Universitatea Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă

„Justinian Patriarhul”

PROGRAMUL DE STUDIU
„PASTORAŢIE ŞI VIAŢĂ LITURGICĂ”
MASTERAT, ANUL I

« Teologie liturgică și pastorație »

(NOTE DE CURS)
(SEM. I, AN UNIV. 2018-2019)

Pr. lect. dr. LUCIAN PETROAIA

Bucureşti
2019
1
 Curs I: Abateri liturgice și practici tipiconale incorecte legate de
săvârșirea Sfintei Liturghii

Introducere
Target-urile cele mai tari ale Bisericii sunt oamenii potrivnici, iar dintre aceștia
foarte mulți dein convertiți. Lipsa iubirii, boala, derapajele morale, toate acestea îi silesc
să-și deschidă inimile înaintea lui Dumnezeu. Oamenii aroganți la adresa Bisericii sunt
cei mai iubiți de Hristos, fiind primii care se întorc (vezi. Sf. Ap. Pavel care din cel mai
mare prigonitor al Bisericii a ajuns Apostolul neamurilor). Ultimele cuvinte ale
romanilor atei sunt majoritatea despre credință: Darwin, Stalin (absolvent de seminar),
Voltaire – mare batjocoritor al credinței s-a convertit.
În plan pastoral trebuie sa descoperim care e planul lui Dumnezeu cu fiecare om,
modul în care subzistă chipul lui Dumnezeu in el, pentru a-l putea ajuta și a ne apropia
de el. Însă, pentru aceasta este nevoie și de știinșă adâncă de carte; de teologie, Taina
prin care omul se leagă de Dumnezeu. Teologia Liturgică Pastorală este o teologie a
cultului aplicată la oameni. De aceea este nevoie absolută de clerici foarte bin pregătiți
atât cu rugăciunea cât și cu știința. În secolul al IV-lea Sfântul Atanasie cel Mare spunea
că: „Potirele erau din lemn și inimile de aur, astazi însă este invers”.

I. Abateri liturgice și practici tipiconale incorecte legate de săvârșirea

Sfintei Liturghii
1. În legătură cu pregătirea preotului pentru Sfânta Liturghie (duhovnicească și
trupească)
Există o pregatire îndepărtată, apropiată, sufletească, trupească prin care
preotul trebuie să se pregătească pentru săvârșirea Sfintei și dumnezeieștii Liturghii.
Totodată sunt mulți preoți care își au propriile obiceiuri în ceea ce privește actele
liturgice și întreaga trăire duhovnicească. Cuvântul „inovație” provine din latinescul „in,
-novus”= ceea ce aduce o noutate (de multe ori incorectă).
Spovedania preotului. Există foarte mulți preoți (mai ales între cei vârstnici) care
nu se spovedesc. Preotul necurățindu-și sufletul, nu poate sluji în profundă trăire
liturgică. La Neamț, în secolul al XVIII-lea, pe vremea Sfântului Paisie Velicikovski erau
4000 de călugări care se spovedeau zilnic. Nimeni nu punea capul pe pernă fără să se fi
spovedit. Este absolut necesar ca preotul să se spovedească regulat, întrucât în persoana
lui se cumulează toată apăsarea și mahnirea credincioșilor spovediți.
Pravila preotului, adică viața preotului sa fie o Liturghie continuă. Zilnic,
preotul să citească Utrenia cu Ceasul I, Ceasul al III-lea , Ceasul al VI-lea, Ceasul al IX-
lea, Mijloceasurile, Obednița, Vecernia, Canonul Sfântului Zilnic, Acatistul zilei și din
recomandare, un acatist al unui sfânt la ca avem o evlavie deosebită. Daca a doua
săvârșim Sfânta Liturghie, neapărat trebuie să ținem post trupesc și să împlinim

2
Canonul înainte de Împărtășanie și celelalte. Daca noi suntem sloi de gheață cum putem
încălzi pe alții? Cum să transmiți ceea ce nu trăiești?

2. În legătură cu Proscomidia (capitolul care nu face parte din Sfânta Liturghie, dar
este unit cu Liturghia în cadrul căruia se pregătesc Cinstitele Daruri) – pregătire
directă și imediată
Prescura trebuie să fie pregătită fără drojdie, din făină de grâu curat, iar apa să
fie curată și proaspătă. Nu contează culoarea vinului, important e să fie curat, netratat,
să fie vin dulce de preferat = dulceața jertfei. Vinul roșu este recomandat de ruși, dar în
Liturghier scrie vin curat. Vinul trebuie gustat de către preot încă de cu seară, la fel și
prescura, când trebuie să-și pregătească toate cele necesare pentru a doua zi.
Întotdeauna la marile praznice să ducem ceva din partea noastră a preoților, ca
jertfă pentru Liturghie. Oamenii aduc, dar preoții din păcate doar iau. Putem pune noi
lumânările în biserică, putem aduce noi cea mai bună tămâie în folosul cultului, iar soția
preotului poate face prescura.
Nu se scot părticele la comandă. La o nevoie mare, pentru un bolnav, preotul
poate scoate din prescura a IV- a și să o așeze mirida pe sfântul disc, NICIDECUM nu o
va da bolnavului. În clipa în care mirida se varsă în potir și se unește cu vinul, se șterg
în cer păcatele celorlalți. PRESCURA reprezintă chintesența unei comunități, panaghia.
Scoaterea din colac a acelei părți triunghiulare reprezintă ilustrarea liturgică a nașterii
trupești a lui Hristos din Maica Domnului; ritualul panaghiei la 40 de zile.

3. În legătură cu Liturghia Catehumenilor

Închiderea și deschiderea dverei și a ușilor împărătești. La începutul Sfintei
Liturghii se închid ușile (după terminarea Doxologiei) și dvera rămâne trasă (deschisă).
Restul momentelor referitoare la acest gest liturgic sunt foarte clar menționate în
Liturghier.
De asemenea, unii preoți adăugau la începutul ecteniei mari, anumite cereri
inventate/improvizate de către preot (Miroane), pentru diferite trebuințe, dar alte
cereri decât cele din textul Liturghierului. Cu aprobarea Sfântului Sinod se pot
introduce anumite cereri speciale, cu text diferit decât cele din Liturghier, care se
anexează la ectenii și se folosesc doar pentru o anumită perioadă de timp (ex. Pentru
Catedrala Mântuirii Neamului, o calamitate).
Cădirile. Toate cădirile care se fac la Liturghie sunt cădiri mici. Nu există cădiri
mari la Liturghie. Cădirea de la Apostol, de la Heruvic, acestea sunt cădiri mici, chiar
dacă sunt unii preoți care cădesc și în toată biserica, în curte etc. Uniformitatea slujirii
liturgice arată de fapt unitatea de credință. Fumul tămâiei simbolizează harul lui
Dumnezeu distribuit în mod gratuit, care intră în firea oamenilor. Cădelnița să fie
curată, iar tămâia frumos mirositoare.

3
 Ieșirea preoților la vohod (singur, în sobor, cu arhiereu). Nu se pune potirul cu
Cinstitul Sânge al Mântuitorului pe capetele credincioșilor. În Liturghier este explicat în
detaliu.

4. În legătură cu Liturghia Credincioșilor

Închiderea/deschiderea ușilor/dverei. Momentul epiclezei se săvârșește
neapărat cu dvera și ușile închise. Taina frângerii se face doar între preot și Dumnezeu,
fără altcineva. Omul are de multe ori ochi iscoditor. De asemenea, rugăciunile mari de
la Anafora nu se citesc cu voce tare.
Legat de împărtășire. Atenție la frângerea agnețului, care se face cu pecetea în jos
și miezul în sus. De ce aceasta? Pentru că până în secolul al XIX-lea, prescura venea
proaspătă (realizată în noaptea respectivă) și risca să se formeze o umejune sub miez.
La împărtășirea clericilor. Protosul pune părticica IIS și rămâne acolo în Sfântul
Potir. Din părticica HR se împărtășesc preoții. Protosul își ia primul Sfântul Trup, apoi
ceilalți preoți în ordine și spun împreună rugăciunile, în același timp. Când se
împărtășesc cu vin, preoții doar gustă, nu beau. Când a venit arhanghelul la Fecioara
Maria i-a zis „Bucură-te”, nu „Veselește-te”. Sărutarea Sfântului Potir reprezintă
sărutarea coastei sângerânde a Mantuitorului.
La împărtășirea credincioșilor. Preoții au datoria de a-i învăța pe credincioși
modalitatea fermă pentru împărtășire, începând de la pregătirea în sine prin Canonul
de rugăciune, până la venirea și apropierea de Sfântul Potir. Împărtășirea este un
moment solemn, de mare bucurie duhovnicească, nu trebuie să fim triști, cu fețele
posomorâte.

Curs II: Rânduieli liturgice și norme canonice privind săvârșirea Sfintei

Liturghii
Niciun Sinod nu a reglementat într-o hotărâre sinodală corpusul întreg al Sfintei
Liturghii, ci rânduiala de astăzi s-a impus prin săvârșirea corectă/fidelă a textului ei de-
alungul secolelor. Pr. Ene Braniște vorbește despre o dezvoltare organică a cultului, în
sensul că de la formele primare din primele III secole, s-a întâmplat ca până prin
secolul al XIV-lea să se adauge elemente cel puțin din punct de vedere al celebrării
cultului, elemente externe ale cultului; rugăciunile au rămas fixe, mișcările liturgice s-au
îmbogățit. Liturghia ortodoxă convinge și prin strălucirea și frumusețea ei. Liturghia
redă taina cerului revărsată pe pământ. Pr. Dumitru Stăniloae spune că „În Liturghie
oamenii pregustă veșnicia. În Liturghie ne aflăm în tinda veșniciei” („liturghie” – lucrare
sfântă).
Primele formulare liturgice care conțin date semnificative despre Liturghie
datează încă din secolul al II-lea:

4
 1.Didahia, cap. 9-10 vorbește despre Liturghie ca slujbă centrală a Bisericii.
„După cum pâinea aceasta a fost împrăștiată pe munți și a fost adunată, așa să se adune Biserica
Ta, Doamne, de la marginile pământului în Împărăția Ta. (versetul IV, cap. 9 – primul text
despre Liturghia văzută în sens mistic).
2.Apologia I a Sfântului Justin Martirul și Filosoful – aici se vorbește pentru
prima dată despre primele forme ale Liturghiei (Liturghia apostolică), pentru prima
dată despre prima rugăciune (cea mai simplă și frumoasă) - „Doamne, miluiește!”, avem
o primă structură foarte simplă a Liturghiei. Mai întâi era cateheza/omilia, iar după ce
predica preotul, se citeau rugăciunile pentru expedierea catehumenilor, urma
momentul solemn al Euharistiei, împărtășirea și la final, agapa frățească.
3.Epistola către Corinteni a Sfântului Clement Romanul – precizări simple ale
Sfintei Liturghii.
4.Constituțiile Apostolice – secolele IV-V-VI.
Vezi „Istoria Liturghiei...” (Pr Petre Vintilescu) – Liturghia nu a fost de la bun
început așa cum o avem noi astăzi, ci ea s-a dezvoltat de la o formă primară de slujbă
de noapte, până la un ceremonial extins ilustrativ pentru jertfa Mântuitorului.
În anul 343, Canonul de la Laodiceea arăta aceeași schemă a Liturghiei ca la Sf.
Justin Martirul și Filosoful, iar în plus mai spune că „cei sfințiți se împărtășeau în altar”.
Au circulat până la 60 de variante de Liturghii, până la definitivarea formei sale de
astăzi.
Cele mai importante Liturghii:
1. A Sf. Iacob, episcopul Ierusalimului – cea mai veche. A fost întrebuințată în primele
secole creștine, până prin secolele IV-V. O atestă Sf. Proclu,Patriarhul Ierusalimului,
arătând că Sf. Vasile cel Mare preia această Liturghie și o ajustează foarte mult (de la 4h
la 2h). De asemenea și Sf. Chiril al Ierusalimului o aranjează și îi stabilește forma finală.
2. A Sf. Marcu, episcopul Alexandriei. Se pare că textul este mai vehi (secolele III-IV). S-
a slujit în Egipt până prin secolul al XII-lea, când a fost înlocuită de Liturghia Sfântului
Ioan Gură de Aur (se pare că a fost impusă politic).
3. Liturghia Romană. S-a păstrat sub forma greacă și forma latină. A fost săvârșită până
prin secolele V-VI. În special s-a slujit mai mult în Occident în varianta latină. Papa
Damasus și Papa Siricius au dat forma finală a textului care se păstrează până astăzi.
Sunt primii papi care emit documente oficiale privind primatul papal, întemeiat pe
Liturghie. Datorită politicii vaticane, cu timpul, această Liturghie le-a înlăturat pe cele
orientala ce se mai săvârșeau prin Occident.
4. Liturghia Sf. Vasile cel Mare – sec. al IV-lea. Tot Sf. Proclu o atestă despre care spune
că este o reducere consistentă a Liturghiei Sf. Iacob. S-a impus în secolul al V-lea ca fiind
o Liturghie oficială, iar Sinodul de la Trulan prin canonul 32 o acceptă pentru biserică.
Aceasta se săvârșește în primele 5 duminici din Postul Mare, ziua de pomenire a Sf.
Vasile (1 ianuarie), Joia Mare și Sâmbăta Mare, iar dacă Ajunul Crăciunului și Bobotezei
cade sâmbăta sau duminica, se săvârșește în însăși ziua praznicului (iar vinereaa
5
dinainte de ajun devine zi aliturgică). Se spune că Sfântul Vasile cel Mare era în stare de
extaz mistic când a compus anaforaua sa.
5. Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur (†407). Este cea mai des săvârșită Liturghie din
Ortodoxie. Sfântul Ioan nu vorbește despre ea, ci ucenicul său, Sf. Proclu este cel care o
atestă. Liturghia Sfânntului Ioan Gură de Aur nu se săvârșește în zilele când se face
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (cele 10 zile din an) , în zilele aliturgice (Luni și
Marți în prima săptămâna din Postul Mare, de Luni până vineri în Postul Mare cu
excepția Bunei-Vestiri, Vinerea Mare). Sf. Ioan Gură de Aur proporționează Liturghia
Sf. Vasile cel Mare; se spune că el predica și câte 6h, pe lângă Liturghie. Sf. Ioan era
aplaudat în Biserică după încheierea predicii. Această Liturghie s-a impus prin măreția
autorului ei și acuratețea ei doctrinară; s-a impus de la sine, iar nu prin vreo hotărâre
sinodală. Sf. Ioan Gură de Aur a schimbat anaforaua din Liturghia Sfântului Vasile cel
Mare.
6. Liturghia Sf. Grigorie Dialogul – a Darurilor mai înainte sfințite. A fost multă vreme
apocrisiarh al Romei la Bizanț. Vrând să răspundă râvnei credincioșilor din secolele VI-
VII, a luat lucruri din Vecernie, transformând-o într-o Liturghie vesperală, însă
incompletă; fără momentul sublim al prefacerii darurilor. Formularul de astăzi al
Liturghiei, cu siguranță nu aparține Sf. Grigorie. Autorul nu se cunoaște exact, dar este
clar că Sfântul Grigorie a dat acel incipit haric. Liturghia este atestată de Sinodul Trulan
și generalizată prin canonul 52.
7. Liturghia africană. Apare în Nordul Africii în secolul al IV-lea. Găsim atestări despre
ea în Sinodul de la Cartagina (407) și de la Hypo. S-a pierdut cu timpul, fiind înlocuită
cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
8. Liturghiile copte (Etiopia, Sudan, Egipt) ale Sf. Vasile și a Sf. Ioan Gură de Aur, dar
cu anaforale speciale ale Sf. Grigorie de Nazianz și Chiril al Alexandriei.
9. Liturghia armeană
10. Liturghia milaneză a Sfântului Ambrozie de Mediolanum.
11. Liturghia galicană (veche franceză).
12. Liturghia celtică (nordică).
Prevederi liturgico-canonice privind Sfânta Liturghie
a. Privind Sfânta Liturghie în sine:
- Jertfa se săvârșește folosind doar pâine, vin și apă (Can 3 apostolic și 32
Trulan). Erau anumite secte care foloseau și alte materii. Hidroparastații foloseau
la Liturghie struguri (uneori înmuiați în miere). De asemenea, malacovții se
împătășeau cu lapte.
- Clericii caterisiți nu pot sluji Sfânta Liturghie. Clericii care slujesc în prezența
ereticilor nu pot rămâne slujitori.
- Femeia să nu vorbească la Liturghie. (să nu cânte la strană, să nu predice, să nu
cânte solo, etc).
- Clericii care lipseau la 3 Liturghii erau caterisiți, iar mirenii erau afurisiți.
6
 - Liturghia să se facă doar în biserică sfințită și nu în alte locuri inadecvate
(paraclise particulare, case particulare, piețe).
- La Euharistie spre final să se toarne și apă caldă (amintind fierbințeala credinței
și căldura sângelui Domnului). Sfântul Ioan Gură de Aur: „când preotul se
împărtășește din Sfântul Potir, el sărută rana sângerândă a Mântuitorului Hristos”.
- Se pot aduce jertfe (prescuri) pentru sinucigașii care erau însă întregi la minte
(nu erau bolnavi psihic).
- Nu se poate aduce jertfă pentru eretici, schismatici și apostați. Aceștia nu pot fi
pomeniți la Sfânta Liturghie.
- Ofrandele să le împartă preoții cu credincioșii care au viață spirituală înaltă, nu
să le ia doar pentru sine.
a) Privind Rugăciunea la Sfânta Liturghie:
- Cum trebuie făcută rugăciunea la Liturghie? Întotdeauna cu fața spre răsărit.
- Rugăciunea să se facă în picioare. Nu se stă duminica în genunchi; la fel și în
perioada de la Sfintele Paști până la Rusalii. Singura îngenunchere permisă este
cea a preotului la momentul prefacerii darurilor. Canoanele bisericești îndeamnă
la rugăciune „ridicând mâinile curate”.
- Rugăciunea să se facă pentru toți păcătoșii osândiți. Să ne rugăm pentru toți cei
învârtoșați cu inima, răzvrătiți.
- Să se citească rugăciunile oficiale ale Bisericii; numai „textele adunate
odinioară de cei preaînțelepți”.
b. Privind cântarea la strană
- Cântarea să fie aprobată de Biserică, fără alte improvizații și doar persoanele
special consacrate.
- La „Sfinte Dumnezeule”, să nu se mai adauge nimic (vezi erezia patripasiană
care susținea că Hristos a pătimit pentru noi ca Dumnezeu, iar nu ca om, după
trup).
- Psalmii să aibe intercalate citiri (paremii). Ideea psiholohică de a ține atenția
trează.
- Să se c-ânte lin, să nu se silească firea spre răcnire. Este recomandată cântarea
în comun.

c. Privind citirile:
- Citirile să fie numai din cărțile canonice ale Sfintei Scripturi (vezi secta
inochentistă – Inochentie se credeau Duhul Sfânt intrupat).
- Canonul 46 Cartagina, să se citească din canonul sfinților, din patimile
mucenicilor.
d. Privind sărbătorile și duminicile:
- Sărbătorile și duminicile, Liturghia trebuie făcută solemn numai duminica, nu
în aceleași zile cu celelalte secte.
7
 - Duminica nu se postește, nu se ajunează, nu se stă în genunchi, nu se
muncește.
- De Paști se aplică principiul niceean, prima duminică după lună plină, după
echinocțiul de primăvară.
- În postul mare, sâmbetele și duminicile să fie dedicate mucenicilor.
- Sf. Liturghie să fie slujită doar pe altarul sfințit, pe morminte de martiri, în
biserică ortodoxă. Pentru că mucenicul merge cu Domnul până la capăt; trăire în
Hristos, nu imitare.
- Rânduiala Liturghiei. Trebuie să urmeze neapărat Liturghierul, cel care arată
forma definitivă a Liturghiei.
e. Privind norme liturgice și canonice privind cateheza și predica
- Predica, la început, marca începutul Liturghiei, acum se predică după Sfânta
Liturghie.
- Predica este o îndatorire a episcopului și a preotului care trebuie să predice și
duminica și în sărbători.
- Predica trebuie să respecte câteva criterii: tradiția, să evite părerea personală, să nu
se laude în predică.
- Să predice doar cei pregătiți pentru predică.
- Mirenii, femeile să nu predice în biserică – Canonul 70 Trulan.
- Episcopul să predice doar în eparhia sa, iar preotul doar în parohia sa.

Curs III: Anaforaua liturgică – surse patristice și structura sa în Liturghia

Ortodoxă
1. Izvoare patristice și documente privind istoria și evoluția anaforalei liturgice

a. Despre paleo-anaforalele liturgice (cele mai vechi):

1. Didahia Apostolilor (secolul al II-lea) – prima formă confirmată coerent a
anaforalei, în care se vorbește despre mulțumire, adică euharistie: „Iar cu privire la
Euharistie (mulțumire), așa să mulțumiți. Mai întâi cu privire la «pahar»: Mulțumim, Ție,
Tată al nostru, pentru sfânta vie a lui David, slujitorul Tău, pe care ne-ai făcut-o cunoscută prin
Iisus, slujitorul Tău. Ție slavă în veci! Iar cu privire la «frângere»: Mulțumim, Ție, Tatăl
nostru, pentru viața și cunoașterea pe care ni le-ai făcut cunoscute prin Iisus, slujitorul Tău. Ție
slavă în veci! Așa cum această frângere era risipită pe munți și adunată și s-a făcut una, așa să
se adune și Biserica Ta de la marginile pământului în Împărăția Ta”. De la aceste prime forme
de anafora, Sfinții Părinți vor dezvolta mai târziu formele care se găsesc până astăzi în
anaforalele liturgice.
2.Constituțiile Apostolice (secolul al IV-lea), cap. 25 relevă 2 idei principale:
ideea de Euharistie, care se perpetuează ca și ax central al textului anaforalei (ideea
hristologică) și fidelitatea cu care se transferă textul, ideea unității eclesiale. „Îți mulțumim,

8
Tată al nostru, pentru viața pe care ne-ai făcut-o cunoscută prin Iisus, slujitorul Tău, prin care
ai făcut toate și proniezi toate. Pe Care L-ai trimis să se facă om spre mântuirea noastră, Căruia
I-ai îngăduit să pătimească și să moară, pe Care L-ai înviat din nevoință să-L slăvești și L-ai
așezat de-a dreapta Ta și prin Care ne-ai făgăduit și învierea morților. Tu, Stăpâne, Atotțiitorule,
Dumnezeule veșnic, așa cum aceasta era risipită și adunată fiind s-a făcut o pâine, așa adună
Biserica Ta de la marginile pământului întru Împărăția Ta. Îți mulțumim încă, Tatăl nostru,
pentru scumpul Sânge al lui Iisus Hristos, vărsat pentru noi și pentru scumpul Trup, ale cărui
închipuiri le celebrăm prin acestea, pentru că El Însuși ne-a poruncit să vestim moartea Lui; prin
El să-Ție fie slava în veci, Amin!”
3.Testamentum Domini;
4.Martiriul Sfântului Policarp.

b. Anaforalele alexandrine: a Sfântului Marcu, a Sfântului Chiril al Alexandriei și a

Sfântului Vasile cel Mare.
c. Anaforalele antiohiene: Anaforalele celor 12 Apostoli (varianta siriacă), a Sfântului
Iacob, ruda Domnului, a Sfântului Vasile și a Sfântului Ioan Gură de Aur.
d. Canonul Anaforal Roman.

II. Structura Anaforalei în Liturghia hrisostomică și vasiliană de astăzi

Anaforaua începe odată cu partea finală didactică a Liturghiei (rostirea Crezului),
de la momentul liturgic: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta Jertfă, în pace
a o aduce” și ține până la „Și ne dă nouă cu o gură și o inimă a slăvi și a cânta preacinstitul și
de viață numele Tău, al Tatăului și al Fiului și al Sfântului Duh” – aceasta este inima
Liturghiei.
Momente anaforalei:
a. Anunțarea Sfintei Jertfe („Milă, pace, jertfă de laudă”) creează o atmosferă de
interiorizare, de la pod la antipod, de la exuberanța mărturisirii credinței în comun, la
ceea ce simțim în cămara inimii noastre.
b. Dialogul introductiv al anaforalei („Harul Domnului nostru Iisus Hristos și
dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea (părtășia) Sfântului Duh, să fie cu voi, cu toți!”)
II Cor 13, 13 – binecuvântarea apostolică. Strana: „Și cu Duhul Tău!”; („Sus să avem
inimile! Avem către Domnul! Să mulțiumim Domnului!), iar strana răspunde : „Cu vrednicie
și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și
nedespărțită” - de aici intrăm în partea a III-a a anaforalei, adică Marea Rugăciune
Euharistică.
c. Marea rugăciune euharistică: 1.Rugăciunea teologică: „Cu vrednicie și cu
dreptate este a-Ți cânta Ție...” – adresată lui Dumnezeu Tatăl, vorbește despre Sfânta
Treime, creația lumii din nimic, căderea adamică și iconomia mântuirii lumii. „În clipa
când omul se împărtășește îi depășește pe îngeri, devenind hristomorf” – Sfântul Ioan
9
Gură de Aur. 2.Trisaghionul serafimic: „Cântarea de biruință strigând, glas înălțând și
grăind”: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Lui. Osana
întru cei de sus!” („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe
noi!” – trisaghionul teologic) acum începe rugăciunea hristologică. Ne rugăm tot
Tatălui pentru că Tatăl jertfește pe Fiul, îngăduie ca Fiul să se sacrifice pentru noi, de
aceea noi Îi mulțumim. Această rugăciune arată lucrarea de jertfă (Ioan 3, 17). Hristos
este și jertfa și jertfitorul este și Arhiereul și ofranda. Este vorba de întreaga iconomie a
mântuirii, în care Hristos este Iconomul. Suntem în plină Cină de Taină actualizată
euharistic (Matei 26, 28; Marcu 14, 19-20; Luca 22). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
ne arată că textul Liturghiei are 444 de citate scripturistice. 3.Anamneza – aducere
aminte: „Aducându-ne aminte așadar de această poruncă” – sunt enumerate secvențele
jertfei și învierii, dar și cele viitoare (a doua venire). După aceea, ridicând Darurile : „Ale
Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate!”. 4.Troparul Ceasului al III-lea.
Grecii au renunțat la el. Dar prin el invocăm pogorârea Duhului Sfânt peste lume,
Cincizecime euharistică ce transformă materia în Trupul și Sângele Domnului. „Inimă
curată...Nu mă lepăda...Slavă și acum...”. În anafora, fiecare își trăiește mântuirea lui. 4.
Epicleza (a chema peste...) „Încă aducem Ție această...trimite pe Duhul Tău cel Sfânt peste
noi...și fă adică pâinea aceasta...” ATENȚIE: Doar Agnețul se preface în trupul
Mântuitorului, nu și miridele. 5.Dipticele: „Pentru ca să fie...”. Pe înaintașii noștri în
dreapta credință. „Mai ales pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna
noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”, pe
Maica Domnului, Apostoli, sfinți, episcopi și toată lumea. Este un răspuns la
Proscomidie.
Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare este diferită și cuprinde câteva rugăciuni
mult mai dezvoltate: rugăciunea teologică este mai mare și cea hristologică este și mai
mare. Rugăciunea de la Diptice corespunde cu ceea ce lucra el de fapt în Vasiliadă,
lucrarea lui.

Curs IV: Epicleza euharistică în Liturghia Ortodoxă comparativ cu cea

din messa romano-catolică
În anaforaua liturgică, inima este epicleza euharistică, capitolul esențial din
Sfânta Liturghie tratat în amănunt de mari liturgiști. Așa cum medicul a fost fascinat de
inima omului, la fel și liturgistul a fost cucerit de inima Liturghiei. „Epicleză” = chemare
peste/deasupra (epikaleo) = invocarea Duhului Sfânt peste Darurile de pâine și vin pe
Sfântul Altar, în duh de rugăciune, la momentul potirivit al Liturghiei. Epicleza
euharistică – Episcop Nicolae Popoviciu al Oradiei.

1. Epicleza în Teologia Ortodoxă Liturgică

10
 În Liturghie, ca act suprem, se întâmplă prefacerea materiilor (pâine și vin cu
apă) în Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Acest moment
extraordinar se produce în timpul epiclezei. Epicleza este practic un text scurt, care
centrează anaforaua și prin care se cheamă peste darurile de pâine și vin, darul
Sfântului Duh. Rugăciunea epiclezei: „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără
de sânge și te rugăm, te chemăm și cu umilință la Tine cădem, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste
noi și peste aceste daruri ce sunt puse înainte. Și fă adică pâinea aceasta Cinstit Trupul
Hristosului Tău, iar ce este în Potirul acesta Cinstit Sângele Hristosului Tău prefăcându-le
(schimbându-le) cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin, Amin, Amin!”. Așadar este vorba de o
slujbă a Cuvântului în urma Căruia coboară Duhul Sfânt care transformă darurile cu
care se vor împărtăși oamenii și care îi va transforma pe oameni înșiși.
În Liturghia greacă, nu există troparul ceasului al III-lea (momentul pogorârii
Duhului Sfânt la Cincizecime - FAPTE cap. 2), ci după anamneză urmează imediat
epicleza. În amintirea acelui moment de transformare a omenirii se întâmplă în biserică
transfigurarea darurilor, care l-a rândul lor îi schimbă pe oameni. Troparul ceasului al
III-lea pregătește epicleza; este o conștientizare a omului pentru momentul sublim al
pogorârii Duhului Sfânt și este un moment care unește anamneza (aducerea aminte) cu
epicleza; el are doar rol pregătitor și nu are valoare de epicleză în sine.
Din punct de vedere ortodox, prefacerea darurilor se face prin pogorârea
Duhului Sfânt, l momentul de invocare când preotul se roagă cu mâinile ridicate rostind
textul consacrat. De-alungul timpului, au fost multe minți minunate care au susținut
această teologie a epiclezei ortodoxe corecte:
1642 – Sinodul de la Iași (Mărturisirea lui Petru Movilă), în legătură cu epicleza
stabilește: „preotul, în timpul când sfințește darurile, să aibă în mintea sa că însăși ființa pâinii
și ființa vinului se prefac în ființa adevăratului Trup și Sânge ale lui Hristos, prin luucrarea
Duhului Sfânt, a Cărui invocare o face preotul în ora aceea ca să săvârșească taina aceasta,
rugându-se și zicând: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste darurile acestea. Și fă adică
pâinea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în Potirul acesta Cinstit Sângele
Hristosului Tău prefăcându-le (schimbându-le) cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin, Amin, Amin!
După cuvintele aceastea, îndată se întâmplă prefacearea cinstitelor în sfintele (mai corect spus
la cuvintele acestea, nu după)”. În timpul când preotul rostește aceste cuvinte
extraordinare, în acel moment are loc transformarea darurilor în Sfânta Euharistie.
1672 – Sinodul de la Constantinopol: „Iar despre înfricoșata taină a Euharistiei,
credem și mărturisim în mod neîndoielnic că în taină este de față Trupul viu al Domnului în
mod nevăzut, cu prezența adevărată. Când preotul liturghisitor zice după cuvintele «Și fă
adică...» atunci prin lucrarea Sfântului Duh se preface în chip mai presus de fire și negrăit,
pânea în Trupul Însuși al Domnului și Mântuitorului Hristos, în mod real, adevărat și deplin,
în chip mai presus de fire și negrăit, iar vinul, în Sângele Lui cel viu”. Așadar, momentul
ridicării mâinilor este definitoriu.

11
 2. Epicleza în Teologia Catolică
Catolicii au câteva diferențe nuanțate, dar semnificative.
1. Ei la Euharistie nu folosesc pâine dospită (artos – pâine), ci azimă. Mântuitorul
la Cina cea de Taină nu a luat parte la un Paște evreiesc, nu a mâncat un miel pascal și
nu a pregătit un Paște propriu-zis. Cina a avut loc Joi, deci suntem cu 2 zile înainte de
comemorarea Paștelui evreiesc sărbătorit mereu Sâmbăta. Conform lui Iosif Flaviu, ziua
azimilor era o zi pregătitoare pentru Paști (cumpărarea mielului pascal, ierburi amare,
etc.). Ne amintim că la momentul Marii Schisme din 1054, unul din motivele
despărțitoare a fost folosirea azimilor de către catolici și a artosului de către ortodocși.
Se spune că la o întâlinire dintre episcopii ortodocși și cei catolici, când s-a discutat
despre acest lucru, poziția catolică nu a avut ce să apere, întrucât merg doar pe tradiție
latină veche, dar neargumentată scripturistic și patristic.
2. Împărtășirea nu se face și din Sânge, ci doar din Sfântul Trup (ostia). Ei spun
că în trup (pâine) se află oricum și sânge. Cu toate acestea, clerul se împărtășește din
ambele, ceea ce duce la un monopol clerical în ceea ce privește împărtășirea. Luther a
luptat pentru împărtășirea sub ambele forme (și trup și sânge). Catolicii introduc
schimbarea liturgică a azimei fără Sânge aproximativ prin secolele VII-VIII. Dar unii au
continuat însă să întrebuințeze impărtășirea sub ambele forme până la definitivarea
liturgică. La ortodocși, până în secolul al XII-lea, credincioșii primeau Sfântul Trup în
mână și se împărtășeau direct din Potir. După aceea a apărut lingurița, din rațiuni
practice și igienice .
3. La împărtășanie nu vin pruncii niciodată. Ei au confirmarea între 7 și 14 ani. E
incorect deorece aceștia sunt curați sufletește și totuși lipsiți de Hristos prin această
restricție.
4. Teoria impanațiunii. Adică prezența lui Hristos în Euharistie interpretată
scolastic (nu o negare totală a prezenței Sale, dar totuși o nuanțare ce lasă loc de
interpretare). Nu trebuie să ne întrebăm cum are loc acest mister euharistic, ci să avem
credința că Hristos este prezent în Euharistie în chip real.
5. Catolicii susțin că pogorârea Duhului Sfânt peste Cinstitele Daruri nu are loc la
momentul epiclezei, ci la cuvintele de instituire: „Luați, mâncați...”. Catolicii păstrează
tradiția primară a anaforalelor de schimb, personalizate pentru diverse perioade
liturgice ale anului. Copții au 64 de anaforale, însă când vorbim de Liturghia
recunoscută în întreaga biserică, nu le mai schimbăm, deoarece unitatea liturgică se
tulbură. De notat și faptul că frații catolici adoră Euharistia (momentul îngenuncherii și
adorării după cuvintele de instituire). Adorarea euharistiei nu există în Ortodoxie,
deoarece nu adorăm pâinea și vinul, ci pe Hristos, nu adorăm icoana, ci sfântul zugrăvit
în ea.

3. Argumente patristice despre anafora și epicleză

12
 Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (până în 160): „încetând noi cu rugăciunea, se
aduce pâine și vin și apă. Înaintestătătorul înalță rugăciuni și mulțumiri, iar poporul răspunde
cu Amin. Îndată ce zice, se și preface în Trupul și Sângele lui Hristos”.
Sfântul Irineu de Lyon (Lungdunum) menționează despre epicleză, combătând
un gnostic, Marcus, care făcea Liturghie cu vin alb dar nu rostea corect cuvintele
epiclezei.
Episcopul Cezareei, Firmilian (până în 268) care atacă virulent o femeie din
Capadocia, care a avut curajul să facă o Liturghie, să ridice mâinile și să rostească
cuvintele sacre ale epiclezei, ea fiind femeie și nehirotonită. Invocarea harului Duhului
Sfânt se face doar în cadrul liturgic, nu ne putem juca în acest mod.
Sfântul Vasile cel Mare (a murit în 379, la 49 ani) își compune singur epicleza
folosind cele mai vechi surse apostolice. Într-o scrisoare cu numărul 27 din Lucrarea
Despre Sfântul Duh (cap. 27) spune că a analizat toate sursele existente de până atunci.
Anaforaua și dipticele Sfântului Vasile cel Mare au fost scrise sintetizând Liturghia
Sfântului Iacob, daratunci se afla într-o stare de extaz mistic (fiind răpit la cer), de înaltă
trăire duhovnicească; tocmai și din acest motiv s-a impus atât de mult. El a lăsat o
Liturghie scrisă inclsiv cu îndrumări de Tipic.
Sfântul Grigorie de Nyssa (fratele Sfântului Vasile cel Mare) spune că sfințirea
pâinii și a vinului se face nemijlocit prin puterea Duhului Sfânt. Într-o cuvântare la
Botez consemnează următoarele: „Pâinea se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și
rugăciune, devinind Trupul Cuvântului, nu prin mâncare și băutură, ci prefăcându-se îndată în
Trupul Cuvântului”.
Sfântul Atanasie cel Mare (sec. IV) vorbește despre implorările la adresa
Sfântului Duh și cererile stăruitoare ale credincioșilor: „îndată ce cererile au fost înălțate,
rugăciunile cele mari și îndurările cele sfinte, atunci se pogoară Cuvântul la pâine și pahar, și
devine Trupul Lui”.
Sfântul Chiril al Alexandriei (a murit în 444): „Domnul Hristos ni se dă în
Euharistie într-un chip demn de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt”.
Istoricul Eusebiu de Cezareea (semiarian, martor la cea mai teribilă perioadă din
creștinism, ne lasă argumente și ca profan dar și ca teolog: De vita Constantini, De vita
Ecclesiastic - Istoria Bisericească) referitor la pogorârea Duhului Sfânt, spune că:
„Euharistia, cea pentru a noastră mântuire, I-o aducem lui Dumnezeu prin inimile evlavioase și
rugăciuni; prin rugăciuni și printr-o teologie negrăită”.
Sfântul Chiril al Ierusalimului (cateheze mistagogice – 24) consemnează: „apoi
rugăm pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, să-L trimită pe Duhul Cel Sfânt peste cele puse
înainte, ca să facă pâinea Trupul lui Hristos, iar vinul Sângele lui Hristos. Căci ceea ce atinge
Duhul Sfânt, aceea este întru toate sfințit”.
Sfântul Efrem Sirul: „nu preotul e acela care cu de la sine putere face pâinea Trupul
Domnului, ci Un Altul și anume Duhul Sfânt. Preotul nu poate face altceva decât să își ridice
mâinile ca un mijlocitor și să aducă cu buzele sale ca și un semn umilit, rugăciuni în cer. Pâinea
13
și vinul devin Trupul și Sângele lui Hristos prin rugăciunea preotului și prin venirea Duhului
Sfânt. Duhul Sfânt se revarsă peste pâine ca s-o prefacă în jertfă”.
Teodoret al Cyrului, dialog între un credincios și un necredincios:
„Necredincios: Spune deci, ale cui simboluri sunt simbolurile mistice ale Acelui Dumnezeu?
Ortodox: Ale Trupului Domnului.
Necredincios: Ale Trupului real sau ireal?
Ortodox: Al celui real.
Necredincios: Foarte bine, căci chipul este arhetipul icoanei. Cum numești înainte de epicleza
preoțească darul adus?
Ortodox: O numesc simplă hrană de semințe.
Necredincios: Iar după sfințire cum le numești pe acestea?
Ortodox: Trupul lui Hristos și Sângele lui Hristos”. – metoda aristotelică, peripatetică, sub
forma dialogului.
Sfântul Ioan Gură de Aur face o paralelă între jertfa lui Ilie și jertfa euharistică:
„voiești să vezi sublimul acestei jertfe?Închipuiește-ți-l pe Ilie înaintea ochilor și poporul
nesfârșit stând împrejur și jertfa așezată pe pietre și toți ceilalți stând în liniște și mare tăcere.
Singur profetul rugându-se, flacăra a picat sublim din ceruri peste jertfă. Treci de la Ilie și nu
vei vedea numai lucruri minunate, ci care depășesc toată alinarea. Căci preotul stă coborât nu în
foc, ci coborât în Duhul cel Sfânt. Face rugăciune lungă nu pentru ca o flacără trimisă de sus să
mistuie darurile, ci pentru ca harul, căzând peste jertfă, să aprindă sufletele tuturor și să le arate
mai strălucite decât aurul și argintul curățit prin foc”. Așadar atunci când coboară harul, în
primul rând se sfințește și preotul. Căci coborârea Duhului nu atinge doar darurile
aduse înainte, ci este o revărsare de har care atinge pe toți cei din altar, pe toți cei din
biserică și care transformă darurile de pâine și de vin în Trup și Sânge, dar care
transformă și oamenii. De aceea se cere rugăciune și trăire mistică din partea tuturor
credincioșilor aflați la Sfânta Liturghie.
Sfântul Ciprian al Cartaginei afirmă că „preotul ține la altar locul lui Hristos Însuși,
pe Care trebuie să-L imite”. „Jertfa adusă fără vin, nu este jertfă adevărată”.
Sfântul Ambrozie de Mediolanum: „oridecâteori primim Tainele cele prefăcute prin
misterul rugăciunii sfinte, în carne și sânge, moartea Domnului vestim”. „Preoții invocă pe
Sfântul Duh peste Sfintele Daruri”.

Curs V: Abateri tipiconale și practici neliturgice privind ierurgiile despre

nașterea omului (Botez și Mirungere)
a. Îndată după naștere
1. Agheasma de curățire a lăuzei, în mod normal este o slujbă de sfințire a apei
care se face doar după naștere și din care poate consuma numai femeia lăuză, fără
ceilalți membri ai familiei. Această apă sfințită va fi luată de către proaspăta mămică
timp de 7 zile, dimineața, pe stomacul gol, timp în care stropește și pruncul, camera

14
respectivă și întreaga casă cu agheasma aceasta în semnul sfintei cruci, spunând
rugăciunea „Tatăl nostru”. Aceasta este agheasma de curățire a lăuzei. Din cauza lipsei
de catehizare, femeile nu cunosc nimic despre această ierurgie de purificare a femeii
lăuze. Din păcate, unii preoți „confundă” rânduiala de sfințire a agheasmei mici cu
aceasta a agheasmei lăuzei, deși sunt pentru pricini diferite, iar cea a lăuzei nu este
sfințitoare, ci este o apă binecuvântată. Harul Dumnezeu lucrează în mod diferit în
funcție de natura slujbelor.
2. Molitva de a VIII-a zi este slujba ce se săvârșește pentru femeia care a născut
(pentru tămăduirea necurăției ei) și pentru prunc (se pune numele copilului). Dacă se
întâmplă să moară, pruncul poate fi pomenit chiar dacă nu a fost botezat ( a primit deja
numele pentru botez la această molitvă de a VIII- a zi. Această slujbă se săvârșește la
casa familiei, iar întotdeauna preotul trebuie să meargă însoțit de cântăreț. Oamenii
sunt iscoditori, iar femeia care a născut are psihoze grave de multe ori și se pot creea
situații neplăcute.
3. a 4-a molitva la a 40-a zi (se împlinesc zilele curățirii femeii) – pruncul este
adus pentru prima dată la biserică, pentru a fi înfățișat înaintea Domnului. Prucul
primește astfel binecuvîntarea lui Dumnezeu, ferirea de deochi, de descântece și
farmece și în acest mod, el devine mai puțin vulnerabil din punct de vedere energetic,
până va primi încreștinarea la Botez. De menționat faptul că mama nu are voie să se
atingă de cele sfinte, să ia anafura, agheasmă și nu va intra în Biserică până la a 40-a zi
după naștere. În acest timp pruncul trebuie cât mai des să fie închinat, să i se citească
rugăciuni și să i se cânte muzică bisericească.
4. Nu se face o programare corectă a botezului (ce fel de nași, când anume, locul
săvârșirii Sfintei Taine, etc).

b)La botez (în tindă-pridvor, iar dacă nu, în pronaos):

1. Mulți preoți nu citesc exorcismele. Acestea se săvârșesc în mod normal în
tinda bisericii (pridvor) sau în cazuri mai speciale în pronaos. Din păcate, mulți oameni
care au probleme psihice, ori li s-au citit în silă aceste exorcisme, ori nu li s-au făcut
deloc, de aceea gândim că unii ca aceștia nu au fost lepădați complet de dominarea celui
viclean.
2. Nu se respectă rânduiala din molitfelnic (înainte de a începe exorcismele
pruncul trebuie închinat la frunte, la gură și la piept – Dumnezeu când l-a făcut pe om a
suflat asupra lui Duh de viață, iar Hristos când a instituit Taina Preoției a suflat peste
Apostoli duh). Prin suflarea de trei ori în chipul crucii asupra pruncului, preotul devine
născătorul în Hristos al acelui prunc. Trebuie să avem totdeauna conștiința vie că în
calitate de preoți, operăm cu destinele umane pentru veșnicie. De notat și trista practică
a necitirii rugăciunii din cadrul Tainei Botezului care se face în deplină taină, deoarece
prin aceasta preotul cere învrednicire și putere de la Dumnezeu să poată săvârși fără de
păcat Taina Sfântului Botez pentru pruncul care se naște în Hristos.
15
 3. Nu pot fi botezți avortorii. Cei care practică această improvizație fie botează
(la insistențele familiei) pruncul mort, fie merge la mormânt și simulează acolo un fel de
botez, însă ambele sunt sacrilegii și atrag după sine caterisirea preotului săvârșitor.
4. Nașii trebuie să fie creștini ortodocși căsătoriți și mai ales practicanți.
5. Sfințirea apei – se închină și se suflă în chipul crucii asupra ei (după sfințire va
fi agheasmă mare). Sunt 2 binecuvâtări ale apei (una cu mâna pe deasupra apei, iar
cealaltă cu mâna prin apă).
6. Botezarea copilului. Mare atenție și asupra botezării în sine; afundare, iar nu
turnare sau stropire (excepție fac muribunzii).
7. Punerea pruncului în „crismă” (pânza albă), vine din slavonă „frumos” sau
din „Hristos” – îmbrăcarea în Hristos.
8. Ungerea cu untdelem sfințit iar mai apoi cu Sfântul și Marele Mir trebuie
făcută corect și fără improvizații.
9. După îmbisericirea pruncului, nașa trebuie să vină la solee, să depună 3
închinăciuni și să ia pruncul în brațe.

Curs VI: Abateri tipiconale, practici neliturgice și încălcări canonice

întâlnite la Logodnă, Taina Cununiei și Taina Sfântului Maslu

a) Logodna
1.Pregătirea mirilor și a nașilor pentru logodnă și cununie.
 Condiții religioase:
- să fie botezați cu Botezul Ortodox valid, amândoi să fie ortodoși.
- Să fie membri ai Bisericii cu drepturi și îndatoriri depline, iar nu excomunicați.
- Să nu aibă legătura logodnei cu o altă persoană sau o altă cununie.
- Dacă unul din ei a fost căsătorit, trebuie să aibă neapărat divorțul civil prin
hotărâre definitivă și divorțul religios (nu există o formă scrisă).
- Dacă cineva a fost căsătorit de 3 ori, nu se mai poate face cununia (a 3-a e
spurcăciune).
- Să nu fie eretic, schismatic sau sectar.
- Bărbatul să nu fie hirotesit ipodiacon sau sa nu fie hirotonit diacon sau preot.
- Fata să nu facă parte din vreo anumită grupare (în vechime a fecioarelor) sau să
nu facă parte dintr-o castă a celor care se afierosesc lui Dumnezeu.
- În caz că tânărul este teolog, fata nu trebuie să fie fostă căsătorită, văduvă.
- Să nu fi depus niciunul voturile monahale (nici măcar rasoforie).
- Dacă sunt impedimente, să se prezinte din partea ierarhului dispensă.
 Condiții morale:
- Nu se pot căsători tineri cu probleme mentale.
- Să fie morali amândoi, feciori, mai ales pentru candidații la preoți.

16
- Să nu fie înrudiți moral (nășia, tutela-înfierea/).
 Condiții fizice:
- Să fie sănătoși (referitor la împlinirea datoriilor conjugale).
- Vârsta majoratului matrimonial (cod. Civil art. 72 – inclusiv 16 ani cu acordul
scris al părinților și aviz medical). Diferența de vârstă între miri să fie de maxim 8
ani.
- Să fie prezenți fizic la logodnă și cununie.
- Nu se acceptă legături de sânge (acestea se creează prin NAȘTERE Levitic cap.
18, ascendent și descendent cât și colateral grad 3. Verii primari de gradul 4 se
poate accepta doar cu acordul Sinodului Mitropolitan) sau de încuscrire (Cuscria
de fel 1 între fratele mirelui și sora miresei, felul 2 între consângenii celor 2 soți,
între ai ei și ai lui, de gradul 3 între 3 familii care apar atunci când un tânăr poate
deveni cumnatul tatălui sau unchiul). Se poate vorbi în anumite cazuri și de
dispensă de a ierarh.
 Condiții sociale:
- Să aibă libertate absolută (să nu fie sclav).
- Dacă fac parte din Armată, SRI, să aibă acordul instituției respective.
- Dacă va fi preot, să aibă acordul chiriarhului locului.
 Condiții canonice (miri și nași):
- Să se spovedească și să se împărtășească.
- Să nu se săvârșească în zile interzise (post, praznic împărătesc, ajun de praznic,
sâmbăta morților).
- Să se săvârșească în biserică.
- Să se respecte rânduiala din moltifelnic.
- Nășia la cununie creează impedimente până în gradul 2. Gradul 3, tu ca mire nu
te poți cununa cu fiica nașului.
- Nașii trebuie să fie creștin-ortodocși, cununați religios, cu experiență de viață, o
familie de oameni credincioși activi.

Cine poate cununa/nu poate cununa?

- Sora cu fratele, vărul cu vara
- Nașii...
- Părinții nu-și pot cununa proprii copii.
- Călugării nu pot fi naș de căsătorie.
- Nu pot fi nași cei care au păcate grave de moarte.
- Nu pot cununa cei care au fost divorțați, bețivi notorii, cei care aberează căsătoria (nu
acceptă căsătoria cu copii).

17
 Cum trebuie să fie Logodna?
Logodna nu se face desprinsă de Taina Cununiei (decât în anumite situații, chiar
și fără dispensă).
Nu trebuie să condiționăm Taina. Dacă nu vor să se spovedească/împărtășească,
stăm de vorbă cu ei măcar.
Inelul mirelui în dreapta pe Evanghelie, iar al femeii în stânga pe Evanghelie.
Apoi, preotul ia inelul pe degetul arătător și îl cununi, apoi îl montezi pe inelarul mâinii
drepte. Apoi se schimbă de pe dreapta pe stânga, asta pentru că stânga e mâna omului
care strânge, iubește, oferă.
Se citește foarte clar rugăciunea de la sfârșitul logodnei.
Lumânările sunt aprinse încă de la începutul slujbei.
! În cazul în care mirii nu au degete, se pune inelul la gât pe un lănțișor special.

b) Cununia
Să se organizeze o cateheză specială pentru miri.
Sunt 3 rugăciuni pentru că ele explică modul în care ele lucreaă în inimile mirilor
iubirea lor sfântă. Cele 3 rugăciuni cresc în miri conștiința că ei nu mai sunt singuri.
La momentul cununării. Se ia cununia cu ambele mâini și o ții între ei la început
și apoi de la nivelul frunții lor îi cununi. E indicat să probezi cununiile înainte de
începerea slujbei. La ruși, cununiile sunt ținute de nași în spatele mirilor.
Cununia nu are caracter veșnic, ci doar un plan uman. După moarte vom fi toți și
una în Hristos.
La „Paharul mântuirii” nu se amăgește mirele cu „păcăleli”.
În trecut, preotul le dădea din prescura pe care mireasa o pregătea de cu seară
acasă.
Sunt locuri în care în loc de vin se dă miere (Ardeal). E greșit deoarece pâinea și
vinul sunt simboluri euharistice.
Sunt unii care dau în loc de vin apă sau must. E incorect.
La „Isaie dănțuiește” – aici intră în cerc doar nașii și mirii.
La scoaterea cununiilor, nu îi punem pe miri în genunchi deoarece nu este o
rugăciune penitențială. Ei au fost împărați prin cununii și nu se îngenunchează.
Întotdeauna trebuie pregătită predica. Să îi explicăm ceva din cadrul slujbei. Un
mesaj moral și un îndemn pe măsură.
În legătură cu tradițiile populare: la Isaie se aruncă bomboane sau grâu, găleata
cu apă și bani.

Curs VII: Abateri liturgice, canonice și duhovnicești de la Tainele

Sfântului Maslu și Spovedaniei
a) Taina Sfântului Maslu

18
 În anul 2012 în toată România s-a dezbătut o temă foarte importantă și anume
Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor. Acest lucru arată faptul că a fost o problemă
de interes național și care a fost intes dezbătută. Maslul nu grăbește sfârșitul omului, ci
îl pregătește pe om pentru un eventual sfârșit al vieții sale. De asemenea, Maslul nu
garantează vindecarea, ci o apropiere de Hristos, smerire și iertare pentru relele
săvârșite.
Întemeietorul Tainei Sfântului Maslu este Domnul nostru Iisus Hristos. Dar
pentru instituirea Tainei Sfântului Maslu nu există un moment concret, ci ne gândim
pur și simplu la vindecările pe care le-a făcut Mântuitorul. După aceea Sfinții Apostoli
au respectat pilda Mântuitorului, ba chiar au dezvoltat un întreg cult al vindecărilor. O
vreme, Sfânta Taină a Maslului nu a fost considerată Taină, ci ierurgie. Acest lucru se
întâmpla deoarece nu exista o slujbă propriu-zisă, ci ea se efectua prin punerea mâinilor
Sfinților Apostoli. După ce a apărut referatul imnografic-patristic Canonul Sfântului
Arsenie, care precizează rânduiala Sfântului Maslu (7 perechi de Apostol, Evanghelie și
rugăciune + celelalte), configurându-se rânduiala Tainei, au început să apară mai multe
nepotriviri (abateri).
1.Numărul preoților care slujesc la Taina Sfântului Maslu. Biserica recomandă
pentru săvârșirea Maslului un număr de 7 preoți (după numărul celor 7 Sfinte Taine și
Darurilor Duhului Sfânt – Isaia c. 11, 2-4). Aceasta este o tradiție bisericească, pentru că
nu există un canon care să specifice acest lucru, dar în mod cert trebuie să slujească cel
puțin 2 preoți. Este valabilă Taina Sfântului Maslu săvârșită de un singur preot? R: Nu
putem afirma că din punct de vedere teologic/haric, Taina nu lucrează dacă e vorba de
un singur preot; dar din punct de vedere al tradiției bisericii lucrurile sunt încălcate.
Taina este valabilă și cu un singur preot, dar atunci când sunt mai mulți preoți sporește
puterea rugăciunii; invocarea harului de către mai multe suflete rugătoare prin care
Hristos lucrează în oameni. Potrivit regulamentelor bisericești, preotul care este prins că
săvârșește slujba Maslului de unul singur este pedepsit grav, fiind considerată o abatere
disciplinară gravă.
3.Necitirea în întregime a Canonului Sfântului Arsenie din începutul slujbei
Sfântului Maslu.
2.Rostirea rugăciunii de sfințire a untdelemnului de mai puțin de 7 ori (așa
cum e necesar). Aceasta este o rugăciune stăruitoare de invocare a puterii lui Dumnezeu
revărsate în untdelemn pentru dobândirea harului vindecării.
3.Rostirea formulei Tainei (rugăciunii de aplicare a fiecărei ungeri). Sunt 7
ungeri și 7 citiri ale rugăciunii de ungere pe care din păcate unii preoți nu le citesc
niciodată. Normele liturgice asigură lucrarea plenară a harului Duhului Sfânt și
reliefarea dogmei.
4.Taina Sfântului Maslu nu se face decât pentru oamenii vii. Până prin secolul
al XIV-lea exista și o practică a Sfântului Maslu pentru morți (o practică legală, nu
ilegală cum era aceea a botezării morților). Tainele se aplică însă persoanelor umane vii
19
(nu îngerilor, demonilor sau morților). Au fost sute de ani când Maslul s-a făcut special
pentru femei sau pentru bărbați. Multă vreme Biserica a luptat cu oamenii (aristocrați)
care doreau săvârșirea Maslului și pentru animale. Pentru acestea însă există stropirea
cu agheasmă, care se face tot pentru om, deoarece acesta se folosește de animalele
respective.
5.Deschiderea cărții – element tipiconal după citirea celei de-a VII-a rugăciuni.
Pe capul bolnavului se deschide Sfânta Evanghelie și se citește rugăciunea a VIII-a (de
încheiere). Din păcate mulți dintre preoți au transformat acest element tipiconal într-un
fel de act magic. În tot cultul nostru ortodox mai există un singur alt moment unde se
întrebuințează Evanghelia deschisă pe capul unei persoane și anume la hirotonia întru
arhiereu. Evanghelia deschisă pe capul omului înseamnă mâna întinsă a Mântuitorului
Hristos pe cap; prezența Lui fizică între noi. Este momentul în care se „transferă” harul
vindecător către persoana muribundă. Din păcate, anumiți preoți au dezvoltat o
întreagă „afacere” din această rânduială realizând deschiderea Evangheliei pentru orice
fleac și interpretarea pasajelor scripturistice în schimbul unor sume de bani. Evanghelia
deschisă nu se arată credincioșilor, nu se interpretează. De asemenea, nu sfinții sunt cei
care vindecă bolile și neputințele oamenilor, ci Însuși Mântuitorul Hristos. Sfinții sunt
mijlocitori ai harului și a voii lui Dumnezeu peste oameni. Sfinții nu au conșiința
sfințeniei. Ei au puterea vindecărilor nu prin ei înnșiși, ci au o harismă de mijlocire a
harului tămăduitor. De asemenea toate icoanele sunt făcătoare de minuni, diferența o
face credința celui care se roagă.
6.Perioada în care se săvârșește Sfântul Maslu: să fie rânduit într-o perioadă
de postire, pregătire absolut necesară pentru această rânduială.
7.Întrebuințarea materiilor sfințite în cadrul slujbei Sfântului Maslu (făină,
ulei, grâu). Nu putem folosi uleiul la prăjeli și în alte împrejurări (un alt Maslu sau la
Litie) – darul trebuie adus o singură dată la altar. Ceea ce a fost sfințit o dată nu mai
poate fi sfințit și a doua oară. Făina primește o stare și o încărcătură energetică pozitivă
cu har. Uleiul a început a fi folosit prin secolul al VI-lea, fiind folosit și în diverse
poțiuni deoarece are proprietăți terapeutice.
8.Maslul de obște să se facă seara, iar cel pentru muribund dimineața. În cazul
muribunzilor, de preferat ca aceștia să fie spovediți și împărtășiți înainte de începerea
slujbei Maslului deoarece este vorba de o slujbă de mare încărcătură duhovnicească.
Toate Sfintele Taine au harul iertării păcatelor mici, chiar dacă nu ne putem pronunța în
mod detaliat. Așa și prin slujba Sfântului Maslu un efect al săvârșirii ei este iertarea de
păcate mai mici.

b)Sfânta Taină a Spovedaniei

1.Timpul și frecvența spovedaniei. Sfântul Vasile cel Mare spune: „dac-am putea,
ar fi bine să ne spovedim în fiecare zi”. La Mănăstirea Neamț în secolul al XVIII-lea pe
vremea Sfântului Paisie V. erau 4000 de călugări și seară de seară erau peste 120 de
20
preoți ieromonahi care spovedeau toată frăția. Așadar, spovedania se poate face
oricând, în orice vreme, de preferat cât mai des. Sunt canoane care spun că preotul
poate spovedi maxim 24 de persoane pe zi?!
2.Foarte mulți creștini vin la spovedanie nepregătiți. E nevoie de o cercetare
atentă a cugetului, chiar și notarea păcatelor pe o foișoară.
3.Mărturisirea în grup. În biserica primară s-a practicat o astfel de spovedanie
dar nu în sensul uneia de grup, ci duhovnicul întreba iar penitenții își făceau
mărturisirea de sine. Spovedania este taină de șoaptă între om și Dumnezeu.
4.Epitimiile nu se dau după ureche, ci trebuie folosit Molitfelnicul. E bine să fii
mai blând decât mai aspru deoarece nouă ne place ca Hristos să fie blând cu noi la
judecată, de aceea trebuie să fim întâi noi blânzi. Pr. Vintilescu: Spovedirea în fața
icoanei Mântuitorului (unii preoți dau sfânta cruce în mâna penitentului pentru
dobândirea curajului și sincerității). Epitimiile trebuie în același timp să nu fie
dezamăgitoare, de aceea trebuie să fim foarte atenți. De recomandat epitimiile mai
ușoare și chematul mai des la spovedit. Sfântul Ioan Gură de Aur: „în clipa în care noi pe
pământ spovedim păcatul, în acel moment ni-l iartă Dumnezeu în cer”.
5.Spovedania preoților. Preotul trebuie să se spovedească cel puțin în cele 4
posturi de peste an. De recomandat ca și preoții să se spovedească oridecâteori e nevoie.

Curs VIII: Abateri liturgice, canonice și duhovnicești întâlnite în cadrul

slujbei Înmormântării și a celor de pomenire pentru morți
1.Prima slujbă pe care o săvârșește preotul după moartea unui credincios este
slujba de seară de la prima Cină din ziua în care s-a constatat decesul: binecuvântarea
mică, rugăciunile începătoare, troparele „Cu duhurile drepților”, ectenie întreită mică de
morți, rugăciunea „Dumnezeul duhurilor”, Ecfonisul „Că Tu ești Învierea...”, „Cu sfinții
odihnește...”, Otpustul și „Veșnica pomenire”. Preotul are datoria de împlini cele rânduite
pentru slujba înmormântării precum și misiunea de catehizare a familiei, mângâiere și
învățare pentru ceea ce urmează mai departe de împlinit.
2.Cei dragi și toți cunoscuții vin și aduc un ultim omagiu către prietenul decedat.
Trebuie spus de la bun început că în prezent asistăm la un proces de înstrăinare față de
tradiția comuniunii creștine. Firmele funerare de specialitate acaparează domeniul, iar
creștinul de rând (îndeosebi din mediul urban) pentru că este mult mai simplu și în
acest mod „scapă de o grijă în plus”, nu se ocupă personal de cele necesare
înmormântării, ci plătește o astfel de firmă. În acest fel s-a minimalizat importanța
preotului și a ritualurilor specifice creștinești, precum și legătura de iubire dintre cel
adormit și familia sa. Toate acestea se întâmplă pe fundalul unei atmosfere
secularizante, a unei neștiințe crase și a unei comodități specifice vremii în care trăim.
3.Familia trebuie sfătuită ca priveghiul care ține de seară și până în dimineața
când se pleacă cu mortul spre mormânt, să fie folosit ca timp de rugăciune pentru cel

21
adormit și nu de bârfă sau petrecere. E recomandată citirea Psaltirii, preotul putând citi
el singur primul psalm, urmând mai departe ca cei din familie să continue. Aceste
rugăciuni sunt foarte importante pentru sufletul celui adormit.
4. A doua seară se citesc Stâlpii. E vorba de o cină mare cu mâncare caldă
(simbolizând anumite stări ale sufletului viu care are nevoie de căldură) pentru cei care
asistă. Slujba Stâlpilor conține: Binecuvântarea mică, Rugăciunile începătoare, Troparele
adormiților, Ectenie Întreită pentru adormiți, Rugăciunea „Dumnezeul Duhurilor”,
Ecfonis, apoi se zice „Doamne odihnește cu drepții pe adormitul robul Tău (N)”, se citesc
Evangheliile de la finalul Panihidei care relatează învierea Domnului Iisus Hristos (în
mod normal trebuie cititie 12). Putem citi în mai multe seri astfel încât pentru întreaga
asistență să fie un bun timp psihologic și la final să avem certitudinea că am citit 12 în
total. De ce se numesc Stâlpi? Pentru că Dumnezeu a întemeiat Biserica pe stâlpii
Evangheliei (12 după numărul Sfinților Apostoli).
5.Și în prima și în a doua seară preotul trebuie să țină un scurt cuvânt de
învățătură: despre importanța vieții, cum trebuie să trăiască omul frumos, ce înseamnă
iubirea dintre oameni până la mormânt, despre iubirea care transcede viața, cum putem
învinge spaima de moarte, care e rolul rugăciunii pentru adormiți și ce simbolizează
totul (colivă, colac, lumânare), de ce alte culte nu au această zestre liturgică și o întreagă
încurajare.
6.Unii preoți citesc aici și Evangheliile de la Sfântul Maslu. Nu se citesc în niciun
caz, cum nici la maslu nu se pomenesc morți. De asemenea, nu se amestecă elemente
din slujba înmormântării preoților, mirenilor, copiilor unele cu altele.
7.Slujba înmormântării propriu-zise. Niciodată nu se respectă tipicul obișnuit.
Exemplu: canonul înmormântării. În cazul în care slujba se face la marginea gropii sau
acasă, trebuie evitate anumite „obiceiuri” nepotrivite (găina, cana, oglinzile etc). În
prima zi după moarte sufletul este dus înaintea lui Dumnezeu după care vizitează Raiul
timp de 20 de zile, urmând ca după aceea să viziteze Iadul până în a 40-a zi, când se
înfățișează din nou înaintea lui Dumnezeu pentru a fi de data aceasta judecat.
Pomenirile unite cu Sfânta Liturghie sunt cele mai puternice rugăciuni pentru cei
adormiți.
8. Exagerarea în ceea ce privește mâncarea și lucrurile date de pomană pentru cel
adormit. În Bucovina de exemplu se face o adevărată risipă de pâine.
9. Can 14 al Sf. Timotei al Alexandriei: nu se pot face niciodată slujbe de
pomenire pentru eretici, schismatici, anatemizați.
10. Pruncii care au murit prematur (botezați). Sunt mai multe tipuri: cei cărora li
s-a citit rugăciunea de a 8-a zi când se pune și numele pruncului și poate fi pomenit
(fără aceasta nu poate fi înmormântat/pomenit, neavând nume și nefiind botezați). Cu
toate astea, slujba de înmormântare constă doar în câteva ectenii fără nume, ci se
pomenesc cei adormiți ai familiei. Acești prunci se odihnesc în raza luceafărului de
dimineață. Ei nu sunt sortiți iadului neavând păcate personale, dar nu ajung nici în rai,
22
deoarece nu au primit botezul (poarta de intrare în Împărăție). Pentru pruncul mort la
40 de zile este o rânduială a înmormântării mai dezvoltată.
11.Biserica nu acceptă incinerarea și prin urmare nici înmormântarea celor
incinerați.
12.Nu se înmormântează sincigașii (decât dacă se dovedește că respectivul nu era
în deplinătatea minții, hoții omorâți prinși la furt, cei care sunt omorâți prinși fiind cu
femeia altuia. Când sunt cazuri neclare, obligatoriu se cere sfatul arhiereului.
13.Sunt preoți care nu citesc dezlegările, sau se citește doar una singură. Trebuie
citite toate 3, în cazul în care respectivul nu a fost împărtășit nu se citește a 3-a
rugăciune deoarece nu mai era fiu dihovnicesc activ.
14.La mormânt, potrivit celor înscrise în Molitfelnic nu se citește nimic. De
asemenea trebuie înlăturate obiceiurile și de la mormânt (cuiul bătut în inimă, găina).
15.Cum se fac pomenirile: la 3 zile (slujba înmormântării), la 9 zile când se
încheie călătoria în rai (se calculează din ziua morții), la a 20-a zi se marchează
jumătatea căii, la a 40-a zi când sufletul primește Judecata Pariculară.
16.La a 40-a zi se face sfințirea Crucii de la mormânt, iar seara la Cina Mare se
citesc hainele și pomul (al virtuților). Tot la 40 de zile are loc ritualul ridicării Panaghiei.
Acum se pregătește un colac mare frumos, coliva și celelalte, icoana care a fost pe
pieptul mortului (trebuie citită și dată acum de pomană). Această rânduială începe
imediat după condacul „Cu sfinții odihnește”. Preotul ia un ștergar și pune pe el icoana,
apoi face semnul sfintei Cruci pe colacul respectiv, taie o parte din colac (o bucățică
triunghiulară), apoi preotul închină cu acea bucățică icoana și rămâne acolo,
proaducându-se.
17.La toate pomenirile se cuvine ca preotul să țină cuvânt dee învățătură mai ales
pentru partea simbolistică și semnificația dezlegărilor.
18.În vechime se uda mormântul timp de 40 de zile sau se dădeau de pomană
găleți de apă. Nu există forme magice prin care se spală în acest fel păcatele.
19.Nu există slujbă de deshumare.

23