Patul Lui Procust 1

PATUL LUI PROCUST
= TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME =
Romanul este o specie literară a genului epic, cu o construcție complexă, conflict

puternic, fir narativ amplu acoperind mai multe planuri, cu personaje numeroase, oferind o
viziune amplă asupra vieții.
Camil Petrescu ilustrează înnoirea romanului românesc, în perioada interbelică,
ceea ce susține sincronizarea literaturii române cu cea universală, reprezentată în domeniul
prozei subiective de James Joyce, Virginia Woolf și Marcel Proust. În viziunea lui Camil
Petrescu, literatura reprezintă instrumentul oferit cititorului spre a se descoperi, fiind o cale
spre sincronism; principiul călăuzitor e arta pentru adevăr, implicând subiectivitatea: „ Să nu
scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile, ceea ce gândesc eu. Din
mine însumi nu pot ieși. Eu nu pot scrie decât la persoana I ”. Scriitorul introduce o nouă
tipologie umană, concretizate de personaje mobile sufletește, susținute de condiția
intelectualului inadaptat într- o societate ostilă, aflat în conflict cu sine însuși și cu lumea.
Viziunea subiectivă e reliefată de prezența introspecției, a tehnicii flash-back- ului, al
memoriei afective.
„ Patul lui Procust ” a apărut în 1933, fiind un roman psihologic gidian, având
caracteristici distincte: perspectiva narativă e relativizată, fărâmițată, datorită prezenței mai
multor naratori intradiegetici ( Doamna T., Fred Vasilescu, vocea actorială ) ; timpul e
subiectiv, prezent, specific confesiunii, alături de „ timpul – carter ” , prin care e adusă la
lumină o imagine, un eveniment, fără o motivație anume, fluxul memoriei, memoria
involuntară afectivă susține discursul narativ: narațiunea evidențiază o perspectivă profund
subiectivă într-o tonalitate confesivă; introspecția pune în lumină luciditatea, ilustrând crezul
autorului: „ câtă luciditate, atâta dramă ”. Autenticitatea ilustrează identificarea actului de
creație cu realitatea vieții, cu exp. a cărei relatare conferă aspect de jurnal: stilul anticalofil
reflectă absența figurilor de stil cu excepția comparației între un fapt extern și un eveniment
al vieții interioare; remarcăm prezența registrului stilistic cult, elevat, plin de neologisme și
specific prozei analistice. Construcția personajelor se face treptat prin alcătuirea unor
„ dosare de existență ”.
Din punct de vedere al construcției discursului narativ, romanul este structurat în trei
planuri majore. Primul plan este constituit din cele trei scrisori ale doamnei T ( Maria
Mănescu ) adresate autorului, prin care se reconstituie segmente importante din viața ei,
ilustrând incidente ale memoriei afective. Al doilea plan reprezintă jurnalul lui Fred
Vasilescu intitulat „ Într-o după-amiază de august” incluzând scrisorile poetului și gazetarului
G.D. Ladima, adresate actriței vulgare Emilia Răchitaru și Epilogul I aparținând lui Fred, în
care încearcă să reconstituie cauzele morții lui Ladima. Al treilea plan aparține autorului
devenit personaj prin notele de subsol și Epilogul II ce marchează moartea lui Fred Vasilescu.
Perspectiva narativă este relativizată printr-o viziune profund subiectivă, același
personaj și eveniment fiind percepute diferit și chiar antitetic de către narator, reflectând
tehnica modernă a relativizării imaginii, naratorul ca voce actorială implicată, mediază între
cititor și celelalte personaje.
Plasarea evenimentelor în autenticitate se face după trăirile interioare, analizate prin
intermediul conștiinței.
Titlul are în vedere un sens denotativ și unul conotativ. În sens denotativ, are o
explicație legată de mitologia greacă. Tâlharul Procust ataca trecătorii, supunându-i unei
torturi cu un pat- etalon; își găsește sfârșitul în același fel, fiind ucis de Tezeu. În sens
conotativ, sintagma ilustrează prezența unui tipar prestabilit, intenția de a- l impune prin
anumite constrângeri: în roman, poate ilustra societatea ce îngrădește individul, dar și
incompatibilitatea relațiilor umane: drama personajelor provine din dorința de a- l transforma
incapacitatea lor de a se adapta unul la celălalt, dorința de a- l transforma pe celălalt. Astfel,
„ Patul lui Procust ” are în vedere imaginea conștiinței care dimensionează și
redimensionează tragic existența.
Acțiunea se petrece între 1926 și 1928, fiind localizată în București și Techirghiol. Cele
trei scrisori ale doamnei T (Maria Mănescu) constituie răspunsul la rugămintea pe care
autorul i-o adresează de a-și povesti viața cu sinceritate. Cititorul află astfel că în urmă cu 15
ani, ea fusese considerată „cea mai frumoasă femeie dintr-un oraș de provincie” , fiind iubită
fără speranță de un anume D. Doamna T se va căsători cu un inginer german și va părăsi țara,
întorcându-se în București după divorț. Își deschide un magazin de mobilă, asigurându-și
independența financiară

Patul Lui Procust 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Patul Lui Procust 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Patul Lui Procust 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PATUL LUI PROCUST

= TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME =

Romanul este o specie literară a genului epic, cu o construcție complexă, conflict

S-ar putea să vă placă și