Politica externa a lui Gheorghe

Gheorghiu-Dej
Pe plan extern, Româ nia a vut relaţii cu toate statele din blocul comunist, în special cu
„marele prieten de la Ră să rit”-URSS. În cadrul situaţiei concrete a ţă rii după ră zboi,
Gheorghiu-Dej a trebuit să aibă legă turi pe multiple planuri cu conducă torii URSS, precum
şi reprezentanţii „marelui prieten de la Ră să rit” acreditaţi oficial sau detaşaţi în taină la
Bucureşti. Aceste legă turi aveau în vedere în primul râ nd, rezolvarea multiplelor probleme
cu care ţara noastră se confrunta atunci, în toate domeniile în trecerea că tre societatea
socialistă . Sovieticii erau interesaţi de amplificarealegă turilor cu Gheorghiu-Dej deoarece
vedeau în el unul dintre conducă torii „statelor fră ţeşti” ce trebuie engajat în mare mă sură
la susţinerea politicii sovietice pe plan internaţiomal şi a satisfacerii punctelor de vedere
impuse de ei în ceea ce priveşte orientarea politică şi economică a statului nostru pentru
angajarea sa pe un anumit fagaş.

Ralaţiile Româ niei în timpul lui Gheorghiu-Dej se împarte în două perioade:

- perioada 1944-1953- era o relaţie de depemdenţă absolută a Româ niei faţă de URSS şi

- perioada 1953-1965- se remarcă   o distanţare treptată a politicii Româ niei faţă de politica
URSS.

Supunerea lui Gheorghiu-Dej faţă de Stalin este dovedită şi prin faptul că în noiembrie
1949, Gheorghiu-Dej a prezentat la Consfă tuirea Biroului Imformativ al partidelor
comuniste şi muncitoreşti raportul intitulat „Partidul Comunist din Iugoslavia în mâ inile
unor asasini şi spioni”. La acest raport, româ nii nu au scris nici un cuvâ nt- raportul a fost
scris de liderii de la Kremlin; dar ei l-au prezentat.  A fost una dintre cele mai mari erori
comise de conducerea româ nă , de Gheorghiu-Dej desi oficial, PMR a declarat că a luat
poziţie împotriva”revizionismului iugoslav”.

Moartea lui Stalin, în 1953, a fost un şoc pentru Gheorghiu-Dej. Relaţiile româ no-sovietice
au că pă tat o nouă nuanţă după preluarea puterii politice, la Moscova, de că tre Hruşciov.
PMR va anunţa alinierea la „noul curs” în Plenara CC din 19-20 august 1953. Ceea ce este
demn de remarcat pentru aceată perioadă (1953-1955) este interesul specialal Moscovei
pentru politica economică a regimului de la Bucureşti şi un moment dezinteres pentru
luptele de culise din interiorul partidului.

Două evenimente internaţionale ale anului 1955 vor avea consecinţe importante pentru
Româ nia: semnarea tratatului de pace cu Austria în mai 1955 şi restabilirea relaţiilor
sovietico-iugoslave, în urma vizitei lui Hruşciov la Belgrad, în mai-iunie 1955. Cele două
evenimente îl vor determina pe Gheorghiu-Dej la un prim gest care ieşea din cadrele fixate
de sovietici, şi anume ridicarea problemei prezenţei trupelor sovietice în Româ nia. Faptul
că l-a pus pe Emil Bodnă raş să ridice problema în faţa lui Hruşciov, arată că Gheorghiu-Dej
se temea de reacţia Moscovei; la început, Hrişciov a fost furios auzind această propunere,
dar cu timpul s-a convins că nu era  nici un pericol dacă retră gea  trupele sovietice din
Româ nia.

O altă etapă importantă în raporturile româ no- sovietice are loc în anul 1956. Acum
înceope procesul de distanţare faţă de Moscova a regimului de la Bucureşti, iar
evenimentele care a declanşat acest proces este Congresul al XX-leaal PCUS (februarie
1956) şi Raportul Secret prezentat de Hruşciov, axat în principal pe denunţarea cultului lui
Stalin şi a crimelor sale.

Supus unei duble presiuni (din interior si dinspre Moscova), Gheorghiu-Dej a evitat cu
abilitate capcanele, preferînd o destalinizare treptată aruncâ nd toate pă catele epocii
staliniste asupra grupă rii Ana Pauker-Teohari Georgescu-Vasile Luca.

La 31 octombrie 1956, conducerea de partid şi de stat de la Bucureşti a elaborat o

declaraţie de ră spuns în care, după ce reafirma ataşamentul RPR faţă de lagă rul socialist,
faşă de Tratatul de la Varşovia (din care fă ceau parte din 1949) şi „prietenia de
nezdruncinat cu poporul sovietic”, îşi exprima acordul cu privire la  începerea retragerii
consilierilor sovietici, ca şi a Armatei Roşii din Româ nia declarâ nd că „Româ nia nu
consideră necesară staţionarea de trupe sovietice pe teritoriul RPR”.

Relaţiile româ no-sovietice au devenit tensionate în momentul în care Hruşciov a încercat să

introducă principiul diviziunii şi al specializă rii economice în cadrul blocului
socialist.  Potrivit planurilor lui Hruşciov, URSS, RGD şi Ceoslovacia urmau să continue
industrializarea, în timp ce Româ nia, Polonia, Bulgaria şi Ungaria ar fi trebuit să pună
accent pe dezvoltarea agriculturii. Ideea era usţinută de Ceoslovacia şi RDG, în vreme ce
Polonia şi Ungaria erau rezervate. Bulgaria, docilă , s-a realiat propunerii sovietice.
Gheorghiu-Dej s-a opus cel mai hotarâ t acestui proiect. Discuţiile pe această temă au
continuat câ tiva ani, încheindu-se cu triumful punctului de vedere româ nesc.

Cu toate neîntelegerile existente, Hruşciov a acceptat, în 1958 cererea lui Gheorghiu-Dej de

a retrage trupele sovietice din Româ nia. Pe 17 aprilie 1958, Hruşciuov trimite o scrisoare
Comitetului Central al PMR în care declară ca RPR a „obţinut mari succese în construirea
socialismului şi întă rirea regimului de democraţie populară ” . Hruşciov considera că este
destul de puternică să „dea ripostă provocă rilor imperialiştilor şi să -şi aducă contribuţia la
cauza apă ră rii intereselor comune ale lagă rului socialist” încâ t nu mai este necesară
staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul RPR.

După 1958, Româ nia şi-a asumat riscul unei politici de neconceput pâ nă la acea dată .
Regimul lui Gheorghiu-Dej a început să tatoneze posibilitatea înbună tă ţirii  relaţiilor cu
Occidentul. Româ nia a încheiat cu guvernele occidentale acorduri de compensare pentru
bunurile naţionalizate în 1948, înlă turâ nd astfel o serioasă piedică în calea viitoarelor
legă turi economice. Încă din 1959, cu prilejul vizitei lui Ion Gheorghe Maurer la Paris,
gheaţa s-a spart, la începutul relaţiile cu Franţa. Atâ t Marea Britanie câ t şi SUA după ororile
fatale ale Româ niei, pe care URSS le să vâ rşiseră spre sfâ rsitul şi după cel de-al doilea ră zboi
mondial, dă deau de înteţes ca sprijină intenţiile Româ niei de distanţare faţă de Moscova,
prin acorduri comerciale şi prin finanţarea unor proiecte. Regimul comunist din Româ nia
se afirmase destul de slab pâ nă atunci în viţa internaţională , încâ t un sprijin diplomatic,
politic şi economic îi erau numai absolut necesar, ci vital.

Acest sprijin nu i-a fost acordat însă necondiţionat; trebuia să facă două compromisuri
importante: să lichideze problema despă gubirilor faţă de unele tă ri occidentale, ră mase în
suspensie în urma naţionaliză rii din 1948, iar pe plan intern să interprindă un pas fă ră
precedent, declarâ nd o amistie generală pentru deţinuţi politici. Amnistierea denuţilor
politici s-a fă cut între 1962-1964 în mai multe tranşe şi a întâ mpinat opoziţia unor membri
din conducerea partidului; Gheorghiu-Dej i-a eliberat pe toţi, nu doar pe câ ţiva, cum s.a
întamplat în URSS.

La începutul anilor 60, un alt eveniment care a permis Româ niei distanţarea de Moscova, a
fost conflictul ideologic  chino-sovietic. Bucureştiul a devenit locul favorit în care chinezii
îşi manifestau atitudinea antimoscovită . Acest lucru s-a datorat puterii personale pe care
Gheorghiu-Dej a vrut să o pă streze  nealterată în condiţiile schimbă rii din Europa de Est.
Principiul după care sa ghidat PMR a fost cel a unită ţii în diversitate, adică al admiterii unor
nepotriviri de vederi, din pricina condiţiilor specifice din fiecare ţară şi deci a metodelor
adecvate acestui specific, în costruirea socialismului, diferenţe care care nu trebuie
să constituie subiect de polemică şi de critică reciprocă . Conducerea PMR se prefă cea că nu
vedele adevă ratele cauze ale conflictului şi de aceea milita pentru obţinerea de la orice
polemică , soluţionarea diferitelor pe calea convorbirilor.

Între anii 1960 şi 1964, conducerea Româ niei şi-a cristalizat şi definit poziţiile sale în
domeniul colaboră rii în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER- a fost
înfinţat în 1949, ca o reacţie a blocului comunist la planul Marshall, elaborat de SUA).
Imediat după plecarea trupelor sovietice, Gheorghiu-Dej a pus în Biroul Politic problema
diversifică rii relaţiilor internaţionale ale Româ niei. Pentru a preveni repercusiunile
economice şi izolarea economică şi politică , s-au luat mă suri pentru lă rgirea colaboră rii
economice şi a alinţelor ţă rii cu ţă rile socialiste dezvolate şi cele in curs de dezvoltare.

Cea mai importantă manifestare de „independenţă ” a Româ niei în timpul lui Gheorghiu-Dej
a fost Declaraţia din aprilie 1964 („ Declaraţia cu privire la poziţia PMR în problemele
mişcă rile comuniste şi muncitoreşti internaţionale adoptate de Plenara lă rgită al CC al PMR
din aprilie 1964”) prin care Moscovei i se cerea să respecte  ceea ce pretinde a fi respectat
de că tre ţă rile occidentale în relaţiilem lor internaţionale.

Plenara din aprilie 1964 a ridicat la rangul de politică de partid independenţa şi

suveranitatea naţională , aceste cuceriri urmâ nd de acum a fi instituţionalizate.

Declaraţia din aprilie 1964 conţine reafirmarea unor principii pe care le gă sim prima dată
în comunicatul dat de Hruşciov şi Tito în 1955 la Belgrad şi care sunt reluate, în termeni
aproape identici, la întâ lnirea de la Moscova din noiembrie 1960, ultimul sumnit al tuturor
foţelor comuniste, tinut înainte de schisma dintre PCUS şi PC chinez. În forma ei, Declaraţia
era prilejuită de luarea unei atitudini în conflictul ideologic chino-sovietic.