Curs 2 TGD

Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 40

Dreptul in sistemul

normelor sociale
• Acţiunea dreptului asupra relaţiilor sociale are loc în cadrul unui sistem de
reglementare a relaţiilor sociale, compus dintr‑un ansamblu de reguli sau
norme sociale.
• În cadrul societăţii au existat întotdeauna o serie de reguli de
comportament, care au avut ca scop stabilirea unor limite în ceea ce
priveşte conduita umană.
• Aceste reguli de conduită, creaţie a societăţii, au fost impuse membrilor
acesteia, pentru o mai bună convieţuire, sub forma normelor sociale.
Caracteristica principală a acestor regulilor
sociale
= fiind creaţia societăţii, încălcarea normelor a fost sancţionată tot de
societate, prin sancţiuni verbale, ce au îmbrăcat forma>
- dispreţului,
- mustrării,
- a oprobiului public
- a izolării sau alungării celui vinovat din cadrul societăţii
şi, mai puţin, prin sancţiuni fizice.
Totuşi există şi cazuri când încălcarea acestor
norme sociale este sancţionată fizic
• prevăzând astfel sancţiuni fizice şi nu verbale pentru încălcarea normelor
sociale.
„bătaia este ,,unde dă mama
ruptă din Rai” creşte”,

• Existând proverbe româneşti care spun că


Normele tehnice
• Născute prin observarea naturii înconjurătoare
• Normele tehnice sunt reguli de conduită folosite de către oameni în
procese tehnice de transformare a materiei prime în produse finite
sau în procesele de utilizare a acestora,
• ajuta omul să obţină o satisfacţie cât mai mare în activitatea pe care acesta
o desfăşoară.
Norme tehnice - exemple
• Astfel o normă tehnică poate îmbrăca forma unui brevet de invenţie, cu
ajutorul cărora se poate construi o rachetă spaţială
• Este un dispozitiv electronic de detectare a metalelor preţioase
• o banala reţeta de bucătărie care transformă câteva legume într-o
extraordinară ciorbă sau un kilogram de zahăr într-o delicioasă cremă de
zahăr ars.
Exemple
Exemple
Exemple
Scopul normelor tehnice
• Obtinerea unui maxim de rezultat cu minim de efort
Trasaturile normelor tehice
• Imperative/obligatorii
• Obiective
• In mare parte, apartin stiintelor exacte
Sanctiunea nerespectarii normelor tehnice
• Neobtinerea resultatului propus/ PAGUBA
ÑORME TEHNICE CARE SUNT SI
NORME JURIDICE
• Normele de protective a muncii
• Normele de protectia mediului
• Normele de circulatie rutiera
• Normele de prescriere a retetelor farmaceutice
Obiceiul sau tradiţia populară

• Obiceiul sau tradiţia populară este o creaţie a societăţii, fiind născut din dorinţele şi aspiraţiile fiecărui
popor, din durerile, necazurile şi trăirile lui, din lupta dusă pentru supravieţuire, din înfrângerile şi
victoriile avute de a lungul istoriei.
• Obiceiul este cel care a avut rolul, de-a lungul unei istorii mai mult sau mai puţin zbuciumate, să
dezvăluie toate calităţile şi defectele unei naţiuni datorită caracterului său conservator, a perfectei
identificări cu locul unde a luat naştere şi s-a format şi, mai ales, a extraordinarei posibilităţi de adaptare,
la vitregiile vremii, de care a dat dovadă („codrul e frate cu românul” spunea poetul arătând, că,
„veşnicia s-a născut la ţară”, iar românii nu şi-au părăsit glia strămoşească indiferent de vicisitudinile
istoriei).
• Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regulă de conduită care a luat naştere în cadrul unei societăţi
şi care are la bază o repetare voluntară, din partea oamenilor, a unui comportament etalon.
Trasaturile obiceiului – ca regula sociala
• Conservator – specifica societatilor cu dezvoltare lenta
• Nescris
• Repetabil
• spontan
Reguli obisnuielnice
Exemple
• Va rog sa exemplificati!!!!
Sanctiuni specifice pentru nerespectarea
obiceiului
- dispreţului,
- mustrării,
- a oprobiului public
- a izolării sau alungării celui vinovat din cadrul societăţii
şi, mai puţin, prin sancţiuni fizice.
Morala
• Morala este un ansamblu de judecăţi ce privesc binele şi răul, ce este
permis şi ce nu este permis, destinate să conducă comportamentul
oamenilor
Morala
• Alături de normele de morală se pot include şi regulile de bună-cuviinţă şi
de comportament în societate, care formează educaţia de bază (cei şapte
ani de-a casă) a fiecăruia dintre noi şi care au drept scop însuşirea de
fiecare persoană a unui minim de reguli de conduită cu privire la curăţenia
personală, la modul de îmbrăcare, de vorbire, de mâncare sau de
comportament în cadrul diferitelor momente ale zilei sau în cadrul
diferitelor situaţii care se ivesc în societate (mersul la serviciu, în vizită, la
teatru, etc.).
Morala
• Aşa cum se observă sfera moralei este extrem de vastă reglementând
aproape toate aspectele vieţii noastre în societate şi interferându-se, în
multe situaţii, cu religia şi mai ales cu dreptul, cu care de multe ori se şi
confundă.
O serie de criterii au fost aduse in discutie pentru a deosebi
dreptul de morala si pentru a explica de ce regulile de morala nu
sunt prevazute cu sanctiunea materiala a dreptului. Astfel:

• dreptul nu se ocupa decat de obligatii negative, in timp ce morala se ocupa


numai de obligatii pozitive;
• dreptul priveste numai exteriorizarea omului, pe cand morala vizeaza si
manifestarile interioare;
• dreptul reglementeaza numai raporturile intre oameni, in timp ce morala
face apel si la raporturile omului cu sine insusi
Normele religioase

• Normele de religie sunt o categorie aparte de norme sociale datorită


originii lor divine şi a faptului că au fost create de către o „zeitate” (ce a
luat de-a lungul istoriei diferite denumiri: Dumnezeu, Iisus, Iahve, Allah,
etc.) şi nu de către oameni
Normele religioase
• Spre deosebire de alte norme sociale, normele de religie apar sub o
formă scrisă, fiind consemnate de către profeţi în cărţile sfinte ale fiecărei
religii (Vechiul şi Noul Testament sau Biblia, Tora, Coranul, etc.) sub
formă de versete, reguli şi rugăciuni caracteristice fiecărei religii,
fiecărui cult sau sectă în parte şi fiind respectate numai de către cei
care cred în zeitatea respectivă, credinţa fiind cerinţa esenţială a
religiei.
• Nimeni nu poate fi obligat să aibă o credinţă, la fel cum nimeni, indiferent
de credinţa pe care o are, nu poate să fie obligat să se spovedească, să ţină
post, să meargă în pelerinaje, să participe la slujbe sau să respecte anumite
canoane dacă el nu consimte acest lucru.
Normele organizaţiilor sociale
• În cadrul societăţii moderne apare o nouă categorie de norme sociale, cea
a normelor create de către organizaţiile sociale neguvernamentale, cu
rolul de a stabili modul în care se desfăşoară activitatea în cadrul
acestor organizaţii, precum şi regulile pe care trebuie să le respecte
persoanele care fac parte din respectiva organizaţie socială sau intră
în contact cu aceasta.
exemple:
• Creaţie a partidelor politice, a organizaţiilor profesionale (cum sunt
sindicatele, ligile studenţeşti, etc.), economice (regii autonome, societăţi
comerciale cu capital românesc sau străin, asociaţii familiare, etc.),
culturale (teatre, operă, operetă, cinematografe, etc.), sportive (cluburi de
fotbal, hochei, dans sportiv, etc.), religioase (biserici, secte, etc.) sau de
învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, etc.) aceste norme sunt
cuprinse în „Regulamentele de funcţionare”, „Regulamentele de ordine
internă” sau în „Regulamentele de organizare” elaborate de respectivele
organizaţii
teme de dezbatere

 
• Apreciaţi că astăzi tradiţiile populare mai sunt respectate?
• Consideraţi că normele sociale continuă să influenţeze viaţa oamenilor în cadrul societăţii moderne?
• Credeţi că părinţii îşi educă copii în spiritul respectării „celor şapte ani de acasă”?
• . Apreciaţi că oamenii respectă sărbătorile religioase şi posturile impuse de către Biserică? Motivaţi
răspunsul
• Credeţi că normele politice care stau la baza organizării şi funcţionării partidelor politice ar trebui
să fie stabilite de către stat sau ar trebui să fie lăsate la latitudinea fiecărui partid în parte? Motivaţi
răspunsul.
Norma juridică

• = o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilită sau


recunoscută de către stat, care exprimă voinţa statului şi a cărei
respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului
Trasaturile normei juridice
• caracterul său general,
• caracterul său impersonal
• caracterul său obligatoriu

S-ar putea să vă placă și