Cuceritorul cucerit

Once a Scoundrel

Anna Harrington

Copyright © 2016 Anna Harrington

Toate drepturile rezervate

Alma este marcă înregistrată a Grupului Editorial Litera

tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19

e-mail: [email protected]

www.litera.ro

Cuceritorul cucerit

Anna Harrington

Copyright © 2021 Grup Media Litera

pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidrașcu și fiii

Redactor: Gabriela Cojocaru

Corector: Păunița Ana

Copertă: Mariana Manolache

Tehnoredactare și prepress: Laura Carîp

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Harrington, Anna

Cuceritorul cucerit / Anna Harrington

trad. din limba engleză: Elena Macoviciuc . –

București: Litera, 2021

ISBN 978-606-33-7410-4

ISBN EPUB 978-606-33-8078-5

I. Macoviciuc, Elena (trad.)

821.111

Surorii mele, Denise, pentru jocurile periculoase din copilărie. (Minigolful nu va mai fi niciodată la fel.)

Un mulțumesc foarte special Natanyei Wheeler care a ajutat la publicarea acestui roman, lui Sarah Younger pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine şi internilor de la NYLA¹ pentru recenziile minunate.

Și lui Allison Fetters, pentru că este o prietenă și un corector atât de bun.

Capitolul 1

Hartsfield Park, Kent

Septembrie 1842

– Am auzit că a avut o aventură cu baroana Marston.

Faith Westover îşi dădu ochii peste cap. Dacă le mai auzea pe prietenele ei chicotind la adresa lui Stephen Crenshaw, marchizul de Dunwich, avea să ţipe.

Încerca să ignore grupul adunat în apropierea ei și se uita prin sala de bal plină la cei veniți să celebreze ziua de naștere a tatălui ei. Se gândi că nu-i putea învinovăţi. Toți erau lipsiți de entuziasm, iar bărbaţi interesanţi erau în număr foarte mic, lucru pentru care îl învinovăţea în totalitate pe fratele ei, James, rămas la universitate. Ceea ce însemna că nici unul dintre prietenii lui de la Cambridge nu participa, iar ea și prietenele ei aveau foarte puțini domni potriviți cu care să danseze.

Asta însemna că prietenele ei nu aveau cu ce să-și ocupe timpul în afara discuțiilor despre Stephen Crenshaw.

Însă prietenele ei nu erau singurele care făceau asta. Încăperea răsuna de șoapte despre tânărul marchiz. Bârfele despre ce făcuse Stephen de când se întorsese din India, în urmă cu trei luni, se împrăştiaseră repede. Petrecăreții, deși încântați să-l vadă în sfârșit cu ochii lor pe marchiz, nu-l vorbeau de rău în gura mare. Nu la Hartsfield Park. Nu când tatăl ei fusese prieten bun cu tatăl și unchiul lui Stephen încă din armată. Dar zvonurile se împrăștiau în continuare în șoaptă, în spatele evantaielor şi pe deasupra paharelor de vin. Aparent, asta era perfect în ordine.

Deşi se născuse în mijlocul societăţii engleze, Faith se temea că nu o va înţelege niciodată.

– Nu, a fost vicontesa de Rathbourne, se auzi din spatele evantaiului o prietenă, în timp ce șase fete se aplecară s-o audă mai bine.

– A fost văduva baroană de Marston...

– Dar nu a murit?

– Ba da, spuse Faith, exasperată. Și nu a fost nici nora ei, din moment ce baronul și baroana sunt pe continent din aprilie.

– Deci a fost vicontesa! Ochii prietenelor ei se luminară. Care e adevărul, Faith? Tu îl cunoşti.

Oare prietenele ei îşi pierduseră minţile?

– Nu ştiu nimic despre... Îşi coborî vocea şi şopti din spatele evantaiului: Despre sportul din pat al bărbatului.

După privirile pe care i le aruncară prietenele ei, nici una nu o credea. Toate o priveau şi aşteptau să le spună că zvonurile erau adevărate.

– Vicontesa de Rathbourne are deja... un prieten în înțelesul acesta, spuse Faith, iar acesta nu este Stephen Crenshaw.

Bărbatul probabil ar fi regretat că nu era, având în vedere frumuseţea celebră a vicontesei şi magnetismul ei.

Mama ei ar fi jupuit-o dacă ar fi auzit-o vorbind așa despre invitaţii ei. Dar era sigură că nu era singura care o bârfea pe Lady Rathbourne în seara aceea. Femeia putuse fi prezentă la eveniment doar pentru că soţul ei făcea parte din aceeași comisie parlamentară ca tatăl lui Faith.

Dezamăgirea le întunecă feţele şi, de data asta, îşi mişcară evantaiele cu consternare, deoarece cea mai suculentă dintre bârfele nopţii fusese distrusă atât de simplu.

– Tot ce pot spune cu siguranţă este că a acceptat invitaţia mamei.

Era singura invitație în societate pe care o acceptase de la întoarcere. Având în vedere că bărbatul abia dacă participa la evenimentele sezonului, Faith înţelegea de ce apăruseră atâtea zvonuri şocante despre el. Era ca şi cum se întorsese în Anglia direct în mijlocul aceloraşi zvonuri care-l vizaseră şi când plecase.

Trebuia să sosească în orice moment. Ar fi trebuit să fie acolo deja, ca toți ceilalți invitați care sosiseră în acea după-amiază. Dar era tipic pentru Stephen să nu respecte nici măcar cele mai fundamentale reguli ale societăţii.

De altfel, lui Faith nu-i păsa dacă ticălosul nu venea deloc. Ba chiar s-ar fi bucurat! Nu ar mai fi trebuit să se poarte ca şi cum încă erau prieteni vechi, ca şi cum se bucura să-l vadă din nou, ca şi cum nu-l învinovățea pentru că plecase.

– Poate s-a hotărât să stea cu amanta lui.

Faith îngheţă cu evantaiul în aer când un fior neaşteptat de gelozie o lovi. Prietena ei zâmbi. Nu-şi dădu seama ce emoţii zvâcneau în ea şi era fericită să abordeze cele mai scandaloase zvonuri care-l vizau pe Stephen ca un nor de furtună încă din iunie. Şi anume că avea o amantă.

– Eu nu... nu...

Faith se bâlbâi, nereuşind să verbalizeze un răspuns, în timp ce prietenele ei continuau să o privească cu atenție, de parcă ea ar fi fost oracolul din Delphi, capabil să rezolve cele mai mari mistere ale lumii. Părea că Stephen Crenshaw devenise unul dintre ele.

Şi mai rău, fata nu reuşea să mintă pentru el pentru că nu-l văzuse de când se întorsese.

– Cum poţi să faci faţă la aşa ceva? o întrebă una dintre prietenele ei. Eu abia aştept să-l văd pe marchiz! Nu eşti câtuşi de puţin entuziasmată?

– Nu.

– O, Faith!

Prietenele ei o priveau neîncrezătoare. Nu le venea să creadă că tânăra nu era la fel de entuziasmată ca ele de sosirea lui Stephen.

Dar asta era pentru că, spre deosebire de prietenele ei, ea îl cunoştea, iar prin comportamentul lui din ultimul timp, Stephen nu făcea nimic să liniştească bârfele, ba chiar încuraja zvonurile cele mai apetisante. Avea o plăcere perversă să fie golanul care îl credea lumea.

Mereu căutase probleme. De mic respinsese responsabilitatea şi simţul datoriei care fuseseră aruncate asupra lui din ziua în care se născuse marchiz. Nu era răsfăţat ca mulţi alţi lorzi tineri. Departe de asta. Lui Stephen i se amintise în mod constant cât de norocos era. Lumea se aştepta să lucreze de două ori mai mult decât prietenii lui şi fusese învăţat să se poarte ca un adult de când era doar un copil.

Putea cineva să-l învinovăţească pentru că se răsculase împotriva acelei presiuni? Când nu mai găsise scăpare în cărţile de joc, băutură şi orice altceva, inclusiv culcatul cu soţiile plictisite din consiliul reginei, dacă zvonurile erau adevărate, se înrolase în secret în armată. Ştiind cum fusese Stephen în timpul facultății, Faith era dispusă să creadă zvonul. În armată devenise doar un alt căpitan şi noul anonimat îi plăcuse, până când comandanţii lui descoperiseră că era fiul adoptat al generalului Nathaniel Grey, unul dintre cei mai respectaţi bărbaţi de la Oficiul de Război.

– Tu şi marchizul aţi petrecut mult timp împreună, nu-i aşa? insistă o altă prietenă. Înainte să plece în India?

– Presupun că da, zise Faith, care-şi întoarse faţa, uitându-se prin sală, înainte ca prietenele ei să nu îi citească pe faţă sentimentele pentru Stephen.

Pentru că petrecuseră într-adevăr timp împreună. Atât cât avuseseră voie, pentru că ea avea 19 ani şi era în al doilea ei sezon, iar Stephen îşi crease deja o reputaţie. Surorile ei gemene mai mari erau însă în al patrulea sezon, care se dovedi a fi şi ultimul înainte să se căsătorească, iar sora ei mai mică, Margaret, în primul. Gemenele luaseră Londra cu asalt, spre bucuria mamei lor şi disperarea tatălui, iar Margaret era prinsă de entuziasmul debutului ei. Cum cele trei atrăgeau atenţia pe oriunde mergeau şi James era în ultimul an la Eton, nimeni nu îi dăduse atenţie lui Faith... cu excepţia lui Stephen.

El şi Daniel Llewellyn, prietenul lui cel mai bun de la uni­ver­sitate, veniseră la Londra în luna mai după absolvire. Chiar şi atunci, zvonurile despre obiceiurile scandaloase ale lui Stephen erau pe buzele tuturor. Înclinaţia lui Daniel pentru acelaşi tip de comportament, cu siguranţă inspirat de Stephen, nu ajutase la înăbuşirea zvonurilor. Era un golan, un prieten... apoi, cumva, devenise mai mult de atât.

Iniţial îi ignorase atenţia. Îl cunoștea prea bine pe Stephen. Îl știa de-o viață. Era un tânăr care emana farmec şi complimente cu fiecare respiraţie. Flirtul era a doua lui natură.

Apoi o sărutase.

Era convinsă că fusese o greşeală. Stephen Crenshaw nu ar fi putut-o găsi atrăgătoare... Era ridicol! Apoi o sărutase din nou când erau singuri, apoi din nou şi din nou... Pe Faith o lua ameţeala să ştie că Stephen voia să petreacă timpul cu ea, iar inima pur şi simplu îi sărea din piept! O făcea să se simtă specială şi frumoasă, atrăgătoare, nu doar o domnișoară oarecare în rochie din satin pastelată. Se simțea de parcă era partida sezonului, nu tânăra pe care el o ignorase tot timpul.

Însă în ciuda tuturor săruturilor, nu îi ceruse tatălui ei permisiunea să o curteze şi niciodată nu îi făcuse promi­siuni de dragoste. Nu făcuse nimic nici pentru a opri zvo­­nurile despre aventurile lui scandaloase cu soţiile şi văduvele din societate.

Dar ea era prea îndrăgostită ca să aibă dubii în privinţa motivelor lui. Acum însă, fata ştia că Stephen doar se bucurase de săruturile ei şi de cum îi gâdila mândria când îl privea visătoare. Atâta tot. Faith era prea neexperimentată cu bărbaţii ca să înţeleagă că Stephen era pur şi simplu o canalie.

Apoi, în iulie, el şi Daniel se înrolaseră în armată şi plecaseră în India. Fără nici un avertisment sau explicaţie pentru familia lui, nici măcar un bilet pentru ea. Orice sentimente crezuse Faith că avea Stephen pentru ea navigaseră odată cu el.

Fusese devastată şi plânsese neconsolată, iar faptul că nu putea vorbi cu nimeni nu făcuse decât să-i înrăutăţească situaţia. Nici măcar cu propriile ei surori. Acestea ar fi spus că era vina ei că se îndrăgostise de un crai, şi mai ales de acesta.

Asta era, nu-i aşa? Fusese naivă să viseze la dragostea lui.

– Era cu Daniel Llewellyn când acesta a fost omorât, nu?

Faith se încordă la auzul comentariului neaşteptat.

– Da, spuse ea încet.

– India a fost probabil absolut groaznică pentru el!

Era convinsă de asta. Mai ales că Stephen dăduse ordinul care dusese la moartea lui Daniel.

Regimentul lor fusese atacat, fusese dat ordinul de contraatac, iar Daniel fusese ucis în bătălie. Stephen n-ar fi putut face nimic să-l salveze. Înainte de asta, scrisorile de la Stephen fuseseră foarte puţine. După aceea, nu mai veniseră deloc. Următoarea dată când auzise de el fusese când se întorsese în Londra, în urmă cu trei luni, la fel de neașteptat cum plecase. Trei luni în care nu se sinchisise să o viziteze, în timp ce zvonurile despre preocupările lui de crai se înmulțeau. Dacă mai avea nevoie de dovezi că nu însemnase nimic pentru el, le obținuse.

– Va trebui să-şi găsească o soţie în scurt timp, interveni o altă prietenă. Doar are nevoie de moştenitor.

Faith dădu ochii peste cap. Pentru numele lui Dumnezeu! Prietenele ei chiar erau incapabile să vorbească despre alt­ceva decât de Stephen Crenshaw?

La intrare se auzi agitaţie, iar Faith îşi ţinu respiraţia.

Vorbești de lup și...

Stephen apăru în uşă, se opri să se uite prin sala de bal, dar şi pentru a permite societăţii engleze să-l privească după atâta timp. Întreaga lui postură vorbea despre marchizul care se născuse să fie, iar zâmbetul lui subtil era un semn al craiului care devenise. Înalt, cu umeri lați, obraji înalţi şi ochi albaştri pătrunzători, atrăgea toate privirile cu prezenţa sa tăcută. Deşi venise neanunţat, toată lumea ştia cine era şi o rundă nouă de şoapte începu.

Maestrul de ceremonii anunţă următorul dans, iar orchestra cântă primele note. Nimeni nu observă însă. Toţi erau cu ochii la marchiz.

– Lady Faith, dansul nostru.

Tânăra îşi desprinse privirea de la Stephen când Arthur Billingsby apăru lângă ea. Dumnezeule, uitase complet că acceptase să danseze cu el. Era prietenul cumnatului ei, prin urmare nu putea să-l refuze.

Deşi ultimul lucru pe care voia să-l facă era să danseze, îşi cunoştea locul la petrecerea din seara aceea şi se forţă să zâmbească.

– Bineînţeles.

Bărbatul îi aşeză mâna pe braţul lui şi o conduse spre ringul de dans. Cuplurile se aşezară la locurile lor, apoi făcură o plecăciune înainte să înceapă dansul.

În timp ce înainta spre capătul rândului, fără să rateze nici un pas, Faith arunca priviri spre Stephen. Văzu cu coada ochiului cum acesta traversă camera să-i salute pe părinții ei, apoi se duse la mătuşa şi la unchiul lui, ducele şi ducesa de Chatham, și se întoarse în sfârşit spre părinţii lui. Dădu mâna cu generalul şi îşi sărută mama pe obraz. Când Lady Emily critică modul în care valetul îi legase lavaliera albă, într-un fel minimalist, cum era moda, Faith îşi opri un zâmbet. Mamele nu se schimbau niciodată, oricât de mari sau problematici erau fiii lor.

Stephen se schimbase.

Deşi era îmbrăcat în acelaşi costum elegant negru şi alb, ca toţi ceilalţi bărbaţi din încăpere, nimic din înfățișarea lui nu era ceva obișnuit. Ca pentru a sublinia acest lucru, purta nişte ghete uzate în locul pantofilor potriviţi pentru ocazie. Erau singurul indiciu din hainele lui că petrecuse ultimii patru ani călare în armată, nu mergând prin cluburile de pe St. James Street, însă nimeni nu putea să treacă cu vederea postura militară mândră şi dreaptă, pe care o purta ca o uniformă. O postură care îl distingea de restul tinerilor prezenți.

Trăsăturile lui băieţeşti dispăruseră, fiind înlocuite de cele ale unui bărbat adevărat. Numai ochii albaştri profunzi, părul negru şi ondulat pe care îl purta lung şi zâmbetul fermecător erau la fel.

Cât de bine îşi amintea acel zâmbet! Stephen i se păruse mereu chipeş şi, în secret, felul lui scandalos de a fi i