Examen Morfoteorie
Examen Morfoteorie
Examen Morfoteorie
Indicaţii: 1. Tub contort cu distrofie hidropică: a. vacuole incolore în citoplasma nefrocitelor; b. nucleul
slab colorat. 2. Tub nemodificat. 3. Glomerul nemodificat
Distr. hidr. (vacuolară) - apariţia în citoplasma celulelor a unor vacuole umplute cu lichid citoplasmatic.
Macroscopic organele afectate sunt puţin modificate. Microscopic vacuolele sunt optic goale, de formă
rotundă sau ovală. Lichidul se acumulează în cisternele reticulului endoplasmatic şi în mitocondrii,
treptat are loc distrugerea organitelor şi apariţia unor vezicule umplute cu lichid citoplasmatic
(balonizarea celulei).
N.18 Hialinoza arterelor lienale. 1. Folicul limfatic. 2. Artera centrală a foliculului: a. îngroşarea peretelui;
b. depozite de mase hialine în stratul subendotelial; c. lumenul stenozat
Cauza: boala hipertensivă, hipertensiuni secundare, boli cu tulburări imune, diabetul zaharat =>
distracţia structurilor fibrilare ale ţesutului conjunctiv şi creşterea permeabilităţii vaso-tisulare
(plasmoragia). Procesele patologice precedente hialinozei: intumescenţă fibrinoidă, imbibaţie
plasmatică (plasmoragie), inflamaţie cronică, necroză şi scleroză.
Tabloul microscopic: • lumenul arterelor centrale ale foliculilor este îngustat, pereţii îngroşaţi din cauza
depunerilor de hialin sub endoteliu; • masele hialine se deplasează spre exterior şi distrug treptat
membrana elastică, media (fibrele musculare) se atrofiază; cu timpul, arteriola se transformă într-un tub
de hialin (devine asemănătoare cu un tub de sticlă) cu peretele îngroşat şi lumenul foarte îngust sau
chiar complet astupat. Consecin e: ț ischemia şi hipoxia organului, atrofia parenchimului şi proliferarea
perivasculară a ţesutului conjunctiv.
№ 25. Distrofia grasă a ficatului (steatoză hepatică).Indicaţii: 1. Vacuole lipidice incolore în citoplasma
hepatocitelor. 2. Travee hepatice nemodificate. 3. Triadă (arteră, venă, duct biliar). 4. Vena centrală
Distrofia grasă a ficatului (sinonime: hepatoza grasă, infiltraţia grasă sau lipomatoza ficatului; steatoza
hepatică)- boală cronică, caracterizată prin acumularea excesivă a lipidelor în hepatocite. Denumirea
metaforică a ficatului: “ficat de gâscă”
Cauzele :lipidemia (în obezitate, exces de grăsimi în alimentație, alcoolism cronic, diabet zaharat,
tulburări hormonale), intoxicațiile hepatotrope (cu alcool, fosfor, tetraclorură de carbon, cloroform etc),
dereglările de nutriție (carențe de proteine sau de factori lipotropi, avitaminoze, afecțiuni ale tractului
digestiv etc.), hipoxia tisulară (în insuficiența cardiacă, anemii grave, afecțiuni pulmonare) etc. În
practica clinică cea mai mare importanță are steatoza ficatului în alcoolism şi în diabetul zaharat asociat
cu obezitate.
Grăsimile se pun în evidenţă histochimic cu ajutorul unui şir de metode: Sudan III şi Scharlach le
colorează în roşu, Sudan IV şi acidul osmic - în negru, albastrul de Nil colorează acizii graşi în albastru
închis, iar grăsimile neutre - în roşu. Tabloul microscopic: Citoplasma hepatocitelor conţine numeroase
picături lipidice de diferite mărimi, care apar optic goale în piesele prelucrate la parafină (lipidele se
dizolvă în alcool, cloroform etc.) şi colorate în roşu-galben (portocaliu) în piesele secţionate la gheaţă (la
microtomul de congelaţie) şi prelucrate cu sudan III (colorant lipofil). Picăturile lipidice sunt mai mari la
periferia lobulului şi mai mici în porţiunea lui centrală. În unele celule din zonele periferice ale lobulului
hepatic, picăturile de grăsime se contopesc în picături mari unice, care umplu în întregime citoplasma iar
nucleul apare turtit şi deplasat către membrana celulară. Dintre m e c a n i s m e l e dezvoltării distrofiei
grase a ficatului se disting: • pătrunderea excesivă a acizilor graşi în hepatocite sau sinteza lor exagerată
de către aceste celule; • acţiunea substanţelor toxice, care blochează oxidarea acizilor graşi şi sinteza
lipoproteidelor în hepatocite; • pătrunderea insuficientă în hepatocite a aminoacizilor necesari pentru
sinteza fosfolipidelor şi a lipoproteidelor. Complicaţii o icterul; o se combină cu pancreatita cronică,
nevrite. Consecinţe: Dacă ea afectează considerabil structurile celulare, atunci, de regulă, este
ireversibilă. Tulburarea pronunţată a metabolismului lipidelor celulare în majoritatea cazurilor se
soldează cu moartea celulei, funcţia organelor fiind dereglată, iar în unele cazuri - abolită
În cazurile, când acțiunea factorului nociv persistă, se asociază procese de necroză și treptat se
instalează ciroza micronodulară (de tip portal).
Micro/macro № 23. Lipomatoza inimii: 1. Fascicule de ţesut celuloadipos(vacuole incolore lipidice), care
infiltrează muşchiul cardiac. 2. Fibre musculare atrofiate
N.19 Lipomat.inimii : Cordu este mărit în dimensiuni, deconsistență flască. Sub epicard se evidențiază
depozite massive de țes.adipos care înconjoară cordul ca un manșon- mai pronunțate în regiunea
dreaptă a cordului, a cărui grosime poate atinge 1 cm( norma 2-3 mm)
Lipomatoza inimii este o manifestare a obezității - creșterii excesive a depozitelor de grăsimi. Obezitatea
poate fi primară, determinată de factori constituțional-ereditari (necesitatea alimentației cu o valoare
calorică crescută este determinată genetic) și secundară, care este simptomatică și se observă în unele
boli cerebrale, endocrine și ereditare. Din acest punct de vedere se observă următoarele variante de
obezitate secundară: a) Alimentară – cauzată de alimentația în exces și hipodinamia (sedentarismul). b)
Cerebrală – în diferite tumori cerebrale, traumatisme, infecții neurotrope. c) Endocrină – în diferite
procese patologice ale glandelor endocrine, de exemplu:1. în hipercorticism – hipersecreția de hormoni
corticosteroizi (adenom bazofil al lobului anterior al hipofizei sau tumori hormonal active ale
corticosuprarenalelor); 2. în hipotiroidism - scăderea funcției glandei tiroide (mixedem); 3. în
hipogonadism - hiposecreția de hormoni androgeni (procese inflamatorii, tumori ale testiculelor, în
cazuri de castrare, în climax); 4. în hiperinsulinism – hipersecreția de insulină (adenom din celulele beta
ale insulelor pancreatice); 5. Ereditară – cauzată de defecte genetice (inclusiv enzimopatii ereditare).
Morfologic, obezitatea se manifestă prin creşterea depozitelor de grăsimi în țesutul subcutanat,
epiploon, mediastin, mezou, țesutul retroperitoneal, loja și stroma unor organe interne (inima,
pancreasul, rinichii, ficatul). În obezitatea primară are loc hipertrofia adipocitelor, ceea ce duce la
scăderea sensibilității lor la insulină. În toate formele de obezitate se observă lipomatoza inimii.
N.6 Valvulopatie mitrală reumatică(Hialinoza valvulei mitrale)- cuspidele valvulei mitrale sunt
îngroșate,deformate,puțin immobile de consistență densă,concrescute între ele,netransparente,de
culoare albicioasă.Coardele tendinoase sunt îngroșate,scurtate, pe alocuri concrescute între ele. Orificiul
atrioventricular sting-îngustat(hialinoza). Peretele ventricolului sting e îngroșat-2cm (norma
aproxim.pînă la 5 mm
Noţiune de hialinoză: Hialinoza (distrofia hialină)- apariţia în ţesuturi a hialinului - o masă translucidă
(semitransparentă), albicioasă, de consistenţă dură, asemănătoare cartilajului hialin, care se depozitează
extracelular. Hialinul este o substanţă de origine proteică (proteină fibrilară), care microscopic apare
omogenă, eozinofilică; este rezistentă la acţiunea enzimelor, acizilor, bazelor. Cauza: boala hipertensivă,
hipertensiuni secundare, boli cu tulburări imune, diabetul zaharat => distracţia structurilor fibrilare ale
ţesutului conjunctiv şi creşterea permeabilităţii vaso-tisulare (plasmoragia). Procesele patologice
precedente hialinozei: intumescenţă fibrinoidă, imbibaţie plasmatică (plasmoragie), inflamaţie cronică,
necroză şi scleroză. Tabloul macroscopic. • cuspidele valvulei mitrale sunt îngroşate, deformate,
concrescute între ele, de consistenţă dură, culoare albicioasă, netransparentă, • coardele tendinoase
sunt îngroşate şi scurtate; • orificiul atrio- ventricular stâng este redus, strâmtat. Importanţa
funcţională: Funcţia valvulei este grav alterată, se instalează valvulapatia cardiacă: stenoza sau
insuficienţa mitrală, sau, mai frecvent, boala mitrală cu predominanţa stenozei sau a insuficienţei
valvulare. Complicaţii:insuficienţă cardiacă, edem pulmonar, bronhopneumonie, tromboză
intracardiacă, tromboembolii, infarcte etc.
N.104 Fibroleiomiom uterin- tumoare benignă care se dezvoltă din țes.muscular neted. În peretele
uterin se evidențiază un nod.tum. (1-2cm) de culaore surie-albicioasă,de consistență densă, cu marginile
bine delimitate. Pe secțiune țes.e de culoare surie-albicioasă,suprafața tumorii are aspect fibrilar.
Leiomiom-tum.benignă de origine musculară,se dezv.din țes.muscular neted propriu-zis sau din pereții
vaselor sangvine. Cea mai frecventă tum.benignă a uterului.Se maniffestă clinic prin: metroragie.
(Fiidcă parallel cu proliferarea parenchim muscular are loc și prolifer.stromei fibroconjunctive, este mai
corectă denum.de fibroleiomiom)
№ 135. Ficatul în icter mecanic. Indicaţii: 1. Ducturi biliare dilatate, umplute cu pigmenţi biliari. 2.
Acumulări de bilă în lumenul capilarelor biliare intralobulare. 3. Granule de pigmenţi biliari în citoplasma
hepatocitelor.
Definiţia de icter- colorarea în galben a pielii, mucoaselor, sclerelor datorită creșteri nivelului de
bilirubină în sînge. Bilirubina-pigment cristalin de culoare galbena, nu contine fier. Bilirubina indirecta se
formeaza in cel.reticuloendoteliale si trec in plasma sang. Bilirubina directa se formeaza in hepatocite
prin conjugarea cu ac.glucuronic si trece in bila.
Tabloul microscopic al ficatului în icter mecanic. Canaliculele biliare şi unele canale interlobulare sunt
dilatate, în lumenul lor se observă coagulate de bilă de culoare brună ("trombi" biliari), iar în citoplasma
unor hepatocite - granule de pigment biliar; în centrul lobulilor hepatici sunt prezente focare de necroză
a hepatocitelor, îmbibate cu bilă.
Cauzele :calculi biliari, tumori(maligne) ale ducturilor biliare, capului de pancreas, papilei duodenale
(ampulei Vater), de malformaţii ale căilor biliare, metastaze de cancer în limfoganglionii hilului hepatic,
deformaţii cicatriceale ale căilor biliare etc.
Complicaţii: inflamaţia căilor biliare (colangită), iar atunci când procesul capătă o evoluţie cronică se
poate dezvolta ciroza biliară colestatică
№ 163. Metastază de melanom în rinichi. Indicaţii: 1. Nodul tumoral metastatic. 2. Celule atipice
(tumorale) cu granule de melanină. 3. Parenchimul renal adiacent atrofiat.
În scop de diagnostic diferențial se folosește reacția Fontana- Masson cu soluție amoniacală de nitrat de
argint( microscop.-apar granule de culoare neagră)
N.75 Metastaze de melanoma în ficat-pe sețiunea țes.hepatic se evidențiază multipli noduli tumorali de
culoare cafenie închisă, de consistență densă, de diverse dimensiuni și forme, cu marginile neclare.
Depozitele de calciu apar în țesuturile sănătoase, nealterate: plămâni, mucoasa gastrică, rinichi,
miocard, pereții arteriali (în medie) – organe și țesuturi, în care există o alcaloză locală ca urmare a
faptului că ele elimină produsele acide, ceea ce favorizează precipitarea sărurilor de calciu (stomacul –
acid clorhidric, rinichii – acid uric, plămânii – bioxid de carbon, iar miocardul şi arterele sunt în contact
permanent cu sânge arterial şi au conţinut scăzut de bioxid de carbon). Macroscopic depozitele
calcaroase au culoare albă, aspect de cretă.
Vezica biliară e mărită în volum, de consistență flască. În lumenul ei se conțin calculi de diverse
dimensiuni și formă cu suprafața netedă sau rugoasă, de culoare gălbuie, de consistență densă.
Peretele vezicii este îngroșat, pe mucoasă se evidențiază procese distructiv-inflamatorii (eroziuni mici,
hemoragi punctiforme,depozite de fibrină).
Colecista, sau inflamaţia veziculei biliare, este provocată de diferite cauze şi poate fi acută şi cronică
Complicaţii: In colecistita acută se dezvoltă inflamaţia catarală, fibrinoasă sau purulentă (flegmonoasă).
Colecistita acută se complică prin perforarea peretelui veziculei şi peritonită biliară, în caz de obstrucţie
a canalului cistic şi de acumulare a puroiului în lumen - prin empiemul veziculei, colangită şi colangiolită
purulentă, pericolecistită şi formarea aderenţelor. Colecistita cronică prezintă o consecinţă a celei acute,
au loc atrofia mucoasei, infiltraţia limfohistiocitară, scleroza, deseori petrificarea peretelui veziculei.
Rinichiul puțin mărit în dimensiuni, de consistență flască.La secționare bazinetul sunt dilatate, conțin
calculi de diverse dimensiuni și formă cu suprafața netedă sau rugoasă( uneori cu ramificări care
concresc țesutul din jur- calculi coraliformi), culoare-surie cu o nuanță gălbuie. Parenchimul renal e
atrofiat ( Complicația: hidronefroză).
a) calculii calciformi (oxalați și fosfați de calciu), care se observă în ~75% de cazuri, au suprafața
granulară- rugoasă, culoarea brună datorită hemosiderinei, care apare în urma traumatizării mucoasei și
hemoragiilor repetate;
b) calculii micști, așa numiții „calculi struvit” sau „triplu fosfați”, constituiți din fosfat amoniaco-
magnezian; se întâlnesc în ~15% de cazuri, îndeosebi la pacienții cu infecții urinare (Proteus vulgaris,
Klebsiella, Staphylococcus); bacteriile produc proteaza, care scindează ureea (calculi induși de infecții);
au culoarea alb-gălbuie;
c) calculi cu acid uric (urați) – apar în urma hiperuricemiei și hiperuricuriei, care se observă în cazurile de
gută primară sau secundară în bolile mieloproliferative (de ex., în leucoze), au culoarea galbenă-cenușie.
Micro/Macro№ 6. Infarct lienal. Indicaţii: 1. Zona de necroză fără nuclee (carioliză). 2. Zona de
demarcaţie: a) vase hiperemiate; b) infiltraţie leucocitară. 3. Ţesut lienal normal.
N.141 Infarct ischemic lineal- pe secțiunea țesut. Lineal se evidențiază zone de culoare surie-gălbuie,
formă triunghiulară, de consistență densă, baza orientate spre hilul organului. Pe suprafața capsule în
aceste zone se observă depozite de fibrin de culoare gălbuie.
Infarct-necroza vasculară care se dezvoltă din cauza insuficienței circulației sang., fiind o consecință a
ischemiei
Cauzele nemijlocite ale infarctului pot fi: spasmul prelungit, tromboza, embolia sau suprasolicitarea
funcţională a organului în condiţiile irigării lui insuficiente cu sânge. în evoluţia infarctului se pot urmări
2 stadii succesive: ischemic (prenecrotic) şi necrotic
Cauza mai frecventă a infarctului splenic: tromboza sau embolia arterei lienale. Se întâlneşte în
endocardita reumatismală verucoasă sau septică, leucoze, boala ischemică a cordului, boala hipertensivă
etc. Infarctul lienal este un infarct alb, ischemic datorită insuficienței circulației colaterale; Se întâlnește
în ateroscleroza arterei lienale complicată cu tromboză, în ateroscleroza aortei - embolie cu trombi sau
mase ateromatoase, în cazurile de tromboză a ventriculului stâng, care se poate complica cu
tromboembolie, de ex., în endocardita reumatică sau infecțioasă, infarct miocardic, cardiomiopatii
Complicaţii: are de obicei o evoluţie benignă, dar în unele cazuri poate avea loc ruptura splinei cu
hemoragie în cavitatea abdominală, abces, necroza totală a splinei. Consecința mai frecventă a
infarctului lienal este organizarea (cicatrizarea), capsula în regiunea infarctului devine îngroșată,
sclerozată.
Necroza cazeoasă se întâlneşte cel mai frecvent în tuberculoză, dar se observă şi în sifilis, limfomul
Hodgkin, lepră, în unele granuloame micotice. Este o variantă de necroză coagulativă. Masele necrotice
au consistenţă densă, culoare alb-gălbuie, sunt friabile, au aspect „brânzos”. Histologic zona de necroză
apare amorfă, astructurată, colorată eozinofil. Este caracteristică pierderea completă a arhitectonicii
ţesutului, structurile celulare şi tisulare dispar totalmente.
Microscopic: -in ganglion sint focare de necroza cu masa amorfa,granulara si eozinofila.in tesutul
adiacent sint granuloame tuberculoase cu cellule Langhans.se prezinta tesutul pastrat limfoid,celula
mare in forma de potcoava si zona de necroza a ganglionului limfatic.
Consecinte:incapsularea,organizarea ,calcifierea focarului necrotic
Steatonecroza (necroza grasă) – necroza ţesutului celuloadipos. Este o formă de necroză enzimatică
cauzată de acţiunea lipazei şi tripsinei, care sunt eliberate din celulele acinare pancreatice în cazurile de
pancreatită (pancreonecroză) acută. Lipaza pătrunde în adipocite, induce necroza lor şi transformarea
lipidelor în săpunuri (săruri de calciu ale acizilor graşi), care macroscopic redau focarelor necrotice
aspect de pete de stearină de culoare alb-gălbuie, consistenţă densă, bine conturate. În pancreatitele
acute focare de steatonecroză se observă în pancreas, ţesutul peripancreatic, oment, epiploon şi în
ţesutul adipos din alte zone. Microscopic adipocitele devin neclare, cu contururile şterse, sunt colorate
bazofil (în albastru) datorită conţinutului crescut de săruri de calciu. Se întâlneşte la fel şi în
traumatismele ţesutului adipos, de ex., al glandei mamare
Microscopic: modificarile glandei se reduce la edem, aparitia sectoarelor de necroza albe galbui,
hemoragii. In pancreonecroza predomina modificarile necrotice.
№ 2. Necroza epiteliului tubilor renali contorţi. (insuficiență renală acută) Indicaţii: 1. Tub necrotizat. a)
celule epiteliale lipsite de nuclee (carioliză); b) lumenul stenozat. 2. Tub nemodificat. 3. Glomerul
nemodificat
microscopic:Celulele epiteliale ale tubilor contorţi proximali şi distali sunt tumefiate,nu conţin
nuclei,citoplasma este omogenizată,de culoare roz;lumenul tubilor este îngustat ,în unii din ei lipeşte
complet din cauza obturării cu mase de detritus celular.Vasele sangvine sunt dilatate şi
hiperemiate.Structura celulară a glomerulilor,a anselor Henle şi a tubilor colectori se păstrează.
Forme: uscata, umeda, gangrenoasa, infarctul, cazeoasa, steatonecroza, ceroasa, fibrinoida, sechestrul.
Nr.151 Gangrena uscată a piciorului(mîinii)- degetele piciorului sunt de culoare neagră, de consistență
densă cu suprafața uscată și zbîrcită. La hotarul cu țesuturile subiacente se observă o zonă de culoare
roșietică.
Gangrena- reprezintă necroza ţesuturilor ce vin în contact cu mediul extern (aer, bacterii); se
caracterizează prin culoarea cenuşiecafenie sau neagră a ţesuturilor mortificate; localizarea mai
frecventă: membrele, ţesuturile moi superficiale, tubul digestiv, plămânii, uterul, căile urogenitale.
Cauzele gangrenei membrelor: tromboza sau tromboembolia arterelor în ateroscleroză, diabetul
zaharat, endarterita obliterantă, arsurile, degeraturile, boala de vibraţii etc.
Variantele de gangrenă: 1. Gangrena uscată- ţesutul mortificat sub acţiunea aerului se usucă, devenind
dur, ratatinat, asemănător cu ţesuturile mumiilor. Gangrena uscată se instalează în ţesuturile sărace în
lichid, de ex., gangrena uscată a membrelor . 2. Gangrena umedă- ţesutul mortificat este supus acţiunii
microorganismelor de putrefacţie (Bac. perfringens, fusiformis, putrificans, histolyticus, proteus ş. a.),
tumefiindu-se, edemaţiindu-se şi căpătând un miros neplăcut. Gangrena umedă se dezvoltă mai
frecvent în ţesuturile bogate în lichid. 3. Gangrenă anaerobă-boală infecţioasă de sine stătătoare,
provocată de un anumit grup de microorganisme (în primul rând Bac. perfringens). Apare mai frecvent
în plăgi.
Macroscopic: Ţesuturile gangrenate sunt uscate, zbârcite, mumifiate, ca urmare a evaporării sau
absorbţiei apei de către ţesuturile învecinate normale; au culoare neagră şi consistenţă crescută. între
ţesutul viu şi cel mort se evidenţiază net linia de delimitare (inflamaţia de demarcaţie). Culoarea neagră
se datoreşte sulfitului de fier, care se formează în urma contactului pigmenţilor hemoglobinogeni cu
aerul atmosferic şi hidrogenul sulfurat produs de bacterii în ţesuturile mortificate.
Complicaţii: în cursul inflamaţiei de demarcaţie poate avea loc erodarea progresivă a ţesutului necrotic,
cu detaşarea lui completă - autoamputarea.
№ 35. Ţesut de granulaţie. Indicaţii: 1.Vase cu pereţi subţiri. 2.Celulele ţesutului de granulaţie
(macrofage, leucocite, limfocite, plasmocite, fibroblaşti
Def.:Ţesutul de granulaţie reprezintă faza iniţială a regenerării ţesutului conjunctiv fiind, de fapt, un
ţesut conjunctiv tânăr, bogat în celule şi vase sanguine şi sărac în fibre colagene.Este un exemplu tipic de
regenerare completă, celulară. Formarea ţesutului de granulaţie începe cu proliferarea (diviziunea)
celulelor mezenchimale tinere şi neoformarea de microvase sanguine.
Macroscopic este un ţesut fin, suculent, de culoare roşietică, cu suprafaţa granulară (de aici şi
denumirea), granulele fiind constituite din vase neoformate. Sângerează uşor din cauza numărului mare
de capilare. În dinamică, numărul de celule şi vase sanguine se reduce treptat, celulele mezenchimale se
transformă în celule epitelioide, iar ultimele - în fibroblaşti. În ţesutul de granulaţie în curs de maturare
predomină fibroblaştii, iar numărul de vase se reduce progresiv. Paralel are loc creşterea acitivităţii
fibroblaştilor şi producerea intensă de fibre colagene, vasele se transformă în artere şi vene. Procesul de
maturare a ţesutului de granulaţie se termină cu formarea unui ţesut conjunctiv fibros (cicatricial), în
care se întâlneşte un număr neînsemnat de fibrocite şi vase. Neoformarea ţesutului de granulaţie are loc
nu numai în regenerarea ţesutului conjunctiv propriu-zis, dar şi în cazurile de regenerare incompletă a
altor organe (când defectul este înlocuit cu ţesut conjunctiv), precum şi în procesele de organizare,
încapsulare, de vindecare a plăgilor şi în inflamaţia productive.
Regenerarea -restabilirea elementelor structurale ale tesutului in locul celor distruse. In piesa se observa
numeroase vase sanguine neoformate, inclusiv capilare, printre care se gasesc multiple elemente
celulare tinere autohtone ale tesutului conjunctiv: celule mezenchimale, celule epitelioide, fibroblasti,
labrocite, histocite, limfocite, leucocite polimorfonucleare, placmocite, printre celule exista substanta
fundamentala laxa, iar vasele sunt de calibru mic, cu peretii subtiri.
Hipertrofia miocardului se produce nu prin hiperplazie celulară, dar prin hiperplazia și hipertrofia
organitelor intracelulare, ceea ce duce la creșterea în volum a cardiomiocitelor preexistente.
Concomitent are loc proliferarea structurilor fibrilare ale stromei, a ramurilor intramiocardice ale
arterelor coronariene, a elementelor sistemului nervos intramural al inimii
N.4 Hipetrofia ventricolului sting al inimii- cordul emărit în dimensiuni, de consistență densă. Peretele
ventr.sting pe secțiune e îngroșat: grosimea-2-2,5cm ( norma 1-1,2 cm). Mușchii papilari și trabeculari
sunt măriți în volum. Masa poate atinge 600-1000 g (norma 260-280 g).
Maladiile care se pot solda cu hipertrofia v/stâng al inimii. Se întâlneşte în hipertensiunea arterială
esenţială (boala hipertensivă), hipertensiuni secundar (simptomatice), valvulopatii cardiace, în primul
rând în stenoza aortică (îngustarea orificiului de trecere a sângelui din ventriculul stâng în aortă).
Complicatii:Se pot asocia infecții urinare cu dezvoltarea cistitei, ureteritei și pielonefritei ascendente, a
prostatitei, orhoepididimitei, hidroureterului și hidronefrozei. În cazurile de stază urinară îndelungată
pot apărea calculi în vezica urinară.
N.123 Hidrocefalie :Pe secțiunea țesutului cerebral, ventricolele laterale sunt extinse, conțin o
cantitate excesivă de lichid cefalorahidian. Țesutul cerebral e atrofiat.
DEFINITIE:Hidrocefalia – acumularea excesivă a lichidului cefalorahidian în sistemul ventricular, cauza
fiind stenoza găurii Monro și a apeductului Sylvius, a găurilor Magendie și Luschka. Se poate dezvolta în
urma leptomeningitelor, tumorilor encefalice, traumatismelor SNC, se întâlnește hidrocefalia ex vacuo,
când are loc hiperproducția compensatorie a lichidului cefalorahidian ca reacție la diminuarea țesutului
cerebral în boala Alzheimer, după hemoragii parenchimatoase, infarcte cerebrale ischemice. Dacă este
dilatat întregul sistem ventricular hidrocefalia se numește comunicantă, iar dacă există un obstacol în
interiorul sistemului ventricular – hidrocefalie necomunicantă, în astfel de cazuri se dilată doar o
porțiune de ventricul. Varianta necomunicantă se poate întâlni în tumori ependimare, în papilomul
plexurilor coroide, abcese cerebrale, hemoragii parenchimatoase, intraventriculare, epi- sau subdurale.
Hidrocefalia produce atrofia prin compresiune a parenchimului cerebral.
Def.: Hidronefroza(uronefroza)-dilat.bazinet. renal șia a calicelor prin acumularea urinei aseptice. Dacă
procesul e unilat.atrofia poate avansa pînă la dispariția totală a parenchim.renal, rinichiul trnasf.într-un
sac cu pereții subțiri.
Cauzele mai frecvente: - hidronefroza unilaterală: calculi, atrezia, stricturi inflamatorii, tumori ale
ureterului, tumori ale vezicii urinare sau ale organelor adiacente (colului uterin, rectului, nodulilor
limfatici), fibroza retroperitoneală; - hidronefroza bilaterală: atrezia ureterelor, calculoza
bazinetală/ureterală bilaterală, carcinoame de vezică urinară și de prostată, prostatita, strictura uretrei.
Consecințe:Hidronefroza unilaterală duce la atrofia, nefroscleroza și ratatinarea rinichiului afectat și
hiperplazia compensatorie a rinichiului contralateral, iar cea bilaterală - la atrofia și scleroza rinichilor și
insuficiență renală cronică progresivă.
Micro/Macro № 10. Hiperemia venoasă (congestia) cronică a ficatului (ficat muscad). Indicaţii: 1. Vena
centrolobulară dilatată, congestinată. 2. Porţiunile centrale ale capilarelor sinusoidale dilatate,
congestionate. 3. Cordoanele hepatice atrofiate din centrul lobulului. 4. Cordoanele hepatice şi
capilarele sinusoidale nemodificate de la periferia lobulului.
Macro 71: Ficatul e mărit în dimensiuni, de consistență densă. Capsula e extinsă și netedă. Marginea
anterioară a ficatului e rotunda. Pesecțiune țesutul hepatic are aspect pestriț se aseamănă cu miezul
nucii muscatel: multiple mici focare de culoare roșie închise,alternează cu multiple mici fiacre de culoare
gălbuie.
Hiperemia venoasă- creştere a volumului de sânge într-un organ sau ţesut datorită reducerii refluxului
de sânge, afluxul de sânge rămânând eschimbat.
Cauzele: mai frecvent în insuficienţa cardiacă dreaptă (stază în circulaţia mare) sau în tromboza venelor
hepatice (sindromul Budd-Chiari).
Tabloul microscopic: Venele centrale ale lobulilor hepatici şi porţiunile adiacente ale capilarelor
sinusoidale sunt dilatate, pline cu sânge, în centrul lobulilor se observă hemoragii diapedetice („lacuri de
sânge"), hepatocitele sunt atrofiate, porţiunile centrale ale trabeculilor hepatici subţiri, aproape liniari
(aceste zone pericentrolobulare macroscopic au culoarea roşie închisă). în zonele intermediare ale
lobulilor se observă distrofia grasă a hepatocitelor (macroscopic apar brune- galbene), iar în zonele
periferice capilarele sinusoidale şi hepatocitele nu sunt modificate, structura trabeculară este păstrată
(macroscopic culoarea acestor zone este cafenie-roşietică - aspectul obişnuit al parenchimului hepatic).
Tabloul macroscopic: Ficatul este mărit în dimensiuni şi masă, are capsula extinsă, netedă, consistenţa
crescută, marginea anterioară rotunjită, pe secţiune cu desenul lobular foarte accentuat, aspect
caracteristic pestriţ, asemănător cu miezul nucii americane (nucii muscade), din cauza alternanţei unor
focare mici punctiforme de culoare roşie închisă (zonele centrolobulare ale lobulilor hepatici) cu altele
de culoare brună-galbenă (zonele periferice ale lobulilor). Acest aspect pestriţ al ficatului de stază se
datorează particularităţilor circulaţiei sanguine şi angioarhitectonicii organului.
Macro 38: Pe secțiunea țesutlui pulmonar se evidențiază zone de culoare roșie închisă cu nuanță brună,
de consistență densă, formă triunghiulară: baza orientată spre pleura viscerală iar virful spre hilul
plăminului. Pe pleura viscerală în aceste zone se observă depozitări de fibrină de culoare gălbuie.
Infarctul- necroza vasculară care se dezvoltă din cauza insuficienței circ.sang., fiind o consecinţă a
ischemiei .
Cauza infarctului pulmonar: obstrucţia unui ramure al arterei pulmonare prin tromboză sau embolie
Sursele principale de tromboembolie ale arterei pulmonare: sistemul venos periferic, îndeosebi din
venele membrelor inferioare.
Varianta de infarct pulmonar după formă şi culoare. În majoritatea cazurilor se observă infarct
hemoragie (roșu). Este bine delimitat, are formă conică cu baza orientată spre pleură. In vârful conului,
îndreptat spre hilul plămânului, se constată adesea un tromb sau embol într-o ramură a arterei
pulmonare. Foarte rar, în plămâni, se observă infarctul alb (ischemic) - în cazul obstrucţiei arterei
bronşice prin scleroză şi obliterare.
Tabloul microscopic: în zona de infarct se constată semne de necroză a ţesutului pulmonar:• distrucţia
septurilor alveolare, • lipsa nucleilor în celulele septale şi epiteliale (alveolocite), • infiltraţia cu eritrocite
aglutinate şi hemolizate, aglomerările cărora se observă în lumenul alveolelor şi ţesutul interstiţial.
Vasele sanguine sunt dilatate şi hiperemiate. În zona periferică a infarctului se observă o reacţie
inflamatoare perifocală (infiltraţie cu leucocite polinucleare) şi aglomerări de siderofage.
Tabloul macroscopic: zona infarctului are o formă conică, cu baza spre pleură, culoarea roşie-închisă;
ţesutul, de o consistenţă dură, este compact, neaerat; pe pleură se observă depozite fibrinoase.
Variantele şi cauzele hiperemiei venoase: Hiperemia venoasă poate fi: 1. Hiperemia venoasă
generalizată se dezvoltă în legătură cu patologia inimii. Hiperemia venoasă generalizată poate fi acută
(este o manifestare a sindromului de insuficienţă cardiacă acută de ex., insuficienţa capacităţii
contractile a miocardului în infarct miocardic, miocardită acută) şi cronică (se dezvoltă în sindromul de
insuficienţă cardiacă cronică de ex., valvulopatii, cardiopatia ischemică, miocardita cronică,
cardiomiopatii, fibroelastoza endocardică). 2. Hiperemia venoasă locală se observă în cazul dereglării
refluxului sângelui venos de la un organ sau o parte anumită a corpului în legătură cu închiderea
lumenului venei (prin tromb, emboi) sau comprimarea ei din exterior (de tumoare, ţesut conjunctiv
proliferant).
Tabloul microscopic: septurile interalveolare sunt îngroşate, sclerozate, venele şi capilarele dilatate,
hiperemiate, cu pereţii îngroşaţi; în interiorul alveolelor se observă aglomerări de celule fagocitare
încărcate cu granule de hemosiderină (sideroblaşti şi siderofage); o parte din alveole conţin lichid de
edem, eritrocite întregi sau resturi de eritrocite dezintegrate.
In plămîni hiperemia venoasa cronica induce dezvoltarea a doua tipuri de leziuni - hemoragii multiple,
care determina hemosideroza plamanilor, si proliferarea tesutului conjunctiv sau scleroza. Plamanii isi
maresc volumul, devin de culoare bruna si duri - induratia bruna a plam. In morfogeneza induratiei
brune a plamanilor rolul principal ii revine hiperemiei de staza si hipertensiunii in circulatia mica, care
due la hipoxie si cresterea permeabilitatii vasculare, edem, hemoragii prin diapedeza.
№ 5. Infarct renal Indicaţii: 1. Zona de infarct: a. glomerul necrotizat; b. tub necrotizat. 2. Zona de
demarcaţie: a. vase hiperemiate; b. hemoragii. 3. Ţesut renal adiacent: a. glomerul nemodificat; b. tub
nemodificat
Infarctul- necroza unei porţiuni de organ sau a organului întreg cauzată de întreruperea irigaţiei cu
sânge, fiind o consecinţă a ischemiei . Se observa o zona extinsa, bine delimitata, de forma triunghiulara,
de culoare alba cu lizereu rosu, consistenta crescuta, pe suprafata capsulei depozite de fibrina.
Microscopic: glomerul necrotizat, tubi necrotizati, vase sangv.hiperemiate.
N.9 Infarct miocardic: în regiunea peretelui ventr.sting la secționare se evidențiază o zonă palidă-
gălbuie, de consistență flască, formă nedeterminată. La hotarul cu țesutul adiacent se observă multiple
mici hemoragii ( zona de demarcație)
Infarct miocardic- necroza ischemică acută provenită din obstrucţia unui vas coronar.
Infarct recidivant- aparitia unui focar de infarct miocardic in perioada, cand procesul necrotic primar
(suferit în urma primului infarct) înca nu s-a cicatrizat. Poate surveni in decursul a 8 saptamani de la
instalarea infarctului primar (acut).
Infarct repetat- infarctul miocardic, care se dezvolta peste cateva luni (de obicei nu mai putin de 2) sau
ani dupa cicatrizarea completa a focarului infarctic precedent pe acela sector . Apare mai des in decursul
primului an, de obicei la bolnavii de varsta ș inaintata.
Cauzele infarctului pot fi: spasmul prelungit, tromboza, embolia sau suprasolicitarea funcţională a
organului în condiţiile irigării lui insuficiente cu sânge.
Cauzele infarctului miocardic: tromboza arterelor coronare, hemoragii la nivelul plăcii de aterom,
spasme persistente ale coronarelor sau, mai rar, tromboza suprapusă pe leziuni luetice, embolia cu
punct de plecare de la nivelul vegetaţiilor valvulare din endocardita bacteriană, panarterita nodoasă,
invazii neoplazice etc.
Varianta de infarct miocardic în dependenţă de formă şi culoare: Infarctul este de obicei alb cu lizereu
hemoragie, de formă neregulată. Variante de localizare în grosimea peretelui muşchiul cardiac: zona
necrozată poate fi localizată sub endocard (infarct subendocardial), sub epicard (infarct subepicardial)
sau poate cuprinde toată grosimea miocardului (infarct transmural) Localizarea frecventă: ventriculul
stâng şi septul interventricular, foarte rar - ventriculul drept şi atriile.
Consecin e infarctului miocardic ț pot include: ruptura inimii (cauza nemijlocită a decesului), cicatrizarea
(cardioscleroză macrofocală). Complicaţiile infarctului sunt: şocul cardiogen, fibrilaţia ventriculară,
asistolia, insuficienţa cardiacă acută, miomalacia, anevrismul acut şi ruptura inimii, tromboză parietală,
pericardita.
№ 4. Tromb roşu recent în venă. Indicaţii: 1. Peretele venei. 2. Trombul în lumenul vasului: a) filamente
de fibrină; b) eritrocite hemolizat
Tromboza- constituie procesul de coagulare a sângelui în lumenul vaselor sau în cavităţile inimii în
timpul vieţii. Coagulul este format din constituenţii normali ai sângelui şi se numeşte tromb.
Factorii ce contribuie la formarea trombului: triada Wirchow a) modificările locale ale pereţilor vaselor şi
cordului (arterite, flebite, ateroscleroză, boala hipertensivă, traumatisme, endocardite septice sau
reumatice); b) tulburarea circulaţiei sanguine (încetinirea sau mişcarea rotatorie, în vârtej a curentului
sanguin în anevrisme arteriale sau cardiace, varicozităţi venoase, insuficienţa cardiacă, staza venoasă); c)
tulburarea coagulabilităţii sângelui (modificarea raportului dintre sistemele de coagulare şi
anticoagulare, creşterea numărului de trombocite, creşterea vâscozităţii sângelui, conţinutul mărit de
proteine macrodisperse şi de lipide în plasma sângelui etc.).
Tabloul microscopic al trombului roşu: reţea de fibrină în ochiurile căreia se găsesc eritrocite, trombocite
şi un număr neînsemnat de neutrofile. Tromboza venoasă se întâlneşte mai frecvent în boala varicoasă a
venelor membrelor inferioare, în insuficienţa cardiovasculară cronică, în hemoroizi.
EMBOLIA - circulaţia în sânge (limfă) a unor particule care nu se întâlnesc în condiţii normale şi produc
obturaţia completă sau parţială a vaselor sanguine (limfatice).
Embolia tisulară (celulară) - embolia cu celule izolate sau fragmente de ţesut. Se observă în primul rînd
în tumori maligne. Se dezvoltă metastaze tumorale (în cancer, sarcom, melanom)
Tabloul microscopic: Vasele limfatice sunt dilatate, lumenul obturat cu aglomerări de celule canceroase
(emboli celulari, tisulari). Embolia canceroasă a vaselor limfatice pulmonare poate avea loc în cancerul
plămânilor, al glandei mamare, al esofagului, al stomacului etc.
Micro/Macro № 101. Embolia microbiană a vaselor renale (nefrită embolică pururlentă) Indicaţii: 1.
Emboli microbieni în lumenul capilarelor glomerulare. 2. Focar de necroză în jurul embolului microbian.
3. Aglomerări de leucocite neutrofile (abces). 4. Glomerul nemodificat.
Macro 85: Rinichiul puțin mărit în dimensiuni, de consistență flască,atît pe suprafața lui cît și la
secționare se evidențiază multiple focare de culoare surie-gălbuie, de consistență flască, de dimensiuni
și formă care proimină suprafața (abcese)
Embolia microbiană - embolul este constituit din aglomerări de microorganisme (colonii de microbi,
fungi sau paraziţi), care nimeresc în sînge dintr-un focar septic. Se observă în sepsis (septicopiemie),
duce la apariţia abceselor metastatice în organe.
Complicaţii nefritei embolice purulente:sepsis, endocardită septică, autoliza septică a trombilor etc.
Sepsis- boală infecţioasă generală, cauzată de existenţa în organism a unui focar de infecţie şi care are
un şir de particularităţi etiologice, epidemiologie, clinice, imunologice şi anatomopatologice, ce o
deosebesc de alte boli infecţioase.
№ 13. Hemoragii punctiforme prin diapedeză în ţesutul cerebral. Indicaţii: 1. Aglomerări de eritrocite
(focarul hemoragic). 2. Vas sanguin. 3. Ţesutul cerebral.
Hemoragia - ieşirea sângelui din lumenul vasului sanguin sau din cavitatea inimii în mediul extern
(hemoragie externă) sau într-o cavitate a corpului (hemoragie internă).
Consecinţele: resorbţia sângelui, formarea unui chist pe locul hemoragiei (de ex. în encefal),
incapsularea sau substituirea hematomului cu ţesut conjunctiv, asocierea unei infecţii şi supuraţia
Tromboza-procesul de coagulare a singelui in lumenul vaselor sau in cavitatile inimii in timpul vietii.
- leziunile locale ale pereţilor vaselor sau cordului (în ateroscleroză, HTA, vasculite, infecţii, dereglări
autoimune, tulburări metabolice, endocardita infecţioasă sau reumatică, infarctul miocardic, traume,
intervenţii chirurgicale ;
- dereglări ale circulaţiei sanguine (încetinirea şi turbulenţa cirulaţiei sanguine – în dilatări varicoase ale
venelor, anevriseme arteriale şi cardiace);
Ateroscleroza- boală cronică, rezultată din dereglarea metabolismului lipidic şi proteic, caracterizată prin
afectarea arterelor de tip elastic şi elastico-muscular sub formă de depuneri focale intimă a lipidelor şi
proteinelor şi de proliferare reactivă a ţesutului conjunctiv.
Stadiile (fazele) macroscopice ale procesului aterosclerotic, tabloul macroscopic al intimei la toate
etapele macroscopice ale aterosclerozei: 1) pete şi bandelete lipidice- porţiuni de culoare galbenă sau
galbenă-surie (pete), care uneori fuzionează şi formează bandelete, dar nu proemină pe suprafaţa
intimei. Conţin lipide, depistate în coloraţia totală a vasului cu sudan.; 2) plăci fibroase- formaţiuni
dense, ovale sau rotunde, albe sau albe-gălbui, care conţin lipide şi proemină pe suprafaţa intimei.
Deseori stenozând considerabil lumenul vasului (ateroscleroză stenozantă). Plăcile fibroase se observă
mai ales în aorta abdominală, în ramurile pornite din aortă, în arterele inimii, encefalului, rinichilor,
extremităţilor inferioare, arterele carotide etc.; 3) leziuni complicate, reprezentate de plăci fibroase cu
exulceraţii, hemoragii şi depozite de mase trombotice; 4) calcinoză sau aterocalcinoză- depunerea
sărurilor de calciu în plăcile fibroase, adică prin calcificarea lor. PL capătă o consistenţă pietroasă
(petrificarea plăcilor), peretele vascular la nive petrificării deformându-se considerabil.
N.37 Trombembolia arterei pulmonare- în regiunea trunchiului comun al arterei pulmonare în lumen se
conțin fragmente trombotice de culoare brună, formă cilindrică cu suprafața gofrată și opacă, care nu
aderă la peretele vasului (trombemboli)
Embolia- proces patologic caracterizat prin circulaţia în sistemul cardiovascular (limfatic) a unor particule
ce nu se întâlnesc în sânge (limfă) în condiţii normale şi care produc obturaţia completă sau parţială a
vaselor sanguine (limfatice)
Sursele dezvoltării: pot fi trombii din venele membrelor inferioare (în boala varicoasă), venele pelviene
(hemoroidale) şi intraabdominale, venele cave, cavităţile cardiace drepte.
N.42 Metastaze
de cancer
(carcinom) în
plămîni- pe
secțiunea
țes.pulm.se
evidențiază
multipli noduli
tumorali de culoare surie-albicioasă, de consistență densă, de diverse dimensiuni și forme cu marginile
neclare.
Metastază-pătrunderea celulelor tumorale din nodulul tum.malign în vasele limfat. Sau sangv.cu
formarea embolilor celulari, vehiculați de la nodul tumoral malign primar în alte organe în urma
multiplicării cărora se formează nod.tumor.secund.
Hemoragia reprezinta iesirea singelui din lumenul vaselor sau din cavitatile inimii. Poate fi externa cind
singele se scurge in afara organismului, si interna cind singele se acumuleaza in tesuturi, organe sau
cavitati.
Varietati de hemoragii interstitiale: Petesie – hemoragie mica punctiforma de origine capilara Echimoza
– hemoragie in piele, de dimensiunea unei unghii care nu proemina la suprafata Sufusiune hemoragica
– hemoragie plata sub un invelis de dimensiuni mari Infiltratie hemoragica – hemoragie intrun tesut cu
extinderea singelui printre elemente tisulare
CAUZE:principală a hemoragiilor cerebrale parenchimatoase este ruptura arterelor. Este una din
manifestările bolilor cerebrovasculare. Cel mai frecvent se observă în hipertensiunea arterială (formarea
microanevrismelor, necroza fibrinoidă a arteriolelor în criza hipertensivă), leucemii, trombocitopenii
severe, anevrisme congenitale ale arterelor cerebrale. Localizarea mai frecventă este în ganglionii bazali
și talamus – 65%, puntea Varoli – 15%, cerebel – 10%. Hemoragia produce atât leziune tisulară directă,
cât și leziune ischemică secundară. Clinic se manifestă prin paralizii, afazie.
Consecințele: organizarea fibroglială, cavități chistice.
Hematom- hemoragie interstitiala cu acumulare circumscrisa de singe si formarea unei cavitati datorita
compresiunii si distructiei tesutului adiacent In tesutul encefalului se observa o acumulare de singe
coagulat de culoare rosu inchis. Infocarul hemoragic substanta cerebrala este dezintegrata ( hematom
cerebral). Mecanismul hemoragiei in acest caz este ruparea peretelui arterial. Se intilneste mai ales in
boala hipertensiva si ateroscleroza arterelor cerebrale. Clinic este insotita de coma cerebrala, paralizii.
Ulterior singele din focarul hemoragic se resoarbe treptat si apare o cavitate chistica cu peretii de
culoare bruna (datorita acumularii de hemosiderina.
Macro N.11: Epicardul este opac, suprafaţa neregulată, acoperită cu depozite albe-
gălbui de fibrină sub formă de vilozităţi, care apar datorită mişcărilor contractile ale
cordului. Inima capătă un aspect păros sau „în limbă de pisică" (cord vilos).
Depozitele de fibrină sunt flasce şi se desprind uşor (inflamaţie crupoasă).
Preparat Pe suprafața epicardului se observă depozite de fibrină colorate eozinofil, cu aspect neregulat,
rugos datorită mișcărilor contractile ale inimii, în țesutul subiacent hiperemia vaselor, edem, infiltrat
inflamator cu leucocite neutrofile, limfocite, macrofage. Macroscopic inima capătă aspect păros sau „în
limbă de pisică” (v. macropreparatul № 11).
Definitie este o inflamatie acuta exudativa fibrinoasa. Exudatul contine putin lichid,
multa fibrina, leucocite (predominant polimorfonucleare neutrofile - PMN),
macrofage, etritrocite
Cauze apare în cazul unor leziuni grave ale țesuturilor, care duc la creșterea
marcată a permeabilităţii vasculare, ceea ce favorizează extravazarea
fibrinogenului. Fibrinogenul extravazat se coagulează în fibrină sub acţiunea
tromboplastinei, care se elimină în urma necrozei ţesuturilor. Fibrina este
componentul predominant al exsudatului. Cauze:rheumatism,tuberculoză,infarct
miocardic transmural,uremie etc.
Localizare pe mucoase şi seroase, dar şi la nivelul unor organe parenchimatoase,
de ex., în plămâni, rinichi.
Consecințele: resorbția exsudatului fibrinos datorită acţiunii fibrinolitice a enzimelor
leucocitare sau organizarea lui cu formarea unor aderenţe între foiţele pericardice și
obliterarea sacului pericardic. Cu timpul, în pericardul sclerozat se depun săruri de
calciu și apare „inima în cuirasă", care se manifestă clinic prin insuficienţă cardiacă
cronică progresivă
Preparat Lobulii timici sunt micșorați în dimensiuni, stratul cortical este subțiat și
sărac în limfocite, stratul medular are un conținut de limfocite egal sau chiar mai
bogat decât în stratul cortical. Diferența corticomedulară caracteristică pentru lobulii
timici normali (cortexul bogat în limfocite, colorat intens bazofil și medulara clară,
săracă în limfocite) este slab pronunțată sau absentă. Corpusculii Hassal sunt
micșorați, prezintă mase omogene eozinofile, unii - cavități chistice, focare de
calcinoză. Reticuloepiteliul este colabat, traveele conjunctive interlobulare îngroșate.
Definitie În involuția accidentală sau de stress a timusului are loc distrucția masivă
a limfocitelor stratului cortical, fagocitoza lor activă de către macrofage, colabarea
reticuloepiteliului, calcinoza distrofică și apariția unor cavități chistice în corpusculii
Hassal. Macroscopic timusul se micșorează rapid în dimensiuni și masă (de circa 8-
10 ori în câteva zile). Semnul histologic caracteristic – egalarea sau chiar inversarea
straturilor lobulilor timici după conținutul de limfocite, dispare distincția
corticomedulară datorită depleției limfocitelor T corticale, conținutul de limfocite în
stratul medular devenind egal sau mai mare.
Cauze Se întâlnește la copii în boli infecțioase grave, tumori maligne cu metastaze,
leucoze, traumatisme, diferite stări de șoc și de stress sever, când are loc eliberarea
rapidă a corticosteroizilor de către suprarenale și stimularea antigenică masivă a
sistemului imun. Hormonii glucocorticoizi au capacitatea de a induce apoptoza
timocitelor. Gradul de involuție a timusului este cu atât mai pronunțat cu cât este mai
îndelungată și mai gravă boala de bază.
Consecinte În așa cazuri timusul se transformă într-o masă fibro-adipoasă cu insule
restante de reticuloepiteliu și un număr mic de limfocite. Importanța involuției de
stress a timusului constă în scăderea imunității celulare și umorale.
№ 201. Hipoplazia foliculilor limfatici lienali în sindromul
imunodeficitar primar combinat Indicaţii: 1. Hipoplazia foliculilor limfatici (reducerea
numărului de limfocite). 2. Pulpa roşie cu hemosideroză.
Macro 82 (rinichi mare slăninos)- rinichiul e mărit în dimensiuni, de consistență densă cu suprafața
ondulantă. Pe secțiune hotarul dintre str.cortical și cel medular e șters- nu se diferențiază. Țesutul renal
e de culoare surie-albicioasă (aspect slăninos). Consecința: nefroscleroza amiloidă (ratatinarea).
Macro 74- Ficatul este mărit în dimensiuni, pe secțiune și sub capsulă sunt prezenți
multipli noduli tumorali cu diametrul de la 0,5-1 până la 4-5 cm, de formă rotundă
sau ovalară, bine delimitați, culoarea albicioasă, repartizați relativ uniform pe
suprafața organului, parenchimul hepatic între noduli cu semne de steatoză
Preparat nodulul metastatic se vede cu ochiul liber, la examenul microscopic în ficat
se relevă un nodul, constituit din structuri glandulare atipice, polimorfe, celulele
canceroase la fel polimorfe, atipice, cu nuclee intens bazofile, sunt prezente focare
de necroză, hemoragii și infiltrație leucocitară; în parenchimul hepatic adiacent
modificări distrofice, steatoza hepatocitelor, inflamație cronică
Definitie Metastazele de cancer în ficat se dezvoltă pe cale hematogenă, cu
sângele venei porta, tumoarea primară fiind localizată în orice organ intraabdominal,
de obicei sunt multiple. În dinamică celulele canceroase din ficat ajung prin vena
cavă inferioară în inima dreaptă, plămâni, inima stângă, aortă și ramurile ei.
Cauze pot fi și din alte tumori maligne intraabdominale, de ex., sarcoame,
melanoame, coriocarcinoame, dar și din tumori maligne cu localizare primară
extraabdominală
№ 42. Hemangiom cavernos în ficat Indicaţii: 1. Cavităţi cavernoase, umplute cu sânge.
2. Capsula fibroconjunctivă a tumorii. 3. Parenchimul hepatic adiacent.
Pneumonia franc lobara- o boala acuta infecto-alergica in care se afecteaza unul sau citiva
lobi pulmonari,in alveole apare exudat fibrinos,iar pe pleura-depozite fibrinoase. Sinonime :
= lobara =fibrinoasa = pleuropneumonie
Gripa- infectie virala respiratorie acuta, maladie infectioasa provocata de virusurile gripala.
Contaminarea de la om bolnav , cale aerogena.
Cauze : virusul gripal A (cel mai grav),B,C (orthomyxoviridae) -ARN virusuri
-Incubatie (2-4 zile)
-Patrundere si multiplicare virus in alveole si epiteliu bronhiolar
necroza epiteliu bronhiei(virusul are actiune citolitica asupra epiteliului bronhiilor) distrofie epiteliu,
necroza, descuamare
*virusul mai are actiune vasopatica =hiperemie,staze,hemoragie + inhiba sistemele de protectie a
organismului
Tip : forna usoara ,( !) semigrava , grava
Forma usoara : lezare mucoasa cai respiratorii superioare = rinolaringotraheobronsita catarala acuta
-mucoasa hipermiata,tumefiata,edem, inflitratie limfo-celulara.
-distrofia hidropica a cel, epiteliu ciliat (pierderea cililor )
! Forma semigrava : afecteaza nu doar mucoasa cai resp.superioare dar si bronhiilor mici/bronhiole/
parenchim.
In trahee si bronhii –inflamatie sero-hemoragica , focare de necroza.
Consecinte :
-Descuamare cel. epiteliale
-focare de atelectazie +emfizem
-pneumonie gripala
Complicatii :
carnificarea exudatului, bronsita obliteranta,scleroza perre bronsici, bronsectazii, emfizem obstructiv,
pneumonie ccronica,insuf cardio-pulmonara.
Forma grava : Variante : 1. intoxicatie generala pronuntata 2. complicatiile pulmonare in infectia
secundara.
Edem hemoragic toxic in plamani, hemoragii extrapulmonare, panbronsita, bronsectazii.
99.Traheita crupoasa difterica Indicaţii: 1. Depozite de fibrina pe mucoasa traheii. 2. Porțiuni de
mucoasa acoperite cu epiteliu prismatic. 3. Ulcerații ale mucoasei. 4. Edem si hemoragii in stratul
submucos. 5. Inelul cartilaginos al traheii
Difteria- boala infectioasa acuta,caracterizata printr-o inflamatie fibrinoasa la locul leziunii primare si
intoxicatie generala (cauzata de absorbtia exotoxinei microb)
Cauza : bacilul difteric
Contaminare de la bolnavi/ purtatori sanatosi.
Exotoxina lui inhiba biosinteza fermentilor ciclului respiratorparalizeaza respiratia tisulara,modifica
procesele colinergica,duce la acumularea catecolaminelor in tesuturi.
Carcinomul pulmonar periferic se dezvoltă din epiteliul ramificațiilor distale ale bronhiei segmentare,
epiteliul bronhiolar și alveolar. Este localizat subpleural, poate atinge dimensiuni mari, adesea în centru
se află o cicatrice (focare vindecate de tuberculoză, infarcte sau abcese cicatrizate, focare carnificate de
pneumonie). Este cea mai frecventă formă de cancer pulmonar la femei și nefumători. Histologic, de
obicei, este un adenocarcinom. Poate infiltra pleura, țesutul pulmonar înconjurător. În cavitatea pleurală
apare exsudat sero-hemoragic sau hemoragic. Metastazează predominant pe cale hematogenă în
diferite organe: ficat, suprarenale, oase, pancreas, creier, rinichi, glanda tiroidă
Carcinom bronhopulmonar- cea mai frecventă tumoare pulmonară primară; tumoare malign constituită
din cellule epiteliale.
Tuberculoza miliară (micropreparatele No 79, 80, 82) apare în cazul diseminării hematogene a
infecției. Se observă atât în tuberculoza primară, cât și în cea secundară. În cazurile când
bacilii nimeresc în vena pulmonară se dezvoltă tuberculoza miliară extrapulmonară cu
afectarea ficatului, rinichilor, splinei, creierului, meningelor, sistemului genito-urinar, măduvei
osoase, suprarenalelor sau a unor organe izolate, iar la pătrunderea infecției în artera
pulmonară se dezvoltă tuberculoza miliară pulmonară cu afectarea ambilor plămâni. În
organele afectate apar focare de condensare de culoare alb-gălbuie, cu diametrul de 1-2 mm
(dimensiunile unui bob de mei), repartizate uniform în întreg organul, care microscopic au
structura granulomului tuberculos. Cea mai gravă localizare este meningita tuberculoasă.
44. Tuberculoza fibro-cavitară -pe sectiunea tesutului cavitar se evidentiaza multiple cavitati de
distructie (caverne) de forma neregulata,de diverse dimensiuni si forma.Pereti cavernei sunt de culoare
surie,albicioasa de consistenta densa.Suprafata interna a cavernei e acoperita cu mamse necrotice
Definitie:este o formă a tuberculozei pulmonare secundare. În genere cavernele sunt mult mai
frecvente în tuberculoza secundară decât în cea primară. Formarea cavităților de distrucție a țesutului
pulmonar începe în zonele apicale ale plămânului drept și se extind în direcție apico-caudală prin contact
nemijlocit și pe cale bronhogenă în lobul mijlociu și cel inferior. Cavernele apicale sunt mai vechi decât
cele distale. Au dimensiuni diferite, formă neregulată, pereții constituiți din 3 straturi: mase necrotice
cazeoase infiltrate cu leucocite neutrofile, țesut de granulație tuberculos, țesut conjunctiv matur. Dacă
caverna este drenată și comunică cu bronhiile, conținutul cazeos se extinde pe cale bronhială în
plămânul contralateral. Concomitent se poate dezvolta tuberculoza endobronșică, endotraheală,
laringiană și intestinală prin ingestia sputei care conține bacili tuberculoși. În cazurile, când conținutul
cavernei este evacuat pe cale bronhială, ea se colabează și se cicatrizează.
Complicațiile posibile: insuficiență respiratorie, hemoragie pulmonară, cord pulmonar, amiloidoză
secundară; la pacienții cu imunitatea compromisă poate avea loc diseminarea pe cale limfatică și
hematogenă cu dezvoltarea tuberculozei miliare.
176 . Ulcer gastric acut - Indicaţii: 1. Stratul superficial al fundului ulcerului, constituit din leucocite şi
eritrocite. 2. Mase necrotice şi detritus tisular în regiunea fundului ulcerului. 3. Focare de necroză în
stratul muscular al peretelui gastric. 4. Infiltraţie leucocitară în marginile şi fundul ulcerului.
Definitie: BOALA ULCEROASĂ - este o maladie cronică cu evoluţie ciclică,
unde elementul principal îl constituie ulcerul recidivant gastric sau duodenal.
Cauza:: •Tulburări la nivelul sistemului hipotalamo-hipofizar cu excitarea
centrelor nervului vag, intensificarea factorului acido-peptic şi motoric. • Factori
alimentari. • Factori ereditari, predispunere către această maladie. • Agenţi
infecţioşi; Infecție cu Helicobacter pylori ; Gastrită autoimună ; Gastrită atrofică ;
Antiinflamatoare nesteroidiene ;Ciroza hepatică ;
Localizează mai frecvent în curbura mică, porțiunea antrală și pilorică, pot fi și în
curbura mare. De obicei sunt multiple, mai frecvent au formă rotundă, diametrul
până la 1,0-1,5 cm, fundul este de culoare brună-închisă datorită acumulării
pigmentului hemoglobinogen hematina clorhidrică. Marginile și fundul au
consistență flască, nu sunt indurate, desenul pliurilor mucoasei adiacente nu este
modificat
Complicatii: În unele cazuri ulcerul acut poate progresa cu implicarea tunicii
musculare a peretelui gastric și chiar a seroasei, ceea ce poate duce la perforație și
peritonită. O altă complicație este hemoragia gastrică. Ulcerele acute din
regiunea micii curburi adesea se vindecă prost și trec în ulcer gastric cronic
Tipuri :
- Ulcere de stres
- Curling – în duodenul proximal se asociază cu arsuri întinse sau traumatisme severe
- Cushing – în stomac , duoden , esofag , la persoanele cu leziuni intracraniene ;
87 . Ulcer gastric cronic în acutizare 1. Marginea distală (“în terasă” ) a ulcerului. 2. Marginea
proximală, (“săpată” )a ulcerului. 3. Fundul ulcerului: a. stratul fibrino-purulent; b. stratul de
necroză fibrinoidă; c. stratul de ţesut de granulaţie; d. stratul de ţesut fibroconjunctiv cicatriceal
BOALA ULCEROASĂ - este o maladie cronică cu evoluţie ciclică, unde elementul principal îl constituie
ulcerul recidivant gastric sau duodenal
Cauza:: •Tulburări la nivelul sistemului hipotalamo-hipofizar cu excitarea
centrelor nervului vag, intensificarea factorului acido-peptic şi motoric. • Factori
alimentari. • Factori ereditari, predispunere către această maladie. • Agenţi
infecţioşi; Infecție cu Helicobacter pylori ; Gastrită autoimună ; Gastrită atrofică ;
Antiinflamatoare nesteroidiene ;Ciroza hepatică ;
Definitie: Ulcerul cronic în perioada de acutizare – este supus necrozei fibrinoide. În regiunea fundului
şi marginilor defectului sub stratul necrotic e situată o zonă de ţesut de granulaţie, mai profund – ţesut
fibros cicatricial. În pereţii vaselor de aici întîlnim necroză fibrinoidă, în lumen trombi. Dacă perioada de
acutizare trece în remisie – inflamaţia deminuiază, ţesutul de granulaţie se maturizează şi trece în ţesut
fibros, ulcerul se poate epiteliza din nou. Însă vasele sangvine afectate se sclerozează, se obliterează şi în
acest mod trofica se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult cu fiecare acutizare.
Complicatii: Hemoragii (prin erodare) – se identifică prin vomă cu un conţinut
asemănător “zaţului de cafea” , sau prin “melenă”. Perforarea ulcerului cu
peritonită. Penetrarea (cu alte cuvinte, are loc adîncirea ulcerului în organele şi
ţesuturile adiacente) – omentul mic, pancreas, ligamentul hepato-duodenal, ceva
mai rar în ficat, vezica biliară şi colonul transvers. Stenoza pilorică - îngustarea
eşirii din stomac.Malignizarea ulcerului gastric cronic (în 3-8% din cazuri).
În peretele gastric este un defect, în care mucoasa, submucoasa și parțial tunica musculară
lipsesc, în regiunea fundului se observă 4 straturi din interior spre exterior: 1) exsudat fibrino-
leucocitar (neutrofil), 2) necroză fibrinoidă, 3) țesut de granulație, 4) țesut conjunctiv matur; în
marginile ulcerului se relevă edem, infiltrație limfo-histiocitară, vasele sanguine sunt dilatate,
hiperemiate, unele cu necroză fibrinoidă și tromboză. Aceste modificări sunt caracteristice pentru
perioada de acutizare a ulcerului gastric cronic.
Ulcerul gastric cronic are o evoluție ondulantă, perioadele de acutizare se alternează cu
perioade de remisiune. Ulcerul în remisiune se caracterizează morfologic prin atenuarea
procesului inflamator, resorbția maselor necrotice, transformarea treptată a țesutului de
granulație în țesut fibroconjunctiv matur, în final fundul ulcerului este prezentat de țesut
cicatriceal, iar în unele cazuri se produce epitelizarea ulcerului; vasele sanguine sunt îngroșate,
sclerozate, lumenul stenozat sau obliterat.
Micro/Macro192. Adenocarcinom gastic tubular de tip intestinal Indicaţii: 1. Aglomerări de celule
canceroase în mucoasa gastrică. 2. Structuri canceroase glandulare în grosimea stratului muscular 3.
Zone nemodificate ale mucoasei.
Macro 60: Carcinom gastric:Pe mucoasa stomacului se evidentiaza o formatiune tumorala de forma
polipoasa ,nodulul tumoral creste preponderent exofit.În stomac este o tumoare voluminoasă cu
creştere exofită, suprafaţa neregulată, focare hemoragice, consistenţa dens-elastică, culoarea alb-surie,
aspect de ciupercă (fungoid). Se localizează mai frecvent în regiunea curburii mici şi a canalului pyloric
Definitie:Cancerul gastric este precedat cel mai frecvent de stări de precancer ca ulcerul gastric cronic
(ulcer-cancer), gastrita cronică atrofică cu metaplazia intestinală a epiteliului, displazia epiteliului, polipii
adenomatoși, infecția Helicobacter pylori .
Localizarea: mai frecventă este în regiunea curburii mici, pilorusului, antrumului piloric. Varianta
histologică cea mai frecventă este adenocarcinomul cu diferit grad de diferențiere.
Complicatii:Cancerul gastric se poate propaga prin continuitate în esofag, peritoneu (carcinomatoza
peritoneală), omentul mare, pancreas, ficat, colonul transvers, iar prin implantare – în ovare mono- sau
bilateral – tumoarea Krukenberg. Local se poate complica cu hemoragie, perforaţie, inflamaţia peretelui
gastric (flegmon). Metastazează în primul rând în nodulii limfatici regionali din regiunea curburii mici,
cardiei, suprapancreatici. Un semn patognomonic este metastaza în nodulii limfatici supraclaviculari din
stânga – semnul Virchow sau Troisier. Metastazele hematogene apar în primul rând în ficat, ulterior – în
plămâni, creier, oase, rinichi.
Adenocarcinom – tumoare glandulară malignă , derivata din epiteliu prismatic, cilindric sau
cubical membranelor mucoase si al organelor glandulare) ;
Forme histologice: Dupa gradul de diferentiere:
-tubular -inalt diferentiat
-alveolar -moderat
-papilar -diferentiere joasa
Clasificarea generala a cancerului:
1.in situ (preinvaziv) 2.pavimentos:-cornificat;-necornificat
3.glandular(adenocarcinom) 4.mucipar (coloid) 5.nedeferintiat 6.parenchimatos (medular)
7.fibros (schiros) 8.trabecular (solid) 9.dimorf
Complicatii: Metastazarea: a) Limfogenă: 1) Ortogradă (în nodulii limfatici) 2)
Retrogradă: - Mt. Virhov (n/l supraclaviculari pe stînga). Mt. Şniţler (n/l
pararectali) Mt. Krukenberg (ovare). b) Hematogenă (ficat, plămîni, oase, rinichi).
• c) Prin implantare (canceromatoza peritoneului).
În peretele gastric se relevă proliferarea unor structuri glandulare atipice, dispuse neordonat, care
infiltrează peretele, inclusiv tunica musculară până la seroasă, celulele canceroase sunt
polimorfe, au nuclee hipercrome, pe alocuri formează cuiburi celulare compacte, în lumenul unor
glande sunt celule izolate sau mici grupuri celulare, care plutesc în mucus, în stromă este
infiltrație limfoidă, dilatarea și hiperemia vaselor sanguine, hemoragii; în mucoasa păstrată se
observă semne de metaplazie intestinală a epiteliului gastric.
192.a Metastază de carcinom gastric în nodulul limfatic . 1. Aglomerări de celule canceroase în
sinusurile marginal şi medular ale limfoganglionului. 2. Foliculi limfoizi nemodificaţi.
Pe secțiunea nodulului limfatic se relevă focare de proliferare a unor structuri glandulare atipice,
polimorfe, de diferite forme șI dimensiuni, localizate preponderent în sinusul marginal șI cele
medulare.
Metastazele limfogene au o importanță majoră în evoluția clinică a cancerului gastric. Ele apar
pe cale ortogradă (în direcția curentului limfatic), primele fiind localizate în nodulii limfatici
regionali de-a lungul micii șI marii curburi ale stomacului. Prezența metastazelor în nodulii
limfatici regionali condiționează în mare măsură volumul șI amploarea intervenției
chirurgicale. Metastazele pot să apară șI pe cale retrogradă (contra curentului limfatic), de ex.,
în nodulii limfatici supraclaviculari, de obicei din stânga, care se numesc – metastaza sau
glanda Virchow, fiind în unele cazuri primul simptom al cancerului gastric. Metastaze
retrograde se observă șI în nodulii limfatici pararectali (metastaze Schnitzler).
N. 59 Carcinom esofagian:Nodulul tumoral creste atat endofit ,cat si exofit.Esofagul este sectionat
longitudinal,in treimea mediese releva un nod tumoral care creste circular,proeminind si stenoznd
lumenul cu suprafata neregulata ulcerate,acoperita cu mase necrotice.
Majoritatea cancerelor de esofag se localizează în 1/3 medie. Histologic cea mai frecventă formă - 90%
din numărul total este cancer scuamos keratinizat sau nekeratinizat.
Complicații: infiltrația în stomac, hipofaringe, traheee cu formarea fistulei esofago-traheale, laringe,
mediastin, plămâni, pleură, aortă. Metastazele limfogene – în nodulii cervicali, para-esofagieni, traheo-
bronhiali, subdiafragmali. Metastazele hematogene sunt rare.
N. 51 Polipii gastrici:Pe mucoasa stoacului se evidentiaza multiple fomratiuni tumorale de culoare roza-
surie,dede consistenta elastic de diverse dimensiuni si forma care concresc preponderent exofit.
N.52 Ulcerul gastric cronic:Pe mucoasa stomacului in regiunea pilorica se evidentiaza un defect ulceros
de forma alungita/ovala cu dimensiuni de 1,5-2cm cu marginile de consistenta densa .Marginea
orientate spre pilor e in forma de terasa,iar marginea orientate spre esofag e afractuoasa.
Ulcer gastric peptic de obicei este solitar (80%), localizat mai frecvent în regiunea micii curburi și antro-
pilorică. Dezvoltarea ulcerului cronic este frecvent precedată de eroziunea gastrică și ulcerul acut. În
10-20% de cazuri ulcerul gastric coexistă cu ulcerul duodenal. În perioada de acutizare fundul ulcerului
este acoperit cu mase necrotice, exsudat fibrino-purulent, pot fi cheaguri de sânge, mucoasa în
marginile ulcerului este edemațiată și hiperemiată. În perioada de remisiune fundul este prezentat de
țesut cicatricial, este neted, curat, dens, marginile la fel de consistență fermă.
Complicațiile ulcerului gastric cronic pot fi clasate în 5 grupuri: 1) distructive – a) hemoragie prin
erodarea vaselor sanguine, care se poate manifesta prin vomă cu „zaț de cafea” și melenă, b) perforație
cu peritonită și c) penetrație, care se poate produce în pancreas, micul epiploon, ligamentul hepato-
duodenal, mult mai rar în ficat, colonul transvers, vezica biliară; 2) complicații inflamatorii – gastrită
periulceroasă și perigastrită, care poate duce la aderențe cu organele învecinate; 3) complicații
cicatriciale – stenoza și deformarea stomacului, mai frecvent stenoza pilorică, care se poate manifesta
prin retenția maselor alimentare și vome frecvente; 4) malignizarea, transformarea în carcinom gastric,
care se observă în aproximativ 1% de cazuri; 5) complicații mixte, de ex. perforație și hemoragie,
penetrație și hemoragie.
N.53 Ulcer gastric cronic perforant:Pe mucoasa stomacului se evidentiaza in regiunea pilorica un ulcer
cronic performant cu marginile de culoare surie albicioasa de consistenta densa.Pe fondul ulceratiei se
dezvolta peritonita
Perforația are loc în perioada de acutizare a ulcerului gastric cronic și duce la peritonită. Perforează mai
frecvent ulcerele pilorice sau ulcerele peretelui anterior al bulbului duodenal. Perforația ulcerului
duodenal este mai frecventă decât a ulcerului gastric.
Complicatii:La început se dezvoltă peritonită fibrinoasă, localizată în jurul orificiului de perforație, iar
ulterior inflamația se extinde pe tot peritoneul, devenind generalizată și, de regulă, fibrino-purulentă.
Dacă sunt aderențe în regiunea fundului ulcerului ele pot delimita procesul inflamator și peritonita
devine localizată.
N.54 Ulcer duodenal cronic: In regiunea bulbului duodenal se evidentiaza un defect ulceros cu marginile
dede coconsistenta densa,dimensiunile 1,5-2 cm ,forma neregulata.
Definitie:Ulcerul duodenal este mult mai frecvent comparativ cu ulcerul gastric, se localizează imediat
postpiloric, în primii câțiva cm după valva pilorică, de obicei, în peretele anterior al bulbului duodenal,
dar poate fi și în peretele posterior (ulcer bulbar) și mult mai rar – în porțiunea postbulbară. Uneori
ulcerele sunt multiple și pot fi amplasate față în față pe pereții anterior și posterior - ulcere-amprente.
Complicațiile: a) hemoragie, de obicei din ulcerul peretelui posterior, b) perforația ulcerului peretelui
anterior, c) penetrația ulcerului peretelui posterior, de obicei în capul și corpul pancreasului, care poate
duce la pancreonecroză, d) procese inflamatorii – duodenită periulceroasă și periduodenită cu formarea
unor aderențe cu organele adiacente, e) complicații cicatriciale – stenoza și deformarea bulbului
duodenal, care se întâlnește numai în ulcerul peretelui posterior. Malignizarea nu se observă niciodată.
Micro/Macro 88. Apendicită acută flegmonoasă – ulceroasă Indicaţii: 1. Defecte ulceroase ale
mucoasei. 2. Infiltraţie neutrofilică difuză a tuturor straturilor peretelui apendicelui.
MACRO 55 Apend.acută ulcero-flegmonoasă cu periapendicită: Apendicele vermicular
este dilatat, suprafața mată, seroasa edemațiată, hiperemiată, cu focare hemoragice
și depozite de fibrină de culoare albicioasă, mezenteriolul este edemațiat,
hiperemiat, cu hemoragii și fibrină
Definitie/clasificare: APENDICITA - prezintă inflamaţia apendicelui vermicular
însoţită de un sindrom clinic caracteristic Apendicita acută - durează 2 – 4 zile.
Forme morfologice (Superficială, Flegmonoasă, Apostematoasă (cu microabcese
intramurale), Flegmonoasa-ulceroasă, Gangrenoasă). Formi histologice sunt: a)
apendicita catarală, b)flegmonoasă, c)ulcero-flegmonoasă și d) gangrenoasă.
Cauza: obstrucția lumenului apendicelui vermicular, care poate fi condiționată de
procese de fibroză în porțiunea proximală, calculi, inclusiv coproliți (fecoliți),
tumori, paraziți, corpi străini. Acești factori duc la retenția conținutului și
creșterea presiunii intraluminale în apendicele vermicular, ischemia mucoasei,
lezarea epiteliului, pătrunderea infecției și dezvoltarea inflamației acute
Complicatii: a) perforația sau autoamputarea în forma gangrenoasă cu dezvoltarea
peritonitei localizate sau generalizate, b) extinderea inflamației pe membrana
seroasă – periapendicită, pe mezenteriol - mezenteriolită și pe cec – peritiflită, c)
empiem (acumularea puroiului în lumenul apendicular), d) abcese în fosa iliacă
dreaptă, în bazin între vezica urinară și rect și subdiafragmal pe dreapta, e)
pileflebită (inflamația venei porte) cu abcese în ficat. ,tromboflebita
mezenterica;Complicațiile tardive: aderențe cu omentul mare, intestinul subțire,
alte organe și mucocelul
88 a . Apendicită cronică 1. Obliterarea lumenului apendicelui vermicular. 2. Peretele
apendicelui substituit cu ţesut conjunctiv şi adipos. 3. Stratul muscular atrofiat.
N.61 Carcinom sigmoidian:In colon se evidentiaza un nodul tumoral de forma polipoasa cu suprafata
neregulata in care se observa zone de necroza si ulceratii .Consistenta densa,de culoare roza-
surie .Nodulul tumoral creste atat exofit,cat si endofit.
Definitie:Cancerul colonic este localizat mai frecvent în ordine descendentă: în rect (60%), sigmă,
colonul descendent, cecul și regiunea ileocecală, colonul ascendent, flexura hepatică și flexura lienală.
Complicatii:cu ocluzie intestinală, hemoragie, perforație și peritonită, infiltrația țesuturilor/organelor
adiacente, flegmon. Metastazele apar în primul rând pe cale limfogenă în nodulii limfatici regionali, iar
metastazele hematogene sunt relativ tardive și se observă mai frecvent în ficat, plămâni, creier, oase și
ovare. Microscopic în majoritatea absolută a cazurilor (90-95%) cancerul colonic este adenocarcinom.
Dintre precursori se întâlnesc mai frecvent adenoamele, polipoza adenomatoasă familială, colita
ulceroasă nespecifică și boala Crohn
N.58 Intumescenţa encefaloidă a plăcilor Payer în febra tifoidă:Placile payer sunt marite in
dimensiuni ,proemina pe suprafata mucoasei intestinale,au culoare cenusie-roz si aspect plicurat
asemanator curcumvolutiei emisferelor cerebrale, de unde și denumirea acestui stadiu „intumescență
encefaloidă a plăcilor Payer”; în unele plăci se observă mase necrotice, care se detașează parțial,
formând ulcerații, marginile cărora sunt puțin ridicate datorită edemului și inflamației; ulcerele au
lungimea și forma plăcilor Payer, în medie de 6-8 cm și sunt situate în lungul axului longitudinal al
intestinului; mucoasa adiacentă este edemațiată și hiperemiată.
Definitie:Febra tifoidă este cauzată de Salmonella typhi, se transmite pe cale alimentară. Primele
modificări morfologice se produc la nivelul plăcilor Payer și a foliculilor solitari, mai pronunțate în ileon.
Se dezvoltă inflamație productivă cu proliferarea monocitelor și histiocitelor, care înlocuiesc limfocitele;
unele monocite se transformă în macrofage mari, cu citoplasma clară, care fagocitează bacilii tifici și se
numesc celule tifice, iar aglomerările lor formează granuloame sau noduli tifici. Datorită acestor procese
proliferative se dezvoltă intumescența encefaloidă a plăcilor Payer. Ulterior are loc necroza
granuloamelor tifice, detașarea treptată a maselor necrotice și apariția ulcerațiilor, inițial acoperite cu
mase necrotice (ulcere „murdare”), care peste o săptămână devin curate, cu fundul neted, prezentat de
stratul muscular sau mai profunde până la peritoneu (ulcere „curate”).
Complicatii: Ulcerațiile se pot complica cu hemoragii și perforație. Pe locul ulcerelor se formează
cicatrici fine, care au forma plăcilor Payer. Complicațiile generale: pneumonie, colecistită, necroza
ceroasă a mușchilor scheletali, osteomielită, meningită, sepsis.
În anevrismul veritabil se afectează toate 3 tunici ale peretelui aortei (intima, media, adventiția), iar
anevrismul fals (pseudoanevrism) este cauzat de un defect în peretele vascular, care duce la apariția
unui hematom extravascular, care comunică cu spațiul intravascular („hematom pulsatil”). În anevrismul
disecant sângele pătrunde sub presiune printr-un defect superficial al intimei în grosimea peretelui
aortei, disociind tunicile ei. Mecanismul patogenetic constă în modificările degenerative ale peretelui
aortei.
№ 65. Infarct miocardic recent: 1. Zona de infarct (carioliză). 2. Miocardul adiacent persistent.
Localizarea cea mai frecventa: bazinul ramurii anterioare interventriculare a a.coronare stingi
(apex, perete ant si lateral a VS, partea ant a septelui interventr)
*rar-partea post (ram. circumflexa a a.coron.stingi, daca si a.dreapta → IM vast
Cauza: -ateroscleroza -spasm (HTA) arterei coronare -tromembolia -suprasolicitarea
functionala (stress)
Stadiile infarctului:
1.Necrotic
2.Cicatrizare (organizare)
Clasificari:
1.Dupa timpul aparitiei: 3.Dupa localizarea:
-IM primar (acut): acupa ~ 8 sapt. dupa instalarea ischemiei
-IM repetat: peste 8 sapt. de cel primar -sub endocard(infarct subendocardial)
-IM recidivant: apare pe parcursul a 8 sapt. dupa cel primar-sub epicard (infarct subepicardial)
2.Dupa gradul de extindere:
-microfocal -transmural -partea mijlocie a peretelui (intramural)
-cuprinde toată grosimea miocardului(infarct
-macrofocal
Consecinţe: autoliza, organizarea, incapsularea, petrificarea, formarea chisturilor, hemosideroza,
supuraţia.
Complicaţii: insuficienţă acuta, soc cardiogen, asistolia, fibtilatia, miomalacia, pericardita,
tromboza parietala şi anevrism cardiac acut
№ 65a. Infarct miocardic în curs de organizare: 1. Zona de infarct. 2. Infiltraţia leucocitară la periferia
zonei de infarct. 3. Ţesut de granulaţie în jurul zonei de necroză. 4. Miocardul persistent.
*7-8 saptam
*incepe cind leucocite sunt inlocuite cu macrofagi si fibroblasti
• zona de infarct
• infiltrat de macrofage care absorb mase necrotice (detritus cel)
si fibroblasti ce formeaza t.de granulatie →t.conj.
• t.de granulatie in jur de necroza
• miocard persistent hipertrofiat
Preparat:. În miocard se depistează focare necrotice cu carioliza cardiomiocitelor,
unele celule cu semne de plasmocitorexis, pe alocuri formează focare eozinofile
omogene, astructurate (detrit necrotic), se observă infiltrație leucocitară și
hemoragii; aceste zone sunt înconjurate de țesut de granulație bogat în capilare și
elemente celulare; în mușchiul cardiac adiacent distrofia proteică a
cardiomiocitelor, edem stromal.
Definitie/clasificare: Infarctul miocardic are trei stadii în dezvoltarea sa • stadiul
ischemic sau prenecrotic • stadiul de necroză • stadiul de organizare.Alte
tipuri:transmurale,subendocardice,microscopice.
Complicațiile infarctului miocardic acut: a) șocul cardiogen, b) insuficiența cardiacă acută, c) edemul
pulmonar, d) aritmii (fibrilația ventriculară, asistolia și a.), e) ruptura peretelui ventricular cu tamponada
pericardului, f) pericardita fibrinoasă, g) tromboza murală intracardiacă și tromboembolii și a
Tromboza intracardiacă se întâlnește în afecțiunile în care are loc inflamația endocardului parietal. Se
observă în endocardita parietală reumatismală, infarct miocardic transmural sau subendocardial,
cardiomiopatii. Tromboza auriculului stâng poate fi în stenoza mitrală, iar a auriculului drept – în
insuficiența cardiacă congestivă cronică. Un factor cauzal important este fibrilația atrială. Tromboza
intracardiacă pe stânga poate duce la tromboembolia arterelor circulației mari cu infarcte în creier,
splină, rinichi, gangrena extremităților sau intestinală, iar tromboza cavităților drepte ale inimii – la
infarcte pulmonare sau tromboembolia trunchiului comun al arterei pulmonare.
N.16 Endocardită valvulară verucoasă acută-Pe suprafața atrială a cuspidelor mitrale se evidențiază
depozite de mase trombotice fine, de culoare brună, de consistență densă care aderă la endocardul
valvular. Cuspidele sunt deformate, ingroșate,semitransparente, puțin immobile. Coardele tendinoase
–îngroșate,scurtate, pe alocuri fuzionate.
Endocardita acută este o infecţie agresivă, distructivă, care implică adesea un microorganism foarte
virulent ce atacă o valvă anterior normală. Aceste infecţii se asociază cu morbiditate înaltă chiar în
condiţiile administrării terapiei antibiotice adecvate şi/sau intervenţiei chirurgicale.
Endocardita valvulară este o manifestare a carditei reumatismale. Are loc mai frecvent afectarea numai
a valvulei mitrale (~70%) și afectarea concomitentă a valvulei mitrale și aortice (~25%).Valvulita acută se
manifestă prin necroză fibrinoidă, infiltrație inflamatorie celulară, granuloame Aschoff, depozite de
fibrină sub formă de veruci cu diametrul de 1-2 mm, dispuse în formă de șirag de-a lungul marginilor de
închidere ale valvulelor.Valvulita cronică se manifestă prin organizarea inflamației acute și a verucilor
fibrinoase, apariția verucilor noi, mai mari pe valvele deja deformate, îngroșate, scleroza și retracția,
scurtarea cuspelor și a foițelor semilunare, concreșterea lor, calcinoză. Consecințele funcționale constau
în insuficiența sau stenoza valvulară și dezvoltarea treptată a insuficienței cardiace congestive
N.8 Tromb sferic în atriul sting-Atriul sting al inimii e dilatat, în cavitățile lui se conține tromb sferic cu
diametru de 5-6cm suprafața netedă, lucioasă, consistență densă care se află liber în cavit. Atrială, nu
aderă la perete, valvula mitrală e stenozată.
Trombul sferic în atriul stâng al inimii se întâlnește foarte rar, se observă mai frecvent în stenoza mitrală
cu dilatarea atriului și circulația turbulentă, rotatorie a sângelui, ceea ce favorizează formarea și
creșterea în dimensiuni a trombului, care capătă treptat aspect sferic. Trombul sferic în atriul stâng
poate duce la moarte subită.
-afecțiune acută a ficatului care se manifestă prin necroza țesutului ( necroza hepatocitară
marcată insuficiența hepat.acută(cauza: medicamente, toxine))
Cauze: -intoxicații cu ciuperci (aliment. De proastă calitate); - complicații a hepatite
virale( virus.hepatic A,B,C); -medicamentele(antidepresivele,antimicobacteriene
(rifampicină),halotan); -boala hepat.cronică( ciroză hepat.); -la gravide-tireotoxicoză
Stadiile: galben(apare în primele zile);roșu (în saptamina a treia a bolii)
Modificari: Structura normală a ficatului este ștearsă, spațiile portale sunt păstrate zonal, în unele arii
doar vase sanguine. În ducturile biliare este colestază. Parenchimul restant este traversat de necroze
extinse în „punți” (centro-centrale, centro-portale și porto-portale). În focarele de necroză sunt prezente
celule inflamatorii: limfocite, macrofage, neutrofile. Detritul celular este impregnat cu bila.
N.209 Hepatita virală acută: 1.Distrofia hidropică a hepatocitelor 2.Infiltrat inflamator în tractul
portal 3. Corpusculi Councilman
Hepatita virală - boală virotică, caracterizată prin lezarea preponderentă a ficatului şi a tubului digestiv.
Clasificare (hepatitei): primară (adică se poate dezvolta ca o boală de sine stătătoare)/secundară (cao
manifestare a altei boli) în funcţie de caracterul evoluţiei se distinge hepatita acută şi cronică.
Aspect microscop.: Multe celule hepatice sunt tumefiate şi vacuolate, fenomen cunoscut ca
„degenerescență balonică”. În tractele portale se observă infiltrație inflamatorie celulară. Cordoanele
hepatice prezintă atât necroză hepatocitară (mai pronunțată în zonele centrolobulare), cât și fenomene
de regenerare. Hepatocitele necrotizate prin apoptoză sunt eozinofile și ratatinate (corpusculi
Councilman). Hepatocitele regenerate sunt mari, conținând frecvent mai multe nuclee
Consecinţele : Dacă bolnavii nu mor în perioada acută prin comă hepatică, la ei se dezvoltă ciroza
hepatică macronodulară postnecrotică
Modif. Extrahep. în hepatita virală: icter şi hemoragii multiple în piele, seroase şi mucoase, mărirea
ganglionilor limfatici, îndeosebi a celor mezenterici, şi a splinei pe contul hiperplaziei elementelor
reticulare. în hepatita acută foarte frecvent se dezvoltă inflamaţia catarală a mucoasei căilor respiratorii
superioare şi a tubului digestiv. în epiteHul tubilor renali, în cardiomiocite şi neuronii SNC se constată
modificări distrofice. în hepatita cronică activă se dezvoltă leziuni sistemice ale glandelor exocrine
(salivare, gastrice, intestinale, pancreatice) şi ale vaselor (vasculite, glomerulonefrită)
Moartea în hepatita virală survine prin insuficienţă hepatică acută (forma necrotică) sau cronică
(hepatita cronică activă cu evoluţie în ciroză). într-o serie de cazuri se dezvoltă sindromul hepato-renal.
Ciroza hepatică este o boală cronică, caracterizată printr-o insuficienţă hepatică progresivă în legătură
cu fibroza cicatriceală şi remanierea structurală a ficatului. (ficat dur nodular de culoare roşcată)
Etiologia. In funcţie de cauza, care duce la dezvoltarea cirozei, deosebim ciroza: 1) infecţioasă (hepatita
virală, bolile parazitare ale ficatului, infecţia căilor biliare); 2) toxică şi toxicoalergică (alcoolul, toxine
industriale şi alimentare, substanţe medicamentoase, alergeni); 3) biliară (colangita, colestaza de divers
gen); 4) alimentaro-metabolică. (carenţa de proteine, vitamine, factori lipotropi, ciroza tezaurismozică
în dereglările metabolice ereditare); 5 ) circulatorie ( s t a z a v e n o a s ă cronică în ficat), 6)
criptogenetică.
Cele mai frecvente cauze ale cirozei hepatice din lume: -Abuz de alcool. -Hepatite virale. -
Steatohepatoză nealcoolică. Alte cauze includ boala tractului biliar și suprasolicitarea fierului.
formele microscopice de ciroză, reieşind din particularităţile structurale ale nodulilor de regenerare, se
disting ciroza monolobulară (nodulii de regenerare ocupă un lobul hepatic), multilobulară (ei sunt
formaţi pe baza câtorva lobuli hepatici) şi monomultilobulară (combinarea primelor două tipuri )
Momentul cheie în geneza cirozei îl constituie distrofia (hidropică, balonică, grasă) şi necroza
hepatocitelor, apărute în legătură cu acţiunea diferitor factori.
Complicaţii:coma hepatică, hemoragiile din varicele esofagiene sau gastrice, trecerea acesteia în
peritonită (ascită-peritonită), tromboza venei porte, dezvoltarea cancerului. Multe din aceste complicaţii
devin cauza decesului bolnavilor.
In funcţie de particularităţile histogenezei cancerul hepatic se divide în: 1) hepatocelular; 2) din epiteliul
ductulilor hepatici (colangiocelular); 3) mixt (hepatocolangiocelular); 4) hepatoblastom.
Metastazează cancerul hepatic atât pe cale limfogenă (ganglionii limfatici paraportali, peritoneul), cât şi
hematogenă (plămâni, oase).
Tumorile maligne ale ficatului pot fi primare sau secundare. În majoritatea cazurilor, carcinomul hepatic
primar se dezvoltă din hepatocite - așa-numitul carcinom hepatocelular. Mai rar, carcinomul apare din
căile biliare (cololangiocarcinom)
Formele macroscopice de cancer hepatic : cancerul nodular- tumoarea este reprezentată de unul sau
mai mulţi noduli; cancerul masiv - tumoarea ocupă o porţiune masivă din ficat şi cancerul difuz - tot
ficatul este ocupat de numeroşi noduli tumorali confluenţi.
Formele particulare de cancer sunt cancerul “mic" şi peduncular. Caracterul de creștere al tumorii poate
fi expansiv, infiltrativ şi mixt (expansiv-infiltrativ). La particularit.de creștere ale cancerului hepatic se
referă creşterea pe parcursul sinusoidelor şi creșterea prin substituție.
Printre tipurile histologice de cancer hepatic se disting formele trabeculară, tubulară, acinoasă, solidă,
cu celule clare.
Complicaţiile şi cauza exitusului adesea sunt hepatargia, hemoragia în cavitatea abdominală din nodulii
tumorali în curs de necrozare, caşexia.
Nr.74 Metastaze de carcinoma în ficat-Atît pe suprafața ficatului cît și la secționare se evidențiază
multipli noduli tumorali de culoare surie-gălbuie de diverse dimensiuni și formă, cu marginile neclare.
Pe secțiunea unor noduli se observă focare de necroză și hemoragii.
Nr. 132 Gușa Coloidă Glanda tiroidă e mărită în dimensiuni, de consistență densă cu suprafața
nodulară.La secționare se evidențiază mici formațiuni chistice de diverse dimensiuni cu conținut
colloidal,culoare cafenie.
Efectele clinice se manifestă prin compresiunea organelor cervicale adiacente, ceea ce poate provoca
obstrucția căilor respiratorii, disfagie, compresiunea vaselor mari ale gîtului și porțiunii superioare a
toracelui (sindrom de venă cavă superioară).
Definiţie: •Mărire difuză în volum a glandei tiroide, fără nodularitate şi fără modificări de funcţie
Cauze: 1. insuficientă de iod din organism din cauza conținutului redus de apă și alimente. Aceasta
determină formarea unei cantități crescute de coloizi, ceea ce duce la o creștere a dimensiunii
glandei tiroide; 2.modificări ale parenchimului glandei tiroide, caracteristice persoanelor de peste 40
de ani; 3.periodice "salturi" la nivelul hormonilor sexuali la femei, din motive fiziologice;
4.caracteristicile structurale genetice ale glandei tiroide; 5.leziuni la nivelul gâtului; 6.niveluri ridicate
de radiații; 7.disfuncțiile altor organe ale secreției interne.
Morfologic distingem după aspectul exterior guşa difuză, nodulară şi difuză-nodulară (mixtă), după
structura histologică - coloidă şi parenchimatoasă.
Guşa coloidă e constituită din foliculi de diverse dimensiuni, umpluţi cu coloid. în unele cazuri foliculii
sunt mari, asemănători unor chisturi, cu epiteliu aplatisat (guşa coloidă macrofoliculară), în altele - mici
(guşă coloidă microfoliculară), iar în unele, de rând cu cei mari, se întâlnesc şi foliculi mici (guşă coloidă
macro-microfoliculară). în guşa coloidală e posibilă proliferarea papiliferă a epiteliului (guşă coloidă
proliferativă).
Consecințe:Cu timpul în ţesutul guşei apar dereglări ale circulaţiei sanguine, focare de necroză şi
petrificare, de proliferare a ţesutului conjunctiv, uneori cu formarea ţesutului osos. Guşa coloidă, de
obicei, e nodulară, densă pe secţiune.
N.115 Gusă difuză toxică (boala Graves) (tireotoxicoză) :1.Foliculi deformați 2. Proliferarea
epitel.folicul.cu formarea unor struct.papilare 3. Colorația slabă și vacuolizarea coloidului 4. Infiltrația
limfocitară a stromei
Sindrom caracterizat prin hipertiroidism intens produs de o guşă difuză, uneori asociată cu exoftalmie şi
dermatopatie infiltrativă
Macroscopic: ✓ Gușă moderată şi simetrică ✓ Capsulă intactă, fără aderenţe ✓ Pe secţiune aspect
cărnos omogen
Clinic: ✓ Femei tinere ✓ Triada: guşă difuză cu hipertiroidism, exoftalmie, mixedem pretibial
N.210 Adenom hipofizar corticotrop (bazofil): 1.celule tumorale cu citoplasma bazofilă 2.hemoragii în
stroma tumorii
Adenomul -este tumoarea benignă a organelor glandulare şi a mucoaselor tapetate cu epiteliu prismatic.
Are aspect de nodul bine delimitat, de consistenţă moale, pe secţiune ţesutul e alb-roz, uneori în
tumoare se remarcă chisturi.
№ 14. Feocromocitom: 1. Nodul tumoral: a. cuiburi de celule tumorale; b. rețea vasculară bogată. 2.
Cortexul suprarenal
Cauza: diabetul zaharat (proteinele glicozilate neenzimatic se depun pe membranele bazale ale
capilarelor din intreg organismul - microangiopatie diabetic hialinoza mezangiului și
distrugerea glomerulilor
Etiologie: în unele cazuri –infecţia, mai frecvent bacteriană (glomerulonefrită bacteriană: streptococului
ß-hemolitic), alcoolul, de natură ereditară (ex. Sindr.Alport)
Semilunele apar prin proliferarea celulelor epiteliale scuamoase ale foiței parietale a capsulei
glomerulare și migrarea monocitelor/macrofagelor, leucocitelor neutrofile, exsudarea fibrinei în spațiul
capsulei. Creșterea rapidă și fibroza semilunelor duce la ocuparea completă a spațiului urinar, nefronul
respectiv devenind nefuncțional. Deoarece această formă de glomerulonefrită este bilaterală, difuză, cu
implicarea a 80% de glomeruli, se instalează rapid insuficiența renală (în câteva săptămâni sau luni), iar
morfologic se dezvoltă glomeruloscleroză și glomerulohialinoză, atrofia tubilor și ratatinarea
progresivă a rinichilor.
Clinic se manifestă prin sindrom nefritic: hematurie, proteinurie, cilindrurie, oligurie, edeme,
hipertensiune arterială.
Mecanismul patogenetic predominant este cel imun, care poate fi de 3 tipuri: tipul 1 – cu anticorpi anti-
membrană bazală a glomerulilor (12% de cazuri), de ex. în sindromul Goodpasture, tipul II - cu complexe
imune (44% de cazuri), de ex., în lupusul eritematos diseminat, unele cazuri de glomerulonefrită
poststreptococică și tipul III - minimal-imună (pauci-imună, de la engl. paucity – sărăcie) cu anticorpi
anti-citoplasmă neutrofilică (44% de cazuri), de ex. în unele vasculite sistemice.
Complicații: insuficiență renală acută sau cronică, insuficiență cardiovasculară, hemoragii cerebrale
Glomerulonefrita cronică este o boală de sine stătătoare, care evoluează lent, durează ani de-a rândul şi
finalizează cu nefroscleroza difuză și ratatinarea granulară a rinichilor.
Cauza dezvoltării glomerulonefritei cronice nu este cunoscută, însă mecanismul dezvoltării e legat de
complexele imune circulante. Este cea mai frecventă cauză a insuficienței renale cronice cu uremie
azotemică. Alte complicații – insuficiență cardiovasculară, hemoragie cerebrală,cord vilos(cauza:
uremie), pneumonie fibrinoasă, pericardita uremică.
Glomerulonefrita cronică e prezentată de două tipuri morfologice – mezangială (se dezvoltă ca rezultat
al proliferării mezangiocitelor ea răspuns la depunerea complexelor imune sub endoteliu şi în mezangiu)
şi fibroplastică (sclerozantă(reprezintă o formă comună, în care scleroza şi hialinoza anselor capilare şi
formarea aderenţelor în lumenul capsulei finalizează modificările, proprii altor tipuri morfologice de
nefrită.)).
№ 152. Pielonefrita cronică. : 1. Infiltrat celular inflamator în stroma rinichiului (în ţesutul interstiţial). 2.
Mase proteice coloide în lumenul tubilor dilataţi (“rinichi tiroidian”). 3. Scleroza unor glomeruli. 4.
Scleroza arterelor de calibru mic și mediu
PIELONEFRITA -boală infecţioasă, la care în proces sunt antrenaţi bazinetul renal, calicele acestuia şi
ţesutul interstiţial al rinichiului. în legătură cu aceasta pielonefrita este o nefrită interstiţială. Ea poate fi
uni- şi bilaterală.
Poate fi: • primară – nu se evidenţiază o tulburare a eliminării urinei, frecventă la femei •secundară –
obstructivă, uropatică, mai frecventă la bărbaţi • PN este considerată cea mai frecventă boală renală •
Poate fi acută şi cronică
Etiologie:1. diferiţi microbi (bacilul coli, enterococul, streptococul, stafilococul, proteul ş.a.), însă în
majoritatea cazurilor e bacilul coli. Microbii ajung în rinichi pe cale ascendentă din uretere, vezica
urinară, uretră (pielonefrită urogenă ascendentă).
2.Factori favorizanţi : 1. staza urinară – orice tulburare pe căile secretorii ce împiedică evacuarea
normală a urinii favorizând apariţia PN: leziuni obstructive: -intrinseci (anomalii congenitale:stenoza de
joncţiune pielo-ureterală,reflux vezico-ureteral, calculi, tumori), -extrinseci (tumori, fibroză
retroperitoneală, anomalii ale arterei renale) 3. graviditatea – stază, RVU, scăderea imunităţii 4.diabet
zaharat şi alte tulburări metabolice (guta, nefrocalcinoza, hipopotasemie) 5.agresiuni instrumentale –
cateterism, cistoscopie, pielografie ascendentă 6.Abuzul de medicamente:
fenacetina,glucocorticoizii,opiaceele 7.Agenţi fizici:postradioterapie
Consecințe: nefroscleroză, ratatinarea macronodulară a rinichilor și insuficiență renală cronică cu uremie
azotemică. Alte complicații sunt legate cu hipertensiunea arterială nefrogenă: insuficiență
cardiovasculară, infarct miocardic, hemoragie cerebrală (necroză papilară,abces..)
N.49 Carcinom nefrocelular cu cellule clare: 1. Atipie celulară (cellule polimorfe tumorale cu citoplasma
clară) 2. Atipie tisulară-fibre de țesut conjunctiv
Carcinomul cu celule clare este cea mai frecventă formă de carcinom renal (65%). Este localizat în
cortexul renal și se dezvoltă din epiteliul tubular.
Def.: Polichistoză renală sau rinichii polichistici reprezintă o afecţiune a rinichilor cu metamorfoză
chistică bilaterală a unei părţi din parenchimul relativ dezvoltat - a aparatului tubular al nefronilor şi al
tubilor colectori.
Este substratul morfologic al bolii polichistice renale a adultului - afecțiune cu transmitere autozomal
dominantă. Are o incidență de 1 la 500-1000 de persoane și constituie ~10% din cazurile de boală renală
cronică. Chisturile se pot forma la orice nivel al nefronului. În unele cazuri se asociază cu chisturi
hepatice și pancreatice.
Complicații: insuficiență renală cronică, infecții urinare (pielonefrită), hipertensiune arterială (hemoragii
cerebrale), supuraţia chistului; rareori în peretele chistului se dezvoltă tumoarea (cancer) .
Evoluţia polichistozei renale este nefavorabilă. Bolnavii mor prin insuficenţă renală progresivă şi uremie
azotemică.
N.89 Carcinom renal (hipernefroid)-Pe secțiunea țes. Renal se evidențiază o formațiune tumorală, care
are aspect pestriț ( Cauza: hemoragii,necroză), cu marginile neclare, nodul tumoral crește invaziv/
infiltrative.
Constituie 80-85% din totalul tumorilor maligne ale rinichiului și 2-3% din numărul total de cancere la
adulți. Se întâlnește preponderent la bărbați (2:1).
Factorii de risc: fumatul, expunerea profesională la cadmiu, anomalii citogenetice (se asociază frecvent
cu boala von Hippel-Lindau), polichistoza renală congenitală sau dobândită - complicație a tratamentului
cu dializă cronică și a.
Complicații: a) invadarea venei renale cu tromboză tumorală, care se poate extinde până la vena cavă
inferioară și inima dreaptă, b) invadarea capsulei renale și a țesutului adipos paranefral și a suprarenalei,
c) invadarea calicelor , bazinetului și ureterului, d) metastazarea pe cale hematogenă în plămâni, creier,
oase, ficat și limfogenă în nodulii limfatici perirenali
3-4 ori mai frecvent la bărbați decât la femei. Localizarea preponderentă este trigonul și peretele lateral.
Principalele simptome clinice sunt hematuria și disuria.
Factori de risc sunt: a) fumatul (riscul e de 2-4 ori mai mare decât la nefumători), b) expunerea
profesională sau ambientală la factori chimici carcinogeni (coloranți anilinici, arsenic), c) unele
medicamente (fenacetina, ciclofosfamida), d) radioterapia pentru cancer de prostată, uter, e) cistite
cronice, inclusiv de origine infecțioasă, f) extrofia vezicii urinare urinare (anomalie congenitală) și a.
Complicații: ulcerații, hemoragii, inflamație purulentă, invadarea organelor adiacente - a prostatei,
veziculelor seminale, uterului, vaginului, pereților bazinului. Metastaze: limfogene – în nodulii limfatici
iliaci, paraaortali, paracavali; hematogene – în ficat, plămâni, oase
Dezvoltarea cancerului prostatei este favorizată de factori hormonali, mai cu seamă de tulburările
secreţiei androgenilor. Adesea dezvoltarea acestui cancer este precedată de hiperplazia nodulară a
prostatei.
Microscopic cancerul prostatei de cele mai multe ori are structură de adenocarcinom, mai rar de cancer
nediferenţiat. Cancerul prostatei se poate propaga pe organele vecine, invadând de cele mai multe ori
pereţii vezicii urinare, rectului, veziculele seminale. Metastazele se pot localiza atât în ganglionii limfatici
ai micului bazin, iliaci şi inghinali, cât şi în organele interne; mai ales în oase.
De regulă, se dezvoltă la bărbații peste 50 de ani. Macroscopic prostata poate fi mărită în dimensiuni
sau normală, uneori chiar mai mică decât în normă, consistența densă. În 95% de cazuri se localizează în
zonele periferice ale prostatei, predominant în lobul posterior, spre deosebire de hiperplazia nodulară
benignă (HNBP), care se produce în regiunea internă periuretrală. Cea mai frecventă variantă
histologică (96%) este adenocarcinomul.
Complicații: invadarea veziculelor seminale, a peretelui vezicii urinare, rectului, țesuturilor moi
adiacente. Metastazarea pe cale limfogenă are loc în nodulii limfatici pelvieni, iliaci, paraaortali și
hematogene – în oase (bazinul, coloana vertebrală), plămâni, rinichi, creier
№ 214. Seminom testicular. : 1.Atipie celulară (Celule tumorale de formă poligonală cu citoplasma
clară). 2. Atipie tisulară (Infiltrate limfoide în fasciculele fibroconjunctive)
Seminomul (disgermmomul) este o tumoare germinogenă malignă şi cea mai frecvent întâlnită a
testiculului. Este o tumoare unilaterală.
Primele metastaze apar în ganglionii limfatici paraortali şi iliaci, metastazele hematogene - în plămâni,
ficat, rinichi, pleură.
№ 33. Mezaortită sifilitică. : 1. Infiltrate limfo-plasmocitare în jurul vasa vasorum în adventiţia şi media
peretelui aortei. 2. Focare de distrucţie a fibrelor elastice. 3. Focare de calcinoză.
Sifilisul (luesul) este o infecţie veneriană cronică, provocată de Spirocheta (Treponema pallidum)
Aortita (mezaortita) sifilitică se întâlnește în perioada terțiară a bolii, care se dezvoltă peste mulți ani
după infectare (de obicei bărbații 40-60 de ani). Procesul se localizează în partea ascendentă şi în arcul
aortei, mai frecvent nemijlocit deasupra valvulei.
Afectarea inimii în sifilisul visceral se poate manifesta sub formă de gome şi miocardită interstiţială
cronică şi se încheie sub formă de cardioscleroză masivă. Se afectează arterele de diferit calibru, apare
arterita productivă, care sfârşeşte cu arterioscleroză. Mai frecvent este antrenată în proces aorta.
Pe intima aortei apar nişte tuberozităţi albicioase cu depresiuni cicatriceale care îi dau aortei un aspect
de piele şagrinoidă. în mezaortita sifilitică în peretele aortei se pune în evidenţă un proces inflamator,
care se răspândeşte din partea vasa vasorum şi a adventiţiei spre tunica medie. Aici au loc aglomerări de
celule limfoide, plasmatice, celule gigante de tip Langhans, a fibroblaştilor, uneori - mici focare de
necroză. Infiltratul inflamator distruge fibrele elastice ale tunicii medii, în ea apar câmpuri de ţesut
conjunctiv cu fragmente de fibre elastice. Rezistenţa peretelui aortei scade, lumenul ei se lărgeşte - se
dezvoltă anevrismul sifilitic al aortei hemoragii moartea subită
Complicații:Adesea infiltratul gomos trece la arterele coronare ale inimii. în jurul orificiilor lor ia naştere
inflamaţia specifică, are loc cicatrizarea, ceea ce duce la stenoza orificiilor arterelor coronare şi la
insuficienţă coronariană.
Sifilisul (luesul) este o infecţie veneriană cronică, provocată de Spirocheta (Treponema pallidum)
Sifilisul are urmatoarele forme în manifestare sa: 1.Sifilisul primar 2.Sifilisul secundar 3.Sifilisul
terţiar(visceral) 4.Sifilisul congenital(transplacentar)
Sifilisul primar. Manifestarea principală în sifilisul primar este şancrul dur. La barbaţi şancrul primar este
localizat cel mai frecvent la nivelul penisului. La femei pot fi prezente leziuni multiple, de regulă în vagin
sau la nivelul colului uterin. Şancrul debutează sub forma unei papule mici, ferme, care creşte gradat
producând o ulceraţie nedureroasă cu mărginile bine definite, indurate şi o bază “curată”, umedă.
Ganglionii limfatici regionali sunt uşor măriţi de volum şi fermi, dar nedureroşi.
Sifilisul secundar. La aproximativ 2 luni de la vindicarea şancrului apar leziunile de sifilis secundar.
Manifestările sifilisului secundar sunt diverse, dar în mod tipic includ o combinaţie între limfadenopatie
generalizată şi leziuni cutaneomucoase variate. De obicei leziunele cutanate sunt simetrice şi pot fi
maculo-papulare, cu cruste sau pustuloase. Este frecventă afectarea palmelor şi a plantelor.
Sifilisul terţiar se dezvoltă la aproximativ o treime din pacienţii netrataţi, de obicei după o perioadă de
latenţă cel puţin 5 ani. Complicaţiile asociate acestei faze a sifilisului se împart în trei mari categorii:
sifilisul cardiovascular, neurosifilisul şi aşa numitul sifilis terţial benign, care poate apărea singur sau
asociat cu celelalte tipuri.
Sifilisul congenital. Manifestările sifilisului congenital includ făt născut mort, sifilisul infantil şi sifilisul
congenital tardiv. La copii născuţi morţi semnele cele mai frecvente ale bolii sunt hepatomegalia,
anomalii osoase, fibroza pancreatică şi pneumonita.
N.15 Anevrism sifilit-Porțiunea ascendentă a aortei, mai sus de nivelul orif. E dilatată considerabil,
intima aortei e rugoasă, are aspectul corjii de copac. Peretele e îngroșat a aortei, valvulele semilunare-
deformate, îngroșate,sclerozate, puțin imobile iar orificiul e dilatat.
Aceste leziuni ale aortei sunt determinate de aortita (mezaortita) sifilitică, care conduce la distrugerea
membranelor elastice, reducerea elasticității peretelui aortic și apariția anevrismului. Concomitent
procesul inflamator se extinde la valvula și inelul fibros al aortei. Scleroza și deformarea valvulei cu
dilatarea orificiului aortei duce la instalarea insuficienței valvulare aortice severe și hipertrofia masivă a
ventriculului stâng. Are loc și stenozarea orificiilor arterelor coronariene. Toate aceste modificări în
ansamblu determină o insuficiență cardiovasculară gravă, progresantă. Anevrismul aortei poate cauza
compresiunea și uzura țesuturilor/organelor adiacente și ruptură cu hemoragie letală
N.101 Endometrită acută :Mucoasa endometrică e opacă, cu depuneri massive de mase necrotice,
culoare cenușie-gălbuie, pe alocuri se evidențiază focare de hemoragii.
CLASIFICARE: Endometrita poate fi acută şi cronică. Endometrita acută adesea apare după naştere sau
avort şi este cauzată de diverse microorganisme (stafilococi, streptococi, bacterii anaerobe, bacilul coli).
Mucoasa se acoperă cu un depozit purulent sau putrid de culoare roşie-cenuşie. La propagarea
procesului inflamator pe vasele miometrului se dezvoltă metrita purulentă şi tromboflebita. 428 In
endometrita cronică se observă tabloul unui catar cronic al mucoasei uterine cu o secreţie muco-
purulentă sau purulentă, uneori abundentă (leucoree - fluor albuş). Mucoasa e hiperemiată, infiltrată cu
diverse celule, printre care predomină celulele limfoide, plasmatice, neutrofile. Epiteliul glandular se află
în stare de descuamare şi proliferare accentuată. în caz de evoluţie îndelungată a endometritei se
observă atrofia glandelor, fibroza stromei mucoasei, infiltraţia ei cu celule limfoide - endometrită
atrofică. Ca urmare a compresiunii canalelor excretoare ale glandelor conţinutul lor se condensează, se
formează chisturi (endometrită chistică). Dacă mucoasa, ca rezultat al inflamaţiei cronice, se supune
hiperplaziei, avem endometrită hipertrofică, în astfel de cazuri diagnosticul ei diferenţial cu hiperplazia
glandulară a endometrului este dificil.
N.103 Polip endometrial :În regiunea fundului corpului uterin se evideniază o formațiune polipoasă,
de culoare roză-surie, de consistență elastic cu creștere exofită. Suprafața polipului e netedă, bine
delimitată.
DEFINITIE Histologic sunt constituiți din glande endometriale de tip bazal, în majoritatea cazurilor cu
dilatarea lor chistică, este caracteristică prezența unui grup de vase sanguine cu pereții îngroșați,
sclerozați din regiunea pediculului. După componentul tisular predominant pot fi polipi glandulari,
fibroglandulari sau leiomiomatoși. Se întâlnesc cu predominanță în perioada perimenopauzală. Se
manifestă clinic prin hemoragie uterină, iar cei de dimensiuni mici pot fi asimptomatici și se depistează
incidental.
N.105 Carcinom de corp uterin În cavitatea uterine se evidențiază o formațiune tumorală, suprafața
rugoasă,neregulată,culoare cenușie-albicioasă, consistență flască care umple în intregime cavitatea
uterine. Nodul tumoral crește atît endofit cît și exofit, predomină în cavitatea uterului exofit.
DEFINITIE Carcinomul de corp uterin se întâlnește mai frecvent în perioada de vârstă de 60-70 de ani, în
perioada de menopauză, dar poate să apară și la femei tinere. Precursorii principali sunt hiperplazia
glandulară fără atipie a endometrului (1-3%) și deosebit de frecvent - hiperplazia glandulară
atipică/neoplazia endometrială intraepitelială, care coexistă cu carcinomul în 25-40% de cazuri.
Variantele histologice cele mai frecvente ale carcinomului endometrial sunt carcinomul endometrioid
(70-80%), mucinos și seros. Tumoarea poate crește difuz sau exofit, în nodul tumoral pot surveni
modificări secundare, focare de necroză, ulcerație, inflamație. Carcinomul de corp uterin poate infiltra
miometrul, parametrul, colul uterin, vaginul, vezica urinară, colonul. Cele mai frecvente metastaze
apar în nodulii limfatici pelvieni, para-aortali, inghuinali. Metastazele hematogene se observă în
plămâni, ficat, oase, alte organe
N.106 Carcinom de col uterin :În regiunea col. Uterin se evidențiază un nod tumoral de culoare
cenușie-gălbuie, consistență densă,suprafața rugoasă,marginile neclare. Nodul tumoral crește atît
endofit cît și exofit.
DEFINITIE Carcinomul de col uterin ocupă locul 2-3 în totalitatea de cancere la femei. Se întâlnește mai
frecvent în vârsta medie de 55 ani. Este precedat în majoritatea absolută a cazurilor de infecția HPV,
îndeosebi serotipurile 16 și18, HPV 16 cauzând carcinomul scuamos și HPV 18 – adenocarcinomul
cervical. Manifestările morfologice ale infecției papilomavirotice sunt leziunea scuamoasă
intraepitelială, care poate fi de grad redus și de grad înalt (LSIL și HSIL). Formele histologice
predominante ale carcinomului de col uterin sunt carcinomul scuamocelular keratinizat sau
nekeratinizat (~ 70%) și adenocarcinomul (10-25%). Macroscopic carcinomul porțiunii vaginale a colului
uterin crește mai frecvent exofit, iar carcinomul canalului cervical – endofit. Tumoarea poate să
invadeze peretele cervical, vaginul, țesuturile și organele pelviene adiacente, de ex., vezica urinară,
rectul. Metastazele limfogene apar în nodulii limfatici pelvieni, retroperitoneali, inghinali, iar
hematogene – în plămâni, ficat, alte organe.
N.157 Malformație congenitală: ancefalie :lipsa țesutului central concomitant cu lipsa oaselor bolții
craniene, incompatibil cu viața.
DEFINITIE: Anencefalia – agenezia encefalului, în care lipsesc compartimentele lui anterioare, medii, iar
uneori şi cele posterioare. Bulbul rachidian şi măduva spinării se păstrează. În locul encefalului se
constată ţesut conjunctiv bogat în vase, de asemenea neuroni solitari şi celule de neuroglie. Anencefalia
este asociată cu acrania – lipsa oaselor boltei craniene, ţesuturilor moi şi a pielei. Nu este compatibil cu
viaţa
N.158 Malformație congenitală: hernie central :În regiunea occipital a craniului se evidențiază o
evaginare ( hernie a țesutului central) în spațiul necutanat printr-un defect al oaselor craniene.
Conținutul sacului hernia poate fi meninge(meningocel), subt.cerebrală(encefalocel), sau
ambele(meningoncefalocel). Este comaptibil cu viața (corecție chirurgicală).
DEFINITIE: • Herniile encefalului (encefalocel), şi ale măduvei spinării (medulocel) reprezintă nişte
proeminări ale substanţei cerebrale şi medulare, precum şi ale invelişurilor acestei substanţe prin
defectele oaselor craniului, suturile lor şi canalul vertebral. • Dacă în sacul hernial se află numai
structurile menengiale şi lichidul cefalorahidian hernia se numeşte meningocel, dacă meningele şi
substanţa cerebrală – meningoencefalocel, dacă substanţa cerebrală şi ventricolii cerebrali –
encefalocistocel. • Cel mai des se întâlnesc herniile măduvei spinării, cauzate de dehiscenţa părţilor
dorsale ale vertebrelor, numite spina bifida.
№ 108. Sarcină tubară1. Vilozități coriale. 2. Țesut decidual. 3. Peretele trompei uterine.
PREPARAT MACRO: Trompa uterine-mărită în volum, diametrul atinge 3 cm, de formă elipsoidă, de
consistență flască,culoare brună.
PREPARAT MICRO În lumenul trompei uterine se observă vilozități coriale de formă și dimensiuni
variabile, acoperite cu epiteliu bistratificat, stratul intern de celule cuboidale – citotrofoblastul și stratul
extern de celule polimorfe, unele gigante, polinucleate, cu nuclee hipercrome – sincițiotrofoblastul,
stroma vilozităților este edemațiată. Sunt aglomerări de celule deciduale poligonale cu citoplasma clară,
focare de necroză, hemoragii. În locul implantării ovulului fertilizat se constată penetrarea țesutului
trofoblastic cu celule coriale multinucleate în peretele tubar, înlocuind mucoasa și stratul circular al
muscularei, fiind păstrat doar stratul longitudinal. În perete - edem, dilatarea și hiperemia vaselor,
hemoragii.
DEFINITIE Sarcina extrauterină prezintă dezvoltarea latului în afara cavităţii uterine: în trompă (sarcina
tabără), în ovar (sarcină ovanană) sau în сavitatea abdominală (sarcina abdominală sau peritoneală).
CAUZE : modificări din trompele uterine, care împiedică deplasarea prin ele a oului fecundat (inflamaţie
cronică, anomalii congenitale, tumori etc.). Sarcina tubară se observă de regulă în una din trompe.
CLASIFICARE :Dacă implantarea şi dezvoltarea oului are ioc în extremitatea abdominală a trompei
sarcina este numită tubară ampulară, dacă în extremitatea uterină a trompei (regiunea istmului) -
sarcină tubară interstiţială. în timpul creşterii oul fetal poate rupe trompa încorporându-se între foiţele
ligamentului lat; astfel ia naştere sarcina extrauterină interligamentară. în sarcina tubară în mucoasa
trompei, acolo unde se implantează şi se formează embrionul, se dezvoltă reacţia deciduală,
caracterizată prin apariţia în mucoasă şi peretele trompei a celulelor deciduale clare şi de dimensiuni
mari. In mucoasă apare şi tunica corială a fătului, iar vilozităţile corionului pătrund în stratul muscular şi
vasele acestuia, distrugând elementele tisulare ale trompei
CONSECINTE în primele luni de sarcină tubară pot apărea hemoragii intratabare şi detaşarea fătului în
lumenul trompei - avort tubar incomplet. Fătul mort şi membranele fetale, îmbibate cu sânge, sunt
expulzate prin extremitatea fimbrială în cavitatea abdominală - avort tubar complet. Sunt posibile
ruptura peretelui trompei şi hemoragia în cavitatea abdominală, fenomene ce pot provoca moartea
femeii. în caz de ruptură a trompei fatal poate nimeri în cavitatea abdominală, unde moare şi se
mumifică (făt papiroceu) sau se petrifică (litopedion); rar se dezvoltă sarcina abdominală secundară.
№ 107. Molă hidatiformă: 1. Vilozităţi coriale edemaţiate, mărite în dimensiuni. 2. Epiteliu corial
proliferant.
PREPARAT :Materialul este un raclat al cavității corpului uterin. Se observă vilozități coriale mărite în
dimensiuni, de formă variabilă, stroma lor este edemațiată, mixomatoasă, cu cavități chistice, conține un
număr redus de elemente celulare, vasele sanguine absente. Marginile vilozităților sunt neregulate,
festonate, pe suprafața lor focare de proliferare a epiteliului corial, cu degenerescență vacuolară,
constituite din celule citotrofoblastice și sincițiotrofoblastice
DEFINITIE:Mola hidatiformă (mola hydatidosa) reprezintă o placentă cu degenerare hidropică şi chistică
a vilozităţilor coriale, proces însoţit de proliferarea epiteliului şi a sinciţiului vilozităţilor, creşterea bruscă
a numărului lor şi transformarea într-un conglomerat de chisturi, care amintesc un ciorchine de poamă
(fătul în acest caz moare).
CAUZE Se întâlneşte mai ales la femeile tinere. Iu caz de infiltrare a vilozităţilor în straturile profunde ale
uterului, îndeosebi în vene, iar uneon şi de infiltrare totală a peretelui uterin mola hidatiformă este
numită disecantă. în astfel de cazuri e posibilă embolia placentară a vaselor pulmonare. Se presupu că
ea apare din cauza tulburării funcţiei hormonale a ovarelor, în care adesea se observă chisturi foliculare.
COMPLICATII:Mola hidatiformă se poate complica prin corioepiteliom . în ultimul timp mola
hidatiformă, mola hidatiformă disecantă şi corioepiteliomul sunt reunite sub noţiunea de “boală
trofoblastică"
№ 111. Coriocarcinom uterin. : 1. Celule epiteliale ale citotrofoblastului cu citoplasma clară (celule
Langhans). 2. Celule atipice sinciţiale cu hipercromia nucleelor. 3. Focare hemoragice.
PREPARAT:În micropreparat se constată țesut tumoral compact, constituit din 2 componente: celule citotrofoblastice și
sincițiotrofoblastice anaplazice, care provin din epiteliul corial. Celulele tumorale sunt dispuse haotic, în diferite proporții,
vilozitățile coriale lipsesc. Este prezent un polimorfism celular și nuclear marcat. Celulele citotrofoblastice au citoplasma clară,
nucleul slab colorat, iar celulele sincițiotrofoblastice variază după formă și dimensiuni, nucleele intens bazofile, hipercrome, se
întâlnesc celule gigante polinucleate, figuri de mitoză. În tumoare lipsește stroma, vasele sanguine sunt tapetate cu celule
tumorale, se observă zone extinse de necroză și hemoragii.
DEFINITIE:Coriocarcinomul este o tumoare malignă a trofoblastului, care se dezvoltă din mola
hidatiformă completă (50%), din resturile placentare după avort (25%), după naștere normală (20%) sau
din sarcina ectopică (5%). Este o tumoare foarte agresivă, invazivă, care metastazează rapid pe cale
hematogenă cu metastaze în plămâni (80%), vagin (30%), creier (10%), ficat (10%), rinichi. Metastazele
limfogene nu sunt caracteristice. La etapa incipientă țesutul tumoral pătrunde în miometru și vasele
sanguine. Tumoarea se deosebește prin senzitivitate remarcabilă la chimioterapie, chiar și a
metastazelor
PREPARAT: Țesutul tumoral prezintă o celularitate bogată, densă, polimorfism celular și nuclear marcat, se relevă celule
fusiforme, celule mici polimorfe, celule gigante, unele polinucleate, figuri de mitoză, focare eozinofile anucleate de necroză
coagulativă, în jurul cărora celulele tumorale sunt dispuse în palisadă, se observă numeroase vase, unele cu tromboză
intraluminală, altele stenozate prin hiperplazie endotelială, focare de hemoragii și de necroză
DEFINITIE Glioblastomul este o tumoare malignă a encefalului, care cedează după incidenţă
astrocitomului. Se întâlneşte mai frecvent la vârsta de 40-60 ani în substanţa albă din orice segment
cerebral. Are o consistenţă moale, pe secţiune aspect pestriţ în legătură cu prezenţa focarelor de
necroză şi hemoragii; limitele ei sunt estompate. Este constituită din celule de diferite dimensiuni, care
se disting prin forma diversă a nucleelor, dimensiunile lor şi conţinutul de cromatină. Celulele conţin
mult glicogen. Sunt frecvente mitozele patologice: tumoarea creşte rapid şi poate duce la moartea
bolnavului timp de câteva luni. Metastazele se dezvoltă numai în limita encefalului.
№ 123. Meningiom fibroblastic. : 1. Fascicule de celule tumorale de tip fibroblastic. 2. Fascicule de fibre
colagene.
PREPARAT Tumoarea este constituită din aglomerări concentrice de celule alungite, de tip fibroblastic, dispuse în formă de
„bulb de ceapă”, cu conținut bogat de fibre colagene, se observă focare de hemoragii.
DEFINITIE Meningiomul este o tumoare benignă, constituită din celulele leptomenmgelui. Meningeomul
format din arahnoendoteliu - celulele de înveliş ale arahnoidei, se numeşte arahnoendoteliom.
Tumoarea are aspect de nodul dens, legat de pahimeninge, mai rar de leptomeninge constituit din
celule endotelioide, care aderă intim una la alta, formând aglomerări în formă de cuiburi. Adesea
celulele generează nişte structuri microconcentrice (arahnoendoteliomul meningoteliomatos); în aceste
structuri se poate depune calciul cu formarea aşa-numiţilor corpusculi psamomatoşi. Meningiomul
poate fi constituit din fascicule celulare şi fibre conjunctive - arahnoendoteliomul fibros
№ 225. Metastaze de melanom în creier. : 1. Celule tumorale bogate în melanină. 2. Ţesutul cerebral
adiacent cu edem.
PREPARAT: se relevă multiple cuiburi de celule melanice maligne de formă și dimensiuni variabile, cu
polimorfism celular și nuclear pronunțat, nuclee hipercrome, nucleoli evidenți, figuri de mitoză, în
citoplasmă depozite bogate de granule de melanină, pe alocuri sunt depuneri libere de melanină
apărute în urma necrozei celulelor tumorale, în țesutul cerebral adiacent edem perivascular și
pericelular
DEFINITIE Melanomul (melanoblastom, melanom malign) este o tumoare malignă a ţesutului
melanoformator, una din tumorile cu cel mai înalt grad de malignitate şi cu o predispoziţie pronunţată la
metastazare. Se dezvoltă în derm, stratul pigmentar al retinei, meninge, stratul medular al
suprarenalelor, rareori - în mucoase. E posibilă dezvoltarea melanomului din nev. Majoritatea
melanoamelor se localizează în pielea de pe faţă, extremităţi, trunchi. Melanomul poate avea aspectul
unei pete cafenii cu incluzii rozatice sau negre (melanom cu extindere superjicială), de nodul sau placă
neagră-albăstruie (forma nodulară de melanom). Este alcătuit din celule fusiforme sau polimorfe
monstruoase. în citoplasma majorităţii lor se depistează melanină de culoare brună-gălbuie. Uneori se
întâlnesc melanoame apigmentare. Tumoarea conţine multe mitoze, se observă focare de hemoragii şi
necroză. La dezintegrarea tumorii în sânge se varsă o cantitate mare de melanină şi promelanină, ceea
ce poate duce la melaninemie şi melaninurie. Melanomul de timpuriu dă metastaze hematogene şi
limfogene
№ 220. Membrane hialine în plămâni. : 1. Mase proteice densificate în formă de inele, care aderă la
pereţii cavităţilor alveolare. 2. Exsudat inflamator în cavităţile alveolelor şi în septurile interalveolare.
PREPARAT: În majoritatea alveolelor, ducturilor alveolare și bronhiolelor respiratorii se observă depozite
de mase proteice în formă de inele continui sau fragmentate, de grosime variabilă, colorate intens
eozinofil, omogene, dense, care căptușesc pereții, denumite „membrane hialine”; unele alveole sunt
dilatate, altele colabate (atelectazie), septurile alveolare sunt îngroșate, congestionate, în grosimea lor și
în lumenul unor alveole exsudat inflamator slab pronunțat
DEFINITIE: Membranele hialine constituie substratul morfologic cel mai caracteristic al Sindromului de
detresă respiratorie a nou-născutului (SDR), care se numește și Boala membranelor hialine și reprezintă
cea mai frecventa cauză de deces in rândul nou-născuților. Se întâlnește, de regulă, la copiii născuți
prematur. Apare la ~60% din copiii născuți la vârsta gestațională sub 28 săptămâni și la mai puțin de 5%
din cei născuți după 34 săptămâni. Este semnificativ faptul, că membranele hialine nu se observă
niciodată la copiii mort născuți sau la cei care mor în primele 5 zile de la naștere. Mecanismul
patogenetic principal constă în incapacitatea plămânului imatur de a elabora suficient surfactant, ceea
ce conduce la colabarea alveolelor, atelectazie, hipoxemie, extravazarea proteinelor plasmatice, leziuni
ale endoteliului și epiteliului alveolar. În rezultatul acestor leziuni se formează membranele hialine,
constituite din proteine plasmatice cu conținut bogat de fibrină și alveolocite necrozate și descuamate.
Membranele hialine constituie o barieră în schimbul de gaze și determină insuficiența respiratorie acută.
Mortalitatea în SDR a nou-născutului atinge 20-30%.
№ 129. Calcinoza distrofică a placentei: 1. Vilozități coriale. 2. Depuneri de calciu în stroma vilozităților
coriale.,
PREPARAT: În micropreparat sunt depozite mici diseminate de săruri de calciu colorate bazofil,
localizate în stroma vilozităților coriale. Vilozitățile sunt atrofiate, sclerozate, vasele sanguine la fel
sclerozate, în spațiile intervilozitare depuneri eozinofile, omogene de fibrinoid. Unele vilozități sunt
necrozate, înconjurate de mase de fibrinoid. Pe suprafața vilozităților pe alocuri se observă focare mici
de proliferare a epiteliului sincițiotrofoblastic (muguri sincițiali), formate din celule gigante polinucleate,
cu nuclee intens bazofile
DEFINITIE în calcinoza distrofică sau petrificare depozitările sărurilor de calciu au un caracter local şi, de
obicei, se observă în ţesuturile mortificate sau în stări de distrofie gravă; hipercalcemia lipseşte. Cauzele
principale ale calcinozei distrofice sunt modificările fizico-chimice ale ţesuturilor, care determină
absorbţia calciului din sânge şi lichidul tisular. Mai importantă este alcalinizarea mediului şi
intensificarea activităţii fosfatazelor, eliberate din ţesuturile necrotizate. Calcinoza distrofică induce
formarea în ţesuturi a unor concreţiuni de consistenţă petroasă - petrificate; într-un şir de cazuri în
petrificate apare ţesut osos (osificare) Petrificatele apar în focarele cazeoase tuberculoase, în gomele
sifilitice, infarcte, focare de inflamaţie cronică ş. a. Distrofia calcaroasă se observă şi în ţesutul cicatriceal
(de ex., în valvulele inimii în valvulopatii cardiace, în plăcile aterosclerotice) ; în cartilaje
(condrocalcinoza), paraziţi morţi (echinococi, trichine), fătul mort în sarcină extrauterină (litopedion) ş.
a.
CAUZE: Calcinoza vilozităților coriale și alte leziuni distrofice ale placentei apar către sfârșitul sarcinii și
sunt deosebit de caracteristice pentru sarcinile suprapurtate ≥ 42 săptămâni/gestație. Calcinoză se
dezvoltă și în urma diferitelor procese patologice, care pot avea loc în placentă pe parcursul sarcinii, de
ex., depuneri de calciu în focarele de fibrinoid, focarele de necroză, în stroma vilozităților, vasele
sanguine sclerozate, trombi vasculari. Un rol important au afecțiunile extragenitale, care se întâlnesc la
femeile gravide, ca diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, gestoza, preeclampsia.
№ 188. Hemangiom capilar.: 1. Epiderm. 2. Derm. 3. Celule fusiforme aranjate compact cu spații care
conțin sânge. 4. Stroma conjunctivă redusă.
Hemangiomul este o tumoare benignă de origine vasculară, variantele histologice sunt hemangiomul
capilar, venos și cavernos. Se localizează cu preponderență în piele, mucoasa tractului gastrointestinal,
ficat. Hemangiomul capilar este cea mai frecventă tumoare benignă la copii și are caracter
disembrioplazic, fiind interpretată ca un hamartom – tumoare din țesuturile embrionale. Macroscopic
are aspect de nodul sau placă de culoare roșie-violacee. Hemangioamele cutanate se pot complica cu
exulcerație, hemoragii, asocierea infecției secundar
№ 142. Carcinom bazocelular (bazaliom): 1. Epiderm. 2. Derm. 3. Cuiburi de celule tumorale maligne
(asemanătoare celulelor stratului bazal al epidermului). 4. Stroma conjunctiv
Carcinomul bazocelular este cea mai frecventă tumoare malignă a pielii. Se dezvoltă pe suprafețele
expuse cronic la soare, îndeosebi la persoanele cu tegumentele de culoare deschisă. Se localizează cu
predilecție pe față, mai sus de linia dintre colțul gurii și lobul auricular (90%). Nu se întâlnește pe
mucoase. Este caracteristică creșterea lentă, cu invazie și distrucție locală, recidivează, dar extrem de
rar metastazează (mai puțin de 1 caz la 10000 de tumori). Riscul de metastazare este mai mare în
cazurile de tumori extinse, cu ulcerație profundă. Macroscopic are aspect perlat de placă sau nodul de
diferite dimensiuni, cu vase sanguine dilatate, hiperemiate (teleangiectazii), cu eroziune sau ulcerație în
centru. Tumoarea derivă din stratul bazal al epidermului, infiltrează dermul, se extinde pe țesuturile
adiacente, poate să invadeze osul subiacent. Carcinomul bazocelular se poate complica cu hemoragie,
inflamație secundară.
Factorii etiologici :inflamaţia cronică, infecţia virotică, avitaminozele, în special avitaminoza A, iritaţiile
cronice, unele tulburări de dezvoltare a pielii.
№ 251. Papilom cutanat.-Pe piele este prezent un nodul tumoral de formă sferică, cu bază largă,
suprafața mamelonată (amintește conopida sau fructul de zmeură), diametrul ~1 cm.
Papilomul pielii este o tumoare benignă epidermală, care se dezvoltă din epiteliul scuamocelular.
Manifestările clinice şi evoluţia depind de localizare, se poate complica cu exulceraţii şi inflamaţie
secundară.
Papiloamele pot fi unice sau multiple (papilomatoză). Uneori după extirpare ele recidivează. În cazurile
de excitaţie mecanică îndelungată papilomul se poate maligniza.
№ 101. Nefrită embolică purulentă: 1. Emboli microbieni în lumenul capilarelor glomerulare. 2. Focar de
necroză în jurul embolului microbian. 3. Aglomerări de leucocite neutrofile (abces). 4. Glomerul
nemodificat.
În unii glomeruli sunt prezente aglomerări de microbi (emboli microbieni), colorate intens bazofil, în
jurul cărora se determină modificări necrotice (carioliză) și aglomerări de leucocite neutrofile (abcese
metastatice); embolii microbieni se observă și în lumenul unor arteriole aferente și în vene; în unele
piese se găsesc mase microbiene în lumenul tubilor colectori în stratul medular al rinichiului
№ 100. Miocardită purulentă embolică. 1. Focare de necroză a miocardului. 2. Aglomerări de leucocite
(abces). 3. Colonii de microbi în focarele de necroză.
În miocard se relevă multipli emboli microbieni în lumenul vaselor și colonii de microbi dispuse liber, în
unele vase sunt emboli micști trombo-microbieni (trombi septici), cardiomiocitele adiacente sunt
necrozate, anucleate (carioliză), unele în curs de plasmo-citorexis, zona respectivă este infiltrată
abundent cu leucocite neutrofile viabile și dezintegrate (abces); în țesutul miocardic adiacent distrofia
proteică a cardiomiocitelor, tulburări circulatorii
№ 103. Encefalită embolică purulentă: 1. Microabces în ţesutul cerebral. 2. Colonii de microbi. 3. Ţesutul
cerebral adiacent edemaţiat.
Nefrita, miocardita și encefalita purulente embolice sunt manifestări ale septicopiemiei – formei de
sepsis cu bacteriemie, prezența unui focar septic primar la poarta de intrare a infecției, în care este
inflamație purulentă (abces sau flegmon) cu implicarea vaselor limfatice (limfangită, limfotromboză și
limfadenită purulentă) și a venelor (flebită și tromboflebită purulentă). Se dezvoltă embolie cu
fragmente de trombi septici, ceea ce duce la abcese metastatice sau embolice, piemice, mai frecvent, în
plămâni, creier, miocard, rinichi, ficat. La pacienți apare insuficiență poliorganică gravă (MODS - multiple
organ dysfunction syndrome), este posibil sindromul de coagulare intravasculară diseminată (CID), șoc
septic.
№ 116. Valvula aortică în endocardită infecţioasă. : 1. Țesutul valvular. 2. Mase trombotice pe suprafața
valvulei. 3. Colonii de microbi. 4. Infiltrație limfo-histiocitară.
Pe suprafața valvei sunt prezente vegetații, alcătuite din fibrină și detrit tisular colorate eozinofil,
infiltrație inflamatorie limfo-histiocitară, colonii de microbi colorate bazofil, pot fi depozite bazofile de
calciu cu aspect granular
Endocardita infecțioasă se dezvoltă în urma lezării endocardului valvular și/sau parietal de către agenți
infecțioși prezenți în sângele circulant. Mai frecvent se afectează valvele aortică și/sau mitrală, atât
valvele normale, cât și cele lezate, vicioase.
Sunt mai mulți factori predispozanți la dezvoltarea endocarditei infecțioase, de ex., valvulopatii
reumatice (50%), anomalii congenitale ale inimii (20%), valvulopatii aterosclerotice, proceduri
stomatologice, operații la inimă, intervenții chirurgicale la diferite organe, injectarea drogurilor
intravenoase, stări de imunodeficiență, etc. Datorită friabilității vegetațiilor ele se desprind, producând
defecte ulceroase pe suprafața valvulelor, sunt posibile perforații, microanevrisme. Embolia cu
fragmente de vegetații infectate conduce la infarcte septice în diferite organe, mai frecvent în plămâni,
creier, ficat, rinichi.