Spiritualitate și religiozitate

Semnificație
Pace vouă

Pax vobis - Pacea vouă

Șhalom Alehem - Pacea să coboare asupra ta, Pace ție

As salamu Alaykum - Pacea să coboare asupra ta, Pace ție Nevoia intrinsecă omenirii
de valorizare pusă în om de
Namaste - Mă plec ție, te respect divinitate, de Dumnezeu

Aloha - Respirația divină să coboare peste tine

Servus - Prescurtare de la ego sum servus tuus - eu sunt servitorul tau

Ciao - Din veneținaul s-ciàvo, schiavo - eu sunt servitorul tau

 Religie și religiozitate

Dex:
Sistem de credințe, dogme și de practici, privind sentimentul divinității și care îi unește, în
aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem

Posibilă definiție
Religie este credinţa în supranatural, sacru sau divin şi codul moral, practicile de ordin ritual,
dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă.
 Spirit și spiritualitate
Dex
Spirit - factor ideal al existenței opus materiei
Spiritualitate - ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale
spirituale

Posibilă definiție
Spiritualitatea este căutarea sacrului, dimensiune transcendentă în experienţa umană,
descoperită în momentele în care întrebările individuale cu privire la scop şi existenţă îşi găsesc
un răspuns.
Trăsături:
- împrumută diverse aspecte şi percepte din toate religiile, după bunul plac.
- Nu este instituţionalizată
- Îndeamnă la găsirea propriilor răspunsuri
Religiile lumii
 Nevoia omului
Eclesiastul 3:11-12: Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei,
măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Citatul acesta, chiar dacă este luat din Biblie, cartea sacră a creştinismului, una dintre cele cinci religii
majore din lume, exprimă un adevăr recunoscut ca experienţă proprie de oamenii din orice cultură, de
orice neam, de orice limbă, din orice perioadă a istoriei, chiar şi din vremurile de avans tehnologic şi
ştiinţific în care trăim noi.
Orice om, indiferent de credinţele sau convingerile sale personale poate spune că la un moment dat în
viaţa sa, a simţit în mod acut că există şi altceva în afară de dimensiunea această fizică şi temporală a
existenţei.
Dovadă pentru asta stau consemnările istorice care arată că încă din cele mai vechi timpuri ale existenţei
sale, omul a căutat să ajungă spre acel ceva transcendent faţă de fiinţa sa fizică - diverse forme de religie.
 Hinduismul

Cei mai mulţi hinduşi se închină unei Fiinţe supreme (Brahman)

Acesta are reprezentări infinite de zei şi zeiţe (idoli, temple, guru, râuri, animale etc.)

Hinduşii consideră că poziţia pe care o deţin în această viaţă derivă din faptele lor dintr-o viaţă anterioară.

Dacă au avut o comportare rea în acea viaţă, e posibil să aibă parte de mari dificultăţi în viaţa aceasta.

De aceea, ţelul hindusului este de a se elibera de legea karmei, de a se elibera de reîncarnările neîncetate.
 Hinduismul

Există trei modalităti de a pune capăt acestui ciclu de karma:

1. Să se dedice cu râvnă unei zeităţi hinduse

2. Să dobândească, prin meditaţie, o cunoaştere tot mai mare a lui Brahman (Una) pentru a-şi da seama că
situaţiile din viaţă nu sunt reale, că eul este o iluzie şi că doar Brahman este real

3. Să se dedice diferitelor ceremonii şi rituri religioase

În hinduism omul alege singur cum să acţioneze spre a atinge desăvârşirea spirituală.

Hinduismul mai oferă şi o posibilă explicaţie pentru suferinţa şi răul care există în lume: omul are parte de
suferinţe – fie că este boală, fie foamete, fie o catastrofă naturală – din cauza faptelor sale rele săvârşite de
obicei într-o viaţă anterioară.

Numai sufletul contează şi acesta va fi eliberat într-o bună zi de ciclul de renaşteri şi îşi va putea găsi liniștea.
 Budismul

Budiştii nu se închină nici unei zeităţi, dar nici lui Dumnezeu

De multe ori cei care nu cunosc budismul îşi închipuie că budiştii se închină lui Buddha.

Însă Buddha (Siddhartha Gautama) nu a susţinut niciodată că ar avea ceva divin.

Budiştii consideră că Buddha a ajuns acolo unde se străduiesc şi ei să ajungă: adică la iluminare
spirituală şi, odată cu ea, la eliberarea de ciclul continuu de viaţă, moarte, renaştere.

Cei mai mulţi budişti cred că omul renaşte de nenumărate ori, ceea ce, în mod inevitabil, aduce şi
suferinţă.

De aceea budiştii caută să pună capăt acestor renaşteri, mai ales că ei consideră că sunt provocate de
poftele, necurăţia şi falsele convingeri ale omului.
 Budismul
De aceea ţelul budiştilor este de a-şi curăţa inima şi de a abandona toate dorinţele senzuale şi
ataşamentul faţă de propria persoană.

Budiştii se supun unei întregi liste de principii religioase şi se dedică foarte mult meditaţiei.

Dar în meditaţia lor nu se roagă unei zeităţi, nici nu-şi concentrează atenţia asupra acelei zeităţi ci mai
degrabă este o autodisciplină.

Practicând meditaţia, omul poate ajunge la Nirvana – „stingerea” flăcării dorinţei.

Ceea ce oferă budismul este valabil pentru majoritatea religiilor lumii: disciplină, valori şi un set de
principii în funcţie de care oamenii îşi pot trăi viaţa.
 Islamismul

Musulmanii cred că există un singur Dumnezeu atotputernic, pe nume Allah,

care este transcendent şi infinit superior omenirii.

Allah este considerat creatorul universului şi izvorul binelui şi al răului.

Totul se întâmplă după cum doreşte Allah.

Este un judecător puternic şi sever, care va arăta îndurare faţă de închinătorii Săi în funcţie de faptele
lor bune şi de dedicarea religioasă de care dau dovadă.

Cei ce se închină lui Allah sunt slujitorii lui Allah.

Deşi musulmanii cinstesc mai mulţi profeţi, totuşi cuvintele lui Mahomed şi stilul său de viaţă reprezintă
o poruncă pentru ei.
 Islamismul
De aceea, pentru a fi musulman, trebuie să îndeplineşti cinci îndatoriri religioase:
1. Să repeţi un crez despre Allah şi Mahomed
2. Să reciţi anumite rugăciuni în arabă de cinci ori pe zi
3. Să ajuţi pe cei săraci
4. O lună pe an să posteşti, să te abţii de la băutură, de la relaţii sexuale şi de la fumat, de la răsăritul
soarelui până la apusul lui
5. O dată în viaţă să te duci în pelerinaj la Mecca şi să te închini la un altar de acolo. Când mor – în
funcţie de devotamentul cu care au îndeplinit aceste datorii – musulmanii speră să intre în Paradis,
un loc al plăcerilor simţurilor. Dacă nu îşi găsesc locul acolo, atunci vor fi pedepsiţi pentru veşnicie, în
iad.
În cazul multor oameni, islamismul se potriveşte cu aşteptările lor în ce priveşte religia şi divinitatea.
Islamul îi învaţă pe adepţii săi că există un singur Dumnezeu suprem, care este adorat prin fapte bune şi
ritualuri religioase pline de râvnă, iar omul este recompensat sau pedepsit în funcţie de dedicarea
religioasă de care a dat dovadă.
 Iudaismul

În lume sunt cinci forme principale ale iudaismului: ortodox, conservator, reformat, reconstrucționist și
umanist.

Iudeii sunt adesea numiți poporul ales al lui Dumnezeu.

Dumnezeu este Creatorul a tot ceea ce există; El este unul, imaterial și numai Lui trebuie să I se aducă
închinare, deoarece este Conducătorul absolut al Universului.

Primele cinci cărți ale Bibliei evreiești i-au fost revelate lui Moise de către Dumnezeu.

Dumnezeu a comunicat cu poporul iudeu prin profeți.

Dumnezeu monitorizează activitățile oamenilor. El îi răsplătește pe oameni pentru faptele bune și

pedepsește răul.
 Iudaismul
Cu toate că creștinii își bazează mare parte din credința lor pe aceleași Scripturi evreiești ca iudeii, există
deosebiri majore de crez: iudeii consideră în general că acțiunile și comportamentul sunt primordiale, ceea
ce crezi rezultă din acțiuni, iar creștinii consideră că credința este primordială, iar acțiunile sunt rezultatul
acelei credințe.

Crezul iudeu nu acceptă conceptul creștin de păcat originar (convingerea că toți oamenii au moștenit
păcatul lui Adam și al Evei, atunci când aceștia nu au ascultat indicațiile lui Dumnezeu în Grădina Edenului).

Iudaismul susține bunătatea inerentă a lumii și a oamenilor din ea, ca creații ale lui Dumnezeu.

Credincioșii iudei își pot sfinți viața și se pot apropia de Dumnezeu prin împlinirea poruncilor divine.
 Iudaismul
Nu este nevoie sau nu este disponibil niciun mântuitor ca intermediar.

Cele 613 porunci găsite în Leviticul și în alte cărți reglementează toate aspectele vieții iudeului.

Cele Zece Porunci, așa cum sunt prezentate în Exodul 20.1-17 și în Deuteronomul 5.6-21, formează un
sinopsis al Legii.

Mesia (Unsul lui Dumnezeu) va veni în viitor să-i adune încă o dată pe iudei în țara lui Israel. Atunci va
avea loc o înviere generală a morților. Templul din Ierusalim, distrus în anul 70 d.Cr. de către romani, va fi
reconstruit.

Credințele cu privire la Isus variază în mod considerabil. Unii Îl văd ca pe un mare învățător moral, iar alții
Îl văd ca pe un profet fals sau ca pe un idol al creștinismului.

Unele forme ale iudaismului nici măcar nu-I vor rosti numele, datorită unei interziceri de a rosti numele
unui idol.
 New Age

New Age crede în dezvoltarea puterii sau divinităţii fiecărui om.

Când vorbeşte despre Dumnezeu, adeptul New Age nu vorbeşte despre un

Dumnezeu transcendent şi personal, Care a creat universul, ci despre o conştiinţă superioară, prezentă în om.

În mişcarea New Age fiecare se consideră Dumnezeu, cosmosul în sine.

De fapt, este considerat divin tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte şi tot ce îşi închipuie persoana respectivă.

New Age se prezintă ca o mişcare foarte eclectică, care adună la un loc mai multe tradiţii spirituale antice.

Recunoaşte mulţi zei şi multe zeiţe, ca în hinduism.

Pământul este considerat izvorul întregii spiritualităţi, are o inteligenţă proprie, are emoţii şi este divin.
 New Age
Chiar şi aşa, eul depăşeşte însă totul. Eul este autorul şi dumnezeul a tot ce există.

Realitatea nu există în afara a ceea ce omul consideră a fi realitate.

New Age îi învaţă pe adepţii săi o gamă largă de tehnici psihice, metafizice, spirituale, mistic orientale,
cum ar fi: exerciţii de respiraţie, folosirea de mantre, de ritmuri de tobă, meditaţia, toate pentru
dezvoltarea propriei divinităţi şi a conştiinţei.

Este considerată iluzie orice experienţă negativă (eşecuri, tristeţe, mânie, egoism, suferinţă).

Întrucât omul este suveran asupra propriei vieţi, înseamnă că nimic nu poate fi rău, negativ sau dureros în
viaţa sa.

În ultimă instanţă, omul se dezvoltă pe plan spiritual până într-acolo încât nu mai există o realitate externă
obiectivă, ci omul devine “Dumnezeu” şi îşi creează propria-i realitate.
 Creștinismul

Creştinii cred într-un Dumnezeu al dragostei, care S-a descoperit oamenilor şi care
poate fi cunoscut în viaţa aceasta.
În credinţa în Iisus Hristos, omul nu se concentrează asupra unor ritualuri religioase
sau asupra faptelor sale bune, ci asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, care îi aduce
bucurie şi îl ajută să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu. (Efeseni 2:8-9 Căci prin har
aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu
se laude nimeni.)
Creştinul are parte de bucurie şi de o viaţă plină de sens prin credinţa în Iisus Hristos Însuşi, nu doar
în învăţăturile Sale.
Cât a trăit pe pământul acesta, Iisus nu a spus despre Sine că este un Proroc care le arată oamenilor pe
Dumnezeu sau un Învăţător luminat, Ci a susţinut că este Întruparea lui Dumnezeu.
A făcut minuni, le-a iertat oamenilor păcatele şi a spus că oricine crede în El va avea viaţă veşnică. (Ioan 14:6
Isus i-a răspuns: – Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.)
 Creștinismul
Iată una dintre afirmaţiile făcute de El: „Eu sunt Lumina lumii; cine vine după Mine nu va umbla în întuneric,
ci va avea lumina vieţii.”

Creştinii consideră că Biblia este mesajul scris al lui Dumnezeu către omenire.

Biblia este o relatare istorică a vieţii şi a minunilor lui Iisus şi ne dezvăluie totodată personalitatea, dragostea
şi adevărul lui Dumnezeu şi cum pot avea oamenii o relaţie cu El.

Prin orice dificultăţi ar trece creştinul în viaţă, se poate îndrepta încrezător spre Dumnezeul său, Care este
înţelept şi puternic şi Care îl iubeşte sincer şi profund.

Creştinii cred că Dumnezeu le răspunde la rugăciuni şi că viaţa lor capătă cu adevărat sens atunci când
hotărăsc să trăiască pentru a-L onora pe Dumnezeu.
Creștinismul - Crezul
 Creștinismul
Mulți dintre cei care pretind că sunt adepți ai creștinismului practică creștinismul ca și când acesta ar fi o
religie.

Pentru mulți, creștinismul nu este cu nimic mai mult decât un set de reguli și de ritualuri pe care o persoană
trebuie să le respecte, astfel încât să ajungă în cer după moarte.

În Isaia 29:13 Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar
inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.

Acesta nu este adevăratul creștinism.

Creștinismul autentic nu este o religie; mai degrabă înseamnă să ai o relație corectă cu Dumnezeu, primindu-L
pe Isus Cristos ca Mântuitorul-Mesia, prin har, prin credință.
 Creștinismul

Creștinismul are „ritualuri” de îndeplinit (de exemplu botezul, Cina Domnului, împărtășania).

Creștinii au „reguli” de urmat (să nu ucizi, să vă iubiți unii pe alții, să iubești pe Domnul Dumnezeu).

Aceste ritualuri și reguli nu sunt esența creștinismului, ele sunt rezultatul mântuirii.

Atunci când primim mântuirea, prin Isus Cristos, suntem botezați, ca o proclamare a acestei credințe.

Se ia Cina Domnului în amintirea jertfei lui Cristos.

Respectăm o listă de lucruri pe care să le facem și pe care să nu le facem din dragoste pentru Dumnezeu și
ca mulțumire pentru ceea ce a făcut El.
 Creștinismul
Cea mai des întâlnită înțelegere greșită cu privire la spiritualitate este că sunt multe forme de spiritualitate,
și ele sunt valide în mod egal.

Meditarea în poziții fizice neobișnuite, comuniunea cu natura, căutarea dialogului cu lumea spirituală pot
părea că sunt lucruri „spirituale”, dar, de fapt, ele sunt o falsă spiritualitate.

Adevărata spiritualitate înseamnă să ai Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca rezultat al primirii mântuirii, prin
Isus Cristos.

Adevărata spiritualitate este roada pe care Duhul Sfânt o produce în viața unui om: dragostea, bucuria,
pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor
(Galateni 5.22-23).

Spiritualitatea înseamnă să devenim din ce în ce mai asemenea lui Dumnezeu, care este Duh (Ioan 4.24
Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr) și să avem caracterul
asemenea chipului Lui (Romani 12.2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin
înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu:
cea bună, plăcută şi desăvârşită).
 Creștinismul

Ceea ce religia și spiritualitatea au în comun este că ambele pot fi metode false de a avea o relație cu
Dumnezeu.

Religia tinde să substituie relația autentică cu Dumnezeu cu o urmare a ritualurilor.

Spiritualitatea tinde să substituie relația reală cu Dumnezeu cu o legătură cu lumea spirituală.

Ambele pot fi și adesea sunt căi false înspre Dumnezeu.

Religia poate fi prețioasă, în sensul în care indică faptul că există un Dumnezeu și că avem nevoie de un
Mântuitor.

.
 Creștinismul
Spiritualitatea poate fi de preț prin aceea că atrage atenția asupra faptului că lumea fizică nu e tot
ceea ce există.

Ființele umane nu sunt numai materiale, ci posedă un suflet, un duh.

În jurul nostru există o lume spirituală, de care trebuie să fim conștienți.

Adevărata valoare a spiritualității este faptul că indică înspre ceva și cineva care există dincolo de
această lume fizică, cu care trebuie să intrăm în legătură.

Isus Cristos este împlinirea religiei și a spiritualității deopotrivă.

Isus este Cel înspre care indică adevărata religie.

Isus este Cel cu care trebuie să intrăm în legătură și Cel înspre care indică adevărata spiritualitate.
 În loc de final

„Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți
întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și
durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă
pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”
Isaia 53:3-5

„ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,

încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ”
Ioan 3:16