MODUL I

Conceptele cheie ale programului “Invățănd să trăim împreună”

1.1.Etica, valorile si morala

Devine dificil sa faci diferența intre conceptele de „etica”, „valori” si „morala”.

Următoarele definiții apar in Dicționarul Englez Compact Oxford:

Etica: Studiul filozofic al valorilor morale din comportamentul uman si regulile si

principiile care ar trebui să-l guverneze.

Valori: Principiile morale sau standardele acceptate de o persoană sau un grup.

Morala: Se ocupă de sau se referă la comportamentul uman, mai ales la distincția

intre bine si rau, corect sau gresit.

Etica reprezinta convingeri, idei si teorii care facilitează stabilirea unor standarde.
Morala se referă mai mult la comportament. Valorile constituie ceea ce e acceptat de
un grup, comunitate sau societate. Toate aspectele sunt importante si legate. Poți
avea standarde ridicate, dar totusi să nu se poata ridica la nivelul lor, ceea ce ar
echivala cu o etică puternică, dar o morală slabă. Valorile unui anumit grup ar putea
fi inacceptabile pentru altul.

Filozofii francezi Paul Ricoeur si Guy Bourgeault, de exemplu, pastrează in general

termenul de „etică” pentru o reflecție fundamentală asupra intrebărilor esențiale
despre comportamentul uman (ex.: sfarsitul si sensul vieții, baza obligației si
responsabilitații, natura binelui si răului, valoarea conștiintei morale), iar termenul de
„morală” il rezervă pentru tot ce inseamnă aplicabilitate, concret si acțiune. Mai mult,
„etica” tinde sa implice o chestionare si o minte deschisă sau spirit, in timp ce
„morala” cel mai adesea se referă la sisteme definite de norme, traducerea in reguli
pentru indrumarea acțiunii.

1.1.1.Etica si educatia etica

Incă de cand oamenii au inceput sa trăiasca in comunități, a fost necesară o regulă
morală de comportament pentru binele comunității – aceasta se numeste etică. Este
important ca utilizatorii materialului Invatand sa traim impreună să cadă de acord
asupra ințelegerii conceptelor de etică, valori si educație morală.

La intrebarea „Ce inseamnă etica pentru dvs;?” ar putea exista mai multe raspunsuri
diferite:

„Etica are legatură cu ceea ce cred eu ca este bine sau rau.”

1
 „Etica are legatură cu convingerile mele religioase.”

„A fi moral inseamnă a face ceea ce solicita legea.”

„Etica reprezintă standardele de comportament pe care le acceptă societatea

noastră.”

Mulți oameni tind sa echivaleze etica cu sentimentele lor. Insă a fi moral nu

inseamnă doar sa-ți urmezi sentimentele, deoarece sentimentele nu pot determina
ceea ce este moral.

Nici nu se poate identifica etica cu religia. Majoritatea religiilor pledeaza pentru

standarde etice inalte. Și totuși, daca etica ar fi configurată la religie, atunci ea s-ar
aplica numai oamenilor religiosi. Etica se aplică comportamentului unui credincios la
fel cum se aplică si pentru un necredincios.

A fi moral inseamnă mai mult decat respectarea strictă a legii. Legea cuprinde
adesea standarde etice carora li se supun majoritatea cetățenilor. Insă legile, ca și
sentimentele, pot devia de la etică. Există in istorie cazuri de societăți cu legi care
legitimează sclavia. In cadrul mai multor societăți, rolul secundar al femeii este
consacrat prin lege. Mai există probabil femei care iși amintesc vremurile cand le era
interzis sa voteze.

A fi etic nu este același lucru cu a face „ceea ce accepta societatea”. Standardele de

comportament in societate pot devia de la ceea ce este etic.

In plus, dacă a te comporta conform eticii ar insemna sa faci „orice este acceptat de
societate”, ar trebui sa stabilim mai intai unde se afla acest standard. Cu privire la
aspectele controversate, cele care ne incurcă cel mai tare, nimic in afară de un
sondaj n-ar fi de ajuns. Chiar si atunci, lipsa unui consens in societate ar impiedica o
exprimare clară a comportamentului etic.

Și atunci, ce este etica? In primul rand, etica se referă la standardele bine gandite de
bine si rău care prescriu ce ar trebui sa facă oamenii, de obicei sub forma de
drepturi, obligații, beneficii pentru societate, corectitudine sau anumite virtuti. Etica
face referire la acele standarde care impun niste obligații de bun simț cum ar fi de a
nu viola, fura, ucide, ataca, calomnia si frauda. Valorile etice incurajează si virtuțile,
cum afi onestitatea, compasiunea, loialitatea si indeplinirea nevoilor umane
fundamentale. Sociologul Johan Galtung a intrebat oameni din aproximativ 50 de tări
care sunt lucrurile fără de care ei nu ar putea trăi si a dedus din acest sondaj nevoi
fundamentale umane precum bunăstarea, identitatea si libertatea.

In al doilea rand, etica face referire la studiul si dezvoltarea standardelor etice.

Deoarece sentimentele, legile si normele sociale pot devia de la ceea ce este etic,
devine necesara examinarea unor standarde pentru a ne asigura ca ele sunt
rezonabile. Etica mai inseamnă si efortul continu de a studia convingerile noastre
morale si comportamentul moral si de a ne asigura ca noi, ca si națiunile si instituțiile

2
pe care le ajutăm, ne vom ridica la standarde echitabile si bine fundmentate, fie că
este vorba de sistemele religioase si de convingeri culturale ori de documente
naționale.

1.1.2. Etica ține de relații

Necesitatea etică, indiferent cum ajungem la ea, are legatura cu reațiile. Teologul
danez K.E. Loegstrup introduce noțiunea de conform careia o nevoie etică in ființa
umană este refractată ca lumina printr-o prisma, dezvăluind toate modurile diferite in
care ne găsim in relatia cu ceilalti.

Felul in care cineva se raportează la sine insuși, la atii, la pămantul care menține
viața, este manifestarea primară a eticii si valorilor. Sursa comportamentului si a
normelor etice ar putea fi atribuită unei prezețte divine sau revelației unui invătător
spiritual sau divin inzestrat cu o mare ințelepciune, sau principiilor drepturilor omului.

Ar putea exista multe surse ale comportamentului etic, iar intrebarea primordială este
cat de valoroasă este etica in a ne ajuta sa discernem si să răspundem la conectarea
cu toate formele de viață, cat de utilă este pentru a intreține valorile umane si pentru
a construi si intreține simțul comunității.

Toate comunitățile religioase nu consideră etica o zonă de acces blocat, a vieții, ci ca

aplicandu-se tuturor aspectelor vieții.: individul, in cadrul familiei, la muncă si in
societate. Etica islamică, de exemplu, cuprinde toate virtuțile morale cunoscute. Se
preocupă de domeniile vieții individuale si colective ale omului. – relațiile interne,
comportamentul civic si activitățile in domeniul politic, economic, juridic, educațional
si social. Acoperă viața unei persoane de acasă pană in societate, de la masa unde
mănancă pană la campul de bătălie si conferințele de pace – literalmente din leagăn
pană in mormant. Evenimentele – personale, naționale, regionale, globale –
contribuie de asemeni la procesul dezvoltării identității.

Identitatea religioasă, spirituală si culturală se modelează in același fel. Expunerea la

o varietate de convingeri religioase si culturale si obiceiuri, la unicitatea fiecărei religii
si culturi, nu subminează fidelitatea cuiva față de tradiția sa religioasă, spirituală sau
culturală. Dacă realitatea multiplă din punct de vedere religios si cultural este redată
intr-un decor deschis, cald, iubitor, armonios, in care figurile ce reprezinta autoritatea
trezesc mai degrabă respect si afecțiune decat teamă, nu va exista nicio amenințare
la adresa religiei. Intregul mediu educațional trebuie sa fie intrupat intr-un concept de
cunoaștere reciprocă, acceptare si legitimitate egală, unde nici o convingere sau
practică nu este privilegiată sau prezentată ca fiind superioară. Pe fondul diversității,
ceea ce avem cu toții in comun – trebuie sa fie subliniată umanitatea noastra.
Imaginea nu este cea a unui creuzet de fuziune, unde totul se amestecă, ci a unui
mozaic, unde fiecare identitate culturală iși are propria semnificație si recunoaștere,
confirmand bogația in diversitate.

3
Pentru a se pastra sensul identitatii se cere autonomie: independenta, libertate de
gandire, discurs si actiune, eliberarea de teama de cenzura sau pedeapsa in cazul in
care convingerile cuiva s-ar lovi de cele ale majoritatii sau cu cele ale autoritatilor ce
guverneaza. Respectul si stima de sine sunt esentiale, nu numai pentru a merita
respectul celorlalti, ci si ca o baza pentru a-i respecta pe ceilalti.

Obisnuim sa ne gandim la etica ca la o chestiune de valori personale ce sunt

exercitate in viata noastra de zi cu zi. Insa lumea in care traim ne obliga sa gandim si
sa actionam si in termeni globali. Saracia si lipsurile a milioane de oameni,
exploatarea resurselor pamantului, criza ecologica, violenta agresiva si ostilitatile,
cultivarea lacomiei si a stransului de avere pun noi presiuni asupra noastra sa
exercitam valorile etice in viata noastra in ansamblu. Noi – si copiii nostri – avem
nevoie de sensibilitati etice pentru a ne ajuta sa relationam cu alte culturi si civilizatii,
intre barierele nationale si etnice si cu alte identitati religioase si angajamente. Multi
incep sa caute indrumari pentru a face fata prezentului si a se pregati pentru viitor.

1.1.3.Educaţia etică

Teorie
Reflecţie
etică

Practică

Această imagine ilustrează procesul de învăţare care evoluează ca o spirală. Numai

prin învăţare, şi oferind spaţiu necesar reflecţiei critice, fiecare copil şi tânăr va fi
capabil să construiască şi să practice o relaţie pozitivă cu sine, cu ceilalţi, cu mediul
şi ceea ce oamenii numesc Dumnezeu, Realitatea Ultimă sau Prezenţa Divină.
Această construire de relaţii pozitive le va îmbogăţi spiritualitatea înăscută,
deschizând noi căi pentru creştere, înţelegere reciprocă şi respect pentru oameni ce
aparţin altor religii şi civilizaţii. De asemenea, aceasta îi va face capabili pe copii şi pe
tineri să se poată angaja într-un parteneriat cu ceilalţi pentru construirea unei lumi
bazate pe valori şi practici care protejează demnitatea umană şi promovează
solidaritatea, reconcilierea şi responsabilitatea individuală şi colectivă.

Învăţarea implică copii şi tinerii în a practica o abordare a vieţii bazată pe etică şi pe

valori, oferind spaţiu pentru o reflecţie critică liberă, hrănind, în acelaşi timp,
spiritualitatea.

4
Consiliului Interreligios pentru Educatia Etica a Copiilor.promovează o perspectivă
nouă şi dinamică asupra gândirii etice în contextul unei societăţi globale şi plurale.
Aceasta poate fi realizată de către toate religiile şi societăţile în mod independent;
ceea ce este unic la această iniţiativă este că practică o abordare inter-religioasă.
Consiliului Interreligios nu promovează o nouă religie, ci recunoaşte şi afirmă
diversitatea. Nu se erijează într-o nouă ‘învăţătură’, ci vrea să promoveze o nouă
cale de a sprijini construirea unor relaţii pozitive. Abordarea sa este:

 interculturală
 interreligioasă
 promovează diversitatea
 promovează dialogul şi comunicarea cu sine şi cu ceilalţi într-un proces
continuu de învăţare individuală şi colectivă.

Pe tot parcursul procesului de învăţare este creat un spaţiu pentru dialog,

interacţiune şi înţelegere. Prin promovarea reflecţiei critice, a înţelegerii şi a unei
minţi deschise către celălalt acest proces face posibil ca tinerii, copiii şi adulţii să-şi
descopere propriile tradiţii, propriile valori, în aceeaşi măsură ca şi valorile şi tradiţiile
celorlalţi. Interacţiunea cu ceilalţi creează în acest fel posibiliatatea unei îmbogăţiri
reciproce într-o continuă relaţie ‘a oferi şi a primi’ ce constituie o parte comună a
umanităţii.

1.2. Principiile etice si valorile esențiale in educația etică

Au existat tentative de a ajunge la niste valori etice comune dupa care traiesc toate
comunitatile religioase. O asemenea tentativă a fost si un document emis la
Centenarul Parlamentului Religiilor Mondiale din Chicago in 1993 sub prezidat de
Hans Küng. Intitulat „Spre o etică globală”, documentul este acum bine cunoscut si a
fost acceptat in toata lumea, oferind inspirație pentru o posibilă ințelegere intre
oameni cu diferite puncte de vedere in privința valorilor comune ce ar trebui să
indrume comunitatea umană in ansamblu.”

Din 1993 au mai existat si alte incercări de a trasa criterii etice pentru un număr de
categorii sociale ce pot fi susținute de comunitatea globală. Diversitatea enormă de
religii, culturi si moduri de viață reprezentate in lume transformă convențiile comune
si implementarea lor intr-o sarcină dificilă. Cu toate aceste, se pare ca exista o
intelegere unanima ca care noi, ca si comunitate umana, trebuie sa ajungem la o
baza comuna in ce priveste principiile etice, de dragul generatiilor viitoare.

Un aspect central in construirea unui viitor mai bun il reprezintă ajutarea copiilor să-și
dezvolte propriile valori etice. Valorile dezvoltate global, insă, trebuie sa aibă si local
relevanță, deoarece comunitățile din diferite locuri si culturi pot determina cel mai
bine ce consideră a fi valorile esențiale ce trebuie incurajate in copiii lor. Putem,

5
totuși, rămane surprinși de cate au in comun cei care au ajuns in mod independent la
anumite coduri etice.

1.2.1. Capacitatea de a alege: cel mai mare dar si cea mai dificila
responsabilitate
Capacitatea de a alege intre alternative este unul dintre cele mai mari daruri ale vieții.
Nu primim, desigur, intotdeauna ceea ce alegem, insă avem capacitatea si dreptul de
a discerne, respinge si alege.

Capacitatea umană de a alege intre alternative este recunoscută si afirmată in toate

religiile. Capacitatea de a alege este in același timp cea mai problematică si dificilă
responsabilitate. Ea necesită o abilitate de a face deosebire, a discerne si a lua
decizii in timp ce ne confruntăm cu dilema de a nu reuși sa vedem și să apreciem
intregul impact al acestor decizii care nu ne vor afecta doar pe noi, dar si pe alții și
lumea din jurul nostru. Principiile etice si valorile joacă un rol major in a ne ajuta să
facem aceste alegeri.

1.2.2. Protejarea si respectarea demnității umane

Conceptul de demnitate umană capteaza ceea ce educația etică caută sa promoveze
sădind valori si principii etice. Umanitatea unei persoane este negată atunci cand
demnitatea sa ii este călcată in picioare. Demnitatea umană poate fi amenințată din
mai multe părti.

Lipsa celor necesare pentru a supraviețui este un afront adus demnității unui om.

1.2.3. Respectul şi înţelegerea reciprocă

Dreptul individului la demnitate şi respect este un punct central în documentele
drepturilor omului, cum ar fi Declaraţia Drepturilor Omului şi Convenţia Drepturilor
Copilului. Drepturile la supravieţuire, dezvoltare, protecţie şi participare au fost
aprobate de majoritatea statelor naţionale ca universale, valabile indiferent de vârstă,
gen, rasă sau religie. Un comitet internaţional monitorizează îndeplinirea drepturilor
celor sub 18 ani, care sunt dependenţi de acţiunile şi deciziile adulţilor, şi îşi emite
într-un document observaţiile şi criticile către fiecare naţiune în parte. În acestea şi în
alte documente ale Naţiunilor Unite privind drepturile omului, drepturile sunt
inalienabile şi universale, şi ar trebui predate tuturor, indiferent de cultură sau
credinţă. Faptul că aceste drepturi constituie principiile fundamentale ale umanităţii a
fost convenit de către întreaga lume şi nu sunt pasibile de atenuare, drept de
proprietate şi modificare de către nimeni şi nicio organizaţie.

6
Cele mai multe tradiţii religioase şi seculare sunt convinse de adevărul propriilor lor
credinţe, iar unele pot simţi impulsul de a le împărtăşi şi altora. Dar în ziua de azi
majoritatea tradiţiilor recunosc respectul mutual ca fiind o valoare indispensabilă ce
trebuie să însoţească oricare din relaţiile noastre. Conceptul de respect mutual este
important deoarece afirmă dreptul la diferenţă, nu permite să se confunde ‘a fi diferit’
cu ‘a fi greşit´ şi nu îngăduie diferenţelor naturale şi legitime să degenereze în
dezacorduri.

Respectul mutual creşte odată cu o mai mare înţelegere reciprocă şi recunoaştere a

diferenţelor şi similarităţilor. Ne ajută să creăm relaţii în pofida diferenţelor dintre noi
şi totodată ajută în procesul corijării reciproce, al autoevaluării şi îmbogăţirii de sine.

A resepcta demnitatea tuturor persoanelor poate servi, fără rezerve, drept valoare şi
principiu etic fundamentale în educaţia etică a copiilor. Protejarea şi susţinerea
demnităţii umane implică un set de valori care ajută copiii şi tinerii să înveţe să-i
respecte şi aprecieze pe ceilalţi, dar şi pe ei înşişi, ca fiinţe umane, aplicând atitudini
şi un fel de a gândi ce susţin construirea unor relaţii sănătoase cu ceilalţi.

Demnitatea este importantă în contextul unei pluralităţi persistente deoarece, pe

parcursul istoriei, unele tradiţii religioase au adoptat o atitudine de tip ‘ori-ori’ în
relaţie cu ceilalţi, reflectând asemenea atitudini în discursuri de tipul ‘dacă noi avem
dreptate, ceilalţi se înşală; dacă noi deţinem adevărul, ceilalţi nu îl deţin; dacă
conduita noastră duce către împlinirea destinului uman, a celorlalţi este o abatere’.

1.2.4. Empatia sau abilitatea de a “te pune în pielea celuilalt”

La baza tuturor relaţiilor binefăcătoare se află empatia – capacitatea de a pătrunde în
experienţa celuilalt şi de a-i înţelege şi simţi bucuriile şi supărările, exaltările şi
durerile.

Empatia combină două capacităţi importante ale fiinţelor umane: capacitatea analiză
şi capacitatea de a simpatiza, de a ne folosi în acelaşi timp şi raţiunea, şi inima. A
analiza înseamnă a colecta date despre o problemă, a-i observa condiţiile, a-i
identifica rădăcinile şi a propune soluţii. A simpatiza înseamnă a avea grijă faţă de o
altă persoană, a simţi durerea cuiva aflat în suferinţă sau de a simţi mânia unei
persoane atunci când aceasta este furioasă.

O veche rugăciune a amerindienilor Sioux spune: “O Mare Spirit, oferă-mi

înţelepciunea de a putea merge în mocasinii altuia înainte de a critica sau judeca.”
Când empatizăm, ne lăsăm de o parte aşteptările către celălalt de a fi ca noi;
aceptăm faptul că celălalt a adus ceva unic relaţiei. În acelaşi timp, tot empatia este
cea care ne ajută să vedem şi să recunoaştem nedreptăţile comise celorlalţi, şi să
câştigăm determinarea de a lua atitudine împotriva acestor nedreptăţi.

7
Tradiţiile religioase solicită oamenii să empatizeze cu cei sărmani, marginalizaţi sau
oprimaţi. Tradiţia iudaică îndreptăţeşte această atitudinie spunând: “…pentru că aţi
fost sclavi în Egipt.” Tradiţia Creştină face apel la credincioşi să îşi “amintească de
cei aflaţi în închisoare ca şi cum s-ar afla şi ei în tovărăşia lor în închisoare, şi de cei
rău trataţi ca şi cum le-ar împărtăşi suferinţa.”. Ȋn tradiţia islamică luna Ramadan este
denumită Luna Răbdării, a Empatiei şi a Purificării Sinelui. Accepţiunea Budistă a
empatiei este bunătatea iubitoare, ce trece dincolo de limitele simpatiei – văzută ca
fiind doar o simplă formă de milă – şi îndeamnă către o identificare absolută şi
imediată cu celălalt. Drepturile omului sunt construite pe principiul unei egalităţi
absolute; drepturile se aplică universal şi unele implică datoria de a îndeplini şi ţine
cont de drepturile celorlalţi, ca de pildă în Convenţa Drepturilor Copilului. Grija pentru
respectarea şi îndeplinirea drepturilor celorlalţi este o valoare fundamentală, atât în
tradiţiile religioase, cât şi în cele seculare.

Apelul de a empatiza cu experienţele celorlalţi este probabil una dintre cele mai mari
valori pe care le putem transmite copiilor noştri.

1.2.5. Responsabilitatea individuală şi colectivă

Descoperim din ce în ce mai mult importanţa pe care cuvântul ‘responsabilitate’ îl
are în tratarea multelor probleme ale lumii. Mulţi oameni se grăbesc să îşi revendice
‘drepturile’ dar nu reuşesc să observe responsabilităţile care vin împreună cu aceste
privilegii. Suntem resposabili de felul în care ne creştem copii; dacă neglijăm să ne
asumăm această responsabilitate, ei pot apuca pe un drum greşit. Guvernele sunt
responsabile pentru menţinerea coeziunii sociale şi a păcii; când această
responsabilitate este ignorată, ne putem confrunta cu haos social. Este
responsabilitatea societăţii să asigure o distribuire justă a resurselor aşa încât
nevoile de bază să fie acoperite; când acestă responsabilitate este neglijată, poate
duce la conflicte şi violenţă. Fiecare are responsabilitatea de a avea grijă de mediu;
neglijarea acestei responsabilităţi ne-a adus aproape de un dezastru ecologic.

Lista poate fi extinsă până la acoperi aproape toate relaţiile personale, sociale şi
globale. Toate relaţiile depind de asumarea mutuală a responsabilităţii şi pe
asumarea de către fiecare persoană în parte a responsabilităţii pe care o are faţă de
societate. O fromă de responsabilitate colectivă de a avea grijă unii de ceilalţi poate
asigura un viitor în care se va putea trăi într-o lume mai dreaptă şi mai paşnică.

Responsabilitatea nu este o opţiune; este o valoare etică fundamentală ce trebuie

transmisă şi înconjurată de respect în minţile şi inimile copiilor din momentul în care
încep să formeze relaţii cu ceilalţi şi cu lumea din jurul lor.

8
1.2.6. Reconcilierea şi calea spre a clădi punţi
Mulţi văd reconcilierea ca pe unul din paşii necesari pentru a realiza pacea şi a
repara relaţii atât la nivel personal cât şi social. În ziua de azi există o recunoaşte
crescândă a faptului că reconcilierea nu este numai o soluţie practică, dar şi un mod
de a aborda viaţa. Cu alte cuvinte, reconcilierea nu este numai un remediu; este un
mod de orientare cu care se pot trata inevitabilele probleme, divergenţele acute şi
conflicte care apar în viaţa comunităţii. Reconcilierea a apărut în prim-plan ca valoare
etică din cauza tendinţei oamenilor de a rezolva diferendele şi dezacordurile apelând
la violenţă. Violenţa pare a fi considerată drept o opţiune uşoară şi rapidă de a trata
conflictele, dar nu oferă o rezolvare durabilă. Mai degrabă exacerbează animozităţile
şi nemulţumirile. Ȋn zilele noastre este nevoie ca spiritului reconciliant să-i fie subliniat
statutul de valoare etică indispensabilă.

Invatand sa traim impreuna se concentrează asupra a patru valori etice care trebuie
să formeze o parte din educaţia etică pentru copii într-o societate globală, aflată sub
semnul pluralităţii religioase şi culturale. Cele patru valori, respectul, empatia,
reconcilierea şi responsabilitatea, nu constituie o listă exhaustivă şi nu exclud alte
valori. Educaţia etică pentru copii nu este o încercare de a implanta o listă de valori
copiilor, ci de a le cultiva spiritualitatea de care au nevoie pentru a duce o viaţă
împlinită într-o lume a pluralităţii. De asemenea trebuie să acordăm atenţie faptului
că valorile etice şi spiritualitatea nu constituie două ghiduri de comportament
separate, ci se află în strânsă relaţie, fiecare îmbogăţind-o pe cealaltă. O persoană
dezvoltată spiritual este şi o persoană de o înaltă ţinută etică; iar o persoană cu o
ţinută etică înaltă manifestă o spiritualitate pe care ceilalţi se simt îndemnaţi să o ia
drept exemplu.

1.2.7. O singură umanitate

În aproape toate societăţile, oamenii pot aparţine de o multitudine de tradiţii
religioase şi societatea de obicei îşi trage inspiraţia pentru acţiunile sale etice din
setul de precepte religioase predominant în acea societate. De fapt, idealuri şi
explicaţii etice şi morale sunt de obicei strâns legate de credinţe religioase. Dacă
întrebăm de ce cineva este angajat în acţiuni umanitare, este posibil să ne răspundă:
“Ȋl iubesc pe Dumnezeu; aşadar îl iubesc şi pe aproapele meu.” . Ȋn tradiţiile Iudaică
şi Creştină, a-ţi iubi aproapele, a-i întâmpina nevoile de bază, este văzut ca fiind
adevăratul test al credinţei în Dumnezeu. În tradiţia Islamică, a întâmpina nevoile
celor aflaţi în nevoie este o regulă inerentă datoriei religioase. Maniera Budistă de
apropiere de mediul înconjurător este inspirată de o adâncă compasiune pentru toate
fiinţele. În mod similar, un Hindus, un Sikh, sau cineva dintr-o Religie Tradiţională îşi
poate câştiga inspiraţia pentru modul în care se raportează la lume din învăţăturile

9
tradiţiei sale. De asemenea, în ziua de azi mulţi îşi câştigă inspiraţia pentru
activitatea etică din surse spirituale ce nu poartă nicio etichetă religioasă.

Ceea ce unifică aceste motive de a acţiona este conţinutul lor etic şi moral. Valorile
care le susţin ne spun ce ar trebui şi nu ar trebui să facem în relaţiile cu alţii şi cu
natura. În acelaşi timp ne ajută să ne formăm idei şi viziuni despre ceea ce lumea ar
putea sau ar trebui să devină, aşa încât imaginaţia noastră să nu se limiteze la a lua
lumea pur şi simplu aşa cum este. Aşadar, aceste valori ne ajută să lucrăm împreună
pentru a face lumea un loc mai bun.

1.2.8. Expresii concrete ale umanităţii noastre comune

Convingerea că ne putem într-adevăr afirma umanitatea comună şi lucra împreună
pentru îndeplinirea unor idealuri comune în relaţiile pe care le avem unii cu alţii a fost
demonstrată într-un număr de cazuri.

Declarţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată în 1948. Drepturile pe care

le propune primesc o arie largă de interpretare. Ideea nevoilor de bază, de exemplu,
nu se limitează la hrană, apă, îmbrăcăminte şi adăpost, ci a fost extinsă ca să
includă toate nevoile noastre fizice, mentale, culturale şi spirituale; dreptul la
identitate; şi capacitatea şi libertatea de a alege. Alt document mai recent este Carta
Pământului ce are ca obiect protecţia naturii şi ghidează comportamentul nostru faţă
de mediu.

Drepturile speciale ale copiilor au primit mai puţină atenţie pe parcursul istoriei, dar în
ziua de azi încep să fie din ce în ce mai mult recunoscute. ‘Convenţia Naţiunilor Unite
privind Drepturile Copilului’ (CDC) – o listă de drepturi pentru cei sub 18 ani – a fost
adoptată abia în 1989, însă de atunci a fost ratificată de un mare număr de ţări foarte
diferite din punct de vedere cultural şi religios, transformând-o în cel mai extins
ratificat tratat al drepturilor omului din lume. Angajamentul de a construi o lume mai
bună pentru copii plasează drepturile copilului în avangarda luptei globale pentru ca
drepturile omului să fie recunoscute ca obligaţii morale şi prevăzute de lege. În anii
următori adoptării CDC tot mai multe guverne au ajuns să recunoască importanţa
supravieţuirii, dezvoltării, implicării şi protecţiei copiilor.

Cu alte cuvinte, avem deja exemple care arată că membrii comunităţii umane pot
ajunge la un acord, în ciuda diferenţelor, de a lucra împreună la îndeplinirea unor
scopuri etice şi morale care pot reglementa, facilita şi inspira viaţa tuturor.

1.2.9. Spiritualitate
Copii au capacităţi spirituale deosebite. În primul rând, copii au un simţ special al
timpului. Un copil poate sta absolut nemişcat pe o perioadă lungă de timp, aplecat

10
deasupra unui şir de furnici, absorbit de mişcarea lor. Din punct de vedere spiritual,
un copil are capacitatea de a fi absorbit în moment, capacitate pe care adulţii se
străduiesc ore să o reînveţe. Această capacitate include atât o conştiinţă totală a
realităţii cât şi un simţ ai eternităţii clipei.

Un alt dar spiritual inerent copiilor este mirarea, privită nu ca simplă fantezie sau
reverie deconectată de la realitate, ci ca experienţă a întregului sine. Ea implică
corpul şi simţurile atât de mult pe cât implică şi mintea. Este probabil că un copil va
dori să miroasă iarăşi şi iarăşi aluatul atunci când se face pâinea, sau să asculte
picăturile de ploaie căzând pe acoperiş, sau să stea în tăcere privind flacăra unei
lumânări. Mirarea conduce la bucurie, conservă exaltarea şi entuziasmul, hrăneşte
energia şi speranţa.

Iubirea este a treia caracteristică a spiritualităţii copiilor. A dărui şi a primi sunt

atitudini naturale care se găsesc în inima fiecărui copil. Probabil că am trăit cu toţii
acel moment special când un copil se apropie de noi cu jucăria preferată, încrezător
că nu o vom acapara, ci doar ne vom juca împreună cu ea. Dar în acelaşi timp ştim
cât de repede poate un copil învăţa să nu mai aibă încredere.

Fraza operativă vorbeşte despre a oferi copiilor acces la “capacitatea înnăscută de

dezvoltare spirituală”. Aceasta înseamnă că spiritualitatea nu este ceva ce poate fi
impus sau dat unui copil. Mai degrabă, educaţia etică are ca ţintă a oferi copilului
puterea de a se deschide în cel mai mare grad spiritualităţii pentru propria sa stare
de bine şi cea a întregii societăţi. Este important să recunoaştem că, în timp ce
copilul posedă o ‘capacitate înnăscută’ pentru spiritualitate, aceasta trebuie să fie
hrănită şi dezvoltată. Copiilor care ne dezvăluie simţul eternităţii, mirarea şi
dragostea noi le putem oferi cuvintele şi imaginile pe care le considerăm ca
purtătoare ale eternităţii, ale minunatului, ale iubirii infinite. Este important ca această
spiritualitate să fie hrănită în cadrul tradiţiei religioase sau spirituale specifice fiecarui
copil aşa încât să beneficieze de o fundaţie şi o structură concrete pentru a se
dezvolta şi a creşte. Această creştere se produce printr-un proces care implică
învăţare, reflecţie critică, integrare şi deprinderi de a construi şi practica relaţii
pozitive.

Spiritualitatea şi religia nu sunt acelaşi lucru, iar uneori pot chiar intra în contradicţie
una cu cealaltă. Accentul pe care unii îl pun pe spiritualitate îşi poate avea sursa în
dorinţa unei mai mari deschideri, astfel încât nu totul să fie strict delimitat de limitele
religioase existente. Cu toate acestea, există şi curente aşa-zis ‘spirituale’ care
conduc oamenii pe calea preocupărilor egocentrice sau îi distrag de la perceperea
clară a realităţilor lumii în care trăiesc. Mai sunt şi cei care cred că spiritualitatea are
de-a face numai cu sentimente şi emoţii. Dar spiritualitatea este de fapt o cale de a
canaliza emoţiile, sentimentele şi compasiunea pe calea unui angajament.
Angajament care, la rândul său, reprezintă dinamica eliberării şi creşterii forţei.

11
Spiritualitatea este o atitudine, un mod de a fi în lume, de a se plasa pe sine în
univers. Este ceva care ne atrage dincolo de ceea ce suntem, dincolo de ceea ce
putem experimenta în mod normal.

În primul rând, o spiritualitate a “aspiraţiei către dincolo” este interesată de ceea ce

este esenţial, nu de situaţiile imediate. Dacă, de exemplu, privim la situaţii în care
adulţii recurg la violenţă împotriva copiilor, este aproape întotdeauna sigur că aceştia
sunt prinşi în marasmul imediatului – nu pot face saltul către esenţial. În multe cazuri,
preocuparea de situaţiile imediate este ceea ce face adultul să recurgă la violenţă. A
pedepsi un copil arată o preocupare pentru situaţia de moment, o dorinţă de a-l
reduce la tăcere pe copil fără a se întreba ce va însemna această pedeapsă pentru
copil pe termen lung. O spiritualitate a aspiraţiei către dincolo – către transcendent –
nu este satisfăcută de impulsurile imediatului, ci caută să îmbrăţişeze esenţialul.

În al doilea rând, o spiritualitate a aspiraţiei către transcendent nu este satisfăcută de

răspunsuri. A explora transcendentul înseamnă a fi într-o permanentă stare de
întrebare. Cei mai mulţi oameni se mulţumesc cu un răspuns rapid. Cu cât oamenii
pun mai multe întrebări, cu atât se apropie mai mult de transcendent. Uneori suntem
atât de siguri că deţinem răspunsul încât eşuăm la a pune întrebarea. Dar atitudinea
spirituală nu poate fi satisfăcută doar cu răspunsuri.

În al treilea rând, unei spiritualităţi a aspiraţiei către transcendent nu i se pot impune

limite. Ea este în schimb concentrată pe descoperirea posibilităţilor. Este posibil ca
oamenii să trăiască şi să lucreze împreună pentru binele comunităţii. Apelul de a-ţi
iubi aproapele ca pe tine însuţi este o provocare de a aspira către transcendent, a
încerca să trăieşti ceea ce pare a fi o contradicţie. Este oare posibil să-ţi iubeşti
duşmanul? Chestionând dacă un lucru este realist sau nu, ne deschidem câtre
posibilitatea în sine.

Spiritualitatea este chemarea de a transcende locul în care ne găsim – deplasându-

ne de la imediat la esenţial, de la răspunsuri la întrebări, de la limite la posibilităţi. A
ne hrăni potenţialul înnăscut pentru spiritualitate măreşte determinarea de a construi
o lume potrivită pentru copii.

1.3.Educația etică si drepturile omului

Viziunea si misiunea Consiliului Interreligios se raportează mai ales la acele articole
din Declarația Universală a Drepturilor Omului care abordează: dreptul la libertatea
gandirii si credinței, a opiniei si exprimării; la educație si odihnă si relaxare; la un stil
de viață adecvat si la ingrijire medicală; si de a participa la viața culturală a
comunității. Consiliul Interreligios subscrie la Convenția Drepturilor Copilului.

Invățand să trăim impreună răspunde exact la articolul 29, care afirmă ca educația
copilului va fi orientată spre:

12
 a) Dezvoltarea personalității, talentelor si abilităților mentale si fizice ale copilului
la potențial maxim.
b) Dezvoltarea respectului pentru drepturile omului si libertățile fundamentale,
dar si pentru principiile consacrate in Carta ONU.
c) Dezvoltarea respectului pentru părinții copilului, identitatea sa culturală, limba
si valori, pentru valorile țării in care trăiește copilul, țară din care provine si
pentru civilizații diferite de a sa;
d) Pregătirea copilului pentru o viață responsabilă intr-o societate liberă, in
spiritul ințelegerii, păcii, toleranței, egalitătii intre sexe si prieteniei intre toate
popoarele, grupările etnice, naționale și religioase
e) Dezvoltarea respectului pentru mediul natural.

Convenția Drepturilor Copilului oferă mijloacele pentru o abordare responsabilă a

copiilor. Convenția Drepturilor Copilului, semnată de toate națiunile si ratificată de
toate cu excepția a doua națiuni, indică trei sfere ale drepturilor copiilor. Toți copiii au
dreptul la:

 Viață, sănătate, educație si dezvoltare.

 Siguranță si protecție.
 Participare.

Convenția Drepturilor Copilului cuprinde patru principii generale pentru protejarea

globală a drepturilor copilului:

 Dreptul la supraviețuire si dezvoltare.

 Dreptul la nediscriminare.
 Dreptul de a fi auzit.
 Cele mai bune interese ale copilului.

Invătand să trăim impreună a fost conceput ca o contribuție la indeplinirea dreptului

copilului la educație si la o dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală si socială
completă si sanatoasă, așa cum este stipulat in Convenția Drepturilor Copilului.

1.3.1. Copiii ca obligație etică colectivă

„In orice moment ales oriunde in lume există aproximativ doua miliarde de copii ce
traiesc printre noi. Două miliarde de trupuri si minți tinere ce adăpostesc un potențial
enorm si pe care noi ii considerăm a fi demni de grija noastră.”

Traim inconjurați de frumusețea si minunile creației, de miracolul vieții si de

potențialul enorm al oamenilor de a imbogăți viața – transformand-o intr-o
binecuvantare deplină. Și, in acelasi timp, trăim intr-o lume in care violentă si
razboiul, saracia si nedreptatea sunt endemice.

13
Creșterea si dezvoltarea copiilor includ dimensiuni fizice, mentale, sociale, culturale,
spirituale, religioase si de mediu. Din nefericire, sărăcia, lipsa accesului la facilitațile
de bază si la educatie, bolile si malnutriția incă afectează mulți dintre copiii nostri.

Convenția pe tema Drepturilor Copilului (CRC) identifică drepturile copiilor de a vorbi

si a fi ascultați (articolul 12) in chestiuni care ii privesc si afirmă urmatoarele:

Copilul trebuie sa fie pe deplin pregătit să-si trăiască viața in mod individual in
societate si sa fie crescut in spiritul idealurilor proclamate in Carta ONU, mai ales in
spiritul păcii, demnității, toleranței, libertății, egalității si solidarității.”

Se mai afirmă si că:

„Trebuie să se mai tină cont si de importanța tradițiilor si valorilor culturale a fiecărui

popor pentru protecția si dezvoltarea armonioasă a copilului.”

Fiecare copil este o promisiune, un dar sfant, un semn viu al viitorului. Astfel,
provocarea pe care avem inainte constă in modul in care ii putem ajuta si cum să le
creștem abilitatea innascută de a trăi plini de speranță si sentimente pozitive.

Pentru a face față acestei provocari, initiativă Educației Etice Interreligioase este
ghidată de viziunea sa specifica:

„Educația etică va spori abilitatea innascută a copiilor de a constribui pozitiv la

bunastarea semenilor lor, familiei si comunității lor, iar aceasta in schimb va ajuta
intreaga familie umană sa prospere intr-un mediu mai echitabil, mai pașnic, plin de
compasiune, speranță si demnitate.”

Grija pentru fiecare copil nu este doar un ideal, dar si o obligație morală colectivă.

1.3.2. Copiii – un dar si o responsabilitate

Într-un anumit sens, copiii noștri chiar ne „aparțin”. Noi ii aducem pe lume; se află in
grija noastră. Si totuși, ei nu sunt proprietatea noastră. Ei sunt niște persoane fizice
cu drepturi proprii, gata sa infloreasca in ceea ce vor deveni. Asa cum s-a exprimat
Khalil Gibran in Profetul:

Iar o femeie care isi tinea pruncul la piept spuse: „Vorbeste-ne despre Copii.”

Si el spuse:

Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si fiicele dorintei de viata in sine.

Ei vin prin voi, dar de la voi,

Si, desi ei sunt cu voi, totusi nu va apartin voua.

14
 Le puteti oferi dragostea voastra, dar nu si gandurile voastre,

Deoarece ei au propriile lor ganduri.

Voi le puteti adaposti traupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine

Pe care voi nu o puteti vizita nici macar in visele voastre.

Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti pe ei ca voi,

Fiindca viata nu merge inapo, nici nu-si pierde vremea cu ziua de ieri...”

Fiecare parinte si fiecare adult se confruntă cu o dilemă. Pe de o parte, darul

reprezentat de copii, ei sunt in grija noastră, iar noi avem responsabilitatea si ocazia
de a-i indruma pe măsură ce se maturizează. În același timp, nu vrem sa ne
impunem punctul noastru de vedere asupra copiilor noștri, ce ar putea sa le limiteze
libertatea de a se implica in noua lor viață, să invețe din ea si să-și formeze propriile
valori. Le datorăm asta lor si lumii, să creștem si să educăm copii cu simțul
răspunderii, discernămant si modestie.

1.3.3. Copiii invață din ceea ce trăiesc

Procesul de invățare pentru copii incepe din momentul in care se nasc; mediul in
care trăiesc, experiențele pe care le au si exemplele de comportament pe care le
oferim noi contribuie la ințelegerea propriei lor persoane si a lumii. Mult citatele
versuri din „Copii Invata din Ceea Ce Traiesc” incapsulează această realitate:

„Daca copii traiesc in critica

Invata sa condamne;
Daca copiii traiesc in ostilitate,
Invata sa fie agresivi;
Daca traiesc in ridicol,
Invata sa fie timizi;
Daca copiii traiesc in rusine,
Invata sa se simta vinovati;
[Dar,]

Daca copiii traiesc in toleranta,

Ei invata sa fie rabdatori;

15
 Daca traiesc in incurajare,
Invata sa fie increzatori;
Daca traiesc in lauda,
Invata sa pretuiasca;
Daca copiii traiesc in corectitudine,
Invata sa fie drepti;
Daca copiii traiesc in siguranta,
Invata sa aiba incredere;
Daca copiii traiesc in aprobare,
Invata sa se placa pe ei insisi;
Daca copii traiesc in acceptare si prietenie,
Invata sa descopere iubirea in lume.”
La baza oricarei invățări stă experiența, cel mai mare profesor – si acest adevăr nu
poate fi mai bine de atat evidențiat . Copiii nu se nasc intr-o lume ideală – iar
procesul lor de invațare implică observație, experimentare, evaluare, integrare si
reacția la diverse forțe din afară pe care ei si parinții lor nu le pot controla. Realități
complexe, valori aflate in conflict, pretenții contradictorii la adevar si alternative
confuze concurează să le caștige loialitatea. Într-o asemenea realitate există o
nevoie intensă de a gasi modalități pentru a alimenta si conferi copiilor valorile ce ii
vor ajuta să ia deciziile corecte.

1.4. Introducerea programului “Învățând să trăim

împreună”
Invatand sa traim impreuna este un program intercultural pentru educația etică,
menit să contribuie la realizarea dreptului copilului la o dezvoltare fizică, mentală,
spirituală, morală si socială deplină si sanatoasă, dar si la educatie așa cum este
stipulat in Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (CRC), in
articolul 26.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (UDHR), in Declarația
Mondială pe tema Educației pentru Toți si in Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.
Reprezinată o resursă pentru pedagogi si tineri lideri.

1.4.1. Obiective
Obiectivele manualului Invățand sa trăim împreună sunt:

16
 1. Întărirea capacității copiilor si a tinerilor de a lua decizii etice fundamentate,
bazandu-se pe valori ce promovează respectul față de alte culturi si credințe.
2. De a permite copiilor si tinerilor implicarea intr-un dialog – de a asculta si a
discuta – ca mijloc de dezvoltare a unei mai mari sensibilitati la diferente si o
mai buna intelegere a celorlalti.
3. Alimentarea abilitatea copiilor si a tinerilor de a raspunde la nevoile societatii
din care fac parte cu o atitudine de reconciliere si respect pentru diversitate,
contribuind astfel la o cultura a pacii.
4. De a permite copiilor si tinerilor sa-si aprecieze si sa-si alimenteze
spiritualitatea.
5. Afirmarea demnitatii umane asa cum este ea exprimata in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, in CRC si in cadrul invataturilor tuturor
traditiilor religioase.
6. Afirmarea posibilitatii de a atrai impreuna, respenctandu-ne unii pe altii intr-o
lume a diversitatii religioase, etnice si traditiilor culturale.
7. De a oferi mijloacele necesare pedagogilor pentru a lucra in invatamantul
intercultural si interconfesional din diferite zone si in diverse situatii.
8. Dezvoltarea si promovarea unor practici de succes pentru a putea convietui cu
oameni din diferite culturi, etnii, convingeri si religii.
9. 1.3.Educatia etica si drepturile copilului
10. 1.4.Introducerea programului “Învățând să trăim împreună”

1.4.2. Copiii si Educația Etică

In mai 2000, Fundația Arigatou a inaugurat Rețeaua Globală a Religiilor pentru
Copii (GNRC) pentru a promova colaborarea intre oameni de diferite religii implicați
in activități ce priveau indeplinirea drepturilor copiilor si contribuția la bunăstarea lor.

GNRC colaborează indeaproape atat cu oameni religioși, cat si cu agenții

internaționale, guverne, NGO-uri, intelectuali, lideri de afaceri, barbați, femei si copii
din toate categoriile. Prin aceasta deschidere si colaborare, GNRC incurajează o
mișcare globală pentru crearea unui mediu mai bun pentru copii in secolul XXI.

Cu ocazia Sesiunii Speciale pentru Copii organizata de Natiunile Unite in mai 2002,
venerabilul Takeyasu Miyamoto, lider al Myochikai si Presedinte al Fundatiei
Arigatou, inaugurator al GNRC, a facut o declaratie in numele GNRC adresata
sesiunii plenare a Adunarii Generale din cadrul Natiunilor Unite. In discursul sau,
venerabilul Miyamoto a propus infiintarea Consiliului Interreligios pentru Educatia
Etica a Copiilor. Consliul urma sa fie compus din oameni credinciosi, pedagogi si altii
ca, impreuna cu Natiunile Unite, sa transforme dezvoltarea spirituala a copiilor –
valorile lor morale si respectul pentru oameni provenind din diferite religii si civilizatii
– in partea esentiala a unui „invatamant de calitate” garantat prin Documentul cu
Rezultatele Sedintei., „O Lume Potrivita pentru Copii”.

17
Pentru a explora ideea unui asemenea consiliu, GNRC a tinut periodic sedinte la
care invita experti in etica si in educatie, reprezentanti ai UNICEF si UNESCO si alti
lideri si academicieni interesati. La cel de-Al Doilea Forum al GNRC din Geneva,
Elvetia, in mai 2004, si cu sprijinul venerabilului Miyamoto, a fost infiintat oficial
Consiliul Interreligios pentru Educatia Etica a Copiilor.

1.4.3. Cum s-a dezvoltat „Învățand să trăim împreună”

Consiliul Interreligios pentru Educația Etică a Copiilor promovează educația etică prin
invatarea interculturală si interreligioasă pentru a ajută comunitățile si societatea să
traiască impreună in liniște, cu respect reciproc si demnitate pentru toate ființele
umane. In acest spirit a fost conceput „Învățand să trăim împreună”

Nerăbdător sa promoveze colaborarea intre oameni de diferite religii, Consiliul

Interreligios pentru Educația Etică a Copiilor a implicat un grup de savanți, pedagogi
si intelectuali de diverse religii si tradiții laice pentru a se reuni in dezvoltarea acestei
resurse. Grupul s-a inspirat din ințelegerea diversității ca fiind un tezaur ce ne
permite să aflăm mai multe despre ceilalți, dar si despre noi inșine.

Învățand să trăim împreună”se ghidează după un angajament global de a proteja

demnitatea umană. Obiectivele sale sunt de a intări angajamentul copiilor față de
justiție, respectul pentru drepturile omului si de a construi relații armonioase intre
indivizi si in cadrul societății. Învățand să trăim împreună” oferă liderilor de tineret și
profesorilor de pretutindeni instrumentele pentru un program intercultural si
interconfesional prin care copii si tinerii sa poată dezvolta un simț etic mai accentuat.
Este menit să ajute tinerii să ințeleagă si să respecte oamenii din alte culturi si religii
și să le alimenteze sentimentul unei comunități globale. Materialul a fost elaborat in
stransă colaborare cu UNICEF si UNESCO.

Titlul Învățand să trăim împreună”a fost ales cu referire la unul dintre cei patru stalpi
ai Invatarii: Comoara din Interior, raportul către UNESCO de la Comisia
Internațională pentru Educație in secolul XXI, prezentat de Jaques Delors.

1.4.4. Unde poate fi folosit Invățand să trăim împreună

A fost elaborată pentru a fi utilizată in diferite contexte religioase si laice ca resursă
pentru toti cei preocupați de promovarea eticii si a valorilor. Obiectivul a fost acela de
a elabora un material relevant la nivel global si totuși destul de flexibil pentru a fi
interpretat in cadrul diferitelor contexte culturale si sociale.

18
Materialul a fost testat in diferite zone si contexte culturale pentru a asigura relevanța
sa in contexte regionale si locale (vezi „Așa am procedat noi”, pg.187). S-au
organizat ateliere de testare in 10 țări diferite, unde GNRC a reusit să reunească
diverse organizații religioase si laice ce lucrează cu copii. In timpul acestor ateliere,
acest material a fost utilizat in beneficul a peste 300 de copii si tineri, reprezentand
Religiile Tradițioanle Africane, Credința Baha’i, Budismul, Creștinismul, Hinduismul,
Islamul, Iudaismul, membri ai Brahma Kumaris si un număr de oameni cu gandire
laică. Atelierele de testare, dar si contribuții si comentari ale experților in domeniul
educatiei, eticii, spiritualității, invățării interculturale si interconfesionale si drepturilor
copiilor au adus experiențe importante si oportunități de invățare pentru dezvoltarea
acestui material.

Invatand sa traim impreuna are deja un impact. În cadrul unui program GNRC in
Israel, materialul a fost utilizat de-a lungul unei călătorii de 6 zile efectuate de un grup
de tineri evrei, creștini si musulmani la locurile istorice din Israel si Palestina, toate
avand o relevanță simbolică pentru conflictul din zona lor. La fiecare popas, tinerii
participanți discutau valorile si percepțiile lor diferite cu privire la istoria pe care o
impartașesc. Ei au rezumat această experiență în aceste cuvinte:

„Ne-am angajat intr-o experienta profunda de invatare – incepand sa aflam mai multe
despre istoria, cultura si credintele celorlalti si in acelasi timp intarindu-ne identitatea
proprie si formandu-ne o intelegere mai clara si mai bine fundamentata. Am avut de-
a face cu chestiuni dificile si provocatoare fara a fractura relatiile din cadrul grupului
si fara a recurge la argumente dureroase si crize. Poate ca a fost doar un pas mic in
a darama fortificatiilece izoleaza diferitele grupari nationale si religioase din tara
noastra, insa a fost unul important si reusit. In climatul actual de disperare, pasii mici
precum acesta sunt rari si pretiosi si ar trebui sa ne simtim cu totii mandri si
privilegiati de a fi participat.”

Kalpana, 15 ani, din New delhi, India, care a participat la un atelier de o săptămană
pe tema educației etice in India unde s-a folosit materialul, a spus următoarele:

„Cunosteam conceptul de respect pentru ceilalti cand am venit aici, dar acum am
inceput sa invat ce inseamna el in realitate si ce necesita in atitudine si actiune daca
noi ca tineri hindusi, musulmani si crestini vrem sa facem ceva impreuna pentru a ne
imbunatati comunitatile.”

Mohammed, 16 ani, din Kenya, a folosit ceea ce invățase la un atelier-pilot pe tema

educației etice pentru a forma un Club al Păcii in nordul Kenyei. El a reunit tineri din
satul său pentru a planifica reacții non-violente la diverse provocări cu care se
confruntă satul , mobilizand o mișcare activă a tinerilor pentru a face schimbări in
vederea păcii.

Un atelier pe tema educației etice a fost organizat pentru profesori, părinți si copii in
zona nestatornică de frontieră impartită de Columbia si Ecuador. Utilizand studii de
caz, jocuri de rol si discuții, participanții au marcat problemele conflictuale, au

19
explorat alternativele non-violente si si-au luat angajamente personale de a construi
pacea. Unul dintre facilitatorii columbieni a comentat impactul atelierului:

„Efectele conflictului violent din Columbia sunt, din nefericire, inveterate in

comportamentul si atitudinea unora dintre copiii afectati direct de situatie. Aceasta ii
poate face sa devina ranchiunosi si intoleranti fata de ceilalti. M-am bucurat sa vad
copii stramutati din Columbia si locuind in Ecuador care impartaseau aceleasi
experiente, aceleasi temeri, ei insisi propunand modaliti de a fi mai respectuosi fata
de ceilalti, de a accepta diferentele si de a recationa non-violent chiar si atunci cand
le sunt incalcate drepturile. Ei au descoperit ca pot face parte din solutie decat sa
faca parte din problema.”

Invățand să trăim împreună este un material ce poate fi adaptat si utilizat cu copii

provenind din diverse contexte culturale, religioase si sociale pentru a hrăni valorile
comune si respectul reciproc față de diferite medii si tradiții. Materialul oferă
posibilitatea de a crește potențialul innăscut al copiilor pentru spiritualitate si speranță
la o lume mai bună., ca si contribuție la schimbarea situației copiilor de pretutindeni
in lume. Ghidul Utilizatorului, secțiunea 1, furnizează toate informatiile necesare
pentru folosirea sa.

UNESCO si UNICEF s-au implicat indeaproape in dezvoltarea materialului Invățand

să trăim împreună si au sprijinit acest material ca fiind o contribuție importantă la
invațămantul de calitate, ce ia in considerare o societate multiculturală si multi-
religioasă. Principiile UNESCO pentru Educația Interculturală stau la baza filosofiei si
abordării materialului.

Secţiunile următoare ale ghidului “A învăţa să trăim împreună” oferă o

îndrumare practică pentru un program intercultural şi inter-religios de educaţie
etică.

Procesul este structurat pe două Module de Ȋnvăţare care sugerează idei de

activităţi ce sunt susţinute de resurse provenind din diferite tradiţii şi religii ce
sunt propice procesului de învăţare.

20