Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 10
ISTORIA MEDICINII
VETERINARE LA ARABI Realizat de catre: Cenusa Dora Verificat de catre: Savva Balanescu Cuprins
■ Medicina veterinara la arabi
■ Abu Zacaria ■ Practica medicinii veterinare ■ Bibliografie Medicina Veterinară la arabi In scrierile arabice se spunea: "Alah a dat arabilor calul, iar Mahomed, profetul cel mare, l-a perfecționat astfel încât caii arabi aparțin celor mai nobile rase de cai". In Coran se spunea: "când Creatorul atotputernic a vrut să creeze calul, a grăit către vânt: Tu vei naşte o ființă care este desemnată să-mi poarte credincioșii. Ei trebuie să iubească şi să respecte această ființă. Toți care nu-mi îndeplinesc poruncile să-i poarte de frică. Arabul fără cal e de neconceput. Era firesc, ca cel puțin acestui animal să i se acorde o deosebită atenție. Numeroasele lupte medievale cereau recuperarea cailor raniți sau bolnavi. Arabii de la sfărşitul primului mileniu d. Chr., cunoşteau o parte din textele Hippiatricei bizantine. Traducerea lor era plătită la fel de bine ca şi a textelor de medicină umană. Şi dacă până la anul 1 000 nu se remarcă opere originale arabe, în sec. XI incep să apară capitole în enciclopedii sau chiar cărți de hipologie și de hipipiatrie scrise de arabi. Cea dintai încercare este capitolul dedicat calului din lucrarea enciclopedică scrisă de KABUS (sec. XI) unde sunt strânse numeroase cunoștințe despre cal și bolile sale. ABU ZACARIA (sec. XII) în tratatul său de agricultură Kitab al Felahah se ocupă în 4 mari capitole de animale utilizate în muncile agricole (magari, cămile, cai) şi de animalele destinate sacrificării (taurine, ovine, caprine). Sunt inserate aici, o serie de boli, inclusiv indigestia la cămile şi sunt oferite numeroase remedii chirurgicale şi de medicină internă, unele originale. ABU BEKR (sec. XIII) a scris și el un tratat dedicat calului: El Naceri. Dacă în partea care se ocupă de exterior, dresaj, harnaşament, se aduc numeroase date originale, în parte de patologie, textul e doar o compilație din diferiți autori greci, arabi și latini, în special Segetius.
Arabii din califatul de apus au influențat
puternic și pe practicienii veterinari spanioli ai vremii. Astfel un anume JUAN ALVAREZ SALAMILLAS a scris și publicat în sec. XII 38 de volume din lucrarea enciclopedică Libro de manescalcia urmată de Libro que hablo de los infermitades de los cavalos e de ses curas (Carte în care se spune despre bolile cailor şi despre tratamentul accstora). Practica medicinii veterinare
La arabi cel ce se ocupa de tratamentele veterinare se numea
ALBEYTAR. Sub numele de albeytar şi albeytaria (profesiune vterinară), practicienii au profesat nestingheriți și onorați în lumea arabă și în cea spaniolă. Recâștigarea prestigiului social pierdut odată cu dispariția hippiatrilor, a făcut ca în lumea arabă şi apoi în cea spaniolă medicina veterinară să cunoască o înflorire în sec. XI- XV. Nu oricince putea practica "albcytaria". Se făcuseră școli, atât pentru potcovari puşi pe o treaptă socială inferioară față de veterinari, cât și pentru "albeytari". Profesiunea veterinară nu se putea exercita, chiar dacă tānărul era absolvent al şcolii, decât numai după un examen, destul de sever, dat cu un protoalbeytarato. Greşelile profesionale erau sancționate în bani sau chiar interzicerea practicii profesionale pe întreaga viață. Lumea arabă a dat un mare medic, care poate fi aşezat alături de Hipocrat şi Galen în galeria creatorilor acestei ştiințe. Este vorba de Ibn-Sina, cunoscut sub numele latinizat - Avicena (980-1037), umanist, medic, om de cultură, numit și "Prințul medicinei". La 16 ani studiaza medicina, devenind un practicant vestit. A scris „Al Quanun" (Canonul ştiinței medicale), catalogat drept cea mai frumoasă carte a Evului Mediu. Lucrarea cuprindea toate cunoștințele existente până atunci din domeniul anatomiei, fiziologiei, diagnosticului și terapeuticii. A descris pentru prima dată antraxul, diabetul şi gastrita, făcând diagnosticul diferențial față de ulcerul duodenal.
Meritul Arabilor la progresul medicinei veterinare este că
au reuşit să preia și să transmită posterității cunoştințele anticilor (persani, hinduşi, romani, greci) din domeniu. În plus au îmbunătățit modalitatea de expunere a bolilor făcând-o mai metodică și au dezvoltat farmacopeea. Bibliografie
■ Ciupe M.S., Muntean M.O. : Incursiuni in istoria medicinii
veterinare. Editura AcademicPres Cluj-Napoca 2010 ■ Iftimovici Radu: Istoria Medicinii. Editura All-1994, ISBN 973-9156-592. FIN