Amu cica era odata Diegeza timpul/planul actiunii (actiunile facute de harap alb) Povestirea timpul/planul nararii de catre

re autor a actiunile facute de harap alb

era odata amu

Diegeza este conceptul prin care se intelege inlantuirea de fapte si intamplari relatate intr-o opera epica, termenul pronind din lb.germana, "diegese", si inseamna "povestire, naratiune, expunere" (cf. "Dictionar" -ed. Litera international). Diegeza se defineste prin cativa termeni specifici: - istorie - totalitatea evenimentelor povestite, actiunea operei epice; - povestire - discursul, oral sau scris, care infatiseaza aceste evenimente; - naratie - actul real ori fictiv care produce acest discurs, actiunea Insasi de a povesti; *Diegetic, denumeste acel element al structurii narative care se refera la evenimentele reale ori fictive ale operei epice. A. in povestirea "in rama" sau "naratiunea in naratiune", G.Genette desprinde doua tipuri/ niveluri narative: a) naratiune extradiegetica - realizata la primul nivel, care constituie rama exterioara, naratiunea ampla in interiorul careia sunt incluse toate povestirile volumului; b) naratiune intradiegetica - suita evenimentelor narate in povestirea inclusa, situata la un al doilea nivel; De exemplu, in "Hanu-Ancutei" de M.Sadoveanu, naratiunea la primul nivel, adica partea introductiva a volumului (apartinand autorului-narator) se afla la nivel extradiegetic, iar, fiecare dintre cele noua povestiri incluse (avand naratori diferiti) se situeaza la nivel intradiegetic. B. in operele de tip memorialistic, autobiografiile fictive si confesiunile romanesti (proprii romanului) se manifesta naratiunea autodiegetica, in care vocea narativa este eroul propriei povestiri si nareaza la persoana I sirul evenimentelor. Acest tip de naratiune este realizata adesea prin alternarea relatarii autobiografice la persoana I cu povestirea obiectiva la persoana a IJI-a. De exemplu, alternantele de persoana in romanul lui Camil Petrescu "Patul lui Procust": persoana I apare in scrisorile incluse (cu autori diferiti) in jurnalul lui Fred Vasilescu si in notele desubsol ale autorului. Dar aceleasi personaje, uneori in legatura cu aceleasi evenimente relatate, sunt desemnate sub forma persoanei a IlI-

a in postirile celorlalti eroi despre ele. Rezulta o structura narativa foarte complicata,. in partea autodiegetica, care ambiguizeaza perspectiva asupra Istoriei, ca suita a evenimentelor relatate.

Tipul narativ desemneaza centrul de orientare a cititorului pe baza opozitiei narator/actor: - tipul narativ auctorial desemneaza drept centru de orientare a atentiei cititorului naratorul n calitatea sa de creator al naratiunii - tipul narativ actorial desemneaza drept centru de atentie a cititorului personajul-actor. n aceeasi opera literara, cele doua tipuri de naratiune se pot mbina. Punctul de vedere auctorial consta n prezentarea universului operei din perspectiva naratorului. Naratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie interna sau externa a realitatii. n naratiunea la persoana a III-a de tip auctorial aceasta perceptie este nelimitata, omniscienta. Naratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. Perspectiva actoriala presupune un eu central care structureaza discursul prin intermediul subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu romanesc: psihicul uman (constientul si inconstientul). Naratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. (perspectiva auctoriala) Naratorul obiectiv n romanul realist face o relatare voit neutra si impersonala a evenimentelor la care iau parte personajele. El nu intervine n desfasurarea actiunii prin comentarii sau explicatii. Naratorul la persoana I se caracterizeaza prin existenta unui narator care este prezent n istorie si ca personaj (actor). (perspectiva actoriala)

Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta cititorului de catre autor. Ea implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta etc.
Genurile sunt tiparele de baza ale literaturii, determinate de modalitatea n care scriitorul se comunica pe sine n opera literara. Genul epic desemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului, prin prezentare si reprezentare a unor evenimente. Naratiunea este specifica acestui tip de comunicare literara. Genul liric denumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului. Genul dramatic implica o comunicare indirecta a autorului, prin reprezentare, cu ajutorul personajelor. Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme ndeprtat, in illo tempore, cnd a umblat [[Dumnezeu] cu Sfntu Ptru p Pmnt, cnd erau viteji cu uriei, adic ntr-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute ntr-un timp att de ndeprtat i insondabil chiar cu percepia omului modern, exist accepiunea: "nu credea nimenea, toat lumea vede c sunt basme de pierdut vremea, poate copiii tia mai mici cred c aa a fost. Nu, ce s crezi n minciuni? Niciodat n-o existat oameni care s cread, chiar dac n-o tiut carte." Insera n timpul mitic este dat de formule ini iale i finale, care fixeaz timpul narativ n care se proiecteaz aciunea, iar la sfrit nchide aceast bucl temporal, prin revenirea n timpul real. Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive i dezvoltate, preciznd i atitudinea naratorului fa de faptele povestite i caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odat ca niciodat; c, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cnd fcea ploporul pere i rchita micunele; de cnd se bteau urii n coade; de cnd se luau de gt lupii cu mieii de se srutau nfrindu-se; de cnd se potcovea puricele la un picior cu nouzeci i nou de oca de fier i s-arunca n slava cerului de ne aducea poveti: De cnd scria musca pe perete,/ Mai mincionos cine nu crede."[4]. Sau o formul de final: "Iar eu, isprvind povestea, nclecai p-o ea i v spusei dumneavoastr aa; nclecai p-un fus, s fie de minciun cui a spus; nclecai p-o lingur scurt, s nu mai atepte nimica de la mine cine-ascult; iar desclecnd de dup ea, atept un baci de la cine mi-o da: Basm bsmuit,/Gura i-a trosnit,/i cu lucruri bune i s-a umplut".[5] Formulele mediane menin discursul narativ n acelai timp al fabulei, fcnd conexiunea ntre secvenele narative, artnd durata, continuitatea, deplasarea fr sfrit: "i se luptar,/ i se luptar,/ Zi de var pn sear" sau "Zi de var/ Pn sear,/ Cale lung,/ S-i ajung."

Basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaz evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice i propriului su stil. Basmul cult imit relaia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confer oralitate stilului. Particularitile basmului cult: cliee compoziionale: formule tipice (iniiale, mediane, finale); motive narative diverse: cltoria, lupta, victoria eroului, probele depite, demascarea i pedepsirea rufctorului, cstoria i rsplata eroului etc.; specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) i spaiale (trmul acesta i trmul cellalt) sunt vagi, imaginare, redate la modul general ; stil elaborat, mbinarea naraiunii cu dialogul i cu descrierea; cifre magice, simbolice; obiecte miraculoase; ntreptrunderea planurilor real fabulos; fabulosul este tratat n mod realist; convenia basmului (acceptat de cititor): acceptarea de la nceput a supranaturalului ca explicaie a ntmplrilor incredibile.