CARACTERIZAREA  DE  PERSONAJ  

 
Textul  1  
 
  M-­am  uitat  la  tata,  care  avea  și  el  părul  ondulat  pieptănat  pe  spate,  ceea  ce  scotea  la  
iveală  o  frunte  înaltă,  la  fel  și  tatăl  verilor  mei,  doar  că  al  lui  era  drept.  Așa  purtaseră  toți  tinerii  
cândva.  […]  
  Aveam  ce  face,  iarna,  ordinea  celor  șapte  biblioteci  ale  familiilor,  repartizate  pe  etaje,  
dintre  care  numai  una  de  știință  (medicină,  chimie,  matematică),  era  tulburată  mai  des,  fiecare  
își  alegea  ce-­i  plăcea.  În  iarna  aia,  curând  după  prima  zăpadă,  tata-­mare  ne-­a  citit  unul  dintre  
poemele  lui  favorite,  Dan,  căpitan  de  plai,  dar  finalurile  triste  ne  supărau.  […]  
  Noi  citeam  o  carte  numită  Avalanșa,  de  An  Rutgers  Van  der  Leoff,  care  avea  pe  copertă  
niște  schiuri  înfipte  cruciș  în  zăpadă,  așa  cum  ni  le  înfigeam  și  noi,  și  doi  copii  alături.  Și  cartea  
asta,  pe   care   ne-­o   dăduse   tata,   avea  părți   triste,   […]  dar   măcar   se  termina  vesel,   iar   copiii  
erau,  cumva,  învingătorii.  
  Ca  toate  celelalte  lucruri  ale  noastre,  și  cărțile  treceau  de  la  unul  la  altul.  Cărțile  aveau  
un  mare  avantaj  față  de  patine:  nu  erau  albe  și  negre  și  nu  trebuia  să  aștepți  să-­ți  crească  
piciorul  ca  să  le  citești,  așa  că  uneori  primeam  destul  de  repede  o  carte  citită  de  Dina.  Părinții  
spuneau  totuși  că  și  mintea  crește,  la  fel  ca  piciorul,  dar,  întrucât  cărțile  nu-­ți  jucau  în  mână  ca  
picioarele  în  ghete,  nu  se  vedea  când  îți  sunt  prea  mari  și  nici  când  îți  rămân  mici.  Nici  nu  li  se  
toceau  canturile*,  ca  la  schiuri.  Era  deci  mult  mai  bine,  cu  cărțile  decât  cu  celelalte  obiecte  
folosite  de  noi,  rând  pe  rând.  
  N-­am  văzut  pe  nimeni  din  casă  citind  cu  atâta  poftă  ca  tata.  Cum  avea  un  ban,  cum  își  
lua   sau   ne   lua   o   carte,   pe   care   o   deschidea   de   parcă   ar   fi   vrut   să   se   mute   cu   totul   acolo,  
înăuntru.  Nici  nu  mă  auzea,  dacă-­i  vorbeam  când  citea.  Tata  avea  la  îndemână  un  Larousse*  
în  care  mă  punea  să  caut  cuvinte  franțuzești,  chiar  înainte  de  a  ști  limba  asta,  mi  le  spunea  pe  
litere,  și  așa  franceza  s-­a  amestecat  încetul  cu  încetul  între  cuvintele  mele.  Mergeam  uneori  
cu  el   la   librărie  să   vadă   ultimele  noutăți.  La   câteva   zile   după   ce   Tanti   mi-­a  povestit   despre  
prima   ei   excursie   pe   zăpadă,   m-­am   îmbolnăvit   de   gripă.   Făcusem   febră   mare,   care   nu-­mi  
trecea  și  transpiram  de  parcă  urcasem  și  eu  pe  jos,  în  fustă  lungă,  până  la  cabana  Postăvaru.  
Mama  m-­a  „doftoricit”  eficient,  cum  învățase,  ca  fiică  de  medic,  că  trebuie  să  facă,  însă  tata  
mi-­a   adus,   pe  post   de   medicament,   o   carte   mare   și   groasă   –   cu   multe  desene   și   poezii   și  
fragmente  din  cărți  de  copii  pentru  oamenii  mari  –,  pe  al  cărei  cotor  scria,  cu  un  scris  clar,  de  
mână,  Antologia  inocenței.  Am  citit  din  ea  zilnic,  toată  iarna,  și  nu  m-­am  mai  despărțit  de  ea  
niciodată,  oriunde  am  mai  locuit.  
                                                                                                                                                                                           Ioana  Pârvulescu,  Inocenții  
 
Scrie  o  compunere,  de  minimum  150  de  cuvinte,  în  care  să  îl  caracterizezi  pe  tata,  
personajul  din  textul  1.  
În  redactarea  compunerii:  
−  vei  menționa  două  trăsături  ale  personajului;;                                                                          4  puncte  
−  vei  ilustra  două  modalități  de  caracterizare  diferite,  prin  câte  o  secvență  comentată;;    
                                                                                                                                                                                                                                         6  puncte  
−  vei  corela  o  valoare  transmisă  prin  acest  personaj  cu  una  importantă  pentru  tine,  
justificându-­ți  răspunsul.  2  puncte  
Punctajul  pentru  compunere  se  acordă  astfel:  
•  conținutul  compunerii  –  12  puncte  
•  redactarea  compunerii  –  8  puncte  (marcarea  corectă  a  paragrafelor  –  1  punct;;  
coerența  textului  –  1  punct;;  proprietatea  termenilor  folosiți  –  1  punct;;  corectitudine  
gramaticală  –  1  punct;;  claritatea  exprimării  ideilor  –  1  punct;;  respectarea  normelor  de  
ortografie  –  1  punct;;  respectarea  normelor  de  punctuație  –  1  punct;;  lizibilitate  –  1  
punct).  
Notă!  Punctajul  pentru  redactare  se  acordă  doar  în  cazul  în  care  compunerea  are  
minimum  150  de  cuvinte  și  dezvoltă  subiectul  propus.  
 

 
  

 
Model  de  rezolvare:  
 
  În  fragmentul  selectat  din  romanul  „Inocenții”  de  Ioana  Pârvulescu,  tatăl  ocupă  locul  
central,  fiindcă  întreaga  acțiune  „se  țese”  în  jurul  acestuia.  El  reprezintă  tipul  intelectualului  
autentic,  o  ființă  preocupată  să-­și  lărgească  mereu  orizonturile,  printr-­o  lectură  temeinică.  
  La  început,  personajul  este  caracterizat  direct  de  către  narator,  acesta  evidențiindu-­i  
câteva  detalii  de  ordin  fizic:  „avea  și  el  părul  ondulat  pieptănat  pe  spate,  ceea  ce  scotea  la  
iveală  o  frunte  înaltă”.    
   Un  rol  deosebit  de  sugestiv  în  conturarea  imaginii  personajului  îl  are  caracterizarea  
indirectă,  trăsăturile  acestuia  reieșind  din  fapte,  comportament  și  din  relația  cu  cei  din  jur.  
  Astfel,   o   primă   trăsătură   morală   este   inteligența,   evidențiată   prin   setea   lui   de  
cunoaștere,  acesta  cultivându-­și  pasiunea  pentru  lectură,  achiziționând  în  permanență  cărți:  
„N-­am  văzut  pe  nimeni  din  casă  citind  cu  atâta  poftă  ca  tata.”    
  Faptele  personajului  pun  în  lumină  generozitatea  acestuia,  tatăl  cumpărând  cărți  atât  
pentru  el,  cât  și  pentru  familia  lui:  „Cum  avea  un  ban,  cum  își  lua  sau  ne  lua  o  carte”.  
   Relația   cu   celelalte   personaje   dezvăluie   o   altă   însușire   morală,   și   anume  
responsabilitatea.   Față  de   membrii   familiei,   tatăl   se  dovedește  afectuos   și   grijuliu.   Când  
fetița   lui   se   îmbolnăvește,   el   îi   dăruiește   o   carte   care   să   o   vindece   spiritual.   Naratoarea  
mărturisește  că  acea  carte  a  însoțit-­o  mereu  de-­a  lungul  vieții,  devenind  un  obiect  prețios,  la  
fel  ca  dragostea  pentru  lectură  pe  care  tatăl  ei  i-­a  insuflat-­o.    
   Tatăl  este  un  om  cult  și  poliglot,  fiindcă  citea  în  mai  multe  limbi  și  o  învață  și  pe  fiica  
lui  să  descopere  frumusețea  limbii  franceze,  punând-­o  să  caute  în  dicționar  diverse  cuvinte.  
  O  valoare  transmisă  prin  acest  personaj  este  educația.  Tatăl  se  preocupă  atât  de  sine,  
cât  și  de  copiii  săi,  oferindu-­le  o  educație  aleasă  prin  felul  în  care  se  comportă  și  prin  cărțile  pe  
care  le  citește,  lectura  devenind,  pentru  el  și  pentru  familia  sa,  un  mod  de  viață:  „Aveam  ce  
face,   iarna,  ordinea  celor   șapte  biblioteci  ale   familiilor   [...]   era   tulburată   mai   des,  fiecare   își  
alegea  ce-­i  plăcea.”  
 
 
 
Modelul  2  
 
[...]   Ştiţi,   o   faptă   bună   […],   nu   se   plăteşte   cu   nimic,   altfel   nu   mai   e   o   faptă   bună.Toamna,  
primăvara  şi  vara,  când  nu  se  făcea  focul,  domnul  Manoilă  avea  parcă  ceva  mai  multă  vreme  
şi,  ca  să  nu  şi-­o  irosească-­n  zadar,  mergea  în  câte  o  staţie  de  tramvai  mai  aglomerată,  ajuta  
oamenilor  bătrâni  să  urce-­n  vagon,  ajuta  celor  prea  încărcaţi,  le  ridica  sacoşele  sau  copiii.  Pe  
urmă  se  plimba  pe  străzi  şi  dacă  vedea  copii  alergând  –  neatenţi,  cu  şireturile  desfăcute,  gata  
să  dea  cu  capul  într-­un  zid  sau  într-­un  copac,  îi  oprea,  şi,  cu  blândeţe,  le  explica  de  ce  nu  e  
bine  să  facă  aşa,  care  sunt  pericolele,  ce  li  se  putea  întâmpla,  dar  foarte  repede,  cu  câteva  
vorbe,  ca  să  nu-­i  plictisească.  Mulţi  erau  atât  de  nedumeriţi,  că  rămâneau  cu  gura  căscată.  Pe  
urmă,  se  dumireau  şi-­ncepeau  să  râdă-­n  gura  mare,  fugind  mai  departe  şi  făcând  semne  cu  
degetele  spre  cap,  cu  gestul  expresiv  care  vrea  să  zică  «tra-­la-­la»  sau  «nebun».  O  fetiţă,  pe  
care-­o  oprise  odată  fiindcă-­şi  târa  ghiozdanul  prin  zăpadă,  îl  ascultase  niţel,  apoi  se  scotocise  
prin  buzunare  şi-­i  întinse  25  de  bani.  De  data  aceea  fusese  el  uimit,  încât  nici  n-­avusese  timp  
să  refuze.O  singură  dată,  un  singur  băieţel,  de  vreo  9  ani,  îi  spusese  „mulţumesc”,  pentru  că-­
l    pusese  să-­şi  înnoade  şireturile,  şi  chiar  intrase  cu  el  în  vorbă.    
—  Dumneavoastră  sunteţi  pensionar,  domnule?    
—  Da,  de  18  ani  sunt  pensionar.    
—  Dumneavoastră  aveţi  timp;;  lumea  care  e  la  serviciu  are  foarte  puţin  timp,  aşa  e  şi  cu  părinţii  
mei  şi  cu  toată  lumea.  Vă  mulţumesc  încă  o  dată.    
Seara,  când  cădea  zdrobit  de  alergătură,  îşi  spunea  uneori:  „Ai  făcut  treabă  bună  astăzi,  acum  
culcă-­te,  bătrânule  bun  din  strada  Speranţei”.  Astăzi  de  dimineaţă  era  grozav  de  frig.  Domnul  
Manoilă  se-­ntorcea  de  la  grădiniţă,  unde-­i  lăsase,  până  la  12,  pe  cei  trei  copii  din  curte.  Se  
oprise  şi  el  în  faţa  unei  vitrine  mari  să  se  uite  la  aparatele  de  radio  şi  la  televizoare.  Când  dădu  

 
  

să  plece,  ochii  îi  căzură  pe  picioarele  unei  fete  de  15-­16  ani,  încălţată  în  nişte  pantofi  cu  o  talpă  
cât  foaia  de  ceapă,  şi  cu  şosete.  „Ce  inconştienţă  la  copiii  ăştia,  aşa  face  omul  reumatism  şi  
nu  mai  scapă  toată  viaţa”.  
                                                                                                                               (Ileana  Vulpescu,  Candidaţi  la  fericire  –  fragment)  
 
 
 
  Manoilă  este  protagonistul  fragmentului  extras  din  textul  literar  „Candidați  la  fericire”  de  
Ileana  Vulpescu,  deoarece  întreaga  acțiune  „se  țese”  în  jurul  acestuia.    
  Personajul  este  caracterizat  atât  direct,  de  către  narator,  alte  personaje  și  personajul  
însuși,   cât   și   indirect,   trăsăturile   desprinzându-­se   din   fapte,   atitudini,   relația   cu   celelalte  
personaje.    
  Astfel,   personajul   este   caracterizat   indirect,   prin   fapte.   Acestea   pun   în   lumină  
trăsătura   definitorie   a   lui   Manoilă,   și   anume   altruismul.   Domnul   Manoilă   este   un   bătrân  
pensionar   care   se   dăruiește   celorlalți,   sprijinindu-­i   necontenit   și   necondiționat,   oferindu-­le  
ajutorul   cu   multă   afecțiune.   El   se   remarcă   prin   mărinimia   și   sufletul   nobil,   prin   conduita  
aleasă,  prin  bunele  maniere.  Fire  voluntară  și  solidară,  sare  în  ajutorul  oamenilor  în  vârstă,    
dar  și  al  copiilor.  Are  tact  și  cu  blândețe  reușește  să-­i  convingă  pe  unii  să  nu  alerge  neatenți  
cu  șireturile  desfăcute,  însă  alții  nu  îi  înțeleg  gesturile,  considerându-­l  nebun  și  batjocorindu-­l.  
Un   singur   copil   foarte   educat  a   apreciat   mărinimia  pensionarului   și   a  înțeles   intențiile   sale  
bune,  exprimându-­și  recunoștința  pentru  disponibilitatea  sa.    
  Manoilă  este  o  ființă  specială,  pentru  care  fericirea  constă  în  a  oferi  celorlalți,  și  nu  a  
primi.  Fire  voluntară  și  energică,  Manoilă  nu  lasă  să  treacă  o  zi  fără  să  săvârșească  o  faptă  
bună.   La   finalul   zilei   se   simte   împlinit,   elocventă   în   acest   sens   fiind   secvența   în   care   se  
autocaracterizează:  „Ai  făcut  treabă  bună,  astăzi...”  
  Atitudinea   naratorului   față   de   personaj   este   admirativă,   Manoilă   fiind   un   veritabil  
samaritean,  un  suflet  de  aur,  care  se  dedică,  cu  generozitate,  celorlalți.  
  O  valoare  umană  transmisă  prin  acest  personaj  este  altruismul,  fiindcă  protagonistul  
își   dedică   timpul   și   energia   sărind   în   ajutorul   semenilor   săi,   dăruindu-­se   pe   sine   cu   multă  
generozitate.  De  multe  ori  se  neglijează  pe  sine,  în  favoarea  celorlalți.  
 
MODELUL  3  
 
Domnul  și  doamna  Wormwood  erau  genul  de  părinți  indiferenți.  Aveau  doi  copii:  un  băiat  pe  
nume  Michael  și  o  fată  numită  Matilda  și  mai  ales  pe  Matilda  o  priveau  ca  și  cum  nu  n-­ar  fi  fost  
bună   de   nimic   –   ca   pe   o   scamă   care-­ți   stă   lipită   pe   haină   până   când   la   un   moment   dat   o  
desprinzi  și  o  zvârli  cât  colo.  […]  Domnul  și  doamna  Wormwood  erau  însă  atât  de  obtuzi  și  
atât  de  închistați  în  propria  lor  micime,  că  le  era  cu  neputință  să-­și  aprecieze  corect  fiica.  […]  
La  vârsta  de  un  an  și  jumătate  vorbea  cursiv  și  avea  vocabularul  unui  adult.  Cu  toate  acestea,  
părinții,  în  loc  să  o  laude,  îi  spuneau  că  vorbește  ca  o  moară  neferecată  și-­i  aminteau  tot  timpul  
că  fetițele  trebuie  să  se  facă  văzute,  nu  auzite.  Până  la  trei  ani,  Matilda  învățase  deja  singură  
să  citească  cu  ajutorul  ziarelor  și  al  revistelor  din  casă.  La  patru  ani  deja  citea  foarte  bine,  așa  
că  se  apucă  să  caute  cărți.  În  casa  lor,  însă,  nu  se  găsea  decât  o  carte  –  un  volum  intitulat  
„Bucătăria   pentru   toți”   care   aparținea   mamei   ei.   După   ce   o   studie   din   scoarță-­n   scoarță   și  
învăță  pe  de  rost  toate  rețetele,  Matilda  decise  că  vrea  ceva  mai  interesant.    
  –  Tati,  zise  ea,  poți  să-­mi  cumperi  o  carte?    
  –  O  carte?  […]    
  –  Vreau  să  citesc,  tati.  
   –  Cum,  adică,  televizorul  nu-­ți  mai  place?  Avem  un  televizor  grozav  cu  diagonala  de  
treizeci  de  centrimetri  și  tu  vrei  o  carte?  Ești  cam  răsfățată,  domnișoară!  […]    
  În   după-­amiaza   zilei   în   care   tatăl   ei   refuzase   să-­i   cumpere   o   carte,   Matilda   porni  
singurică   spre   biblioteca   din   orășel.   Păși   înăuntru   și   se   prezentă   domnișoarei   Phelps,  
bibliotecara,  apoi  întrebă  dacă  i  se  permite  să  stea  acolo  și  să  citească  o  carte.  Domnișoara  
Phelps   rămase   destul   de   surprinsă   de   apariția   acestei   prichinduțe,   care   venise   singură,  
neînsoțită  de  niciun  adult,  însă  îi  răspunse  că  era  binevenită.    

 
  

  –  Puteți  să-­mi  spuneți,  vă  rog,  unde  găsesc  cărți  pentru  copii?  întrebă  Matilda.    
  –  Uite  acolo,  pe  rafturile  de  jos,  răspunse  domnișoara  Phelps.  Vrei  să-­ți  caut  eu  una  
frumoasă,  cu  multe  imagini?    
  –  Nu,  mulțumesc,  răspunse  fetița.  Mă  descurc  singură.    
Și  uite  așa,  de  atunci  încolo,  în  fiecare  după-­masă,  imediat  după  ce  maică-­sa  pleca  la  bingo,  
Matilda  se  ducea  la  biblioteca  din  orășel.  Îi  lua  doar  zece  minute  de  mers  pe  jos  până  acolo  și,  
odată   ajunsă,   se   putea   bucura   de   două   ore   neîntrerupte   de   pace,   în   timpul   cărora   ședea  
comod   într-­un   colțișor   și   devora   carte   după   carte.   Când   termină  de   citit   toate   cărțile  pentru  
copii,  se  apucă  să  caute  altceva.  Domnișoara  Phelps,  care  o  privise  fascinată  pe  parcursul  
ultimelor  săptămâni,  se  ridică  de  la  birou  și  îi  ieși  în  întâmpinare.    
  –  Ai  nevoie  de  ajutor,  Matilda?  zise  ea.    
  –  Mă  întreb  ce  aș  putea  să  mai  citesc,  spuse  Matilda.  Am  terminat  toate  cărțile  pentru  
copii.    
  –  Vrei  să  spui  că  te-­ai  uitat  la  poze?    
  –  Sigur,  dar  am  citit  și  textul.  
Domnișoara  Phelps  era  mult  mai  înaltă  decât  Matilda,  așa  că  o  privi  pe  copilă  de  sus,  iar  fetița  
îi  întoarse  privirea,  serioasă.    
  –  Unele  nu  prea  mi-­au  plăcut,  spuse  Matilda,  însă  altele  mi  s-­au  părut  grozave!  Mi-­a  
plăcut  foarte  mult  „Grădina  secretă”.  Era  plină  de  mister.  O  cameră  secretă  ascunsă  după  o  
ușă  închisă  și  o  grădină  secretă  ascunsă  în  spatele  unui  zid.    
Domnișoara  Phelps  rămase  cu  gura  căscată.    
                                                                                                                                                                         Roald  Dahl,  Matilda  
 
 
MODEL  DE  RĂSPUNS  
 
  Matilda  este  protagonista  textului  ce-­i  poartă  numele,  fiind  un  personaj  eponim,  statut  
care  anticipează  rolul  central  pe  care  îl  va  juca  în  text.  
  Profilul   personajului   este   conturat   prin   împletirea   procedeelor   caracterizării   directe  
făcute   de   narator   și   de   celelalte   personaje   cu   cele   ale   caracterizării   indirecte,   trăsăturile  
desprinzându-­se  din  fapte,  comportament,  reacții,  atitudine,  limbaj,  mediu  social  etc.  
  Matilda   este   caracterizată,   pe   de   o   parte,   prin   mijloace   directe,   autorul   urmărind  
maniera   în   care   aceasta   este   percepută   de   cei   din   jur.   Semnificativă,   în   acest   sens,   este  
aprecierea  tatălui  care  o  consideră  răsfățată,  deoarece  fetița  are  îndrăzneala  de  a-­i  cere  să-­i  
cumpere  o  carte,  refuzând  să  se  uite  la  televizor.  De  asemenea,  naratorul  dezvăluie  faptul  că  
părinții  o  disprețuiesc  și  o  neglijează.  Ei  sunt  niște  oameni  inculți,  lipsiți  de  educație,  care  nu  
sunt  în  stare  să-­i  vadă  strălucirea,  subestimând-­o.  
  Pe  de  altă  parte,  un  rol  deosebit  de  sugestiv  în  conturarea  imaginii  personajului  îl  are  
caracterizarea   indirectă,   trăsăturile   acestuia   reieșind   din   fapte,   comportament,   vorbe   și   din  
relația  cu  cei  din  jur.  Astfel,  o  primă  trăsătură  de  caracter  este  inteligența  ascuțită.  Matilda  este  
un  copil  precoce,  fiindcă  la  vârsta  de  un  an  și  jumătatea  are  vocabularul  unui  adult.  Devine  
autodidactă,  învățând  singură  să  citească  cu  ajutorul  ziarelor  și  al  revistelor  din  casă.  Faptul  
că  fetița  a  studiat  toată  cartea  de  bucate  și  a  învățat  pe  de  rost  rețetele  trădează  priceperea  
cu  care  este  înzestrată,  memoria  ascuțită  pe  care  o  are.    
  Comportamentul   personajului   pune   în   lumină   curajul   acesteia,   deoarece   merge  
neînsoțită  la  bibliotecă,  deși  este  un  copil  de-­o  șchioapă.  Ea  reușește  să  se  descurce  singură,  
demonstrând   că   este   o   fire   independentă   și   are   un   caracter   puternic.   Relația   cu   celelalte  
personaje   dezvăluie   faptul   că   Matilda   este   un   copil   manierat,   cu   toate   că   părinții   săi   sunt  
needucați.  Din  felul  politicos  în  care  i  se  adresează  bibliotecarei,  reiese  faptul  că  una  dintre  
valorile  fetiței  este  respectul  pentru  semeni.  Pentru  Matilda,  biblioteca  a  devenit  casa  ei,  un  
veritabil   „paradis”,   un   spațiu   în   care   evadează   și   se   refugiază,   departe   de   lumea   mică   și  
strâmtă  a  familiei  ei.  Cărțile  devin  tovarășii  imaginari:  „odată  ajunsă,  se  putea  bucura  de  două  
ore  neîntrerupte  de  pace.”  Această  apreciere  pune  în  lumină  și  situația  ei  de  acasă  și  faptul  că  
fata  preferă  să  călătorească  pe  tărâmul  cărților,  în  loc  să  stea  în  compania  părinților  ei  „obtuzi”.  
Atracția   pentru   cartea   „Grădina   secretă”  dezvăluie   o   parte  din   personalitatea  ei   și   ideea   că  

 
  

Matilda  este  ca  o  grădină  înfloritoare,  dar  pe  care  părinții  ei  nu  o  cunosc,  pentru  că  îi  desparte  
zidul  ignoranței.  
  Matilda  este  înzestrată  cu  o  multitudine  de  valori,  iar  una  dintre  ele  este  înțelepciunea.  
Pentru   că   părinții   săi   nu   o   înțelegeau   și   nici   nu   o   susțineau,   Matilda   a   îmbrățișat   lectura,  
devenind   o   „devoratoare”   de   cărți,   o   copiliță   care   sclipește   de   inteligență,   uluind-­o   pe  
bibliotecară.  Ea  întruchipează  imaginea  unui  copil  temerar  și  tenace,  care-­și  potolește  setea  
de  cunoaștere  din  izvorul  tămăduitor  al  cărților.