ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. Curs nr 1.

DISCIPLINA: GERONTOLOGIE, GERIATRIE ȘI NURSIN SPECIFIC

Culegerea datelor privind procesul de îmbătrânire

Date teoretice generale

Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare modulului:

1. Recunoaşte modificările determinate de îmbătrânirea umană;
2. Analizează semnele si simptomele specifice bolilor persoanelor vârstnice;
3. Identifică problemele de dependenţă si stabileşte diagnosticele de îngrijire (nursing) la
pacienţii vârstnici;
4. Elaborează planul de îngrijire (planul nursing);
5. Aplică intervenţiile proprii şi delegate planificate;
6. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.

Gerontologia are ca obiect de studiu procesul de îmbătrânire, incluzând aspectele biologice,

psihologice şi sociologice.
Geriatria este disciplina medicală care se ocupă cu studiul bătrâneţii, incluzând fiziologia,
patologia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor persoanei vârstnice.
Nursingul gerontologic (gerontic) este o ramură a disciplinelor de nursing clinic
specializată în ingrijirea vârstnicului.
Îngrijirea optimă este realizată de o echipă interdisciplinară complexă de profesionişti din
domeniul sănătăţii. Standardele îngrijirii gerontologice au fost identificate în 1969 şi reformulate în
1976 de Asociaţia Americană de Nursing.
Principiile nursingului gerontologic sunt similare celor ale nursingului clinic general,
incluzand: evaluarea necesităţilor, redactarea planului de ingrijire, implementarea obiectivelor
fixate şi evaluarea rezultatelor îngrijirii.
Realizarea corespunzătoare a fiecarei etape a procesului de îngrijire a vârstnicului implică
necesitatea cunoştintelor speciale despre îmbătrânire.
Obiectivele îngrijirilor acordate vârstnicilor includ:
- Promovarea;
- Menţinerea stării;
- Restabilirea independenţei personale şi a stării de sănătate.
Definiţia bătrâneţii:
Există diverse criterii de definire a bătrâneţii:
- Definiţie cronologică şi sociologică: peste 65 ani,
- Definiţie funcţională;
- Definiţie gerontologică: bătrân tânăr (65 – 74 ani); bătrân bătrân (peste 75 ani).

1
 Ultimul secol a marcat cresterea speranţei de viaţă a populaţieide la 48 de ani în anul 1900 la
74,5 ani în anul 1985, tendinţa menţinându-se şi în următoarele decenii. Chiar în ţările dezvoltate
populaţia vârstnică este considerată ca având un status socioeconomic nesatisfăcător.
Poziţia socială a vârstnicului este dependentă de contextul economic, etnic şi cultural.
Printre motivele percepţiei sociale negative a vârstnicilor de către ceilalţi membri ai societăţii se
regăsesc:
- ageismul, prejudecată împotriva unui grup distinct de persoane, definit prin criterii de
vârstă;
- percepţia bătrânilor de către unii adulţi activi drept consumatori nefolositori de resurse
sociale şi comunitare;
- imagine psihologică negativă a bătrâneţii reprezentată de frica şi neacceptarea ideii propriei
îmbătrâniri.
Combaterea acestei percepţii sociale negative asupra vârstnicului se poate realiza prin:
- înţelegerea procesului de îmbătrânire;
- respectarea fiecărei persoane ca individ;
- încurajarea vârstnicului pentru a lua singur decizii şi a-şi menţine independenţa.

Obiective specifice vârstei a treia:

- menţinerea sentimentului de stimă faţă de propria persoană;
- rezolvarea vechilor conflicte personale;
- acceptarea şi adaptarea faţă de moartea persoanelor apropiate;
- adaptarea faţă de schimbările din mediu;
- păstrarea unei stări personale de bine;
- acceptarea şi adaptarea la scăderea forţei fizice şi reducerea stării de sănătatea;
- acceptarea şi adaptarea faţă de diminuarea rolului personal de putere (pensionarea şi
reducerea veniturilor);
- realizarea unor aranjamente satisfăcătoare pentru viaţa fizică.

După modalitatea desfăşurării proceselor de senescenţă, îmbătrânirea poate fi de două

tipuri:
- îmbătrânirea primară (fiziologică, normală) este un proces universal, progresiv, intrinsec
organismului uman;
- îmbătrânirea secundară (patologică) este individuală, cu determinism extrinsec.

Semne şi simptome prezente în afecţiunile persoanelor vârstnice:

Primul contact cu vârstnicul va ţine cont de următoarele elemente:

- acuzele subiective sunt numeroase şi variate ceea ce face dificilă stabilirea afecţiunii de
bază;
- existenţa unor tulburări senzoriale (văz, auz) face dificilă comunicarea;
- manifestări pe care vârstnicul le consideră fireşti vârstei, pot fi expresia unor afecţiuni.
Semne locale:
 Durerea la nivel articular (element de debut în gută, mielom multiplu); la nivelul
coloanei vertebrale este cauzată cel mai des de osteoporoză, metastaze, infecţii osoase).
2
 Durerile anginoase sunt mai rare datorită scăderii efortului fizic şi pot fi inlocuite
cu ,,echivalenţe anginoase” de tip dispnee, tahicardie.
 Constipaţia, element revelator în neoplasmele de tub digestiv;
 Anorexia de cauze diverse: depresie, inactivitate, imobilitate, singurătate, sărăcie,
absenţa dinţilor, pierderea gustului.
 Atrofii musculare şi ankiloze cauzate de imobilizarea la pat în urma unor afecţiuni
(AVC, fracturi, etc).
 Modificări cutanate: specifice leziunilor pre-maligne sau maligne, echimoze (semne de
agresiune fizică);
 Enoftalmia poate fi un semn de deshidratare;
 Incontinenţa urinară poate fi tranzitorie în urma unor afecţiuni acute, se rezolvă
odată cu tratarea bolii de bază; permanentă în urma unor afecţiuni ca: scleroza multiplă,
AVC, adenom de prostata, cancer de prostată şi de vezică urinară, cistocel de
dimensiuni mari;
 Incontinenţa anală mai puţin frecventă decât cea urinară, dar pot fi şi asociate duc la o
deteriorare psihică, de obicei fiind cauză de instituţionalizare din partea familiei. Cauze:
demenţă, Alzheimer, AVC, afecţiuni ale măduvei, intervenţii chirurgicale pentru
hemoroizi, prolaps rectal, fistule anale, neoplasme anorectale;
 Escarele sunt datorate imobilizării prelungite la pat, la pacienţi cu fracturi, AVC,
caşectici şi sunt dramatice dacă sunt asociate cu incontinenţă urinară sau fecală;
Semne generale:
 Scăderea capacităţii de memorie (până la pierderi), deficit intelectual, tulburări de
raţionament şi judecată, tulburări de orientare şi labilitate afectivă sunt elemene de debut
în demenţele vasculare, sau Alzheimer;
 Oboseala este normală la un vârstnic după un efort fizic susţinut. Oboseala cronică
exagerată nu este normală şi poate fi cauzată de: supradozarea sedativelor, depresie,
anemie, insuficienţă cardiacă;
 Cefaleea este cauzată de: postură incorectă cu încordarea muschilor gatului si cefei,
HTA, traumatisme, tumori cerebrale;
 Tulburările de somn: schimbarea tipului de somn cu treziri frecvente care crează
impresia de insomnie; scăderea somnului nocturn cauzată de somnul diurn, dureri
articulare, şi musculare;
 Dispneea, (normală după efort fizic), cauzată de fumat, obezitate, anemie, boli
respiratorii, insuficienţă cardiacă, boli cerebrale şi organice;
 Scăderea ţesutului celular subcutanat şi a numărului de capilare a extremităţilor,
explică vindecarea dificilă a plăgilor şi infecţiilor la vârstnici, apariţia frecventă a
bătăturilor şi unghiilor încarnate;
 Hipotensiune arterială;
 Hipertensiune arterială.

Modificări fiziologice care însoţesc îmbătrânirea

- Modificări tegumentare: datorate subţierii epidermei şi dermului (scad fibrele elastice şi
densificarea fibrelor de colagen), reducerea ţesutului adipos subcutanat (mai ales la
extremităţi), reducerea capilarelor;
3
 - Diminuarea transpiraţiei prin scăderea numărului de glande sebacee şi sudoripare;
- Extremităţi reci;
- Rărirea părului, incărunţire;
- Incetinirea creşterii unghiilor;
- Scăderea acuităţii vizuale, a acomodării şi adaptării la întuneric;
- Scăderea acuităţii auditive, reducerea discriminării sunetelor;
- Diminuarea gustului, mirosului, a sensibilităţii termice şi dureroase,
- Creşterea valorilor tensionale, puls periferic slab perceptibil,
- Reducerea secreţiilor salivare, deglutiţie mai dificilă, încetinirea peristaltismului intestinal,
scăderea producţiei de enzime digestive;
- Tulburări de somn;
- Scăderea capacităţii de filtrare a rinichilor, nicturie, incontinenţă urinară la efort,
hipertrofie de prostată;
- Reducerea masei şi forţei musculare, demineralizare osoasă, reducerea amplitudinii
articulare.

Educaţia vârstnicului pentru menţinerea independenţei:

- Continuarea activităţii fizice,
- Mersul pe jos prin plimbări zilnice în scopul menţinerii tonusului muscular şi a mobilităţii
articulare;
- Evitarea surmenajului fizic;
- Evitarea surmenajului psihic;
- Asigurarea unui somn odihnitor,
- Alimentaţie echilibrată, bogată în fructe, legume, lactate, vitamine;
- Hidratare corespunzătoare, in funcţie de pierderi;
- Prevenirea accidentelor prin cădere: îndepărtarea obstacolelor, bare de sprijin, covoare
antiderapante, încălţăminte adecvată, comodă, nealunecoasă;
- Corectarea deficienţelor auditive, vizuale (proteze, ochelari);
- Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor acute prin evitarea expunerii la schimbările de
temperatură extremă, a contactului cu persoane bolnave;
- Control periodic al stării de sănătate.

Vârstnicul într-un mediu comunitar protejat

În ţările dezvoltate există programe desrtinate îngrijirii specializate a vârstnicilor, care se
realizează prin:
- Servicii medicale şi nemedicale oferite la domiciliul vârstnicului;
- Centre de îngrijire de zi, asigurând socializare, transport şi hrană;
- Programe sociale organizate înafara domiciliului (centre pentru vârstnici, cluburi);

Îngrijirea la domiciliu:
Acest tip de îngrijire, în propria locuinţă, este preferată deoarece permite păstrarea
independenţei personale. În ţările dezvoltate există numeroase programe speciale de asistenţă la
domiciliu, implicând participarea familiei, prietenilor, vecinilor sau a comunităţii religioase.

4
 Există diferite agenţii de asistenţă la domociliu, al cărui personal asigură controlul periodic
al stării persoanei asistate prin telefon şi vizite, rezolvarea unor reparaţii casnice la domiciliu
servirea meselor, servicii de nursing cu ora. Serviciile sunt plătite de persoana asistată sau din
fonduri speciale (locale sau federale).
Îngrijirea comunitară şi instituţionalizată a vârstnicilor:
Odată cu pensionarea şi reducerea veniturilor, pentru mulţi vârstnici se pune problema
schimbării locuinţei. În ţările dezvoltate, pentru defavorizaţii socioeconomic există posibilitatea
mutării într-o locuinţă comunitară (există cartiere speciale pentru vârstnici) cu facilităţi pentru
cumpărături şi centre de asistenţă de sănătate.
Azilele (casele de îngrijire) pentru bătrâni sunt instituţii private sau de stat care oferă o gamă
largă de servicii de îngrijirea sigurate de un personal medical specializat în nursing gerontologic şi
reabilitare.
Instituţionalizarea şi alegerea instituţiei de îngrijire se face cu acordul persoanei sau
aparţinătorilor (persoană lipsită de discernămant) cu semnarea unui acord în acest sens.