Curs 4 (2023)

Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 30

UNIVERSITATEA OVIDIUS

DIN CONSTANŢA
FACULTATEA DE
FARMACIE

CURS 4
2022-2023

FARMACOLOGIE
AF.II.2
FARMACODINAMIA GENERALĂ. ACŢIUNEA
FARMACODINAMICĂ.
ASPECTE GENERALE

• Farmacodinamia generală este o ramură fundamentală a


farmacologiei generale, ce studiază faza farmacodinamică şi
rezultatul acestei faze - acţiunea farmacodinamică.

• Medicamentul acţionează asupra organismului.

• Acţiunea farmacodinamică este rezultatul contactului


medicament - organism, concretizat prin modificarea unei funcţii
fiziologice (în sens stimulator sau inhibitor) sau/şi diminuarea sau
înlăturarea a unei tulburări a unei funcţii fiziologice.
FARMACODINAMIA
GENERALĂ.
• Etapele farmacodinamice
• Legarea medicamentelor de receptor (R) cu formarea
complexului medicament/receptor (MR) – etapa
desfasurata la locul de actiune
• Aparitia unor modificari locale (actiune primara) care se
traduce prin aparitia efectului farmacodinamic (Ef)
FARMACORECEPTORII

  Receptorii sunt macromolecule proteice care


pot lega în mod specific anumite substanțe formând
complexe active biologic.

Farmacoreceptorii sunt cei care sunt capabili să
primească și să interacționeze cu medicamentele.
FARMACORECEPTORII

 Pentru ca medicamentul să se lege de anumiţi


receptori trebuie să aibă afinitate pentru ei.

 Capacitatea medicamentului de a se fixa specific de


anumiţi receptori , poartă numele de afinitate.

 Pentru ca un medicament să producă efect nu este


suficient să aibă afinitate; el trebuie să şi activeze
receptorul respectiv. Activarea receptorului se
numeşte activitate intrinsecă.
FARMACORECEPTORII
Au dimensiuni mari şi prezintă pe suprafaţă o zonă
a cărei conformaţie sterică se potriveşte perfect cu
conformaţia medicamentului.
Această zonă poartă numele de situs receptor.
Medicamentele acţionează în funcţie de numărul de
receptori prezenţi în organul respectiv.
Receptorii pot fi situati:
 la suprafata membranei celulare;
 in citoplasma;
 in nucleu.
Tipuri de receptori:

A. Receptori in serpentina;
B. Receptori formati dintr-o proteina care include
un canal membranar;
C. Receptori membranari cu functie enzimatica;
D. Receptori intracelulari (nucleari).
Farmacoreceptori
Medicamentele acționează în organism prin
intermediul unor anumiți receptori, asupra cărora
pot avea efect agonist sau antagonist.
M fata de receptori pot fi:
 Agonisti (deplini/partiali);
 Antagonisti (competitivi/necompetitivi,
reversibili/ireversibili).
PARAMETRI DEFINITORII AI
ACŢIUNII FARMACODINAMICE

1. SENSUL
2. SELECTIVITATEA
3. POTENŢA
4. EFICACITATEA MAXIMĂ
5. LATENŢA
6. TIMPUL EFECTULUI MAXIM
7. DURATA
1. SENSUL acţiunii farmacodinamice poate fi:
Stimulator sau excitant (prin stimularea unei funcţii sau prin deprimarea
unei funcţii antagoniste);
Inhibitor sau deprimant (prin inhibiţia unei funcţii sau prin stimularea
excesivă a funcţiei respective, până la epuizarea ei).
Efect bisens - aceeaşi funcţie poate fi influenţată în ambele sensuri
(stimulator sau inhibitor) de acelaşi medicament, funcţie de doză şi
teritoriu.
Ex: adrenalina în doze mici produce vasodilataţie iar în doze medii si
mari, produce vasoconstricţie; aspirina în doze mici este
antiagregant plachetar iar în doze mari efectul devine proagregant
plachetar.
2. SELECTIVITATEA este proprietatea unei substanţe
medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât mai limitat
din organism şi de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni
farmacodinamice.
Acţiunea predominantă şi selectivă este consecinţa:
• realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv;
• existenţei de subtipuri de receptori specifici.
Seriile noi de medicamente au selectivitate pentru anumite subtipuri
de substraturi receptoare:
• antihistaminicele H2 – antiulceroase

Din punct de vedere clinic, selectivitatea este proprietatea unui


medicament de a manifesta efect benefic, terapeutic, fără efecte
secundare, nedorite.
2. SELECTIVITATEA

• SELECTIVE
– Beta adrenomimeticele - antiastmatice
• SALBUTAMOL
• FENOTEROL
– Antihistaminicele H2 – antiulceroase
• RANITIDINA
• FAMOTIDINA
2. SELECTIVITATEA

• NESELECTIVE
– Acetazolamina
• Inhiba exclusiv enzima anhidraza carbonica, dar
mai are si alte efecte:
• Diuretic
• Antiulceros
• Sedativ central
• Anticonvulsivant
• Scade presiunea intraoculară (efect util în glaucom)
3. POTENŢA este capacitatea unei substanţe de a avea
activitate biologică. Ea se exprimă prin dozele eficace 50
(DE50). Cu cât DE50 sunt mai mici cu atât potenţa este mai
mare.
Acţiunile farmacodinamice ale aceluiaşi medicament au
potenţe diferite (apar la doze diferite):
– acţiunile sedativă şi anticonvulsivantă ale fenobarbitalului au
potenţă mai mare decât acţiunea hipnotică;
– acţiunea antiagregantă plachetară a aspirinei are o potenţă mult
mai mare decât acţiunea antiinflamatoare;
– acţiunea laxativă a cruşinului are potenţă mai mare decât
acţiunea purgativă.
3. POTENŢA
• Potenta este dependenta de:
– Proprietatile substantei
• Farmaceutice
• Farmacodinamice
• Afinitatea pentru substrat (numarul de
receptori ocupati de substanta)
– Organism
Indicele terapeutic

DL50 - doza letala 50%

IT =
DE50 - doza eficace 50%

Daca IT < 10 M toxic


IT > 10 M lipsit de toxicitate
4. EFICACITATEA maximă (intensitatea) este capacitatea unei
substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică cu un
anumit efect maxim posibil. Ea se exprimă prin efectul maxim
(Ef.max.).

Atingerea eficacităţii maxime este limitată, la unele substanţe


medicamentoase, de posibilitatea apariţiei efectelor adverse la doze
mari.
5. LATENŢA (timpul de debut al efectului) este timpul scurs de
la administrarea substanţei medicamentoase până la apariţia
efectului şi se exprimă prin formula:

L = A + T + D + B,

unde: A = timpul necesar absorbţiei, T = timpul necesar


transportului, D = timpul necesar distribuţiei, B = timpul necesar
apariţiei efectelor biologice

Factorii de care depinde latenţa unui medicament sunt: calea de


administrare, factori biofarmaceutici, factori farmacocinetici, dar şi
factori farmacodinamici.
Latenţa - exemple:
• În administrarea i.v., latenţa este mai mică:
L = T + D + B, pentru că A = 0;
• Formele farmaceutice retard au latenţă mai mare decât cele cu cedare
rapidă;
• Pentru substanţele care acţionează printr-un metabolit activ, latenţa
creşte, pentru că apare şi timpul de metabolizare (M):
L = A + T + D + M + B;
• Medicam. cu mecanism indirect au latenţa mare pentru că B
creşte.
• În aceeaşi grupă farmacodinamică de medicamente, latenţa poate fi
diferită:
– în grupa barbituricelor se face o clasificare terapeutică după latenţă şi
durată: lungă (fenobarbital); medie (ciclobarbital); scurtă (tiopental);
– în grupa heterozidelor cardiotonice se face aceeaşi clasificare terapeutică după
latenţă şi durată: lungă (digitoxina); medie (digoxina); scurtă (strofantina).
Cunoaşterea latenţei are importanţă terapeutică în alegerea
medicamentelor de urgenţă, în aceste cazuri alegându-se medicamente
cu latenţă scurtă şi foarte scurtă.
Exemplu:
-Digoxina nu poate reprezenta un cardiotonic de urgenţă, în
edemul pulmonar acut, deoarece are latenţă lungă, indiferent de calea
de administrare, ca urmare a legării de proteinele plasmatice într-un
procent de 95%. În acest caz se va alege calea i.v., strofantina (0,25
mg/fiola).
6. TIMPUL EFECTULUI MAXIM (T ef. max.) este important
când se administrează medicamente de urgenţă (cardiotonice,
anticoagulante).
7. DURATA ACŢIUNII FARMACODINAMICE (D) este
intervalul de timp în care se menţine efectul. Ea se exprimă printr-
un parametru farmacocinetic: timpul de înjumătăţire (T 1/2).

Cunoaşterea T 1/2 este importantă în terapeutică pentru reglarea


intervalului dintre prize, în sensul realizării şi menţinerii efectului
terapeutic în stare staţionară, precum şi în sensul evitării cumulării
şi incidenţei efectelor adverse şi toxicităţii.
7. DURATA ACŢIUNII FARMACODINAMICE

T ½ prezinta o mare variabilitate individuala mai ales


in urmatoarele situatii:

Stări fiziologice particulare

La nou nascut T ½ pentru cloramfenicol este mult mai lung faţă de


adult, deoarece nou născutul nu are enzime de metabolizare.

T ½ prezinta variabilitate in cazul insuficienţei căilor de epurare

Ex., T 1/2 al antibioticelor aminoglicozide creste foarte mult în


insuficienţa renală, aceste substante fiind nefrotoxice (gentamicina,
streptomicina)
INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE DE
ORDIN FARMACODINAMIC
 Sinergismul medicamentos
M1 + M2= efect c Tipuri de
sinergism:
1. Sinergism de sumatie: c = a
+b
2. Sinergism de potentare: c >
a+b
Potentarea poate fi:
1. Directa;
2. Indirecta.
INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE DE
ORDIN FARMACODINAMIC
• Antagonismul medicamentos
M1 + M2
Importanta clinica: tratamentul intoxicatiilor
medicamentoase.
INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE DE
ORDIN FARMACODINAMIC
 Tipuri de antagonism:
 Chimic;
 Fiziologic;
 Farmacologic: - competitiv
- necompetitiv
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
ACŢIUNEA FARMACODINAMICĂ

• Sunt dependenti de:


– substanţa medicamentoasă
– organism
– mediu
– asocierea medicamentelor
Factori dependenţi de
substanţa medicamentoasa

 Doza
 Structura chimică
 Proprietăţile fizico-chimice
 Calea şi viteza de administrare
 Interacţiuni medicamentoase
Factori dependenţi de organism
 Specia
 Rasa
 Sexul, starea hormonală şi gestaţia
 Vârsta
 Factorii genetici
 Starea patologică
 Efortul fizic şi starea de oboseală
 Bioritmul
Factori dependenţi de mediu
 Regimul alimentar
 Lumina
 Temperatura
 Presiunea atmosferică
 Prezenţa unor poluanţi
 Radiaţiile ionizante

S-ar putea să vă placă și