Cum să seduci un ticălos

How to Seduce a Scoundrel

Vicky Dreiling

Copyright © 2011 Vicky Dreiling

Ediţie publicată prin înţelegere cu Grand Central Publishing,

New York, New York, USA.

Toate drepturile rezervate

Alma este marcă înregistrată a Grupului Editorial Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România

tel.: 021 319 63 93; 0752 101 777

Cum să seduci un ticălos

Vicky Dreiling

Copyright © 2016 Grup Media Litera

pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidrașcu și fiii

Redactor: Mariana Petcu

Corector: Emilia Achim

Copertă: Flori Zahiu

Tehnoredactare și prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

dreiling, vicky

Cum să seduci un ticălos / Vicky Dreiling. trad.: Graal Soft – București: Litera, 2016

ISBN 978-606-33-1218-2

ISBN EPUB 978-606-33-6464-8

I. Graal, Soft (trad.)

821.111(73)-31=135.1

Mamei mele, pentru că mi-a dat un jurnal când aveam zece ani şi m-a încurajat să scriu.

P.S. Şi asta conţine pasaje obraznice. 

Capitolul 1

Codul de conduită al unui crai: „Virginele sunt absolut interzise, mai ales dacă se întâmplă ca respectiva virgină să fie sora prietenului tău".

Richmond, Anglia, 1817

El sosea cu întârziere, la fel ca de obicei.

Marc Darcett, conte de Hawkfield, îşi răsucea în mână jobenul şi se plimba agale pe trotuar, îndreptându-se spre casa mamei lui. O adiere rece îi ciufulea părul şi-i înţepa faţa. În lumina muribundă a serii, conacul Ashdown House se înălţa falnic pe malurile Tamisei.

De obicei, Hawk se gândea cu groază la acele vizite săptămânale obligatorii. De vara trecută, de când se căsătorise cel mai vechi prieten al său, mama lui şi cele trei surori căsătorite ale sale deveniseră tot mai insistente în legătură cu faptul că trebuia să-şi găsească o mireasă. Şi nici nu se chinuiau deloc să ascundă faptul era o mare dezamăgire pentru ele. Dar era obişnuit cu asta, de vreme ce fusese mereu oaia neagră a familiei.

Totuşi, în ziua aceea era nerăbdător să-l revadă pe prietenul său cel mai vechi – Tristan Gatewick, ducele de Shelbourne.

După ce majordomul îl primi în casă, Hawk îşi scoase mănuşile şi mantaua.

– Au venit Shelbourne şi sora lui?

– Ducele şi Lady Julianne au sosit acum două ore, zise Jones.

– Excelent.

Hawk de-abia aştepta să-i povestească prietenului său cea mai recentă escapadă deocheată de care avusese parte. Cu o seară înainte le cunoscuse pe Nancy şi pe Nell, două dansatoare foarte obraz­nice, care-i făcuseră o propunere indecentă. Şi, desigur, el nu dorise să se arate prea nerăbdător, aşa că le promisese că se va mai gândi la chestiunea aceea. Dar adevărul era că intenţiona să accepte şi să profite din plin de oferta lor de două la preţ de una.

Jones era un bărbat foarte convenţional din fire, aşa că se uită cu ochi critici spre părul lui Hawk.

– Iertaţi-mă, milord, dar poate că aţi dori să vă aranjaţi un pic părul.

– Serios? întrebă Hawk, prefăcându-se mirat şi-şi studie părul ciufulit în oglinda de deasupra măsuţei din foaier. Perfect! exclamă apoi. Părul ciufulit este ultima modă.

– Dacă spuneţi dumneavoastră, milord.

Hawk se răsuci spre el.

– Să înţeleg că toată lumea aşteaptă deja în salonul auriu?

– Da, milord. Mama dumneavoastră a întrebat deja de mai multe ori dacă aţi sosit.

Hawk aruncă o privire prin încăperea imensă şi rânji la statuia enormă de lângă scară.

– Ah! Aşadar, mamei mele au început să-i placă statuile înfăţişând oameni goi?

Jones, care de obicei era un om foarte serios şi scorţos, scoase atunci un sunet înăbuşit, neîncrezător, după care îşi drese glasul şi zise:

– Apollo a fost livrat ieri.

– Cu tot cu lira şi şarpele lui, din câte văd.

Ei bine, atunci am să îi urez bun venit în familie. Cizmele lui Hawk răsunară apoi pe podeaua de marmură în carouri, în timp ce se deplasa agale spre treptele în consolă. Era un artificiu arhitectural care făcea scările să pară suspendate deasupra podelei. Se opri însă înainte de a porni spre etaj şi studie statuia. Se strâmbă imediat la vederea organelor genitale minuscule ale lui Apollo şi murmură pentru sine: „Bietul de el!"

Se auzi apoi sunetul de paşi de la etaj, aşa că ridică privirea şi-l văzu pe Tristan coborând treptele acoperite cu mochetă.

– Evaluezi concurenţa? zise Tristan glumeţ.

Hawk rânji imediat.

– Să fiu al naibii! Chiar bătrânul însurăţel.

– Ţi-am văzut cabrioleta de la fereastră. Tristan păşi apoi pe podeaua de marmură şi-l luă pe după umăr pe Hawk. Arăţi de parcă abia ai căzut din pat.

Hawk ridică din sprâncene, dar îl lăsă pe prietenul său să creadă ce voia.

– Ce mai face ducesa ta?

În ochii prietenului său apăru pentru o clipă o expresie de îngrijorare.

– Doctorul spune că totul decurge bine. Mai are două luni de chin. Eliberă apoi un oftat răguşit. Mi-am dorit foarte mult un fiu, dar acum nu fac altceva decât să mă rog pentru o naştere fără probleme.

Hawk încuviinţă din cap, dar nu mai zise nimic.

– Lasă, bătrâne… o să vină şi rândul tău într-o zi, şi atunci eu o să fiu cel care te consolează pe tine.

„Ziua aceea nu va veni niciodată", se gândi Hawk.

– Şi să renunţ la burlăcie? Niciodată, zise el.

Tristan rânji.

– Când voi veni la nunta ta, o să am grijă să-ţi amintesc că ai spus asta.

Dar Hawk schimbă imediat subiectul:

– Înţeleg că sora ta este bine?

Mama lui intenţiona să o ia sub patronajul ei pe Lady Julianne în sezonul acela, cât timp ducesa văduvă era la moşia de la ţară, având grijă de nora ei însărcinată.

– Julianne abia aşteaptă să înceapă sezonul. Dar există o problemă, zise Tristan. Acum o jumătate de oră a sosit o scrisoare de la Bath. Bunica ta suferă iar de palpitaţii.

Hawk gemu. Bunica era deja faimoasă pentru palpitaţiile care nu-i dădeau pace. Mai cu seamă că păreau să o răpună în cele mai nepotrivite momente. În plus, avea obiceiul de a le descrie în cel mai mic detaliu oricărui om nefericit care se afla în preajma ei. Şi din cauza problemelor ei de auz, asta însemna oricine se afla la un ţipăt distanţă.

– Chiar în clipa aceasta mama şi surorile tale discută despre cine ar trebui să călătorească la Bath, zise Tristan.

– Nu-ţi face griji, bătrâne! O scoatem noi la capăt.

Nu se îndoia că surorile lui aveau de gând să fugă într-un suflet la Bath, aşa cum făceau de fiecare dată când bunica lor aducea în discuţie boala ei preferată. Şi de obicei mergea cu ele şi mama lui. Doar că de data aceasta făgăduise să aibă grijă de Julianne.

O voce arţăgoasă răsună apoi din foaierul de la etaj şi-i întrerupse gândurile:

– Ai zăbovit suficient, Marc! Te aşteaptă mama.

Hawk ridică privirea şi o văzu acolo pe Patience¹, sora lui cea mai mare, care-i făcea semn cu degetele, de parcă ar fi fost unul dintre copiii ei răsfăţaţi şi neascultători. Biata Patience nu se ridicase niciodată la înălţimea numelui ei, şi acesta era un lucru de care profitase încă din copilărie. Pe vremea aceea nu putuse rezista niciodată tentaţiei de a o tachina. Şi după cum era de aşteptat, nu se putu abţine nici în clipa aceea.

– O, soră dragă, nu aveam nici cea mai mică idee că eşti atât de nerăbdătoare să te afli în compania mea. Dar trebuie să mărturisesc că îmi umple inima de bucurie.

Sora lui se enervă, desigur, iar asta îi făcu nările să freamete, când spuse:

– Bunica noastră se simte rău şi mama e foarte îngrijorată. Nu o s-o superi şi mai mult, lâncezind aici.

– Toarnă-i mamei un pahar de vin ca să-şi liniştească nervii. Vin şi eu într-o clipă, zise el.

Patience strânse din buze, se răsuci furioasă şi aproape că mărşălui înapoi spre salon.

Lui Hawk deja îi tremurau umerii de râs când îşi îndreptă atenţia din nou asupra prietenului său.

– Ne mai facem un pic apariţia în salon după cină şi apoi putem evada spre club.

– Nu cred că ar fi bine să te însoţesc. Am de gând să plec mâine în zori, zise Tristan.

Hawk ridică din umeri ca să-şi ascundă dezamăgirea. Ar fi trebuit să ştie că bătrânul va dori să se întoarcă imediat la soţia lui. Nimic nu va mai fi la fel, de vreme ce prietenul său se însurase.

– Păi, bine atunci, să ne alăturăm celorlalţi?

Începură să urce scările, şi Tristan se uită spre el cu o expresie enigmatică pe chip.

– A trecut prea mult timp de când ne-am văzut ultima dată.

– Da, aşa e.

Ultima dată se întâlniseră în ziua nunţii lui Tristan. Adică în urmă cu nouă luni. Intenţionase să-i viziteze pe tinerii însurăţei după o perioadă de timp potrivită, dar primise o scrisoare de la Tristan care-i dădea vestea fericită că va deveni tată. Hawk simţise că i se înmoaie picioarele.

Intrară în salon şi Hawk se opri brusc. Abia dacă-i băgă în seamă pe cumnaţii lui care se încruntau la el de la bufetul de pe o latură a camerei. Toată atenţia lui era concentrată asupra doamnei suple care şedea pe canapea, între mama lui şi Hope, sora lui mai mică. Lumina lumânărilor dansa peste buclele ei negre ca abanosul. Avea privirea aţintită spre caietul pe care îl avea în poală. O, Doamne, Dumnezeule! Oare făptura aceea încântătoare era Julianne?

Ea ridică atunci ochii spre el, de parcă i-ar fi simţit privirea. Hawk evalua transformarea ei, aproape uimit de schimbările subtile care avuseseră loc de când nu o mai văzuse. În ultimele nouă luni, uşoara rotunjime a obrajilor dispăruse, accentuându-i pomeţii frumos sculptaţi. Şi chiar şi expresia de pe chip îi era alta. În locul rânjetului ei neastâmpărat de altădată îl gratulă cu un zâmbet senin.

Fetiţa aceea dulce pe care o cunoştea de o viaţă întreagă devenise femeie. O femeie splendidă, care îi făcea inima să i se oprească în piept.

Vocea mamei lui îl trezi din reverie:

– Te rog, ia loc, Tristan. Marc, nu sta aşa acolo, holbându-te. Vino şi salut-o pe Julianne.

Patience şi Harmony – sora lui mijlocie – stăteau în cele două fotolii din faţa şemineului şi făceau schimb de zâmbete viclene. Fără îndoială chiar în clipa aceea complotau cum să-l arunce în capcana căsătoriei. Probabil credeau că şi el era la fel de înnebunit după Julianne, ca puştanii care se luptau în fiecare sezon pentru atenţia ei. Însă el era doar surprins de transformarea ei.

Era foarte hotărât să-şi recapete stăpânirea de sine, aşa că traversă camera şi se îndreptă spre ea cu paşi mari. Îndoi un picior, flutură din braţ şi făcu o plecăciune ridicolă, care probabil nu mai fusese văzută din secolul al XVI-lea.

Când se ridică, mama lui se încruntă imediat.

– Marc, îţi stă părul în toate părţile. Arăţi absolut îngrozitor.

El zâmbi ca un filfizon, după care răspunse:

– O, dar îţi mulţumesc, mamă.

Şi în clipa imediat următoare îi atrase atenţia râsul gutural al lui Julianne. Hawk îşi aşeză pumnul în şold şi ridică din sprâncene.

– Fără îndoială, o să frângi zeci de inimi sezonul acesta, Julie dragă.

Ea îl privi pe sub genele-i lungi şi negre.

– Şi poate chiar va reuşi cineva să-mi câştige şi mie inima.

Chipul Elenei din Troia reuşise să lanseze la apă o mie de nave de război, dar vocea răguşită de la natură a lui Julianne ar fi putut doborî pe loc o mie de bărbaţi. Oare de unde naiba îi venise acest gând prostesc? Crescuse şi se transformase într-o tânără doamnă superbă, dar el o văzuse întotdeauna ca pe fătuca băieţoasă care se căţăra în copaci şi arunca pietricele în apă.

Hope se ridică în picioare.

– Vino şi stai în locul meu, Marc. Trebuie neapărat să vezi schiţele lui Julianne.

Hawk intenţiona să profite la maximum de ocazie. Ani la rând o tachinase pe Julianne şi o încurajase să facă năzbâtii. Se aşeză lângă ea, după care rânji şi bătu uşor cu degetul pe desenul de deasupra.

– Ce ai aici, neastâmpărato?

Ea îi arătă atunci o schiţă în creion a monumentului Stonehenge.

– Am desenat asta vara trecută, când am călătorit cu Amy şi familia ei.

– Stonehenge-ul este o sursă de inspiraţie, zise contesa.

Julianne dădu pagina, iar el se uită îndatoritor.

– Sunt nişte bolovani foarte mari.

Julianne izbucni în râs şi zise:

– Ştrengarule!

Îi aranjă zuluful din dreptul urechii şi izbucni în râs, când ea îl pocni peste mână. Rămăsese aceeaşi Julie pe care o cunoştea dintotdeauna.

Se auziră nişte paşi grei la uşa salonului. Toată lumea se ridică în picioare când Lady Rutledge, mătuşa Hester, îşi făcu apariţia. De sub turbanul ei verde, decorat cu pene înalte, mijeau nişte bucle cenuşii mari care semănau cu nişte cârnăciori. Femeia se uită o singură dată la mama lui Hawk, după care se încruntă şi zise:

– O, Louisa, statuia aceea este absolut hidoasă. Dacă vrei un bărbat gol, măcar găseşte unul care respiră.

Lui Hawk îi zvâcniră imediat buzele. Se străduia din răsputeri să nu râdă.

Contesa îşi făcu vânt cu evantaiul ca să-şi răcorească chipul îmbujorat.

– Te rog ai grijă cum vorbeşti, Hester!

– Ce să zic! Hester îi făcu apoi cu ochiul lui Hawk. Vino aici şi sărut-o pe mătuşa ta, ştrengarule. El se ridică îndatoritor, iar ea îi şopti la ureche: Eşti singurul om normal din toată adunătura asta.

– Lady Rutledge, zise Tristan şi făcu o plecăciune.

Hester îl studie apreciativ.

– Shelbourne, diavol chipeş, ce eşti! Am auzit că nu ai pierdut prea mult timp înainte de a o lăsa grea pe ducesa ta.

Mama şi surorile lui Hawk icniră imediat auzind afirmaţia. Patience îşi drese glasul elegant:

– Mătuşă Hester, noi nu discutăm despre astfel de lucruri lipsite de delicateţe.

Hester pufni şi rămase cu privirea ei cunoscătoare aţintită asupra lui Tristan.

– Am auzit că ducesa ta e foarte aprigă. O să aducă pe lume copilul fără nici o problemă. Ascultă ce-ţi spun.

Hawk o studie cu un zâmbet afectuos pe mătuşa lui cea şireată. Poate că era o femeie excentrică, dar încercase să aline îngrijorările vechiului său prieten. Şi o adora, chiar şi numai pentru asta.

O conduse pe Hester la un fotoliu şi se aşeză lângă ea. Fundul ei mare abia dacă încăpea între braţele fotoliului. Femeia îşi aranjă buclele, după care ridică la ochi lornionul şi o studie pe Julianne.

– Mătuşă Hester, îţi aminteşti de Lady Julianne, zise Patience rar, de parcă i s-ar fi adresat unui copil mic. Este sora lui Shelbourne.

– Ştiu cine este, zise Hester şi coborî lornionul. Cum se face că nu te-ai măritat încă, fetiţo?

Julianne se îmbujoră imediat.

– Aştept să apară domnul potrivit.

– Am auzit că ai refuzat deja zeci de cereri în căsătorie de când ai debutat. E adevărat? continuă Hester.

– Nu am ţinut socoteala, murmură Julianne.

Hester pufni:

– Au fost atât de multe că nu-ţi mai aminteşti?

Hawk observă imediat expresia tulburată de pe chipul lui Ju­lianne, aşa că interveni, încercând să schimbe subiectul:

– Am înţeles că avem o mică problemă, mamă. Bunica susţine că i-a revenit boala, nu-i aşa?

Mama şi surorile lui protestară imediat, susţinând că trebuiau să pornească de la premisa că era adevărat şi că bunica lor se simţea într-adevăr rău.

– O, taci odată, Louisa, le întrerupse într-un sfârşit mătuşa Hester. Ştii şi tu foarte bine că sora mea nu face altceva decât să cerşească atenţie.

– Cum poţi să spui aşa ceva, Hester? rosti contesa indignată.

– Pentru că şi-a făcut un obicei din asta, pufni Hester. Presupun că tu şi fetele tale aveţi de gând să daţi iar fuga la Bath degeaba.

– Nu putem risca să nu ne ducem, răspunse Patience. Nu ne-am putea-o ierta niciodată dacă starea bunicii chiar s-ar înrăutăţi.

– Ar trebui să vină ea aici în oraş, unde poate să fie aproape de familie. I-am propus să stea cu mine în casa mea, dar refuză să-şi părăsească prietenele din Bath, zise Hester.

– Ei, are şi ea tabieturile ei, zise Hawk şi-i zâmbi mătuşii. Foarte puţine doamne sunt la fel de aventuroase ca tine, mătuşă.

– Adevărat, zise Hester măgulită.

Contesa îi aruncă fiului ei o privire rugătoare şi zise:

– Îi scrii tu lui William ca să-l informezi despre ce s-a întâmplat?

– Nu sunt sigur unde e acum, zise Hawk.

Fratele lui mai mic călătorea pe continent de mai bine de un an.

Montague, soţul lui Patience, lăsă într-un final ziarul jos.

– Cred că e timpul ca William să vină acasă şi să nu mai umble brambura pe continent. Trebuie să-şi aleagă o carieră şi să devină un membru responsabil al familiei.

Hawk se uită la el de parcă ar fi fost o insectă lipsită de importanţă.

– O să vină el singur acasă, când o să se sature de pribegie.

Sperase în sinea lui că fratele său avea să se întoarcă pentru sezonul londonez, dar William nu-i mai scrisese de peste două luni.

Montague strânse ziarul.

– Sigur ar veni acasă mai repede, dacă i-aţi tăia fondurile şi l-aţi lăsa fără nici un sfanţ.

Dar Hawk îl ignoră cu stoicism. În fond, Montague era cumnatul pe care-l simpatiza cel mai puţin dintre toţi, aşa că îşi îndreptă atenţia spre mama lui.

– Păi, şi cum rămâne cu Julianne? Fratele ei a adus-o până aici cu un scop... Nu ai putea să rămâi tu, mamă?

– O, nu ţi-aş putea cere aşa ceva, îi zise Julianne contesei. Pot să stau cu Amy sau cu Georgette. Sunt sigură că mamele prietenelor mele m-ar primi cu braţele deschise.

– Mamele prietenelor ei vor fi prea ocupate cu fiicele lor, rosti Hester cu fermitate. O voi lua pe Julianne sub patronajul meu. O să fie cea mai admirată doamnă a sezonului.

Se instală o tăcere lungă. Mama şi surorile lui Hawk se priviră cu groază şi nu făcură nici un efort să ascundă acest lucru. Ele crezuseră întotdeauna că Hester nu era chiar întreagă la cap. Dar el ştiuse dintotdeauna că mătuşa lui era o femeie extrem de inteligentă – chiar dacă uneori putea fi cam grosolană.

Contesa îşi drese glasul şi zise:

– Este foarte drăguţ din partea ta, Hester dragă... dar poate că ar trebui să te gândeşti şi cât de obositoare pot fi toate aceste evenimente sociale…

– Eu nu sunt niciodată obosită, Louisa, zise ea. O să-mi facă plăcere să o iau pe fată sub patronajul meu. E foarte frumoasă şi pare şi destul de plină de viaţă. Sunt sigură că voi reuşi să o logodesc în câteva săptămâni.

Hawk se strădui să-şi păstreze o expresie senină pe chip. Julianne măritată? Părea ceva foarte… foarte greşit. Ştia şi el foarte bine că obiceiul era ca doamnele să se mărite de tinere… dar tot nu-i plăcea treaba asta.

Tristan se uită îngândurat la Hester.

– E adevărat că acesta ar fi al patrulea ei sezon… dar căsătoria e ceva pentru toată viaţa. Nu vreau să o grăbesc să-şi aleagă un soţ.

Hester se uită la Julianne.

– Câţi ani ai, fetiţo?

– Douăzeci şi unu, răspunse ea.

– Este majoră, dar sunt de acord că o căsătorie nu e ceva ce trebuie tratat cu prea mare uşurinţă, zise Hester.

Tristan se uită la sora lui şi zise:

– Eu trebuie să aprob în prealabil orice ataşament serios.

Julianne îşi dădu ochii peste cap, iar Hawk rânji. Nu putea spune că invidia vreun bărbat care era suficient de curajos ca să-i ceară lui Tristan mâna surorii lui. Bătrânul său prieten o ţinuse foarte din scurt pe sora lui mulţi ani de-a rândul – după cum se şi cuvenea.

– Bun. Acum că s-a lămurit problema, să mergem la masă, zise Hester. Sunt hămesită.

După ce doamnele se retraseră din sufragerie, Hawk scoase vinul de Porto. Soţii surorilor lui făcură schimb de priviri cu subînţeles. Tristan rămase şi el tăcut, dar îi scrută cu o expresie precaută.

Montague îşi încrucişă pe masă mâinile mici şi i se adresă lui Hawk:

– Lady Julianne nu poate să stea cu Hester. Comportamentul ei îndrăzneţ şi ideile sale rebele vor avea o influenţă negativă asupra fetei.

Hawk se întoarse şi-i întâlni privirea prietenului său.

– Ai vrea să mă însoţeşti în birou?

Tristan încuviinţă din cap, după care se ridicară amândoi.

Hawk luă un sfeşnic de pe bufet, dar Montague se ridică imediat de la masă.

– Patience va rămâne aici, ca să aibă grijă de Julianne.

– Sora mea e foarte hotărâtă să se ducă la Bath, zise Hawk. Nu va putea sta liniştită până când nu va vedea cu ochii ei că bunica noastră e bine.

Să o expună pe Julianne la căsătoria îngrozitoare a surorii lui era ultimul lucru pe care şi-l dorea.

– Ştii foarte bine că bunica ta se preface că e bolnavă, zise Montague. Iar dacă mama şi surorile tale ar refuza să se mai ducă la ea, fără îndoială asta ar pune capăt acestor prostii.

Hawk îşi dădu numaidecât seama că Montague încerca să profite de ocazie ca să-şi ţină acasă soţia. Omul o întreba întruna pe Pa­tience unde se ducea şi ce făcea şi o mustra fie şi numai dacă vorbea cu un alt bărbat.

– Voi discuta problema asta cu Shelbourne. Domnilor, vă lăsăm să vă bucuraţi de vinul de Porto.

Dădu să se întoarcă spre uşă, însă vocea lui Montague îl făcu să se oprească.

– Să te ia naiba, Hawk! Cineva trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru fată.

Hawk mărşălui cu paşi mari pe lângă masă şi se apropie de Montague. Rămase o clipă privindu-l cu dispreţ.

– Tu n-ai nici un cuvânt de spus în chestiunea aceasta. După care îşi coborî vocea într-o şoaptă şi adăugă: Ai face bine să reţii avertismentul meu.

Montague se uită urât la el, dar nu mai zise nimic. Hawk îi aruncă un zâmbet ameninţător. De Crăciun, omul făcuse mai multe remarci peiorative la adresa lui Patience. Şi atunci Hawk îl luase deoparte şi-l ameninţase că avea să-l bată măr, dacă se mai comporta vreodată nerespectuos cu sora lui.

Hawk plecă împreună cu Shelbourne şi murmură, mai mult pentru sine:

– Ce ticălos nenorocit!

– Montague te detestă pentru influenţa ta politică, pentru avere şi, desigur, pentru superioritatea ta. Se simte inferior aşa că se angajează în tot felul de dispute cu tine, ca să-şi dovedească sieşi că e bărbat.

Hawk îşi dori să-l ia naiba pe Montague. Omul luptase pentru mâna surorii lui şi o copleşise cu afecţiune. Dar la scurt timp după căsătorie îşi arătase adevărata faţă.

Intrară în birou. În încăpere plutea un miros pregnant de piele. Hawk puse sfeşnicul pe poliţa de deasupra şemineului şi se aruncă într-unul din scaunele tapiţate din faţa imensei mese de lucru din mahon. Focul nu era aprins în vatră, aşa că în cameră era destul de răcoare. Pe de altă parte, el nu folosea aproape niciodată biroul acela. Îşi închiriase mai multe camere la Albany, cu mulţi ani în urmă. Familia lui nu fusese de acord cu decizia, desigur. Dar avusese nevoie să scape de mâna de fier a tatălui său.

Tristan se uită în jur, după care se aşeză lângă prietenul său.

– Biroul acesta a rămas practic neschimbat de la moartea tatălui tău.

Tatăl său murise subit în urmă cu opt ani din cauza unui infarct, şi astfel se pierduse orice şansă de reconciliere între ei doi. Ce gând prostesc! Oricum nu ar fi putut face niciodată nimic să-i schimbe părerea pe care o avea despre el.

– Tatăl tău a fost un om bun, zise Tristan. Sfaturile pe care mi le-a dat au fost nepreţuite.

– Te admira, zise Hawk.

Tristan îşi reîntregise de unul singur averea după ce descoperise că răposatul său tată fusese un risipitor, care-l lăsase cu datorii monstruoase.

– Te invidiam pentru libertatea ta, zise Tristan.

– Eu am dus o viaţă uşoară în comparaţie cu tine.

Tatăl său nu-l lăsase pe Hawk să uite nici asta. Şi, pe neaşteptate, îi răsunară în minte cuvintele pe care i le spusese tatăl său cu mai bine de douăzeci de ani în urmă: „Ai măcar idee cât mă va costa să îi satisfac onoarea lui Westcott?" Dar îndepărtă acea amintire nedorită.

– Bătrâne, poate că sora ta preferă să stea cu una dintre prietenele ei, dar te sfătuiesc să spui nu, dacă vrea să locuiască la Lady Georgette. Am auzit nişte zvonuri urâte despre fratele ei. Se pare că Ramsey a lăsat gravidă o slujnică.

Nici un domn respectabil nu profita vreodată de servitoarele lui.

Pe chipul lui Tristan apăru o expresie de repulsie.

– Doamne, Dumnezeule! E absolut dezgustător!

– Dacă preferi ca sora ta să nu rămână în grija mătuşii mele, mai bine du-o la mama lui Amy Hardwick.

– Nu, mătuşa ta are dreptate. Doamna Hardwick ar trebui să se preocupe numai de fiica ei. Tristan se încruntă, apoi continuă: Nu ar trebui să o deranjez.

Hawk se gândi imediat că Tristan se simţea probabil un pic vinovat pentru că Amy şi Georgette îşi dedicaseră întregul sezon de anul trecut felului său neobişnuit de a face curte.

– Mătuşa mea este o cotoroanţă obraznică, dar, în afară de asta, e destul de inofensivă. Lui Hester o să-i facă mare plăcere să o însoţească pe Julianne prin oraş.

Tristan se uită la Hawk şi zise:

– Vreau să-ţi cer o favoare.

Hawk avu un presentiment ciudat. El şi Tristan se cunoşteau de când erau în scutece, pentru că mamele lor fuseseră cele mai bune prietene. La Eton, el şi Tristan îşi uniseră forţele pentru a-i evita pe băieţii mai mari, cărora le plăcea să-şi chinuiască colegii mai mici. Hawk îşi cunoştea foarte bine prietenul. Dar chiar şi aşa, nu avea nici cea mai mică idee ce anume intenţiona să-i ceară Tristan.

Tristan inspiră adânc şi zise:

– Ai putea să acţionezi în calitate de tutore neoficial al surorii mele?

Hawk izbucni în râs.

– Eu, tutore? Cu siguranţă, glumeşti.

– De îndată ce vânătorii de averi vor afla că eu am dispărut din peisaj, o să se arunce ca nişte vulturi asupra lui Julianne. Nu o să mă simt liniştit dacă nu ştiu că are lângă ea un bărbat puternic care să o protejeze de crai.

– Dar… dar şi eu sunt un crai, bolborosi el.

Desigur că Julianne înflorise odată cu vârsta şi dintr-o copiliţă băieţoasă şi neastâmpărată se transformase într-o tânără femeie neobişnuit de frumoasă. Dar era sora prietenului său. Şi chiar pe crai onoarea îi obliga să stea departe de surorile prietenilor.

– Ai privit-o pe sora mea crescând… la fel ca şi mine, zise Tristan. Ţi-e aproape ca o soră.

Hawk nu se gândise niciodată la ea ca la o soră. Pentru el fusese mereu draga lui Julie – gata oricând pentru o altă năzbâtie. Nu se săturase niciodată să o provoace să facă lucruri nepotrivite pentru o doamnă şi, desigur, nici ea nu se dăduse vreodată în lături de la o provocare.

– Ştii foarte bine că ţin la ea, bătrâne, dar nu sunt potrivit să fiu tutorele nimănui.

– Ai avut mereu grijă de ea, insistă Tristan.

Hawk fu copleşit de un sentiment de vinovăţie. Propria familie îl considera un ticălos şi un crai iresponsabil – şi avea toate motivele s-o facă. Nici măcar nu ştia cum să-şi găsească fratele pe continent. Dar era mai mult decât evident că Tristan avea încredere totală în el.

Tristan îşi frecă nasul şi zise:

– Ar trebui să rămân la Londra şi să am grijă de Julianne, dar nu pot să stau atât de mult departe de soţia mea. Şi, oricum aş face, aş simţi că o nedreptăţesc pe una din ele.

Oh, la naiba! Tristan nu-i mai ceruse niciodată o favoare. Unde mai pui că-i era ca un frate. La naiba cu tot! Chiar nu îl putea refuza.

– Fac orice pentru tine, bătrâne.

– Mulţumesc, zise Tristan. A, şi mai e ceva, dar te avertizez de pe acum că n-o să-ţi placă.

– O? se miră Hawk şi ridică din sprâncene întrebător.

Tristan miji ochii.

– Va trebui să renunţi la aventurile tale pe toată durata sezonului.

Hawk izbucni în râs.

– Poftim?

– Ai auzit ce-am spus. Fără balerine, actriţe sau curtezane. Numeşte-le cum vrei, însă nu vreau să te afişezi cu târfe câtă vreme eşti tutorele surorii mele.

El pufni imediat.

– Ei haide, nu e ca şi când m-aş fâţâi cu o amantă prin faţa surorii tale.

– Eşti faimos pentru legăturile tale amoroase, zise Tristan şi bătu cu degetul mare pe braţul fotoliului. Şi nu de puţine ori m-am gândit că-ţi place reputaţia asta proastă pe care o ai.

Obişnuia într-adevăr să facă glume pe seama numeroaselor sale amante. Şi toată lumea credea poveştile lui deocheate – inclusiv prietenii săi cei mai apropiaţi. Şi deşi era într-adevăr un crai, nici măcar el nu avea cum să se ridice – sau poate ar fi fost mai bine zis să se coboare? – la bârfele exagerate despre cuceririle sale.

– Nu pot fi de acord să trăiesc ca un pustnic, zise el.

– Nici măcar nu încerci să fii discret. Julianne te adoră. Nu vreau să fie dezamăgită.

– Bine, bine, o să am grijă să-mi ţin secrete legăturile amoroase, mârâi Hawk.

– De acord, zise Tristan.

Se gândi apoi că era mai bine să uite de ménage à trois-ul cu Nell şi Nancy. Îl cam deranja treaba asta, de vreme ce nu-şi mai făcuse niciodată de cap cu două femei în acelaşi timp. Dar ştia foarte bine că acea anume aventură ar fi fost un păcat pe care nu l-ar fi putut ţine ascuns prea mult timp.

Tristan bătu din nou cu degetul pe fotoliu.

– Scrie-mi periodic şi spune-mi cum se descurcă sora mea.

– Aşa voi face, zise Hawk. Nu-ţi face griji! Julianne se va obişnui destul de repede cu comportamentul direct al mătuşii mele.

– Şi când se naşte copilul, adu-o imediat la mine acasă pe sora mea, zise şi zâmbi. Tessa a rugat-o deja pe Julianne să fie naşa copilului. Ai vrea să fii tu naşul?

I se strânse inima în piept, dar se forţă să râdă.

– Ai avea încredere ca un ticălos ca mine să fie naşul unui copil?

– Nu e nimeni în care să am mai multă încredere decât în tine, prietene.

Hawk îşi mută repede privirea. Ştia foarte bine că nu merita încrederea şi respectul prietenului său.

Patience, „răbdare" (în limba engleză) (n.tr.)

Capitolul 2

Secretele seducţiei unei doamne: „Când eşti în dubiu în legătură cu sentimentele lui, cere sfatul prietenelor tale".

A doua zi, la conacul lui Hester

Nimeni nu-i putea rezista lui Hawk. Nici măcar câinii.

Julianne izbucni în râs când cei doi câini din rasa Cavalier King Charles spaniel o abandonară pe Hester şi bucăţelele de prăjitură cu care-i hrănea. Creaturile acelea mici cu ochii mari începură să latre şi să se învârtă în jurul picioarelor lui Hawk.

Hester bătu o dată tare din palme.

– Caro, Byron! Încetaţi!

Şi atunci începură să schelălăie şi să-l atingă cu lăbuţele.

– Atenţie la cizme, zise el, după care se aplecă şi-i mângâie, ciufulindu-le blănurile lungi.

Cei doi căţeluşi se aşezară imediat în şezut şi începură să gâfâie de exaltare câinească.

– Ai reuşit să-i farmeci, zise Julianne. Sunt destul de geloasă, să ştii. De mine nu le place la fel de mult.

Hawk ridică privirea şi-i făcu cu ochiul.

– Ah, dar mie da.

Cuvintele lui o înveseliră. După ce nu îl mai văzuse nouă luni, se temuse că lucrurile ar putea fi ciudate. Cu o zi înainte fuseseră înconjuraţi de foarte mulţi oameni şi după cină îşi petrecuse aproape tot timpul închis în birou cu fratele ei. Cu toate astea, în ziua aceea i se părea că lunile în care nu se văzuseră se topiseră ca zăpada, odată cu prima căldură a primăverii.

Hester îşi schimbă poziţia pe canapeaua roşie cu doi sfincşi aurii ridicându-se din fiecare braţ.

– Ia spune, nepoate, nu cumva ţi-a mai rămas vreun sărut şi pentru mătuşa ta?

Hawk rânji, apoi îşi îndreptă silueta înaltă şi puternică şi se apropie de ea. Şi, fireşte, câinii îl urmară. După ce îi dădu un sărut apăsat pe obrazul pudrat, femeia îl bătu uşor peste mână cu evantaiul.

– Ai lavaliera strâmbă şi părul ciufulit.

Julianne zâmbi. Numai Hawk putea transforma ţinuta aceea neglijentă în ceva tineresc şi frumos. Ca întotdeauna, buclele lui de culoarea mahonului păreau răvăşite de vânt – şi ştia foarte bine că asta era o consecinţă a faptului că îi plăcea să-şi răsucească jobenul în mână, mai degrabă decât să-l poarte.

– Nu mi-ai văzut salonul de zi de când l-am renovat sezonul trecut, zise Hester. Am făcut o pasiune pentru stilul egiptean.

Hawk se plimbă prin încăpere, oprindu-se lângă o vitrină de sticlă. Apoi se uită peste umăr la Julianne, afişă un zâmbet diabolic şi întrebă:

– Mumia este autentică, mătuşă?

– Nu, este o reproducere, răspunse Hester. Dar pergamentele ornamentale de pe tavan sunt antichităţi adevărate.

Julianne îşi înghiţi un zâmbet. Peste tot în jurul ei se aflau statuete aurii înfăţişând faraoni şi piramide, iar pe mesele negre erau înghesuite nenumărate urne. În plus, majoritatea pieselor de mobilier aveau picioare cu gheare. Din fericire, când sosise în dimineaţa aceea, Hester o condusese într-un dormitor destul de obişnuit, iar ea aproape că oftase de uşurare. Doamne, Dumnezeule, după ce văzuse salonul, chiar se temuse că va fi fost nevoită să doarmă printre mumii.

– Ia loc, te rog, îi zise Hester lui Hawk.

Câinii îl urmară imediat spre canapeaua pe care stătea Julianne. Hawk se uită la câini şi le făcu semn să se aşeze pe covor.

– Jos!

Căţeluşii se conformară imediat şi lăsară limbile lungi şi rozalii să le atârne adorator.

– Se pare că mi-ai cucerit animalele de companie, zise Hester.

El se întinse lângă Julianne şi zise:

– Din păcate mă tem că Byron i-a revendicat de mult iubirea lui Caro. Aşa că nu am de ales decât să trăiesc cu inima frântă.

Julianne îşi dădu ochii peste cap, dar adevărul era că-i fusese foarte dor de glumele lui prosteşti. Pe timpul lunilor lungi de toamnă şi de iarnă se agăţase de speranţa că va veni în vizită la familia ei. Nu stătuse niciodată departe de ei atât de mult. Suferise din cauza absenţei lui şi se temuse că poate se ataşase de altcineva în acest timp. Apoi, noaptea trecută, Patience îi şoptise la ureche că spera să o poată numi „soră" în curând. Şi speranţele ei înfloriseră din nou, ştiind că familia lui ar fi fost de acord.

Vocea lui Hawk o făcu să tresară:

– Fratele tău a plecat dis-de-dimineaţă, după cum plănuia?

Ea încuviinţă din cap.

– Mama şi surorilor tale au plecat odată cu el.

Şi desigur că fratele ei îi oferise tot soiul de avertismente cumplite. Dar în clipa în care o îmbrăţişase de rămas-bun, înţelesese că o dădăcise doar pentru că îşi făcea griji pentru ea.

Hester se uită la Julianne.

– Ai vrea să serveşti tu ceaiul?

Ea se ridică şi se duse spre locul unde era aşezată tava de