1.

Secventa preprezentativa pentru incalcarea proprietatii

lui Simion Lungu
Intr-o dimineat,ă mohorâtă iesi cu plugul să-si ogorească si el o porumbiste pe
care la primăvară socotea s-o semene cu grâu. Vremea de ogorât era cam
târzie. Dar el, având o singură vacă, trebuia totdeauna să astepte până
isprăvesc alti, ca să mai poată împrumuta o vită să-si muncească pământul.
Porumbistea era îngustă, tot o rămăsită dintr-o tablă mai mărisoară, din care
Glanetasu vânduse odinioară jumătate lui Dumitru Moarcăs , de unde apoi a
încăput în seama lui Simion Lungu. De altfel i acuma cele două delnite erau
despărtite numai printr-o brazdă mai adâncă si mai lată. Ion opri vitele cu
plugul, pregătindu-se de muncă. Ochii lui însă rătăceau mereu pe partea lui
Simion Lungu, care odinioară a fost a lor. De jur împrejur câmpul era pustiu.
— Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu! se gândi deodată flăcăul,
cu obrajii aprinsi de o poftă nestăpânită. Apoi repede înfipse plugul dincolo de
hat, în peticul vecinului, si porni să curme o nouă despărtitură.
Lutul gălbui scârtâia, se răsturna lucios, în bulgări aspri. Ion strângea dârz
coarnele plugului, apăsa fierul adânc în trupul pământului si, cu pălăria pe ceafă
si cu fruntea umedă de sudoare si de înfrigurare, îndemna blând si stăruitor
vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-si spinarea.
După ce croi un hat nou si sfârsi de arat câteva brazde din delnita lui Simion,
astupând hotarul cel vechi, flăcăul respiră adânc si usurat. De acuma nu mai
trebuia să se teamă. Inima îi tremura de bucurie că si-a mărit averea. Trei-patru
brazde nu e mult, nici nu se bagă de seamă.

Reactia lui Simion Lungu

Harta se încinse iute. Ion se jura pe toti sfintii că a brăzdat

hatul numai pentru că nu se mai cunoaste bine, dar că l-a
tras în acelasi loc. Simion, ocărându-l, îl duse între delnite,
îi arătă că a intrat înadins cu plugul în pământul lui, îl sili
să măsoare cu pasul, împreună, lătimea locurilor si, din
două în două vorbe, îi striga:

— Jumătate delnita mi-ai furat-o, tâlharule! Ion, văzând că

nu-l răzbes,te cu vorba, începu să înjure si apoi, ca să
rămână deasupra, se năpusti la Simion cu pumnii. Se
bătură ca orbetii vreo jumătate de ceas, sfâsiindusi
cămăsile si zgâriindu-si obrajii. Fiindcă nu era nimeni să-i
despartă, numai osteneala îi mulcomi. Pe urmă se apucară
amândoi de lucru, înjurându-se întruna, toată ziua. Simion
Lungu se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată si nu se
va lăsa până ce nu-l va vedea în temnită, chiar de-ar sti că-
si cheltuieste si opincile, ca să-l învete să mai intre altă
dată în locurile oamenilor de treabă. Ion însă scuipă cu
dispret, , strigând că lui nici de Dumnezeu din cer nu-i
pasă...

2. Atitudinea lui Ion o framanta pe Ana si ii provoca

ganduri de moarte
În gând căuta vesnic prilejuri să întâlnească pe Ion, să-l întrebe, să-l roage, să-i
cadă în genunchi ca să n-o ocolească. Nu întelegea purtarea lui, pe care-l stia
atât de încăpătânat s,i de bun. Depărtarea si lipsa lui însă îi sfâsiau inima. Îsi
zicea uneori că poate fuge de dânsa, că poate n-o mai iubeste... Atunci îsi
pierdea brusc toate nădejdile si o cuprindeau gânduri de moarte. Mai ales după
întâlnirea cu Ion, pe drumul cel vechi, când el n-a găsit nimic să-i spună, când n-
a luat-o în brate, desi fuseseră singuri — gândurile negre începură s-o
stăpânească mai des.
 3. Profita de Ana si o necinsteste
— Tare mă tem să nu fi rămas grea! murmură fata cu dintii dârdâind si glasul ei
domol se împrăstie în tăcerea noptii ca un strigăt puternic.

— Si crezi c-a rămas însărcinată? întrebă Titu cu ochii strălucitori de curiozitate.

— Cum o vrea Dumnezeu, domnisorule, răspunse flăcăul. S, i de n-a rămas până
acuma, mai are vreme să rămâie! adăugă apoi cu un râs larg care-i dezvelea
gingiile rosii si-i întipărea pe fată atâta răutate si încăpătânare, încât Titu se
înfricosă si murmură dojenitor:
— Al dracului mai esti, măi Ioane!

Pe la Crăciun, Ana a stiut sigur că a rămas grea si, întro îmbrătisare pătimasă,
printre vorbe de iubire, sopti lui Ion că de acuma viata ei atârnă de vointa lui.
Flăcăul nu zise nimic, dar de atunci nu mai veni în fiecare noapte. Zvârcolindu-
se fără somn pe cuptor, fata îl astepta totusi mereu, îsi ascutea urechile să audă
scârtâitul portitei, îi tiuiau creierii de încordare si nu putea închide ochii până
dimineata. A doua zi căuta si-i găsea ea singură scuze, iar apoi, când după mai
multe nopti chinuite Ion catadicsea să se arate, ea nici nu îndrăznea să-l mustre,
de teamă că nu va mai veni deloc. Se simtea o jucărie în mâinile lui si totusi nu-i
trecea prin gând să-l învinuiască.
4. Lipsa de remuscare a lui Ion atunci cand Ana este batuta de
Vasile pentru ca este insarcinata cu el
— Ai auzit, Ioane, ce-a făcut Vasile Baciu? strigă Ghighi din cerdac, cu glas
tremurat de milă.
— Auzit, vezi bine, răspunse flăcăul strângând nepăsător din umeri.
— Îngrozitor! murmură Laura înfiorată.
— Lasă că bine-i face! Lasă s-o bată zdravăn, că i se cade! adăugă Ion cu un
rânjet răutăcios care-i înnegri toată fata.
— Nu ti-e rusine obrazului să vorbesti asa afurisitule si spânzuratule! izbucni
doamna Herdelea revoltată. Voi nenorociti fetele si le faceti de râs si pe urmă vă
mai bateti joc de suferintele lor... Ticălosule!...
 5. Ion o trimite pe Ana inapoi acasa la Vasile ,astfel
urmarindu si interesul de a se tocmi cu Baciu
Vasile Baciu
— Tu ai gresit, draga tatii, tu singură trebuie să-ti îndrepti greseala... As, a!...
Ori poate nu zic bine?... Ba zic, zic... Ei, s,-apoi am socotit că să te duci tu la
Glanetasu tău, că tu ti l-ai ales, dacă nu m-ai ascultat, si să te întelegi cu
feciorul... C-as, a se cade, fata tatii!... As, a! Să vă învoiti cum o fi mai bine, că
eu n-am ce să mă amestec... As, a, draga tatii... — Apoi să mă duc, tătucă, bâlbâi
Ana cu glas plâns, cu ochii încremeniti de spaimă.
— Apoi să te duci, draga tatii, zise Baciu mohorându se iar. Si Ana porni îndată
spre Glanetasu, cu sufletul greu, cu trupul zdrobit. Mintea-i era stoarsă ca un
burete uscat. Nici o nădejde, dar nici neîncredere. Mergea cum o purtau pasii, ca
un câine izgonit. Îi iutea mersul groaza privirii ciudate a bătrânului în care
fâlfâia parcă moartea ei.
Ion
— Apoi dacă te-a trimis pe tine, rău te-a trimis, zise el, având un surâs de
mândrie pe buze si stergându-si briceagul pe cioareci cu mare băgare de seamă.
Asa, Anută! As, a să-i spui! Că eu cu tine n-am ce să mă sfătuiesc, dar eu cu
dumnealui om vorbi si ne-om chibzui, de s-o putea, că doar oameni suntem...
Dar fără tocmeală cum să ne învoim? Cine dracu a mai văzut învoială fără
tocmeală? Că nici noi nu suntem câini, nu, nu... Săi spui negresit lui badea
Vasile, c-asa ti-am spus, ca să s,tie...
Vasile
— Uite hotul si tâlharul!... Adică vrea să-l rog eu, să mă milogesc eu!
O călcă în picioare si o umplu de sânge, urlând si jurându
se că mai bine îi pune capul pe tăietor, mai bine să-i ardă
casa si să-l trăsnească decât să se ducă dânsul la
Glanetasu... De-aci încolo nu trecea zi să n-o bată, până
ostenea

6. La nunta lui , Ion danseaza doar cu Florica , lasand-o

singura pe Ana, de parca nici nu exista.Ana intelege
pentru prima data ca pentru Ion conteaza doar
 pamanturile,copilul din pantece ramanandu i singura
speranta.
Când se isprăvi jocul miresei, Briceag începu o somesană piperată, în care se
amestecară bătrânii cu tinerii. Ion jucă iar cu Florica si în vălmăsagul asurzitor
se pomeniră curând aproape de usă, unde era mai întuneric. Nu deschisese
gura nici unul din ei; fata chiar nici nu îndrăznea să-l privească în ochi; el însă
fierbea si-si înclestase degetele în soldurile ei pline, uitând de tot pe Ana,
închipuindu-si că Florica e mireasa lui... Deodată apoi îi sopti răgusit, cu ochii
înflăcărati:
— Numai tu mi-esti dragă în lume, Florică, auzi tu?... Auzi? O strânse năvalnic la
piept, scrâsnind din dinti încât fata se spăimântă si se uită rusinată împrejur. În
aceeasi clipă Ana tresări ca mus, cată de viperă. Simt,i că nădejdile ei de fericire
se risipesc si că ea se prăvale iar furtunos în aceeasi viată nenorocită. Se porni
deodată pe plâns amar care să-i alunge presimtirile nemiloase... Cine ia însă în
seamă lacrimile unei mirese?... Ion, asezându-se mai târziu lângă ea, îi zise
nepăsător:
— Amu ce te mai bocesti? Că doar nu mergi la spânzuratoare...
— Norocul meu, norocul meu! murmură Ana mai îndurerată.
— Oare cât s-o fi strâns? întrebă apoi Ion încet, fără să se mai sinchisească de
plânsul ei, uitându-se lacom la farfuria cu bani pe care nasul îi număra a doua
oară, ca să nu se întâmple vreo greseală.

7. Teroarea provocata de Vasile si Ion i a adus Anei

gandul mortii
Ana rămase în mijlocul drumului, nemaistiind încotro s-o apuce. Ion tot mai
înjura si blestema în ogradă, iar Vasile Baciu, depărtându-se,tipa mai tare, parcă
să-l audă tot satul. Vecinii iesiseră în ulită si priveau, care mirati, care râzând,
toti dor nici să urmărească desfăsurarea poznei... Nemiscată, cu bratele
moarte, cu ochii rătăcitori si cu sufletul crâmpotit de înfricosare, femeia se uita
împrejur, fără să mai stie ce să facă. „Acu unde să mă duc?" se întreba si în
minte îi răsăreau numai răspunsuri negre care o pironeau pe loc, sleindu-i
vointa s,i ispitind-o să-si curme singură toate suferintle, fiindcă viata ei e
zadarnică.
— Vai, sărăcuta de ea, sărăcuta!... În noaptea aceea îsi dădu seama întâia oară
Ana de prăpastia în care-si zvârcoleste ea viata. Si atunci gândul mortii i se
coborî în suflet ca o scăpare fericită. Îl alintă atât de stăruitor că, în cele din
urmă, se minună cât de blândă si ademenitoare i se înfătisează, ca un liman
unde nu mai sunt nici dureri si nici nădejdi...

8. Faptul ca Ana il vede pe ion cu Florica o face pe

aceasta sa se sinucida

Ana simtise de la începutul ospătului că Ion pofteste pe Florica. Odinioară s-ar fi

prăpădit de durere; acuma numai o rusine crâncenă îi ardea sufletul, că toti
oaspetii o văd batjocorită... Si, încetul cu încetul, rusinea se schimbă într-o
greată năbusitoare. I se părea că toată lumea, cu tot ce e într-însa, se scufundă
în nis,te ape tulburi, atât de murdare încât scârba singură pluteste deasupra ei
ca o iazmă otrăvitoare. Închidea ochii si totusi vedea neîncetat apa spre care o
împingea o mână grea, ca spre un liman care spală urmele si părerile de rău