SFÂNTUL AMBROZIE AL MILANULUI

(339 - 397)
Viaţa. Sf. Ambrozie s-a născut probabil în 339, la Treveri, dintr-o familie creştină
nobilă. Tatăl său, numit tot Ambrozie, era înalt dregător roman.
El a murit de tânăr, lăsându-şi soţia cu trei copii, Marcelina, Satir şi
Ambrozie, pe care mama lor i-a adus la Roma, unde le-a completat educaţia. Puţin după
aceea, Marcelina a intrat în monahism, Satir a ajuns înalt funcţionar de stat, iar Ambrozie,
după ce a făcut frumoase studii de literatură şi drept, a intrat, pe la 370, în cariera
administrativă unde a ajuns în curând (373) Consularis Liguriae et Aemiliae cu reşedinţa
la Mediolanum.
După moartea episcopului arian, Auxenţiu al Mediolanului, ortodocşii şi ereticii se
adunaseră într-o zi în biserica cea
mare, unde discutau cu aprindere ocuparea scaunului vacant. Informat de neînţelegerile
de la această adunare, Ambrozie a
venit la biserică, în calitate de om al autorităţii, să facă linişte. Dar o voce de copil, prin
voinţa de sus, rosti cuvintele: „Ambrozie episcop". Cu tot refuzul său, cu toate că nu era
decât catehumen, poporul l-a ales în unanimitate episcop. A primit Botezul şi la opt zile
după aceea a fost hirotonit episcop, probabil la 7 decembrie 373.
Odată ales episcop, Sf. Ambrozie s-a consacrat studiului adâncit al Sf. Scripturi şi al
Părinţilor greci. El a studiat pe
Origen, pe Sf. Atanasie, pe Didim, pe Sf. Chiril al Ierusalimului, pe Sf. Vasile cel Mare,
pe Sf. Grigorie Teologul , iar
dintre apuseni a adâncit pe Sf. Ipolit. El a împărţit marea sa avuţie săracilor şi s-a
consacrat cu deosebită ardoare uşurării
celor în nevoie. A arătat o atenţie specială păcătoşilor pe care-i câştiga cu lacrimile sale.
Sf. Ambrozie a dus o luptă sistematică şi plină de stăruinţă contra resturilor ariene din
Mediolanum şi contra sprijinuluiperfid dat arianismului de împărăteasa Justina, mama
împăratului Valentinian II. El a scris contra arienilor două tratatededicate lui Graţian şi a
compus imne religioase spre a fi cântate la slujbe. Liturghia milaneză pare să fi fost, la
început,opera puţin informă şi eterodoxă a lui Auxenţiu, care era originar din Capadocia.
Sf. Ambrozie a retuşat formulele şi aintrodus peste tot ortodoxia. El era oratorul oficial al
curţii imperiale de la Mediolanum.
El a jucat un rol politic dintre cele mai de seamă sub patru împăraţi: Valentinian I (†
375), Graţian († 383), Valentinian II
(† 392) şi Teodosie cel Mare († 395). El a sprijinit pe aceşti împăraţi cu sfatul înţelept şi
cu fapta. Sf. Ambrozie avea o
mare capacitate politică şi a ştiut, graţie acestei calităţi, să apere pe suveranii legali de
uzurpatori ca Maxim şi Eugeniu.
Dar el ştia să folosească politica mai ales în interesul Bisericii. Se cunoaşte acţiunea lui
dârză împotriva vestitului senator
păgân Simah, împotriva manevrelor împărătesei Justina şi a măsurilor arbitrare ale
împăratului Teodosie. La moartea
acestuia din urmă (395) autorul nostru rosti necrologul. La doi ani după aceea, în 397, a
murit şi Sf. Ambrozie, fiind
înmormântat în basilica ce de atunci încoace îi poartă numele.
Opera Sf. Ambrozie e foarte bogată şi variată. Scrisul său urmăreşte folosul practic al
cititorilor şi ascultătorilor.
Majoritatea lucrărilor sale scrise au fost, la început, simple predici sau omilii. Ele au un
caracter eminamente pedagogic şi
ţintesc tot timpul sporul vieţii duhovniceşti.
Opereleexegetice alcătuiesc mai mult de jumătatea producţiilor sale literare, în depedenţă
fidelă faţă de Filon şi de
Origen. Ambrozie face o exegeză după metoda consacrată de Origen, folosind sensurile:
alegoric, tipologic şi literal. Cu
excepţia Comentariului Evangheliei după Luca, Sf. Ambrozie comentează numai cărţi
sau texte ale Vechiul Testament.
Unele din aceste Comentarii tratează verset cu verset conţinutul respectiv, altele sunt mici
tratate dezvoltând o teză
mistico-morală.Hexaemeronul, în şase cărţi, tratează opera creaţiei în şase zile. Urmează
fidelHexameronului Sf. Vasile
cel Mare, în nouă omilii. Sunt interesante descrierile frumuseţilor firii. Discută uneori şi
teoriile ştiinţifice ale epocii. E o
operă eminamente morală. O seamă deO milii tratează: Despre paradis, Despre Cain şi
Abel, Despre Noe, Despre Avraam
(2 cărţi); are câtevaOmilii dedicate patriarhilor: Despre Isaac şi suflet, Despre Iacob şi
viaţa fericită, Despre Iosif,
Despre binecuvântarea patriarhilor, Despre Ilie şi post. Despre Nabot, Despre Tobie,
Despre Iov şi David, Apologia
proorocului David. Vin apoi Enarrationes in 12 psalmos = Comentarii la 12 psalmi (l.
35-40. 43, 45, 47, 48, 61 ) şi o
explicaţie lungă a psalmului 118. Dintre operele Noului Testament, a comentat
Evanghelia după Luca în 10 cărţi. Autorul
a contopit în ele 25 predici şi mai multe tratate.
Opere morale şi ascetice. De officiis ministrorum, în trei cărţi, compus probabil pe la
391, şi adresat clericilor din
Mediolanum. E o adaptare creştină a tratatului lui Cicero, De officiis. Autorul creştin
urmează pas cu pas pe cel păgân. E
un manual de morală creştină. Dezbaterea noţiunilor şi ideilor despre ceea ce este cinstit
şi ceea ce este util, arată că
morala creştină depăşeşte pe cea păgână prin noţiunea dreaptă a sfârşitului lumii, prin
siguranţa vieţii viitoare şi prin
dispreţul bunurilor pământeşti (F. Cayré). E o primă expunere sistematică a moralei
creştine. E un prim tratat despre
preoţie în Apus. Sf. Ambrozie consacră fecioriei mai multe lucrări: 1) De virginibus ad
Marcellinam sororem (3 cărţi): 2)
De virginitate; 3) De institutione virginis et sanctae Mariae virginitate perpetua, combate
pe Bonosus, care tăgăduia
fecioria Mariei; 4) Exhortatio virginitatis, rostit la Florenţa cu ocazia târnosirii unei
biserici; 5) De viduis.
Operedogmatice. Contra arianismului: l ) De fide ad Gratianum Augustum libri quinque,
dintre care mai ales ultimele
trei adâncesc dumnezeirea Logosului; 2) De Spiritu Sancto, în trei cărţi scrise tot la
cererea împăratului Graţian. Această
lucrare reproduce în bună parte ideile Sf. Atanasie, ale Sf. Vasile, ale Sf. Chiril al
Ierusalimului şi mai ales acelea ale lui
Didim cel Orb asupra aceluiaşi subiect; 3) De incarnationis dominicae
sacramento tratează despre divinitatea şi
eternitatea lui Hristos şi despre integritatea naturii umane a Domnului. Despre Sf. Taine:
1) De mysteriis, un fel de
cateheză mistagogică, corespunzătoare celor cinci cateheze mistagogice ale Sf. Chiril al
Ierusalimului, vorbeşte despre
Botez, despre Mirungere şi despre Euharistie. 2) De sacramentis, în şase cărţi, e o
amplificare şi o completare a lucrării
anterioare. Tratează în plus despre Tatăl nostru. Criticii contestă autenticitatea acestei
lucrări. 3) Explanatio Symboli ad
initiandos. 4) De paenitentia, în două cărţi, combate rigorismul novaţienilor şi susţine că
numai Biserica universală are
dreptul să ierte păcatele, nu şi ereticii.
Cuvântări, importante pentru istoria timpului. S-au păstrat câteva necrologuri. 1)
Două la moartea fratelui său Satyrus;
2) La înmormântarea împăratului Valentinian II; 3) La înmormântarea împăratului
Teodosie. Apoi: Contra lui Auxenţiu şi
Despre predarea bisericilor. Din numeroasa sa corespondenţă s-au păstrat 91 de scrisori.
Imne numeroase, dintre care numai patru sunt de o autenticitate indiscutabilă. Sf.
Ambrozie scrie uşor şi elegant. Scrisul
său face dovada unui om de aleasă formaţie intelectuală şi de bogată cultură. Fer.
Augustin spune că el se desfăta de
dulceaţa cuvântului Sf. Ambrozie.
Doctrina Sf. Ambrozie nu străluceşte prin originalitate. Dar învăţătura sa e în ansamblu
ortodoxă fiind inspirată, în cea
mai mare parte, din teologia părinţilor orientali, îndeosebi a capadocienilor şi
alexandrinilor propriu zişi.
În domeniul Sf. Treimi el porneşte nu de la realitatea fiinţei, ci de la aceea a Persoanelor
trinitare. Persoanele sunt
distincte, dar Treimea e de necuprins şi de negrăit. Distincţia Persoanelor nu înseamnă
separaţie, nici pluralitate. Nu
cunoaştem cauzele acestei distincţii de Persoane (De fide ad Gratianum 4, 8, 91). Tatăl e
principiul celorlalte două
Persoane, Fiul e din Tatăl şi de o singură fiinţă cu El. Logosul a ieşit din inima Tatălui, a
fost născut din sânul Tatălui,
Care este izvorul şi rădăcina Fiului (Ibidem. 4, 10, 132). Sf. Ambrozie susţine
dumnezeirea Sf. Duh, al cărui izvor este
Fiul. Dar Sf. Duh nu purcede din Fiul.
Hristologia Sf. Ambrozie e perfect ortodoxă. El susţine o umanitate perfect reală a lui
Iisus Hristos. Hristos are două firi
şi două voinţe. Dar El e Unul şi nu se poate face deosebire între Cel Care Se naşte din
Tatăl şi Cel care Se naşte din
Fecioară. Hristos ne-a răscumpărat prin sângele Său. Hristos e centrul vieţii Sf.
Ambrozie.
Înantropologie, Sf. Ambrozie vorbeşte despre chipul lui Dumnezeu în om, arătând că
acest chip e harul virtuţilor, acest
har străluceşte de evlavie. Chipul lui Dumnezeu e chipul luminos al lucrării divine.
Lumina slavei şi chipul fiinţei Tatălui,
acestea sunt chipul exact al lui Dumnezeu în suflet. Aşa era Adam înainte de păcat. După
ce a căzut, a pierdut chipul
ceresc, luând unul pământesc (Hexaemeron 6, 7, 42). Oamenii moştenesc toţi, starea de
păcat de la Adam şi vina acestui
păcat. De aceea copiii trebuiesc botezaţi. Oamenii nebotezaţi sunt organul şi sămânţa
diavolului. În domeniul Sfintelor
Taine, Ambrozie face deosebire între rit şi harul pe care ritul îl produce în acela care i se
supune. Tainele sunt în acelaşi
timp şi simboluri.
Morala Sf. Ambrozie este bazată pe credinţă; e deci o morală religioasă, care se sprijină
pe Dumnezeu, ca valoare
metafizică, şi pe Biserică, ca formă socială a dreptăţii. În Biserică, totul e comun:
rugăciunea, munca, suferinţele. Suntdatorii relative şi datorii absolute. Prin datoriile faţă
de Dumnezeu şi faţă de aproapele, Sf. Ambrozie cuprinde în moralasa creştină nu numai
clasele aristocrate, cum făceau Cicero şi alţi moralişti ai antichităţii, ci pe tot poporul, mai
ales înacele admirabile capitole despre dragoste şi ospitalitate din cartea a 11-a a operei
sale De officiis ministrorum.
Sufletele celor morţi trebuie să treacă prin foc. Sf. Fecioară Maria e ţinută la loc de mare
cinste. Sf. Ambrozie trece drept
iniţiatorul cultului Sf. Maria, a cărei viaţă e o şcoală a virtuţii. Ea e Eva cea nouă
aducătoare de mântuire. Sf. Ambrozie amilitat pentru cultul îngerilor, al sfinţilor, al
martirilor, al moaştelor. Ne putem ruga pentru cei morţi şi putem aduce chiarjertfă
euharistică pentru ei (Scris. 39, 4).
În problema relaţiilor dintre Biserică şi stat a stabilit următoarele principii: 1) în domeniul
ei, Biserica e independentă de
stat. În materie de credinţă, Biserica are drept la libertate. Biserica nu se află sub tutela
statului în persoana
reprezentanţilor ei, care sunt episcopii şi toată ierarhia bisericească. Această ierarhie are
dreptul (jus ecclestasticum) la un
regim de judecată special: episcopii nu pot fi judecaţi, în materie de credinţă, decât de
episcopi. Împăraţii sunt supuşi
aceleiaşi judecăţi bisericeşti, în materie de credinţă. Clădirile bisericilor nu aparţin
statului, ci sacerdoţiului: „Cele
dumnezeieşti nu sunt supuse puterii imperiale. Palatele imperiale aparţin împăratului,
bisericile aparţin preotului" (Scris.
20, 8, 19, P.L. 16, 997, 999); 2) Biserica e păzitoarea moralei. Acesteia i se supun şi
împăraţii, aşa cum a fost cazul
împăratului Teodosie în problema de la Tesalonic. Această autoritate a Bisericii în morală
nu impieta asupra drepturilor
politice ale împăraţilor. Cu această autoritate, Biserica impunea o limită omnipotenţei
Imperiului Roman, gata să se

amestece în toate treburile Bisericii: „împăratul e în Biserică, nu peste Biserică”,

„Imperator enim intra Ecclesiam non
supra Ecclesiam est" (Contra Aux. 36, P.L. 16, 1018). 3) Biserica are dreptul la protecţia
statului, pentru că ea şi numai ea
deţine adevărul, în timp ce păgânismul e condamnat să dispară. 4) Biserica este
aşezământul mântuirii (De officiis, 3, 3.
19;Scris. 2, 11).
Caracterizare. 1) Sf. Ambrozie e una din marile figuri ale Bisericii şi literaturii latine
patristice din a doua jumătate a sec.
IV. Importanţa lui e mare nu atât în teologia propriu-zisă, cât în domeniul vieţii practice
bisericeşti. El a organizat, ca
puţini alţii, asistenţa socială. 2) Dogmatica Sf. Ambrozie e cea tradiţională. 3) Opera sa
capitală e operă de moralist:De
officiis ministrorum. El întemeiază morala pe credinţă şi o orientează spre binele suprem
care e Dumnezeu. Noua
societate, aceea a creştinilor, în care se practică o asemenea morală, e Biserica. 4) Sf.
Ambrozie are merite deosebite în
eclesiologie. El formulează, cel dintâi, specificul raporturilor dintre Biserică şi stat. Şeful
statului nu se poate amesteca în
treburile de credinţă ale Bisericii. Locaşurile Bisericii aparţin ierarhiei bisericeşti, nu
statului, împăratul e în Biserică, nu
peste Biserică. El e un fiu al Bisericii, ca toţi ceilalţi, şi trebuie să respecte morala
acesteia. 5) Sf. Ambrozie foloseşte
imne şi cântări comune în Biserică, dintre care pe unele le-a creat chiar el. 6) Cugetarea şi
limba sa sunt clare ca ale unui
magistrat roman.
Bibliografie: Ediţii: Migne P.L. 14-17; în C.S.E.L. 32, 62, 64. Istorii literare, studii şi
manuale: Ieronim. De viris ili.,
124; A. Baunard, Histoire de Saint Ambroise, Paris 1871, 1899, ed. 3-a; Duc de
Broglie, Saint Ambroise, Paris, 1924; J.R.
Palanque, Saint Ambroise et l'Empire Romain, Paris, 1933; P. de Labriolle, Saint
Ambmise (Pensée chret.), 1908; A.
Largent, Ambroise (Saint), Dict. de Théol. Cath., I, I. 1923. col. 942-951; O.
Bardenhewer, op. cit., III, p. 498-547; F.
Cayré, op. cit. I, p. 508-534; B. Altaner, op. cit. p. 240-248.