Sari la conținut

Carolyne zu Sayn-Wittgenstein

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Carolyne zu Sayn-Wittgenstein
Date personale
Născută[1] Modificați la Wikidata
Monastîrîska, Regiunea Ternopil, Ucraina[2] Modificați la Wikidata
Decedată (68 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Roma, Regatul Italiei[3] Modificați la Wikidata
Înmormântatăcimitero Teutonico[*][[cimitero Teutonico (cemetery in Rome)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiPeter Ivanovski[*][[Peter Ivanovski |​]][4]
Pauline Leonharda Podoska[*][[Pauline Leonharda Podoska |​]][4] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuPrince Nikolaus of Sayn-Wittgenstein-Ludwigsburg-Berleburg[*][[Prince Nikolaus of Sayn-Wittgenstein-Ludwigsburg-Berleburg ((1812-1864))|​]] Modificați la Wikidata
CopiiMarie zu Hohenlohe-Schillingsfürst[*][[Marie zu Hohenlohe-Schillingsfürst ((1837-1920))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Polonia
 Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațieautor de non-ficțiune[*]​
correspondent[*][[correspondent (author of letters)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba poloneză Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein (8 februarie 1819 - 9 martie 1887[5]) a fost o aristocrată poloneză care a avut timp de patruzeci de ani o relație cu pianistul maghiar Franz Liszt. Ea a fost, de asemenea, o jurnalistă și eseistă amatoare și se presupune că a avut o contribuție importantă asupra operei lui Liszt, mai ales asupra scrierii biografiei Viața lui Chopin. Ea a întreținut o imensă corespondență cu Liszt și cu multe alte personalități ale vremii, care are un interes istoric ridicat. Ea l-a admirat și l-a încurajat pe Hector Berlioz, după cum reiese din vasta lor corespondență. Berlioz i-a dedicat prințesei Carolyne opera Les Troyens. Ea a fost portretizată de Capucine în filmul Song Without End (1960).

Biografie

[modificare | modificare sursă]
Carolyne cu fiica ei, Marie, în 1840

Karolina Elżbieta Iwanowska s-a născut în Woronińce (astăzi Voronivți (Воронівці), Ucraina), la una dintre numeroasele moșii ale părinților ei din Polonia de est, pe atunci o provincie a Imperiului Rus. Pe 26 aprilie 1836, la doar două luni după ce a împlinit vârsta de 17 ani (și la presiunea tatălui ei), Carolyne s-a căsătorit cu prințul Nikolaus zu Sayn-Wittgenstein-Berleburg-Ludwigsburg (1812-1864), un ofițer în Armata Rusiei, care era, de asemenea, un membru al unei vechi familii nobiliare și fiul lui Peter Wittgenstein.[6] Au avut o singură fiică, Marie Pauline Antoinette (1837-1920), care s-a căsătorit mai târziu cu prințul Konstantin zu Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (fratele prințului Chlodwig zu Hohenlohe-Schillingsfürst, ministrul de externe al Regatului Bavaria până la unificarea acestuia cu Imperiul German).

Prințesa Carolyne l-a întâlnit pe Franz Liszt în anul 1847, în timpul unui turneu muzical în Rusia. Prințesa, o credincioasă ferventă romano-catolică, se înstrăinase pe atunci de la soțul ei de ceva vreme. Ea și Liszt au început să trăiască împreună la Weimar din 1848. În cele din urmă, ea a dorit să-și reglementeze situația și să se căsătorească cu Liszt, dar din moment ce soțul ei era încă în viață, a trebuit să convingă autoritățile ecleziastice romano-catolice că mariajul ei era nelegal. După un proces complicat, care a implicat două audiențe la Papă, ea a avut temporar succes (septembrie 1860), și cuplul a plănuit să se căsătorească la Roma pe 22 octombrie 1861, cu prilejul celei de-a cincizecea aniversări a lui Liszt. Compozitorul a ajuns la Roma în ziua anterioară, doar pentru a afla că prințesa era în imposibilitatea de a se căsători cu el. Se pare că atât soțul ei, cât și țarul Rusiei au reușit să anuleze permisiunea de căsătorie acordată la Vatican. Guvernul rus i-a confiscat, de asemenea, mai multe moșii (ea deținea mii de iobagi), ceea ce făcea căsătoria ei ulterioară cu Liszt, sau cu oricine altcineva, nerealizabilă. În plus, scandalul a afectat grav șansele de căsătorie ale fiicei sale — în mod clar principalul motiv pentru care prințul a pus capăt recăsătoririi programate a soției sale.

Ulterior, relația ei cu Liszt a devenit o prietenie platonică, mai ales după ce el a primit ordinele minore ale Bisericii Catolice și a devenit abate. Carolyne a trăit mai multe decenii la Roma, unde a scris în particular (și foarte critic) despre chestiunile bisericești. Ea a fost devastată de moartea lui Liszt și i-a supraviețuit doar câteva luni, murind pe 9 martie 1887, la Roma.

Lucrări

[modificare | modificare sursă]

Carolyne zu Sayn-Wittgenstein a fost o scriitoare prolifică, dar cele mai multe dintre lucrările ei au fost tipărite pe propriile cheltuieli; principala lucrare este Des  causes intérieures de la faiblesse extérieure de l'Église (titlul ar putea fi tradus ca „Motivele interioare ale slăbiciunii exterioare a Bisericii”), o carte masivă alcătuită din 24 de volume. Cartea a fost plasată în Index librorum prohibitorum,[7] lista cărților interzise ale Bisericii Catolice.

O publicație postumă  a fost La vie chrétienne au milieu du monde et en notre siècle. Entretiens pratiques recueillis et publiés par Henri Lasserre, Paris, 1895.

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Carolyne zu Sayn-Wittgenstein”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ „Carolyne zu Sayn-Wittgenstein”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ „Carolyne zu Sayn-Wittgenstein”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ a b Genealogics 
  5. ^ Walker, Alan (1997). Franz Liszt: The Final Years, 1861-1886 pe Google Books. Cornell University Press. p. 536. ISBN: 0-8014-8453-7.
  6. ^ "Genealogisches Handbuch der baltischen Ritterschaften, Teil 2, 3: Estland", Görlitz. 1930. p. 297
  7. ^ Index librorum prohibitorum Arhivat în , la Wayback Machine. von 1948.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Francesco Barberio, Liszt e la Principessa de Sayn-Wittgenstein, Roma: Unione Editrice 1912.
  • fr Hector Berlioz, Lettres à la princesse, Paris: L'Herne 2001 (correspondence with the princess Sayn-Wittgenstein).
    • Briefe von Hector Berlioz an die Fürstin Caroline Sayn-Wittgenstein (hrsg. v. La Mara), Leipzig: Breitkopf & Härtel 1903.
    • Ideale Freundschaft und romantische Liebe. Briefe an die Fürstin Carolyne Sayn-Wittgenstein und Frau Estelle Fornier (hrsg. v. La Mara; = Literarische Werke, Bd. 5), a.d. Frz. v. Gertrud Savić, Leipzig: Breitkopf & Härtel 1903.
  • Marcel Herwegh, Au Soir des dieux ; Des derniers reflets Wagneriens à la mort de Liszt , Paris: Peyronnet 1933.
  • La Mara (i.e. Marie Lipsius, Hrsg.), Franz Liszt's Briefe an die Fürstin Carolyne Sayn-Wittgenstein, Leipzig: Breitkopf & Härtel 1899 fr
  • La Mara (i.e. Marie Lipsius, Hrsg.), Aus der Glanzzeit der Weimarer Altenburg. Bilder und Briefe aus dem Leben dem Fürstin Carolyne Sayn-Wittgenstein, Leipzig: Breitkopf & Härtel 1906.
  • La Mara (i.e. Marie Lipsius, Hrsg.), An der Schwelle des Jenseits. Letzte Erinnerungen an die Fürstin Carolyne Sayn-Wittgenstein, die Freundin Liszts, Leipzig: Breitkopf & Härtel 1925.
  • Émile Ollivier, Correspondance. Emile Ollivier et Carolyne de Sayn-Wittgenstein, Paris: Presse univérsitaire 1984.
  • Sammlung von Handzeichnungen aus dem Besitze der Fürstin Carolyne Sayn-Wittgenstein (1819-1889), München: Emil Hirsch, Antiquariat, 1922.
  • Adelheid von Schorn (Hrsg.), Zwei Menschenalter. Erinnerungen und Briefe, Berlin: S. Fischer 1901.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Carolyne_zu_Sayn-Wittgenstein&oldid=15593593