ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG BRAȘOV

BUMBARU CRINA CODRUȚA

AMG III – A

ȘOCUL HIPOVOLEMIC, ȘOCUL CARDIOGEN, ȘOCUL

SEPTIC,ȘOCUL ANAFILACTIC

1. Șocul Hipovolemic
Șocul hipovolemic este un sindrom clinic caracterizat prin scăderea volumului
sanguin circulant efectiv, ceea ce va conduce la scăderea presiunii de perfuzie tisulară
şi la suferinţă celulară generalizată.
Exista 4 etape ale șocului hipovolemic:
 Pierdere de până la 750 de mililitri de lichid, până la 15% din volumul total.
Vasele de sânge se îngustează ușor pentru a menține tensiunea arterială
ridicată. Frecvența cardiacă este normală, iar corpul tău produce urină la fel de
mult ca de obicei.
 Pierderea a 750 ml până la 1,5 l de lichid. Ritmul cardiac crește. Corpul tău
începe să ia sângele de pe membre și din intestine și îl trimite către organe vitale
precum inima și creierul tău. Tensiunea arterială și urina sunt regulate, dar este
posibil să simțiți o anumită anxietate.
 Pierderea de 1,5 la 2 l de lichid. Tensiunea arterială scade. Corpul tău nu mai
produce la fel de multă urină. Membrele tale sunt reci și umede, iar pielea ta este
palidă. Puteți deveni confuz.
 Pierderea a peste 2 l de lichid, mai mult de 40% din volumul total de sange.
Inima ta bate, dar te simți slăbit. Tensiunea arterială este foarte scăzută. Urinezi
puțin sau deloc.
Cauzele șocului hipovolemic:
 Hemoragie
 Traumatisme
 Arsuri

1
  Intervenții chirurgicale
 Deshidratare prin vărsături și/sau diaree
Tabloul clinic al șocului hipovolemic:
Tahicardie cu puls filiform Senzație de sete

Tahipnee, polipnee Scăderea diurezei

Hipotensiune arterială (temporar, tensiunea Presiunea venoasă centrală este scăzută,

arterială poate fi și normală) indicând reducerea presarcinii cordului

Alterarea statusului mental cu neliniște, Creșterea timpului de reumplere capilară,

agitație, confunzie și într-un final, comă care este mai mare de 2 secunde

Extremități reci, hipotermie, senzație de frig, Pat venos periferic colabat

marmorarea tegumentelor

Transpirații Probă ortostatică pozitivă

2. Șocul Cardiogen
Şocul Cardiogen este un sindrom clinic ce rezultă din insuficienţa primară a
funcţiei de pompă cardiacă şi aportul inadecvat de oxigen spre organele vitale, ca
urmare a unui debit cardiac scăzut cu hipotensiune prelungită, a unei hipoperfuzii
sistemice deficitare și a unei saturaţii a sângelui arterial în oxigen insuficiente. Șocul
Cardiogen este definit prin incapacitatea pompei cardiace de a genera un debit sanguin
satisfăcător care să permită organelor periferice de a asugura necesitățile lor
metabolice.
Cauzele șocului cardiogen sunt:
 În cele mai multe cazuri, din cauza lipsei de oxigen a inimii, de obicei în urma
unui
atac de cord, camera principală de pompare (ventriculul stâng) ajunge să fie afectată.
Dacă sângele bogat în oxigen nu circulă în acea zonă a inimii, mușchiul cardiac se
poate slăbi și poate intra în șoc cardiogen.
 șocul cardiogen poate fi provocat și de deteriorarea ventriculului drept al inimii,
cel
care trimite sânge către plămâni pentru a primi oxigen.

2
  Inflamarea mușchiului cardiac (miocardită)
 Infecția valvelor cardiace (endocardita)
 Inima slabită din orice cauză
 Supradozaj medicamentos sau otrăvire cu substanțe care pot afecta capacitatea
de pompare a inimii
Semnele și simptomele șocului cardiogen:
 Respirație rapidă
 Scurtarea severă a respirației
 Bătăi rapide ale inimii rapide (tahicardie)
 Pierderea cunoștinței
 Puls slab
 Tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială)
 Transpirație
 Piele palidă
 Mâini sau picioare reci
 Urinări mai puține decât în mod normal sau chiar deloc
Tratamentul de șoc cardiogen se concentrează pe minimizarea daunelor cauzate de
lipsa de oxigen la mușchiul inimii și la alte organe.

3. Șocul septic
Șocul septic poate fi definit ca tensiune arterială scăzută indusă de sepsis, care
persistă în ciuda tratamentului cu fluide intravenoase. Tensiunea arterială scăzută
reduce presiunea de perfuzie tisulară, provocând hipoxia tisulară caracteristică șocului.
Dacă un organism nu poate face față unei infecții, poate duce la un răspuns sistemic –
sepsis, care poate progresa în continuare la sepsis sever,șoc septic, insuficiență de
organ și, în cele din urmă, poate duce la moarte.
Etiologie - Șocul septic este rezultatul unui răspuns sistemic la infecție sau la
multiple cauze infecțioase. Infecțiile precipitante care pot duce la șoc septic dacă sunt
suficient de severe includ: pneumonie, bacteriemie, diverticulită, pielonefrită,
meningită, pancreatită etc.

3
 Semne și simptome:
 Tahipneea (ritmul rapid al respirației, mai mult de 20 de respirații pe minut)
 La testarea gazelor din sânge,  PaCO2 mai puțin de 32 mm Hg (hiperventilație)
 Numărul de celule albe din sânge fie semnificativ scăzut (< 4000 celule/mm3),
fie crescut (> 12000 celule/mm3)
 Tahicardie (ritm cardiac rapid), care în sepsis este definită ca o frecvență mai
mare de 90 de bătăi pe minut
 Temperatura corporală alterată: Febră > 38,0 °C  sau hipotermie < 36,0 °C
 Hemocultură pozitivă, semne de pneumonie pe radiografie toracică sau alte
dovezi radiologice sau de laborator ale infecției.
 Confuzie, dezorientare
 Diaree, greață, vărsături
 Piele umedă, rece, palidă
Şocul septic este definit prin Sepsis cu hipotensiune persistentă și / sau lactat > 2
mmol / L, în ciuda (virtutea) resuscitării adecvate cu fluide. Aceasta înseamnă că
administrarea de lichid intravenos nu este suficientă pentru a menține TA a pacientului.
Diagnosticul de șoc septic se pune atunci când tensiunea arterială sistolica este
mai mică de 90 mm Hg sau o scădere a tensiunii arteriale sistolice de 40 mm Hg sau
mai mult, fără alte cauze pentru tensiune arterială scăzută.
Tratamentul șocului septic poate conta în:
 Oxigenoterapie
 Perfuzii cu diverse soluții sau medicamente care cresc tensiunea arterială
 Anitibiotice
 Intervenție chirurgicală

4. Șocul anafilactic
Șocul anafilactic sau anafilaxia este o reacție alergică severă, care poate pune
viața în pericol. Poate apărea la câteva secunde sau minute după expunerea la o
substanță alergică. Alergenul poate fi un aliment, unele medicamente sau înțepăturile
unor insecte.

4
 Reacțiile alergice și șocul anafilactic pot apărea la câteva minute, chiar o
jumătate de oră sau mai mult timp după expunere (în cazuri rare, după 24 de ore).
Semnele și simptomele pot include: prurit la nivelul pielii, urticarie generalizată, eritem,
alte erupții cutanate, paloare, conjunctive injectate, rinoree, congestie nazală, strănut,
constricția căilor respiratorii care pot duce la respirat șuierat, umflarea limbii și/sau a
gâtului, răgușeală, tuse iriativă, crampe abdominale, greață, vărsături, diaree, durere în
piept, palpitații, tahicardie, hipotensiune și senzație de leșin, rar stop cardiac, gust
metalic, convulsii.
Declanșatorii șocului anafilactic pot include unele alimente, anumite
medicamente, unele substanțe sau înțepătura unor insecte. Mai jos sunt cei mai
răspândiți factori declanșatori:
 Alimente - arahide, pește, fructe de mare, ouă, lapte, fructe de pădure, nuci, soia,
produse din grâu, aditivi alimentari;
 Medicamente - unele antibiotice și antiinflamatoare nesteroidiene, așa cum sunt
aspirina, ibuprofenul, penicilina și sulfonamidele. Șocul anafilactic poate apărea
la toate vârstele, însă este întâlnit mai ales după vârsta de 50 de ani;
 Înțepăturile de albină, viespe, furnică de foc - în România, doar veninul de albină
și viespe pot declanșa șocul anafilactic. Alte insecte provoacă reacții alergice
doar pentru persoanele cu predispoziție genetică pentru boli alergice;
 Unele preparate de natură injectabilă pentru dezvoltarea imunității;
 Anestezia generală și/sau locală (lidocaina sau procaina);
 Substanțele de contrast - acestea sunt folosite în cazul unor investigații medicale
pentru a permite observarea mai ușoară a unor zone ale corpului;
 Latexul - un tip de cauciuc prezent în unele mănuși, prezervative, baloane, unele
mingi, anumite bandaje;
 Transfuziile sanguine.
Șocul anafilactic sever progresează rapid, iar în lipsa tratamentului imediat, pot
apărea simptome precum hipotensiune arterială, slăbiciune fizică și stare de leșin,
aritmie, tuse șuierătoare, blocarea căilor respiratorii, umflarea ochilor, a feței și a altor
părți ale corpului (de exemplu, umflarea mâinilor, dacă ai atins o substanță alergenă).

5
6