CAPITOLUL VII.

DREPTUL ÎN SISTEMUL REGLEMENTĂRII

SOCIAL-NORMATIV.

1. Noţiunea, semnele şi clasificarea normelor sociale

Etimologic, cuvîntul normă provine de a grecescul nomos, ceea ce înseamnă

ordine. Norma este o regulă impusă de aşteptările mai multor oameni, cu privire la
un comportament social acceptabil, care orientează conduita obişnuită; este o lege
sau principiu care trebuie să ghideze o conduită, prin prescrierea a ceea ce trebuie
de făcut ca normal. Distingem norme individuale (reguli sau deprinderi care
ghidează comportamentul unui individ în raport cu valorile lui personale) şi norme
sociale, care ghidează comportamentul membrilor societăţii în ansamblu, în raport
cu valorile general-umane acceptate de societate.
Normele sociale sunt reguli de conduită socială, stabilte în societate, în
vederea reglementării relaţiilor sociale dintre membrii societăţii. Trăsăturile
(semnele) normelor sociale sunt:
Caracterul social (normele reflectă evoluţia socială, reglementând relaţiile
sociale);
Caracterul general (arată destinatarii normelor sociale - membrii societăţii);
Caracterul special (vizează subiectul special căruia îi este adresată norma
socială (părinţi, copii, guvernanţi, femei etc.));
Caracterul tipic (normele se referă la un anumit tip de relaţii sociale, pe care
le prevăd sau reies din ele);
Caracterul obligatoriu, de conformare (normele sunt nişte exigenţe înaintate
de către societate faţă de membrii săi, în vederea realizării unor obiective comune);
Normele sociale pot fi sistematizate conform următoarelor criterii:
 După modul de apariţie şi origine, deosebim norme cu apariţie spontană
(morala, religia) şi norme cu apariţie organizată (dreptul, normele corporative,
normele deontologice);
După obiect sau conţinutul relaţiilor sociale reglementate, deosebim norme
politice, norme economice, norme culturale, norme juridice.
După sancţiunea normelor sociale, deosebim norme cu sancţiuni pozitive
(stimulatorii, de încurajare a conduitei pozitive conform interesului social) şi
norme cu sancţiuni negative (de reprimare a conduitei neconforme);
După domeniile de activitate reglementată, deosebim norme deontologice,
norme tehnice, norme politice etc.
După valorile încorporate, deosebim normele moralei, normele religiei,
normele dreptului, normele obiceiului.
După modul de reglementare, deosebim norme prescriptive (onerative, care
arată conduita trebuincioasă de înfăptuit) şi norme proscriptive (prohibitive, care
arată conduita interzisă, reprobată de societate). De aici rezultă caracterul principal
al normei - stabilirea formei ideale de comportare a membrilor societăţii.
Sistemul normativ social este totatlitatea normelor sociale elaborate în cadrul
societăţii în vederea reglementării relaţiilor sociale. Sistemul normativ social este
alcătuit din următoarele subsisiteme: morala, religia, obiceiurile, dreptul, normele
corporative etc.
2. Normele moralei
Normele moralei sunt reguli de conduită socială care reglementează relaţiile
sociale, reieşind din ideile despre virtute şi viciu (bine şi rău, just şi injust etc.).
După Kant, morala provine din vocea interioară a fiecăruia. După M.
Djuvara, morala este etica subiectivă. Cu alte cuvinte, morala se bazează pe
conştiinţa individuală şi pe convingerea intimă a persoanei, care apreciază faptele
în interiorul subiectului.
După origine (apariţie), morala are vechimea societăţii, având un caracter
spontan.
După izvor sau formă, morala este incorporată şi rezultă din conştiinţa
umană. Având caracter nescris, normele moralei sunt promovate şi cultivate prin
opere literar artistice, artă, penetrând procesul educaţional la toate nivelurile.
După sancţiuni (reacţia societăţii), normele moralei se caracterizează prin
sancţiuni pozitive de încurajare, aprobare a conduitei conforme cu ideiile morale, şi
sancţiuni negative de repudiere, de oprobriu a conduitei neconforme cu ideile
morale. În acest sens, organismul social nu dispune de un sistem instituţional de
aplicare a coerciţiunii, care ar putea impune normele moralei şi sancţiunile morale
corespunzătoare.
Morala nu are un caracter unitar, sistematizat şi formalizat, spre deosebire de
drept. Morala este fundamentul dreptului, de aceea dreptul trebuie să fie compatibil
cu morala. Normele moralei sunt în legătură cu celelalte subsisteme ale sistemului
normativ social: normele religiei, care determină, de regulă, normele moralei,
normele obiceiului, normele deontologice.

3. Normele religiei
Normele religiei sunt reguli de conduită socială care reglementează relaţiile
sociale, reieşind din ideile despre Divinitate, privind relaţia omlui cu Dumnezeu.
Asemeni moralei, religia provine din vocea interioară a fiecăruia ce se identifică cu
Eu-l Suprem, cu Dumnezeu. Religia domină conştiinţa individuală şi determină
convingerea intimă a persoanei, care apreciază faptele din interior.
 După origine (apariţie), religia, ca şi morala, are vechimea societăţii, având
un caracter spontan.
După izvor sau formă, religia este incorporată şi rezultă din conştientizarea
relaţiei cu Dumnezeu. Având, iniţial, caracter nescris, preceptele religioase se
transmiteau direct de la preot la ucenic. Ulterior, normele religiei iau forma
mediată a tratatelor filosofico-religioase (Сărţilor sfinte ale tuturor popoarelor:
Biblia, Coranul, Vedele etc.). Religia este mijlocită de diverse instituţii bisericeşti,
în persoana slujitorilor cultului, care încearcă să le cultive enoriaşilor valorile
spirituale şi să interpreteze textele tratatelor religioase. Totuşi, nu vom identifica
normele religiei cu normele bisericeşti, care s-ar putea distanţa de la ideile
incipiente religioase. De asemenea, religia este promovată prin operele literar-
artistice, artă şi ar trebui să orienteze procesul educaţional la toate nivelurile.
După sancţiuni (reacţia societăţii), normele religiei se caracterizează prin
sancţiuni pozitive de încurajare, aprobare a conduitei conforme cu preceptele
religioase, şi sancţiuni negative de repudiere, de oprobriu a conduitei neconforme
cu ideile religiei. Însă reacţiile negative din societate trebuie să rămână în limitele
spiritului de toleranţă faţă de alte confesiuni. În context, instituţiile bisericeşti
dispun de un sistem de canoane bisericeşti (postire, rugăciuni intense, înlăturarea
de la biserică (anathema)) prin care se impune frica faţă de Dumnezeu şi
respectarea normelor religiei. Aderenţa şi respectarea normelor religiei, în opinia
noastră, ţine de intima convingere a fiecărui membru al societăţii, cu atât mai mult
că este consfinţită legal libertatea conştiinţei (credinţei, confesiunii). Or, la nivel de
conştiinţă, pacea interioară raportată la Eu- l suprem este sancţinea pozitivă
supremă, dimpotrivă, conflictul interior cu sine însuşi este şi conflictul cu
Divinitatea, Eu-l suprem, precum şi cea mai drastică sancţiune negativă resimţită.
 A. Văllimărescu conchide că „dacă religia se bazează pe mistică, iar dreptul
şi religia sunt într-o legătură reală, atunci dreptul (şi morala) se bazează în mare
parte tot pe sentimentul mistic”. Sentimentul mistic fiind explicat de către autor, ca
„acele doctrine care se bazează mai mult pe sentiment şi pe intuiţie, decât pe
raţionament şi observaţie”.

4. Normele obiceiului

Normele obiceiului sunt reguli de conduită socială, statornicite într-o

colectivitate umană pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, în urma
repetării, de nenumărate ori, a unui tip de condită, transformîndu- se în deprinderi
colective ce organizează relaţiile sociale din comunitate. În opinia lui D. Gusti,
obiceiul este legislaţia proprie pe care societatea şi-o dă ei însăşi pentru ca să
trăiască şi să se dezvolte. Obiceiurile, deprinderile colective dintr-o comunitate, nu
le vom identifica cu deprinderile individuale (obişnuinţele) ce guvernează viaţa
unui individ.
După origine (apariţie), obiceiurile, ca şi morala şi religia, au vechimea
societăţii, având un caracter spontan.
După izvor sau formă, obiceiurile sunt incorporate, şi rezultă din conştiinţa
umană, „memoria deprinderilor”. Având caracter nescris, normele obiceiului se
transmit din generaţie în generaţie, se promovează şi se cultivă prin patrimoniul
cultural-artistic, istoric.
După sancţiuni (reacţia societăţii), normele obiceiului se caracterizează prin
sancţiuni pozitive de încurajare, aprobare a conduitei conforme cu obcieiul,
sancţiuni negative de blam, de oprobriu a conduitei neconforme cu normele
obiceiului, în ultima instanţă, de ostracizare a celui care încalcă obiceiurile
comunităţii. În acest sens, organismul social nu dispune de un sistem instituţional
de aplicare a coerciţiunii, care ar putea impune normele obiceiuri şi sancţiunile
corespunzătoare.
Obiceiurile, asemeni moralei şi religiei, sunt parte a fundamentului dreptului.
Dreptul consolidează şi formalizează normele obiceiului, trasformându-le în
obiceiuri juridice. Normele obiceiuri, care nu corespund intereselor statului, dar
care sunt tolerate de stat, rămân fără „haină” juridică, dimpotrivă, obiceiurile care
împiedică dezvoltarea societăţii, având un caracter retrograd, sunt interzise de
autorităţile pubice (de ex. răzbunarea prin sânge, aducerea de jertfe etc.). Totuşi,
menţionăm că respectarea, din inerţie, a unui obicei retrograd poate fi mai durabilă
decât reacţia imediată, prohibitivă a statului.

5. Normele corporative
Normele corporative sunt regulile de conduită socială stabilite în cadrul
organizaţiilor nestatale, în vederea reglementării relaţiilor dintre membrii
organizaţiei respective.
După origine (apariţie), normele corporative, spre deosebire de morală,
religie, obiceiuri, au un caracter organizat, deoarece sunt produsul iniţiat, elaborat
şi adoptat de către organizaţiile nestatale (obşteşti).
După izvor sau formă, normele corporative sunt exprimate în diferite acte ale
organizaţiilor nestatale (statute, regulamente, hotărâri etc.), fiind în concordanţă cu
prevederile actului constitutiv al organizaţiei. Având caracter scris, normele
corporative se racordează la normele juridice în vigoare (dreptul pozitiv).
După sancţiuni, normele corporative, de asemenea, se caracterizează prin
sancţiuni pozitive de încurajare, stimulare a conduitei membrilor organizaţiei care
este conformă cu prevederile statutare (mulţumiri, premii, cadouri, înaintări în
funcţie etc.). Sancţiunile negative vizează conduita neconformă a membrilor
organizaţiei, care încalcă normele organizaţiei (observaţia, mustrarea, privarea de
dreptul de vot, privarea de calitatea de membru al organizaţiei (excluderea din
organizaţie)). În acest sens, organizaţia nestatală dispune de un mecanism intern de
aplicare şi de control al sancţiunilor, prin intermediul căruia se pot impune, la
nevoie, normele organizaţiei. Accentuăm, că obligativitatea normelor organizaţiei
nestatale vizează şi se extinde doar faţă de membrii acesteia.
La etapa actuală sectorului nestatal al organizaţiilor obşteşti îi revine un rol
important de avizare a proiectelor de legi, elaborate de către Parlament, potrivit
Concepţiei de parteneriat dintre Parlamentul R. Moldova şi societatea civilă.

6. Normele tehnice
Normele tehnice sunt reguli de conduită ale membrilor societăţii care vizează
mijloacele tehnice, stabilite în vederea administrării lor inofensive şi eficiente.
Normele tehnice care vizează organizarea şi realizarea unui proces
tehnologic se numesc norme tehnologice.
După origine (apariţie), normele tehnice au caracter organizat, provenind de
la organizaţii, întreprinderi producătoare de mijloace tehnice, aparataj etc.
După izvor sau formă, normele tehnice sunt incorporate în instrucţiuni,
reguli, regulamente etc., elaborate de către producătorii mijloacelor tehnice şi
adresate utilizatorilor, care sunt obligaţi să le respecte.
În caz de încălcare a normelor tehnice pot surveni atât pierderi materiale, cât
şi umane ireparabile. De aceea, statul nu rămâne indiferent faţă de încălcările
normelor tehnice, stabilind sancţiuni juridice cu caracter contravenţional, material,
penal. De exemplu, legiuitorul a exprimat în Codul contravenţional mai multe
norme juridice privind încălcările normelor tehnice. Nerespectarea regulilor şi
instrucţiunilor privind exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi aparatelor de
măsurat hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor (art. 111); Depăşirea
normativelor gradului admisibil de acţiune dăunătoare asupra mediului şi emisia de
poluanţi fără autorizaţie (art. 147); Încălcarea regulilor de testare tehnică şi
ecologică (art. 151); Încălcarea regulilor, normelor şi a instrucţiunilor cu privire la
păstrarea, transportul, folosirea şi evidenţa materialelor explosive (art. 160);
Încălcarea regulilor de exploatare a tehnicii aeronautice (art. 211); Încălcarea
regulilor de exploatare tehnică a maşinilor autopropulsate şi a regulilor de
securitate tehnică (art. 221); Încălcarea regulilor de securitate în construcţia,
exploatarea şi repararea conductelor magistrale (art. 222); Încălcarea regulilor de
exploatare a vehiculelor (art.228); Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de
înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor (art. 229); Conducerea unui
vehicul cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau
conducerea unui vehicul fără un astfel de număr (art.230) etc.
În Codul penal al R. Moldova, de pildă, legiuitorul a stabilit răspunderea
penală şi pedeapsa penală pentru: încălcarea regulilor de protecţie a muncii
(art.183); încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor (art. 382);
încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice (art. 298); încălcarea
regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere
(art. 300); încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei (art. 301) etc.

7. Normele juridice
Normele juridice (dreptul obiectiv (pozitiv)) sunt reguli de conduită
elaborate, adoptate şi asigurate de către organele competente ale statului, la nevoie,
prin coerciţiune publică, în vederea reglementării relaţiilor sociale dintre membrii
societăţii.
 Dreptul este etica obiectivă, spre deosebire de morală, religie, care, după
cum observa M. Djuvara, este preocupat de aprecierea faptelor externe ale
persoanelor, de relaţiile lor cu altele şi deloc de aprecierea faptelor interne
(gânduri, dorinţe, sentimente).
După origine (apariţie), normele juridice au un caracter organizat, deoarece
sunt iniţiate, elaborate şi adoptate de către organe competente ale statului
(Parlament, Guvern etc.).
După izvor sau formă, normele juridice rezultă din conştiinţa legiuitorului şi
exprimă interesele populaţiei, fiind înfăţişate în acte normativ juridice (legi,
hotărâri, decrete etc.). Respectiv, normele juridice au caracter scris şi caracter
general obligatoriu pentru toţi membrii societăţii.
După sancţiuni, normele juridice se deosebesc de celelalte norme sociale,
deoarece sunt asigurate, la nevoie, prin constrângere statală. Normele juridice se
caracterizează prin sancţiuni pozitive de încurajare, aprobare a conduitei licite
(mulţămire, premiere, acordarea distincţiilor de stat, acordarea titlurilor onorifice,
înaintarea în funcţie, avansarea în grad special etc.). Sancţiuni negative de
reprimare a conduitei ilicite, care variază de la o ramură de drept la alta
(avertisment, amendă, concediere, privare de un grad special, privare de un drept
special, închisoare, detenţiune pe viaţă etc.) Deci, statul este garantul respectării,
executării normelor juridice (dreptului), dotându-le cu obligativitate juridică ce se
asociază, adeseori, cu constrângerea publică.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Numiţi criteriile de clasificare a normelor sociale.
2. Caracterizaţi coraportul categoriilor drept- morală, drept - religie, drept- politică.
3. Determinaţi impactul obiceiurilor asupra dezvoltării dreptului.
4. Efectuaţi o caracteristică a normelor tehnice.
5. Caracterizaţi normele tehnico-juridice.
6. În ce domenii ale vieții sociale sunt aplicabile normele tehnico-juridice?
7. Poate fi stabilit un coraport între cultura socială și normele juridice? Dar între cultura
socială și normele tehnice?

Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 7.

1. Legile Republicii Moldova 218/24.10.2008. Codul contravențional al Republicii

Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova 3 - 6, 16.01.2009
2. Codul penal al Republicii Moldova (nr.985-XV, 18 aprilie 2002) // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 13 septembrie 2002, nr.128-129.
3. AVORNIC, GH. Teoria generală a dreptului. Manual. Chişinău: Editura Cartier
juridic, 2004, 656 p.
4. CAPCELEA, V. Filosofia dreptului: manual pentru inst. de învăţ. superior. Chişinău:
Editura ARC, 2004.
5. CAPCELEA, V. Normele sociale (monografie). Chişinău: Editura ARC, 2007.
6. Ciobanu D. Întroducere în studiul dreptului. Bucureşti, 1992.
7. Craiovan I. Tratat elementar de teoria generală a dreptului. Bucureşti,
8. Djuvara M. Enciclopedia juridică. Teoria generală a dreptului. Drept raţional. Izvoare
de drept pozitiv. Bucureşti, 1995.
9. DJUVARA, M. Teoria generală a dreptului: enciclopedia juridică; Drept raţional,
izvoare şi drept pozitiv. Bucureşti: Editura All, 1995. 608 p.
10. DOGARU, I.; DĂNIŞOR, D.C.; DĂNIŞOR, GH. Teoria generală a dreptului.
Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1999. 466 p.
11. GIORGIO DEL VECCHIO. Lecţii de filosofie juridică. Bucureşti: Editura Europa
nova, 1993. 352 p.
12. MIHAI, GH.; MOTICA, R. Fundamentele dreptului: teoria şi filosofia dreptului.
Bucureşti: Editura All Beck, 1997. 250 p.
13. Negru B., Negru A. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006.
14. POPA, N. Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Editura Actami, 1996. 334 p.
15. POPESCU, S. Teoria generală a dreptului. Bucureşti: Editura Lumina lex, 2002. 366
p.
16. VĂLLIMĂRESCU, A. Tratat de enciclopedia dreptului. Bucureşti: Editura Lumina
lex, 1999. 411 p.
17. Voicu C., Savu I. Teoria generală a dreptului. Curs universitar. Târgo- vişte, 2004. 18.
Vrabie G. Politica, morala şi dreptul. Bucureşti: Editura Politică, 1997.