Tema I

Filosofia, stiinta si dreptul

Filosofia
Filosofia ca spirit constient de sine K.Jospers:”Filosodia se afla pretutindeni unde amul, prin gandire
devine constient de sine. Lumea ca lume umanizata reflectoie si normata, sta sub numele filosofiei.
L. Blaga vede in gandirea filosofica suma de problematizare a existentei, sporul de luciditate,
imboldul trezirii din somnul finite.
Filosofia si stiinta
Conditia originara a filosofiei si stiintei
Diferenţierea necesara a stiintei de filosofie
Nevoia de filosofie in siinta: Fr.Bacon si idea ca stiinta fara filosofie ramane si fara constiinta.
Deci, nici subordonarea stiintei fata de filosoe, nici anularea legaturilor ei cu filosofia.
Filosofia si drept. Obiectul si problematica filosofiei dreptului
Orizontul problematic al filosofiei vizeaza fiintarea totalitatea, temeiul, finalitatea si
rationalitatea, cunoasterea, atitudinea, valoarea si actiunea, conditia umana si destinul.
Aceste elemente constitutive al orizontului filosofic isi prelungesc ecoul si in lumea deptului
juridicitatea comporta un perimetru specific de reflectie asupra acestor elementr: filosofia dreptului.
Filosofia dreptului nu este o simpla amplicatie deductiva a filosofiei pe teren juridic. Nu este o
fortata incaltare speculativa a dreptului in orizontul filosofiei.
Dupa Hegel, stiinta folosofica a dreptului are ca obiect ideea dreptului, conceptul dreptului si
realizaea acestuia. Dreptul este domeniul libertatii infaptuite (principiile filosofiei dreptului).
H. Batiffal : arata ca nu putem intelege esenta dreptului ca fenomen social daca nu lamurim ce
este omul, la ce aspira el si spre ce tinde. De aici necesitatea unei perspective filosofice asupra
dreptului.
In acest sens G. Del Vechia (lectii de filosofie juridica) citeaza def. data Shreus pentru care
filosofia dreptului sau dreptul natural ese stinta care expune primele principii ale dreptului, conceput
de ratiune si intemeiate pe natura omului, considerata in ea insasi si in raporturile sale cu ordinea
universala a lucrurilor.
Dupa Eugenio Sperasntio filosofia deptlui se intreaba despre destinatia si justificarea dreptului
sub aspect moral ; valorile sunt continutul indispensabil al dreptului.
E. Villey, arata ca filosofia dreptului este aceea in masura sa determine domeniul dreptului in
raport cu morala, politica si economia; sa defineasca finalitatile dreptui sa circumscrie metodele
proprii stiintelor juridice functia teoretica a filosofiei dreptului sa conjuca cu conditia practica a
juristului pentru care prima ofera juristului perspectiva critica, intelegerea limetelor profeziunii sale,
dar su a ireductibilitatii ei, in raport cu celalalte stiinte si activitati sociale.
Filosofia deptului este astazi in ascensiune, interesul filosofilor pentru dept si a juristilor pentru
filosofie nu este unul de curiozitate graseologica ori de sorginte, ce exprima nevoia de sinteza
reflectorie, ca insasi manifestare a unitatii spiritului uman.

TEMA a-II-a
Norma, individ si societate din perspectiva juridicitatii
Sensul conceptului de juridicitate
Norma si societate
Norma provine, etimologic, de la nomos care in greaca veche inseamna ordine, lege. Nomos ca
oridine, a umanului se deosebea de physis de origine indica care desemna ordinea naturii.
Prin Nomos societatea devine cosmos lumea organizata intr-o ordine imperativa si sanctionatoare
pentru conduita.
Societatea nu poate exista fara norme :
1. prin norme societatea se organizeaza pe baze rationale, functionand independent de vointele
individuale, ca o constiinta colectiva ;
2. prin norme se transmite din generatie in generatie actiunea standardizata ceea ce permite
predictibilitatea conduitelor umane ;
3. prin norme se asigura o stare relativa de echilibru si armonie

Din perspectiva rationalizarii vietii sociale norma sociala are urmatoarele efecte :

1
 -creaza drepturi si obligatii care materializeaza diferitele relatii interene, scopuri si idealuri
sociale dezirabile, sanctionand pe cele indezirabile ;
-asigura socialitatea prin dirajarea convergenta a conduitelor individuale, creand astfel o
logica a acestora, in masura sa orienteze membrii societatii ;
-permite evitarea conflictelor si tensiunilor prin limitarea reciproca a vointelor individuale si
intarirea coeziunii collective;
-intaraste in plan psiho-social sentimental de solidaritate si securitate a indivizilor fata de
diferitele acresiuni sau violente;
-impune un model valoric aratand oamenilor cum trebuie sa secomporte.
Literatura de specialitate defineste norma ca :
-o regula standard, rezultata din asteptarile reciproce ale mai multor oameni cu privire la un
comportament considerat acceptabil si fiind in masura sa orienteze conduita ;
-o lege sau un principiu care trebuie sa dirijeje o conduita care prescrie ceea ce trebuie facut. Asa
dar norma descinde din lumea imperativului.
Varietatea ordinii normative
Totalitatea actiunilor omenesti imp[lica o multitudine de valori, interese si motivatii care creaza
dinamica societatii ca intreg si a carei materializare in forma normativitatii sociale.
Dimensitatea acestor forme si modul lor specific de functionare creaza ordinea normativa a unie
societati. Aceasta reglementeaza desfasurarea rationala a vietii sociale.
Varietatea relatiilor sociale si a actiunilor umane implica o vaietate inevitabila a normelor.
Distingem urmatoarele categorii de norme :
-dupa domeniul de activitate, exista norme specifice diverselor perimetre de activitate (profesionale,
tehnice, polotice etc) ;
-dupa valorile incorporate norme etice juridice, estetice politiece, religioase ;
-infunctie de gradul lor de generalitate norme generale (comune intregii societati) si norme particulare
(propii unor grupui sociale distincte) ;
-infunctie de continut prescriptive (care indica ceea ce trebuie facut) si proscriptive (care arata ceea ce
nu trebuie facut) ;
-sub aspectul valabilitatii si functionalitatii lor : norme ideale (prescriu confuite cu caracter
exceptional exprimand valorile si idealurile de capatai ale umanitatii) si reale (care regleaza efectiv
comportamentul) ;
-dupa modul de manifestare : explicite sau implicite (tacite) intime sau colective formale sau informale
ligitime sau ilicite ;
-dupa sanctiunile pe care le implica : sociale in sens larg (sau juridice, difuze sau globale, spontane sau
organizate) ;
-dupa gradul de independenta si libertatea de alegere acordata subiectului actiunii : norme cu caracter
conservator traditional sau liberal.
Referindu-se la normele nonjuridice Jean Dabin distingea : regulile morale, acelea de convetuire
sociala proprii unui grup (exprimand buna crestere sau comportamentul civilizat), regulile proprii unui
anumit mediu (profesional sportiv monden) reguli de deontologie profesionala, regului propriuzis
tehnice in exercitarea unei profesii.
In ultima instanta sunt semnificative pt sistemul normelor sociale urmatoarele categorii de
norme : etice, tehnice, polico-religioase, juridice.
In esenta lor, normele sociale sunt emanatii ale constiintei colective reprezentand elementele
principale de rationalizare si normalizare a conditiilor, asigurand participarea indivizilor la existenta
colectiva si predictibilitatea actinilor lor inconformitate cu modelele culturale dominante, exprimate
normativ.
Intre norme si comportamentul concret exista nu odata conflicte de princii si valori, de optiuni si
conceptii. De altfel nu toate normele au acelasi grad de acceptabilitate sociala deasemenea nu ori ce
norma dispune de o forta coercitiva suficienta pentru a se impune.
Istoricitatea normelor sociale se regaseste intre altele in faptul ca prescriptiile unora dintre ele,
extrem de coercitive la un momendat pot disparea sau pot deveni simple exercitii de virtute sociale.
Corelatia normelor juridice cu normele morale

2
Problema fundamentului si legitimitatii morale a dreptului pozitiv a constituit un aspect central al
teoriei si filosofiei dreptului.
Structura moralei :
-norme (valori morale)
-relatii morale
-constiinta morala – psihologie morala
- idei, teorii conceptii morale
E. Kant morala provine din vocea interioara a fiecaruia.
E. Sperantia normele morale se impun constiintei ca absolut valabile
M. Djuvara morala are ca obiect aprecierea faptelor interne de constiinta, pecand dreptul are ca
obiect aprecierea faptelor externe ale persoanelkor in relatii cu alte persoane.
Si dreptul si morala reglementeaza raporturle dintre individ si colectivitate, au la baza ideea de
liberatate stabilesc modele comportamentale implica aprecieri rationale sunt viabile.
Conceptiile despre drept si morala se inscriu in ultima instanta in doua orientari generale :
-una dintre ele, mai veche considera dreptul un minimum de morala ;
-a doua exprima pozitivismul juridic pt care statul ar fi sigurul temei al dreptuilui .
Pentru prima orientare deosebit de profund este conceptia lui M.Djuvara despre aceasta relatie
care mizeaza pe ideea consubstantialitatii dreptului si moralei.
Si dreptul si morala au la baza un imperativ catogoric. Dreptul are a baza ideea de dreptate.
Dreptatea inseamna justitie si echitate inseamna asa dar morala. Numai asa dreptul este un mijloc de
convetuire pasnic intre oameni nu un mijloc de opresiune. Dreptul intreg este punerea in actiune a
moralitatii, un text de lege nu are putere numi pentru ca pune in miscare forta publica ci si pt ca
raspunde unei necesitati morale societatii date. Legea nu poate fi imorala altfel se prabuseste insusi
fundamentul ei rational, si totusi nu odata legile sunt imorale.
Progresul in drept tine si de amornizarea dreptului cu morala, efectul juridic al faptei porneste in
lumina exsigentei morale.
Viziunea principila a drepului este a ceea ca ori ce fapta contrara moralei nu este ocrotita de
drept.
Sitotusi asistem astazi la conscrarea unui drept care si pe plan intern dar si international are
legitimeaza fapte contrare moralei .
Aceste realitati negative exprima tendinta cinica a indepartarii dreptului de morala ceea ce scade
autoritatea si chiar eficienta sa. Tendinta aceasta negativa confirma nevoia de morala in dreptul
pozitiv.
Si pentru Sperantia principala forta fundamentala a dreptului este obligativitatea sa morala frica,
forta sau interesul sunt mobiluri cu eficacitate momentana.
La randul sau dreptul promoveaza, ocroteste si garanteaza valori morale fundamentale si
reprezinta un important mijloc de educare morala.
G. Ripert afirma chiar ca nu exista nici o frontiera intre drept si morala. Dreptul este morala
susceptibila de coercitiune.
Limitele orientarii pozitiviste in intelegerea relatiei drept-morala :
-aspecte ale relatiei drept morala
-spre deosebire de drept, normele morale dintr-o societate nu sunt neaparat unitare. Khelsen spunea ca
valorile morale nu sunt absolute, ele suporta o determinare isorica si de clasa. Ori dreptul prin natura
sa este si trebuie sa fie unitar asgurand o oridine juridica in societate.
-sub aspectul genezelor in timp ce normele de drept sunt de regula premeditate ca rod al intentiei
sociale exprimate in forme riguroase garantate de forta publica si supuse sistematizarii si publigarii
normelor morale in schimb.
Teritoriul moralei e mai cuprinzator decat acela al dreptului intrucat normele moralei
reglementeaza si relatii sociale care nu intra sub incidenta dreptului. In legatura cu aceasta apare o
problema toate normele juridice au semnificatie morala ? Literatura problemei da doua raspunsui
diferite. Una considera ca norme juridice referitoare la diferite proceduri sau de publicitate funciara ori
cele tehnice organizatorice nu ar avea o semnificatie morala. Alti teoreticieni arata cel putin indirect ca
toate normele de drept au o semnificatie morala.

3
 Totusi se admite in genere ca legile pot fi lipsite de eficacitate daca nu se conformeaza unor
standarde morale. Fenomenul nesupunerii cetatenesti fata de lege exemplul societatii amiricane
protestele aparatorilor mediului.
Dreptul poate ramane in urma moralei in multe alte situatii (scutire fiscala, dr. Minoritatilor) dar
in alte situatii dr. e mai sever ca morala comuna.
Specificul normelor juridice ca baza a ordinii de drept
Norma de drept, element structural de baza al dreptului are trasaturi definitorii care ii confera
specificacitatea.
Are un caracter prescriptiv care impune o anumita conduita. Rezulta deci ca norma de drept este o
expresie valorica, ea se materializeaza interese aspiratii idealuri.
Are un caracter volutiv adica accepta vointa sociala majoritara si implica un raport intersubiectiv
ce da curs vointelor individuale, se intemeiaza pe rationalitate, pe constiinta insului prin care norma de
drept devine rationala.
Norma de drept are un caracter general s impersonal, se deosebeste dupa gradul de generalitate.
Norma juridica este tipica, este obligatorie in sensul ca este imperativ garantata de stat sa afala intre
convingere, si constrangere, exceptie.
Pentru normele de drept este semnificativa prezenta sanctiunii caracterizata prin precizie,
regularitate, sistematizare. Folosirea constrangerii fizice printr-un agent specializat reprezinta un
fundament general al dreptului.
Neutralitatea normelor juridice semnifica faptul ca acestea nu sunt in relatii directa mecanic cu
valorile sociale. Nomele juridice au un statut de neutralitate in raport cu valorile sociale. Globalitatea
normelor juridice desemneaza capacitatea acestora de a depasi si coordona partial relatiile sociale, de a
reglementa tipuri de relatii sociale (economice, politice si morale etc.).
Pe coordonate specifice ale normelor juridice se instutie in cadrul ordinii normative globale
ordinea juridica, care se defineste prin utilizarea a 4 categorii : multime (pluralitate de entitati
distincte), unitate (grupurile), proces flux in care sunt implicate entitati si model (standar, tipar ).
Din perspectiva categoriei de multime societatea apare ca multime de indivizi cu scopuri proprii,
atingerea scopurilor individuale ilicite si reglementarea intelegerilor reciproce.
Din perspectiva categorii de unitate singularitatile se manifesta ca elemente ce se subordoneaza
sistemul ca unitate sociala. Aici dreptul garanteaza integrita-
tea si eficienta unitatii, conbstrangandu-i pe oameni la un minim de convergenta armonica.
Din perspectiva categorii de model, (standard, tipar), dreptul pozitiv apare ca un sistem de norme
si directie de comportament, drepturi si indatoriri infunctie de ce este permis sub aspectul jurisdictiei.
Categoria de model permite distinctia dintre ordinea juridica ideala exprimata prin presciptiile
normelor juridice, si ordinea juridica reala prin care dreptul functioaneaza la un momendat ca treapta
in ordinea ideala.
Din perspectiva categorii de proces gasim referire la ordinea normativa care trebuie sa se
adapteze timpului istoric si necesitatii sociale.
Intelegand ordinea juridica imperativa de regularitate si uniformalitate constatam ca un fapt
necesar influenta pozitiva asupra celorlalte domenii ale ordinii sociale.
Omul ca stiinta juridica
Putem surprinde dimensiunile fundamentale lui din perspectiva juidicitatii daca nu par la perspectiva
sintetic-integratoare a omului, pe care o ofera antropologia.
Meditatia asupra omului si conditiei umane pentru insasi filosofia si cultura. Iata ca repere : omul
este o finta sociala, omul este fiinta creata de Dumnezeu pentru a fi intelesurile lui deja create, omul
este fiinta deosebita de toate celelalte fiinte pentru ca are o existenta.
Alte teorii despre natura umana
Teoria biologist-naturalista eredutionista, natura a pornit, prin om pe o cale nemai incercata a evolutiei,
experimentand un nou principiu de organizare.
Teoria marxista insista pe intaietate istoricitatii si a socialului fata de natura, indeosebi pe
primatul factorului economic in determinismul socio-uman,
Exigenta, intelegerea omului si naturii umane e posibila, prin eliminarea absolutizarilor si
unilateralitatilor conceptilor filosofice amintite si valorificarea elementelor viabile din fiecare teorie
pentru a se putea edifica o teorie sintetica nu edictica, despre om.

4
 Pe fondul viziunii filosofic-antropologice despre om, filosofia dreptului surprinde omul din
perspectiva juridicitatii, participarea dreptului ca dimensiune esentiala la continuarea destinului uman.
Punctul de plecae, este ideea ca numai omul ca fiinta sociala este si fiinta juridica. Ceea ce revine
la a spune ca numai omul poate avea drepturi si obligatii atribuite de normele juridice.

TEMA A-III- A
Dreptul in Lume
1. Identitatea dreptului reflectata in definitiile dreptuilui
Vocabula dreptul plurisemantica :
a)dreptul cuprinde norme care reglementeaza incheierea acestui contract ;
b)fiecare om are dreptul la demnitate ;
c)X este student la drept ;
d)Socrate a fost un om drept.
In ipostazele de mai sus dreptul apare ca :

a)ansamblul de norme juridice din societate ;

b)pregotiva a persoanei dreptului subiectiv ;
c)trasatura morala.
Intre aceste conceptii ale dreptului exista relatii complexe, asa cum remarca Eugeniu
Sperantia, dreptul obiectiv n-ar fi decat o suma de enunturi.
Dificultatea definirii riguroase a dreptului (atunci cand este necesara) se datoreaza si dimensitatii
sistemelor juridice din diferitele tari si epoci, dreptul e conenctat la multitudinea de factori ai
economiei si naturii publice si culturii.
Totodata dreptul este produsul faptelor sociale, precum si al vointei omului. Definirea dreptului
nu are numai ratiuni teoretice, ci si practic. Asa dar exista un pluralism al definitilor dreptului, dar
aparent paradoxal, eroarea ideii de drept de-a lungul timpului nu este, in consecints, o simpla ilustrare
istorica, ci un demers necesar intre intelegerea semnificatiilor dreptului.
Aristotel si-a legat numele si de geneza conceptului de drept, explicand temeni din familia
justitiei.
Juristiconsultii romani Gaius, Ulpion, Paul, Papilian etc., cum circumscriu, obiectul cunosterii
juridice, preocupandu-se de specificitatea dreptului. Separand dreptul de politica, economie sau
administratie, ei nu fixau ca obiect al doctrinei juridice toata justitia. Astefel pentru Ulpian, perceptele
definitorii ale dreptului sunt a trai onest, a nu dauna altuia, a-i da fiecaruia ce i se cuvine. Ultimul
imperativ indica diferenta specifica a dreptului in raport cu morala.
Trebuie remarcat contributia masurilor filosofice din diferite epoci, precum, Platon, Kant, Hegel,
care au contribuit, direct sau indirect si la forma si dezvoltarea andirii juridice.
In literatura juridica s-a incercat gruparea diferitelor definitii ale dreptului. Pe linia evidentierii
notelor substantiale ale dreptului Nicolie Popa, defineste ca ansamblu normele asigurate si garantate
de catre stat, care are ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele
relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii libertatilor, drepturilor esentiale si justitiei
sociale.
Din definitele definitii date dreptului, noi trebuie sa retinem:
-societatea dreptului corelata cu fiinta umana ;
-antientropia dreptului ca factor reglator si ordonator in societate ;
-normatintatea ca trasatura inerenta dreptului, intruchipand nu ceea ce este, ci ceea ce trebuie sa fie in
societate ;
-dreptul e comandament prescriptional.
2. Scopul, ideal si functiile in drept
Scopul stare viitoare, anticipate si dorita, produs al actiunii umani voluntar.
Idealul e reprezentare a perfectiunii intr-un domniu dat, model mereu ravnit dar niciodata atins in
intregime.
Problematica scopului si idealului se regaseste si in definitia dreptului insusi a locului si rolului
sau in lume a menirii sale.
Dreptul este expresia normativ-teleologica specifica, trebuie sa fie diferit si uneori opus lui.
Scopul deptului este, dupa Aristotel este binele si fericirea cetatenilor. La Kant dreptul este un

5
imperativ categoric, Hegel absolutizeaza statul si il considera baza tuturor valorilor spirituale, deptul
este drumul ratiunii absolute intre oameni.
Este stiut ca functionalitatea si echilibrul dinamic al societatii constituie un rezultat al
confomitatii cu modelele cultral-normativ, prin socializare , adapatare si integrare. Un alt mijloc
important in realizarea aceluiasi scop il reprezinta controlul social, care vizeaza corespondenta dintre
rolurile prescrise si cele efectiv judecate.
Functiile dreptului
In opinia prefesorului italian V. Ferrari, dreptul realizeaza :
a)functia de reglementare sociala;
b)functia de tratare a conflictelor declarate ;
c)functia de legitimare a puterii.
In viziunea lui H. Bredemier, sistemul juridic poate fi considerat ca un mechanism integrative
care contibuie la coordonarea societatii, fapt ce se realizeaza prin “intrari” si care sunt receptionate de
sistemul juridic, si prin “iesirile” sistemului juridic catre alte subsisteme ale societatii.
3. Finalitatile dreptului
Finalitatea inseamna orientarea spre un anumit scop. In filosofia si doctrina juridica
contemporarea este des invocat conceptual de finalitate, desi e mai putin explic.
Potrivil lui I. Caraiovan, finalitatea dreptului desemneaza in postura de concept fundamental al
filosofiei juridice un model dezirabil de evolutie a realitatilor juridice care sa satisfaca nevoile si
aspiratile individului uman, cerintele progresului social, in raport cu valorile unui timp istoric, model
care sa contrinuie la promovarea specificatatii dreptului, dar si la evitarea denaturarii sale ca mijloc al
reglementarii sociale, la maximizarea prestatii sale in raport cu individul si societatea, la intalnirea sa
cu alte sisteme de norme sociale.
In viziunea autorului mentionat conceptul – finalitatile dreptului are urmatoarele determinar :
-este un concept teologic indicand o diectie de urmat penntru realitatile juridice ;
-este un concept integrator conexand scopul, idealul, functia dreptului, astfel incat scopul sa-si
depaseasca partial si limitele tehnic formalist, idealul sa ocoleasca hipostazarea in drept, iar functiile
dreptului sa puna in lumea dreptului in corelatie cu individul si conditia umana ;
-este un concept de relatie conexand realitatile juridice cu un model dezirabil de evolutie a acestora ;
-este un concept prospectiv, care investigheaza si propune o posibila realitate viitoare care implica o
dimensiune axiologica (deoarece optiunea intre altenative opereaza in numele unor valori) ;
-este un concept cu virtuti proxiologice pentru ca indica obiectiune, cai, mijloace, strategii pt
elaborare, interpretare si aplicare a normelor juridice, cat si pt actiunea sociala in general ;
-este un concept cu virtuti sistemice, apt sa contribuie la auto reglarea fenomenului juridic la coordarea
cu alte tipuri de nome sociale, la auto reglarea sistemului social.
Asa dar cercetarea finalitatilor dreptului este in masura sa evidentieze locul dreptului in lume. In
acest sens Bergel critica neglijarea preaadeselor a studierii finalitatilor dr. Pentru punerea in valoarea a
dreptului pozitiv se prefera regretabil sa se abordeze valabilitatile concrete si san u se trateze decat
eficacitatea imediat a solutiilor. Dar adevarul juridic, justitia nu se poate vedea la o simpla deductie
formala si logica, ele au relevanta daca in raport cu ratiunea de a fi a dreptului, cu scopul si idealul in
drept.
E. Sperantia arata ca idealurile , valorile, finalitatiele continutului ale gandirii omenesti nu pot fi
lasate inafara cercului reflectiei sistematice nici in domeniul dsreptului. Idealul in dr. are valente
transformatoare pt ca existenta pur ideala a justitiei e creatoare de realitati sociale din ce in ce mai
conforme cerintelor spiritului. Contigentele trebuie remodelate din ratiune.
Diferiti teoreticieni contempoani admit ca dr se defineste prin finalitatea sa iar aceasta vizeaza
inerent si esential omul. In tabela valorilo umane dr si libertatile fundamentale reprezinta un factor
supraordonator pt reglementarile juridice. La confresul mondial al asocialtii mondiale de filosofie a dr
din 73’ care a avut ca tema centrla functiile dr., sa subliniat necesitatea de a nu perveti gandirea jur.,
ideea de dr. sa nu fie indepartata de patria sa originara.
In poblema finalitatilor dr. se pot distinge trei categorii de doctrine :
1. doctrine care aseaza dr. in serviciul individului pe linia filosofiei nominaliste ;
2. doctrinele care considera ca societatea e valoarea suprema;
3. doctrinele dr. transpersonal care sustin ca atat individual cat si societatea prin urmare si dr.
trebuie sa fie in slujba civilizatiei, a progresului acestuia.

6
 In opinia altui ganditor dr. exprima astazi valorile supreme ale societatii. Valoarea
fundamentale a dr. este prospective ca daca dr. are un sens acesta este de a ne oferi un proiect al
societatii viitoare sis a contribuie prin metodele sale proprii sa-l realizeze.
Finalitatile dr. are un caracter sistematic, central in jurul ideii de valoare.
4. Reflectii romanesti despre menirea dreptului
Asa cum aprecia Delvechio, inceputurile filosofiei dr. in Romania coincide cu desteptarea
sentimentului national unitar, intemeiat pe idea originii nationale romana a natiunii. Aceasta idée este
afirmata cu mandrie de cronicarii romani, dintre care unii au fost adevarati filosofi ai dr. public.
Aceeasi idee se gaseste si in prima codificare a dr. privat realizat separat in muntenia si moldova la
inceputul secolului al 19-lea prin opera unor juristi precum Flechtenmacher. Aceasta codificare a fost
renoita intr-o forma unitara prin opera lui Bosiano si Boierescu dupa unirea din 1859.
In aceasta perioda de inviere spirituale, Simion Barnitiu ca prof. de filosofia a dr. la Iasi, fondeaza
sistemul lui de drept privat si public bazat pe principiul nationalitatii.
Contributia la filosofia dreptului aduc in epoca Maiorescu, Misir prin lucrarea filosofia dr. si dr.
natural.
Rolul sistemului juridic romanesc se dezvolta treptat marcand etapa cu etapa tendinte calitative.
Astefel N.Titulescu face observatia asupra reorganizarii facultatii de dr. si sublinia ca sub absenta
legilor se misca oameni ; nu omul pt lege, ci legea pt om. Cel mai bun practician in dr. va fi acela care
intelege spunea Titulescu natura sociala a dr., scopul educatiei juridice este interpretarea stiintifica
adica umanitara a dr.
Pt. Djuvara, fiinta dr. este stapanita de o idee calauzitoare “fara dreptate adica fara justitie si
echitate dr. nu are inteles, este doar un mijloc de tortura a oamneilor iar nu unu de convetuire pasnica,
dreptatea este asa dar fiinta intreaga a dr. si din ea izvoraste dr. pozitiv care ne carmuieste. Dr. pozitiv
rezulta atat din ceea ce este viata normata juridic cat si din ceea ce nu este dar ar trebui sa fie. Cautarea
idealului in drept este punctul de plecare in constructia normativa, fiecare norma ori institutie judica se
judeca dupa idealul calauzitor. Operatiunea prin care se opereaza acest ideal in conformitate c
aspiratile cele mai inalte ale societatii si cu sugestiile practicii constituie sarcina politicii dr. care sta la
baza legiferarii. Tehnica juridica nu e o operatiune pur formala de intrupare a dr. pozitiv. Pt. a fi
oportuna ea nu poate ignora idealul.
Djuvara considera dr. ca reprezentand un ideal sacru ; el este purtatorul inaltei aspiratii a societatii
spre justitie si spre moralitate.
Dar fiinta dr. nu ramane ipostaza in zona ideala a umanului. Desi justitia este idealul pe care il
urmarim fiecare are o conduita care nu corespunde in totalitatea normei absolute. Trebuie ca justitia,
fara a parasi idealul sa caute in fapt in imprejurarile data cele mai potrivite mijloace pt. a perfectiona
societatea.
Dar idealul justitiar coboara printre oameni nu pt. ai umili ci pt. a se intari cu forta vietii.
Sperantia spunea ca dr. are caderea sa fie mijlocul tehnic si garantia progesiunii noastre spirituale.
Ratiunea de a fi a dr. este ceruta de exigenta omului de a trai ca om, ca fiinta spirituala, iar fiinta
spirituala este scop in sine finalitatea autonoma.
Idealul in dr. nu trebuie sa fie o amagire o forma fara fond, ci o forta care sa puna continutul
material al dr. in tiparele idealurilor.

TEMA A-IV-A
Metodele filosofiei dreptului
Esenta metodei deductive in filosofie sta in trecerea unei idei generale intruna particulara, o iedee
particulara emana din una generala. Dar metoda deductive sau rationala nu se poate desparti de
experienta de drumul parcurs de la fapte spre concepte, adica de metoda inductiva.
O metoda propriu zis filosofica este dialectica care este considerata singura metoda proprie
filosofiei. Platon, Heghel si Marcs marcheaza cele trei mari sensuri ale dialecticii.
Primii doi considera ideea pura ca suport al dialecticii, Marcs formuleaza dialectica ca pe o
materie realitate din care deduce dialectica spiritului. Dialectica recunoaste atat existentei cat si
gandirii relatia interdependenta fenomenelor.
Dialectica recunoaste dimensitatea fenomenelor. Dialectia recunoaste opozitia fenomenelor
mergand pana la cotradictie (binele-rau, atractie-respingere, pozitiv-negativ etc.).

7
 Pt. dialectica totul este supus devenirii, datorata contradictiilor. In gandire, contradictiile sunt
depasite prin notiuni sintetice.
In gandirea contemporana, diferiti filosofi pun accentul fie pe ideea de opozitie fie pe aceea de
contradictie, fie pe ideea depasirii opozitiei prin armonie, sinteza fie pe tragismul antinomiei.
Metoda transcedentala, urmareste adaptarea metodei rationale la experienta. Kant in critica
ratiunii pure declara ca punctul de plecare al reflectiei filosofiece este experienta ; metoda
transcedentala, fixazeaza conditiile experientei ceea ce face posibil obiectul real al experientei. Si pt.
Max Sohele, metode transcedentale este caracteristic in opozitie cu rationalismul precritic felul ei
reductiv de a cauta la faptele data fundamentele lor. Transcedentalul nu este acelasi lucru cu
transcedentul, cu o realitate superioara ce vizeaza planul logic nu autic, vizeaza conditiile apriorii al
experientei. Acestea sunt cunoastintele cu valoare necesara si universala ; ele nu decurg din experienta,
pt. ca aceasta este numai individuala, schimbatoare si contigenta.
Metoda fenomenologica, fundata de H. Edmond accepta experienta sub forma de intuitie
deviziune. Intuitia fenomenologica are ca specific faptul ca se indreapata spre evolutia neschimbatoare
a fenomenelor si de aceea este o intuitie de esenta. Se ia inconsiderare ca adevarata cunostinta nu este
rationamentul, discursivitatea gandirii ci intuirea nemijlocita a esentelor. Aceasta intuire devine la
existentialisti, intuirea esentiala a vietii omului in ce are aceasta irational.
Deci fenomenologia are meritul de a fi refuzat in cunoastere ceea ce este construit in sens
artificial si de a fi lasat lucurile sa se dezvaluie singure dincolo de prejudecatile noastre despre ele. Dar
punctul vulnerabil al acestora sta chiar in notiunea de intuitie esentiala. O esenta intuitiva ne atarnat de
lumea empirica in care este data si apoi despartita de aceasta lume ca o existenta ideala si eterna
echivaleaza cu ipostaza sau personificarea univesala a conceptului.
Metoda critica, izvorata din traditia filosofica creativa a spiritului critic. Constiinta critica este
simtul limitelor si al posibilitatilor in cunoastere. Constiinta critaca se sustine prin curajul de a revizui
si a amenda ; ea este si refuzul de a include cunoasterea in sistem prin sacrificaea faptelor. Dar o
critica de dragul criticii este dizolvanta. Este necesara o critica pt. a ajunge la fapte.
Filosofia contemporana insista prin neopozitivism pe descifrarea sensului cuvintelor pe nevoia
definitilor. Structuralismul si castigul metodologic al analizei structurale.
Universul metodologiei filosofice ramane deschis, propunand metode pe care trebuie sa le
primim ca validare fapt ce poate stimula si demersul cunoasterii juridice.
Metodele in filosofia dreptului
Acestea pot fi si metode ale filosofiei dreptului in masura in care se pot adecva
particularitatilor dr. dar si in masura in care dr. insusi se lasa examinat din perspectiva filosofica adica
din perspectiva esentei sale si a fundamentului sau axiologic.
Analiza categoriala a dr. se plaseaza in perimetrul filosofiei dr.. Din aceasta perspective folosofii
desting caracterele proprii a dr. in sens obiectiv: bilateralitatea, generalitatea, imperativitatea si
coercibilitatea.

TEMA A-V-A
Teoria cunoasterii si dreptul
Gnoscologia parte integranta a filosofiei
Teoria cunoasterii (gnoscologia) este o componenta a filosofiei ea explica reflectarea lumii in
mintea omului, principiile si legile care genereaza producerea si insusiea cunostintelor stiintifice,
formele si metodele de descoperie, fixare si transmiterea sociala a adevarurilor, interferenta dintre
cunoastere cu celelalte omenesti.
Teoriile despre cunoastere sunt la fel de vechi ca si filosofia. Definirea adevarului si explicarea
mecanismului cunoasterii au fost preocupari a lui Aristotel si ale stoiicilor in antichitatea greaca a lui
Descartes si Leibniz, Kant si Hegel.
Problematica traditionala a cunoasterii include reflectii despre obictul cunoasterii geneza
cunostintelor umane formele si probleme de cunoastere, conceptual de adevar, elaboraea constructiilor
teoretice. Ea este continuata si revigorata in contemporaneitate si continuarea unor rezultate ale
stiintelor particulare, spihologia experimentala, cibernetica, semiotica.Alaturi de aceasta desfasurare
globala a gnoscologiei se consolideaza teoriile cunoasterii de ramura.

8
Statul epistemologiei juridice
Activitatea tipica a juristilor contemporani are ca obiect descrierea, analiza, interpretarea, comentariul
legilor, al altor acte normative a normelor juridice in general. Altfel spus ei urmaresc implicatiile
vointei legiuitorului deja exprimata dar acest plan al cunoasterii legii nu ramane singular,
inregistrandu-se astfel interrelatii conceptuale si metodologiece cu alte stiinte (sociologia, politolofia,
spihologia, antropologia, etnologia) aceste conexiuni ale dr. cu alte stiinte nu mai pot fi aplicate ca
avand rol secundar in cunoasterea fenomenului juridic. Aici se manifesta tendinta de unificare in
cunoasterea siintifica, dar si de specializare, in raport cu care dr. nu se poate sustrage. Unitatea stiintei
nu se face prin reductionism simplificator.
Unitatea stiintei se regaseste, ca exisgenta si in abordarea unitar stiintifica a dr. insusi a
ipostazelor sale opozabile.
In conditiile edificarii statului de dr. si a cresterii in consecinta a rolului dr. in viata sociala trebuie
ca dr. sa faca obiectul unei reflectii epistemologice specializate.
Si in dr. trebuie sa se renunte la himera unui dr. definitiv. Epistemologia juridica asigura in
ordinea ei abordarea deschisa a dr. Or ice frontiera absoluta propusa este marcata de o problema rau
pusa. Spiritul stiintific trebuie sa depaseasca limitarea si apsolutizarea. In acest sens fenomenele
istorice sociologice, ideologice, economice, demografice morale trebuie sa apara in stiinta dr.
Intretinand spiritul critic fata de achizitiile cunoasterii epistemologia nu cere sa acceptam ca cee
apare ca foarte stiintific la un momendat sa poata fi ulterior coniderat ca eronat, pt. ca intr-o alta faza
sa revina in forta pe scena cercetarii stiintifice.
Astazi dr. este supus si unei abordari cibernetice potrivit careia este un subsistem relativ
independent inzestrat cu autoreglare, dar care se afla in acelasi timp in relatii cu alte subsisteme.
Aceasta a legitimat juristcibernetica, definita ca o aplicatie a conceptelor si metodelor cibernetice
cu privire la dr.
Informatica juridica, releva importanta stocarii prelucrarii si furnizarii rapide a informatiei pentru
procesul de elaborare si aplicare a dr. inspecial pin intermediul calculatoarelo fara ca acestea sa
inlature omul in procesul decizional.
Exisgentile epistemologice in studiul dreptului
Cunoasterea nu e o simpla copiere a realitatii, ea presupune o reflectare activa, si o
reconstructie gnoscologica a lumii reale in cunostinta subiectului epistemic.
Din perspectiva cunoasterii si axologica modul de gandire juridic comporta exisgentele.
Capacitatea de a exista ca are relatii sociale care cad sub incidenta normelor de dr. sau ies din
domeniul reglementarii juridice.
Sesizarea valorilor sociale protejate juridic, a efectelor juridice posibile in cazul nesocotirii lor.
Cunoasterea principiilor de dr. dar si a exceptiilor posibile. Capacitatea de a explora norma juridica in
unitatea structurii sale de a intelege ratiunea legii. Tehnica coroborarii normelor juridice a intelegeii dr.
ca un sistem. Capacitatea de a aprecia natura juridica a unei situatii de fapt si a incadra in mod
corespunzator in normele juridice.
Conceptul modul de gandire juridica are in primul rand virtuti de ordin orientativ in studiul dr.
Spiritul acestui concept conduce la sesizarea dimensiunii juridice a realitatii la o atitudine in invatare
care sa depaseasca informatia data, la rigoare dar si la inabilarea in gandire.
In conditile in care nu putine informatii se perimeaza punctele de srijin in fata unor noi texte de
lege se vor constitui in jurul conceptelor al principiilor si institutiilor juridice, al capacitatilor de
analiza, sinteza si concretizare exersante in domeniul cunoasterii juridice.
Se impune ca inca din faza de debut a pregatirii juridice sa se intocmeasca un iventar de
informatii unelte capabile sa produca alte informatii. Aceasta ar putea cuprinde raspunsuri la intrebari
daca pot fi identificate structuri ale unei norme juridice, ce este un raport juridic, care sunt premizele
lui, ce izvoare de dr. cunoastem, ce este sistemul de dr., ramura de dr.
Efortul de araspunde documentat si adecavat la intrebari poate asigura continuarea unui stil de
munca intelectuala de autoeducatie profesionala ca parte a fiintei culturale a omului sub semnul
conceptului de educatie permanenta. Educatia nu consta in acumularea unui bagaj de cunostiinte ci in
dezvolatarea armonioasa a fiintei umane.