rezistent la agenţi patogeni;
– asigurarea nivelului înalt al tehnologiei
agricole la cultivarea plantelor;
– utilizarea metodelor agrotehnice, biologice
și chimice de combatere a bolilor și dăună-
torilor.

147
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Capitolul I.
1. Balan V, Sava P. și al. Cultura arbuștilor fructiferi și căpșunului. Manual pentru studiile universitare.
Chișinău, 2017, 434 p. ISBN 978-9975-87-263-8Moldova’, Universitatea de Stat D. Cantemir, pag.136.
2. Babuc V., Pomicultura. Chişinău. 2012. 662 p.
3. Bogdan O., Niculescu E., Riscurile climatice din Romania, Academia Română, Inst. de Geogr., 1999, Bu-
cureşti.
4. Boian I., Condiţiile de formare și riscul îngheţurilor pentru sectorul agricol din Republica Moldova. Chi-
şinău, 2014. 84 p.
5. Boian I., Condiţiile de formare și riscul îngheţurilor pentru sectorul agricol din Republica Moldova, Uni-
versitatea de Stat D. Cantemir, pag.136.
6. Boian Il., Riscul furtunilor cu grindină în Republica Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat: http://
old.meteo.md/hazard/furt_gr.htm
7. Boian Il., Riscul ploilor torenţiale puternice în Republica Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat:
http://old.meteo.md/hazard/pl_put_b.htm
8. Burzo I., Toma S., Olteanu I. et al. Fiziologia pomilor fructiferi şi a viţei de vie. In: Fiziologia plantelor de
cultură. Chişinău: Ştiinţa, 1999p. 9-254.
9. https://www.kws.com/md/ro/inovare/obiectivele-reproducerii/
10. https://agrarnyisector.ru/sadovodstvo/pro-vinograd/vliyanie-vneshnikh-faktorov-na-produktivnost-vi-
nograda.html
11. https://agrofak.com/plodovodstvo/vinograd/vliyanie-okruzhayushhix-uslovij-na-rost-razvitie-i-plo-
donoshenie-vinograda.html
12. https://locals.md/2020/revincudrag/
13. https://vinograd.info/knigi/vinogradarstvo-kryma/vliyanie-usloviy-sredy-na-rost-razvitie-kolichest-
vo-i-kachestvo-urozhaya-3.html
14. https://agroexpert.md/rus/articole/stresul-hidric-la-vita-de-vie
15. HG nr. 455/21.06.2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare
a Agriculturii și Mediului Rural. În: Monitorul Oficial Nr. 201-213 / 23.06.2017 art. nr.537.
16. L’apporto biologico alla agricoltura integrata. Catalogo generale 2012.
17. Oprea, A., Mutaf, V., David, Ludmila, Boian, I., Galupa, D., Starodub, V., Peșteanu, A., Nicolaescu, Gh.,
Conovali, V., Fliurţa, I., Bajura, T., Cainarean, Gh., Fala A., Cozlov, A. Managementul dezastrelor și feno-
menelor climatice adverse în sectorul agricol. Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală (ACSA). 2014.
18. Sumedrea D., Isac Il., Iancu M. Pomi, arbuști fructiferi, căpșun. Ghid tehnic și economic. Otopeni : Invel
Multimedia, 2014. ISBN 978-973-1886-82-4, 546 p.
19. Todiraș V., Ghid Practic. Chișinău. 2017.
20. Украинский фруктовый портал „Fruit.org.ua”
Capitolul II.
1. Babuc, V. Pomicultura. Chişinău. 2012. 662 p.
2. Balan, V., Cimpoieş, Gh., Barbăroşie, M. Pomicultura. Chişinău: Museum. 2001, 453 p.
3. Balan V., Stănică Fl., Chira L. et al.2008. Caisul şi caisele. Bucureşti: Ceres, 686 p.
4. Bădărău S. Fitopatologie (generală şi agricolă). Chişinău: Print Caro, 2012, 592 p.
5. Bogdan Octavia, Niculescu Elena Riscurile climatice din Romania, Academia Română, Inst. de Geogr.,
Bucureşti, 1999.
6. Burzo I., Toma S., Olteanu I. et al. Fiziologia pomilor fructiferi şi a viţei de vie. In: Fiziologia plantelor de
cultură. Chişinău: Ştiinţa,1999p. 9-254.
7. Busuioc M. Entomologie agricolă. Chişinău, 2006, 638 p.
8. Cimpoies, Gh. Cultura mărului. Chişinău: Bons Offices, 2012. 382 p.
9. Cimpoies, Gh. Pomicultura specială. Chişinău: Print Caro, 2018. 558 p.

10. Ceauşescu I., Negrilă I., Isac I. et al. Pomicultura. Bucureşti, 693 p.
11. Cociu V. et al. 1993. Caisul. Bucureşti: Editura: Ceres, 401 p.
12. Ghena N., Branişte N., Sănică Fl. Pomicultura generală. Bucureşti: Matrix Rom, 2004
13. Ghid de bune practici agricole pentru atenuarea efectului schimbărilor climatice asupra agriculturii
14. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32018R1532
15. Iacub V., Hatman M., Ulea E., Puiu I. Fitopatologie generală. Iaşi: Cantes, 1999, 182 p.
16. Jamba A., Tehnologia păstrării şi prelucrării produselor agricole, Chişinău 2005, 205 p.
17. Long, L., Peşteanu, A., Long, M., Gudumac, E. (2014). Producerea cireşilor. Chişinău: Editura Bons Offi-
ces. 258 p.
18. Machidon O. Fenomenul de grindină în bazinul hidrografic Bârlad. Rezumatul tezei de doctorat. Iasi,
2009, 53 p.
19. Managementul riscurilor dezastrelor şi fenomenelor climatice adverse în sectorul agricol, ACSA., Chişi-
nău 2014, 200 p.
20. Oprea Şt. Ropan G. Pomicultura generală. Cluj Napoca: Academic Pres, 2010, 355 p.
21. Pesticide.md/ro
22. Peşteanu A., Manziuc V., Cumpanici A., Gudumac E., Braghiş A. 2018. Producerea caiselor. Manual teh-
nologic. Chişinău, 291 p.
23. Sofo A., Palese A. M., Xiloyannis C., Montanaro G., Massai R. Il ruolo della frutticoltura nella mitigazione de-
ll’effetto serra: riduzione dei danni causati dall’aumento di CO2. L’informatore Agrario. 2004, 44; pp. 27-31.
24. Toma S. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, 2008, 210 p.
25. Velichi Eugen. Entomologie agricolă. Bucureşti: Editura universitară, 2014. 489 p.
26. Voloşciuc L. Probleme ecologice în agricultură. Chişinău: Bons offices, 2009, 264 p.
27. Xiloyannis C., Sofo A., Celano G., Nuzzo V., Absorption of atmospheric CO2 in peach trees and partitio-
ning in the different plant organs. Acta Horticulturae, 2007
28. Zanotelli D., Mazzetto F., Tagliavini M. Impronta carbonica e consumi di energia primaria nelle filiere di
produzione della frutta, In: Italus Hortus», 2014
Capitolul III.
1. Cashew: improvement, production and processing / editor, Prof. P.L. Saroj. https://www.researchgate.net/pu-
blication/310412165_Rootstocks. 2017. Daya Publishing House® A Division of Astral International Pvt. Ltd.
New Delhi – 110 002. ISBN 978-93-5124-825-5 (Hardbound), ISBN 978-93-86071-55-2 (International Edition)
2. Catalogul soiurilor de plante pentru anul 2020
3. Cornelis van Leeuwen, Philippe Darriet. The Impact of Climate Change on Viticulture and Wine Quality
// In: Journal of Wine Economics. May 2016. 11(01):150-167.
4. D. Santillan, V. Sotes, A. Iglesias, and L. Garrote. Adapting viticulture to climate change in the Mediterra-
nean region: Evaluations accounting for spatial differences in the producers-climate interactions // 41st
World Congress of Vine and Wine. BIO Web of Conferences 12, 01001 (2019).
5. https://www.mdpi.com/2073-4395/9/9/514/htm
6. https://www.montemaggio.com/viticulture-impact-of-climate-change
7. https://link.springer.com/article/10.1007/s10113-020-01607-8
8. https://www.ciwf.org.uk/factory-farming/environmental-damage/
9. https://www.pnas.org/content/110/17/6907
10. https://www.cambridge.org/core/journals/journal-of-wine-economics/article/impact-of-climate-chan-
ge-on-viticulture-and-wine-quality/2914947821F9A182508E76760E7C0D9B
11. https://link.springer.com/article/10.1007/s11027-019-09899-w
12. https://oeno-one.eu/article/view/1621
13. https://oeno-one.eu/article/view/1869
14. https://journals.openedition.org/echogeo/13384
15. https://winesvinesanalytics.com/features/article/195134/How-Climate-Change-Affects-Winegrowing
16. https://www.cairn.info/revue-journal-of-innovation-economics-2017-3-page-105.htm#
17. https://www.whitman.edu/economics/Workingpapers/content/WP_07.pdf
18. https://www.emerald.com/insight/content/doi/10.1108/IJCCSM-02-2018-0021/full/html

149
19. https://www.nature.com/npjurbansustain/about/editors-perspective-world-cities-day
20. https://warmheartworldwide.org/climate-change/
21. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_grape_varieties
22. http://vinograd-vino.ru/utilizatsiya-vinogradnoj-lozy/345-vinogradnaya-loza-fiziko-mekhaniches-
kie-svojstva.html
23. http://www.pv.fagro.edu.uy/fitopato/cursos/fitopato/practicas/3/Plasmopara11.jpg
24. http://www.niskoselo.com/?p=736
25. Hervé Quénol et al. Adapting viticulture to climate change guidance manual to support winegrowers’
decision-making
26. Mozell, M.R. and Thachn, L. The impact of climate change on the global wine industry:Challenges &
solutions // Wine Economics and Policy • 2014
27. Nicolaescu Gh., Cazac F., Cumpanici A. Tehnologia de producere a strugurilor de masă. Manual tehnolo-
gic. Chișinău. Tipogr. Bons Offices. 2015
28. Nicolaescu Gh., Cazac F. Producerea strugurilor de masă. soiuri cu bobul roze și negru (ghid practic) /
Gheorghe, Nicolaescu, Fiodor, Cazac. Ch.: S. n., 2012
29. Trond Hammervoll, Pierre Mora, Kjell Toften. The financial crisis and the wine industry: The perfor-
mance of niche firms versus mass-market firms. // Wine Economics and Policy Volume 3, Issue 2, Decem-
ber 2014, Pages 108-114.
30. Агроуказания по виноградарству. Кишинев: Картя молдовеняскэ. 1989
31. Магомедов, М.Г., Алиева, А.Н., Мукаилов, М.Д., Салманов, М.М., Рамазанов, О.М. Повышение
качества и сохраняемости столового винограда. Москва. 2003
32. Фисун М.Н., Якушенко О.С., Егорова Е.М., Шевхужев А.А. Влияние измельченной виноградной
лозы на агрономические параметры аллювиально-луговых почв. In: Достижения, проблемы
и перспективы развития отечественной виноградо-винодельческой отрасли на современном
этапе. Новочеркаск, ВНИИВиВ. 15 августа 2013. стр. 46. ISBN 978-5-85633-039-6
33. Малых Г.П., Магомадов А.С., Зубова Т.А., Кудряшова А.Г. Влияние различных доз и сроков
внесения марганцевого удобрения на рост, развитие и продуктивность винограда. In: Научное
наследие Я.И.Потапенко – основа современной науки о винограде и вине
34. Науменко В.В. Отбор проб почвы при определении влажности почвы на виноградниках. In:
Научное наследие Я.И.Потапенко – основа современной науки о винограде и вине. Новочеркаск,
ВНИИВиВ. 15 августа 2014. стр. 67.
Capitolul IV.
1. Balan V, Sava Parascovia și al. Cultura arbuștilor fructiferi și căpșunului. Manual pentru studiile univer-
sitare. Chișinău, 2017, 434 p. ISBN 978-9975-87-263-8
2. Barbaroș M. şi Balan M. Metode de protejare a culturii căpşunului în condiţiile Republicii Moldova. Uni-
versitatea Agrară de Stat din Moldova. Realizări şi perspective în horticultură, viticultură, vinificaţie şi
silvicultură” Vol. 15 (1), 2007, pag. 262-264
3. Cepoiu N. Pomicultură aplicată, Ed. Ştiinţelor Agricole Bucureşti, 2001
4. Fala A., Cainarean G, Jigău G. și al. Ghid practic. Managementul durabil al terenurilor. ACSA, Chișinău, 2015
5. FAO. A win-win war on climate change. www.fao.org/english/newsroom/news August 25 2003. Rome,
Italy: FAO, 2002.
6. FAO. Hold back the desert with Conservation Agriculture. http://www.fao.org/english/newsroom/news
on 25/9/03. Rome, Italy: FAO, 2002.
7. FAO. The salt of the earth: Hazardous for food production. Background article for the World Food Sum-
mit: Five Years Later. http://www.fao.org/. FAO, 2002.
8. Lal R., Soil erosion and the global carbon budget. Environment International 29, 2004.
9. Păltineanu Cr., Vizitiu Olga, Chiţu E, Dumitru Sorina. Regimul de irigare în plantaţiile pomicole și de
arbuști fructiferi în funcţie de condiţiile climatice actuale și de indicii hidrofizici ai solurilor, Iași, Terra
Nostra, 2018. ISBN 978-606-623-093-3 I, 631 p.
10. Todiraș V., Ghid Practic: Protecţia integrată a arbuștilor fructiferi și căpșunului, Chișinău, 2017, 288 p.


Bunele Practici de Cresterea Fructelor Strugurilor Si Pomusoarelor in Contextul Schimbarilor Climatice Pag. 77 150

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bunele Practici de Cresterea Fructelor Strugurilor Si Pomusoarelor in Contextul Schimbarilor Climatice Pag. 77 150

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bunele Practici de Cresterea Fructelor Strugurilor Si Pomusoarelor in Contextul Schimbarilor Climatice Pag. 77 150

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

întâi la frunzele tinere.

Carenţa poate fi provocată pe solurile carbonatate, cu conţinut sporit de

3.3.2. Capacitatea de absorbţie

3.3.3. Componenţa cationilor absorbtivi

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.3.4. Nivelul apelor freatice în sol

3.3.5. Reacţia solului

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.3.6. Condiţiile de oxido-reducere în sol

3.3.7. Determinarea pericolului de cloroză funcţională pe solurile carbonatate

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.3.8. Fertilizarea viţei de vie pe rod

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Figura 3.10. Încărcarea și distribuirea paielor în calitate de mulci și îngrășămintelor organice

Figura 3.11. Cositul sideratelor între rândurile de viţă de vie [29]

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Tabelul 3.3. Conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn în funcţie de origine

Tabelul 3.4. Conţinutul de substanţă uscată în 100 g lemn diametru

Tabelul 3.5. Conţinutul de substanţe minerale în 100 g lemn

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Figura 3.12.1. Îngrămădirea coardelor Figura 3.12.2. Mărunţirea directă a coardelor

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.3.8.2. Metode de apreciere a necesităţii viţei de vie în substanţe nutritive

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Tabelul 3.6. Necesitatea de elemente în perioada de vegetaţie, %

O atenţie deosebită trebuie acordată tratamentelor cu calciu, care ameliorează calităţile de

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

GHID PRACTIC PENTRU PRODUCĂTORII AGRICOLI

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.4.1. Normele și termenii de irigare a viţei de vie în Republica Moldova

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.4.2. Metode de irigare

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Figura 3.15. Irigarea viţei de vie: a) prin aspersiune; b) prin brazde

3.5. MULCIREA CULTURILOR ȘI SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE DE VIŢĂ DE VIE

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Tabelul 3.8. Lista buruienilor întâlnite în plantaţiile viticole

3.7. METODE ȘI MĂSURI DE CONTROL AL BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Figura 3.24. Filoxera viţei de vie (Viteus vitifoliae / Philloxera vastatrix)

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.7.1.1. Soiurile sensibile la mană și făinare

3.7.1.2. Soiurile tolerante la făinare, dar sensibile la mană

3.7.1.3. Soiurile tolerante la mană și făinare

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.7.2. Protecţia integrată a viilor roditoare

3.7.2.2. Protecţia chimică a viţei de vie contra bolilor și dăunătorilor

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.7.3. Diferite scheme de tratament contra bolilor viţei de vie

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.7.4. Combaterea dăunătorilor și buruienilor

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.7.5. Utilizarea staţiilor meteo

Bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice

3.8. APLICAREA PRACTICILOR AGRICOLE DE SECHESTRARE