Proscomidia si Sfanta Liturghie. Pregătirea preotului pentru Sfânta Liturghie.

Accidente şi incidente la
Impartasanie.

Lumea Credintei, anul VII, nr. 10 (75) octombrie 2009

Sfânta Proscomidie

Simbolistică

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Termenul proscomidie vine de la grecescul
„proscomizein” care înseamnă a aduce, a pune înainte, a oferi.

În mod obişnuit, proscomidia este cunoscută astăzi ca rânduiala pregătirii şi afierosirii Cinstitelor
Daruri, adică a pâinii şi vinului. Deşi are o formulă de binecuvântare de început şi otpust cât şi forma
şi întinderea unei slujbe propriu- zise, proscomidia nu este o slujbă independentă ci este inseparabilă
de Sfânta Liturghie.

După Sfântul Simeon al Tesalonicului, locul unde se săvârşeşte proscomidia închipuie Betleemul unde
S-a Întrupat pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, precum El s-a născut din Sfânta Fecioară,
Agneţul se scoate din prescură curată. Procoveţele (acoperămintele) închipuie scutecele cu care S-a
înfăşurat. Steluţa care se aduce deasupra, închipuie steaua magilor. În locul aurului, Sfintele Vase;
pentru smirnă, Darurile ce se aduc în Sfintele Vase; tămâia pentru tămâie, iar în locul închinăciunii şi
a slavosloviei păstorilor şi magilor, rugăciunile şi slavosloviile preoţilor.

Timpul şi locul

Proscomidia se săvârşeşte, de regulă, dimineaţa în timpul ceasurilor 3 şi 6, în partea de nord a

Sfântului Altar şi anume la masa numită proscomidiar aşezată de obicei într-o firidă în perete sau în
altă încăpere aparte care comunică cu Altarul printr-o deschidere fără uşă. Se săvârşeşte întotdeauna
de preot (la marile praznice având ajutor şi diaconul), fără să participe cântăreţii sau poporul
credincios.
Rânduiala Proscomidiei

După ce preotul se închină la sfintele icoane şi se îmbracă cu toate veşmintele, se duce la

proscomidiar unde se află cinci prescuri din grâu curat, un vas cu vin şi unul cu apă, Sfântul Disc şi
Potirul, Copia şi acoperămintele.

Din prima prescură se scoate Sfântul Agneţ însemnat cu IC XC NI KA (Iisus Hristos Biruieşte). Apoi se
pune vin şi apă în Potir.

Din a doua prescură se scoate părticica pentru Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu care se aşează
în stânga Agneţului.

Din a treia prescură se scot nouă părticele aşezându-se în rând de câte trei pentru toate cetele
sfinţilor.

Din a patra prescură se scot trei părticele mari ce se aşează în faţa Sfântului Agneţ pentru episcopul
locului, pentru conducătorii ţării şi poporul credincios, şi pentru ctitorii vii ai sfântului locaş. Din
aceeaşi prescură se fac pomenirile pentru cei vii, iar miridele (fărâmiturile) rezultate se aşează în
stânga Agneţului sub părticica Maicii Domnului.

Din ultima prescură se scot miridele pentru cei adormiţi care se aşează în dreapta Sfântului Agneţ sub
cele nouă părticele ale cetelor sfinţilor.

Toate acestea se săvârşesc însoţite de rugăciunile rânduite pentru momentul şi pomenirile

respective. La toate acestea preotul slujitor poate adăuga şi pomenirile speciale pentru cei vii cum ar
fi: pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru împlinirea dorinţelor, pentru cei năpăstuiţi de
vrăjmaşi, pentru izbăvirea din închisoare, pentru mulţumire şi la vremuri de mare cumpănă ca la
secetă şi ploaie necontenită.
Apoi, cu un burete sau o pensulă, preotul strânge cu mare grijă miridele ca nu cumva să cadă vreuna
jos după care, rostind rugăciunile momentului, acoperă cu procoveţele Sfântul Disc şi Sfântul Potir. Se
face otpustul şi se cădeşte Altarul şi Biserica toată şi se dă binecuvântarea pentru începerea Sfintei
Liturghii.

Condiţii:

prescurile să nu fie vechi, mucegăite, mâncate de şoareci etc.;

cantitatea de apă să fie potrivită cu chibzuinţă pentru a nu schimba firea vinului;

prima părticica din cele nouă ale sfinţilor se scoate pentru Sfinţii Îngeri;

nu se pomenesc viii la morţi după nechibzuita părere că astfel li s-ar produce moartea (preotul
slujitor şi cel care ar cere aceasta se afurisesc);

nu se scot părticele la cererile speciale pentru a se da apoi credincioşilor spre consumare, pierzând
astfel binecuvântarea lui Dumnezeu;

părticelele scoase pentru îmblânzirea vrăjmaşilor nu se dau celor „nedreptăţiţi” care greşesc de
moarte dacă le-ar arunca în apă, în foc sau în alte locuri cu gândul că astfel ar provoca moartea
duşmanilor (cei ce vor face acestea se vor socoti drept vrăjitori şi ucigaşi);

dacă datorită mulţimii miridelor se vor uni cele ale viilor cu cele ale morţilor nu este greşeală de
moarte;

părticele la vii nu se scot decât numai pentru creştinii ortodocşi, spovediţi şi care nu trăiesc în păcate
de moarte cum ar fi: desfrânaţi, beţivi, vrăjitori, eretici, atei, etc.

nu se scot părticele la morţi care nu au fost ortodocşi sau care s-au sinucis;

nu se pomenesc copiii avortaţi, cu nume de Ion, Ioana sau în alt chip.

***

Lumea Credintei, anul VIII, nr. 11 (76) noiembrie 2009 Sfânta Liturghie (1)

Sfânta Liturghie
„Sfânta Liturghie este Taina Tainelor, Sfinţirea Sfinţirilor, adevărată Sfânta Sfintelor, a toate săvârşirilor
săvârşire, începătoare de săvârşire şi săvârşitoare.” (Sfântul Simeon al Tesalonicului)

Cuvântul Liturghie vine din limba greacă şi înseamnă o slujbă sau lucrare comună, de interes public.
De-a lungul timpului, Dumnezeiasca Liturghie a fost cunoscută sub mai multe denumiri: frângerea
pâinii, Cina Domnului, paharul binecuvântării, euharistia, aducerea (prosfora, termen sinonim cu
anafură), taină sau mister, jertfă, sfânta slujbă, adunare.

Sfânta Liturghie are un dublu scop: primul, sfinţirea Darurilor de Jertfă – adică prefacerea pâinii şi
vinului în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi al doilea, sfinţirea credincioşilor prin împărtăşirea lor
cu Sfintele Taine.

Temei scripturistic

Instituirea Sfintei Jertfe a avut loc la Cina cea de Taină săvârşită de Însuşi Mântuitorul cu ucenicii Săi
înainte de Sfintele Patimi (cu o zi înainte de Paştele iudaic):

„Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi,
mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta
toţi, că acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor.”(Matei 26, 26-28) „Aceasta faceţi spre pomenirea Mea.” (1 Corinteni 11, 24)

Istoric

Împlinind această poruncă, Sfinţii Apostoli săvârşeau în fiecare duminică Jertfa Mântuitorului în chip
nesângeros, rugându-se îndelung ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în Însuşi
Sfântul Său Trup şi Sânge cu care apoi se împărtăşeau.

Cea mai cunoscută şi folosită formă a Liturghiei până în secolul IV a fost Liturghia Sfântului Apostol
Iacov. Deoarece circulau foarte multe variante ale acestei rânduieli de slujbă, Sfântul Vasile cel Mare
(sec. IV) şi, mai apoi, Sfântul Ioan Gură de Aur (începutul sec. V), folosindu-se de variantele existente,
au alcătuit fiecare câte o Liturghie care să poată fi folosită fără schimbare în toată Biserica. După ei,
Sfântul Grigorie Dialogul (începutul sec.VII) alcătuieşte Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite.
În cursul vremii, în Biserica Ortodoxă au mai circulat şi alte forme ale Liturghiei, însă cele trei
enumerate mai sus s-au impus şi răspândit pretutindeni astfel încât aproape numai ele se săvârşesc.

Dintre ele cel mai des se foloseşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; Liturghia Sfântului Vasilie cel
Mare se săvârşeşte numai de zece ori în an, iar a Sfântului Grigorie Dialogul (care nu este o Liturghie
completă deoarece se folosesc Sfintele Taine deja sfinţite la o Liturghie precedentă, scopul ei fiind
numai acela de a se împărtăşi credincioşii în timpul Postului când nu se face Liturghie) se face numai
în Postul cel Mare.

***

Lumea Credintei, anul VII, nr. 12 (77) decembrie 2009

Sfânta Liturghie (2)

Timpul săvârşirii

Sfânta Liturghie se poate săvârşi o singură dată pe zi de acelaşi slujitor (preot sau episcop). De
asemenea, indiferent de săvârşitor, într-un altar nu se poate sluji decât o singură Sfântă Liturghie într-
o zi.

„Această unicitate a Sfintei Jertfe (una singură în zi) înseamnă numai o moarte a lui Hristos, care
moarte a luat-o pentru noi, şi numai o patimă a Lui pe care odată a răbdat-o pentru noi.” (Liturghier,
Povăţuiri)

Sfânta Liturghie se săvârşeşte de regulă dimineaţa, pe la ceasul al treilea din zi, adică în jurul orei 9
dimineaţa. Excepţie de la această regulă sunt: luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui,
Vinerea Patimilor, Vinerea dinaintea Crăciunului şi Bobotezei când acestea cad Duminica sau luni, în
miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei.

Săvârşitor

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai de arhierei şi preoţi care nu sunt opriţi de a sluji, prin
impedimente morale sau canonice. Preotul poate sluji singur sau cu diacon, iar arhiereul slujeşte de
obicei înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi. Diaconul nu poate sluji Sfânta Liturghie singur
niciodată.

Locul săvârşirii

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai în biserică, paraclis sau capele sfinţite şi care au Antimis şi
anume în Sfântul Altar.

Se poate sluji Sfânta Liturghie şi afară din biserică (însă tot pe Sfântul Antimis) în cazuri excepţionale:
la hramuri, la sfinţiri de biserici şi pe câmpul de luptă, având binecuvântarea episcopului pentru
aceasta.

Sfântul Antimis (gr. αντιμηνσιον - "în loc de masă") este o bucată de pânză de in sau mătase şi este
de formă pătrată sau dreptunghiulară (50/60 cm) pe care este imprimată icoana Punerii în Mormânt
a Mântuitorului. În Antimis se găsesc cusute părticele de Sfinte Moaşte. Sfântul Antimis este sfinţit,
semnat şi dat de episcopul locului, indicânduse parohia sau biserica unde a fost dat pentru slujire, cu
hramul ei.

Obiecte şi materii trebuincioase

Pentru săvârşirea Sfintei Liturghii sunt necesare următoarele:

Sfântul Antimis,

sfintele veşminte,

sfintele vase (Potir, Disc, Steluţă, Copie, Linguriţă, Buret, Vas pentru căldură),

Procoveţe,

prescuri (de regulă cinci),

vin curat din struguri,

apă curată,

cădelniţă şi

tămâie.
Sunt necesare de asemenea cărţi de slujbă:

Sfânta Evanghelie şi Liturghier pentru preot,

Apostol, Catavasier sau Liturghierul de strană pentru cântăreţ.

Obligatoriu pentru a săvârşi Sfânta Liturghie este nevoie de două lumini pe Sfânta Masă şi una la
Sfânta Proscomidie (acestea pot fi candele sau lumânări).

***

Lumea Credintei, anul VIII, nr. 1 (78) ianuarie 2010

Pregătirea preotului pentru Sfânta Liturghie

Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu este lucrarea prin care omul vine în contact
nemijlocit cu Însuşi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, Îl poartă în mâini pe Cel Necuprins, se
împărtăşeşte cu Cel Nefăcut şi Îl împarte credincioşilor pe Împăratul împăraţilor. Este cea mai
înfricoşătoare taină: a împreună petrecerii făpturii cu Ziditorul său, prin bunăvoinţa şi iubirea Celui
Atotputernic, a negrăitei smerenii a Celui Preaînalt Care Se coboară în inima omului ridicându-l şi
îndumnezeindu-l.

Dacă mireanului care se împărtăşeşte i se cere o riguroasă şi îndelungă pregătire trupească şi

sufletească, cu atât mai mult i se cere celui care săvârşeşte Sfânta Liturghie o pregătire continuă
pentru a fi gata în orice moment pentru această slujire.

Pregătirea sufletească

Pregătirea sufletească cuprinde: pacea sufletului, mărturisirea păcatelor şi rugăciunea personală.

Aşadar preotul slujitor trebuie:

să nu aibe ură, mânie sau dorinţă de răzbunare împotriva cuiva şi să fie împăcat cu toată lumea;
să nu aibă alte gânduri rele (de supărare, de mâhnire, de trândăvie, de desfrânare etc.);

De va îndrăzni să slujească având asemenea patimi, după Pravila de la Govora, se va opri 60 de zile de
la slujire, făcând zilnic 50 de metanii până se va îndrepta.

să fie spovedit chiar dacă nu a făcut păcate grele;

Şi preotul, om fiind, poate face multe din păcatele aparent mici: îmbuibarea pântecelui, beţia,
mândria, minciuna, atitudinea părtinitoare, smintirea credincioşilor, neglijenţa faţă de lucrurile
bisericii, lipsa de râvnă în povăţuirea credincioşilor etc.

să săvârşească mai înainte măcar slujba Utreniei;

Să se ştie însă că preotul este dator a săvârşi toate cele Şapte Laude.

să-şi împlinească mai înainte cu evlavie şi cu luare aminte pravila personală de rugăciune şi anume:
Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, Canonul Îngerului Păzitor, Acatistul şi Paraclisul Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu, Acatistul Mântuitorului, Rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi, după caz, închinăciuni
şi metanii câte va putea.

Pentru cei mai râvnitori se recomandă privegherea cu rugăciuni şi citiri sfinte, în toată noaptea
premergătoare slujirii sau cât vor putea.

Pregătirea trupească

Preotul slujitor este dator la:

înfrânare de la împreunarea trupească cu soţia (pentru clericul căsătorit) trei zile înainte de slujire cât
şi în noaptea următoare slujirii;

înfrânare de la orice mâncare şi băutură în dimineaţa zilei în care va sluji;

Vechile pravile rânduiau ca preotul slujitor chiar să ajuneze în ziua dinaintea săvârşirii Sfintei Liturghii.
Cel ce din neputinţă nu va putea ajuna, să evite însă mâncarea multă şi băutura şi să nu mănânce
nicidecum după ceasul 3 din noapte (ora 21.00) pentru a evita tulburările, visele păcătoase şi poluţia
care vin în timpul somnului din acestea. Se recomandăde asemenea preotului să nu se spele pe dinţi
dimineaţa, ci seara, pentru a nu înghiţi din greşeală apă şi să nu mestece gumă înainte de slujire.
Fumatul este cu desăvârşire interzis.

curăţenia trupului.
În afară de curăţenia coprului, preotul trebuie să aibă hainele curate şi îngrijite. Veşmintele liturgice
să fie curate şi întregi, să nu fie pătate şi rupte căci "greşeşte de moarte înaintea Domnului dacă vor fi
altfel".

***

Lumea Credintei, anul VIII, nr. 2 (79) februarie 2010

Sfânta Liturghie

Accidente şi incidente (1)

1. Preotul este dator ca la slujirea Sfintei Liturghii să aducă Darurile din pâine şi vin de cea mai bună
calitate.

Altfel să nu îndrăznească a sluji, după cuvântul: „Cu frică mântuirea voastră lucraţi”. Să ia aminte la
această slujire înfricoşătoare şi să se nevoiască să lucreze lucrul cel bun ca să nu pătimească cumplit
după cuvântul proorocului: „Blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului fără de grijă”. Preotul este
dator ca la săvârşirea Proscomidiei să verifice ca pâinea adusă să fie din grâu, nestricată, nemucegăită
sau mâncată de şoareci şi să nu fie azimă (nedospită) sau nesărată.

Dacă va descoperi una din acestea înainte de sfinţirea ei sau în timpul când zice cele ale sfinţirii, să o
înlocuiască cu altă prescură proaspătă şi de grâu curat şi să zică în taină cele ale Proscomodiei peste
Agneţ, iar dacă nu va avea altă prescură să nu îndrăznească nicidecum să mai slujească.

Dacă va observa însă aceasta după prefacere, să ia altă prescură şi să zică cele ale Proscomidiei
asupra ei, şi, după obicei, să săvârşească iarăşi sfinţirea, iar primul Agneţ să îl consume după
potrivirea Sfintelor.
2. Dacă, în timpul Sfintei Liturghii, înainte de sfinţirea Trupului şi Sângelui Domnului preotul se va
îmbolnăvi grav încât nu va mai putea să continue sau va fi pe moarte, să înceteze slujirea.

Dacă este de faţă alt preot coslujitor, el trebuie să continue Sfânta Liturghie, iar dacă cel bolnav nu va
muri, să se împărtăşească şi el.

Dacă însă nu va fi alt preot care să continue slujba, a doua zi alt preot, după săvârşirea Sfintei
Liturghii şi potrivirea Sfintelor, să consume şi darurile rămase la proscomidiar însă nu ca pe Trupul şi
Sângele lui Hristos, ci ca pe o pâine şi un vin binecuvântat; iar dacă apucaseră a fi sfinţite, ele să fie
consumate de un alt preot după săvârşirea Sfintei Liturghii împreună cu cele sfinţite în ziua
respectivă.

3. Dacă începută fiind slujba, un catehumen nebotezat sau orice alt creştin va fi pe moarte, iar
preotul va fi la săvârşirea proscomidiei sau la Liturghie până la Vohodul cel Mare, şi va fi chemat, să
meargă să săvârşească botezul şi împărtăşirea spre nădejdea mântuirii muribundului. În acest timp în
biserică se va citi din Apostol, Psaltire sau din canoane până la întoarcerea preotului pentru
continuarea Sfintei Liturghii.

Dacă însă situaţia va fi după Vohodul Mare, preotului nu îi mai este îngăduit să iasă din biserică
nicidecum, lăsând pe bolnav în purtarea de grijă a lui Dumnezeu până la terminarea Sfintei Liturghii.

4. Dacă Sfânta Împătăşanie ce se păstrază uscată pentru împărtăşirea bolnavilor se mucegăieşte sau
se strică în vreun fel oarecare, preotul este dator să o amestece cu vin dulce şi să o consume, iar de
nu va fi cu putinţă să o consume, să o îngroape la piciorul Sfintei Mese, în locul special amenajat.

5. Dacă va îngheţa iarna Dumnezeiescul Sânge în potir, preotul va încălzi procoveţele pe la foc să
învelească cu ele Sfântul Potir până se va dezgheţa sau apă fierbinte turnând împrejurul Sfântului
Potir cu mare luare aminte să nu cadă în el din acea apă făcând aceasta până ce se va dezgheţa.

6. Dacă va îngheţa Sfântul Agneţ pe disc încât preotul să nu-l poată frânge, să pună un vas cu cărbuni
aprinşi (un mic reşou) pe sfânta masă, iar Dumnezeiescul Agneţ, aşezând din nou steluţa şi
acoperindu-l cu procovăţul, să-l ţină deasupra până ce se va dezgheţa.

***
Lumea Credintei, anul VIII, nr. 3 (80) martie 2010

Sfânta Liturghie

Accidente şi incidente (2)

Preotul trebuie să slujească cu mare grijă şi cutremur pentru a nu i se întâmpla din cele de mai jos,
iar dacă i se va întâmpla ceva, să plângă şi să se tânguiască pentru neîndemânarea lui şi neapărat să
se spovedească la episcopul locului de la care va lua canon pentru greşeală. Canonul să se silească să-
l facă cu toată inima spre curăţirea, mântuirea şi îndreptarea greşelii lui. Iar fără de spovedanie şi
canon să nu îndrăznească nicidecum a mai sluji pentru a nu se pedepsi ca nebăgător de seamă şi
batjocoritor de cele sfinte.

7. Dacă din neatenţia preotului va cădea o picătură din Dumnezeiescul Sânge pe pardoseala bisericii,
se socoteşte păcat de moarte. Deîndată preotul va trebui să se plece şi să şteargă cu limba, iar apoi
să radă scândura sau piatra şi tot ce va curăţa să ardă şi apoi să îngroape la piciorul Sfintei Mese.
Dacă pardoseala este din gresie sau marmură lucioasă şi nu se poate răzui, să pună spirt pe suprafaţa
respectivă şi, aprinzându-l să îl lase să ardă tot.

8. Dacă va cădea din Dumnezeiescul Sânge pe acoperământul Sfintei Mese, pe Antimis, pe procoveţe
sau pe sfintele veşminte, preotul întâi să le sugă bine cu gura şi după aceea să le şteargă bine cu
buretele. Iar după ce se va sfârşi slujba, să le spele de mai multe ori cu apă deasupra vasului pentru
anafură şi de va fi cu putinţă să bea apa sau să o toarne în locul de la piciorul Sfintei Mese.

9. Dacă, după sfinţire se va vărsa Dumnezeiescul Sânge din potir, preotul să se împărtăşească cu cât
de puţin a rămas şi cu acela să săvârşească slujba, iar dacă nu va mai rămâne nimic, să toarne vin şi
puţină apă spunând în taină cele ce se cuvine de la Proscomidie şi apoi de la sfinţire cele ale
Dumnezeiescului Sânge să se împărtăşească. Pentru strângerea Dumnezeiescului Sânge vărsat se va
face întocmai cum s-a arătat mai sus.
10. Dacă vor năvăli cei de alt neam, eretici, păgâni, ucigaşi sau vrăjmaşi în vremea când slujeşte
preotul şi nu va putea să săvârşească slujba, să potrivească (să consume) Sfintele ca să nu rămână şi
să fie batjocorite de duşmani şi apoi, dacă va putea, să fugă. Dacă însă nu va putea să fugă şi va fi
omorât, va primi cununa muceniciei.

11. Dacă va lua foc biserica, dacă va fi cutremur sau furtună sau din altă întâmplare va cădea biserica,
preotul să ia antimisul şi Sfintele şi, ieşind din biserică, într-un loc de cinste pe acelaşi antimis să
continue Sfânta Liturghie până la sfârşit.

12. Dacă după sfinţirea pâinii şi a vinului se va întâmpla prin minune ca pâinea să se arăte carne
aievea sau în chip de prunc sau vinul aievea în chip de sânge, preotul să nu se împărtăşească cu ele ci
să aştepte o vreme până când vor reveni la chipul pâinii şi vinului şi abia atunci cu acestea să se
împărtăşească pentru că adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos sunt. Dacă însă nu se va întâmpla asta,
să ia alt agneţ sau alt vin, după caz, să zică cele ale Proscomidiei şi ale sfinţirii şi aşa să se
împărtăşească, iar Sfintele în chip de carne şi sânge să le îngroape la piciorul Sfintei Mese.

13. Preotul este dator ca în fiecare sâmbătă şi duminică şi sărbătoare mare a sluji Sfânta Liturghie
pentru a nu lipsi pe credincioşi de a primi acest mare dar, iar dacă nu va sluji să ştie că este păcat de
moarte. În aceeaşi zi, la aceeaşi Sfântă Masă, se poate săvârşi numai o singură Sfântă Liturghie.

***

Lumea Credintei, anul VIII, nr. 4 (81) aprilie 2010

Sfânta Liturghie

Accidente şi incidente (3)

Preotul, dacă va purta grijă de înfricoşata slujire a Sfintei Liturghii, va lua mare plată de la Dumnezeu,
iar dacă nu va lucra cu luare aminte, să ştie că greşeşte de moarte şi va moşteni osânda cea veşnică.
14. Într-o biserică cu mai multe altare, la fiecare altar se poate sluji o Sfântă Liturghie în aceeaşi zi,
însă la ore diferite şi nu de acelaşi preot slujitor.

15. Dacă se întâmplă preotului să se împreuneze cu soţia sa în noaptea dinaintea săvârşirii Sfintei
Liturghii, nu mai îi este îngăduit să slujească în acea zi.

16. Dacă un preot care slujeşte în sobor nu se împărtăşeşte, este dator să explice credincioşilor de ce
nu s-a împărtăşit, pentru a nu-i sminti. Pentru a evita sminteala, preotul care nu se împărtăşeşte, mai
bine să nu slujească.

17. La împărtăşirea credincioşilor şi mai ales a copiilor mici se întâmplă uneori să cadă din
Dumnezeiasca Împărtăşanie pe haine. În această situaţie preotul trebuie să strângă cu grijă părticica
căzută, iar haina, sau măcar bucata pe care a căzut, să o ardă şi apoi să o îngroape la piciorul Sfintei
Mese.

18. Preotul este dator a învăţa pe cei ce se împărtăşesc ce să facă dacă vor voma (vărsa) în ziua
împărtăşirii. Dacă după ce s-au împărtăşit au vărsat înainte de a mânca, vărsătura să fie îngropată la
piciorul Sfintei Mese, iar dacă li s-a întâmplat după ce au mâncat, s-o îngroape la un loc curat. Cel ce
a vomitat după împărtăşire se opreşte 40 de zile de la împărtăşanie, rostind psalmul 50 şi făcând 50
de metanii în fiecare zi, ori din ce pricină i s-ar fi întâmplat aceasta. Chiar dacă ar gândi că nu din
cauza lui i s-a întâmplat aceasta, să înţeleagă că pricina sunt alte păcate ale sale pe care pesemne le-a
uitat.

19. Când Sfântul Agneţ este pregătit pentru Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite se afundă în
Dumnezeiescul Sânge la Liturghia din Duminica premergătoare. Atunci preotul trebuie să aibă grijă să
nu se atingă cu degetele de Sfântul Sânge din Potir; iar dacă s-a întâmplat aceasta să nu îndrăznească
să se spele la spălător ci cu buretele să se şteargă până nu va rămâne nici o urmă.

20. Sfântul Agneţ, scos pentru Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite, se aşează într-un chivot special
(sau pe Sfântul Disc) pregătit pentru aceasta, iar preotul este dator să poarte de grijă să nu fie
mâncat de vreo vietate, să nu mucegăiască şi să nu curgă din Dumnezeiescul Sânge.

21. Dacă mucegăieşte Sfântul Agneţ în răstimpul de la pregătirea lui până în ziua slujirii, aceasta se
întâmplă din neluarea aminte a preotului şi el trebuie obligatoriu consumat.
22. Dacă preotul la slujirea Liturghiei Darurilor Mai Înainte Sfinţite constată că Sfântul Agneţ s-a uscat
prea tare, trebuie să zăbovească puţin până când acesta se va fi înmuiat suficient ca să poată fi
fărâmat şi aşa să împărtăşească pe credincioşi.

23. Dacă va cădea din vinul ce s-a pus peste Dumnezeiescul Agneţ, să se strângă cu luare aminte cu
un prosop curat, iar după arderea prosopului să se îngroape la piciorul sfintei mese. Cu toate că vinul
nu se transformă în Sfântul Sânge, există riscul ca împreună cu vinul să cadă şi părticele din Sfântul
Agneţ.

24. Venind la împărtăşire mulţi credincioşi, preotul să nu îndrăznească nicidecum să mai adauge vin
în Potir după sfinţirea Darurilor.

25. Greşeşte de moarte preotul care îndrăzneşte să împărtăşească credincioşii folosind pentru fiecare
în parte altă linguriţă, manifestându-şi astfel propria necredinţă. Pentru toate acestea preotul este
dator să se spovedească la duhovnic sau la episcopul său fără să amâne sau să se lenevească şi
nicidecum să îndrăznească să mai slujească fără canon şi dezlegare.