,,Portretul copilului de 5-6/7 ani”

Multi copiii incep scoala la 6 ani.Asta deoarece la sase ani cei mai multi dintre copii sunt
destul de independenti si si-au dezvoltat intelegerea suficient de mult incat acestea sa le permita
sa stea departe de casa pentru orele necesare orarului scolar.Ca de obicei acestea variaza de la
copil la copil si unii vor fi mai pregatiti decat altii in a sta departe de parinti si sa isi faca
cunostinte cu persoane din afara familiei. Nota importanta Informatiile din acest topic sunt doar
un ghid.Fiecare copil se dezvolta in propriul sau stil.Daca sunteti ingrijorat despre dezvoltarea
copilului dv. sau daca dezvoltarea copilului dv, este mult diferita de cea a celorlalti copii de
aceiasi varsta,consultati un specialist.Cu cat o eventuala problema este descoperita cat mai
devreme cu atat este mai bine.Daca totul este ok veti scapa de ingrijorare.

DEZVOLTAREA SOCIALA SI EMOTIONALA

Familia este inca centrul universului pentru copilul de 6 ani. Desi ei vor vrea sa se joace
cu alti copii si pot lega noi prietenii,viata emotionala importanta este in interiorul caminului. Ei
vin in contact cu diferite idei si feluri de comportament la scoala si de asemenea trebuie sa se
adaptateze intr-un intreg nou sistem sau reguli ceea ce poate fi foarte diferit de cele de
acasa.Aceasta poate fi confuz si obositor,deci nu fiti surprinsi daca copilul este marait,obosit sau
plangacios,special dupa terminarea scolii. Fiecare copil raspunde presiunii in felul lui propriu.
Copilul la 5 ani isi imparte lucrurile si este placut cu cei din jur, dar nu poate fi de ex.
responsabil in avea grija de sora sau fratele mai mic. La 5 ani de asmenea constientizeaza foarte
bine despre a fi baiat sau fata si adesea copii 434g67e se joaca diferentiat, baietii cu baietii si
fetle cu fetele. La 5 ani este mult mai independent si isi controleaza mult mai bine
comportamentul,vor fi mai putine contraargumente si mai putine accese de nervozitate. Incepe sa
inteleaga ceea ce inseamna sa respecte regulile unui joc si sa fie corecti.Totusi el se poate nerva
si va incepe sa triseze sau chiar nu va mai vrea sa joace. Prefera sa se joace impreuna cu
altcineva decat singur. Adesea vor cere permisiunea inainte de a incepe o activitate, si incep sa
invete regulile a ceea ce este bine si ceea ce este rau."Pot sa" este o intrebare spusa frecvent,
pune intrebari serioase si vrea sa fie luat in serios, este inca foarte atasat de parinti si la 6 ani
poate fi o problema inceperea scolii. Copilul stie sa se imbrace singur si sa manace singur dar
inca poate avea dificultati i a utiliza cutitul.

DEZVOLTAREA INTELEGERII

La 5 ani,copii incep sa priceapa destule lucruri pentrru a fi capabili sa inteleaga si sa face

comparatii.Ei incep sa inteleaga valorile si sa inteleaga ca familii diferite inseamna valori
diferite. Il poti ajuta pe copilul de 5 ani ca diferentele nu sunt "cah" si sa-i explici de ce faci
lucruri in propriul tau stil acasa. Le plac regulile deoarece lumea se deschide in fata lor repedesi
regulile ii ofera o cale de a face lucruri fara a se crea confuzii.
- la 5 ani intelege mult mai mult despre spatiu si timp,dar majoritatea nu sunt capabili inca sa
citeasca ora;
- copilul va fi foarte bun in a sorta lucruri dupa culoare,forma sau marime. -el deseneaza
persoane,iar acestea au cap, corp, maini, picioare si figura precum ochi, nas, gura;
- deseneaza de asemenea case cu usa,ferestre si acoperis. -poate copia litere si poate scrie cateva
din memorie;
- pot numi 4 culori si pot pune impreuna pana la 10-12 culori. -pot recunoaste literele dar nu sa le
si citeasca;
- la 6 ani este capabil sa aranjeze obiecte de la cel mai mare la cel mai mic,de la cel mai scurt la
cel mai lung, de la cel mai usor pana la cel mai greu;
- la 6 ani va intelege ca, cantitatea lucrurilor ramane aceiasi cand ele sunt aranjate diferit.

DEZVOLTAREA FIZICA

Copilul de 5 ani este foarte mandru de abilitatile sale fizice,desi adesea in entuziasmul lor
se supraapreciaza si astfel apar cazaturile.Inca nu pot sa deosebeasca ceea ce cred ca pot sa faca
de ceea ce in realitate pot.Asta vine de-abia spre 6 ani. La 5 ani ii place sa fie activ si este bun in
catarat, patinaj, inot, dans. Saritul coardei este o noua abilitate pe care o invata. Daca au ceva
antrenament pot prinde mingea de marime mijlocie, cei mai multi pot sta intr-un picior pentru
mai mult timp si de asemenea cei mai multi pot sari inainte pe fiecare picior separat. Au un bun
control atunci cand coloreaza sau scriu si se pot incadra intre linii.

DEZVOLTAREA VORBITULUI SI A LIMBAJULUI

Majoritatea copiilor de 5 ani au o buna comanda a limbii natale, desi au dificultati in a

explica idei mai complicate. De asemenea pot avea dificultati in a intelege lucruri mai
complicate si de aceea trebuie avut grija si explicat clar si simplu pentru ca ei sa poata intelege.
Daca copilul incepe scoala este posibil sa vina acasa cu cuvinte noi care nu sunt utilizate in casa.
Daca unele din ele sunt "prostii" este bine sa ii oferi o alta alternativa la cuvantul respectiv si sa ii
explici simplu de ce preferi cealalta varianta a cuvantului. Acum ei pot vorbi clar si pot purta o
conversatie cu tine despre subiecte zilnnice. La 5 ani sunt capabili sa isi spuna numele, varsta,
adresa si ziua de nastere. Ei intreaba despre intelesul anumitor cuvinte si pot descrie ceva dupa
modul in care este folosit, de ex. cutitul este folosit pentru a taia. Sunt capabili sa spuna povesti
si isi povestesc la scoala intre ei diferite lucruri. La 5 ani le place sa asculte povesti, sa recite sau
sa cante. Le plac glumele si ghicitorile.

CE PUTEM FACE?

La 6 ani ii place sa aiba suportul si incurajarea parintilor,in mod special daca incepe
scoala in acest an.El va sti ce poate si ce nu paote face in comparatie cu alti copii si vor vrea
poate suportul tau pentru a-si imbunatati abilitatile in ceva important pentru ei(cum ar fi lovitul
mingii)/ -iti poti ajuta copilul prin asigurandu-i dragoste si concentrandu-ti atentia asupra lui -
ajuta-l sa aiba experienta implinirii unei activitati dandu-i sa faca lucruri simple in gospodarie pe
care el le poate implini usor.(cum ar fi punerea furculitelor la masa) -permite-i sa fie "mic"
pentru scurte perioade atunci cand find "mare"devine prea obositor. Daca exista un frate sau sora
mai mica,se poate sa se simta gelos de timpul pe care tu il petreci numai cu acesta cand el este la
scoala.Fiind sigur ca petreceti un "timp special" cu el ii va da puterea si increderea sa infrunte
noi provocari la scoala. La 5 ani,baietii necesita ajutor special din partea tatalui(sau un alt barbat
sau ruda apropiata). Cei mai multi copii au mai multe oportunitati de a vedea cum este sa fii
femeie decat cum este sa fii barbat. Ei vor sa stie cum se simte in interior ca si in exterior. Daca
baietii au avut sansa de a petrece timp cu tatii si sa afle despre sentimentele lor de tata si despre
viata acestora din afara caminului,ei vor fi mult mai increzatori in a lega relatii sociale cu alti
baieti.
- la 5 ani este deja clar daca copilul este dreptaci sau stangaci. Nu fortati un copil stangaci sa
scrie sau sa deseneze utilizand mana dreapta.Aproape toate foarfecele sunt facute pentru
dreptaci. Stangacii trebuie sa invete cum sa foloseasca foarfeca in mana dreapta si sa manuiasca
hartia cu mana stanga.
- la 5 ani le place o gama larga de piese dramatice si de aceea au multe papusi, marionete, etc...
- dati-le sansa sa decupeze, sa deseneze si sa coloreze, sa sorteze obiecte, sa potriveasca forme si
litere si sa asculte muzica.
- continuati sa le cititi povesti
- daca sunt la scoala vorbiti cu invatatoare sa vedeti cum se descurca
- faceti-va timp si ascultati cum a fost ziua lor de scoala.

Copilul de 6 ani intelege ce inseamna "NU" dar in majoritatea cazurilor, actiunile sale nu
respecta interdictia. Dar inainte de a ignora restrictia, el are nevoie sa stie "DE CE NU?" Chiar
daca noi incercam sa il ferim de pericole sau sa ii controlom comportamentul in sensul dorit de
noi, este bine a o facem cu mai mare eficienta, neutilizand cuvantul "NU".
Cum facem? Reformulam interdictia si o explicam! Pentru a da o nuanta pozitiva cererii noastre,
in contextul in care ne asteptam ca prescolarul nostru sa raspunda adecvat, trebuie sa formulam
cererea cat mai clar, fara inversunare si fara a insista prea mult asupra a ceea ce "nu are voie" sa
faca!. De exemplu: "Nu! Nu ai voie sa te joci cu mingea in sufragerie" poate fii usor inlocuit cu
"Te rog, incearca sa te joci afra cu mingea". Important este si tonul vocii, care trebuie sa fie cald
dar ferm, fara a lasa copilului senzatia unei negocieri. Daca copilul intreaba "de ce?".
Iti oferim optiuni! Intotdeauna - dar in special prescolarii dornici sa isi exerseze
independenta si controlul - copilul are nevoie sa aiba sansa sa faca alegeri. Daca copilul nostru
de 5-6 ani doreste sa se uite la televizor in timp ce mananca, ii putem spune: "te vei uita la
televizor inainte sau dupa ce mananci, nu stiu cand, dar tu alegi"! Daca doreste sa manance
cateva bomboane sau sa bea un suc carbogazos inainte de masa, ii punem la dispozitie cateva
fructe, la alegere, explicandu-i in acelasi timp de ce am ales aceasta varianta: fructele sunt
sanatoase pentru noi, ne lasa nealterata pofta de mancare. Il asiguram totodata pe copil, ca indata
ce va termina masa, ii vom da si bomboanele sau sucul mult visate. Daca nu ii dam copilului
alternative de alegere.nu avem nici dreptul de a-i critica alegerile!
Trebuie sa construim aceasta relatie intre noi si copil! La aceasta varsta incepe sa ii placa sa
fie rugat, iar atunci cand nu accepta o restrictie a invatat ca poate protesta (da din picioare,
plange, incearca sa ne impresioneze!). Pe de alta parte insa, ii place foarte mult sa se simta
important pentru noi, sa ne fie "complice" la ceea ce facem impreuna! Poate ca este bine sa
incepem (daca nu am facut-o la o varsta mai mica !) sa ne construim un "cod" de relationare si sa
tinem cont de fiecare data de el. De exemplu, atunci cand incearca sa eludeze o
cerinta/interdictie, trebuie sa gasim o solutie care sa ii controleze atitudinea, prin a-i spune la ce
ne asteptam de la el. Uneori copilul chiar nu intelege ce dorim de la el. Si pentru ca interdictia sa
nu fie devalorizanta pentru el, este bine sa ne facem partasi la asumarea interdictiei:

"Vorbesti mult prea tare si ma deranjeaza si stii ca ma deranjeaza acest lucru.

Haide sa vorbim amadoi ceva mai incet".
De indata ce copilul stie ca sunt cateva reguli - pe care le-ati stabilit impreuna!- nu
trebuie sa permitem nimanui sa le incalce.
 Dupa cum spuneam mai devreme, copilul de 6 ani incearca sa isi dovedeasca
independenta si sa simta ca detine controlul
De aceea, va incerca sa incalce in mod constant regulile atunci cand contextul familial se
schimba (cand aveti musafiri, cand sunteti musafiri, de sarbatori...). Va fi foarte fericit sa creada
ca se poate duce la culcare fara a s spala pe dinti, doar pentru ca nu suntem atenti la ceea ce face
el. Avem grija sa-i aminim ca este ora de culcare, sa inceapa sa se pregateasca si sa nu uite sa se
spele pe dinti! Regulile trebuiesc amintite permanent pentru a fi integrate si acceptate de copil.
Daca unul dintre musafiri (care poate fi o persoana afectiv importanta pentru copil - bunica sau
bunicul) incearca sa ne induplece, ii spunem si acestuia:" Imi pare foarte rau, am stabilit
impreuna cu Matei ca se culca la ora 21.30 si ca trebuie sa se spele pe dinti. Aceasta este regula
pe care o respectam cu totii!". De indata ce copilul observa ca exista o persoana care are alta
parere decat a noastra, este posibil sa inceapa sa negocieze regula. Cea mai buna solutie este de
a-l imbratisa pe copil si a-l intreba: "Vrei sa vin cu tine sa te ajut?" si in acelasi timp ne oprim din
ceea ce faceam inainte si ii inducem miscare de parasire a incaperii spre baie. In acest fel, oprim
si musafirul sa comenteze regulile stabilite de noi. Mai sunt situatii cand, regula poate fi
incalcata - de revelion, de ex - cand Matei nu va putea dormi de la ora 21.30, fie si numai
datorita zgomotului. Atunci, este bine sa-i spunem: "Astazi nu ne culcam de la ora stabilita, daca
nu vrem! Ne culcam mai tarziu, cand ni se face somn. Dar doar astazi!" Este o alta regula, pe
care noi o stabilim doar pentru astazi!
Pentru a nu trai cu senzatia esecului si pentru a nu ii crea senzatia de spaima in contextul
in care a incalcat o regula, trebuie sa stim sa ignoram cateva micile abateri. Daca a spart un
pahar, dorind sa ne ajute sa spalam vasele, nu este decat un accident! Nu a dorit sa sparga
paharul. A dorit sa ne ajute, ceea ce este mult mai important decat cioburile de pe jos. Putem
strange impreuna cioburile, explicandu-i cum trebuie stranse si asigurandu-l ca nu a facut nici o
greseala. Sunt situatii in care copii se "parasc" intre ei. Daca sunt frati de varste apropiate.de
multe ori vom avea ocazia sa ii auzim vorbind despre ceea ce a facut celalalt, mai ales in absenta
acestuia. Il vom intreba " Crezi ca lui Matei i-ar place sa afle ca tu vorbesti despre asta?". Daca
amandoi vin sa se "spuna" unul pe celalalt, este bine sa ii ascultam pe amandoi, dandu-le sansa sa
ne spuna "de ce" au reactionat asa ("uite! Matei spune ca tu esti vinovat! Tu ce parere ai?")
In cazul in care am ajuns la o concluzie, este bine sa argumentam hotararea pe care
am luat-o ("sunt de parere ca amandoi ati avut o parte de vina, pentru ca Matei a vorbit mai tare
si te-a deranjat, insa nici tu nu l-ai rugat frumos sa vorbeasca mai incet"). Este important sa aiba
incredere in noi, pentru a avea curajul ca data viitoare sa ne vorbeasca despre problemele pe care
le au stiind ca vom fi corecti si ca vom continua sa ii iubim, chiar daca ...ii pedepsim!Si ajungem
la un subiect interesant:

Pedeapsa Ce este aceasata si ce forme poate lua? Mai devreme, vorbeam despre "un cod"
al nostru. Copilul trebuie sa stie ce se intampla daca incalca regulile stabilite -repet!-
impreuna! Aceasta ar fi pedeapsa! Care trebuie sa fie inteleasa si acceptata de copil si
care sub nici o forma nu trebuie sa lezeze copilul. Poate capata forme diverse, insa cele
mai utile sub raportul relatiei noastre cu propriul copil si in raport cu dezvoltarea sa
normala. Puteti sa va ganditi la pedepse de genul: nu vei iesi afara timp de cateva zile, nu
te vei uita la televizor cateva zile, nu te joci la calculator cateva zile....Important, atunci
cand pedepsim un copil, este sa ii explicam de ce o facem (unde a fost eroarea in
comportamentul sau). Acest lucru nu inseamna ca il iubim mai putin. Continuam sa il
iubim, dar aceasta este regula "noastra".
 Cel mai important lucru atunci cand vorbim despre disciplina este totusi.sa ii
laudam comportamentul pozitiv. Atunci cand copilul se poarta in conformitate cu astepatrile
noastre. Mai ales daca il observam ca depune eforturi pentru a nu incalca regulile. Este suficient
sa ii spunem: "Da! Ai facut o treaba buna! Sunt multumit de tine si ma bucur ca esti un copil
bun".
Emotii, putina teama, dar si dorinta de a experimenta ceva nou, de a-si face noi prieteni...
Sentimente care il insotesc pe cel mic in prima zi de scoala si care sunt influentate intr-o mare
masura de atitudinea mamei si a tatalui. Unii parinti vad ziua de 15 septembrie dintr-o
perspectiva negativa: prima mare despartire de mediul familial, de copilarie, de joaca... Altii, din
dorinta de a-si responsabiliza copilul, il conving ca prima zi de scoala este de fapt primul pas
catre viata adulta si ii explica de ce, din acest moment, el, cel mic, va trebui sa se comporte ca un
om mare, care are drepturi, dar si obligatii. Si mai exista si cea de-a treia categorie de parinti: cei
care retraiesc impreuna cu micutul fiecare emotie a primei zile de scoala, care tin strans manuta
copilului si care ar fi in stare sa se aseze cu el si in banca doar ca sa nu-l lase pe cel mic sa se
simta singur. Insa indiferent ce simte parintele legat de acest eveniment important din viata
copilului exista numeroase repere care pot face "marea despartire" mai usoara si, de ce nu?, chiar
placuta micului scolar.
REGULI
Psihoterapeutul Gabriela Ianculescu, de la Psiho Consulting, ne vorbeste din propria
experienta, la timpul prezent. Deoarece ea insasi trece prin emotiile pregatirilor primei zile de
scoala a fetitei ei. In primul rand, arata specialistul, incepe prin a nu prezenta micutului scoala ca
pe un fel de Bau-Bau. Psihologul le recomanda parintilor sa evite discutiile amenintatoare de
genul: "Lasa ca o sa vezi tu cand o sa mergi la scoala! Nu o sa mai poti sa faci tot ce vrei tu,
pentru ca o sa te pedepseasca doamna invatatoare". "Copilul trebuie sa stie inainte de a fi intr-
adevar elev ca la scoala exista reguli mai stricte decat la gradinita. Insa aceste discutii trebuie
purtate cu mult calm, tact si afectiune", explica psihoterapeutul Gabriela Ianculescu. In cazul in
care mami si tati manifesta un control puternic asupra copilului, exista riscul ca micutul sa
devina neprietenos, mai putin creativ si sa intampine dificultati mari de adaptare la mediul scolar.
In plus, scoala nu trebuie sa fie perceputa de micut ca o schimbare radicala, pentru ca aceasta
idee ar putea sa-l sperie. Dimpotriva, parintii sunt sfatuiti de specialistul nostru sa isi convinga
copilul ca scoala este asemanatoare cu gradinita, o continuare in plan superior a programului din
gradinita. Parintii ii vor spune copilului ca la scoala este o doamna invatatoare care are grija de el
si ii invata pe el si pe alti copii de aceeasi varsta lucruri interesante. Si ca toti acesti copii ii pot
deveni prieteni. In plus, parintii nu trebuie sa uite ca activitatea principala a copilului ramane
totusi joaca. De aceea, o data ce scoala a inceput, asimilarea informatiilor trebuie sa fie alternata
cu jocuri interesante.
RECHIZITE CU PERSONAJELE PREFERATE
Comunicarea dintre parinti si copil este esentiala. Insa un rol foarte important pentru ca micutul
sa nu se aseze cu teama in banca la 15 septembrie il are si achizitionarea rechizitelor. Astfel,
copilul va capata incredere in sine si se va gandi cu placere la momentul cand va putea folosi
ghiozdanul, penarul si caietele pe care si le-a ales impreuna cu parintii si la cumpararea carora a
participat si el. De asemenea, daca micutul se va simti singur si va avea emotii mari cand trece
pentru prima oara pragul scolii, rechizitele care au imprimeuri cu personajele lui preferate din
desene animate ii vor folosi ca sprijin si ii vor oferi micului scolar siguranta de care are nevoie.
Intarea copiilor la scoala începând cu vârsta de 6 ani si durata obligatorie a
învatamântului de 10 ani sunt doua optiuni strategice ale Ministerului Educatiei si Cercetarii în
vederea integrarii europene. Privitor la prima dintre optiuni, conf. dr. Ecaterina Vrasmas de la
catedra de Pedagogie a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din Universitatea din
Bucuresti subliniaza faptul ca scoala trebuie sa aiba o asemenea oferta încât sa poata cuprinde
toti copiii în sistemul de învatamânt, nu doar pe cei mai buni (care, potrivit curbei lui Gauss, nu
au cum sa fie majoritari). Flexibilitatea curriculum-lui, parteneriatul cu familia, consultarea larga
a profesorilor si a specialistilor, atitudinea deschisa catre toti copiii, scoala care sa fie bazata pe
comunitate, vor determina, la un moment dat, si existenta unei posibilitati reale de a scolariza toti
copiii la 6 ani. Optiunea trebuie sa fie a lor: a beneficiarilor - copiii si familii.
Decizia de politica scolara referitoare la coborârea vârstei de scolarizare la 6 ani are argumente
care pot fi pro si contra. Analizând capacitatile de învatare ale copilului se poate spune ca pâna la
vârsta de 6 ani se poate constitui aptitudinea de scolaritate. Aceasta consta în capacitatea
copilului de a se concentra pe parcursul unei perioade de 30-45 de minute, capacitatea de a
efectua sarcini de lucru care antreneaza vorbirea, activitatea grafica, exprimarea personala,
vointa, capacitatea de a relationa cu ceilalti copii si de a colabora în realizarea unor activitati etc.
În mod statistic, copiii de 6 ani pot urma un program educativ: exista însa mari diferente de
dezvoltare care se remarca în ritmul de lucru, stilul de învatare, concentrarea atentiei, însusirea
limbajului grafic si chiar a vorbirii. În literatura de specialitate se considera ca un copil poate
învata scrisul si cititul chiar si la 5 ani daca dezvoltarea sa este optimala din toate punctele de
vedere: sociala (suficienta experienta anterioara), intelectuala, emotionala, motorie, personala
(imagine de sine pozitiva), comunicare (prin limbaj corect, coerent si expresiv) si are deja un
start bun determinat de conditii socio-afective si materiale suficiente în familia de provenienta.
Putem considera ca aceste conditii se întâlnesc în realitatea scolii azi?
Copilul poate face fata programului educativ, dar trebuie avuta în vedere care oferta scolii. Aici
sunt 3 bariere: continuturile prea stufoase si pretentioase pentru toti copiii (presiune cognitiva,
afectiva si psihomototrie), sistemul de evaluare care înca nu reda progresele copilului în raport
cu nivelul personal si cu eforturile depuse, precum si strategiile de lucru care ar trebui schimbate
nu numai în anumite scoli, ci ÎN TOATE. Este necesar ca: 1. scoala sa scolarizeze TOŢI
COPIII, ceea ce înseamna ca individualizarea si personalizarea metodelor de predare-învatare
este o cerinta majora la vârstele fragede. Toti copiii pot învata alfabetul si pot scrie texte, pot
face ecuatii de gradul 1, la 6 ani? Ce tip de pregatire li s-a oferit anterior si ce grad de dezvoltare
trebuie sa atinga?; 2. Familia ar trebui sa aiba realmente posibilitatea sa lucreze în parteneriat cu
scoala, pentru ca parintii sa fie implicati în observarea efectelor scolii asupra copilului si sa se
sfatuiasca permanent cu învatatorii. Practicile parteneriatului, comunicarea pozitiva si negocierea
solutiilor cu parintii au încâ nevoie de sedimentare; 3. Decizia de scolarizare va trebui luata dupa
evaluarea aptitudinilor
de scolaritate ale copiilor: se poate face de catre echipe de psihopedagogi sau, mai eficient, de
catre comisii ale scolilor în care sa participe un psihopedagog. Ideea centrala este ca scoala
trebuie sa se adapteze la nevoile si cerintele individuale si nu copiii, care sunt sclavii sau
victimele unui curriculum. Flexibilitatea curriculum-lui, parteneriatul cu familia, consultarea
larga a profesorilor si a specialistilor, atitudinea deschisa catre toti copiii, scoala care sa fie
bazata pe comunitate, vor determina, la un moment dat, si existenta unei posibilitati reale de a
scolariza toti copiii la 6 ani. Optiunea trebuie sa fie a lor: a beneficiarilor - copiii si familii.
Oricum, aceasta decizie trebuie sa fie în favoarea dezvoltarii si sprijinirii tuturor copiilor si a
construirii motivatiei lor pentru învatare. Altfel, scoala va deveni o sperietoare, nu o scoala
prietenoasa, deschisa, pentru toti.
 Fetita sau baiat, copilul de 5 ani trece de la un moment de experimentare la altul si "nu
are timp" sa respecte cu strictete asteptarile noastre. Este in permanenta stare de acumulare si
orice noua acumulare il face se simta in stare de dezechilibru interior. Uneori, acest dezechilibru
interior se rasfrange asupra mediului exterior pe care il "stapaneste" copilul: camera sa.

Ce facem? In primul rand sa ne ajustam asteptarile de la acesta, tinand cu fermitatea la

regulile pe care le negociem si stabilim impreuna cu copilul. Trebuie sa ne asiguram ce intelege
copilul nostru prin ordine si mentinerea ordinii si prin asumarea unor responsabilitati. Daca ii
impunem sa faca ordine, s-ar putea sa nu obtinem decat incrancenare din partea sa: fie ca se
alinta si spune ca "este prea mic", fie ca incepe sa tipe, sa planga, sa se simta nedreptatit. De
obicei, copilul vede in asumarea unei responsabilitati impuse o corvoada. Este util sa ii facem sa
participle cu placere mentinerea ordinii in toata casa. Ii putem atrage atunci cand facem ordine in
casa, dandu-le mici responsabilitati: "Tine-mi tu farasul! Asa! Acum te rog sa duci tu farasul la
gunoi!" Vor simti ca ne fac noua o "favoare" si se vor implica cu placere. Daca atmosefera este
relaxanta si glumim, radem cand facem ordine, copilul va inregistra ca este o activitate placuta.
Ascultati putina muzica, dansati cu matura sau pamatuful de praf. In nici un caz nu trebuie sa ne
vada pe noi lipsiti de chef, obositi.Apoi, cand toata casa este curata, permiteti-va o explozie de
bucurie si, de ce nu?, rasplatiti-va: o inghetata, un film dragut. Copilul trebuie sa va simta
parteneri si nu evaluatori: atunci cand isi face ordine in camera, atat cat a putut, trebuie laudat!
Chiar si atunci cand isi face ordine in camera, trebuie ajutat, caci sunt lucruri pe care nu le poate
face in mod real sau sunt lucruri pentru care a primit interdictii peste interdictii de micut: sa
atinga..bibelourile de exemplu. Deci, nu va asteptati sa stearga praful sub boibelouri, caci nu o va
face caci este speriat ca le va sparge si va veti supara pe el mai mult decat daca nu face curat. In
tot cazul, in situatia in care dupa ce ati negociat cu el si a ramas stabilit ca hainele si jucariile nu
stau aruncate peste tot in camera si ca el este cel care le aranjeaza, indiferent de ce se intampla
NU le aranjati in locul lui! In nici un caz! Doar ii reamintiti care a fost pactul si atat. In cazul in
care persista in acest tip de comportament, renegociati: daca nu faci curat la tine in camera, nu te
vei mai uita la TV, nu te vei juca la calculator.Dar nu il "pedepsiti" inainte de a-l anunta ce se va
intampla daca nu respecta regula. Am uitat sa spun ceva: este bine sa ne aducem aminte ca
fiecare "este ordonat in dezordinea sa". Asa ca, atata timp cat regulile generale sunt respectate,
trebuie sa acceptati modul in care copilul alege sa fie ordonat, modul in care acesta isi aseaza
jucariile sau hainele. Nimanui nu-i place sa-i fie aranjate lucrurile personale in alt mod decat cel
pe care si-l defineste ca fiind important! Si daca va simti mana altcuiva in urma sa.ce sens ar mai
avea sa depuna vreun efort sa faca ordine?
Ne-am bucurat cu totii ca "incepem scoala": si noi si el. A crescut si s-a obisnuit cu ideea
ca va face lectii, va avea prieteni noi, altii decat cei de la gradinita.
Prima zi de scoala este frumoasa: flori, zambete, agitatie, nici nu isi da seama cand vine si cand
pleaca de la scoala. Are carti noi, asa cum nu a avut cat timp a fost la gradinita.
Incepand din a doua zi de scoala, lucrurile incep sa se schimbe putin: din toata agitate primei
zile, copilul ramane "singur" cu obligativitatea de a sta intr-o banca alaturi de un singur coleg,
timp "indelungat". La pauza, nimeni nu ii da jucarii si abia se poate dezmeticii bine si iar trebuie
sa stea in banca, uneori cu mainile "la spate". S-ar duce la toaleta, dar nu stie unde sa se duca si
nici nu are curajul sa intrebe, pentru ca ii este rusine - sunt multi oameni necunoscuti acolo.
Chiar daca Doamna ii intreaba des si daca ii insoteste.tot este o probleme: la gradi aveau toalete
micute, aici sunt ceva mai inalte!
Apoi, ca din senin, are de facut teme. Si la citire si la matematica si la desen. Multe si grele. Sau
responsabilitatea este mare sin u o poate intelege si nici asuma. Si pentru teme sau pentru
activitatea din clasa, primeste calificative. Nu-i vorba! Si la gradi primea.dar parca nu se treceau
in caiet. Si parca mama si tata nu trebuiau sa semneze alaturea. Iar Doamna scrie pe pagina
caietului cu rosu. Peste scrisul sau desenul lui. Si nu intelege de ce! A inceput sa isi cunosca
colegii. Cu unii rade, cu altii nu. Unii il ajuta, pe unii il ajuta el. Dar altii.rad de el. Nu conteaza
pentru ce anume: rad de el si nu impreuna cu el. Ajunge acasa si trebuie sa faca teme. Nu se mai
poate juca atat cat ar fi vrut, sau cat o facea inainte. Are alt fel de program.

Ei! Daca vi se pare ca am descries primele zile de scoala apocaliptic.ganditi-va cum au fost
pentru dumneavoastra! Cu sinceritate maxima! Nici nu este cazul sa recunoasteti cu voce tare! Si
veti vedea, ca intr-o maniera mai accentuate sau mai putin accentuate, asa ati trait si
dumneavoastra aceste primele zile de scoala. Dincolo de efervescenta momentului.
In prima luna de scoala, "bobocul" trece printr-un proces de adaptare. In fond, ce-i acela proces
de adaptare? Este un proces de modificare a comportamentelor, care rezulta ca o corelare a
personalitatii copilului in raport cu noul mediu in care isi desfasoara activitatea, in raport cu noul
sau rol. De aceea, este bines a acordam o atentie deosebita acestui process, dar si rezultatelor
sale. De ce?
Uneori, copilul poate depasi acest moment foarte usor: se adapteaza inca din primele zile
programului de scoala, isi face temele, vorbeste cu placere despre colegii sai.Alte ori, desi da
senzatia ca este perfect adaptat, copilul refuza constant sa se trezeasca dimineata. Sau refuza sa
se alimenteze, devine irascibil, plange mult mai des si fara explicatii, apare enurezisul nocturn si
diurn. Sau, duminica seara, desi toata ziua a lergat si a ras in hohote, face brusc febra mare,
atestata de termometru, nu doar spune ca uii este rau!
Ca sa evitam toate acestea, este bine sa vorbim mult cu el. Trebuie sa ii dam sansa sa se exprime
si sa isi exprime tensiunile. Atentie mare insa: nici una dintre temerile sale nu trebuie sa fie
obiectul glumelor noastre! Sunt temerile sale si trebuie sa i le respectam! Vom incerca doar sa le
rezolvam impreuna. Sa vedem cum putem sa le depasim. Daca simtim ca problemele sale ne
depasesc, putem angrena si invatatoarea in rezolvarea acestor probleme, cu acordul copilului.
Acesta poate simti ca acum solicitarile in ceea ce-l priveste sunt atat de numeroase incat va
considera ca tot ceea ce face este un esec. Si va incerca in mod constient sau inconstient sa
opuna rezistenta scolii, clasei, temelor, Doamnei, colegilor.De indata ce va asimila regulile si se
va obisnui cu noul sau rol, copilul va depasi aceasta perioada: va stii cu siguranta ce se va
intampla maine la scoala, ce ore au , ce teme trebuiesc facute. Va invata sa se simta bine
ducandu-se la scoala.
In mintea parintilor exista etape prospective ale evolutiei copilului înca de la nastere.
Aceste etape se succed cam asa : inceperea scolii, liceul,studiile universitare sau angajarea in
munca, armata, casatoria. Incheierea primei etape coincide cu începerea scolarizarii, fixata tn
multe tari la varsta de 7 ani a copilului. Cei 7 ani de acasa , care sunt invocati adesea traduc
ideia ca parintii sunt responsabili de educatia copilului lor numai in acesti primi ani. Ce a învatat
în 7 ani ?Ce se întampla dupa aceea ? Scoala preia de la parinti responsabilitatea educarii
copilului. Si parintii, ce mai au ei de facut ? Sa încercam sa gasim raspunsuri pentru aceste
întrebari. Clasa întai este pentru parinti un adevarat examen în care se confrunta cu
reglementarile impuse de scoala si nu de multe ori cu toti ceilalti parinti.Succesul copilului este
în parte considerat ca propriul lor succes, iar asteptarile neîmplinite apar ca esecuri traite culpabil
si frustrant de parinti.Copilul este gata pentru începerea scolii atunci când are achizitii în plan
cognitiv si emotional care îl fac capabil sa faca fata noilor cerinte.
 Iata cum este descries de specialisti copilul care începe clasa întai:
Intelectual,copilul este in etapa operatiilor concrete, în care începe sa deosebeasca realul de
imaginar, în care vorbirea interioara este un instrument al gandirii si al autoreglarii atentiei.
Coordonarea miscarilor fine ale degetelor permit gestul grafic, scrisul literelor, sa poata fi
controlat prin exercitiu.
Emotional are maturitatea de a intelege si accepta separarea de cei de acasa, începe sa se auto
controleze, sa ierarhizeze activitatile în functie de scopurile proprii si de grup , sa respecte
regulile si sa actioneze într-o prima grila de norme morale.
Toate aceste caracteristici, copilul le-a câstigat în procesul educational în cei . ani de acasa, în
care principalii educatori au fost parintii si familia.

Cu aceste castiguri, copilul, intra în scoala si aici, învatatoarele continua si pornesc intr-o noua
etapa a istoriei fiecarui copil.

Este de amintit ca sunt tari în care copilul porneste la scoala în anul în care a împlinit 5 ani.
(Marea Britanie, Franta, SUA ), altele în care scoala începe în anul în care copilul implineste 6
ani (Germania) si în sfârsit, in alte tari, anul cand implineste 7 ani (Danemarca,Romania )

In mare parte exigenta scolara este dictata de vârsta majoritatii copiilor din clasa, si cum la noi în
tara scoala începe în jurul vârstei de 7 anit demersul învatarii si evaluarea achizitiilor copiilor
este supus unor norme foarte stricte si exigente
In scoala, în sistemul nostru de evaluare, chiar în prima clasa, este apreciat în special produsul si
de putine ori munca depusa de copil.
Aceasta munca cere un efort deosebit oricarei persoane, dar mai ales copilului, chiar si la 6-7ani.
Efortul, adica vointa si dorinta de a-ti controla atentia si a renunta la tot ce este în
jur pentru a te dedica activitatii cerute de sarcina scolara, este o proba dificila, la care se
supune copilul. Ierarhizarea deciziilor este o proba dificila pentru oricine.
Efortul difera de la un copil la altul.Toti pedagogii si psihologii afirma ca fiecare copil este o
individualitate cu ritmul lui propriu de achizitie si dezvoltare care îi confera o anume maturitate
ce solicita mai mult sau mai putin în mobilizarea resurselor proprii.
Acest ritm propriu este cunoscut cel mai bine de "primii educatori ai copilului" - parintii. Scoala
are nevoie de cunostintele parintilor si parintii în mare masura sunt constienti ca rolul lor de
educatori continua si dupa ce copilul lor devine scolar.
Imaginând o reprezentare grafica a colaborarii dintre scoala si familie în folosul copilului acesta
ar arata ca o diagrama Venn, doua cercuri care se intersecteaza si care au in zona comuna de
intersectie SCOLARUL - copilul nostru.
Un parteneriat familie - scoala este relatia cea mai profitabila pentru toti cei ce participa
la acest demers. Parteneriatul va fi efficient daca fiecare parte va retine ca acelasi subiect este
copilul nostru si scolarul nostru.
Cadrele didactice afla cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la success,ce îl
intereseaza si-l pasioneza, iar parintii vor cunoaste în ce momente sa-l sustina pe scolar, în ce fel
sa-l motiveze si sa-l ajute.
Cum sa procedam în aceasta relatie de parteneriat?
Principiul prim este comunicarea. Sa furnizam informatii si sa primim
informatii, ,parintii si scoala în mod egal de la cel mai competent în anume moment si pe anume
problema.
 Este bine sa stim, ca parinti, ce este planuit de învatatoare sa învete copilul nostru în anul
acesta scolar, în semestrul care urmeaza, în luna urmatoare, ca si în saptamâna viitoare. In acest
fel, cu activitatile de acasa îl putem pregati pe micul scolar pentru a învata mai usor si sa
aprofundeze cele aflate în clasa.
Când un copil se confrunta cu un blocaj în evolutia învatarii scolare, când în clasa
copilul este mai putin concentrat pe ceea ce are de facut, învatatoarea se va descurca mult mai
bine utilizând informatiile aflate de la parinti. Colaborândt parintii si învatatoarea vor reusi sa
rezolve situatiile speciale ,care intervin de multe ori în clasa cu micii scolari. Când printre parinti
sunt specialisti în anumite domenii, scoala îi poate solicita pe acesti specialisti (parinti), la lectia
sa detalieze tema. Noutatile spuse scolarilor de parintele specialist vor aduce informatii mai
bogate si interesante si va usura munca cadrului didactic, în acelasi timp in mintea copiilor se va
produce legatura dintre acasa si scoala. Implicarea parintilor este utila când este una de continut
si nu se opreste la cele materiale ( ex; fondul clasei, costuri pentru amenajarile spatiului
clasei,etc).
Parteneriatul pariti + scoala poate îmbraca forme varite, care conduc la implicarea
comunitatii în educarea copiilor si responsabilizarea pattilor pentru ceea ce înseamna într_o
exprimare "mareata" formarea generatiei viitoare.
Scoala, parintii, comunitatea sunt responsabili în egala masura de cum vor evolua
copii.Invocarea Asa te-a învatat la scoala? Sau Asa te-a învatat acasa ? pentru a te sustrage
problemelor ivite în munca de educatie a copiilor sau pentru a te justifica este sigur în
defavoarea tuturor.
Ar fi de retinut ca acest parteneriat trebuie construit astfel ca fiecare copil care asteapta
cu nerabdare si emotie începerea scolii sa ramâna cu acesta dorinta si în clasele urmatoare. Ne
miram ,de multe ori, cum aceasta dorinta a copilului se transforma de cele mai multe ori într-o
rectie adversa si chiar de fuga.
Este, de asemenea, de retinut de ambii parteneri existenta fugii de la scoala ca si a fugii de acasa.
Acestea pot fi prevenite si astfel, scola si familia sa fie percepute de copii ca institutiile ce-i
sprijina si îi ajuta sa-si satisfaca curiozitatea de cunoastere si de multiplicare a tipurilor de relatii.
Relatii cu alti copii, cu parintii altor copii cu educatori cu care sa se simta solidar si cât mai rar
ca adversari.
Aceasta reuniune este responsabila de încrederea în sine a fiecarui copil, de dorita lui de
cunoastere si de asumarea riscului de a afla de ce lumea este asa cum este si cum sa actionezi ca
sa o pastrezi si/sau sa o schimbi.
Colaborarea dintre parinti si învatatoare/i in acest process al educarii si învatarii, în care scoala
profita de cele aflte de la parinti, iar sfamilia sa ajunga la scopurile propuse în comun.
Obiectivele finalizarii ciclului primar precizeaza aceste scopuri: la sfârsitul clasei a
patra scolarul va sti sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca.
Sunt de tinut minte aceste scopuri, numite pedagogice de "parteneri", care sa-si programeze
rabdarea si sa nu sa simta neimpliniti si frustrati când la sfarsitul primei clase elevul mai trebuie
sa-i citesti povesti sau titlurile filmelor, ca are înca ezitari în citit si scapari în scriere, iar
calculul mai trebuie verificat si corectat.Toate sunt în firescul lucrurilor si încrederea în fortele si
capacitatile copilului îl va face sa - si perfectioneze activitatile de "mic intelectual" pâna în
clasele de liceu când va ajunge intelectual.