Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2
PATUL LUI PROCUST
= TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME =
Romanul este o specie literară a genului epic, cu o construcție complexă, conflict
puternic, fir narativ amplu acoperind mai multe planuri, cu personaje numeroase, oferind o viziune amplă asupra vieții. Camil Petrescu ilustrează înnoirea romanului românesc, în perioada interbelică, ceea ce susține sincronizarea literaturii române cu cea universală, reprezentată în domeniul prozei subiective de James Joyce, Virginia Woolf și Marcel Proust. În viziunea lui Camil Petrescu, literatura reprezintă instrumentul oferit cititorului spre a se descoperi, fiind o cale spre sincronism; principiul călăuzitor e arta pentru adevăr, implicând subiectivitatea: „ Să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile, ceea ce gândesc eu. Din mine însumi nu pot ieși. Eu nu pot scrie decât la persoana I ”. Scriitorul introduce o nouă tipologie umană, concretizate de personaje mobile sufletește, susținute de condiția intelectualului inadaptat într- o societate ostilă, aflat în conflict cu sine însuși și cu lumea. Viziunea subiectivă e reliefată de prezența introspecției, a tehnicii flash-back- ului, al memoriei afective. „ Patul lui Procust ” a apărut în 1933, fiind un roman psihologic gidian, având caracteristici distincte: perspectiva narativă e relativizată, fărâmițată, datorită prezenței mai multor naratori intradiegetici ( Doamna T., Fred Vasilescu, vocea actorială ) ; timpul e subiectiv, prezent, specific confesiunii, alături de „ timpul – carter ” , prin care e adusă la lumină o imagine, un eveniment, fără o motivație anume, fluxul memoriei, memoria involuntară afectivă susține discursul narativ: narațiunea evidențiază o perspectivă profund subiectivă într-o tonalitate confesivă; introspecția pune în lumină luciditatea, ilustrând crezul autorului: „ câtă luciditate, atâta dramă ”. Autenticitatea ilustrează identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu exp. a cărei relatare conferă aspect de jurnal: stilul anticalofil reflectă absența figurilor de stil cu excepția comparației între un fapt extern și un eveniment al vieții interioare; remarcăm prezența registrului stilistic cult, elevat, plin de neologisme și specific prozei analistice. Construcția personajelor se face treptat prin alcătuirea unor „ dosare de existență ”. Din punct de vedere al construcției discursului narativ, romanul este structurat în trei planuri majore. Primul plan este constituit din cele trei scrisori ale doamnei T ( Maria Mănescu ) adresate autorului, prin care se reconstituie segmente importante din viața ei, ilustrând incidente ale memoriei afective. Al doilea plan reprezintă jurnalul lui Fred Vasilescu intitulat „ Într-o după-amiază de august” incluzând scrisorile poetului și gazetarului G.D. Ladima, adresate actriței vulgare Emilia Răchitaru și Epilogul I aparținând lui Fred, în care încearcă să reconstituie cauzele morții lui Ladima. Al treilea plan aparține autorului devenit personaj prin notele de subsol și Epilogul II ce marchează moartea lui Fred Vasilescu. Perspectiva narativă este relativizată printr-o viziune profund subiectivă, același personaj și eveniment fiind percepute diferit și chiar antitetic de către narator, reflectând tehnica modernă a relativizării imaginii, naratorul ca voce actorială implicată, mediază între cititor și celelalte personaje. Plasarea evenimentelor în autenticitate se face după trăirile interioare, analizate prin intermediul conștiinței. Titlul are în vedere un sens denotativ și unul conotativ. În sens denotativ, are o explicație legată de mitologia greacă. Tâlharul Procust ataca trecătorii, supunându-i unei torturi cu un pat- etalon; își găsește sfârșitul în același fel, fiind ucis de Tezeu. În sens conotativ, sintagma ilustrează prezența unui tipar prestabilit, intenția de a- l impune prin anumite constrângeri: în roman, poate ilustra societatea ce îngrădește individul, dar și incompatibilitatea relațiilor umane: drama personajelor provine din dorința de a- l transforma incapacitatea lor de a se adapta unul la celălalt, dorința de a- l transforma pe celălalt. Astfel, „ Patul lui Procust ” are în vedere imaginea conștiinței care dimensionează și redimensionează tragic existența. Acțiunea se petrece între 1926 și 1928, fiind localizată în București și Techirghiol. Cele trei scrisori ale doamnei T (Maria Mănescu) constituie răspunsul la rugămintea pe care autorul i-o adresează de a-și povesti viața cu sinceritate. Cititorul află astfel că în urmă cu 15 ani, ea fusese considerată „cea mai frumoasă femeie dintr-un oraș de provincie” , fiind iubită fără speranță de un anume D. Doamna T se va căsători cu un inginer german și va părăsi țara, întorcându-se în București după divorț. Își deschide un magazin de mobilă, asigurându-și independența financiară