Dezvoltarea compensatorie. Specificul relatiei nvatare - dezvoltare la elevii cu deficient mental.

- conceptual de compensare si de dezvoltare compensatorie; Mihai Golu (1976) considera compensatia o "lege a dezvoltarii personalitatii", n general, si o defineste ca pe un "mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului." M. I. Zemtova (1965) defineste compensatia ca pe "un proces aparte de dezvolt 14514h720o are, n conditiile caruia se formeaza noi sisteme dinamice de legaturi conditionate, au loc diferite substituiri; se produc corectari si refaceri ale unor functii distruse sau nedezvoltate; se formeaza modalitati de actiune si nsusire a experientei sociale; se dezvolta modalitati de actiune si nsusire a experientei sociale; se dezvolta capacitati fizice si mintale, dar si personalitatea copilului n ansamblul sau". Prin urmare, este vorba nu numai de redresare, ci de mentinerea functiilor vitale, ceea ce nseamna ca disponibilitatea de a reactiona compensator este o trasatura comuna a tuturor organismelor, adica nu numai a celor cu deficiente, ci a oricarui individ aflat - la un moment dat sau permanent - n dificultate. n conditii defavorabile, rezultatele procesului compensator se pierd prin decompensare. Acest fenomen se produce cnd copiii ntrerup programul terapeutic specific sau l parcurg superficial, nregistrnd regrese si dezadaptari. La copiii cu deficiente mintale, fenomenul decompensarii este deosebit de frecvent si este legat de "vrcozitatea genetica". Pot aparea fenomene pseudocompensatorii, constnd n reactii adaptative neadecvate, ca raspuns la conditii ambientale sau educative defavorabile. De exemplu, n cazul unor relatii familiale tensionate, ale unor grupuri neglijate educativ, ale unor insuccese repetate, unii elevi vor reactiona pseudocompensator prin manifestari negative n plan comportamental, prin obraznicii, bufonerii, vagabondaj. n sens larg, compensarea se poate realiza sub trei forme de baza: Regenerarea organica - exemplu: refacerea cozii rupta la soprla. Vicarierea - suplinirea unei functii pierdute prin activitatea altor analizatori. Restructurarea functionala sau dinamica a activitatii vitale a oricarui organism lezat. n conceptia lui D. Damaschin, n procesul dirijat al adaptarii compensatorii, trebuie avute n vedere urmatoarele principii: Principiul integrarii si al ierarhizarii - presupune raporturi dinamice de subordonare, comutare, succesiune, substitutie, sincronizare ntre diferite componente ale comportamentului. Principiul determinismului - presupune actiunea cauzelor externe asupra dezvoltarii compensatorii individuale, prin intermediul conditiilor interne. Principiul activismului - fundamental pentru restructurarea compensatorie a schemelor functionale ale organismului afectat. "Se poate afirma ca, n afara activitatii si muncii, nu exista adaptare compensatorie".

Principiul unitatii - vizeaza echilibrarea organismului afectat, integrarea si armonia starilor sale fizice, psihice si morale. Nu exista "compensare pe felii". Principiul analizei si sintezei - presupune ca stimularea dezvoltarii compensatorii sa-si propuna depasirea dificultatilor n realizarea operatiilor de analiza si sinteza, pe care le ntmpina cei n cauza. M. I. Zemtova se refera si la o serie de legitati ale dezvoltarii compensatorii: Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltarii are loc pe baza formarii conexiunilor reflexconditionate, n conformitate cu legile neurodinamicii (referitoare la forta, mobilitatea, echilibrul si interactiunea proceselor nervoase fundamentale - excitatie si inhibatie). O activitate de terapie complexa, initiata de timpuriu, determina obtinerea unor rezultate compensatorii optime. n procesul adaptarii compensatorii, organismul lezat face apel la o serie de functii, care n mod obisnuit nu joaca un rol aparte, dar care se intensifica, treptat, prin exercitiu, devenind deosebit de utile n procesul respectiv. - conceptual de nvatare; nvatarea poate fi considerata ca fiind o forma fundamentala de activitate umana, importanta pentru adaptare, constnd n nsusirea de cunostinte, de operatii mintale, de deprinderi n domeniul vorbirii orale, al citirii si scrierii, de comportamente si deprinderi manuale etc. Ea presupune o relatie a individului cu mediul, un consum de energie (fizica, nervoasa, psihica) si o functie transformatoare la nivelul mediului a individului sau a relatiilor dintre acesta si mediu. Dupa Pantelimon Golu, conceptul de nvatare se refera la ,,acel proces evolutiv, de esenta informativ-formativa, constnd n dobndirea (receptionarea, stocarea si valorificarea interna) de catre fiinta vie ntr-o maniera activa, explorativa - a experientei proprii de viata si, pe aceasta baza, n modificarea selectiva si sistematica a conduitei, n ameliorarea si perfectionarea ei controlata si continua sub influenta actiunilor variabile ale mediului ambiant." (P. Golu, 1985) Acelasi autor ne propune si o definitie n sens restrns al procesului vizat, atunci cnd acesta se desfasoara n scoala: "nvatarea scolara, reprezinta forma tipica, specifica, n care se efectueaza nvatarea la om, forma ei completa si cea mai nalta, deoarece la nivelul ei nvatarea nu decurge pur si simplu de la sine, ci este concentrata, anticipata si proiectata sa decurga ntr-un fel anume, ca activitate dominanta" (P.Golu, 1985). nvatarea mbraca diferite forme, cum ar fi: nvatarea cognitiva-constnd n dobndirea de cunostinte si deprinderi intelectuale, la baza lor aflndu-se ntelegerea si exersarea; nvatarea psihomotorie-bazata pe nsusirea constienta a unor scheme motorii si implicnd schema corporala, orientare, coordonare, viteza, ritm; nvatarea instrumentala-cea prin care se nsusesc mijloacele (instrumentale) specifice de comunicare; nvatarea afectiva-prin care se nsusesc reactii adecvate la stari si situatii afectogene; nvatarea practica-aflata la baza formarii deprinderilor implicate n diferite activitati (n joc, activitati scolare); nvatarea morala-constnd n nsusirea conceptelor de etica, n formarea deprinderilor de conduita social, n respectarea regulilor de convietuire etc. - elemente specifice ale relatiei nvatare - dezvoltare;

n conceptia lui L. S. Vgotski, exista o dependenta strnsa ntre nvatare si dezvoltare, dar nu sub toate aspectele acesteia din urma, ci mai ales ntre nvatare si socializare, adica acea latura a dezvoltarii personalitatii, care este conditionata de implicarea individului n contextul relatiilor sociale si care presupune realizarea prin nvatare a numeroase achizitii cognitive, instrumentale, practice, morale, comportamentale, bazate pe experienta acumulata de societate n decursul istoriei sale. La elevii cu handicap mintal, relatia obisnuita dintre nvatare si dezvoltare se modifica evident. Dintro relatie cu 2 factori fundamentali-asa cum se ntmpla la persoanele fara handicap-ea se transforma, la persoanele cu handicap, ntr-o relatie mai complexa: nvatare-dezvoltarecompensare, sau, altfel spus, nvatare-dezvoltare compensatorie. n acest tip de relatii, nvatarea ne apare att ca factor de dinamizare a proceselor dezvoltarii psihosociale, n general, ct si ca factor de echilibrare treptata, de corectare a abaterilor de la traseul obisnuit al dezvoltarii, cu alte cuvinte, un factor important pentru realizarea a ceea ce numim dezvoltare compensatorie, n conditiile unei nvatari orientata formativ. - ntrziere, dizarmonie, ntelegere partiala sau trunchiat; Analiznd raportul complex si variat, care se stabileste n procesul dezvoltarii ntre afectiunea primara si tulburarile secundare V.V. Lebedinski (1985) propune urmatoarele modalitati de clasificare a starilor dizontogenetice: -Stari stabile de nedezvoltare- caracterizate prin dereglari globale sau totale ale structurii personalitatii; -Stari de dezvoltare ntrziata- caracterizate printr-un ritm ncetinit de formare a diferitelor paliere ale personalitatii- ndeosebi a celui cognitiv si a celui emotional-afectiv si de cantonare temporala a acestora la nivelul unor etape de vrsta depasite; -Stari de dezvoltare deteriorata- caracterizate printr-un complex de tulburari si dezechilibre emotional-afective, prin insuficiente ale controlului voluntar si ale stapnirii pornirilor instinctuale, prin forme de regres intelectual si comportamental etc.; -Stari de dezvoltare deficitare- determinate de afectiuni grave ale analizatorilor, ale limbajului, ale aparatului locomotor, precum si de maladii somatice cronice individuale; -Stari de dezvoltare distorsionata- determinate de maladii ereditare cu caracter progresiv si caracterizate, frecvent, prin asocierea unora dintre caracteristicile proprii starilor de nedezvoltare a personalitatii, de ntrzieri, deteriorari etc.; -Stari de dezvoltare dizarmonica- determinate ereditar sau prin conditii educative precare, ce se manifesta, de regula, prin asocierea fenomenelor de retardare, la nivelul palierului emotionalafectiv, cu dezvoltarea n ritm obisnuit sau chiar accelerat a altor paliere. Sintetiznd ideile de mai sus, putem spune ca, drept urmare a interactiunii dintre diferiti factori, la toate categoriile de copii cu deficiente, se produce o limitare a accesului la informatie, o diminuare si ngustare a activismului operational si o tendinta de izolare si autoizolare, toate acestea genernd ntrzieri n dezvoltare, inegalitati n structurarea personalitatii si dificultati n procesul de socializare.

O consecinta si mai generala o reprezinta scaderea sanselor de integrare scolara si sociala a tuturor persoanelor cu deficiente, prin coborrea sub nivelul cerintelor minime ale adaptarii sociale, n cazul n care nu beneficiaza, la timpul oportun, de o abordare adecvata. - rigiditate, inertie, fragilitatea personalitatii, fragilitatea si labilitatea conduitei verbale; Rigiditatea (cf. lat. rigitas ,,rigiditate"), este cea mai evidenta trasatura ce se manifesta n toate activitatile desfasurate de handicapul de intelect si n special, n cele de cunoastere. Inertia oligofrenica sau patologica, este un fenomen de distorsiune a dinamicii corticale la deficientii mintal. Inertia oligofrenica, este un fenomen concretizat n rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentele, n insuficienta adecvare a acestor reactii la schimbarile permanente ce se produc n mediul nconjurator. Fragilitatea si labilitatea conduitei verbale, a fost descrisa de E. Verza, si consta n neputinta ,,handicapatului" de a exprima logico-gramatical continutul situatiilor semnificative, neputinta de a se mentine la nivelul unui progres continuu si de a-si adapta conduita verbala la schimbarile ce apar n diverse mprejurari. Putem remarca faptul ca subiectul poate purta o discutie libera, relativ bine la un moment dat, pentru ca ulterior, chiar la un mic interval de timp, acesta sa manifeste dereglaje accentuate. Subiectul este ,,strns legat" de dispozitiile ce le are si de influenta unor factori din mediul nconjurator, adeseori poate chiar nesemnificativi. n plan semantic se observa cu usurinta, saracia de idei, dezacordul ntre ceea ce exprima si realitate, ca si o ntelegere simplificata sau trunchiata a ideilor vehiculate. - trasaturi temperamentale si de caracter; n conturarea personalitatii deficientului mintal se remarca structurile emotional-afective, care de cele mai multe ori contureaza un tablou specific psihopatologiei marginale. Sunt usor de surprins fenomene de emotivitate crescuta, puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate accentuate, caracterul exploziv s.a. Aceste fenomene genereaza genereaza imaturitatea personalitatii cu predominarea formelor de dizarmonie ce determina manifestari comportamentale instabile cum ar fi: frica nejustificata, antipatie sau simpatie nemotivata, nervozitate, iritabilitate sau inhibitie, pasivitate exacerbata, crize de furie sau reactii agresive fara control, labilitate exagerata n trecerea de la o stare la alta (rs/plns , veselie/tristete s.a.) etc.