Student: Zmarandache Alina

Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I

Pornind de la un text literar (la alegere) din literatura pentru copii, realizati un
studiu pe tema rolului fricii, spaimei sau terorii in educatia copiilor.

Încă din clasele primare, copiii învață să scrie și să citească, lucruri esențiale ale
muncii intelectuale, lectura fiind un prilej de meditație care își pune amprenta asupra
personalității copilului. Cu ajutorul creațiilor literare, preșcolarii reușesc să-și însușească
noțiunile morale și reușesc să îi sensibilizeze viața afectivă.

Din punctul meu de vedere vârsta preșcolară este cea mai favorabilă pentru
acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportament.
Copilul de cele mai multe ori apreciază cu mai multă ușurință și cu mai multă obiectivitate
conduita altor copii decât propriul lor comportament. De cele mai multe ori acesta poate
înțelege mai ușor ce este bine și ce este rău din comportamentul altora decât din propriul
lui comportament.

Basmele, din punctul meu de vedere, sunt creațiile care întotdeauna pun o
problemă. În cadrul acestor opere totul se termină cu bine, dar lucrurile nu evoluează
mereu în sens pozitiv. Tipicul basmelor este de a ne prezenta la început o situație care are
rolul de a ne introduce imediat în drama în care va fi implicat personajul principal.

În basme regăsim teama, frica de necunoascut, spaima, deoarece prinții sunt puși
mereu sa săvârșească isprăvi imposibile pentru a nu-și pierde viața, prințesele devin
victime ale personajelor malefice, copiii sunt prizonieri ai vrăjitorilor, etc.

Din punct de vedere psihologic, frica este un răspuns al organismului la un pericol

fizic sau emoțional imediat. Aceasta este printre cele mai vechi răspunsuri emoționale ale
omenirii și este crucială în dezvoltarea noastră ca specie, deoarece fără ea nu am putea să
ne ferim de pericolele iminente cu consecințe negative.

Rolul acesteia este de a ne ajuta să ne mobilizăm în fața pericolelor, fiind foarte important
acest lucru pentru siguranța noastră.

Marcel Brion consideră că “ neliniștea și anxietatea, în general terifiantul, sunt

esențiale în prezentarea fantasticului”. Acesta insist asupra caracterului “ formelor în care
neliniștea seculară a persoanei, hărțuit de spaimă și frică a proiectat imaginile anxietății
reale”
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
De exemplu, Marcel Schneider insistă asupra caracterului psihologic și interior,
“fantasticul caracterizându-se printr-o intruziune brutală a misterului în cadrul vieții
reale”.

Am ales pentru această temă basmul cult , „Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion
Creangă ,unde fantasticul este la el acasă.

“Povestea lui Harap -Alb” este una reprezentativă pentru tema specific basmului și
anume lupta dintre bine și rău, prin perspectiva spațială și temporală, prin secvențele
prezentate, dar și prin felul original în care autorul prezintă și îmbină armonios elemente
realiste, fantastice și miraculoase într-o manieră unică și inconfundabilă.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice, cu actiuni implicând fabulosul si supusa unor stereotipii în care binele iese
întotdeauna învingator în lupta cu raul. George Calinescu defineste aceasta creatie ca un "gen
vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta." Lumea basmului fiinteaza într-
un spatiu si o durata nedeterminate. În basmul cult, stilul este elaborat, se îmbina naratiunea
cu dialogul si cu descrierea.
Ţesut pe universala tema a confruntarii binelui cu raul, "Povestea lui Harap-Alb" este
frumoasa poveste culta în care feciorul de împarat - fara nume si mezin al familiei - va pleca
la unchiul sau Verde Împarat pentru a mosteni împaratia.
Fantasticul(o categorie estetică, definită în raport cu realul şi imaginarul, plasându-se
între acestea şi producând o ezitare de încadrare a evenimentului în natural sau supranatural.
Tzvetan Todorov, în lucrarea sa Introducere în literatura fantastică spunea că „fantasticul este
ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile naturale pus faţă în faţă cu un eveniment în
aparenţă supranatural.” Fantasticul propriu-zis presupune faptul că personajul şi cititorul,
aflaţi în faţa unui fenomen necunoscut, ezită a-i da o explicaţie naturală sau supranaturală,
ceea ce determină un sentiment de spaimă sau nelinişte. Orice opţiune pentru o soluţie sau
alta, pentru natural sau supranatural, înseamnă pătrunderea într-un gen învecinat: fabulosul
sau straniul. Fabulosul sau miraculosul presupune acceptarea supranaturalului. Cititorul ştie
că se află într-o lume imaginară în care totul este posibil. Ex.: basmele, literatura S.F. Straniul
apare în operele ale căror întâmplări aparent neverosimile, ieşite din comun şi
înspăimântătoare au explicaţii raţionale. Ex.: romanele poliţiste.) e tratat in maniera
realistica in opera lui Creanga, impresia de autenticitate taraneasca fiind accentuata in
special de vorbirea eroilor. Numai ca, in povesti, placerea de a fabula e la fel de mare ca si
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
placerea de a povesti. Creanga manifesta mai degraba o atitudine moderata, rezonabila - in
sensul cel mai propriu al cuvantului - fata de fantastic, caruia ii confera expresivitate
omeneasca. Toate aceste caracteristici sunt valabile in primul rand pentru Povestea lui Harap-
Alb. Mai ales ca eroul principal, fapt subliniat de mai toti comentatorii de pana acum, nu are
propriu-zis insusiri miraculoase. El izbuteste sa treaca dificilele probe la care e supus nu prin
darurile sale supranaturale, ci numai cu ajutorul primit din partea unor fapturi fantastice, cum
sunt Sfanta Duminica, furnicile, calul nazdravan, craiasa albinelor, Gerila, Flamanzila, Setila,
Ochila, Pasari-Lati-Lungila.

La nivel fantastic, personajele sunt umanizate, nu numai prin comportament si

mentalitate ci si prin limbajul ce permite o localizare. Personajele devin astfel niste tarani
care vorbesc în grai moldovenesc

Personajele din basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" (oameni dar si fiinte himerice
cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul în
diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se încheie întotdeauna, în basm, prin
victoria fortelor binelui.

Chiar daca pastreaza tipologia personajelor din basmul popular si simbolistica

acestora, Creanga de îndeparteaza de modelul sau, prin constructia unor personaje complexe,
originale, inconfundabile. Personajul principal, Harap-Alb, ca de altfel si celelalte este
individualizat prin comportament, prin limbaj, prin nume. Reactiile diverse, starile ce reies
din diferite situatii denota o psihologie tipic umana, indiferent daca sunt personaje cu puteri
supranaturale sau nu.

Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici însusiri excetionale (vitejie, dârzenie,

istetime), dar dobândeste prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale (valori etice,
mila, bunatatea, generozitatea) necesare unui împarat, în viziunea autorului. Sensul diactic al
basmului este exprimat de Sfânta Duminica: "Când vei ajunge si tu odata mare si tare, îi cauta
sa judeci lucrurile de-a fir a-par si vei crede celor supriti si necajiti si asupriti, pentru ca stii
acum ce e necazul".

Numele personajului reflecta conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila
(Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initiere), între
starea de inocenta (negru) si "învierea" spirituala a celui ce va deveni împarat (alb).
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu însusiri supranaturale (Sfânta
Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor), fapturi
himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor) si se confrunta cu
raufacatorul, personajul antagonist, Spânul care are si functia de trimitator. Acesta nu este
doar o întruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un "rau necesar". De aceea calul
nazdravan nu-l ucide înainte ca initierea eroului sa se fi încheiat: "si unii ca acestia sunt
trebuitori pe lume câteodata, pentru ca fac oamenii sa prinda la minte". Nu doar naratorul, ci
si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze
protagonistul.

Personajele îndeplinesc deci, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonistul,

ajutoarele, donatorii, ca si în basmul popular, dar sunt invidualizate prin atribute exterioare si
prin limbaj. Cu exceptia eroului care este vazut în evolutie, celelalte personaje sunt
reductibile la o trasatura dominanta.

Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane
(frigurosul, mâncaciosul, etc.), dar aspectul lor grotesc ascunde calitati precum bunatatea si
prietenia. Aceste personaje fantastice sunt creatii originale ale lui Creanga, fiind
individualizate în maniera clasica, printr-o trasatura fizica sau morala dominanta. Portretele
lor hiperbolizate sunt realizate cu ajutorul augmentativelor si al diminutivelor utilizate cu
sens contrar: Gerila era o "dihanie de om" care îngheta totul cu "buzoaiele" lui; Flamânzila
era o "namila de om" si "un sac fara fund"; Setila reprezenta o "aratare de om" care avea "un
grozav burdahan si un nesatios gâtlej" (epitete hiperbolice); Ochila este comparat cu un
ciclop privind prin "ochiul mare cât o sita si aratând frumusel bot chilimbot". Eroii par
coborâti din opera lui Rabelais "Gargantua si Pantagruel", formând un alai plin de vivacitate
si umor. Victoria lui Harap-Alb si a tovarasilor lui nu este una solitara, ci reprezinta biruinta
fraternitati spirituale asupra individualismului omenesc.

Împaratul Ros si Spânul sunt rai si vicleni, iar Sfânta Duminica este înteleapta.
Personajele se individualizeaza prin limbaj: "Spânul traieste cu adevarat în replici [...] Foarte
vii sunt fabulosii tovarasi de drum ai eroului si câteva scene, cum ar fi aceea din casa de
arama, sunt memorabile. [...] Personajele nu ies nici o clipa din schematismul lor, însa,
retraind în fiecare, Creanga umple schema de viata".
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele
populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea
fantasticului. Protagonistul este un "om de soi bun", care traverseaza o serie de probe, învata
din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina împarat, basmul putând fi
astfel considerat un bildungsroman.

De asemenea ,nu mai putin important este elemental miraculous prezent in

basmul Povestea lui Harap-Alb,reliefat intr-un mod original ,unic si inconfundabil de catre
autor . In acest basm remarcam faptul ca Ion Creanga evidentiaza faptul ca mijloacele prin
care Harap-Alb trece probele ţin de miraculos, iar adjuvanţii au puteri supranaturale. Primele
două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă
obiecte magice care să-l ajute în misiunea sa. Pentru înfrângerea ursului îi dă o licoare
cu„somnoroasă” pe care o toarnă în fântâna ursului provocându-i un somn adânc. În plus,
pentru a-l păcăli se serveşte şi de pielea de urs dăruită la plecare de tatăl său. Pentru a-şi duce
la capăt a doua sarcină, Sfânta Duminică îi dăruieşte alte obiecte magice, şi anume obrăzarul
şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. Prima probă îi solicită curajul, dar a doua şi capacitatea
de a mânui sabia , stăpânirea de sine şi respectarea jurământului în faţa ispitei pe care o
reprezintă pietrele preţioase. A treia probă, cea mai complexă dintre toate, presupune un alt
set de probe şi necesită mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş îi va aduce lui Harap-
Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fără ajutorul cărora nu ar fi posibilă
îndeplinirea misiunii. În această etapă se conturează adevăratele calităţi ale eroului care îl vor
conduce spre tronul împăratului Verde. Primii adjuvanţi ai săi vor crăiasa furnicilor şi căiasa
albinelor. Trecând peste un pod el vede o nuntă de furnici pe care decide să o lase să treacă
pentru a nu pune în pericol viaţa acestora. Dând dovadă de bunătate, este răsplătit de crăiasa
acestora care îi oferă o aripă cu puteri magice: „când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai
foc aripii, şi atunci eu împreună cu tot neamul meu avem să-şi venim în ajutor.” Aceeaşi
răsplată o primeşte şi de la crăiasa albinelor pentru că fiindu-i milă de albinele pe care le
întâlneşte le construieşte un stup: „pentru că eşti aşa de bun şi te-ai ostenit să ne faci adăpost,
vreu să-ţi fac şi eu un bine în viaţa mea: na-ţi aripa asta, şi când îi avea vrodată nevoie de
mine, aprinde-o, şi eu îndată am să-ţi viu întru ajutor.” Tot prin bunătate şi toleranţă faţă de
alte fiinţe îi câştigă drept prieteni devotaţi pe cei cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,

Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Aceste cinci personaje se integrează perfect în lumea

basmului. Şi ei au trăsături umane: Gerilă este o „dihanie de om”,Flămânzilă „o namilă de
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
om”, Setilă „o nanie de om”, Ochilă „o schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă e „o
pocitanie de om”, dar fantasticul în cazul lor se produce prin exagerarea unei trăsături până la
limita absurdului. Descrierile lor sunt pitoreşti şi subliniază mai ales talentul autorului de a
realiza descrieri inedite care se îmbină cu umorul. Descrierea lui Gerilă este mai mult decât
elocventă în acest sens: „omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte
buzoaie groase şi debălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea de deasupra se resfrângea în sus
peste scăfârlia capului, iar cea de desupt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Şi ori pe ce se
oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de o palmă. Nu era chip să te aproprii de
dânsul, că aşa tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul.” La curtea împăratului Roş Harap-
Alb este supus unor noi probe pe care le trece datorită puterii supranaturale a ajutoarelor sale.
Împăratul Roş, „vestit pentru bunătatea lui nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită”, le
oferă găzduire într-o casă de aramă, probă de care grupul de prieteni trece datorită lui Gerilă.
Proba
focului constă în înnoptarea în această casă menită să le aducă pieirea, sub care se află un foc
din 24 de stânjeni de lemne. Gerilă răceşte casa şi astfel scapă cu viaţă. Proba mâncării şi a
băuturii nu este mai prejos decât prima: peţitorii trebuie să consume „12 harabale cu pâine, 12
ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin din cel hrănit”. Proba va fi dusă la îndeplinire de către
Flămânzilă şi Setilă. Urmează alegerea macului de nisip care se realizează cu ajutorul
furnicilor. Păzirea fetei împăratului transformată în pasăre este a patra probă, care pune la
încercare atât îndemânarea lui Ochilă care o vede cnd se ascund după lună, cât şi
îndemânarea lui Păsări-Lăţi-Lungilă care se întinde şi o prinde. Următoarea probă este
specifică basmului popular şi constă în ghicitul fetei dintre trei femei identice, şi va fi
rezolvată cu ajutorul albinelor. Fata de împărat impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi
turturica ei trebuie să aducă„trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă, de unde se bat
munţii în capete.” Calul obţine obiectele magice prin vicleşug, furându-le de la turturică şi
astfel fata împăratului Roş este obligată să-l însoţească pe Harap-Alb la curtea împăratului
Verde. Această călătorie reprezintă o nouă probă pentru erou, deoarece trebuie să-şi respecte
jurământul faţă de Spân deşi se îndrăgosteşte de fată. El nu îi mărturiseşte reala sa identitate,
dar fiind „o farmazoană cumplită” şi având puteri magice, ea ştie care este adevărul. Punctul
culminant al basmului constă în demascarea de către fata împăratului Roş a Spânului şi
restabilirea adevărului. Dar, conform jurământului, Harap-Alb trebuie mai întâi să moară şi
apoi să învie pentru a se elibera de cuvântul dat. Spânul îl acuză că şi-a încălcat jurământul şi
îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea este încheiată, iar rolul
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
Spânului ia sfîrşit. Doar în momentul în care iniţierea se încheie Spânul este pedepsit. Calul
este cel care face dreptate şi distruge forţele răului: „Şi odată mi ţi-l înfăşcă cu dinţii de cap,
zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi dându-i drumul de acolo, se face spânul până jos
praf şi pulbere.”Decapitarea lui Harap-Alb este una simbolică, având un rol purificator şi
simbolizează iniţierea lui totală. Este înviat de fata împăratului Roş cu ajutorul smicelelor de
măr şi a apei vii şi a apei moarte, care sunt de asemenea obiecte magice: „îl înconjură de trei
ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă să steie sângele şi să se prindă pielea,
apoi îl stropeşte cu apă vie şi atunci Harap-Alb îndată învie.” eroul îşi recapătă statul social şi
adevărata identitate, dă dovadă că s-a maturizat şi primeşte drept recompensă împărăţia şi pe
fata împăratului Roş. Nunta şi obţinerea statutului de împărat confirmă maturizarea acestuia.
Deznodământul constă în răsplată pe care o primeşte eroul, dar şi în faptul că se restabileşte
echilibrul din lumea basmului prin găsirea unui moştenitor pentru împăratul Verde.

Din punctul meu de vedere basmele îi duc pe copii de mănă spre ieșirea din cele mai
îngrozitoare situații, deoarece această operă are capacitatea de a prezenta în termeni imaginari
o situație dramatică , o posibilă tragedie și de a-i indica o cale de ieșire din această situație.
De exemplu , basmul “Povestea lui Harap- Alb ”, ne prezintă problema și soluția problemei
în singurul limbaj accesibil unui copil, cel al fanteziei.

Această operă “le vorbește “copiilor despre curaj, despre ambiție, despre înfruntarea
temerilor și fricilor prin care a trecut fiul împăratului. Basmul pentru copii reprezintă glasul
speranței, iar prin intermediul întâmplărilor prin care Harap-Alb a trecut, se reușește
anticiparea viitoarelor etape ale existenței. Cu dificultățile ce vor putea să apară și cu
modalitățile în care acestea ar putea fi depășite. Aceste opere pot reprezenta pentru copil un
curs complet de formare pentru viață.

Abandonarea povestirii basmelor pentru copii înseamnă abandonarea celei mai bune
căi de access pre lumea fantastică în care trăiește, înseamnă să-i privăm de un sprijin util,
indispensabil, atunci când își înfruntă fricile , temerile și își rezolvă angoasele.

În aproape toate basmele apare frica, pe care o poate resimți un copil, deoarece odată
cu lăsarea nopții dispare tot ceea ce este omenesc, iar făpturi de groază , fără formă, născute
din imaginația și fantezia poporului, străbat tot ținutul.
Student: Zmarandache Alina
Conversie PIPP
Anul I, Semestrul I
Nowad Philipps consider că “ cel mai mult contează intensitatea tensiunii emoționale.
Fantasticul se diferențiază prin atmosferă și tonalitate.”

BIBLIOGRAFIE:

Barlea, Ov., Povestile lui Creanga, EPL, Bucuresti, 1967; Calinescu, G., Istoria literaturii
romane de la origini pana in prezent. Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti,
1941; Calinescu. G., Ion Creanga (Viata f opera), EPL, Bucuresti, 1964.