MIHAI IGNAT

PRINȚESA CARE SFORĂIA

Cîștigătoare a Concursului UNITER

Cea mai bună piesă românească a anului 2020

În Selecția finală, au mai fost nominalizate:

Stockholm de Ana Sorina Corneanu
Tăcerea de Mihai Ignat
Game over de Cristina Cozma
Operațiunea „Vampirul” de Radu Popescu

Concursul se desfășoară
sub egida și cu sprijinul
CASEI REGALE A ROMÂNIEI
Editură a UNITER

Coperta: Dan Stanciu

Redactor: Elena Popescu
Tehnoredactare: Marieta Ilie

© UNITEXT, Editura a UNITER, București, 2021

Colecția PIESE NOI

Seria DRAMATURGI ROMÂNI
 MIHAI IGNAT

TEATRU
PRINȚESA
CARE SFORĂIA

Editura UNITEXT
București, 2021
 (piesă pentru copiii între 7 și 70 de ani)
Această piesă permite și încurajează cu
bună știință interacțiunea cu publicul, în
consecință și improvizația.

PERSONAJE:
Prințesa
Regina
Regele
Guvernanta
Sfetnicul
Vraciul
Făt-Nefrumos
Prințul de Aur
Prințul Diamantelor
Prințul de Platină
Doamna de companie 1
Doamna de companie 2
Doamna de companie 3
Halebardier 1
Halebardier 2
Curteni, pleavă

5
6
 SCENA 1

Regele, Sfetnicul, apoi Regina, Prințesa,

Doamnele de companie etc. Făt-Nefrumos
e și el în mulțime, urmărind ce se întâmplă.
Sala tronului. Regele intră precipitat. E
întâmpinat de Sfetnic.

REGELE: (Agitat) Au venit?

SFETNICUL: Acum intră pe poartă, regele

meu.
REGELE: Deci au venit!

SFETNICUL: De ce ești așa agitat, regele

meu?
REGELE: De-aia! Ce-ntrebare!

SFETNICUL: Doar n-au lipsit decât două

săptămâni, regele meu.
REGELE: Ha! (Se burzuluiește) Auzi, de
când îmi spui tu, bătrâne învechit în rele,
„regele meu”?!
SFETNICUL: Păi nu ești regele meu?

7
REGELE: Al tău, al șambelanului, al
curtenilor, al tuturor! Dar sună cam ciudat…
SFETNICUL: De ce ciudat, re– (Se oprește)

REGELE: De parcă… m-ai luat în stăpânire!

De parc-aș fi supusul tău, nu stăpânul tău.
Ha!
SFETNICUL: Vai, vai, nicidecum, re–
majestate! Să-mi sară ochii din cap dacă–
REGELE: Păi să-ți sară, sfetnice, să-ți sară!

SFETNICUL: (Uluit) Pof– pof– pof– pof–

tim?!
Regele râde, brusc binedispus.
REGELE: Ce ochi ai făcut! Hi hi hi! Ochi
de broască perpelită! Hi hi hi!
SFETNICUL: (Spre public, strâmbându-se
ironic) Ce simț al umorului… Voi chiar
râdeți la așa ceva…?

Intră Regina, precipitată. E bine dispusă.

REGELE: Doamnă…

REGINA: Domnul meu… Ce bine să vă

revăd!

8
REGELE: Nu mai puțin fericit, draga mea!

Se îmbrățișează. Intră doamnele de

companie. Ele îi fac loc Prințesei. Prințesa
e desăvârșită. Frumusețea și perfecțiunea
ei îți iau ochii. Regele o cheamă la ea, regal
și-n același timp părintesc.

REGELE: Vino, copila mea minunată!

Prințesa se apropie, face o reverență,

apoi se lasă îmbrățișată. Nu e doar foarte
frumoasă, ci și îngâmfată.

REGELE: (O ia de la piept, o privește în

față) Ești tot mai frumoasă, fiica mea…!
PRINȚESA: Sunt cea mai frumoasă, tată.

REGINA: O, dac-ai ști cât de admirată a fost

de curtea Regelui Opus! I-a cucerit pe toți.
PRINȚESA: E și normal, dacă sunt perfectă!

DOAMNA DE COMPANIE 1: Are o statură

potrivită!
DOAMNA DE COMPANIE 2: Are un ten
desăvârșit!

9
DOAMNA DE COMPANIE 3: Are o talie de
viespe!
DOAMNA DE COMPANIE 1: Are picioare
superbe!
SFETNICUL: Nu știu, nu i le-am văzut
niciodată.
DOAMNA DE COMPANIE 2:Vă spunem noi
că sunt superbe!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Are un chip de
înger!
DOAMNA DE COMPANIE 1: Are mâini
delicate!
DOAMNA DE COMPANIE 2:Are un păr de
invidiat!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Are un nas
fără cusur, nici prea mare, nici prea mic!
DOAMNA DE COMPANIE 1: Are pomeți de
păpușă!
DOAMNA DE COMPANIE 2:Are o frunte
potrivită!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Are buze
apetisante!

10
DOAMNA DE COMPANIE 1: Are ochi de
smarald!
DOAMNA DE COMPANIE 2: Are umeri
rotunzi ca merele!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Are genunchi
delicați și netezi ca niște pietre șlefuite
de mare!
SFETNICUL: Nu știu, nu și-i arată niciodată.

DOAMNA DE COMPANIE 1: Are… tot ce-i

trebuie și cum trebuie!
DOAMNA DE COMPANIE 2: Nimic nu-i
lipsește, nimic nu-i prisosește!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Respirația ei
este o boare parfumată!
DOAMNA DE COMPANIE 1: Glasul ei
întrece privighetorile!
DOAMNA DE COMPANIE 2:Mersul ei este
cel mai grațios!
DOAMNA DE COMPANIE 3: Mișcările ei
sunt perfecte!
PRINȚESA: Sunt perfectă, tată!

DOAMNELE ȘI CURTENII: E perfectă!

11
REGELE: Da, așa este, fiica mea!

REGINA: De bună seamă că ești perfectă.

CORUL SUITEI: Perfectă! Perfectă ca un

portocal! Perfectă ca un trandafir!
PRINȚESA: Ca un trandafir…?! Un trandafir
are spini!
REGINA: Ca o gladiolă, draga mea!

CORUL SUITEI: Ca o gladiolă de perfectă!

Perfectă ca luna!
PRINȚESA: Ca luna?! Luna are pete!

REGELE: Ca soarele, fiica mea!

CORUL SUITEI: Da, da, da! Perfectă ca

soarele de pe cer ! Perfectă ca soarele!
Ca soarele!

Prințesa se lasă în voia valului de osanale:

Imnul admirației invidioase

Poate fi interpretat în întregime de către

corul admiratoarelor sau ca duet între cor
și Sfetnic.

CORUL: Desăvârșită, perfectă ca soarele!

12
Nici nu atinge Terra cu picioarele!
Desăvârșită, turnată-n unic tipar
Ursitoarele datu-i-au har după har!
În ochi are stele, cum noi nici nu visăm.
SFETNICUL: Ce ne rămâne? În laude s-o-
ngropăm!
CORUL: Păru-i de aur lucește – unduiește!
Niciun ochi frumusețea nu i-o răpește!
Bujori înfloresc în obraz, fruntea-i pură.
SFETNICUL: Zâmbetul ei străpunge orice
armură!
CORUL: Fragedă gură, buze în roșu carmin
Doar să le vezi – te vindeci de orișice chin!
Brațe fără defecte și umeri rotunzi!
SFETNICUL: Uiți că-n lume există și
oameni bolunzi!
CORUL: Degete fine prelungi de pianist…
Dar ea poate să fie orice artist!
Sânii, o sânii, de ei să nu mai vorbim!
SFETNICUL: Unici crescut-au și nu-i voie
să-i privim!
CORUL: Talia-i subțire de viespe fără ac…
Taie răsuflarea de bogat ori de sărac!
Șolduri de sirenă te lasă fără grai!

13
SFETNICUL: Pe pământ să fim oare sau
poate în rai?!
CORUL: Picioare zvelte, superbe,
zvăpăiate…
Lichefiază minți, opresc și atentate!
Făptura-i minunată ne umilește, zău!
Vrem să-i fim supuse, nu ne gândim la
rău!
SFETNICUL: Și mai are ceva perfect…
rotund tare…
CORUL: Câtă îndrăzneală, ce nerușinare!
(Fir-ar să fie, dreptate totuși are…)
Noi nu ne putem ridica până la ea
Noi suntem pulbere, prințesa e o stea!
Viața noastră o-nchinăm perfecțiunii!
SFETNICUL: Se trezesc, o doamne, din
străfund străbunii!
CORUL: Desăvârșită, perfectă ca soarele!
Frumusețea-i trece toate hotarele!
Brusc se aud trompetele care anunță
oaspeți de seamă. Intră cei trei prinți.
Temenele în fața fețelor regale etc.

REGELE: Dragi oaspeți, bine ați venit!

Iat-o pe Prințesa Desăvârșită!

14
GUVERNANTA: (Aparte, spre public)
Ăsta-i un pleonasm.
REGELE: (Spre Guvernantă) Tacă-ți
fleanca!
GUVERNANTA: Dacă-i prințesă, normal
că-i desăvârșită.
REGELE: Iată cea mai frumoasă fată din
Univers, imaculată ca prima ninsoare a
iernii…
GUVERNANTA: (Spre public) …că doar nu
a verii…
REGELE: …strălucitoare ca soarele și
perfectă ca nimeni altcineva!
PRINȚUL DE AUR: Majestățile Voastre…
sunt onorat să cer mâna Prea-
strălucitoarei Prințese, Luceafăr de
Dimineață și Luceafăr de Seară totodată…
Cu voia Majestăților Voastre și cu
îngăduința Neasemuitei Prințese, îi pun
la picioare inima mea și darul cel mai de
preț: o rochie țesută din fire de aur, cu o
trenă așijderea și un voal aidoma…

Depune toate darurile în brațele

Guvernantei.

15
PRINȚESA: Hm… Nu-i rău, Prințule, dar…
nici de ajuns.

Face semn, Doamnele de companie iau

darul și-l duc în spate.

PRINȚUL DIAMANTELOR: Neîncetat

de frumoasă Prințesă, eu, umilul și
neîncetatul tău admirator, îți pun la
picioare inima și trupul meu, plus bonus
un covor de diamante pe care să calci
fără să mai atingi vreodată pământul!

Prințesa calcă pe covorul de diamante,

încântată. Dar „își revine”, reluându-și
atitudinea îngâmfată.

PRINȚESA: Mda… Se putea și mai bine,

prințule…

Semn, Doamnele mătură diamantele spre

dos.

PRINȚUL DE PLATINĂ: (Intimidat,

presimțind eșecul) Neasemuită Prințesă,
iată aici inima, trupul și toată aura mea
energetică, toate ofrande ale iubirii
mele! (Prințesa dă să-l concedieze) Și…
și… un cufăr cu sute și sute de podoabe

16
din cea mai nobilă materie din lume,
platina !
PRINȚESA: (Strâmbă din nas) N-am
nevoie de nici o bijuterie ca să-mi fac
cunoscute frumusețea și perfecțiunea
mea perfectă !

Face semn, cufărul e târât de toată suita,

cu chiu cu vai, în spate.

PRINȚUL DE AUR: (Și-a făcut curaj)

Minunată Prințesă… Alchimiștii
regatului meu au reușit să găsească
formula transformării oricărei materii
în aur! Îți voi pune în mâini această
formulă, al cărei secret e păstrat cu
sfințenie, pentru ca să devii cea mai
bogată ființă din lume!
PRINȚESA: Mai știe cineva această
formulă?
PRINȚUL DE AUR: Păi… inventatorii ei…

PRINȚESA: Să-mi fie predați imediat și

dup-aia mai stăm de vorbă!
PRINȚUL DE AUR: De îndată, preamărită
Prințesă!

17
PRINȚUL DIAMANTELOR: (Face un pas
în față) Nemaiauzită Prințesă… Îți voi
face acte pe toate minele de diamante
din Regatul meu, ca să fii deplina lor
stăpână!
PRINȚESA: Și minele din afara regatului
tău?
PRINȚUL DIAMANTELOR: (Transpirând)
Păi… nu sunt ale mele…
PRINȚESA: Când vor fi, atunci mai stăm
de vorbă!
PRINȚUL DE PLATINĂ: (Se încumetă
și el) Nesfârșit de frumoasă și de
nemaipomenită Prințesă…! Eu îți voi
oferi… luna de pe cer!
PRINȚESA: (Descumpănită, dar numai
pentru câteva clipe, căci izbucnește în
râs, amuzându-se copios) Ce să fac eu cu
luna de pe cer?! (Râde ca apucata) Auzi,
luna de pe cer! Ce caraghios! (Brusc
serioasă, celor trei Prinți deopotrivă)
Când veți avea cu adevărat ce să-mi
oferiți, abia atunci să vă întoarceți la
superbele, inegalabilele, de top-model
picioare ale mele. Și cel ce va fi ales îmi

18
va putea săruta degetele de la picioare
tot restul vieții sale!

Prințesa iese, urmată de suită. Regele

și Regina își ating antebrațele și ies,
încercând să atenueze purtarea fetei
prin propria lor eleganță și prin propria
atitudine cumpătată.

19
 SCENA 2
Halebardier 1 și Halebardier 2, apoi Regina,
apoi Regele.
Anticamera dormitorului Prințesei.
Halebardierul 1 picotește, celălalt patru­
lează prin fața ușii.

HALEBARDIER 2: (Oprindu-se brusc) Hei,

trezește-te!
HALEBARDIER 1: (Tresărind din somn)
Hă?
HALEBARDIER 2: Te-ai instalat bine
acolo. Ai început și să sforăi.
HALEBARDIER 1: Eu nu sforăi.

HALEBARDIER 2: Te-am auzit.

HALEBARDIER 1: Nevastă-mea spune că

nu sforăi.

Halebardier 1 ridică din umeri. Își reia

patrularea. Halebardier 2 adoarme la loc.
După câteva clipe, începe să sforăie.

HALEBARDIER 2: (Oprindu-se) Băi, ziceai

că nu sforăi!

20
HALEBARDIER 1: (Trezindu-se) M-a
verificat: eu nu sforăi.
HALEBARDIER 2: Știi ceva? Ce-ar fi să
mai patrulezi și tu! Că– (Tace brusc)
HALEBARDIER 1: Ce-i?

HALEBARDIER 2: Eu aud un sforăit…

HALEBARDIER 1: Nu-i al meu!

HALEBARDIER 2: Șșșșșșșșșșșșșșșșșșșșt!

Halebardier 1 tace. Amândoi ciulesc

urechile. Fac ochii mari.

HALEBARDIER 1: Nu se poate!

HALEBARDIER 2: No way!

Își lipesc câte o ureche de ușă. Ascultă. Se

dau brusc înapoi, speriați.

HALEBARDIER 1: Nu-i adevărat!

HALEBARDIER 2: Și totuși… Sforăitul se

aude de acolo…! (Arată ușa)
HALEBARDIER 1: (Speriat) Nu poate fi!

HALEBARDIER 2: E cu neputință!

21
HALEBARDIER 1: (Spre public) Voi auziți…?
Vă spune eu, e ceva nemaipomenit!
HALEBARDIER 2: (Spre public) Ceva
nemaiauzit!
HALEBARDIER 1: Prințesa… sforăie!!!

Verifică insistând cu urechile lipite de ușă.

Intră în panică.

HALEBARDIER 1: Ce dra– (Către public,

jenat) Pardon! (Către Halebardier 2) Ce
ne facem?!
HALEBARDIER 2: Ce „ne” facem? Noi nu
facem nimic. Tăcem mâlc, ne încheiem
rondul și gata!
HALEBARDIER 1: Nu, nu! În nici un caz!
Trebuie să raportăm!
HALEBARDIER 2: De ce?!

HALEBARDIER 1: Păi știi bine de ce!

Orice lucru suspect trebuie raportat, așa
am primit ordin.
HALEBARDIER 2: Sforăitul de-acolo
(Arată spre ușă) nu e „orice” lucru
suspect!

22
HALEBARDIER 1: Ai dreptate, dar… Ai
mai auzit tu de vreo prințesă care să
sforăie?!
HALEBARDIER 2: (Spre public) Voi ați
auzit ? Scrie în vreo poveste, în vreun
basm, că regii, reginele, prinții și
prințesele… SFORĂIE?!?!

Pe neașteptate apare Regina.

REGINA: Ce-i hărmălaia asta?! O s-o

treziți pe prințesă!
HALEBARDIER 1: Ne-a trezit ea pe noi.

HALEBARDIER 2: (Dându-i un ghiont

Halebardierului 1) Majestate, iertare!
Noi doar–
REGINA: (Întrerupându-l) Voi doar ce?!
Voi vreți să vă stea picioarele unde vă
stă capul?!
HALEBARDIER 2: (Spre public, scărpi­
nându-se în cap) Hă? Nu era… invers…?!
HALEBARDIER 1: Prealuminată stăpână,
noi… am auzit ceva… din dormitorul
prințesei…

23
REGINA: Ceeee?! Cum s-auziți?! N-ați
auzit nimic! Nu aveți cum s-auziți!
HALEBARDIER 2: Preabună stăpână, dar
totuși cu toate astea… știți… se aude…
REGINA: Știți ce-aud eu? Scârțâitul funiei
de care o să atârnați în dimineața asta la
ora omletei!
HALEBARDIER 1: (Palid) Îndurare,
stăpână!
HALEBARDIER 2: (Speriat) Dar… SFORĂIE!!!

Regina îl privește zăpăcită.

Nu ca un unter-ofițir, da' sforăie…!

Regina se sufocă de indignare.

(Cu frică) Prințesa, zic…

REGINA: (Izbucnește) Ștreangul vă
așteaptă! Un milion de bice! Securea
gâdelui! Ghilotina! (Spre public) Chiar
dacă nu s-a inventat încă!
HALEBARDIER 2 și HALEBARDIER 1: (În
genunchi) Îndurare, stăpână ! Ascultați
și-o să vă convingeți!

24
R EG I NA : B i n e e e e e e e e e ! L i n i ș te !
Șșșșșșșșșșșșt! Dacă m-ați mințit – și
sigur m-ați mințit – acolo unde vă stă
capul…
HALEBARDIER 2: …o să ne stea… știm…

REGINA: Cum îndrăznești?!

HALEBARDIER 2: Eu doar completam…

REGINA: Gura! Să n-aud musca!

HALEBARDIER 2: (Aparte și încet spre

Halebardier 1) Nu era „Să aud musca”…?

Halebardier 1 îi face semn să tacă. Regina

se apropie de ușă, pune urechea. Ascultă.
Se desprinde de ușă.

REGINA: E limpede. Ați îndrăznit s-o

denigrați pe Ființa Perfectă!
HALEBARDIER 1: (Cu îndrăzneală
îngrijorată) O fi făcut o pauză…

Regina îl fulgeră cu privirea. Halebardierii

sunt în genunchi, tremurând, implorând.
Regina le face semn să-nceteze. În liniște
absolută, dinspre dormitor se aude un

25
sforăit subțirel, delicat, feminin… Dar
sforăit.

REGINA: (Înverzită) Tu (Spre Halebardier

2), după Majestatea Sa, acum! Tu (Spre
Halebardier 1), la ștreang!

Halebardier 2 iese într-o clipită,

Halebardier 1 a rămas cu gura căscată.

HALEBARDIER 1: Dar eu… de ce…?!

REGINA: Fiindc-ai avut dreptate! Fiindcă

m-ai făcut să rămân și să aflu adevărul!
Dacă plecam, scăpam pământul de voi
și eu habar nu aveam că fii-mea… oh,
Doamne… SFORĂIE!!! Ceea ce, oricum,
e imposibil!

Halebardier 1 privește stupefiat spre

public. A rămas fără replică. Regina își
aranjează capotul și bigudiurile. Pune
urechea la ușă. Ascultă. Întâi zâmbește,
satisfăcută. Brusc, chipul i se alarmează.
Se lipește de ușă, schimbă urechea etc. Se
desprinde, cu mâinile la gură. Dă să spună
ceva spre public, dar renunță, dând din
mână cu dispreț. Intră, buimăcit, Regele,
însoțit de Halebardier 2.

26
REGINA: Majestate, nenorocire!

REGELE: Hai că n-o fi dracu-așa de negru…

REGINA: Ba este, bărbate! E negru ca

smoala! Negru-tuci. Negru ca un câine
turbat în cerul gurii!
REGELE: Ha!

REGINA: Ascultă, te rog, la ușă.

Regele se conformează. Clipește nedu­

merit, apoi îi pică fața.

REGELE: Prințesa, odorul nostru, lumina

ochilor mei… SFORĂIE?!?! Imposibil!
REGINA: Ai dreptate! Prințesele nu
sforăie! Iar prințesa noastră – nici atât!
REGELE: Singura explicație… singura
explicație… ar fi… (Se-ntoarce spre
halebardieri) A intrat CINEVA în
dormitorul prințesei?!? Ștreangul vă
mănâncă!!
HALEBARDIER 2: (Spre public) Nu
închisoarea…?! Că eu așa știam că–
REGINA: (Siderată, Regelui) Doar nu crezi
că… prințesa nu e singură…?

27
REGELE: Cine știe cu ce năravuri s-a
întors din Regatul Opus! Sigur ai fost cu
ochii pe ea?
REGINA: Îți jur, bărbate, că n-a putut
mișca în front!
REGELE: A, îl omor, oricine-ar fi în
patul prințesei! A dezonorat-o și ne-a
dezonorat și pe noi!

Regele smulge o halebardă din mâna

unuia din paznici și intră val-vârtej în
dormitor. Regina se năpustește după el.
Se aud țipetele fetei și urletul Regelui.
Apoi nu.

28
 SCENA 3
Regele, Regina, apoi Sfetnicul, apoi
Vraciul.
Sala tronului.

REGELE: (Plimbându-se agitat) Ce

nenorocire!
REGINA: (Frământându-și mâinile) Mai
e și vremea măritișului! Nici că putea să
se nimerească mai rău!
REGELE: Un dezastru!

Intră Sfetnicul. Se înclină.

SFETNICUL: Am rezolvat, Majestate.

Halebardierii sunt la popreală și nimeni
altcineva nu știe de tărășenia asta.
REGELE: Măcar atât. Dacă se află, minunea
mea nu-și mai găsește soț.
REGINA: Stați puțin! Cine mai stă de
strajă noaptea la ușa prințesei?

Regele și Sfetnicul se privesc nedumeriți.

SFETNICUL: Păi…

29
REGELE: Păi…

SFETNICUL: Știu! Punem în fiecare

noapte altă pereche de străjeri, iar
dimineața îi executăm! Că-n închisoare
nu știu câți mai încap. E cam plină…
REGELE: Da, da, da! E bine așa.

REGINA: Și când se termină străjerii?

REGELE: Da, și tu ai dreptate… E cam

risipă…
REGINA: Am găsit! Îi aducem înapoi
pe ăia doi, sub pază și sub legământul
tăcerii. Așa o să fie singurii care mai știu,
în afară de noi trei.
REGELE: Așa, așa! Și le spui că dacă
vorbesc, hârști! (Face semnul atârnării
în ștreang)

Sfetnicul iese.

REGINA: Dar prințesa…? Ce facem cu ea?

REGELE: I-am trimis vorbă Vraciului s-o

consulte și să găsească un remediu.
REGINA: Deja știu prea mulți.

30
REGELE: Îl amenințăm cu ștreangul,
iar după ce-o vindecă, îl trimitem… în
China.
REGINA: A, da, China… Uitasem de
China… (După o scurtă pauză) Dar s-a
inventat China? Nu se va inventa mai
târziu?
REGELE: Hă?! Atunci eu de unde știu de
China?!

Intră Vraciul. Se înclină etc.

VRACIUL: Pot fi sincer, Majestate?

REGELE: Dacă e musai…

REGINA: Hai, grăiește odată!

VRACIUL: E inexplicabil. Prințesa nu are

nimic. E sănătoasă tun.
REGINA: Și totuși! Sforăitul ăla… Cum se
poate așa ceva?! Prințesele nu sforăie.
Reginele nu sforăie. Regele nu sforăie!
VRACIUL: (Descumpănit) Vă rog să mă
credeți că nu pot înțelege. Că e imposibil
să sforăie.
REGINA: Și totuși, sforăie!

31
VRACIUL: Trebuie monitorizată, să
vedem dacă se mai întâmplă.
REGELE: „Monitorizată”?

VRACIUL: Adică… Iertare, Majestate. E

un cuvânt care încă nu s-a inventat.
REGINA: Ciudat… Întâi „China”, acum
„monitorizare”…
REGELE: Adică?

VRACIUL: Trebuie supravegheată. Poate

a fost un accident.
REGINA: Să sperăm.

REGELE: (Pe gânduri) Monitorizată,

zici…
VRACIUL: Urmărită îndeaproape.

REGELE: Îndeaproape?!

VRACIUL: Ei nu chiar atât de aproape…

dar…
REGINA: (Pe gânduri) Monitorizată, zici…

VRACIUL: Un pic pe-acolo, un pic… pe-aici…

REGELE: (Revelație) Atunci pe toți ar

trebui…

32
REGINA: (Exaltare bruscă) Da, pe toți, și
morți și vii!
REGELE & REGINA: (Spre public) De-aici
nu veți mai ieși!

Marșul noii dictaturi

REGELE: Nimeni să nu știe!

REGINA: Nimeni să nu zică!

REGELE: Ferecat să fie

În spaimă și frică!
REGINA: Nimeni să nu scape!

REGELE: Vorbe să nu iasă!

REGINA: Pe pământ și ape

Groaza să vă coasă
Gurile căscate!
REGELE: Limbile voioase
Să fie tăiate!
REGINA: Toți – închiși în case!

VRACIUL: Viețile să-și teamă…?!

REGELE & REGINA: La ce-i bun și dulce

Să nu mai ia seamă!
REGELE: Nimeni nu se duce!

33
REGINA: Nimeni nu mai iese!

REGELE: Cuvintele să stea!

REGINA: Nimănui să-i pese

Decât de soarta sa!
VRACIUL: Dar asta-i teroare!

REGELE & REGINA: Dar un secret de stat

Doar dacă te doare
În cuget e păstrat!
VRACIUL: Ce coșmar se lasă…!

REGELE & REGINA: În van te vaiți și zici

Nouă nu ne pasă!
Haide, marș de-aici!
Vrem oameni mici și slabi
Vrem minți ferecate
Inimi goale, de sclavi
Și capete plecate!
Cântecul se oprește. Liniște.

REGELE & REGINA (Spre public) De-aici

nu veți mai ieși!

34
 SCENA 4
Prințesa, apoi Halebardierii, apoi Regina,
apoi Regele.
Dormitorul Prințesei.
Prințesa tocmai s-a trezit. Cască, se întinde.
Pe marginea patului, se privește într-o
oglindă ovală, de mână. Țipă. Halebardierii
năvălesc în dormitor. Prințesa își acoperă
fața și țipă și mai tare. Halebardierii fug
înspăimântați. Prințesa tace. Se uită din
nou în oglindă. Țipă. Halebardierii își bagă
doar capetele pe ușă. Prințesa aruncă
cu oglinda spre ele. Capetele se retrag.
Prințesa se prăbușește pe pat. După scurt
timp, intră Regina. E agitată, îngrijorată
etc., se apleacă deasupra Prințesei. Țipă.
Țipă și Prințesa, ridicându-se ca un arc.

REGINA: Nu se poate!

PRINȚESA: Mamă! Ce se-ntâmplă cu

mine?!
REGINA: Nimic, mamă.

PRINȚESA: (Își arată chipul) Ai văzut?!

Asta numești „nimic”?!

35
REGINA: Trece. Sigur trece.

PRINȚESA: Da' n-aveau ce căuta aici! Pe

fața mea! Coșuri, mamă! Am coșuri! Pe
tenul meu perfect au apărut coșuri!
REGINA: Toată lumea are coșuri.

PRINȚESA: Eu nu sunt toată lumea! Tu

ai avut coșuri?
REGINA: (Simțindu-se vinovată) Eu… eu…
Păi… nu…
PRINȚESA: Vezi? Vezi?! Prințesele,
reginele, regii nu au coșuri!
REGINA: O fi o nouă modă, draga mamii.

PRINȚESA: Atunci nu vreau să fiu la

modă!
REGINA: Păi ție-ți plăcea să fii la modă.

Prințesa se lasă hohotind pe pat. Regina

încearcă s-o consoleze.

PRINȚESA: O să mor!

REGINA: Am auzit că nu se moare de la

coșuri. (Spre public) Nu-i așa?

36
Prințesa hohotește, se vaită etc. Intră
Regele.

REGELE: Ce s-a mai întâmplat?!

REGINA: Nenorocire! Uite, uite!

Îi arată chipul Prințesei. Regele își duce

mâna la inimă.

REGELE: O, o, o! E un blestem!

REGINA: (Prințesei) Hai, hai odorul meu

drag, lumina ochilor mei… Spune-mi ce-
ți dorește inimioara…? Orice vrei, noi îți
oferim!
REGELE: Hm… hm… „Orice”… Ei, chiar
orice… hm…
REGINA: (Regelui) Da, da, da! Orice!
Suferința ei merită orice!
PRINȚESA: (Brusc) Vreau! Vreau! (Ezită)
Vreau… (Plânge din nou) Nu știu ce să
vreau. Am de toate. Nu știu să nu am
ceva. (Plânge și mai tare, se tăvălește
etc.) Nașpaaaa…!

37
REGELE: „Nașpa”? Ce-i asta? Asta-ți
lipsește, „nașpa”? (Tare, spre ușă) Străjeri!
Străjeri!

Halebardierii dau năvală.

Spuneți-i Sfetnicului să-i aducă „nașpa”

Prințesei! Cea mai bună „nașpa”! Cea
mai mare „nașpa”! Cea mai frumoasă
„nașpa”!

Deși confuzi, de frică Halebardierii ies.

38
 SCENA 5
Regele, Regina, apoi Guvernanta.
Sala tronului.
Regele stă neglijent pe tron, îi lipsește un
papuc, coroana îi stă strâmb pe cap. Intră
Regina.

REGINA: Ce faci?! Ești beat?!

REGELE: (Evident beat) Eu?! Noooooooo…

REGINA: Ai băut!

REGELE: . (Se smiorcăie)

REGINA: Halal rege! Dă apă la pisici!

REGELE: Hă? (Nedumerit, spre public) Nu

era… „la șoareci”?!
REGINA: Șoareci, pisici, ce contează!
(Indignată) Un rege care plânge! Halal!
REGELE: Da' o prințesă care sforăie…?!
Care are coșuri pe față?!
REGINA: Lasă că trecem și peste asta.
Am chemat cei mai buni vraci din toate

39
colțurile pământului. Cineva o să-i
găsească leac și atunci, gata! Am scăpat!
REGELE: Vraci? Ha! Șarlatani! Dac-ar ști
ceva, s-ar vindeca pe ei înșiși de sforăit,
de acnee–
REGINA: De ce…?!

REGELE: Hă? A… de… acnee.

REGINA: Ce-i aia?

REGELE: Coșuri. Adică acnee. Cică așa le

zice… științific.
REGINA: „Științific”?! Asta ce mai e?
(Regele dă să răspundă, dar Regina îl
oprește) Lasă, nu vreau să aflu. Prea
multe cuvinte noi. Mă doare capul.

Intră Guvernanta. E terifiată.

REGELE: A, iat-o și pe Guvernanta fetei!

(Râde tâmp, de la băutură) Ai o mutră…
Hi hi hi! Ar trebui s-o schimbi.
REGINA: (Guvernantei) NU vreau să aflu.
O să zici ceva groaznic – și nu vreau să
știu…

40
GUVERNANTA: Majestate. Nici eu nu
vreau să–
REGELE: (Reginei) Nu vrei?! Da' ce, e
după tine?! (Guvernantei) Hai, spune!
REGINA: Treaba voastră! Eu plec! Dacă
nu aud nenorocirea, nici nu există!
REGELE: Stai! (Guvernantei) Zi, scorpie,
hai, dă-mi lovitura de grație! Nu de sabie
străină o să pier. Noooooooo... (Brusc,
ton hotărât) Gata, îți poruncesc să spui!
Acum!
GUVERNANTA: (După ezitări etc.) Nu
pedepsiți mesagerul, vă rog… Eu doar…
Știți, Prințesa… a tras un pârț!

Regele cade de pe tron. Regina leșină.

41
 SCENA 6
Prințesa, Guvernanta, apoi Regina.
Dormitorul Prințesei.

GUVERNANTA: Hai, trebuie să te ridici.

Nu poți să zaci toată viața aici.
PRINȚESA: Numa' până mor.

GUVERNANTA: Vezi c-ai început să

vorbești rău. Se zice „numai”, nu „numa”.
PRINȚESA: (Exasperată) Eu, Prințesa,
fata perfectă, am tras un pârț, iar ție îți
arde de-o literă lipsă !
GUVERNANTA: O prințesă vorbește
întotdeauna corect și până la capăt.
PRINȚESA: (Disperată) Ce se întâmplă
cu mine!? Sunt blestemată! Călătoria în
Regatul Opus nu mi-a priit! Ar trebui ca
tata să le declare război!
GUVERNANTA: Hai, sus și aranjează-
te! Vin din nou pețitorii, trebuie să-i
întâmpini alături de Rege și de Regină.
PRINȚESA: Cu fața asta plină de coșuri?!
Cu pericolul de-a… de-a…

42
GUVERNANTA: …trage un pârț? Da! Fața
ți-o dăm cu fond de ten și alte pomezi.
(Se apucă să o dea cu fond de ten) Și te
abții să… știi tu… Orice om normal așa
face: se abține până ajunge în baie.
PRINȚESA: Să mă abțin? Ce-i aia?

Intră Regina.

REGINA: Ești gata? Hai, pețitorii te

așteaptă! Și de data asta – fără mofturi!
PRINȚESA: Nici nu mă gândesc!

Regina cercetează fața Prințesei.

REGINA: Îhâm… Fondul de ten a acoperit

aproape totul. Nu se vede nimic. Hai,
sus!

Prințesa se ridică, însă fără convingere.

Arată ca o mumie, atât e de „tencuită”
pe față. Se mișcă țeapăn, cu grijă infinită.

REGINA: Mai repejor!

GUVERNANTA: Dacă se mișcă mai

repede, îi crapă machiajul, Majestate.

43
REGINA: Important e să nu strănute.
(Prințesei) Să nu strănuți, da?
PRINȚESA: De ce-aș strănuta?!

REGINA: Numa' zic.

PRINȚESA: „Numai” zici.

REGINA: Hă ?

PRINȚESA: (Guvernantei) Pe ea n-o

corectezi?
GUVERNANTA: Nu-mi permit, draga mea.

REGINA: (Prințesei) Ce să-mi zică?

(Guvernantei) Ce să-mi zici?
GUVERNANTA: Nimic, Majestate.

REGINA: Hm. Deci, ușurel, fata mea. Să

nu te-apuce strănutatul, da?
GUVERNANTA: …Și mai ales… știi tu ce…

PRINȚESA: De ce să m-apuce strănutatul,

mamă?!
REGINA: Nu știu. E curent în castel, trage
pe sub uși… Și tu dormi cam subțirel
îmbrăcată. Numa' cu cămașa aia de
noapte de borangic…

44
PRINȚESA: Vrei să dorm într-un sac? Sau
într-o pufoaică?
REGINA: Ce-i aia… „pufoaică”?

GUVERNANTA: Chiar, ce-i aia?

PRINȚESA: (O dă cotită) Nu pot vorbi

prea mult, îmi crapă fața.

Ies cu grijă, țepene toate.

45
 SCENA 7
Prințul de Aur, Prințul Diamantelor, Prințul
de Platină, curteni, Făt-Nefrumos, apoi
Prințesa, Regina, Guvernanta, suita.
Sala tronului.
Prinții șușotesc între ei. Rivalitatea pare să
li se fi evaporat. Intră Prințesa cu Regina,
Guvernanta și suita.

PRINȚUL DE AUR: O…!

PRINȚUL DIAMANTELOR: Vai…!

PRINȚUL DE PLATINĂ: Wow…!

PRINȚUL DE AUR: O mumie!

PRINȚUL DIAMANTELOR: O statuie!

PRINȚUL DE PLATINĂ: O… împăiată!

REGINA: Dragi oaspeți, Prințesa vă

urează bun-venit. Cu ce daruri îi onorați
perfecțiunea, precum și privilegiul de-a
vă primi?
PRINȚUL DE AUR: (Dregându-și glasul)
Știți, noi (Se uită și spre ceilalți pretendenți)
am auzit că–

46
REGINA: Poftim?!

PRINȚUL DIAMANTELOR: A, nu, doar că

în lume s-a dus vestea că–
REGINA: Cum îndrăzniți?!

PRINȚUL DE PLATINĂ: Vântul poartă

niște vorbe ciudate, nemaiauzite, despre
Prințesă…
REGINA: Imposibil! Vorbe de ocară, din
cauza invidiei!
PRINȚUL DE AUR: E adevărat că Prințesa…
are acnee?!
PRINȚESA: (Nu mai suportă, izbucnește)
Minciuni și calomnii!! Sunt perfectă !

Exclamații în suită – dar și ale Prinților.

GUVERNANTA: (Spre Regină) Aoleu, a

crăpat! (Spre Doamnele de companie)
Repede, înconjurați-o, să nu se vadă!

Prințesa își duce mâinile la față, îngrozită.

Se răsucește într-o parte, o Doamnă îi
pune în față o oglindă. Prințesa țipă.

47
PRINȚESA: (Doamnei de companie) Ia-
mi din față chestia asta! Dispari! Cum
îndrăznești să-mi arăți propria-mi față?!
Câtă nerușinare!

Doamna de companie fuge, îngrozită.

PRINȚUL DIAMANTELOR: Să-i vedem

chipul!
PRINȚUL DE PLATINĂ: Vrem să ne arate
fața!
PRINȚUL DE AUR: Să-și dezvăluie obrazul,
dacă toate zvonurile sunt minciuni!

Regina protejează chipul Prințesei cu un

voal.

REGINA: O prințesă nu trebuie să

dovedească nimic! Tot ce spune ea e
adevărul curat!
PRINȚUL DIAMANTELOR: Dacă nu ne
arată obrazul, înseamnă că nu are curaj!
GUVERNANTA: Prinții trebuie să aibă
curaj, nu prințesele!
PRINȚUL DE PLATINĂ: O prințesă fără
curaj nu e perfectă!

48
GUVERNANTA: Prințesa noastră este
perfectă! Nu trebuie să dovedească
nimic! E mai presus de voi toți!
PRINȚUL DE AUR: Atunci de ce are
nevoie de un Prinț? Dacă-i perfectă, nu
are nevoie de nimic și de nimeni!
PRINȚUL DIAMANTELOR: Da! Nici de
slujitoare, nici de guvernantă, de nimeni!
REGINA: Cum îndrăzniți?! Blasfemie!

Prințesa, scoasă din răbdări, se descoperă

și-și arată chipul „crăpat” și cu coșuri.
Pretendenții și chiar Doamnele de companie
se înfioară. Lung moment de stupefacție.
Apoi – rumoare, voci comentând prin
propoziții precum: „E-adevărat!”, „E
sfârșitul lumii!”, „Îngrozitor!” ș. a.

PRINȚESA: (Și-a pierdut controlul) Și da:

SFORĂI!

Aceeași reacție a sălii. Regina și Guvernanta

o privesc uluite.

GUVERNANTA: Ce-ai făcut?! Ce faci?! Ai

înnebunit?!

49
Prințesa o fulgeră cu privirea. Guvernanta
se dă înapoi.

Aria sfidării

Cântecul ei va fi interpretat pe fundalul

corului format din cei prezenți (care va
repeta de mai multe ori șirul propriu de
versuri). Prințesa se adresează în general
pretendenților și suitei, iar la sfârșit,
Guvernantei.

PRINȚESA: CORUL:
Ce dacă pielea-i Suntem pierduți
toată acnee?
Mă bucur că zeița-i Sfârșitul lumii vine
femeie! peste noi
Sub ochi crescut-au Suntem pierduți
cearcăne grele –
– Aceiași ochi încă Se umple lumea
răsfrâng stele! toată de strigoi
Ce bine-i să râgâi ca Suntem pierduți
oricine!
Sughiț – dar nu ca Sfârșitul lumii se
voi, sughiț ca mine! apropie
Căci ați prefăcut Suntem pierduți
osanalele

50
În bârfe ce umplu Știm: lumea
canalele! noastră e o copie!

Perfizi, ipocriți și interesați –

– Nicicând nu ați fost fii de împărați,

Ci doar robii poftelor primare,
Simpli muritori pierduți sub soare!
(Se adresează Guvernantei) Așa că nu mai
întreba ce fac!
Într-o mișto femeie mă prefac!
(Se adresează tuturor) Și-acuma ies c-un
splendid „ete scârț!”
Prințesa salută princiar c-un…

…Prințesa trage un pârț.

Apoi se duce spre Prinți, care se dau

înapoi, șocați. Trece printre Doamnele din
suită, printre pretendenți, așteaptă, apoi
iese. În urma ei – tăcere absolută.

51
 SCENA 8
Halebardier 1, Halebardier 2.
În fața ușii Prințesei.

HALEBARDIER 1: Ce chestie, bre…

HALEBARDIER 2: Mie-mi zici?!

HALEBARDIER 1: A-nnebunit prințesa!

HALEBARDIER 2: Mă-sa o ține numa-n

leșinuri.
HALEBARDIER 1: Tat-so a dat în patima
beției.
HALEBARDIER 2: Acum guvernează…
guvernanta.
HALEBARDIER 1: Pfiuuuu…

HALEBARDIER 2: Jaleeeee…

Pauză lungă.

HALEBARDIER 1: Auzi, da' prințesa nu

mai iese din dormitor? Nu m-ar deranja
să-mi iau liber.
HALEBARDIER 2: Ai dreptate. De trei zile
n-a mai ieșit.

52
HALEBARDIER 1: Vuiește castelul!

HALEBARDIER 2: Ce „castelul”? Tot

regatul.
HALEBARDIER 1: Cică toată lumea!

HALEBARDIER 2: Pretendenții au dat bir

cu fugiții.
HALEBARDIER 1: Regatele vecine și-au
închis granițele. Cică prințesa ar avea o
boală molipsitoare, așa că…
HALEBARDIER 2: Ei, na…

HALEBARDIER 1: Dacă-ți zic ! Prințesele

celorlalte regate au fost închise în
turnuri, păzite strașnic. Păsări de jad în
colivii de aur.
HALEBARDIER 2: Hă?

HALEBARDIER 1: Așa zic învățații.

HALEBARDIER 2: Da' unde dai tu nas cu

învățații?!
HALEBARDIER 1: Se mai nimerește. Ce,
acu' nu stau la ușa unei Prințese?!

53
HALEBARDIER 2: Asta nu-nseamnă că
Prințesa îți și spune ce crede despre
lume și viață. Poate… ușa! (Râde)
HALEBARDIER 1: Ei, da, și ușa poate să
mai spună câte ceva…
HALEBARDIER 2: Prea multe ore de
serviciu te fac să bați câmpii.
HALEBARDIER 1: Ba nu. Uite…

Se apropie de ușă, pune urechea, ascultă.

HALEBARDIER 2: Vrei să mai auzi

sforăitul prințesei? (Râde) Poate te
prinde că tragi cu urechea și-o să-ți stea
picioarele unde… știi tu…
HALEBARDIER 1: Nu trag cu urechea.
Ascult… ușa.
HALEBARDIER 2: Dacă zicea asta regele
nostru cel căzut într-o ploscă de vin, nu
mă miram. Da' tu…
HALEBARDIER 1: Șșșșșșșșșșșșt! Ușa
zice…
HALEBARDIER 2: Zice…

54
HALEBARDIER 1: Șșșșșșșșș… Zice… (Alt
ton) Sforăie.
HALEBARDIER 2: Ce ți-am spus?

HALEBARDIER 1: Prințesa… sper că ea…

sforăie.
HALEBARDIER 2: Speri că ea? Dac-ar
sforăi ușa, toate problemele ar dispărea.
E foarte rău că tot prințesa sforăie, și nu
ușa.
HALEBARDIER 1: Unde-ai auzit tu de ușă
care sforăie?
HALEBARDIER 2: Da' de o ușă care
vorbește – tu unde-ai auzit?!

Brusc, amândoi spre public:

HALEBARDIER 1: Voi auziți ce spunem…?!

HALEBARDIER 2: Uite unde te poate

duce… o prințesă care sforăie…
HALEBARDIER 1: Voi ce ați face în locul
prințesei?
HALEBARDIER 2: Voi ce ați face în locul
prinților?

55
HALEBARDIER 1: (Spre Halebardier 2)
Mai bine-am trage un pui de somn.
HALEBARDIER 2: (Spre Halebardier 1)
Ai dreptate. Nu văd rostul păzitului. Toți
fug de prințesă, nimeni n-o vrea și nu-i
vrea răul.
HALEBARDIER 1: Păi sforăitul ăla… nu-i
rău destul?!
HALEBARDIER 2: Sforăitul o păzește de
orice pericol.

Râd amândoi, dar trist. Se întind pe jos.

Adorm.

56
 SCENA 9
Intră Făt-Nefrumos. Nu e frumos – dar nici
urât. Nu-i semeț, ci firesc. În orice caz, nu-i
perfect. Trece printre străjerii adormiți,
intră în dormitorul Prințesei. Prințesa
zace în pat, distrusă. Arată deplorabil,
neîngrijită, însă purtarea, vom vedea, îi
va fi normală.

PRINȚESA: Ești… real?

FĂT-NEFRUMOS: Adică?

PRINȚESA: Nu ești. N-ai cum.

FĂT-NEFRUMOS: Ai… băut?

PRINȚESA: N-am voie. (Scurtă pauză) De

fapt… nici nevoie. Cu beția e responsabil
tata.
FĂT-NEFRUMOS: Și mama?

PRINȚESA: Poftim?

FĂT-NEFRUMOS: Regina… cu ce e
responsabilă?
PRINȚESA: Cu leșinurile.

FĂT-NEFRUMOS: Pare că nu-ți pasă.

57
PRINȚESA: Chiar nu-mi pasă. (Scurtă
pauză) Da' nu știu de ce vorbesc cu ceva
care nu există.
FĂT-NEFRUMOS: De ce crezi că nu exist?

PRINȚESA: Tu nu exiști… pentru că… eu

sforăi.
FĂT-NEFRUMOS: Wow!

PRINȚESA: Dacă nu sforăiam, acum eram

perfectă și inaccesibilă.
FĂT-NEFRUMOS: Aha.

PRINȚESA: Dar cum nu mai sunt perfectă,

tu n-ai cum să fii real.
FĂT-NEFRUMOS: Ei, na!

PRINȚESA: Nimeni nu mă vrea. Așa că

mai bine mănânc jeleuri.
FĂT-NEFRUMOS: Jeleurile sunt cele mai
puternice elemente din univers.
PRINȚESA: (Îl aprobă, în timp ce bagă
jeleuri în ea) Îhî.
FĂT-NEFRUMOS: Nu le poate rezista
nimeni.
PRINȚESA: Nici nu le rezist. Le mânc!

58
FĂT-NEFRUMOS: „Mănânc”.

PRINȚESA: Da, le!

FĂT-NEFRUMOS: „Mănânci”, nu „mânci”.

PRINȚESA: Ce aveți toți cu gramatica

asta?! Indiferent că „mănânc” sau
„mânc”, eu tot jeleuri înghit!

Prințesa bea dintr-o carafă. Apoi râgâie.

Făt-Nefrumos o privește intrigat-amuzat.

PRINȚESA: Ce?

FĂT-NEFRUMOS: A, nimic.

PRINȚESA: Ei, da. Știi… nu pot să nu

râgâi. Mai ales când beau apă cu bule.
FĂT-NEFRUMOS: Ce-i aia?

PRINȚESA: Sifon.

FĂT-NEFRUMOS: ?!

PRINȚESA: Se va descoperi mai târziu,

mult mai târziu. Atunci când lumea va
uita c-a existat o prințesă care sforăia.
FĂT-NEFRUMOS: E prea de tot ca să fie
uitat așa ceva.

59
PRINȚESA: Ce știi tu? Tu nu exiști. Ești
doar în imaginația mea. Ești halucinația
care mi-o provoacă jeleurile.
FĂT-NEFRUMOS: „Pe care”.

PRINȚESA: Poftim ?

FĂT-NEFRUMOS: „Pe care”, nu „care”.

Prințesa ridică din umeri.

FĂT-NEFRUMOS: Poate că eu sunt chiar

Prințul Jeleurilor.
PRINȚESA: Nu există așa ceva.

FĂT-NEFRUMOS: Dacă există o Prințesă

care râgâie, atunci poate exista orice.

Prințesa izbucnește în plâns. Făt-Nefrumos

se apropie s-o consoleze.

PRINȚUL:Hai, hai, prințeso, nu plânge…

PRINȚESA: (Mai miorlăie un pic, apoi își

șterge lacrimile) Nimeni nu mi-a zis așa,
„prințeso”, cu „p” mic…
FĂT-NEFRUMOS: De unde știi că l-am zis
cu „p” mic ?

60
PRINȚESA: Nu era cu „p” mic ?

FĂT-NEFRUMOS: Era.

PRINȚESA: (Revelație bruscă) Ce aproape

ești.

Făt-Nefrumos se dă înapoi.
A, nu…
Făt-Nefrumos se reapropie, chiar mai
mult.

Ei, nici chiar așa…

Făt-Nefrumos nu se mai dă înapoi. Prințesa

îl privește intrigată.

Doar mama, tata și guvernanta au fost

atât de aproape de mine.
FĂT-NEFRUMOS: Aha.

PRINȚESA: (După o pauză) Deci nu ți-e

frică.
FĂT-NEFRUMOS: Frică?

PRINȚESA: Știi tu… că te molipsești.

FĂT-NEFRUMOS: Aaa… Asta era…

61
PRINȚESA: (Brusc intrigată) Chiar, ce
cauți aici?! Cum ai intrat?! Ce vrei de la
mine?! (Se retrage în vârful patului) Sunt
ciumată! Am acneeeeeeeeeeee!
FĂT-NEFRUMOS: Și eu.

PRINȚESA: (Uluită) Ce?! Vezi, deja ai

luat! Fugi!

Făt-Nefrumos se preface că pleacă.

PRINȚESA: Stai! Unde pleci?

FĂT-NEFRUMOS: Păi n-ai zis să…?

PRINȚESA: Eu am zis, da' tu ce, te iei

după mine?
FĂT-NEFRUMOS: Păi nu ești Prințesa?

PRINȚESA: Acum ai zis cu majusculă.

FĂT-NEFRUMOS: Chiar te pricepi.

PRINȚESA: Normal! Doar sunt perfec–

(Se oprește, începe să plângă)
FĂT-NEFRUMOS: (Consolator) Ei, hai că–

PRINȚESA: Ai venit să-ți bați joc de

mine?! Eu sunt o prințesă, deci cu

62
minusculă! Mai mult – sunt o prințesă
disperată!
FĂT-NEFRUMOS: Îmi dau seama.

PRINȚESA: (Oprindu-se din plâns) Tot

n-ai plecat? Ești dubios.
FĂT-NEFRUMOS: Nu știam că o Prințesă
folosește cuvinte din astea, gen „dubios”.
E dubios…
PRINȚESA: Iar ai zis cu majusculă.

FĂT-NEFRUMOS: De ce-s dubios?

PRINȚESA: Ai acnee. Nu fugi de mine. Ai

trecut de străjeri…

Făt-Nefrumos dă din mână a „ăștia-s

străjeri?”.

PRINȚESA: (Revelație) Ia stai! Dacă ai

acnee… nu ești Prinț!
FĂT-NEFRUMOS: Nu sunt Prinț. Nici prinț.
Dar nu fiindcă am acnee.
PRINȚESA: Și-atunci… ce cauți aici?!

FĂT-NEFRUMOS: Uite, ca să nu mai

lungim vorba… Îmi placi.

63
PRINȚESA: Mă placi?! Pe mine?! Ești
sigur? Eu sforăi, am acneee, râgâi… și…
știi tu… așa cum știe tot regatul…
FĂT-NEFRUMOS: Așa, și?

PRINȚESA: Păi… eu sunt disperată. O să

te vreau. Că oricum– (Se oprește)
FĂT-NEFRUMOS: …Oricum…?

PRINȚESA: A, nimic.

FĂT-NEFRUMOS: …Oricum nu te vrea

nimeni. Și-n orice caz, nici un Prinț.

Prințesa îl privește jenată.

Ai dreptate. Unde mi-a fost mintea?!

Făt-Nefrumos se îndreaptă spre ușă.

PRINȚESA: Stai! Stai! Eu sunt… disperată!

FĂT-NEFRUMOS: Și crezi că e de ajuns?

PRINȚESA: Da!

FĂT-NEFRUMOS: Chiar…?

PRINȚESA: A, nu ăsta era răspunsul

corect?

64
FĂT-NEFRUMOS: Tu chiar ești o Prințesă.
Dar eu voiam… o prințesă.
PRINȚESA: Adică nu cu majusculă, ci cu
minusculă?!
FĂT-NEFRUMOS: Da. Numai că…

Făt-Nefrumos renunță să mai răspundă.

Iese.

65
 SCENA 10

PRINȚESA: (Se adresează publicului):

Deci așa e să fii ne-Prințesă… Nu te mai
vor Prinții, ci oamenii obișnuiți. Sforăi,
râgâi, sughiți, ai acnee (ce groaznic
sună!). Nu te venerează nimeni – sau te
venerează un băiat… ca toți băieții. Nu
te mai aclamă mulțimile, nu ți se mai
fac toate poftele, nu se mai uită nimeni
la tine cu gura căscată. Mă rog, în afară
de soțul tău cel obișnuit. (Pauză) Cum
trăiesc toți oamenii ăștia care nu sunt
prinți și prințese?! Și sunt atâția… Mult
mai mulți decât noi, cei de viță regală…
Foarte mulți… (Pauză) Da, voi sunteți
așa de mulți și așa de… normali…! Cum
reușiți să trăiți așa?! Cu coșuri, cu…
alunițe! O, groaznic! Cu… gazele alea
din stomac… Îhhhhh…! Zău, spuneți-
mi, cum vă descurcați? Mie mi se pare
foarte greu. Groaznic! Spuneți, vă rog!
(În funcție de răspunsurile publicului, se
improvizează. Eventual se adaugă ceea
ce urmează:) Știu, sunteți prea mici ca să
știți răspunsul… Dar când o să creșteți,

66
să vă aduceți aminte de întrebarea mea.
Și să-mi răspundeți. Mă veți găsi pe
undeva, pe vreo scenă, pe vreo „rețea de
socializare” – știu, în regatul meu încă
nu s-a inventat, dar… până vin timpurile
voastre… se schimbă lucrurile…

67
 SCENA 11

FĂT-NEFRUMOS: (Se adresează publicului)

Voi ce ziceți? Are rost să mă întorc la ea?
Dacă ar mai vrea vreun Prinț, eu n-aș
mai avea nici o șansă. Nu-i așa? Prințul
de Aur, Prințul Diamantelor, Prințul de
Platină… Frumoși, bogați. Fără coșuri
sau fără pârțuri. Deci… s-o cer de soție?
Ce ziceți? E o domnișoară disperată și
singură. Dacă îi devin soț, poate că va
deveni prințesa mea. Dar dacă îi trec
coșurile și sforăitul…? Atunci ce-o să
facă? N-o să-i pară rău că m-a luat…? N-o
să vrea din nou un Prinț? (Pauză) Eu o
plac așa… umană cum e… și n-aș vrea s-o
mai văd nefericită. Poate merită o șansă.
Voi ce ziceți? Merită?

68
 SCENA 12

În funcție de decizia publicului (obținută

prin vot, într-un fel sau altul, după
un eventual schimb de argumente și
contrargumente), această scenă se va juca
în varianta A sau în varianta B.

Varianta A: publicul a hotărât ca Făt-

Nefrumos să-i dea o șansă Prințesei

Făt-Nefrumos se întoarce la Prințesă.

Îngenunchează, în semn de iubire și de
cerere în căsătorie. Prințesa, cu toată
fața acnee și fericire, îi acceptă omagiul
și cererea, îi dă mâna și ies împreună
din dormitor. Halebardierii se trezesc,
jenați și uimiți, ies agitându-se să anunțe
evenimentul, așa că în câteva clipe scena
se umple de toate personajele, care se
bucură, aruncă cu flori, orez, confetti
(Prinții refuzați, cu roșii, mere, ouă).

69
Varianta B: publicul a hotărât ca Făt-
Frumos să nu-i mai dea nici o șansă
Prințesei

Făt-Nefrumos iese din scenă. Prințesa

rămâne singură și tristă.

Heblu

70
 apariţie: iulie 2021

Editura UNITEXT a UNITER

Str. George Enescu nr. 2-4
010305 Bucureşti, România
Tel: 021 3153636, 021 3113214
www.uniter.ro
Volum tipărit la VIZUAL-GRAPH SRL