Elaborare metodica nr.

Tema: Tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare intreg turnate. Indicatii. Prepararea
dintilor stilpi. Obtinerea amprentelor.

1.Caracteristica puntilor dentare intreg turnate.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea
integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partiala,
constituita din elemente de agregare si corpul de punte.
- sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le confera stabilitate
pe o lunga perioada de timp

- volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat de
dintii naturali

- formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali

- transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la nivelul fetelor
ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului alveolar

- sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune

- d.p.d.v. fizionomic pot fi nefizionomice, fizionomice si partial fizionomice

2.Indicatii si contraindicatii catre tratamentul cu punti dentare intreg turnate.

Indicatii: Edentatii partiale in zona laterala; Abraziuni dentare patologice; Anomalii de forma,
volum, pozitie; Defecte ale arcadelor dentare; Traume, carii dentare

Contraindicatii: Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari si 4 incisivi intr-un rand; Ocluzie
patologica; Afectiuni ale parodontiului, forme grave; Igiena orala deficitara

4.Aliajele utilizate la confectionarea puntilor intreg turnate.

Aliaje nobile;

Aliaj din titan;

Aliaj Cr-Co;

Aliaj inoxidabil cu poleire;

5.Particularitatile prepararii dintilor stilpi la confectionarea puntilor dentare intreg turnate.

1) Preparatia coroanei dintelui

Are ca obiectiv obtinerea unei figuri geometrice neretentive in sens cervico - ocluzal. Coroana
proprie a dintelui preparata cu forma caracteristica fiecarui dinte, este numita „bont dentar”.
Configuratia sectiunii transversale la orice nivel se inscrie in cea a zonei de colet. Trunchiul de con
(apropiat de cilindru) cu baza mare orientata cervical reprezinta forma neretentiva. Fata ocluzala a
coroanei dintelui este redusa aproximativ 1,5mm, cu respectarea morfologiei. Fetele laterale sunt
orientate prin slefuire usor convergente ocluzal, cu aspect plan. Diametrul maxim al preparatiei este
situat gingival.

Tehnici pentru prepararea coroanei dentare

1) Tehnica clasica – utilizeaza instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al

formelor si dimensiunilor

Instrumentarul este reprezentat de:

· discuri plane, concave, convexe, active pe o fata, pe doua fete sau pe muchie;
· pietre in forma de roata de moara sau carborund (Hetless) sau diamantate de 10mm diametru,
fixate la piesa dreapta;
· pietre cilindrice sau con intors diamantate montate la piesa dreapta sau in contraunghi.

2) Tehnica moderna – utilizeaza instrumente abrazive diversificate din punct de vedere al

formelor si dimensiunilor.

6.Tipuri de anestezie utilizate la prepararea dintilor stilpi.

7.Particularitatile prepararii dintilor stilpi in regiunea coletului. Tipuri de prag.

Reprezinta momentul critic al prepararii bontului. Configuratia „limitei de preparatie” va fi aleasa
in functie de tipul de microproteza care urmeaza sa fie aplicata.

Posibilitati de preparare la nivelul limitei cervicale.

Dupa Johnston, preparatia cervicala se poate prezenta sub urmatoarele aspecte:

· poate fi cu o terminatie nedefinita subgingival, sub forma de „pana” ca in cazul preparatiei

tangentiale dupa Körber;

· poate avea o forma de „dalta in unghi ascutit” care se realizeaza adeseori lingual si proximal, cu
rezultate satisfacatoare;

· se poate prezenta ca o „dalta in bizou”, folosita acolo unde se impune o slefuire mai profunda (
de exemplu, in cazul prezentei unei carii);

· preparatia mai poate fi realizata cu „prag”- in unghi drept, ascutit sau obtuz – simplu sau bizotat.
Pragul poate fi schitat de jur imprejur sau numai partial – vestibular – ori vestibular si oral,
depinzand de tipul microprotezei cat si de situatia clinica a cazului respectiv;

· poate avea si forma „escavata” (vest), denumita „en congé”.

Shillingburg este adeptul unei limite de preparatie verificabila cu precizie atat in amprenta cat si
pe model, premise indispensabile pentru obtinerea unei turnari care sa se adapteze cu exactitate la
nivelul coletului. Dupa opinia autorului, prepararea cu prag complica amprentarea, adaptarea si
insertia microprotezei. In consecinta, el se pronunta, in special in cazul coroanelor de aur, pentru
modalitatea“en cougé”.
Totodata Shillingburg arata ca pentru coroanele de aur asa numita preparatie tangentiala nu este
indicata intrucat obliga lamodelarea unor margini coronare subtiri, in lama de cutit care, nefiind
suficient de rezistente, se deformeaza de cele mai multe ori sub actiunea fortelor masticatorii.

In consecinta, o serie de autori recomanda ca limitele preparatiei sa permita pe cat posibil incastrarea
marginii microprotezei in profunzimea smaltului, ceea ce pare ca se realizeaza, in mod satisfacator
prin preparatia escavata (en congé).

Preparatiile cu prag se pot efectua cu diferite tipuri de pietre sau freze, la turatii conventionale
sau cu turbina. Forma definitiva se perfecteaza la turatie mica, iar finisarea se recomanda sa fie
facuta cu instrumente de mana.

Situarea limitei preparatiei. Limita cervicala a preparatiei poate fi situata subgingival sau la
nivelul marginii libere gingivale. In general, se admite ca plasarea subgingivala a preparatiei
satisface principiul parodontoprofilactic, mai putin pe cel carioprofilactic si deloc pe cel fizionomic.
In opozitie cu tendintele existente in trecut, ca marginile coroanelor de invelis sa (Prepararea dintilor
pentru coroane de invelis) patrunda cat mai mult posibil subgingival, conceptele actuale sunt in
cautarea unor tehnici si metode diversificate care urmaresc ca, in raport cu prioritatea obiectivelor
urmarite, sa se realizeze si forma preparatiei.

Scolile de stomatologie europene utilizeaza, de la caz la caz, situarea subgingivala sau

supragingivala a limitei preparatiei.

In alegerea nivelului de plasare a marginii microprotezei nu trebuie sa existe idei preconcepute,

aceasta facandu-se individualizat, in functie de varsta pacientului, de starea sanatatii sale
parodontale si de necesitatile fizionomice.

Pentru realizarea unei patrunderi subgingivale a marginii coronare, se face netezirea muchiei
de smalt de la nivelul festonului gingival – rezultata in urma slefuirii fetelor laterale.

De asemenea, in raport cu adancimea fundului de sac gingival, se slefuieste cu 0,5-1mm in

profunzime, de jur imprejur sub jet puternic de apa, pentru indepartarea festonului. Instrumentul
abraziv trebuie deplasat paralel cu axul dintelui – in miscare continua – ca sa nu se formeze santuri
verticale; in aceasta faza se inlatura si eventualele praguri subgingivale.

Adeseori, inainte de slefuire, ca masura pregatitoare se aplica inele elastice, fire subgingivale
sau inele de pasla, cu scopul indepartarii marginii gingiei. In legatura cu prepararea coletului s-a mai
preconizat sa se realizeze nu numai o linie de demarcatie ci chiar o suprafata de 1-1,5mm latime,
care sa faca mai retentiva baza cilindro-conica a bontului (Costa). Reamintim ca bontul preparat
trebuie sa aiba aceeasi forma pe care o are si sectiunea dintelui respectiv la nivelul coletului, stiut
fiind ca fiecare are forma sa proprie, ovala, circulara sau trapezoidala.

Referitor la patrunderea subgingivala a marginilor coroanelor, Richter, intr-o cercetare clinica

efectuata intr-un timp mai indelungat pe un numar mai mare de pacienti, nu a putut constata o
diferenta semnificativa intre plasarea subgingivala si supragingivala a marginilor microprotezelor.
Dupa autor este mai importanta adaptarea si finisarea marginilor coroanelor decat limita lor in raport
cu festonul gingival. In general, in scop parodontoprofilactic, se recomanda ca marginile
microprotezelor sa se situeze supragingival. Atunci cand se urmaresc, insa mai ales retentia si
stabilitatea coroanelor se preconizeaza extinderea lor subgingival ca sa se mareasca astfel suprafata
de frictiune intre peretii bontului si microproteza.

Situarea subgingivala poate fi conditionata de prezenta terenului cariogen sau de restaurari de

data mai veche, preexistente.

In literatura de specialitate se remarca tendinta de a se acorda rolul cel mai important perfectei
finisari a marginilor coronare si intr-o mai mica masura nivelului la care se face plasarea acestora.

Consideram, in contextul general al conceptelor actuale ca decat sa se realizeze forme de

praguri neadecvate, acolo unde nu este neaparat necesar, cu instrumentar impropriu, este mai
important sa se faca o slefuire tangentiala corecta cu netezirea circulara a crestei de smalt, dupa cum
indica Ene Körber, sau o slefuire „en congé”. De asemenea, trebuie sa se urmareasca evitarea
spinilor iritativi, cu posibilele lor influente nocive asupra parodontiului marginal, evitare realizabila
prin obtinerea unor amprente perfecte a unei modelari si finisari corespunzatoare a marginilor
coroanelor.

8.Erori posibile aparute in timpul si dupa prepararea dintilor stilpi.

Greseli, accidente si complicatii in slefuirea dintilor.

* Greseli cu consecinte asupra formelor slefuirii

* forme de bont exagerat conicizate, cu consecinte asupra retentivitatii coroanelor si a integritatii

pulpare;

* bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decat cel cervical;

* zone retentive la nivelul coletului – consecinta unei incorecte preparari si finisari a bontului;

* santuri verticale pe suprafata bontului si la colet, fapt care denota ca instrumentul de slefuit nu
a fost manevrat in miscare continua;

* prepararea coletului pentru coroanele cu patrundere subgingivala, insuficient de profund

efectuata (a nu se confunda cu preparatia escavata unde slefuirea limitei se face, in mod voit,
supragingival);

* subminari retentive (praguri accidentale in profunzime), consecinta unei tehnici gresite in

orientarea instrumentelor de slefuit, au drept rezultat o insertie incompleta si incorecta a coroanei;

* spatiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mica de substanta dentara la acest nivel.

Accidente posibile in timpul slefuirii:

- durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste

anestezia;
- sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin ferm
al mainii operatorului, greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit;

- in raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni pentru
hemostaza sau sutura chirurgicala;

- deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului pulpar;

- traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a

fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale;

- slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare pentru
dezvoltarea unei carii;

- fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea gresita
a instrumentelor de slefuit.

Complicatii posibile dupa slefuire:

· pulpita insotita de durerile care apar in scurt timp dupa slefuire. In principiu, tratamentul consta
din extirparea vitala a pulpei, sau in unele cazuri se pot face tratamente cu substante
medicamentoase, cum sunt corticosteroizii.

Sedarea durerilor nu inlatura pericolul afectarii pulpei, indeosebi prin cimentare, de aceea se
recomanda in astfel de situatii sa se aplice coroane de protectie provizorie cu Calxil, pe o perioada
de cateva saptamani, sau in cazul coroanelor singulare sa se cimenteze cu un ciment neutru. In afara
de incercarea de terapie medicamentoasa se indica extirparea vitala, mai ales atunci cand bontul
reprezinta unul din stalpii unei punti de o intindere mai mare;

· durerea trecatoare, care apare provocata de agenti termici si chimici si cedeaza in urma aplicarii
coroanelor de protectie;

· necroza pulpara tardiva si gangrena pulpara – complicatii ale slefuirii – cu consecinte asupra
integritatii tesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice si acute);

· fractura bontului coronar, consecinta lipsei de consolidare mecanica, in special a dintilor

monoradiculari depulpati.

10.Particularitatile obtinerii amprentelor la confectionarea puntilor dentare intreg turnate.

Cerintele catre ele.
AMPRENTAREA

Campul protetic este o notiune de baza, intalnita frecvent in specialitate si defineste totalitatea
elementelor morfologice cu care coroana de acoperire prezinta raporturi de contact. Amprenta
transfera in negativ dintele preparat si restul elementelor campului protetic din cavitatea bucala in
laboratorul de tehnica dentara.
 In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:

- bontul dentar

- dintii vecini

- dintii antagonisti

- ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.

Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:

- materiale termoplastice (Stents si Kerr)

- materiale elastice – elastomeri.

Examinarea amprentei

verificarea integritatii controlul pozitiei elementelor de agregare daca antagonistii sunt bine
reprezentati daca ocluzia este corecta