Biochemden Purine catabolism website in favorites

Ce este acidul uric? Acidul uric este un produs rezidual obisnuit care se produce atunci cand
organismul descompune substante chimice numite purine. Purinele sunt substante gasite in propriile
celule si, de asemenea, in unele alimente. Alimentele cu niveluri ridicate de purine includ ficat,
hamsii, sardine, fasole uscata.

In general, acidul uric se dizolva in sange, apoi se duce la rinichi. De acolo, paraseste corpul prin
urina.

Ce este acidul uric?

Acidul uric este o substanta chimica produsa atunci cand organismul nostru
descompune alimentele care contin compusi organici numite purine. Alimentele si
bauturile cu un continut mare de purine sunt: ficatul, ansoa, macroul, fasolea uscata,
berea, vinul. Purinele sunt, de asemenea, create prin procesul natural de
descompunere a celulelor in organism.
O mare parte din acidul uric este dizolvat in sange, filtrat prin intermediul rinichilor si apoi
eliminat in urina. Uneori, corpul produce prea mult acid uric (nivelul seric crescut al acidului
uric se numeste hiperuricemie) sau nu filtreaza o cantitate suficienta din el, adica nu elimina
o cantitate suficienta. Hiperuricemia este numele afectiunii care apare atunci cand ai prea
mult acid uric in corp.

1. Final breakdown product of purine degradation in humans.

2. Urates, the ionized forms of uric acid, predominate in plasma extracellular fluid and synovial
fluid, with aprox. 98% existing as monosodium urate at pH 7.4.

3. Urate is produced only in tissues that contain xanthine oxidase, primarily the liver and small
intestine.

4. Two-thirds to three-fourths of urate is excreted by the kidneys, and most oft he remainder is
eliminated through the intestines.

Purine degredation

- The end product of purine metabolism in humans is uric acid

- The nucleotide monophosphates (AMP,IMP & GMP) are converted to their respective
nucleoside forms (adenosine, inosine & guanosine) by the action of nucleotidase

- The amino group, either form AMP or adenosine, can be removed to produce IMP or inosine

- Inosine and guanosine are converted to hypoxanthine & guanine (purine bases) by purine
nucleoside phosphorylase

- Adenosine is not degraded by this enzyme, it hast o be converted to inosine.

- Guanine undeergoes deamination by guanase to form xanthine

- Xanthine oxidase converts hypoxanthine to xanthine & xanthine to uric acid

- This enzyme contains FAD, molybdenum & iron

- It is exclusively found in liver and small intestine

- Xanthine oxidase liberates H2O2 which is harmful tot he tissues

- Catalase cleaves H2O2 to H2O & O2

- It is final excretory product of purine metabolism in humans

- Uric acid can serve as an important antioxidant by getting itself converted (non-
enzymatically) to allantoin

- It is believed that the antioxidant role of ascorbic acid in primates is replaced by uric acid

Degradation of uric acid in animals other than man

- Most animals (other than primates) oxidize uric acid by the enzyme uricase to allantoin ,
where the purine ring is cleaved

- Allantoin is then converted to alantoic acid and excreted in some fishes

- Further degradation of allantoic acid may occur to produce urea (in amphibians, most fishes
and some molluscs) and to ammonia (in marine invertebrates)

Uric Acid

Uricase

Allantoin

Allantoinase

Allantoic acid

Allantoicase

Glyoxylate

Urea

Urease

Ammonia
Uric acid is the final breakdown product of purine metabolism it circulates in the plasma as sodium
urate and is excreted by the kidney. It is derived from nucleic acid that are ingested or come
fromdestruction of tissue cell. Nucleic acid are oft wo types PURINE and PYRIMIDINE. The Catabolism
of these purine, adenine and Guanine produce uric acid.

After breakdown of nucleic acid the uric acid formed is transported to the liver, blood then is filtered
throgh the glomerular filtrate and appear in the urine. Elevated levels of uric acid concentration is
called hyperuricemia, it can be due to increase urate formation or decrease excretion.

Purine—liver---xanthine—uric acid—blood urate---kidney—excreted in urine.

URIC ACID

Uric acid ist he final breakdown product of purine degradation in humans.

- Uric acid is synthesized from compounds containing purines, and it is a waste product
derived from purines oft he diet such as liver, thymus and organ meat.

- Uric acid is mainly excreted in urine by glomerular filtration. A part o fit is reabsorbed by the
renal tubules.

- Serum uric acid determination is used to diagnose gout

Synthesis of Uric Acid

- The end product of purine metabolism in human is uric acid

- The nucleotide monophosphate (AMP,IMP and GMP) are converted to their respective
nucleoside forms (adenosine, inosine and guanosine) by action of nucleotidase

- The amino group either from AMP or adenosine can be removed to produce IMP or inosine

- Inosine and guanosine are converted to hypoxanthine and guanine by purine nucleoside
phosphorylase

- Adenosine is not degraded by this enzyme it hast o be converted to inosine

- Guanine undergo deamination by guanase to form xanthine

- Xanthine oxidase converts hypoxanthine to xanthine and xanthine to uric acid

- Xanthine oxidase liberates H2O2 to water and oxygen

- Uric acid ist he final product of purine metabolism

Excretion of Uric acid

It has been known for many years that the kidney plays a major role in uric acid homeostasis, as
more than 70% of urate excretion is renal.

Acidul uric este produsul final al metabolismului nucleoproteinelor. Originea lui este dublă, exogenă,
provenind din alimente bogate în nucleoproteine cum sunt : carnea de animale tinere, viscere, vanat,
peşte, cafea, ceai, Ciocolată şi cacao şi, endogenă, provenind din metabolismul nucleoproteinelor
propriului organism prin dezintegrarea nucleilor celulari în diferite tulburări metabolice, leucemii etc.
Eliminarea renală a acidului uric variază la omul normal în funcţie de alimentaţie : în condiţiile unei diete
Iară purine, eliminările urinare zilnice de acid mic sunt de 300—500 mg avand origine endogenă ; în
condiţiile unei diete reduse în purine, eliminările se ridică la 645 mg zilnic ; cu o alimentaţie obişnuită,
eliminările sunt în medie de 750 mg, iar 
cand alimentaţia este bogată în purine, eliminările ajung pană la 1 280 mg/zi.

Cea mai mare parte a acidului uric din urină este sub formă liberă. Cu cat pH-ul urinar este mai acid, cu
atat este convertită o cantitate mai mare de uraţi in acid uric liber. Eliminarea lui renală se face printr-un
proces de filtrare-resorbţie şi secreţie, rezultand un clearance de 10 ml/minut. După unii autori,
concentraţia normală a acidului uric în sange este pentru bărbaţi de 2,5—7 mg%, iar pentru femei de 1,5
—6 mg%. Se consideră că este vorba de hiperuricemie atunci cand nivelul acidului uric din sange este
peste 7 mg°/o pentru bărbaţi şi peste 6 mg% pentru femei.

Excesul de acid uric se poate datora mai multor cauze şi anume :

— Hiperuricemia primară (primitivă sau idiopa-i tică) a cărei cauză nu se cunoaşte precis. Din studiile
făcute s-a demonstrat că 3% dintre bărbaţi au hiperuricemie primară, care apare după pubertate sau la
începutul varstei adulte. La femei boala se întaineşte mult mai rar şi apare, de obicei, după menopauză.
Printre presupusele cauze ale hiperuricemiei primare se incriminează : un factor genetic, excesul de
aport aliment; exagerarea procesului de sinteză „de novo" a purinelor, eliminarea renală şi intestinală
insuficientă a acidului uric şi distrugerea insuficientă a acestui acid în organism.

— Hiperuricemiile secundare, care se produc prin exagerarea uricogenezei şi defect de eliminare a

uraţilor sau asocierea acestor două mecanisme. Aceste hiperuricemii secundare se întalnesc în :
nefropatii; hemopatii : poliglobulia primitivă, leucemia mieloidă cronică, leucemia limfoidă cronică,
leucemia acută, mononucleoza infecţioasă, anemiile megaloblastice; hiperparatiroidism, care produce
leziuni tubulare secundare depozitării de calciu în tub şi care influenţează excreţia normală a acidului
uric; insuficienţa tiroidiană ; diabetul zaharat; administrarea de fructoză la copii, produce ridicarea
nivelului acidului uric în sange concomitent cu creşterea excreţiei lui urinare ; hipertensiunea arterială,
după Cannon, se însoţeşte de hiperuricemie de 5 ori mai frecvent, comparativ cu normotensivii de
aceeaşi varstă.

Cannon a găsit hiperuricemie la 47% din bolnavii cu hipertensiune arteriala esenţială, la 44% la cei cu
hipertensiune renovasculară, şi la 75% la cei cu hipertensiune arterială malignă. Apariţia hiperuricemiei
în cursul hipertensiunii arteriale s-ar datora scăderii secreţiei tubulare a uraţilor sub influenţa unei
hiperlactacidemii. Ateroscleroza este însoţită, după Pearce, în proporţie de 15% de hiperuricemie care ar
juca un rol în geneza ateromului. Obezitatea se însoţeşte, adesea, cu hiperuricemii. Administrarea unor
medicamente face să crească acidul uric în sange.

Acidul acetilsalicilic (aspirina) administrat în doze mici (1—2 g/zi) produce o uşoară creştere a acidului
uric în sange şi micşorarea eliminării lui renale; administrat în doze mai mari, de 4—5 g/zi, produce
scăderea acidului uric din ninge şi creşterea eliminării lui prin rinichi. Diureticele tiazidice, etacrinice şi
Furosemidul prezintă, de asemenea, un efect paradoxal : administrate intravenos produc un efect
uricozuric, iar dacă se dau pentru o perioadă mai lungă, determină retenţie de uraţi şl hiperuricemie.

Extractele de ficat, administrate în inemia pernicioasă produc hiperuricemie şi uricozurie Adrenocorticoizii

produc hiperuricemie marcată cand sunt administraţi la bolnavii cu unele hemopatii, prin degradarea
acizilor nucleici şi nucleotidelor către acid uric şi prin micşorarea reabsorbţiei uraţilor la nivelul tubilor.
Drogurile citolitice au acţiune net hiperuricemiantă cand sunt administrate în unele hemopatii.
Alcoolismul favorizează apariţia hiperuricemiei prin intermediul lactacidemiei. Aceasta din urmă creşte
nivelul uraţilor din sange prin inhibarea secreţiei tubulare renale sau sporirii reabsorbţiei tubulare.

In toate celulele exista doua tipuri de acizi nucleici:

-acid dezoxiribonucleic (ADN)
-acid ribonucleic (ARN)
Acizii nucleici sunt substante chimice macromoleculare alcatuite din unitati
simple numite nucleotide (deci sunt polimeri de nucleotide)
O nucleotida este alcatuita din trei componente
-o baza azotata
-un zahar
-un radical fosforic
Bazele azotate sunt substante organice in care atomii de carbon si de azot
sunt grupati in cicluri; ele sunt de doua tipuri, purinice si pirimidinice.
Bazele azotate purinice au doua cicluri condensate insumand 5 atomi de carbon si
4 atomi de azot, ele sunt urmatoarele:
-adenina (A)
-guanina (G)
Ambele baze azotate purinice sunt prezente atat in ADN cat si in ARN.
Bazele azotate pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon si 2 atomi de
azot, ele sunt urmatoarele:
-citozina (C); prezenta atat in ADN cat si in ARN
-timina (T); prezenta doar in ADN
-uracilul (U); prezent doar in ARN
Zaharul este un monozaharid cu 5 atomi de carbon (o pentoza).Este
reprezentat de riboza (R) in ARN si de dezoxiriboza (D) in ADN.
Combinarea unei baze azotate purinice sau pirimidinice cu o pentoza (zahar)
formeaza o nucleosida.Daca se ataseaza o grupare fosfat la zaharul unei
nucleoside rezulta o nucleotida.
                               o baza azotata + un zahar = o nucleosida
                               o baza azotata + un zahar + un radical fosforic = o nucleotida
Radicalul fosforic (P) formeaza legaturi esterice cu pentozele.Legatura se
stabileste intre al 5-lea atom de carbon al unei pentoze si al 3-lea atom de
carbon al pentozei urmatoare, formand astfel lanturi (catene) polinucleotidice.
Legarea nucleotidelor intre ele cu formarea lanturilor polinucleotidice reprezinta
structura primara a acizilor nucleici.

ADN, spirala vietii

ADN-ul este o substanta macromoleculara bicatenara formata din 2 catene
polinucleotidice care se infasoara una in jurul celeilalte, in spirala, astfel incat se
formeaza un dublu helix.
In macromolecula de ADN se deosebesc doua tipuri de structuri:
a)structura primara monocatenara: reprezentata de succesiunea de nucleotide
dintr-o catena.
b)structura secundara bicatenara: reprezentata de structura bicatenara a
ADN-ului.
1.Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele
Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele, ceea ce inseamna ca pe o catena
legaturile dintre nucleotide sunt de tip 5'-3' iar pe cealalta catena sunt invers,
adica 3'-5'.
2.Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare
Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare, ceea ce inseamna ca o
nucleotida, de pe o catena, ce contine o baza azotata purinica se va lega
intotdeauna de o nucleotida de pe cealalta catena care contine o baza azotata
pirimidinica, si invers.
Prin urmare in macromolecula de ADN exista 4 tipuri de legaturi: A-T, T-A, G-C
si C-G.
Adenina si timina sunt baze complementare.
Guanina si citozina sunt baze complementare.
Structura bicatenara a ADN-ului se realizeaza cu ajutorul unor punti de hidrogen
care se stabilesc intre bazele complementare si care sunt duble intre timina si
adenina, si triple intre guanina si citozina.
Structura bicatenara a ADN-ului prezinta de regula o mare stabilitate fizica
asigurata astfel:
-pe verticala de legaturile fosfodiesterice intracatenare
-pe orizontala de legaturile de hidrogen intercatenare

Denaturarea si renaturarea ADN-ului

Datorita structurii bicatenare macromoleculare de ADN poate suferii fenomene
de denaturare-renaturare si replicare.
Prin incalzirea unei solutii in care se afla ADN cele doua catene se desfac si
ADN-ul devine monocatenar.
Daca are loc o racire brusca a solutiei respective, puntile de hidrogen dintre cele
doua catene nu se mai refac si ADN-ul ramane monocatenar.Acest ADN
monocatenar se numeste ADN denaturat.
Daca are loc o racire treptata a solutiei respective puntile de hidrogen dintre
cele doua catene se refac si ADN-ul redevine bicatenar.Acest ADN bicatenar se
numeste ADN renaturat.
1.Denaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a se separa atunci
cand solutia de ADN este incalzita pana la 100 grade Celsius.
2.Renaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a reface structura
bicatenara atunci cand solutia de ADN monocatenar este racita treptat.
Amestecand monocatene de ADN de la specii diferite se formeaza prin
renaturare partiala hibrizi moleculari.Procedeul este folosit de oamenii de stiinta
in studiul relatiilor de inrudire dintre specii.Cu cat speciile sunt mai inrudite cu
atat renaturarea se face mai repede si intr-o proportie mai mare.De exemplu:
procentul de renaturare intre monocatenele ADN de la om si de la maimuta este
de 75% pe cand procentul de renaturare intre monocatenele de ADN de la om si
de la soarece este de 25%.

Replicarea ADN-ului
In celulele fiecarei specii exista o anumita cantitate de ADN in care se afla
codificata informatia genetica.Pentru realizarea diviziunii celulare este necesara
dublarea cantitatii de ADN astfel incat celulele fiice sa aive aceeasi cantitate de
ADN ca si celula mama.Dublarea cantitatii de ADN se realizeaza prin replicare si
are loc in interfaza ciclului celular.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se separa treptat incepand dintr-un
punct numit punct de initiere al replicarii si continuand progresiv catre un punct
terminus.Astfel, in prim proces de replicare molecula de ADN capata forma
literei Y.
Legaturile de hidrogen dintre cele doua catene se desfac treptat sub actiunea
enzimei ADN polimeraza.Pe masura ce catenele se despart, nucleotidele libere
din citoplasma se ataseaza la acestea pe baza de complementaritate.In acest fel
vor rezulta doua molecule fiice de ADN, fiecare avand o catena veche care a
servit ca matrita (model) si o catena nou sintetizata.
Sinteza de ADN se numeste replicare (replicatie) si se realizeaza dupa modelul
semiconservativ; deoarece fiecare molecula de ADN fiica mosteneste doar una
din cele doua catene ale moleculei de ADN mama.
Structura si tipurile de ARN
ARN este o substanta macromoleculara avand o structura primara monocatenara
formata de regula dintr-un singur lant polinucleotidic.
Nucleotidele de ARN (ribonucleotide) au in locul timinei uracil si in locul
dezoxiribozei, riboza.
Moleculele de ARN nu pot avea dimensiuni foarte mari, deoarece cu cat creste
numarul de nucleotide (peste cateva mii) cu atat scade si stabilitatea moleculei.
Sinteza de ARN se numeste transcriptie si se realizeaza pe baza
complementaritatii bazelor azotate.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se despart pe intervalul ce urmeaza
a fi transcris (copiat), numai ca de aceasta data va actiona enzima ARN
polimeraza.Se va transcrie (se va copia) numai una din cele doua catene ale
macromoleculei de ADN.Catena de ADN care serveste ca matrita (model) pentru
sintea ARN-ului se numeste catena sens.
La catena sens se vor atasa pe baza de complementaritate ribonucleotide libere
din citoplasma.Se va obtine un hibrid ADN-ARN instabil, deoarece perechiile de
baze uracil-adenina sunt cele mai slabe din toate imperecherile de baze.Ca
urmare ARN-ul se disociaza usor de matrita ADN, iar ADN-ul se reasociaza
automat refacandu-si structura bicatenara.
Exista doua clase de ARN:
I.ARN viral
ARN-ul viral este materialul genetic al ribovirusurilor.Ribovirusuri sunt: unii
bacteriofagi, unele virusuri vegetale (virusul mozaicul tutunului) si unele virusuri
animale (virusul gripal, virusul turbarii, HIV).
ARN-ul viral este materialul genetic si la viroizi.Viroizii sunt agenti infectiosi
care produc boli la plante si animale.Ei au o molecula mica de ARN lipsita de
capsida virala (invelis proteic), care este caracteristica virusurilor.
II.ARN celular
ARN-ul celular este implicat in sinteza proteinelor; este de trei tipuri: ARN
mesager (ARNm), ARN de transfer/de transport (ARNt) si ARN ribozomal
(ARNr).
1.ARN mesager
ARNm copiaza informatia genetica a unei catene de ADN si o duce la nivelul
ribozomilor, unde are loc sinteza proteinelor. Fenomenul de copiere se numeste
transcriptie (transcriere) si are loc in nucleu.
ARNm este monocatenar si are o lungime variabila in functie de marimea
moleculelor proteice care vor fi sintetizate.
2.ARN de transfer
ARNt transporta aminoacizii la locul sintezei proteice (la ribozomi).Molecula sa
este formata din 70-90 nucleotide.Este monocatenar cu portiuni bicatenare,
care ii dau aspectul unei frunze de trifoi.
Are doi poli functionali:
-un pol unde se ataseaza un aminoacid
-un pol care contine o secventa de 3 nucleotide; care recunoaste o anumita
secventa de ARNm unde se ataseaza pe baza de complementaritate.
3.ARN ribozomal
Intra in alcatuirea ribozomilor si are rol in sinteza proteinelor.
Un ribozom este format din doua subunitati inegale care vor recunoaste si vor
atasa intre ele nucleotidele de recunoastere de la inceputul moleculei de ARNm.

Functiile ADN-ului
ADN-ul are doua functii:
-functia autocatalitica (reprezentata de replicatia ADN-ului)
-functia heterocatalitica (reprezentata de sinteza proteinelor)
Conform dogmei centrale a geneticii, informatia genetica se reproduce prin
replicatie si este decodificata, adica transformata intr-o proteina specifica, prin
transcriptie si translatie

1.Functia autocatalitica
Consta in capacitatea moleculelor de ADN de a se autoreproduce cu mare
fidelitate dupa modelul semiconservativ (replicarea ADN-ului)
2.Functia heterocatalitica
Consta in faptul ca ADN-ul are capacitatea de a determina sinteze specifice de
proteine cu o anumita secventa de aminoacizi.
Proteinele sunt macromolecule formate prin inlantuirea intr-o anumita ordine a
celor 20 de aminoacizi.
Informatia necesara sintezei proteinelor este depozitata in moleculele de ADN.
Legatura dintre succesiunea nucleotidelor in ADN si succesiunea aminoacizilor in
molecula proteica se realizeaza cu ajutorul codului genetic.
Codul genetic este un sistem biochimic prin care se stabileste relatia dintre
acizii nucleici si proteine.
Codul genetic consta in corespondenta dintre fiecare aminoacid si o succesiune
de 3 nucleotide numita codon.
Codonul este alcatuit dintr-o succesiune de 3 nucleotide din ADN care determina
pozitia unui aminoacid in molecula proteica sau sfarsitul sintezei proteice.
Codul genetic este alcatuit din 64 de codoni.Cifra 64 reprezinta totalitatea
combinatiilor posibile a celor 4 tipuri de nucleotide luate cate 3 (4³=64).
Dintre cei 64 de codoni ai codului genetic:
-61 codifica diferiti aminoacizi si se numesc codoni sens
-3 codoni nu codifica aminoacizi ci marcheaza sfarsitul mesajului genetic, si se
numesc codoni nonsens sau stop (UAA,UAG si UGA)
-2 codoni (AUG si GUG) din cei 61 de codoni sens, codifica aminoacizi (metionina
si valina) si au semnificatia de inceput de sinteza; acesti codoni se numesc codoni
start
Codul genetic are urmatoarele caracteristici: este nesuprapus, este degenerat
(reduntant), este fara virgule si este universal.
1.Este nesuprapus
Codul genetic este nesuprapus, ceea ce inseamna ca doi codoni vecini nu au
nucleotide in comun.
2.Este degenerat (reduntant)
Codul genetic este degenerat, ceea ce inseamna ca mai multi codoni codifica
acelasi aminoacid.Acest lucru se intimpla deoarece sunt 64 de codoni si doar 20
de aminoacizi.Codonii care codifica acelasi aminoacid se numesc codoni sinonimi;
de exemplu. aminoacidul serina este codificat de 6 codoni sinonimi.
3.Este fara virgule
Codul genetic este fara virgule, ceea ce inseamna ca intre doi codoni vecini nu
exista nucleotide in plus, citirea informatiei genetice realizandu-se continuu.
4.Este universal
Codul genetic este universal, ceea ce inseamna ca in toata lumea vie aceeasi
codoni codifica acelasi aminoacid.
Exista si exceptii de la universalitatea codului genetic, datorate probabil unor
mutatii.Astfel, codonul UGA este un codon stop in nucleu, dar in mitocondrii
codifica aminoacidul triptofan.Codonul AUA codifica aminoacidul izoleucina in
nucleu, dar in mitocondrii codifica aminoacidul metionina.
Etapele sintezei proteice
Pe baza codului genetic are loc sinteza proteinelor in doua etape:
-transcriptia (transcrierea)
-translatia (traducere)

1.Transcriptia
Transcriptia este prima etapa a sintezei proteice si consta in copierea
informatiei genetice dintr-o catena de ADN in ARNm cu ajutorul enzimei ARN
polimeraza.
ARNm copiaza informatia genetica a unei singure catene din macromolecula de
ADN.
Gena este un segment de ADN sau ARN care contine informatia necesara
sintezei unei proteine.
La procariote se copiaza informatia genetica a unei singure catene din
macromolecula de ADN.La procariote se copiaza informatia genetica a mai multor
gene succesive.Gena procariotelor are o structura continua continand numai
secvente informationale numite exoni si sintetizeaza direct ARNm-ul care
participa la procesul de translatie.
La eucariote se copiaza informatia genetica a unei singure gene.Gena eucariotelor
are o structura discontinua, continand atat secvente informationale numite exoni
cat si secvente non-informationale numite introni.
Intronii vor fi eliminati prin transcriptie.
Transcriptia la eucariote are loc in nucleu si se realizeaza in doua etape:
1.Formarea ARNm-ului precursor, prin copierea unei catene de ADN cu ajutorul
enzimei ARN polimeraza.
2.Formarea ARNm-ului matur, prin eliminarea intronilor si asamblarea exonilor cu
ajutorul enzimei ligaza.
ARNm precursor= exoni+introni
ARNm maturi= exoni
ARNm matur trece din nucleu in citoplasma unde participa la procesul de
translatie.

2.Translatia
Translatia, a doua etapa a sintezei proteice, este procesul de traducere a
informatiei genetice in urma careia o secventa de nucleotide din ARNm este
transformata intr-o secventa de aminoacizi in molecula proteica.
ARNm se cupleaza  cu ribozomii din citoplasma formand poliribozomi.
Translatia se realizeaza in trei etape:
-initierea sintezei proteice
-formarea si elongarea catenei proteice
-terminarea sintezei proteice
a)Initierea sintezei proteice
Presupune formarea secventei de initiere si pregatirea aminoacizilor pentru
sinteza.
ARNm recunoaste locul sintezei proteice datorita primelor sale nucleotide care
formeaza o secventa de initiere.Ea atrage cele doua subunitati ale ribozomului
care se cupleaza prinzand intre ele capatul moleculei de ARNm.
La eucariote ARNm incepe cu codonul AUG, care va corespunde aminoacidului
metionina.Deci primul aminoacid al moleculei proteice va fi metionina, care
ulterior poate fi inlaturata.Intre timp, in citoplasma aminoacizii sunt pregatiti
pentru sinteza in doua faze:
1.In prima faza aminoacizii sunt activati, prin reactia cu molecula de ATP
donatoare de energie, sub influenta enzimelor aminoacil-sintetaze.
2.In a doua faza are loc atasarea aminoacidului activat de un ARNt specific, sub
actiunea enzimelor aminoacil-sintetaze.
b)Formarea si elongarea catenei proteice
Presupune trecerea ARNm-ului printre subunitatile ribozomului.
Intr-un ribozom este loc pentru doi codoni ai ARNm-ului.Ribozomul se deplaseaza
in directia 5'-3', adica in sensul de citire a informatiei genetice.
In aceasta etapa are loc formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi, sub
influenta enzimelor peptid-polimeraze.
Pe masura ce ARNm-ul se deplaseaza printre subunitatile ribozomului, informatia
genetica este tradusa din "limbajul polinucleotidic" in "limbajul polipeptidic", si
lantul de aminoacizi se lungeste prin formarea de legaturi peptidice intre
aminoacizi.
c)Terminarea sintezei proteice
Deplasarea moleculei de ARNm continua pana la codonul cu semnificatia de stop,
care indica sfarsitul sintezei proteice.
Catena polipeptidica (lantul de aminoacizi) este eliberata din ribozomi, iar
ribozomul este disociat in subunitatile sale.
Aceeasi molecula de ARNm trece succesiv prin mai multi ribozomi si pe baza ei se
formeaza mai multe exemplare din molecula proteica respectiva.
Producerea unui numar exagerat de exemplare este prevenita prin distrugerea
ARNm-ului utilizat.
Dupa ce molecula de ARNm a iesit dintr-un ribozom, cele doua subunitati ale sale
se despart si se vor reuni in jurul secventei de initiere al altei molecule de
ARNm.
Celelalte molecule de ARN celular (ARNt si ARNr) sunt reciclate si participa la
numeroase runde de traducere a mesajului genetic.
Ce este Xanthine:
Xanthina este o bază cristalină azotată, prezentă în cele mai multe țesuturi și fluide
organice (mușchi, organe, urină) și, de asemenea, în anumite plante (cafea, ierburi,
cacao).

Cuvântul "xantină" provine din xantosul grecesc , ceea ce înseamnă "galben".

În organism, aminoacizii se descompun în acizi nucleici, nucleotide și baze purinice

(purine). Acesta din urmă suferă un proces de degradare în hipoxantină, care se
transformă în xantină.

La rândul său, xantina suferă acțiunea unei enzime numite xantin oxidază,

transformându-se în acid uric . Atât rata cât și cantitatea de acid uric formată din
purine depind de xantin oxidaza.

Pierderea xantinei prin urină (hiperxantinuria) reduce în mod substanțial materialul

necesar pentru a converti xantina în acid uric, ducând la o stare
numită hipuriemie (acid uric în plasmă mai mic de 2, 5 mg%).

Cei trei alcaloizi principali ai xantinelor sunt cofeina (cafeaua), teofilina (ceaiurile) și
teobromina (cacao). Aceste substanțe sunt prezente în cafea, ceaiuri, băuturi
răcoritoare de cola, cacao, medicamente analgezice, antihistaminice, printre altele.
Sunt obținute din plante din genul Coffea L., camellia sinensis sau thea
sinensis și theobroma cacau .

"Acidul uric este produsul final al metabolismului bazelor purinice, acizilor nucleici si
nucleoproteinelor. Ficatul si mucoasa intestinala sunt principalele surse de producere a acidului
uric. De la nivelul ficatului, acidul uric, este transportat la rinichi, este filtrat si excretat in procent
de aproximativ 70%, iar restul este degradat in tractul gastrointestinal¹,6.
Acidul uric sub forma ionizata, este prezent in plasma si lichidul sinovial si aproximativ 98% exista
ca urat monosodic, cu ph-ul 7,6.
 Cresterea nivelului sanguin de acid uric apare ca urmare a 
• cresterii productiei prin: 
o aport  alimentar de purine 
o sinteza endogena crescuta de purine
o accelerarea producerii de acid uric din purine (guta)
o degradarea accelerata  a acizilor nucleici (leucemii sau in tratamentul cu citostatice)
• scaderii eliminarii renale (insuficieta renala)2,7.

Metabolism Of Uric Acid

In its metabolism uric acid follows laws of its own, quite independent of other nitrogenous compounds.
During the digestion of organs containing blood (e.g., spleen, liver, and other glands), xanthin bases
originate if air be excluded, whereas if plenty of air be supplied their place is taken by uric acid. This
occurs in varying degrees, e.g., from 3 grams of hypoxanthin swallowed by men 62 per cent. of uric
acid has been found, while from 6 gram of guanin only traces of uric acid could be discovered in the
urine. It is to be noted, however, that it is difficult to transform free guanin into uric acid, but it is easy to
do so in the case of the combined guanin of the nucieo-proteins of the pancreas.
The methyl xanthins increase the purin bases of the urine, but are in no way dependent on nuclein
metabolism, and do not influence the excretion of uric acid.
The excretion of uric acid bears no relationship to the extent of protein metabolism, for an excessive
consumption of nitrogenous food (free from nuclein) does not increase the amount of uric acid
excreted, even although the metabolism may be increased. Thus from 18 grams of protein food 433
mgr. uric acid were excreted, whereas from 80 grams of protein food not more than 442 mgr. uric acid
were excreted.

Uric acid is, in fact, chiefly derived from the nucleins, and the proportion of total nitrogen to the uric
acid nitrogen is not a fixed quantity, but fluctuates from 25: 1 to 126: 1.

Flesh foods contain more uric-acid-forming material than vegetable foods, not only in the form of purin
bases but also as free xanthin bodies especially hypoxanthin and xanthin.

For physiological purposes the purins are subdivided into distinct classes, the endogenous and the
exogenous. About one-half of the uric acid excreted in the urine comes from the purins set free in the
tissues (endogenous) and the other half from the food ingested (exogenous).

(1) Endogenous Purins

These originate from the kata-bolism of the cell constituents, especially the nuclei. It is also stated that
in all probability leucocytes, epithelial cells, etc, are eaten up by phagocytes and so katabolised into
carbonic acid, water, and nitrogenous waste products of the nature of purins, chiefly uric acid. But this
is hypothetical.
A small proportion of the endogenous purins is produced by muscle metabolism, and the katabolism of
nuclein and nucleo-proteins. Mendel has shown that all purins can be resolved into uric acid in the
liver, muscles, and to a less extent in the kidneys. Fifty per cent. of this is further oxidised into urea, for
which a plentiful supply of oxygen is necessarily provided, of course, by the increased respiration of
physical exercise.
Just how much endogenous uric acid is formed it is difficult to say, but each individual has a fairly
constant excretion in similar conditions of exercise, etc. There is some reason to believe that the
bacillus coli plays a part in the formation of uric acid, and if so, this suggests a possible relationship
between a purin-free diet and the absence of auto-intoxication.
Even during starvation the excretion of uric acid does not cease, although it becomes rapidly
diminished, and infants fed on milk containing only traces of purin bases may excrete as much as 100
mgr. uric acid daily.

(2) Exogenous Purins

These are simply the same purins as the endogenous, but introduced into the body in the form of food.
They exist either in a free or bound condition, the former indicating those in solution, ready prepared
or, as it were, mechanically mixed with the tissues; the latter, those in chemical combination with the
tissues and unable to be dissolved until chemical decomposition takes place.
They are discovered almost as freely in vegetable as in animal foods, and the following is a fairly
complete list of the food-stuffs into whose composition they enter. All animal foods, especially the
glandular organs, liver, pancreas, kidney, thyroid, etc. All "beef-teas," meat soups, and gravies
prepared from animal foods, beans, peas, lentils, oatmeal, asparagus, mushrooms, potatoes, sugar-
beet; tea, coffee, cocoa (as methyl xanthins); and beer, all contain purin bodies, but in many cases
only in minute amounts.
In all these substances they are simply waste products en route for excretion which have been
arrested in the tissues before being discharged. In the case of vegetables, which possess no excretion
except that of a gaseous character, the excretory products are removed from the neighbourhood of
vital parts and deposited in such tissues as the bark of trees, the leaves, and the cell walls.
When partaken of by man as food, or rather in combination with food, as they possess no nutrient
properties, they are katabolised into much simpler compounds, the terminal product in most instances
being uric acid. In this last form or even as less katabolised, they are excreted at a fairly uniform rate,
except for a distinct increase during the morning hours. After a meal containing purins, there is a
decided increase in the excretion of uric acid, varying with the individual and his diathesis. Thus it is
possible for a slight delay in the excretion to occur in the gouty, and this is perfectly certain to occur
when any alcohol is consumed at meal-times.

Uric Acid, Gout and Purine Metabolism

Purine metabolism and uric acid
Purines are simple, cyclic organic molecules which are essential constituents of the
nucleic acids, both DNA and RNA. The purine bases adenine and guanine comprise
the ‘A’ and ‘G’ of the DNA code with the ‘C’ and ‘T’ contributed by the related
pyrimidine bases, cytidine and thymine. When a ribose sugar moiety is linked to the
purine base a nucleoside is formed (e.g. adenosine, made up of the purine adenine
linked to ribose). The addition of a phosphate group to the ribose ring generates the
corresponding nucleotide (e.g. adenosine 5-monophosphate, AMP). As such the
purines are essential constituents of metabolically important compounds such as
ATP.
Figure 18.1 shows that uric acid is the end-product of breakdown of the purine
bases. It emphasises that the source of the purines can be from the three routes of
diet, nucleic acid breakdown or de novo purine synthesis. Once formed, uric acid is
predominantly excreted via the kidneys (~70%) with some excretion via the intestine.
At physiological pH, uric acid is almost completely ionised, circulating as the urate
anion.
Fig. 18.2 summarises the de novo synthetic route for purines from the simpe activated
ribose molecule, 5-phosphoribosyl-1-pyrophosphate (PRPP). The purine ring is built
onto this sugar, and the nucleotide which is first formed (IMP; see Figure 18.2) can be
converted to both AMP and GMP nucleotides. It also illustrates that the pathway to
uric acid can be reversed at some points (converting the free purine bases to
corresponding nucleotides), the so-called salvage pathway. The nucleotides
produced by the salvage pathway can be re-incorporated into nucleic acids.

Purine metabolism wiki, Urate oxidase wiki

Xanthine oxidase is an enzyme which catalyzes the formation of uric acid
from xanthine and hypoxanthine, which in turn are produced from other purines. Xanthine
oxidase is a large enzyme whose active site consists of the metal molybdenum bound
to sulfur and oxygen.[10] Within cells, xanthine oxidase can exist as xanthine dehydrogenase and
xanthine oxireductase, which has also been purified from bovine milk and spleen extracts.[11] Uric
acid is released in hypoxic conditions (low oxygen saturation).[12]

Birds, reptiles, and most terrestrial arthropods, such as insects, are called uricothelic
organisms because they convert toxic ammonia to uric acid or the closely-related
compound guanine (guano), rather than urea. In contrast, mammals (including
humans) produce urea from ammonia; however, they also form some uric acid
during the breakdown of nucleic acids. In this case, uric acid is excreted in urine
instead of in feces, as is done in birds and reptiles.

Uric acid is a compound similar to purines found in nucleic acids. It is water insoluble
and tends to form a white paste or powder. The production of uric acid involves a
complex metabolic pathway that is energetically costly in comparison to processing
of other nitrogenous wastes such as urea (from the urea cycle) or ammonia;
however, it has the advantages of reducing water loss and, hence, reducing the need
for water.

Uric acid is also less toxic than ammonia or urea. It contains four nitrogen atoms;
only a small amount of water is needed for its excretion. Out of solute, it precipitates
and forms crystals. The enzyme xanthine oxidase makes uric acid from xanthine and
hypoxanthine, which in turn are produced from other purines. Xanthine oxidase is a
large enzyme whose active site consists of the metal, molybdenum, bound to sulfur
and oxygen. Uric acid is released in hypoxic conditions.

4. Catabolismul purinelor
In functie de specia organismului puri-nele sunt degradate diferit, pana la acid uric, sau pana la
alantoina sau uree si acid glioxilic. Omul degradeaza purinele pana la acid uric.

4.1. Mecanismul chimic

Calea urmata pentru conversia purinelor in acid uric implica reactii de dezaminare, fosfo-roliza si
oxidare(fig. 41).

Figura 41. Principalele cai de catabolizare a purin nucleotidelor la mamifere. Produsul final este
acidul uric.
Acele organisme, pasari, reptile, la care principa-la forma de eliminare a azotului aminic este
acidul uric se numesc uricotelice. La acestea, biosinteza purin nucleotidelor are o mai mare in-
tensitate decat la ureotelice avand in vedere ca, prin intermediul lor, azotul din: Asp, Gly, Glu-
NH2 este excretat sub forma de acid uric. Este si un mijloc de conservare a apei datorita solubili-
tatii mici a uratului.

La oameni se pare ca acidul uric joaca un rol care il depaseste pe cel de produs final. El poate servi
ca antioxidant prin transformarea neenzimatica in alantoina. Alantoina are proprietati
asemana-toare acidului ascorbic. Alte mamifere, inferioare primatelor, secreta alantoina ca produs
final de degradare a nucleotidelor purinice datorita existentei in celulele lor a uricazei (urat oxida-
zei), enzima care catalizeaza formarea alantoinei.

Probabil ca la un anumit nivel in scara filogenetica, au existat la stamosii primatelor atat

gulonolacton oxidaza cat si uricaza. Pierderea gulonolacton oxidazei si deci incapacitatea de sinteza
a acidului ascorbic, a fost compensata ulterior prin pierderea uricazei, deci conservarea acidului uric
ca reducator. La unii pesti alantoina este degradata pana la uree si acid glioxilic.

Degradation of Purines and Pyrimidines Leads to Uric Acid and Urea,

Respectively
Purine nucleotides are degraded by a pathway (Fig. 21-38) in which the phosphate
group is lost by the action of 5'-nucleotidase. Adenylate yields adenosine, which is
then deaminated to inosine by adenosine deaminase. Inosine is hydrolyzed to yield
its purine base hypoxanthine and D-ribose. Hypoxanthine is oxidized successively
to xanthine and then uric acid by xanthine oxidase, a flavoenzyme that contains an
atom of molybdenum and four iron-sulfur centers (see Fig. 18-5) in its prosthetic
group. Molecular oxygen is the electron acceptor in this complex reaction.
Figure 21-38 Purine nucleotie catabolism. Note that in primates, much more nitrogen is excreted as urea
via the urea cycle (Chapter 17) than as uric acid from purine degradation. Similarly, in fish much more nitrogen
is excreted as NH4+ than as the urea produced by the pathway shown here.

GMP catabolism also yields uric acid as end product. GMP is first hydrolyzed to
yield the nucleoside guanosine, which is then cleaved to free guanine. Guanine
undergoes hydrolytic removal of its amino group to yield xanthine, which is
converted into uric acid by xanthine oxidase (Fig. 21-38).
Uric acid is the excreted end product of purine catabolism in primates, birds, and soma other
animals. However, in many other vertebrates uric acid is degraded further to the excretory
product allantoin, by the action of urate oxidase. In other organisms the pathway is further
extended, as shown in Figure 21-38. The rate of uric acid excretion by the normal adult
human is about 0.6 g/24 h, arising in part from ingested purines and in part from the turnover
of the purine nucleotides of nucleic acids.
The pathways for degradation of pyrimidines generally lead to urea. Thymine, for example, is
degraded to methylmalonyl semialdehyde (Fig. 21-39), which is an intermediate in the valine
degradation pathway. It is further degraded to methylmalonyl-CoA and then to succinyl-CoA
(Fig. 17-30).
Genetic aberrations in human purine metabolism have been found, some with serious
consequences. For example, adenosine deaminase deficiency leads to severe
immunodeficiency diseases in humans. The T lymphocytes and B lymphocytes crucial to the
immune system do not develop properly. A lack of adenosine deaminase leads to a 100-fold
increase in the concentration of dATP, a strong negative effector of ribonucleotide reductase
(Fig. 21-35). The increase in dATP leads to the general deficiency in the levels of other
dNTPs that is observed in T lymphocytes. The basis for B-lymphocyte toxicity is less clear.
Patients with adenosine deaminase deficiencies lack an effective immune system and do not
survive unless they are kept in a sterile "bubble" environment.